Un vis ce fuge

Dintre toate câte sunt
în privire şi-n cuvânt
au rămas, ca-ntr-o magie,
anii din copilărie,
zilele cu lună plină,
nopţi cu soare în grădină,
nori pufoşi, ploaie perlată,
amintiri de ciocolată,
clipele de zahăr ars
ce ţi se lipeau de nas,
şi mai ştiu un vis ce fuge
în papuci de turtă dulce...

Toate câte-au fost mai sunt
abur, ceaţă, fum şi vânt.
Ceru-i tot acolo sus,
dar albastrul lui s-a scurs,
Poţi să zbori, ca şi atunci,
în papuci
de turte dulci?

poezie de Carmen Firan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel de ciocolată

Vreau să taci să nu spui un cuvânt
Ai pe buze-un rest de ciocolată
Şi-n priviri o sete vinovată
Te-aş gusta dar parcă n-am avânt
Să te-ating cum n-am atins vreodată
Să-ţi şoptesc (când nu m-abţin) răzând
Ai pe buze-un rest de ciocolată
Vreau să taci să nu spui un cuvânt
Iu al meu ce lună minunată
Închid ochii şi încep să-ţi cânt
"Dintre toate câte-au fost şi sunt
Tu rămâi iubirea preferată"
(Doar când taci şi nu spui un cuvânt)

rondel de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsărit de dor

Asfinţit de dor în suflet, dor de clipele de ieri
Câte nopţi se vor mai duce, câte zeci de primăveri?
Aş mai vrea în taina nopţii să-ţi şoptesc, ca intr-un vis
O poveste-a cărui titlu a rămas încă nescris.
Poate înc-aştept sau poate n-a rămas nimic de spus,
Câte nopţi s-au scurs agale, câte lacrimi au apus?
Te privesc şi esti acelaşi, doar tăcerea ta e rece,
Zâmbetul nu-ţi mai vorbeşte şi-nţeleg că timpul trece...
Altădat-o-mbrăţişare, astăzi nici măcar un ceas
N-ai păstrat să-mi scrii pe gânduri, cu tristeţe, bun rămas!
Asfinţit de dor în suflet, dor de mângâierea ta
Câte nopţi se vor mai duce, câte am să pot uita?
Şi-ncâ-mi pare câteodată c-am pe buze atingeri fine,
Al sărutului ce-ncearcă, urme de-amintiri să-ngâne.
Poate înc-aştept sau poate uşa-n urma ta s-a-nchins,
Câte nopţi s-au scurs alene, câte vise nu s-au stins?
Toate trec şi-n întuneric caut să te regăsesc,
Mi-ai lipsit, dar stiu că viaţa îşi urmeaz-un drum firesc.
Vreau fărâma mea de suflet, ce la tine s-a pierdut,
Am să uit a ta privire şi-am s-o iau de la-nceput.

Răsărit de dor în suflet, dor de alte mângâieri
Câte nopţi se vor mai duce, câte zeci de primăveri?
Poate înc-aştepţi sau poate inima ţi-e rătăcită,
Ce folos are iubirea, dacă nu e preţuită?
Mi-ai lăsat o amintire, doar atât în urma ta
Şi-astăzi spun din nou iubirii:
Bun venit în viaţa mea!

poezie de Andreea Palasescu (26 aprilie 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate câte sunt

Toate câte sunt, sunt cam demult;
Şi păsări şi ape şi ramuri
Toate se scurg în vad de tumult
Şi-n urmă le vin alte neamuri.

Doamne, toate le văd şi le cred
Şi de toate ţie îţi pasă.
Dintre toate un lucru nu-ţi cred
Că poţi goni moartea din casă.

poezie de Sorin George Vidoe din Stele de ceară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne aşezăm mai bine în lumea plăsmuită şi să povestim... câte petrecute şi câte vom mai petrece încă... cât vom sta sub soare sau sub raza lunii... perlată... despre toate câte sunt şi câte nu cunoaştem că sunt...!

citat din Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecut-au anii

Trecut-au anii,
Şi duşi au fost.
Am trecut şi noi,
Odată cu timpul,
Nu mai suntem ce am fost.
Trecut-au anii,
Toate s-au schimbat
Şi locul copilăriei noastre
E îmbibat în amintiri şi praf.
Trecut-au anii,
Noi rămasa-m tot aici,
Statornici ai vieţii,
Ai nemărginitului timp.
Trecut-au anii,
Şi omul peste timp,
Anii au rămas în urmă,
Amprenta chipului răvăşit.
Trecut-au lunile cu caru',
Trecut-au zilele
Rând pe rând,
De mă întrebi ce zi e astăzi,
Nu ştiu.. Mă simt confuz.
Trecut-au anii tinereţii,
Nu se vor întoarce înapoi,
Ăsta-i cursul firesc al vieţii,
Ne-am născut
Să fim muritori.
Trecut-au anii,
Am şi uitat, Ce înseamnă noţiunea timp,
Nu mai ştim să ne bucurăm
De lucruri mărunte,
Simţim, trăim,
Într-un mod obiectiv.
Trecut-au anii,
Nisipul din clepsidra timpului
S-a scurs demult,
Am ajuns la capătul vieţii,
Trăim clipa,
Poate ultimul minut.
Trecut-au anii,
S-au irosit în zbor,
Oamenii sunt ca şi
Corăbiile pe mare
Îşi urmează calea,
Prin viaţă-s trecători.
Trecut-au anii,
Privesc trecutul ca într-o oglindă,
Dar nu mă recunosc,
Oare aşa mult timp să fi trecut,
Mă simt a fi opusul,
A ceea ce sunt şi văd.
Trecut-au anii,
Viaţa s-a scris într-o carte.
Am imagini lipsă din ea,
Capitole, încă neîncheiate,
Mintea nu vrea să-şi amintească,
Momentele nefaste.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem aiurea

Sunt zile când am inspiraţie cruntă
Şi hăul din mine dispare
Sunt zile când picură ploaie măruntă
Şi lacrima-i albă de sare

Mai sunt şi senine cu cerul albastru
Şi eu- lângă propriul soare
Dar sunt şi în care mă simt un sihastru
Surpând albăstrime de floare

Şi nopţi încă sunt sfâşiate de lună
Şi nopţi fără ea, dar cu stele
Şi sunt liniştite şi sunt cu furtună
Şi toate le ştiu ale mele

Din starea suavă de zi şi de noapte
Din gri de nuanţă nocivă
Se naşte poemul cireşelor coapte
Şi lirica mea cognitivă...

poezie de Iurie Osoianu (20 februarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căci, doamne, marile oraşe

Căci, doamne, marile oraşe
pierdute sunt şi despletite;
Ca dintre flăcări fuge cel mai mare –
şi să-l aline nu e alinare,
şi curg micile-i ore risipite.

Trăiesc acolo oameni, trăiesc greu şi rău,
în case-adânci, şi gestu-i înspăimântă,
speriaţi mai rău ca turma nou născută;
respiră-afară treaz pământul tău,
ei însă sunt şi nu mai ştiu că sunt.

Acolo cresc copii pe lângă geamuri,
ascunse-n umbre veşnic cenuşii,
şi nu ştiu că afară, flori pe ramuri
cheamă spre zări, spre vânt, spre bucurii –
şi nu pot fi decât copii şi-s trişti copii.

Cresc fete-n floare spre necunoscut
şi le e dor de calma lor copilărie,
dar nu-i acolo ceea ce-au cerut,
şi tremurând se-nchid pentru vecie.

Şi în ascunsele odăi, din fund,
au zilele maternităţii amăgite,
nopţi lungi, cu scâncet fără voie izvorând,
ani fără lupte, reci, cu forţe vlăguite.
Şi-n plină beznă stă al morţii pat,
şi-ncet ele-l doresc, cu-nfiorare,
şi mor ca-n lanţuri, mor îndelungat,
şi ies din casă ca o cerşetoare.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a treia - Cartea despre sărăcie şi moarte, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumneaei, soacra

Din tot ce fac, nimic nu-i place,
Ea face totul şi desface
Şi-n toate câte-au fost şi sunt,
Ea are ultimul cuvânt!

epigramă de Nicuşor Constantinescu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu greu apare dimineaţa

Te-am aşteptat de când mă ştiu
Mi-e teamă de-nserat, mă simt pustiu
Am tot sperat în seara asta să vorbim
Mă întreb dacă am mai putea să ne iubim

M-am tot gândit la anii ce-au trecut
La clipele de vis ce le-am pierdut
Şi câte zile şi câte nopţi am irosit
Ce-a fost şi ce-a rămas din ce-am iubit

Am aşteptat înfrigurat în astă noapte
Să încercăm să mai vorbim în şoapte
Să ne-amintim ce mult ne-am adorat
Într-un trecut nu prea îndepărtat

Mi-am amintit de prima noastră întâlnire
Mai am şi azi în suflet aceeaşi tresărire
Ai apărut târziu, era deja pe înserat
Mi-ai spus că ai întârziat, ceva nu s-a prea asortat...

În noapte clipele încet mai trec
Sunt parcă urmele lăsate de un melc
Aşa se scurge încet în întuneric viaţa
Şi fără de revers... apare dimineaţa

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Septembrie

Suflet al meu, ce faci acu,
Pierdut prin lucrurile toate?
Lăsându-şi soarele-n bucate,
Vara, catarg de foc, trecu.

Un greier ţârâie mărunt
Prin câmpul unde am umblat
Şi ca un mort din somn sculat,
În toate pier şi-n toate sunt.

Prin vântul serii, glasul tău
Îl mai pândesc, poate, şi-acum;
O stea sclipind prin nori de fum
Târziilor păreri de rău.

Mai jos cad toate, până când,
Singur rămas la ceas târziu,
Nu te mai văd, nu te mai ştiu
Prin timpul ce-l aud sunând.

O, suflete al meu, învie
În lunga toamnă, grea de rod,
Să vezi crescând într-alt norod
Nestinsa ta copilărie!

poezie clasică de Miron Radu Paraschivescu din Laude şi alte poeme (1959)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt supărat

Cândva mi-ai spus râzând
Împreună până la sfârşit
Apari în vis singur alergând
Fisura dintre noi s-a săvârşit

Cum închid ochii te visez
Apari în roza ce mi ai dăruit
Un păr cărunt fluturi în vânt
În zori tot visul meu s-a năruit

Uneori mă iei cu tine şi zbori
Visul rămâne locul cel iubit
Mi-arăţi ţinutul tău din nori
Şi să visez e lucrul cel dorit

Un frâu ce ne ţinea uniţi
S-a destrămat tu ai plecat
Prin norii pufoşi alergi înoţi
Te privesc si nu sunt supărat

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi poate

... şi poate nu-i trecutul dus aşa departe
şi poate-n vremea ce-o veni va răsări
dintr-un lăstar de amintiri zidit în şoapte
în urmele din gând când noi ne-om întâlni.

nici nu mai ştiu de dusă-i clipa-n timpuri
sau poate tu, ai strâns-o-ntr-un căuş de vânt
de s-ar întoarce să adie cu un zâmbet printre rânduri
să zbor cu-aripa lui spre cer să fur doar un cuvânt.

din toate câte-au fost, vor fi din nou doar floare
ce-or curge ne-ncetat din-naltul neatins
au luminat destul tăcând alăturea de soare
acum se sting încet în ploi ce plâng fără de vis...

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru din Trusou de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva, cândva

aici nu-i lumea mea
e loc bătut de ploaie, de vânt
viaţa a curs şi s-a scurs în pământ
liniştea a plecat, încet-încet, la pas
sărman am rămas
o biată vită de pripas
vatra e tristă şi goală
doar fumul mai ţipă prin unghere
nu voi urca acum la stele
am aripi arse, sunt suflet bolnav
vărs lacrimi în timpul ultim rămas
de ce nu sunt, de ce mai sunt
ştiu, ştiu..
aici, sunt de prisos

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevoia de cuvânt

la început a fost cuvântul, şi era atât de singur încât s-a despărţit în silabe
cea de sus s-a numit cer şi rai şi nori şi vânt şi ploaie şi absent
iar cea de jos s-a numit pământ şi iad şi umbră şi tărie
şi pentru că mai rămăseseră sunete
a zidit omul cu toate florile şi toate animalele
dar omul era singur, nu avea cu cine să vorbească
şi atunci, din unu a făcut doi şi femeia a strâns cuvântul la sân
şi cuvântul nu a mai plâns. a suspinat doar
şi a crescut fără teamă de întuneric, de ură, de micime
dar toate acestea şi-au dat mâna şi i-au pus gând rău ţintuindu-l
în cea mai neagră tăcere
iar cuvântul a murit şi a înviat
pentru că omului îi era greu fără de cuvânt
şi cuvântului îi era greu nerostit
mâna care mângâie, umărul care sprijină, gura care suspină
sunt demne de umbra şi duhul cuvântului
iar frazele se înlănţuie scriind toată istoria lumii
în aceleaşi eterne cuvinte
de început

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel

Mi-e dor de banca din Grădină,
De visul verde, ce s-a dus...
De ochii tăi plini de lumină
Şi... poate de-un sărut în plus!

Mi-e dor de timpul ce s-a scurs
De tot ce-ar fi frumos să vină
Mi-e dor de banca din Grădină,
De visul verde, ce s-a dus...

Mi-e dor de chipul de regină
De toate câte nu s-au spus
De toţi ce n-au avut vreo vină
Că mai adus atât de sus...

Mi-e dor de banca din Grădină!

rondel de Dumitru Râpanu (2010)
Adăugat de Dumitru Râpanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de ziua mea

Mai lăcrimează zilele de Mai
prin curtea noastră ce e tot mai verde
iar tu, de ploaie, doar în casă stai
că soarele pe după nori se pierde.

Au dat în floare multe pe pământ
şi-o simfonie de culori se ţese...
poemele-şi adună potrivit Cuvânt
când din seminţe planta iese, iese.

Şi păsările-s în concertul lor
cu triluri care tot sporesc
şi de se-nchide robinetul unui nor
repetă cântul, cucul armenesc.

Veneam prin Mai şi eu pe lume
nebănuind câte m-aşteaptă...
de mic m-am toţ ţinut de glume
şi n-am prea mers pe-o cale dreaptă.

Dorinţa mea a fost să zbor
peste nori, ca un Icar...
doar anii mi-au zburat uşor ;
nu spun căţi am azi pe cântar.

Mai lăcrimează nopţile de Mai
şi ştiu că-s mai bătrân cu-n an,
ne consolăm cu pământeanul rai,
cu ploi şi nori şi vânt de Bărăgan.

poezie de Eugen Coţa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Impersonal

Realitate ascunsă în nelinişti
Cuvinte întoarse-n aşteptare
Paşi nesiguri şi oprelişti
Toate prinse-ntr-o culoare.

Tăcere albită de iarnă
Alfabet rămas în urmă
Versuri scrise-ntr-o uitare
Amintiri ce visul scurmă.

Vidul ce te înconjoară
Muzica ce-ţi cântă-n strună
Vorbele rămase-n aer
Timp ce-l cauţi, peste lună.

Calea este prea subţire
O poţi şterge din privire
Hai, dizolvă-le pe toate
Spune că-i nepotrivire.

Nu-i nici linişte, nici zgomot
E doar timpul care fuge
Tu, sperând că suferinţa
Vine, stă dar se şi duce.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Ce dulce eşti când porţi maramă!
Eşti chiar cea mai frumoasă mamă,
Din toate câte sunt pe-acest pământ.
Ce drag îmi este chipu-ţi sfânt!

Mamă,
Eu sunt doar o mică floare,
În frumoasa ta grădină.
Tu eşti cel mai mândru soare,
Care mie-mi dă lumină.

Mamă scumpă, chip blajin,
Azi, în plină sărbătoare,
În faţa ta adânc mă-nchin,
Şi-ţi aduc în dar o floare.

Chipul tău, măicuţă bună,
În tot locul mă-nsoţeşte.
Şi veghind sub clar de lună,
El de rele mă păzeşte.

Acuma, când intru-n viaţă
Tu mă luminezi mereu.
Îmi dai o bună povaţă
Ca să luminez şi eu.

Mamă,
Îţi urez prin vremi să treci
Ani la număr, nouăzeci!
În viaţă multă, multă sănătate!
Fericire şi noroc în toate!

poezie de Dumitru Delcă (10 februarie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din cuvinte fără rost

motto:
Se revarsă luna peste urbe
Statuile plâng pe străzile curbe
Pe care se plimbă uşor resemnate
Figurile triste cu şeile-n spate.

Pacea noastră echivocă
Nimeni nu o mai invocă;
Orz de turtă, grâu de pâine
Trăim doar de azi pe mâine.

Dintr-un gol de alambic
Nu mă mai privea nimic
Că din câte sunt capcane,
Mi-aţi făcut numai şicane

Părul tău, ce diademă
Naşte altă teoremă
Şterge timpul fără zarvă
Zvârcolirea dintr-o larvă
Că din câte boarfe ca
A rămas doar foarfeca
Şi tricoul lui în dungi
La care nu mai ajungi;

Dă-mi alteţă înapoi
temerile. Amândoi
Datorii câte-au rămas
Flautul ne-a râs în nas;
La atâta preţ de cost,
Doar cuvinte fără rost.

poezie de Ion Untaru din Lociuesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din tot ce am...

A mai trecut o zi, a mai trecut un ceas,
simt clipele prin amintiri cum zboară
din câte-au fost, din câte-au mai rămas
duc mai departe-a timpului povară.
Şi nu mă plâng, şi nu regret nimic,
las timpului destinul să mi-l treacă –
din ieri, din azi, din mâine mă ridic
chiar dacă-ar fi să sap şi-n piatră seacă.

Ani grei s-au adunat în urma mea
tăcerile, mai lungi ca niciodată,
din gânduri îmi alungă piaza rea
şi calea dreaptă-n suflet mi-o arată.
Iar de mă-ntorc cu gândul în trecut,
cărările îmi par tot mai schimbate,
din tot ce am, din câte am avut,
în inimă-mi rămân doar nestemate.

Ridic cu ele-n cuget un altar,
pentru tăceri loc sfânt de întrupare
din vorbele arzânde ca un jar,
de strajă stând pe dune mişcătoare.
Chiar dacă toamna vieţii a sosit,
nu mă opresc din drum, merg înainte,
pornind tăcut din locul hărăzit,
mă-ndrept tot mai smerit spre cele sfinte.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!