Cât o mie de cuvinte

Însingurarea mea, iubitul meu,
E-o datorie sfântă către tine,
Îmi este dorul dus la apogeu,
Iar zilele ca nişte ghilotine.

În spaţiul strâmt cât foaia de caiet
Încape-un infinit de jurăminte,
Dar e de-ajuns acelaşi vechi portret:
Un zâmbet, cât o mie de cuvinte.

Doritul meu, singurătatea mea
Este tributul pentru Marea Moartă,
Tributul lacrimei care gemea
În faţa îngerilor de la poartă.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât o mie de cuvinte

Însingurarea mea, iubitul meu,
E-o datorie sfântă către tine,
Îmi este dorul dus la apogeu,
Iar zilele ca nişte ghilotine.

În spaţiul strâmt cât foaia de caiet
Încape-un infinit de jurăminte,
Dar e de-ajuns acelaşi vechi portret:
Un zâmbet, cât o mie de cuvinte.

Doritul meu, singurătatea mea,
Este tributul pentru Marea Moartă,
Tributul lacrimei care gemea
În faţa îngerilor de la poartă.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul meu

Suspină-n adâncul meu dorul
Şi-mi cuprinde fiecare gând,
Nu ştiu cât de-nvins mi-e zborul
Că-n suflet mi-e urgie şi vânt.

Îmi înalţ ochii şi privesc zarea
Nici norii parcă nu-s la locul lor,
Furtuna mea cuprinde marea
Şi valurile mă poartă de zor.

Plutesc către larg în voia sorţii
Încercând să-înec dorul din mine,
Dar el răzbeşte şi-n faţa morţii
Şi mă readuce către mal cu bine.

Dorul înfuriat, urlând îmi spune:
Făr' de mine nu există iubire,
Soarele n-ar răsări, n-ar apune
Iar tu n-ai gusta a iubirii menire!

08.09.2020

poezie de Camelia Boţ (8 septembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

şi-a luat toamna tributul de verde

şi-a luat iar toamna tributul de verde
frunzele picură arămite de atâta amurg
mi-am lipit buzele de petalele ofilite
şi am simţit gustul de uscăciune
cum e şi sufletul meu
şi tot acum l-am înţeles pe Paler
când am intrat pe uşă tăcând
pentru că tu plecaseşi
lăsându-mi doar amintirile
şi-am mai ştiut ce înseamnă
mâna mea întinsă
cer-şin-du-te...

şi-a luat toamna tributul de iubire
de verde
iar eu mă (re)trăiesc din amintiri
a-min-tiri...

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubitul meu este departe peste-oceane

Iubitul meu este departe peste-oceane,
Iubitul meu este departe peste şapte mări,
Iubitul meu este departe peste oceane,
Oh, aduceţi-mi iubitul de dincolo de zări...

Aduceţi-mi, aduceţi-mi iubitul înapoi,
Oh, aduceţi-mi iubitul înapoi acasă.
Aduceţi-mi, aduceţi-mi iubitul înapoi,
Oh, aduceţi-mi iubitul înapoi acasă.

Azi-noapte cum dormeam pe perna mea,
În patul mai larg decât fără de nave-un port,
Azi-noapte cum dormeam pe perna mea
Am visat că iubitul meu e mort.

Aduceţi-mi, aduceţi-mi iubitul înapoi,
Oh, aduceţi-mi iubitul înapoi acasă.
Aduceţi-mi, aduceţi-mi iubitul înapoi,
Oh, aduceţi-mi iubitul înapoi acasă.

NB. Pentru auditie, Mitch Miller:

www. youtube. com/watch? v=Io9MPyXE2K0

cântec, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea mea

Singurătatea mea, cât marea mare,
M-a prins în laţ de mâini şi de picioare;
Şi ca şi marea în tăcere-albastră
Sărut un ţărm din închisoarea noastră.

Ne luăm de mână, pipăind poeme,
Şi câte-un vers, de-atingere, mai geme;
Ca orbii intuim şi cer şi mare
Şi în genunchi ne construim altare.

Paradoxal, mi-e bine... şi-n cuvinte
Mă regăsesc închisă-n jurăminte;
S-a-mbolnăvit silaba ''ta'' de vină
Când şi-a pierdut perechea în ruină.

Nici ''ma'' nu-i de găsit, iar pruncul plânge
Că neperechea-i dă să sugă sânge;
Singurătăţi în cochilii de spaimă
O rugă de ascet, în gând, îngaimă.

Singurătatea mea, cu gust de sare,
De ce ţi-e lacrima atât de mare?

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea, ca o rodie

Iubitul meu, apleacă-te şi adună
Din trupurile noastre care ard,
Scânteile ce pot să recompună
Iubirea. Să nu piară în hazard!

Această plinătate dureroasă,
-O rodie din care ne-nfruptăm-
Pe cât ne este azi de generoasă,
Pe-atât ne va fi dat să îndurăm.

Ca într-o za de carne şi dorinţă
În palma ta se-ascunde pumnul meu,
Şi în strânsoarea care-l înfiinţă
Rămâne precum un opiaceu.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă, raza mea de soare

Mamă,

Ies afară şi mie frig.
Intru-n casă şi mi-e frică.
Din puteri mamă te strig,
dar speranţa îmi e mică.

Întoarce-te la mine mamă,
la pieptul tău să mă-ncălzeşti.
Fără tine-mi este teamă
când doar din cer mă priveşti.

Pe băncuţa de la poartă
zi de zi, mamă te-aştept.
Spre tine gândul mă poartă,
inima mă doare-n piept.

Sufletul... ce să mai spun;
a plecat din pieptul meu.
Pribegeşte pe alt drum,
să urce la Dumnezeu.

Noaptea privesc mândra lună
şi îmi pare zâmbitoare.
Mie parcă ar vrea să-mi spună
cât eşti de strălucitoare.

Mamă – raza mea de soare!
Mamă – icoană mare şi sfântă,
îngerii să te-nconjoare,
că mi-ai fost o mamă scumpă.

poezie de Dumitru Delcă (8 martie 2023)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Auzind că iubitul meu pleacă la Yang-chou,
L-am însoţit până departe, la Ch'u-shan.
Pentru câteva secunde, cât m-a ţinut în braţe,
Fluviul şi-a oprit curgerea, iar timpul a încremenit.

Îmi voi mai ridica vreodată iarăşi rochia pentru tine?
Perna mea îţi va mai mângâia oare
Vreodată faţa fermecătoare?

poezie de Tzu Yeh, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ai şti

Dacă ai şti,
cât de dor mi-e de Tine,
deşi eşti în inima mea
si cât de mare este tristetea
de a nu Te vedea
decât în visul meu.
Cât de mult îmi lipseşti,
deşi eşti mereu cu mine
si cât de adâncă este durerea
de a nu Te auzi
decât în gândurile mele.
Cât de greu îmi este
când Te caut în jurul meu
si nu Te găsesc decât atunci
când vrei Tu să Te pot afla...

poezie de Elena Liliana Popescu din Cânt de Iubire (2007)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul singurătăţii

Această încăpere strâmtă
Ce pare a fi viaţa mea,
Cuprinde numai rime-n ea
Plus visul care mă frământă.

Luna-n haloul ei de sfântă
Cu indulgenţă oglindea,
Această încăpere strâmtă
Ce pare a fi viaţa mea.

Singurătatea ne-ntreruptă
Îmi e decor, îmi e perdea
De ploaie, ca-ntr-o zi de nuntă
Din care mirele lipsea.

Această încăpere strâmtă...

rondel de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te roagă, Maică Sfântă!

Te rog, Maică Sfântă, du-n înalt
Rugăciunea mea! M-am săturat
De tristeţe, maică şi de-amar!
În necaz mi-e traiul în zadar...

Sărăcia din adâncul meu
Vindecă, Maicuţă şi m-ajută!
Mijloceşte-mi către Dumnezeu,
Ruga mea, cu sufletu-o ascultă!

Iartă-mi de-am greşit! Ca unui prunc
Ce greşeşte, tu, Măicuţă, iartă!
La Iisus în ceruri vreau s-ajung
Şi la Mult Iubitul nostru Tată.

Candelă de-aş fi m-aş înălţa
Cantr-un vis, spre mantia cerească.
Dar cât am greşit, Măicuţa mea,
Cu gândul şi fapta omenească!

Ia tămâia sufletului meu!
Miluieşte-mi, Maică, cu iertare!
Mijloceşte-mi către Dumnezeu,
Căci, Măicuţă, mila ta e mare!

Arde-mă-n cuptoru-nţelepciunii,
Lutul nou cu mâna ta-l frământă,
Şi iubeşte, Maică, toţi românii!
Tu, Măicuţa lui Iisus, cea Sfântă...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar viaţa aceasta complet fericită n-a ţinut decât o vară. Toamna, ne-am dus la Roman cu mama mea, care avea să nască; cu moşul meu, care-şi tăiase două degete la un ferăstrău mecanic. În acea toamnă, a murit mama mea. Mi-aduc aminte ca prin vis de dânsa bolnavă, dar ţin minte foarte bine cum era întinsă pe masă, moartă, cu lumânări la cap. În zilele cât a stat moartă acasă, uneori plângeam, dar uneori mă jucam de-a ascunsul cu nişte băieţi şi apoi iar plângeam. Fericită, dar crudă şi egoistă vârstă! Întotdeauna mi-aduc aminte cu displăcere, parcă cu un amar reproş pentru mine, că atunci m-am jucat! Niciodată, niciodată n-am dat mamei mele a mia parte din ce mi-a dat ea! Pentru ce s-a născut ea, pentru ce a trăit? Sunt milioane de fiinţe care au avut soarta ei şi pe care nu le ştiu. Dar ea, fiindcă mi-a fost mamă, în mintea mea are un loc unic şi întâmplarea ei e un lucru extraordinar pentru mine. Orice viaţă e un lucru extraordinar pentru cineva -- şi nimic, absolut nimic, pentru alţii!

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când Cerneala Sufletului Meu Se Usucă

Uneori, când cerneala sufletului meu se usucă,
când inima mea este prea rănită pentru a cânta,
cuvintele prea dureroase pentru a fi spuse,
atunci tăcerea este vocea mea, cerul albastru este speranţa mea,
oceanul este lacrima mea,
stelele sunt visele mele,
florile îmi sunt zâmbet, iar păsările libertate.
Pacea Ta se revarsă.
Frumuseţea fiecărei zile mă copleşeşte.

poezie de Marius Alexandru (ianuarie 2023)
Adăugat de Marius Alexandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tributul

Numai aur printre clipe perindate
Printre ramuri şi alee şi ruine
Toamna şi cu ea singurătatea
Îşi plătesc tributul cu suspine...

Frunze cad ivalmasind privirea
Zări albastre innalbesc cocorii
Toamna şi cu ea desăvârşirea
Îşi plătesc tributele notorii...

Rog nesigur iarba de pe şesuri
-Nu pleca iubito de la mine...
Toamna şi cu ea lăptoase ceţuri
Îşi plătesc tributul cu destine...

poezie de Iurie Osoianu (18 noiembrie 2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

Singurătatea mea, o mână-ntinsă,
Spre clipele ce s-au eternizat,
Bat degetele la o uşă-nchisă,
Cuvintele prin ea nu mai răzbat.

Singurătatea mea, o apă-adâncă,
În care mă afund până la gât,
Nu-i nici un mal şi nici un colţ de stâncă,
Sunt eu şi necuprinsul, doar atât...

Singurătatea mea, o noapte neagră,
Deşi în suflet vreascuri pun pe foc,
Există ochi în stare să-nţeleagă
Lumina flăcării acestui loc?

Singurătate, tâmpla mea fierbinte,
Să scriem toate-aducerile-aminte!

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

Singurătatea mea, o mână-ntinsă
Spre clipele ce s-au eternizat,
Bat degetele la o uşă-nchisă,
Cuvintele prin ea nu mai răzbat.

Singurătatea mea, o apă-adâncă
În care mă afund până la gât,
Nu-i nici un mal şi nici un colţ de stâncă,
Sunt eu şi necuprinsul, doar atât...

Singurătatea mea, o noapte neagră
Deşi în suflet vreascuri pun pe foc,
Există ochi în stare să-nţeleagă
Lumina flăcării acestui loc?

Singurătate, tâmpla mea fierbinte
Să scriem toate-aducerile-aminte...

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amestecări

M-am contopit cu cât e marea,
Cu cerul meu m-am contopit
Şi nu mai ştiu care-i cărarea
Pe care-o am de străbătut.

Veghează luna peste câmpuri
Şi îmi trezeşte visele,
Şi-mi răscoleşte câte gânduri
Ce mi-au umplut poienile.

E noaptea pe umeri lăsată
Şi o simt grea, de nepătruns,
E-o linişte ca o angoasă
Şi al ei calm îmi e de-ajuns.

Stau pe o bancă doar cu mine
Şi fulgeră pe cerul meu,
Şi-o ploaie rece am în vine
Şi cât de tristă sunt mereu.

M-am contopit cu cât e marea,
Cu valul ei m-am înfrăţit
Şi rugile îmi cheamă zarea
Cu liniştea ce-a înflorit.

E întunericul oriunde,
Împrăştiat e peste tot
Şi razele de lună plină
Mă luminează fără rost.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubitul meu

Îl aprind mereu
Şi îmi stinge dorul.
Mi-e drag şi-i al meu
El... televizorul!

epigramă de Georgeta Paula Dimitriu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Etern

Marea mea iubire, enormul meu calvar,
Veşnicul aliat, eternul adversar,
Tandrul meu iubit, temutul meu barbar,
Superbul vis frumos, groznicul meu coşmar.

Marea mea iubire, enorma mea povară,
O zi rece de iarnă, o zi de primăvară,
Cea mai dulce fiinţă şi cea mai amară,
Mă vindeci de tristeţe, tot tu o faci să doară.

Marea mea iubire, enormul meu chin,
O lavă fumegândă, un pârâu cristalin.

Marea mea iubire, enormul meu infern,
Se spulberă-n zori visul dar tu rămâi ETERN.

poezie de Denisa-Maria Ilie din Vocile Eutherpei
Adăugat de Denisa-Maria Ilie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărbătoriţi de flori

Cer ăstei primăveri despăgubire
Mireasma laurilor înfloriţi,
Iubitul meu cu nume de iubire,
Să ne lăsăm de flori sărbătoriţi!

O pasăre cu solzii de aramă
A luat singurătatea mea în plisc,
Smulsă din propria-mi idiogramă,
Purtând-o peste munţi, sus, pe un pisc.

Eu am trăit, în palma ta, cuminte,
Pecetea unei litere de foc,
Până şi carnea ta astăzi consimte
Că-ţi sunt sentinţă şi îţi sunt soroc!

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!