Nu ascunde (Fabulă)

Un creştin cică odată
Aşteptând un musafir
A luat nişte vopseau
Să dea peste "coviltir".
Era putred învelişul
Şi murdară căsulia
Cu noroi acoperită
Semăna cumva cu glia.
De ruşine că se vede
Început-a a lucra
Şi noroi şi putrezire
Peste tot acoperea.
Când aproape isprăvit-a
Lucrul care a început
Din departe al său prieten
Iată-l c-a şi apărut.
Dar nu bine poposise,
Se iscă furtună mare
Tot ce omul acoperise
Casă şi fereşti murdare
Apa a început să spele
Şi să deie din nou jos
Care e morala frate:
Nu ascunde de Hristos.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bună dimineaţă?

Am amestecat literele din ziarul de dimineaţă
în cafea
şi a ieşit foarte neagră,
mai mult de la lipsa de suflet; rea,
o zaţă,
iar în loc de dulce m-am pus pe înjurat
teleshopingul de la televizor,
după care
am luat maşina
dintr-un morman c-o pancartă "Parcare"
şi m-am blocat...
nu era niciun zor,
erau mulţi traficanţi autoconsumatori ameţiţi
cu care nu vroiam să mă ţin pe acelaşi drum
însă au apărut, ca să-ncurce şi mai mult lucrurile
tocmai acum,
nişte salvamari,
pentru că erau în albastru
şi se dădeau mari...
s-au făcut cimpoi
şi-au început să fluiere
ca pe stadioane;
că-şi dădeau peste picioare, ţurloi
de la alunecuşul gheţii...
iar odată scăpătat de toată benzina, nici urmă de "parc are"
că nu era nici vorba de aşa ceva,
doar nişte dealuri alb-foarte murdare
pe care şi le aruncau unii altora
ca pe-o minge la mare
ca să acopere nişte gropi bine cunoscute,
c-am avut în trecut deja nişte coaste rupte...
când în sfârşit totul e drept şi luceşte a sticlă nespălată...
Minunat început de marca ro. zi!
La fel, la fel de fiecare iarnă dată...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am o ţară, o cetate

"Spre ţărmul meu, spre ţara mea
Când voi ajunge, când?
Şi steaua ce a dus pe magi
Aşteaptă tremurând"
Horia Furtună
Am o ţară, o cetate
Peste stele-n infinit
Domnul dă să mi-o arate
Înainte de sfârşit.

Văi cu flori sunt aşezate
În paradisul iubit
Am o ţară, o cetate
Peste stele-n infinit.

Lumina nu se desparte
De Ea sunt călăuzit
Mi-e aproape, nu departe
În veci fără de sfârşit
Am o ţară, o cetate.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De toamnă

Vezi, a început să plouă şi umbra ta e vie
Sunt rătăciri venite din trecut,
Doar picuri mari şi Beatles mai ascult
În nopţile de lungă insomnie.
Nu ştiu de ce mai vin aceste toamne
Rugină şi tăcere-i peste tot,
Am învăţat să zbor şi să înot
Şi să te chem, când omenirea doarme.
A început să plouă, sunt frunze şi noroi
Iluzia că eşti, că tu exişti, e tot mai vie,
Şi parcă-ador această insomnie,
Ce creionează umerii tăi goi.
Nu ştiu de ce mai vin aceste toamne
Tâmpla mea e umedă demult,
Doar picuri grei şi Beatles mai ascult
Şi este frig, e toamnă şi se doarme.

poezie de Adrian Abrudan (2015)
Adăugat de Adrian Abrudan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Proorocie de sfârşit (Matei 24)

Din Templu când a ieşit
Ucenicii I-au venit
Pe când Isus tot mergea
Templul spre a-I arăta.
Isus însă le-a vorbit:
"Vedeţi Templul strălucit
Adevărat spun, va fi odată
Nu va sta piatră pe piatră".

Apoi pe munte s-a dus
Pe-a Măslinilor în sus
Ş-ucenicii L-au oprit
C-aveau multe de vorbit.

"Spune-ne, când s-o întâmpla
Şi ce-ai spus va fi aşa
Care-i semn la a Ta venire
Când veni-vei din mărire".

Ş-atunci Isus de sfârşit
Drept răspuns El le-a vorbit:
"Voi de seamă să băgaţi
Că puteţi să vă înşelaţi.

Mulţi în Nume-Mi vor veni
- Sunt Hristosul -vor vorbi
Şi să ştiţi, va fi aşa
Ei pe mulţi vor înşela.

De războaie-ţi auzi
Veşti de acestea multe-or fi.
Dar vă spun, să ascultaţi
De astea nu vă înspăimântaţi.

Toate acestea ele or fi
Dar tot nu se va sfârşi.
Un neam el se va scula
Peste altul va pleca.

Pe alocuri vor veni
Mari cutremure vor fi
Foametea s-o răspândi
Ciumă mare ea va fi.

Dar să ştiţi că ce am spus
Început doar este pus
Atunci veţi fi chinuiţi
Numele-Mi că răspândiţi.

Voi veţi fi de toţi urâţi
Pentru Mine omorâţi.
Mulţi proroci se vor scula
Vor minţi, s-or înşela.

Fărădelegea s-o înmulţi
Dragostea ea va răci
Dar cine rabdă, la sfârşit
Acel va fi mântuit.

Evanghelia trebuie a şti
Peste tot se va vesti
Martor fi-va desluşit
Cuvântul El la sfârşit.

De aceea, când veţi vedea
Ceea ce Daniel vorbea
Urâciunea pustiirii pe pământ
Aşezată-n Locul Sfânt.

Atunci cei ce-n Iuda sunt
Fugă spre muntos pământ
Cine citeşte, el să ştie
Ce atunci în lume vine.

Cine pe casă va fi
Trebuie bine a şti
Să nu se pogoare zic
N-are timp pentru nimic.

Cine în câmp el va lucra
N-are timp haina a lua
Vai şi vai va fi de toate
De femei însărcinate.

Care ele or alăpta
Chiar în zilele acelea
Rugaţi-vă neîncetat
Fugă să n-aveţi în Sabat.

Dacă voi vă veţi ruga
Nu va fi fuga iarna
Atunci fi-va necaz mare
Va fi mare strâmtorare.

Niciodată n-a mai fost
Şi n-or fi în neamul nost'
Zilele de n-ar fi scurtate
Nimeni n-ar scăpa de moarte.

Dar din pricina celor care
Pentru Domnul au lucrare
Din pricina aleşilor, vor fi gătate
Zilele vor fi scurtate.

Atunci cineva de zice
- Iată Hristosul colo, iată-l aice -
Să nu-l credeţi, nu-i aşa
Mulţi Hristoşi se vor scula.

Prooroci mincinoşi vor fi
Minciuni vor înfăptui
Să înşele, de au putinţă
Şi pe cei din pocăinţă.

Preaiubiţi să ţineţi minte
Iată că vă spun ‘nainte
De-or zice ‘Iată-L în pustie -
Nu mergeţi că nu se ştie.

Cum un fulger iese de la răsărit
Şi el tot se vede pân' la asfinţit
Aşa va fi a Lui strălucire
Fiul, ce avea-o la a Lui venire

După acele zile prezise
De necaz care sunt scrise
Soarele s-o întuneca
Luna n-o mai lumina.

Stele din cer vor vedea
De pe cer cum vor cădea
Şi să ştii măi dragă frate
Ceruri vor fi clătinate.

Atunci ştiţi, se va arăta
Pe cer semn Fiu va avea
Tot pământul s-o boci
Când Hristos El va veni.

Pe nori Fiu se va zări
Cu putere va veni
Va veniicu slavă mare
Aşa-i va fi arătare.

Îngeri va trimite jos
Vin trimişii lui Hristos
Aleşii-I vor aduna
De pe unde ei vor sta.

De la smochin învăţaţi
Pilda lui voi să luaţi
Când smochinul frăgezeşte
Când mlădiţa înfrunzeşte

Ştiţi că vara va veni
Şi-ntru totul aşa va fi
Tot aşa e, chiar aşa
Astea lucruri de-ţi vedea.

Să ştiţi Fiul că El spusă
E aproape, e chiar la uşă
Adevărat vi se spune
Nu va trece neam din lume

Până astea s-or întâmpla
Până va fi venirea Sa
Despre ziuă ş-acel ceas
Nu va ştie nici un glas.

Îngerii n-au cunoştinţă
Nimeni n-o avea putinţă
Fiul când El va veni
Tatăl singur poate şti.

Cum cu Noe s-a întâmplat
Aşa şi sfârşit este dat
Când potop a început
Oamenii au mâncat, băut.

Se însurau, se măritau
De sfârşit nimic nu ştiau
Până Noe el a intrat
Până ce uşa s-a încuiat.

Până potop a venit
Şi răii au avut sfârşit
Tot aşa e, s-aveţi ştire
Şi la al Fiului venire.

Atunci din doi ce-au plecat
Din câmp, unul va fi luat
Din două ce-or măcina
Este scris, una s-o lua.

Vegheaţi deci, că nu e ştire
Despre a Domnului venire
Stăpânul casei de-ar şti
Hoţul când el va veni.

Credeţi că nu ar păzi
Să nu spargă ar urmări
De aceia gata voi fiţi
Căci nici voi nu o să ştiţi.

Ceasu-i scris că nu se ştie
Când Hristos are să vie
Deci cel bun se pregăteşte
Ş-atunci bine el sfârşeşte.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii la început

Oamenii la început
zburau pân' la azimut;
apoi şi-au tăiat aripile singuri
şi au căzut în nişte ringuri
din care şi azi se luptă să scape
acoperiţi de mâzgă şi ape

Aruncă noroi unul pe altul
şi se trag în jos
că nimeni nu mai are timp
să privească înaltul

Marile puteri
joacă lumea la ruletă
la barbut, la biliard
ca la orice cafenea de pe bulevard:
Ele au cărţile, ele fac jocul
ele aprind focul!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumini şi nelumini

Nu ştiu dacă trebuie să mai spunem ceva
poate ar trebui să tăcem ani infiniţi începând de astăzi
infinitul, ştii. încape şi într-o ghindă.
Molecular
şi mai
jos
de atom
În raţii multiple.
Apoi, cum să nu-l ţină în apa în care mă joc acum cu picioarele, nepăsătoare şi liberă
infinituri sunt peste tot, îmi spui tu
şi al tău este foarte frumos şi adânc sub un ochi de demult care încă priveşte
dintr-o religie veche
probabil acel ochi să mă păzească şi pe mine - îţi zic
şi mă întorc fericită în mare, să mă joc din nou, cu picioarele obosite în ea.

E o mare frumoasă,
bate soarele cu mâinile lui pline de afini şi de afine în ea.
Şi nimic nu
pare să mă doară mai tare văzându-mă de jos sau de sus
odată cu păsările care trec pe deasupra ca nişte evantaie
ale Domnului.
Doamne, de departe se iscă furtuna de noapte şi cu carul cel mare să mă ia la dânsu-n lumină, şi n-o să te mai găsesc nicăieri... dinspre o chilie care pe nicăieri nu pare să existe
pe care doar am visat-o
plină
de ceară şi ceruri, unde bat încă stele, dacă trupul meu nu e de fapt decât o statuie frumoasă, de lemn.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O! Tu lumină orbitoare

"Cine te aşteaptă te iubeşte
Iubindu-te nădăjduieşte
Ca într-o zi lumină lină
Vei răsări la noi deplină"
I. Alexandru
O! Tu lumină orbitoare
Tu care-ai pus lumină-n noi
Răsari deplină pe răzoare
Răsari pe ori şi ce zăvoi.

Te aşteptăm făr' ezitare
Cu lacrime în ochi şiroi
O! Tu lumină orbitoare
Tu care ai pus lumină-n noi.

Ca pomii-n Mai în plină floare
Lumina lină, fă din noi
Noi raze-n inimi să coboare
Şi peste bulgări de noroi
O! Tu lumină orbitoare.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie despre "Nimic",

"La început a fost Cuvântul";
Dar Cuvântul de unde s-a luat?
Se spune că pământul
Dintr-o explozie ar fi apărut;
Şi, înainte de explozie,
Ce a explodat?

Sau poate... Totul a apărut din Nimic,
Dar Nimicul – ce mai e?
De unde vine acest "Nimic":
Dintr-un alt Nimic,
Sau din ceva mai mic?
Sau, poate, mai mare?
( Nu mi-ar fi de mirare!)

Ce este Nimicul?
Este "nimic" sau "gol"?
Şi dacă e "gol" –
Cu ce era umplut?
Ce a fost la început?

Dar dacă nu există
Nici început, nici sfârşit,
Doar "suspendată clipă" – infinit?
Şi dacă Nimicul e pur şi simplu – nimic
Din care a apărut acest infinit?

Nu sunt savant, şi nici cercetător,
Doar mă joc de-a filosoful;
Nimeni nu ştie şi nici n-a ştiut
Ce a fost la început;
În schimb, un lucru e cert despre Nimic:
"Ştiu că nu ştiu nimic".

poezie de Maria Supernic (13 februarie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vis din viitor

Visez un timp mai bun şi mai frumos
Să îşi întindă peste noi mantia,
În care să domnească armonia-
Când împăcaţi vom fi şi sus şi jos!

Acesta-i Raiul lumii ne-ndoios,
Ce l-a văzut cu ochii săi, Maria;
Visez un timp mai bun şi mai frumos-
Să îşi întindă peste noi mantia!

Dar poate că atunci va fi Hristos,
Stăpânul peste tot, iar omenia,
Va fi din nou acasă-n România,
Când vremea va dospi un nou prinos-
Visez un timp mai bun şi mai frumos!

poezie de Vasile Neagu-Scânteianu (17 februarie 2017)
Adăugat de Vasile Neagu-Scanteianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpuri

A venit iarna-ntr-o zi - Era de aşteptat -
N-ai vrut s-o primeşti în casă, ea tot a intrat.
A venit iarna subit într-o după-amiază,
Aveai gândul rătăcit, mintea nu prea trează.

Anotimpuri tot mai reci vin peste tine,
Anotimpuri care-aşteaptă s-auzi şi de bine.
A venit iarna din nou pentru-a câta oară?
Ca o albă amintire pentru primăvară.

A venit iarna discret, ca din întâmplare,
A venit iarna sublim ca o taină mare.

Anotimpuri tot mai reci vin peste tine,
Anotimpuri care-aşteaptă s-auzi şi de bine.

A venit iarna şi eşti tot nedumirit:
Să te bucuri sau s-aştepţi până la sfârşit…
A venit iarna şi-ntreabă nevinovată:
"Nu ştii unde sunt zăpezile de altădată?"

Anotimpuri tot mai reci vin peste tine,
Anotimpuri care-aşteaptă s-auzi şi de bine.

poezie clasică de Valeriu Sterian
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bulgării

Au căzut bulgării
s-au auzit nişte bătăi în lemn –
o fi fost inima lutului vibrând
bucuroasă că se’ntregeşte
că-şi strânge din nou în braţe ţărâna care i-a fost luată.
Am suflat odată peste o mână de ţărână
Şi ca să se răzbune mi-a lovit ochii.
Ce-o fi fost atunci când peste mormanul acela de lut
A suflat o pală din vântul vieţii şi ca un ecou
A început o inimă să bată.
Şi-au căzut alţi bulgări
Bătând în coaja pomului tăiat
Pala de vânt sa’ntors de unde a plecat
Ţi-ai luat suflarea înapoi.
A rămas doar lutul rece, mirat.
Ţătrână ea, ţărână noi.
Peste ţărâna ta am împins bulgării
Ca să nu plângi –
Să ştii c’asemeni lor
Venim şi noi.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lutul şi noroiul

Se zice că atunci la început
Domnul l-ar fi făcut pe om din lut,
Dar când mă uit mai bine printre noi
Cred că a folosit şi mult... noroi!

epigramă de Marius Coge
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început...

La început, pe când fiinţă nu era, nici nefiinţă..."
(M. Eminescu, Scrisoarea I)

La început
n-a fost nici începutul,
nici altceva din care să înceapă,
nici vânt, nici lut, nici apă,
nici colţ să-şi ispitească bobul,
nici zvâcnetul din pântec.
De o fiinţă cu cel Veşnic
era doar umbra
propriului Său cântec,
plutind peste genună.
Şi cântecul a fost Lumină
spre izvodirea lumii.

Alături, neivit pe strună,
precum năluca legănată după duh
din dorul peste ape.
Ţesând abisul cu spata de aproape,
El ţi-a creat Regină
oceanele înaltului văzduh.
Ca pulbăr
ţâşneau şi mai departe
miriadele,
furtuni de flăcări ca soarele-n apus,
dar nu ţi-a spus nimic
de înflorirea vieţii peste moarte.

Priveşti la noi,
la tot ce e cu umbră pământeană,
iar frigul veşnic –
sub arcul din sprânceană,
dar când se face seară,
la capăt de Nippur, într-o livadă,
suntem doar amândoi.
Aşa-i cânta îndrăgostitul din Sumer. 65
Lăuta-ncepe să străvadă
din cântecul de la-nceput de lumi,
strălimpezimi
prin care stelele ce-au ars
se nasc a doua oară
la frumuseţea lor dintâi.
Ia-mă în braţă
şi-nvaţă
lăuta să-mi mângâi,
fără reţineri.

Fântâna ei cunoaşte
inelul Lui de aur scăpărând pe undă,
taina profundă,
a unuia prin altul,
cum să rămânem tineri.
Tu crezi că fără noimă,
Cel-Veşnic la-nceput
luminile fântânii
atât de-adânc ascunsu-le-a în lut,
precum nespusu-n mângâierea mâinii?

"O, Sanherib, de-aseară,
doar numai gura ta a fost şi fu.
La ce folos cum veşnicia începu,
când poţi livada ei dintru-nceput
să o deschizi, tăcând, cu un sărut?"

poezie de Dumitru Ichim din Aşa-i cânta îndrăgostitul din Sumer
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era odată un vrăjitor răutăcios, care a făcut o oglindă, dar nu era o oglindă ca toate oglinzile, fiindcă tot ce era mai frumos şi bun dacă se oglindea în ea aproape că nici nu se vedea, în schimb, tot ce era mai urât se vedea în oglindă foarte limpede şi chiar mai urât decât fusese. Cele mai frumoase privelişti în oglindă parcă erau spanac fiert şi cei mai buni oameni erau în oglindă urâcioşi sau şedeau cu capu-n jos. Feţele lor erau aşa de schimonosite că nu le puteai cunoaşte şi dacă, de pildă, cineva, care avea o alunică pe obraz, se uita în oglindă, alunica creştea şi îi acoperea tot obrazul ca o pată neagră.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte vulgare... aşteptăm ploi

cuvinte vulgare cuvinte murdare
aruncate în stradă de zeci de mitocani
cu devle de bostan
cuvinte scârboase călcate-n picioare
de mulţi trecători
la trei crâşme în gară
te deservesc cu gripă aviară
o treucă de cuvinte invalide
farfuria nu-i la modă
şobolanii mişună peste tot
în amiaza mare
cuvintele sfârtecă
caută rime fac poezii
vin profesorii măturătorii
criticii curăţă strada şi se umple lada
asta-i tot şi lada – la gunoişte
dar gunoiştea creşte se înmulţeşte
pe glob e glod
sunt beat de cuvinte urâte
turmentate şi afumate
mizerie-n jur
intelectul e împroşcat de noroi
aşteptăm ploi
mediul e în pericol
dacă nu vor fi ploi
spiritul va fi mereu în noroi.

poezie de Mihai Cucereavii (20 februarie 2006)
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va veni curând Isus

Cel ce-a predicat pe munte
Care e ocean de har
Ce minuni făcut-a multe
În curând veni-va iar.
Va veni Acela care
El furtunii a vorbit
Care liniştit-a mare
Valurile-a potolit.

Purtătorul de ruşine
Cel bătut şi cel lovit
Va apare poate mâine
În glorie şi mărit.

Curcubeul de speranţă
Ce spre cer uşa a deschis
Va veni de la distanţă
Împlinind măreţul vis.

Va veni să depărteze
De pe ceruri orice nori
Pace-n lume să creeze
Prin ea paradise zori.

Chiar de lumea nu-L acceptă
El din nou va reveni
Care om el se deşteaptă
O cunună va primi.

Bate un ceas tic-tacul lui
El se duce spre apus.
Frate tu cobori ori sui
Va veni curând Isus.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adam şi Eva

În braţele tale, ca în braţele lumii de început
Trăiesc din nou creaţia
În pacea suflării lui Dumnezeu
Peste lutul şi iubirea din care sunt făcut

Eşti EA, dar de păcat nu mă mai tem
Din pom fructul cules
Demult a fost muşcat
Adam şi Eva, de la început, suntem

poezie de Relu Cazacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste care?...

Peste care zi din viaţă, te-am găsit şi admirat
Pe ce faţă şi prefaţă, cartea, rost şi-a terminat?
Am citit-o prea în grabă, foile s-au petrecut
O poveste, colţ de viaţă, ne-a plăcut şi ne-a durut!

Peste care colţ de iarbă, te-am iubit într-un amurg
O durea ca niciodată, braţele care se scurg
Peste mine, peste tine, peste verde lipicios
Frământări aproape line, scurse de sus până jos?

Peste care amintire, să te-aşez, să te păstrez,
Peste care amăgire, peste care dulce crez?
Peste care gând în şoaptă, să te-alung sau să te chem
Peste care zi din viaţă, ai împrăştiat blestem?

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de aproape şi totuşi departe

Privesc uluită spre tine,
În fiecare noapte
creştem, ne înălţăm,
Tot mai mult,
tot mai aproape,
tot mai departe...

Până la Cer,
Dincolo de albastrul cerului,
dincolo de albastrul cerului străbatem visul,
Din taina urzită în noapte
mă întorc în visul meu risipit,
Intru în inima ta
cu rodiile coapte de lumina soarelui -
simfonii de culori, miresme şi gânduri!

Doar luna, rotunda lună,
se iveşte printre norii răsfiraţi de vânt,
Doar luna, rotunda lună,
ne luminează visul plutitor,
pe râul ce ne tulbură elegia peste măsură,
Doar luna, rotunda lună, ne-ngână şoaptele
prin ramurile bătrânului rodiu înflorit.

Totul e soartă, totu-i suspin, clipă,
Totul e un început nesfârşit,
Totul e căutarea îndelungatului ecou,
Tot mai aproape de tine, de mine, de noi,
Tot ce-a trecut se continuă-n vis,
Atât de aproape şi totuşi departe,
Mă cauţi, te caut
prin adânca privire oglindită în apa din noi...

La capătul timpului
suntem noi -
Departe de zile,
Departe de luni,
Departe de ani,
Pe drumul înspre Lumina Veşnică.

poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!

După câteva zile de călătorie, dete peste un alt om, în gura căruia curgea apa de la nouă fântâni şi tot striga că moare de sete. Îl întrebă şi pe acesta ca şi pe flămând. Şi dacă căpătă un răspuns care semăna cu al flămândului, îl luă şi pe acesta cu sine, şi plecă mai departe. Se duse, se duse şi iară se mai duse. Iară când fu să treacă nişte munţi, întâlni un alt om, cu două pietre de moară de picioare, care sărea din munte în munte şi când fugea, iepurele pe spinare netezea, şi striga că n-are loc unde să fugă. Ţugulea îl întrebă ca şi pe ceilalţi, iară omul răspunse tot ca ei. Îl luă şi pe acesta şi porni înainte cu Dumnezeu. În calea lor mai întâlni un om cu o mustaţă albă şi cu alta neagră, îmbrăcat cu nouă cojoace şi striga că moare de frig, deşi era pe la nămiezi şi soarele ardea ca în luna lui cuptor. După ce îl întrebă şi el voi să meargă cu dânsul, Ţugulea îl luă şi pe acesta, şi înainte, tot înainte şi înapoi nu se uita. Merse ce mai merse şi, când fu pe la amurgit, întâlni un om care se uita în sus cu un arc în mână.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!