Sub patrafir
Părinte, eu mă-nec din piept
Și n-am puteri de vorbă multă ;
Cât voi putea vorbi m-ascultă
Să-ți spun în grabă tot și drept.
Aș vrea să-ncep cu fapte bune,
Dar n-am făcut, ori le-am uitat
Și raiu-n cap puțin mi-a stat.
Și-am fost și prost la numărat
Și n-am ce spune.
N-aveam nici vreme. Tata-i mort
Și mama-i cu copii, sarmana.
Ei de la mine-așteaptă hrană,
Și grija numai eu le-o port
De-acum ei singuri să și-o poarte!
Mi-e milä de durerea lor,
De ei mi-e jale, nu că mor.
Dar cum e scris Că sunt dator
Și eu c-o moarte.
Eu mă cunosc; sunt păcătos,
Că prea am dus-o-n râs și-n glume...
Prea drag mi-a fost să fiu în lume,
Și-am prea iubit ce-a fost frumos!
Pe lângă vin, voinicii roată,
Și chiote pe deal în zori,
Și ziua luncile cu flori,
Și hora noaptea-n șezători,
Și viața toată!
Și mi-a plăcut în jurul meu
Să văd flăcăi pe bătătură
Și cobza cu isonu-n gură
Să-mi zornăie zorind mereu.
Să văd cum se cotesc șirete
Pe-ascuns nevestele, și-aprins
Se simt de peste brâu cuprins
Trupșorul cel subțire-ncins
Al unei fete.
Păgân sunt parcă, nu creștin!
Bisericos n-am fost, părinte,
Dar rar, când mi-am adus aminte,
M-am dus și eu ca să mă-nchin.
Eu am pe Dumnezeu în mine:
Mereu îl simt, și-l văd mereu
Gândesc așa! Mai știu și eu!
Dar, taică, las' că Dumnezeu
Va ști mai bine.
N-am dat în viață nimănui
Prilej să-mi poarte dușmănie,
Eu n-am putut să țin mänie
Că n-am avut, părinte, cui,
Măcar mi-au tot făcut-o unii!
Și n-am fost slab și nici fricos:
Pe opt ți-i dau grămadă jos
Dar m-am ferit să-mi fac ponos
Cu toți nebunii.
O dată numai... P-un flăcău
L-am dat de ziduri, pentr-o fată
A doua zi a prins deodatä
La plug în deal să-mi pară rău,
Și nici la boi n-am dat mâncare
Și-n brazdă plugul l-am lăsat
Și ca nebun am alergat
Pe dealuri, pe flăcău să-l cat
Să-i cer iertare.
Și nu mai știu... atâta-i tot,
Ba, taică, stai! E cu vecinul.
Pe palme m-alinta creștinul
Și drag m-avea ca pe-un nepot...
Și eu i-am sărutat nevasta!
EI moș, ea o copilă-abia.
Mi-a fost și milä, cum plângea,
Și, Doamne, ochi frumoși ce-avea
Păcat e asta?
Dac-am uitat ceva să spui,
Mi-e martur Dumnezeu, părinte,
C-am spus ce mi-a venit în minte
Și-oi spune tot, în fața Lui!
Și-acum canon... îl știu anume!
A fost așa, și n-aș cârti:
Canon e că nu pot trăi!
Și-ntr-altă lume n-o mai fi
Ca pe-astă lume.
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre moarte
- poezii despre creștinism
- poezii despre soție
- poezii despre nebunie
- poezii despre frumusețe
- poezii despre căsătorie
- poezii despre arat
- poezii despre vorbire
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Am spus
Am spus mi-e dor când mi-a fost dor
Și-am spus te rog când am dorit,
Am spus nu vreau și-am vrut să mor,
Atunci când nu m-ai mai iubit.
Am spus că știu când n-am știut
Și-atunci când n-am avut am dat,
Am plâns atunci când m-a durut
Și-am spus nu pot, dar am răbdat.
Am spus că am când n-am avut
Și nu ți-am spus cât te doream,
M-am întristat când te-am pierdut
Și-am spus sunt prost, fiindcă eram.
Am spus că pot când n-am putut
Și că-i ușor când mi-a fost greu,
M-am supărat, dar mi-a trecut
Și-am fost întotdeauna eu.
Am spus mereu ce-aveam de spus
Și-am scris să știi că te iubesc
Și-atuncea când voi fi apus
Și n-o să pot să mai vorbesc.
Doar un cuvânt am să mai spun
La modul cel mai serios,
Mi-e drag de tine cea de-acum
Și tot ce-am spus e de prisos.
poezie de Ovidiu Vasile din Damen-Tango
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre dorințe
- poezii despre tristețe
- poezii despre trecut
- poezii despre supărare
- poezii despre superlative
- poezii despre prostie
- poezii despre plâns
Simplitatea iubirii
N-am fost bărbatul cel mai bun din lume,
Nici cel mai sfânt sau cel mai înțelept,
Nu am avut o măreție anume,
Dar ți-am dat toată inima din piept.
N-am posedat averi nenumărate,
Nici sânge nobil nu am moștenit,
Însă am stat cu tine zi și noapte
Și-am fost al tău odor neprețuit.
N-am fost sortit să țes frumos cuvinte
N-am perorat cu gând să te atrag,
Ci vorbele ce mi-au venit în minte
Eu ți le-am spus mereu cu mare drag.
N-am fost un om de știință remarcabil
Nu am făcut nicio descoperire,
Însă am fost și am rămas capabil
Să te-nconjor tot timpul cu iubire.
poezie de Octavian Cocoș (22 decembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre înțelepciune, poezii despre știință, poezii despre timp, poezii despre sânge, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie sau poezii despre noapte
Greșeli, schimbări și ajutor
Fac asta din dorință,
O fac din neputință,
Căci sunt o simplă ființă
Ce simte suferință.
Fac asta cu folos,
O fac cât mai frumos,
Dar simt că merg în jos,
Și-o fac mai dureros.
Încerc s-o fac mai bine,
Gândindu-mă la tine,
Dar lacrimi cad puține
Și frica nu mai vine.
Și aud că vrei să-mi ceri
Să încerc din răsputeri,
Să renunț la zeci poveri,
Să n-am parte de dureri.
Dar n-am vrut să fie-așa,
N-am vrut să uit de ea,
Iar atunci când ea pleca,
N-am vrut a mă schimba.
Cu gându-n stele m-am trezit,
Asta nu-i ce mi-am dorit,
Am uitat tot ce-am iubit,
Am uitat tot ce-am simțit.
Am greșit, am realizat,
M-ai ajutat, nu mi-a păsat,
Dar când pe ușă ai plecat
Nimic frumos n-a mai durat.
Și-acum când știu unde greșesc,
Acum când știu ce îmi doresc,
Încerc din nou să-mi amintesc,
Încerc mereu să te găsesc.
Am uitat tot ce-a durut,
Nu mai am ce am avut,
Și-ncep să simt ca la-nceput,
Dar prea târziu, te-am pierdut.
Am fost mereu un gânditor,
Am fost mereu un visător,
Am fost mereu un luptător,
Dar acum cer ajutor.
poezie de Andrei Tudora
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre greșeli, poezii despre schimbare, poezii despre durere, poezii despre ajutor, poezii despre visare, poezii despre suferință sau poezii despre stele
Pe lângă boi
Pocnind din bici pe lângă boi,
În zori de zi el a trecut
Cu plugul pe la noi.
Și după bici l-am cunoscut,
Și cum țeseam, nici n-am știut
Cum am sărit și m-am zbătut
Să ies de la război.
Și-atâta tort mi-am încâlcit
Și-n graba mare-am spart un geam,
Știu eu ce mi-a venit!
Am cap, dar parcă nu-l mai am!
Ce-aveam să-i spui? Nimic n-aveam,
Dar era-n zori, și eu voiam
Să-ntreb cum a dormit.
Și vezi așa-i el, nu știu cum!
M-a prins de braț și m-a cuprins
Să mă sărute-n drum.
Dar eu din brațe-i m-am desprins
Și l-am certat și l-am împins
Dar n-am făcut cu dinadins,
Și rău ce-mi pare-acum!
O, nu mi-e că mi-am sângerat
La prag piciorul într-un cui,
Dar mi-e că e păcat!
Om bun ca dânsul nimeni nu-i,
Și pentru-o vorbă rea ce-i spui
El toată ziulica lui
Muncește supărat!
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn, poezii despre război, poezii despre picioare, poezii despre oameni buni, poezii despre muncă, poezii despre dulciuri sau poezii despre dimineață
Numai una!
Pe umeri pletele-i curg râu
Mlădie, ca un spic de grâu,
Cu șorțul negru prins în brâu,
O pierd din ochi de dragă.
Și când o văd, îngălbenesc;
Și când n-o văd, mă-mbolnăvesc,
Iar când merg alții de-o pețesc,
Vin popi de mă dezleagă.
La vorbă-n drum, trei ceasuri trec
Ea pleacă, eu mă fac că plec,
Dar stau acolo și-o petrec
Cu ochii cât e zarea.
Așa cum e săracă ea,
Aș vrea s-o știu nevasta mea,
Dar oameni răi din lume rea
Îmi tot închid cărarea.
Și câte vorbe-mi aud eu!
Toți frații mă vorbesc de rău,
Și tata-i supărat mereu,
Iar mama, la icoane,
Mătănii bate, ține post;
Mă blestemă: De n-ai fi fost!
Ești un netot! Ți-e capul prost
Și-ți faci de cap, Ioane!
Îmi fac de cap? Dar las să-mi fac!
Cu traiul eu am să mă-mpac
Și eu am să trăiesc sărac,
Muncind bătut de rele!
La frați eu nu cer ajutor,
Că n-am ajuns la mila lor
Și fac ce vreau! Și n-am să mor
De grija sorții mele!
Mă-ngroapă frații mei de viu!
Legat de dânsa, eu să știu
Că am urâtei drag să-i fiu?
Să pot ce nu se poate?
Dar cu pământul ce să faci?
Și ce folos de boi și vaci?
Nevasta dacă nu ți-o placi,
Le dai în trăsnet toate!
Ori este om, de sila cui
Să-mi placă tot ce-i place lui!
Așa om nici vlădica nu-i
Și nu-i nici împăratul!
Să-mi cânte lumea câte vrea,
Mi-e dragă una și-i a mea:
Decât să mă dezbar de ea,
Mai bine-aprind tot satul!
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre sărăcie, poezii despre vaci, poezii despre urâțenie, poezii despre sat sau poezii despre râuri
Cântecul unui om
Ce-am fost cândva azi nu mai sunt...
Dar ce sunt azi îmi pare rău
Că n-am putut să fiu mereu -
Același cântăreț cu chip de Sfânt...
Când am urât am fost iubit,
Când am iubit am fost urât...
Și-n viață n-am cântat decât
Romanța Celui răstignit...
Tot ce-am sperat rămas-a vis,
Și-am dobândit ce n-am visat...
Dar ce-am fost ieri am și uitat -
Un titlu de volum nescris...
Și-azi, dacă sunt un chip de Sfânt,
Așa m-a vrut, pesemne, Dumnezeu -
Să fiu tot altul... Și să-l cânt mereu
Pe cel ce-am fost cândva, dar nu mai sunt...
poezie celebră de Ion Minulescu din Viața literară, I, nr. 4 (22 ianuarie 1906)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muzică, poezii despre uitare, poezii despre religie sau poezii despre prezent
N-am ieșit din rând
Să nu ies din rând,
să nu merg în față,
La rău să nu mă plâng,
Dumnezeu așa mă-învață.
Cât am fost în viață, n-am ieșit din rând.
Nici n-am mers în față, am ținut de rând.
Am rămas acolo, unde-i locul meu.
N-am fost un Apollo, nici n-am fost un zeu.
Am măsurat timpul, doar cu pasul meu.
N-am văzut Olimpul, cred în Dumnezeu.
De la El am primit viață, Lui m-am închinat,
El mi-a dat povață, El m-a luminat.
Cât am fost în viață, El m-a ocrotit,
Iar când s-a rupt ață, tot El m-a primit.
De-abia atunci,
Cu credință-n suflet, am ieșit din rând,
să stau și să cuget, cine-am fost și cine sunt.
poezie de Dumitru Delcă (mai 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suflet, poezii despre sfaturi, poezii despre protecție, poezii despre lumină sau poezii despre Olimp
La oglindă
Azi am să-ncrestez în grindă -
Jos din cui acum, oglindă!
Mama-i dusă-n sat! Cu dorul
Azi e singur puișorul,
Și-am închis ușa la tindă
Cu zăvorul.
Iată-mă! Tot eu cea veche!
Ochii? hai, ce mai pereche!
Și ce cap frumos răsare!
Nu-i al meu? Al meu e oare?
Dar al cui! Și la ureche
Uite-o floare.
Asta-s eu! Și sunt voinică!
Cine-a zis că eu sunt mică?
Uite, zău, acum iau seama
Că-mi stă bine-n cap năframa
Și ce fată frumușică
Are mama!
Mă gândeam eu că-s frumoasă!
Dar cum nu! Și mama-mi coasă
Șorț cu flori, minune mare -
Nu-s eu fată ca oricare:
Mama poate fi făloasă
Că mă are.
Știi ce-a zis și ieri la vie?
A zis: "Ce-mi tot spun ei mie!
Am și eu numai o fată,
Și n-o dau să fie dată;
Cui o dau voiesc să-mi fie
Om odată".
Mai știu eu! Și-așa se poate!
Multe știu, dar nu știu toate.
Mama-mi dă învățătură
Cum se țese-o pânzătură,
Nu cum stau cei dragi de vorbă
Gură-n gură.
N-am să țes doar viața-ntreagă!
Lasí să văd și cum să leagă
Dragostea dar știu eu bine!
Din frumos ce-l placi ea vine -
Hai, mă prind feciorii dragă
Și pe mine!
Că-s subțire! Să mă frângă
Cine-i om, cu mâna stângă!
Dar așa te place dorul:
Subțirea, cu binișorul
Când te strânge el, să-ți strângă
Tot trupșorul.
Brațul drept dacă-l întinde
Roată peste brâu te prinde
Și te-ntreabă: "Dragă, strângu-l?
Și tu-l cerți, dar el, nătângul,
Ca răspuns te mai cuprinde
Și cu stângul.
Iar de-ți cere și-o guriță -
Doamne! Cine-i la portiță?
Om să fie? Nu e cine!
Hai, e vântul! Uite-mi vine
Să văd oare cu cosiță
Sta-mi-ar bine?
O, că-mi stă mie-n tot felul!
Să mă port cu-ncetinelul:
Uite salbă, brâu, și toate!
Și cosițe cumpărate,
Stai, să-nchei și testemelul
Pe la spate.
Uite ce bujor de fată -
Stai să te sărut o dată!
Tu mă poți, oglindă, spune!
Ei, tu doară nu te-i pune
Să mă spui! Tu ai, surată,
Gânduri bune.
De-ar ști mama! Vai, să știe
Ce-i fac azi, mi-ar da ea mie!
D-apoi! N-am să fiu tot fată,
Voi fi și nevast-odată:
Lasí să văd cât e de bine
Măritată.
Că mi-a spus bunica mie
Că nevasta una știe
Mai mult decât fata, juna,
Ei, dar ce? Nu mi-a spus buna -
Și mă mir eu ce-o să fie
Asta una!
Brâu-i pus! Acum, din ladă
Mai ieu șorțu! O să-mi șadă
Fată cum îmi stă nevastă...
Aolio! Mama-n ogradă!
Era gata să mă vadă
Pe fereastă.
Ce să fac? Unde-mi stă capul?
Grabnic, hai să-nchid dulapul
Să mă port să nu mă prindă.
Salbă jos! Și-n cui oglindă!
Ce-am uitat? Închisă ușa
De la tindă.
Intră-n casă? O, ba bine,
Și-a găsit niște vecine,
Stă la sfat... toată-s văpaie!
Junghiul peste piept mă taie;
Doamne, de-ar fi dat de mine,
Ce bătaie!
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păr, poezii despre gură, poezii despre flori, poezii despre învățătură, poezii despre vânt sau poezii despre vecini
Este tot ce nu las pe pământ!
Am trecut printr-o lume de dor
Unde taina iubirii s-a stins.
Este totul doar grabă si zor
Spre un țel... niciodată atins!
Nu mă dor amintiri că le știu,
Nici iubiri nu mă dor, că le-am strâns.
N-am sădit, printre zile, pustiu,
Când necazuri au fost, nu m-am plâns.
N-am avut nici prea mult, nici puțin.
Tot ce Domnul mi-a dat, mi-a ajuns.
Călăuză... doar harul divin,
Pe cărări mult prea greu de pătruns.
Doar iubire-am furat cât am vrut.
Pentru mine e tot ce-i mai sfânt,
E esența plimbării prin lut,
Este tot ce nu las pe pământ.
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre plimbare, poezii despre lut sau poezii despre dor
Drumul vieții
Am drumul vieții în față,
se-ngustează, e în ceață,
cui să fac de-acum demers,
c-aș vrea să mai am de mers,
îmi e drag să-l văd lărgit,
chiar de nu e pietruit,
la el singur să lucrez
să pot să mi-l asfaltez
așa cum îmi place mie
să fac viața poezie.
Liniștit, la bătrânețe,
nepoților dau povețe,
să-i încânt și să-i descânt,
în viață să-și ia avânt,
așa cum, copil fiind,
eu mi-am croit drum muncind,
iar în anii tinereții
am simțit tumultul vieții,
n-a fost deloc generoasă,
am făcut-o eu mănoasă,
norocul n-a fost cu carul,
am primit cu degetarul,
prin trudă și istețime
l-am ținut legat de mine,
a simțit a mea prezență,
curaj și perseverență.
Eu la nimeni n-am cerut,
dar am dat cu împrumut,
singurel m-am descurcat,
n-am ajuns de râs în sat,
am mâncat când am putut,
am băut când am avut,
dar altuia n-am cerut,
nimeni n-a văzut c-am plâns,
am oftat doar pe ascuns,
la durere n-am zis pâs,
iar în fața lumii-am râs.
Acum am îmbătrânit,
dacă plec... merg fericit,
îmi iau cu drag bun rămas
că în urmă-mi știu ce las!
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tinerețe, poezii despre râs, poezii despre poezie sau poezii despre perseverență
Acesta sunt eu
Am strâns niște ani fără prea multe patimi,
Am visat, am sperat și-am iubit,
Deseori fericit, dar am vărsat și lacrimi,
Multă dragoste am risipit.
Am intrat mereu pe ușa din față,
N-am furat și n-am lingușit,
Suferință, durere, le-am făcut mereu față,
Nici când pierzi, jocul nu e sfârșit.
N-am fost cel mai frumos ori cel mai deștept,
Dar sunt loial și-mpresionat de modestie,
Privesc oamenii-n ochi, răbdător și drept
Și mă feresc cât pot de prostie.
Bogățiile mele le port cu mine,
În oglinzi mă privesc cu respect,
Bunul simț cred că-mi stă cel mai bine,
Sinceritatea mi-o asum ca pe-un defect.
Acesta sunt eu, cu bune și rele,
Muzica e-n sufletul meu,
Mai cred în iubire, mai visez la stele,
Și-n tot ce trăiesc sunt eu.
poezie de Ovidiu Scridon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sinceritate
Balada unuia ca tine
Nu sunt erou, dar nici vreaun vagabond,
Nu am iubit și nici n-am fost iubit...
Mereu fost-am îndrăgostit,
Când prea roșcat, brunet, sau poate blond.
Nu am cules doar o singură floare,
Nu m-am oprit doar la frumos și blând;
Ori mult am mers, ori mult prea stând,
Am cunoscut și dulci și-amare.
N-am fost vreun prototip care să-l placi,
Dorit, de nepătruns, fără s-aleg...
Tot de isteț pe cât am fost de bleg,
Printre bogați și printre săraci.
N-am fost văpaie, dar nici un invizibil
Și am trecut prin viețile a mulți...
Lipsit fiind, le-am dat tot la avuți
Văzut ca-nflăcărat, sau impasibil.
Nu sunt iubirea cuiva, cum n-am iubire...
Nu caut să mă vezi, sau să mă șterg.
Nu stau... dar poate nici nu merg,
La fel ca toți și unic prin trăire.
Mă poți cunoaște dacă te uiți în tine.
Sunt genul cel iubit și cel respins...
Pe cât de intangibil, cât cuprins,
Ascuns, sau la vedere, întru sine.
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieții (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Audioteca Citatepedia
Recită: Adina-Cristinela Ghinescu
Vezi mai multe poezii despre vagabondaj, poezii despre păr roșcat, poezii despre păr blond sau poezii despre eroism
Lumea mea e-n poezie
Parcă n-am trecut prin viață, parc-a fost altcineva
Prins în straiul meu de gheață, parc-am fost altundeva.
Nu aici și nici departe, parcă n-am avut un loc,
Parcă m-am născut în moarte, văduvită de noroc.
N-am avut un rost pe lume și aminte nu-mi aduc,
Nici de locul fără nume, nici de cântecul de cuc.
Mi-a fugit copilăria, înainte de-a gusta
Elixirul inocenței din inexistența mea.
Am trăit în altă lume și e numai vina mea,
C-am ales albastrul nopții și am locuit pe-o stea.
Am negat că-s pământeană, să nu simt cum mă lovesc
Grindina și ploi și jale și tot răul omenesc.
M-am retras în poezie, în decorul meu de vis,
Să trăiesc o veșnicie doar în vers, eu mi-am promis.
Doar aici sunt fără lanțuri, pot să zbor și pot să cânt
Și sunt cea mai fericită, neiubită pe pământ.
Nu sunt legi, nu sunt războaie, pot să mor și să renasc,
Și de vreau să fiu regină, sau o roză din Damasc,
E de-ajuns să prind cuvântul ce se zbenguie prin gând.
Lumea ce o port în mine, pe nimica n-am s-o vând.
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre vinovăție, poezii despre versuri sau poezii despre trandafiri
Depresie VII
Și-o să mă retrag din lume
Într-un loc ferit, ascuns...
Stins, cu sufletul tăciune
Poate c-am trăit deajuns.
Ochii mei, ce-au tins spre stele,
Câte, oare, n-au văzut?!
Fapte bune, fapte rele
Am trăit și le-am făcut.
Ce voi regreta? Nimica!
Bine-n lume n-am trăit...
Soră bună mi-a fost frica
Și prea multe am râvnit.
Niciodată, nicăierea,
N-a ieșit cum am vrut eu....
Poate n-am avut puterea
De-a înfrânge veacul greu.
Singur m-am simțit, întruna,
Nici prieteni n-am avut...
M-a învins, mereu, minciuna
Nedreptatea m-a durut.
Și prea des în amintire
Cu tristețe m-am ascuns
Și-am dorit prea mult iubire
Și iubirea m-a străpuns.
Am tânjit dar ce anume,
Am tânjit nici nu mai știu...
Și-o durere fără nume
M-a ținut, ades, pustiu.
Zile veștede, încruntate,
Am trăit, pășind greoi...
Amăgiri am dus în spate -
Ca pe-un colțuros pietroi.
... Și-o să mă retrag din lume,
Într-un loc ascuns, ferit;
Stins de-o silă fără nume
Oare, totuși, am trăit?!
poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre înfrângere sau poezii despre prietenie
Apus
N-am fost copil, nici tânăr și nici moșneag n-oi fi
Dar am venit pe lume, și-am stat, și-oi și muri;
Mi-a fost această viață precum un an în care
N-au fost nici anotimpuri, nici zori... doar înserare.
poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Marius Robu despre viață, poezii despre seară, citate de Marius Robu despre seară, citate de Marius Robu despre moarte, poezii despre copilărie, citate de Marius Robu despre copilărie sau poezii despre anotimpuri
Idilă
Duminică ne-am dat cuvântul
Să ne-ntâlnim,
Căci ne-am jurat în toată viața
Să ne iubim.
A mea a fost întâia oară...
Și dracului
S-a dat că n-are să mai fie
A nimănui.
Duminică am așteptat-o,
Dar n-a venit;
Am stat pe gânduri toată ziua,
Și n-am dormit.
La cârciumă, un vechi prieten
Mi-a spus curat
O vorbă ce m-a scos din fire,
M-a-ntunecat.
Azi noapte i-am bătut în ușă,
Și mi-a deschis;
A vrut să mi s-arunce-n brațe;
Nimic n-am zis.
De piept am luat-o, ca o fiară,
Și am târât-o,
Dar... arma mi-a căzut din mână;
N-am omorît-o!
poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gânduri, poezii despre draci sau poezii despre cuvinte
Sunt un bun cetățean, dar în oricare țară m-aș fi născut, tot așa aș fi fost. Sunt un bun cetățean, fiindcă am fost întotdeauna mulțumit cu starea în care m-am aflat. Fiindcă am consimțit mereu soartei care mi-a fost hărăzită și nici n-am roșit vreo dată de ea, nici n-am pizmuit pe a altora.
citat clasic din Montesquieu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre naștere sau citate despre mulțumire
Nobilul Viciu
Cetatea peste mine se răstoarnă,
În carnea mea îi simt într-una biciul,
De este vară sau de este iarnă,
Femeia este singurul meu viciu.
Nici nu mi-e teamă, nici nu-mi este silă
De tot ce împotrivă mi se-ntâmplă,
Orgolioasă, dreaptă sau umilă
Femeia-mi șade veșnic lângă tâmplă.
O simt ca vulpe, ori ca pe-o tanagră,
Dar cel mai drag îmi e acest exemplu,
Iubirea pentru-o tristă capră neagră
Din care am facut răsfăț și templu.
Știu că mi-e viața scurtă, știu că moartea
În fiece femeie stă la pândă,
Dar fie de femei umplută cartea
De care viața lumii e flămândă.
Nu mi-au plăcut averi, nici vinuri bune
Și n-am avut în rest nici un capriciu
Deșertăciune din deșertăciune
Femeia este singurul meu viciu.
Nu m-am bătut în târguri sau războaie,
N-am vrut să fiu împerator sub stele,
Femeia care nu se încovoaie,
Am înjugat-o nebuniei mele.
Și am arat cu ea mereu pământul,
Și-am semănat ogoare numeroase,
Nu i-am lăsat pe buze nici cuvântul
Ca pe-un metal am resorbit-o-n oase.
E-adevărat că am iubit pe una,
E-adevărat tot ceea ce se zice,
Am căutat-o prin neant cu luna
E-adevărat c-a fost Euridice.
E-adevărat că-n geamul meu caisii
N-aveau puterea nici un an să steie
Ca într-un joc de-absurde artificii
Și creanga lor îmi mirosea femeie.
Motorul meu și-al lumii de aceea,
Motorul meu cuminecat cu biciul,
A fost femeia și-a rămas femeia,
Puterea mea și singurul meu viciu.
Ea m-a condus, eu am condus-o-n lume,
Am fost mereu un cuplu în derivă,
Și chiar de nu i-am dat nimic din nume
Trecând mereu, mi-a fost definitivă.
Iubirea mea nu a mișcat nici aștri
Și nici pământul sub o-mbrățișare,
Dar lance cand a fost, cu ochi albaștri,
Simțeam că-n ochi privirea ei mă doare.
De n-avea rană, îi făceam eu rană,
Să-i pot iubi supremul sacrificiu,
În fața ta, condiție umană,
Femeia este singurul meu viciu.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre femei, poezii despre vin sau poezii despre sacrificiu
Vântoasele
Să ne ferească Dumnezeu
Și-audă-ne din cer cuvântul!
Mi l-a-nghițit acu pământul,
Și-atâta om aveam și eu!
Mi l-am întors în pat cu mâna,
Și-am fost la babe și la vraci
Și-am dat și milă la săraci
Și mi-a murit la săptămână!
De suflet noi voiam să-l dăm
Și-l dedem gata-n mâna morții!
Era voinic; trăsese sorții,
Și-am tot zorit să-l însurăm.
Găsisem una mai de gazdă
Căci nu eram nici noi din drum
Dintâi n-o vruse nicidecum
Dar s-a mai dat și el pe brazdă.
Și ne-am gătit după puteri,
Cu lăutari s-aducem fata,
Cu vin și chef, precum e data
Țin minte toate, ca de ieri.
Și câți nuntași! Să-i spuie pragul!
Și-afară ger, ca la Craciun.
Mireasa ici, dincolo nun,
Și-n mijloc el, mai mare dragul!
Și-așa deodată l-au cuprins
Călduri c-a fost și cald în casă
El a ieșit de după masă
Îmbujorat de vin și-aprins.
Și până să băgăm de seamă,
Vântoasele-și făcură rost
Și dacă nu știu eu ce-a fost,
Atunci eu nu știu cum mă cheamă!
În curte el de vorb-a stat
Cu doi flăcăi. Și vezi, deodată.
Așa din vorbă așezată
Gemu cu glasul înfundat;
Apoi cu mâinile-amândouă
Și-a rupt cămașa de pe el
Flăcăii spun, dar nu la fel;
Dar drept e cum vă spun eu vouă.
Că vâjâia vârtej de vânt,
Pe când vorbeau: plecase răul!
Și undele-nghițind flăcăul
L-au ridicat de pe pământ.
Și se făcu-n văzduh roșeață
Ca-ntr-un pahar cu sânge-umplut
Băiatul meu era pierdut
Când s-a mai limpezit de ceață!
Ce-a fost apoi la Dumnezeu
Sunt toate câte sunt să fie!
Ce-a fost apoi, pământul știe;
Dar spui ce-am auzit și eu
Că l-au văzut fugind orbește
Se jură vameșul, de-i ceri,
Și doar el nu-i copil de ieri
Să nu-nțeleagă ce vorbește!
"Venea ca un nebun spre rău.
Din jos de pod! Și cu mirare
Eu stam să văd ce gânduri are,
Că-n vad e apa până-n brâu.
Pe mal s-a desculțat în grabă,
Trecând prin râu. L-aș fi strigat,
Dar m-am temut că-i apucat
Și-mi prind cu Necuratul treabă.
Pe mal dincolo nu-l văzui
Să-și tragă cizmele-n picioare.
Fugea de-a razna pe răzoare
Desculț, așa de maica lui!"
Vezi, nu i-au dat răgaz la multe!
Și eu l-am tot rugat frumos:
"Să-mbraci măcar cevași pe dos".
Dar parc-a fost el om s-asculte!
Și-așa-n neștire l-au purtat
Cum nici nu te gândești cu gândul!
Trei sate l-au purtat de-a rândul!
Și-acolo, într-al treilea sat
Bătu-n ferestre la o casă
Ei, vezi, și să te miri ce spun:
din om întreg te fac nebun,
Și din voinic, neom te lasä.
Ei spun așa ca s-a ținut
Cu văduva din cas-aceea.
Dar eu nici nu cunosc femeia
Și-a fost apoi, că nici n-am vrut
Să știu de ea. Și-am stat întruna.
Am stat de el ca să-l însor,
Și el, văzând că-i tot dăm zor,
S-a lepădat de ea cu buna.
Și-acolo, Doamne, mi l-au dus,
De ne-a stricat tot rostul vieții!...
Și-l așteptam la horă, bieții,
Și, galbeni-ceară, când ne-au spus
Flăcăii, cari au fost cu dânsul:
Eu n-aveam lume pe pământ
Să știu pe care lume sânt,
Așa mă podidise plânsul.
A doua zi, pierit zăcea
În ieslea grajdului, pe paie.
Și-ar fi putut din el să taie
Bucăți-bucăți, că nu simțea.
N-avea putere-n el să-și tragă.
Nici sufletul, și-așa răpus
Zăcea pe țol cu fața-n sus
Cu ochii stinși și fără vlagă.
În două zânele l-au rupt,
I-au stors și sângele cu-ncetul
Căci nu putea să-și miște, bietul,
Nici ochii-n cap! Și i-au mai supt
Și glasul, ca pe muți lăsându-l;
Iar noi din gură-i n-am putut
S-aflăm ce-a fost și ce-a facut,
Și nu-i puteam ghici nici gândul!
Îi dase ceasul rău în drum!
De nu-mi ieșea atunci din casä,
Eu n-aș fi de copil rămasă,
Că l-aș avea băiat și-acum!
Așa... mi l-a-nghițit pământul
Și-atâta om aveam și eu
Să ne ferească Dumnezeu
Și audă-ne din cer cuvântul!
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nuntă, poezii despre văduvie sau poezii despre vamă
Spovedanie
Bineplăcut să-ți fiu, Sfinte Părinte,
M-am tot luptat,
Căci mă muncea cu silă și fierbinte
Vechiul păcat.
An după an, trăindu-mi suferința,
Nu m-am oprit
Și grea de lacrimi mi-a fost biruința
Necontenit.
Să mă clintesc acuma din lucrare
E-așa ușor.
Dacă nu-l am pe El și nu mă are,-
N-am cer și mor.
De-aceea strig: "Fără de tine, Tată,
În van mai cânt!
N-am fost, nu sunt și n-oi fi niciodată
Decât pământ!
Numai avându-te ca pe o rană
În orice zi,
Cu heruvimii cântători în strană
Pot veșnici!"
poezie de Traian Vasilcău (2018)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tată sau poezii despre spovedanie