Am o ţară, o cetate

"Spre ţărmul meu, spre ţara mea
Când voi ajunge, când?
Şi steaua ce a dus pe magi
Aşteaptă tremurând"
Horia Furtună
Am o ţară, o cetate
Peste stele-n infinit
Domnul dă să mi-o arate
Înainte de sfârşit.

Văi cu flori sunt aşezate
În paradisul iubit
Am o ţară, o cetate
Peste stele-n infinit.

Lumina nu se desparte
De Ea sunt călăuzit
Mi-e aproape, nu departe
În veci fără de sfârşit
Am o ţară, o cetate.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oră fără tine

Oră năruită-n văzduhuri. Oră
lăsând o urmă arsă pe cadrane,
peste nisipul umbrei mele stinsă,
ca luna peste caravane...

Oră sfâşiată de stele-n cădere,
oră goală de culori, ciutură spartă,
turn ameţit de ploi, rostogolite de lespezi,
pădure moartă!

...Când te întorci, ora se cuibăreşte
în ceasornicul de lemn, ca-ntr-o casă de ţară,
lumina se retrage-n petale,
iar stelele se înapoiază, într-o cădere spre cer,
lângă steaua polară...

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

UN CLOPOT DE ARAMĂ ÎN CETATE BATE
Un clopot de aramă în cetate bate
Trezind pe boltă stele-n nori înfăşurate,
Pe uliţe se sting făclii cu flăcări pale,
Pe cer mai arde-o stea şi luna jumătate.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destăinuire în noapte

Bântuit sunt părinte, e noapte-n cetate,
Mi-e suflet castel de griji şi păcate,
Şi plouă tristeţea pe lungi promenade
Dar din sclavul popor nu mai ia nimeni parte.

E calm, totul doarme. În solitara Cetate
Oroarea prăbuşe bătrâne iatace
Bântuit sunt părinte, e noapte-n cetate;
Mi-e suflet castel de griji şi păcate.

Şi parcul stă-n iarnă; sub crivăţ tenace
Diavol dă raită şi Spaima îmi tace.
Voi, Nebuni!... Suicidul ascute pumnale!
Şi vrea să se-anine de crengile-nalte
..................................................................

Te roagă părinte, e noapte-n cetate!...

rondel de Emile Nelligan, traducere de Necula Florin Dănuţ
Adăugat de Baude
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul lui Ştefan

Şi plânge Ştefan la Cetate
Pentru Moldova lui iubită
Ce-a fost abuziv despărţită,
Iar mii de familii separate.

Destine-ntregi rapid curmate
Şi mândra sa ţară asuprită.
Şi plânge Ştefan la Cetate
Pentru Moldova lui iubită

A apărat-o pân' la moarte
N-a fost de rivali cotropită.
Noi nu i-am păstrat-o unită
Tot sperăm la o dreptate
Şi plânge Ştefan la Cetate.

rondel de Alina-Georgiana Drosu (21 septembrie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

ţară (vezi şi patrie)

Ţara

Privind la noi, pe-acest pământ,
Am definit-o peste ani:
O ţară este locul sfânt,
În care nu mai sunt ţărani.

definiţie epigramatică de Nicolae Bunduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cetate total eternă (acrostih)

Avem o cetate absolut eternă la loc de onoare
Leagăn de civilizaţie şi unitate desăvârşită
Binecuvântată fie cetatea albă cu ziduri roşii
Aici bate o inima sacră de ţară unificată

Iată lumină mare pentru naţie a răsărit aici
Un vis sublim de veacuri tot aici s-a împlinit
Leii naţiunii au repus roata istoriei pe făgaş
Istorie sacră cu majuscule au scris acolo titanii
Acum şi peste veacuri să trăim în pace sfântă.

acrostih de David Boia (17 noiembrie 2016)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când un om ţi se pare aspru, gândeşte-te totdeauna că o cetate întărită nu e şi o cetate duşmană.

aforism celebru de Nicolae Iorga din Cugetări
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am o ţară, o limbă, un neam

Am o ţară, o limbă, un neam
Şi mai am un picior de plai,
O gură de rai, lăsat Dumnezeu,
Am un pământ sfânt al meu.

Am o ţară cu oameni muncitori,
Unde sunt grădini cu flori,
Unde sunt şi câmpii, coline înverzite
Şi cuptoare pline de pite.

Aici eu am o ţară, o limbă, un neam!

poezie de Vladimir Potlog din Pe o ramură de grai (11 noiembrie 2002)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind în urmă

în casa noastră primitoare
rămas–a busuiocul prins la grindă
un borcan cu flori mirositoare
pus pe masa mare de la tindă
toţi ce au fost cândva s-au dus
acolo unde nu se poate spune
în ţara unde veşnic e apus
o ţară fără lacrimi, fără nume
o lacrimă uscată pe batistă
îmi aduce aminte că au fost
şi laviţa crăpată tot mai tristă
îi aşteaptă zi de zi dar fără rost
unde, unde sunteţi dragii mei
uşa de la poartă e încuiată
în curte peste tot şi pe alei
crescut-au spinii până la poartă
din când în când doar clopotele bat
amintind că-i mare sărbătoare
şi babele puţine câte sunt în sat
se-nchină pentru-n răsărit de soare

îmbătrânesc şi ţiglele pe casă
pereţii au crăpat şi s-au urnit din loc
vecinii pleacă unul câte unul
spre casa cea de lut şi fără foc
mamă, sunt copilul tău şi-aştept la poartă
soarele e dus de mult înspre apus
te rog priveşte-n mine şi mă iartă
precum şi Tatăl Sfânt de sus
o să plec şi eu din lumea asta
durerea-n umbrele de lut să mi-o ascund
că timpul o să-mi vindece şi rănile uitate
şi tot ce-a fost şi fi-va în curând

plecăciune mamă, tată
şi tuturor pe care v-am iubit
mă duc încet că ştiu că altădată
nu voi putea păşi spre răsărit

poezie de Teodor Dume din Cineva mi-a răpit moartea (2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visai de o cetate

Visai de o cetate pe margine de mări...
Trec peste ea cocorii zburând spre alte ţări.

Pe cer pier nori târându-şi penumbra de pământ...
Fug legănând corăbii catargele în vânt.

Intrai tăcut într-insa, umblai în lung şi-n lat...
Se înălţa doar murmur de ape, depărtat.

Urcai pe scări de piatră în turle până-n nori...
Se auzea doar freamăt de aripi de cocori.

Dormea pe veci cetatea: un straniu mauzoleu...
Şi, cum priveam, simţit-am că mortul eram eu.

poezie celebră de Ion Pillat din Visări păgâne
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Har şi pace vouă

Har şi pace vouă de la Domnul meu
De la Tatăl nostru de la Fiul Său
Sărutare sfântă şi un dor divin
Bucurie-n inimi şi să preamărim.
Slavă şi putere de la Domnul Sfânt
Iubire în inimi şi pe buze cânt
Dragoste cerească, Domnul să vă dea
El să vă împlinească ce Îl veţi ruga.

Veşnică nădejde, o nădejde vie
De cereasca ţară şi de veşnicie
Prin credinţa voastră s-o aveţi mereu
Zilnic voi să creşteţi înspre Dumnezeu.

Zilnic cunoştinţa ş-adevărul Său
Să vă însoţească înspre Dumnezeu
El vă sfătuiască vouă orice gând
Înspre Ţara Sfântă să mergeţi cântând.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemuritoare pentr-o zi...

Sculptează-mi infinitul în artere,
Ca pe un drum spre nemuriri celeste,
Şi trece-mă prin glaciare ere,
Să gust din zbuciumatele tempeste.

Ciopleşte-mă cu dalta, să mă doară,
Ca pe granitu-albastru de Carrara,
Şi fă din mine-o tainică vioară,
Să-ţi cânt din ea, când vine primăvara.

Nu mă uita pe la răscruci de vânturi,
Şi nici prin vreo cetate de mayaşi!
Să nu-mi pătrunzi feroce printre gânduri
Şi poezia-ntreagă să mi-o laşi!

Şi suflă-mi peste nopţi, şi-n araberscuri
Îmbracă-mi dimineţile de vară!
Te-oi invita să-mi desluşeşti din cercuri
Dorinţa mea, de-a fi, din cerc, afară.

Fă-mi aripi din iubirea ta mireană,
Tu, cioplitor al timpului din mine,
Ca din privirea mea marmoreană,
Să plece zborul infinit, spre tine.

Din piatră şi tăcere-n trup de sare,
Tu, fă-mă, pentr-o zi, nemuritoare!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf unui fost procuror

Din cetate în cetate
Te-au mutat, dar, în sfârşit,
Murind, tu ai dobâmdit
Dreptul la... stabilitate!

epitaf epigramatic de Gheorghe Culicovschi din revista "Haz de Necaz", nr. 30 (octombrie 2002)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scut şi armă

Domnul sfânt să ne iubească,
Şi-al său Duh ocrotitor
Plin de pace să plutească
Peste ţara Româneasca
Şi-al românilor popor!

Noi prin vremi ce ne-ncercară
Altă armă n-am avut
Numai dragostea de ţară
Ce strămoşii ne-o lăsară,
Şi pe Sfântul Domn de scut.

Dar ne-a fost destul atâta!
Fruntea sus, voi fraţi ai mei!
Astfel Cerul hotărât-a
Să se nalţe amărâta
Ţară, prin puterea ei!

Mai făţiş, mai fără veste
Ne-aţi lovit, duşmani de voi!
Dar ce-a fost, a fost poveste!
Dragostea de ţară este
Şi mai tare-acum în noi.

Şi de cine ne-o fi teamă?
Mult a fost, să vă răbdăm,
Nebăgaţi de voi în seamă
Astăzi ştiţi voi cum ne cheamă,
Dacă nu, să vă-nvăţăm!

Numai Domnul ne iubească
Şi-al său Duh ocrotitor
Plin de pace să plutească
Peste ţara Românească
Şi-al românilor popor!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scut şi armă

Domnul Sfânt să ne iubească,
Şi-al său duh ocrotitor
Plin de pace să plutească
Peste Ţara Românească
Şi-al românilor popor!

Noi, prin vremi ce ne-ncercară
Altă armă n-am avut
Numai dragostea de ţară
Ce strămoşii ne-o lăsară
Şi pe Sfântul Domn de scut.

Dar ne-a fost destul atâta!
Fruntea sus, voi, fraţi ai mei!
Astfel cerul hotărât-a
Să se-nalţe amărâta
Ţară, prin puterea ei!

Mai făţiş, mai fără veste,
Ne-aţi lovit, duşmani de voi!
Dar ce-a fost, a fost poveste!
Dragostea de ţară este
Şi mai-tare acum în noi.

Şi de cine ne-o fi teamă?
Mult a fost, să vă răbdăm,
Nebăgaţi de voi în seamă –
Astăzi ştiţi voi cum ne cheamă,
Dacă nu, să vă-nvăţăm!

Numai Domnul ne iubească
Şi-al său duh ocrotitor
Plin de pace să plutească
Peste Ţara Românească
Şi-al românilor popor!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge iar a dor de Ţară

Ninge iarăşi peste Ţară,
Cu fulgi dalbi, căzând uşor,
Şi-un gând moale mă-nfioară,
Umplând inima-mi de dor.

Ninge cu-amintiri de şoapte,
Ca-ntr-un vis medieval,
Cum se pierd stelele-n noapte,
Viaţa curge în aval.

Ninge iarăşi peste sate
Cu omăt siberian,
Genele îmi sunt udate
Cum plângeam şi-acum un an.

Ninge-n gânduri ce visară
Ca o filă dintr-o carte,
Ninge iar a dor de Ţară,
Dar eu, mamă, sunt departe...

Ninge ca într-o poveste
Peste-a ta veche năframă,
Iar zăpada se topeşte
Pe-al tău chip, iubită mamă.

Ninge, cum mereu va ninge,
Făcând bulgări vălătuci,
Ninge – totul când s-o stinge-
Peste sate, peste cruci.

poezie de Vasile David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roma pe care am găsit-o era o cetate de cărămizi, dar când am părăsit-o era o cetate de marmură.

citat din Cezar Augustus
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul de ţară m-apasă

Deşi undeva am ţară, rătăcesc vară de vară,
Slăbit şi fără putere, după un dram de avere.
Despărţirea mă dă gata, mi-e dor de mama, de tata,
Mi-e dor de fraţi, de surori, de grădiniţa cu flori.
Mi-e dor de mărul rotat şi de oamenii din sat.
Acolo este casa mea, acolo este ţara mea.
Pe pământul românesc, acolo vreau eu să traiesc.
Acolo primesc răcoare de la ape curgătoare,
De la codrii munţilor, din măreţia norilor.
Acolo pot dormi în câmp, să aud iarba crescând,
Să am stelele surori, de cu seară până în zori.
Doamne, cât îmi e de dor, să lucrez al meu ogor.
Dorul de ţară m-apasă. Vreau să mă întorc acasă!

poezie de Dumitru Delcă (19 ianuarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia viselor

Corabia viselor mele mă poartă
pe mări liniştite şi fără sfârşit,
urmând o cărare trasată de soartă
de când mie-n viaţă mi-am fost răsărit.

Plutesc în derivă, curentul mă duce
spre zări înspre care nicând n-am privit,
iar mintea se zbate-ntr-un fel de răscruce
şi-ar vrea să mă-ntoarcă spre visul iubit.

Chiar vântul mă-mbie spre apele calde,
spre zări tropicale de-un verde plăcut,
spre insule care iubesc să se scalde
în valuri ce trec peste ele-un sărut.

Un gând îmi străbate prin minte şi visuri,
ieşind în lumină din vechi amintiri,
şopteşte în pânze, adie înscrisuri
şi-alege cărarea mai vechii iubiri.

Corabia viselor mele mă poartă
spre soare-apune-ntr-un mers liniştit,
sunt singur pe drumul ce nu e pe hartă,
lumina m-atrage spre ţărmul iubit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind în urmă...

În casa noastră primitoare
rămas–a busuiocul prins la grindă
un borcan cu flori mirositoare
pus pe masa mare de la tindă

toti ce au fost cândva s-au dus
acolo unde nu se poate spune
în şara unde veşnic e apus
o ţară fără lacrimi, fără nume

o lacrimă uscată pe batistă
îmi aduce aminte că au fost
şi laviţa crăpată tot mai tristă
îi aşteaptă zi de zi dar fără rost

unde, unde sunteţi dragii mei
uşa de la poartă e încuiată
în curte peste tot şi pe alei
crescut-au spinii până la poartă

din când în când doar clopotele bat
amintind că-i mare sărbătoare
şi babele puţine câte sunt
se-nchină pentru-n răsărit de soare

îmbătrânesc şi ţiglele pe casă
pereţii au crăpat şi s-au urnit din loc
vecinii pleacă unul câte unul
spre casa cea de lut şi fără foc

mamă, sunt copilul tău şi-a ştept la poartă
soarele e dus de mult înspre apus
te rog, priveşte-n mine şi mă iartă
precum şi Tatăl Sfânt de sus
o să plec şi eu din lumea asta
durerea-n umbrele de lut să mi-o ascund
că timpul o să-mi vindece şi rănile uitate
şi tot ce-a fost şi fi-va în curând

plecăciune mamă, tată
şi tuturor pe care v-am iubit
mă duc încet că ştiu că altădată
nu voi putea păşi spre răsărit

poezie de Teodor Dume din Cineva mi-a răpit moartea
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!