Dorul meu
Suspină-n adâncul meu dorul
Și-mi cuprinde fiecare gând,
Nu știu cât de-nvins mi-e zborul
Că-n suflet mi-e urgie și vânt.
Îmi înalț ochii și privesc zarea
Nici norii parcă nu-s la locul lor,
Furtuna mea cuprinde marea
Și valurile mă poartă de zor.
Plutesc către larg în voia sorții
Încercând să-înec dorul din mine,
Dar el răzbește și-n fața morții
Și mă readuce către mal cu bine.
Dorul înfuriat, urlând îmi spune:
Făr' de mine nu există iubire,
Soarele n-ar răsări, n-ar apune
Iar tu n-ai gusta a iubirii menire!
08.09.2020
poezie de Camelia Boț (8 septembrie 2020)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.