Premieră mondială

Era un câine ce urla spre lună,
plângându-şi vreo durere în amor,
în limba sa lupească şi străbună,
căci şi căţeii suferă de dor.

Exasperase strada, iar stăpâna,
o mare iubitoare de căţei,
intrase-n gura lumii căci, întruna,
săreau cu gura, toţi, pe dumneaei.

Dar iată că ideea salvatoare
i-a dat-o, brusc, un felinar mai roş'
în ziua când plecase la culcare,
spre dimineaţă,-n cântec de cocoş.

Aşa că Miţa, doamnă serioasă,
cam printre două vârste şi un pic,
cu gândul la o viaţă sănătoasă,
şi-a cumpărat o casă din... nimic,

Cu bani împrumutaţi de la o bancă,
girată de vreo doi sau trei amanţi,
şi-având succes că, de! – era olteancă,
a început afacerea pe sfanţi.

Nu, nu e glumă, că mergea ca unsă,
fiind atât de mică taxa-n lei
la Miţa, cea vestită şi "ajunsă",
cu firma ei: "Bordelul de căţei"

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Premieră mondială

Era un câine ce urla spre lună,
plângându-şi vreo durere în amor,
în limba sa lupească şi străbună,
căci şi căţeii suferă de dor.

Exasperase strada, iar stăpâna,
o mare iubitoare de căţei,
intrase-n gura lumii căci, întruna,
săreau cu gura, toţi, pe dumneaei.

Dar iată că ideea salvatoare
i-a dat-o, brusc, un felinar mai roş'
în ziua când plecase la culcare,
spre dimineaţă,-n cântec de cocoş.

Aşa că Miţa, doamnă serioasă,
cam printre două vârste şi un pic,
cu gândul la o viaţă sănătoasă,
şi-a cumpărat o casă din... nimic,

Cu bani împrumutaţi de la o bancă,
girată de vreo doi sau trei amanţi,
şi-având succes că, de! – era olteancă,
a început afacerea pe sfanţi.

Nu, nu e glumă, că mergea ca unsă,
fiind atât de mică taxa-n lei
la Miţa, cea vestită şi "ajunsă",
cu firma ei: "Bordelul de căţei"

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Era un câine ce urla spre lună,
plângându-şi vreo durere în amor...

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grivei

Azi Grivei e mânios –
N-are nici un os de ros,
Căci stăpâna lui cea rea,
L-a prins când din vecini fura.

A furat vreo două ouă,
Pui şi curci, parcă, vreo nouă,
Şi deci când l-a dovedit
Stăpâna l-a pedepsit.

Se gândeşte, se suceşte...
La nimic nu-i foloseşte...
Apoi strigă-n gura mare
Şi-şi cere smerit iertare.

Dar stăpâna-i supărată,
N-o să-l ierte niciodată,
Dacă fapta lui cea rea
Cumva, s-ar mai repeta.

poezie pentru copii de Maria Nina Mihăiţă din Lumea copilăriei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul zânuţei mele

Am să vă spun povestea unei zâne
pe care am ţinut-o pe genunchi
în ani cam cât la mână un mănunchi
aş face-acum din degete bătrâne.

Era zânuţa mea, era cea mare,
era prinţesa, prima dintre fete,
frumoasa ce voia să se desfete
cu o poveste seara, la culcare.

-Deschide gura, mergem la Zânuţă!
-Dar numai dacă mergem cu maşina!
-Vom merge cu ce ai tu în mânuţă!

La început, era doar cu tetina,
apoi a fost păpuşa cea drăguţă,
dar le schimba zânuţa mea Corina.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Booking la plajă

Motanul Booking a plecat
În vacanţă, la bronzat,
Însă crema şi-a uitat,
Iar soarele l-a ars imediat.

S-a dus fuga la stăpâna...
S-a plâns că-l ustură mâna
Şi codiţa... şi blăniţa...
Crema i-a furat-o Miţa.

Şi a mers pâş-pâş la ea.
Ea-n apă se bălăcea...
L-a-ntrebat care-i problema,
El i-a spus că n-are crema.

Miţa însă nu ştia
Crema unde se afla
S-a dus Booking şi la Tanu,
Dar nu ştia nici motanul.

Atunci a plecat la Miţoi
Făcând mare tărăboi.
Dacă la el nu era,
Cine-ar fi putut s-o ia?!

Aşa că de supărare
Booking a purces la plecare,
Căci crema de n-o găsea
Nu se mai putea bronza.

Când şi-a pus slipu-n rucsac
Crema i s-a arătat.
Era într-un colţ uitată,
Printre rufe aruncată.

Pe prosop din nou s-a-ntins,
Chiar de soarele l-a prins.
Dar crema se risipise...
Dragul meu, ce zile triste!

Booking s-a înfuriat
Pe toţi i-a ameninţat:
Dacă făptaşul nu se va preda,
Pe toţi îi va retrograda.

Atunci Miţoi i-a spus spăşit:
"Din cremă eu am folosit",
Iar după el, imediat,
Tanu şi Miţa s-au predat.

"- Booking, n-ar fi o problemă,
Îţi vom lua o altă cremă!"
- Aveţi dreptate, dragii mei!
Pentru ce ăst tărăboi?!

Oh... şi mai aveţi dreptate,
Jenă-mi e acum de toate!
Ce scandal am provocat!
Mii de scuze! S-a-ntâmplat...

Mai bine altă cremă-mi luam
Şi nu mă mai supăram!
Pielea nu mi-aş fi prăjit
Şi aş fi fost mai fericit.

Apoi motanul a plecat
Cremă să ia a încercat.
-"Nu mai avem, ne pare rău!"
-"Ghinionost mai sunt şi eu!"

Şi trist, la plajă s-a întors...
- "Să mă bronzez, dar ce folos?!"
Mai tot pârlit, sătul de toate
Plecă motanul mai departe...

poezie pentru copii de Maria Nina Mihăiţă din Lumea copilăriei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărin Motanul

Era de râs prin sat, la Gura Văii
Iar noaptea nu prea mai putea să doarmă;
Era bătrân pe lângă toţi flăcăii
Ce se-adunau să bea (făceau şi larmă).

Era de-un leat cu ei doar... pe la minte
Şi, cot la cot sau bere după bere,
Turnau întruna bancuri, iar Axinte,
Patronul cârciumii, striga: "Muiere,

Mai vino cu un rând, că plânge masa!"
... Şi se distrau în noapţile de vară.
Doar că era Nebuna, Ofticoasa,
Pe care-o deranjau şi zi, şi seară,

Că nu putea dormi de gălăgie;
Zicea că nu putea ieşi la budă
De frica lor, că s-ar putea să fie
Ori violată, ori văzută nudă,

Căci vara, în canicula cea mare,
Ea nu suportă peste ea vreo treanţă,
Că-i cam voinică şi transpiră tare,
Iar la căldură n-are toleranţă.

Sătui de ea, s-au hotărât flăcăii
Să-i joace-o festă, dar aşa - completă,
Să fie un exemplu-n Gura Văii:
S-o fotografieze pe babetă.

S-au înarmat cu camere şi bliţuri
Şi s-au ascuns prin pomi şi-n nişte şanţuri;
Erau toţi veseli, după multe spriţuri,
În noapte, ca fantome fără lanţuri.

Iar sarcina cea grea: s-o scoată-afară
În toată goliciunea, fără teamă,
I-au dat-o lui Mărin c-aşa votară,
Şi doar el ştie să se bage-n seamă.

A început Mărin cu miorlăitul,
De-ai fi jurat că-i datamai motanul
Avea volum, ştia afurisitul
Cum face un mârtan ce-şi ceartă clanul.

Nu au trecut nici două-trei minute
De când băieţii aşteptau s-apară,
Că se-auziră ţipete acute
Şi, în papuci doar, a ieşit afară.

Aşa-ceva, veţi crede că-i poveste
Cu bliţuri, râset, urlete sau şoapte,
Dar baba, pân' să prindă ei de veste,
Trimise-o oală-n capul lor. De noapte.

Ei s-au ales cu câte o amendă,
Dar pozele au circulat tot anul,
Povestea s-a tot spus, e-acum legendă
C-un mare personaj: Mărin Motanul.

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Show păsăresc

Ce pare-a fi, nu totdeauna este
un adevăr, dar poate fi poveste
pe care gurile răuvoitoare
o-ajută să devină foarte mare,

Iar eu v-arăt, c-o poezie mică,
ce s-a-ntâmplat c-o biată păsărică
atunci când a băut un strop de apă
nebănuind ce show va să înceapă:

Era un piţigoi c-o sete mare
şi obosit de-atâta alergare,
căci puii lui cereau mereu mâncare,
iar ziua îi era o căutare.

Chiar peste drum, anostă, cenuşie,
s-a nimerit o vrabie să fie
şi a văzut frumosul piţigoi
în apă oglindit. Crezând că-s doi,

A inventat, pe loc, povestea-i crudă,
şi a transmis-o unei mierle, rudă,
şi surdă, cred, măcar de o ureche,
dar tot a ciripit-o spre o streche.

Aceasta, bâzâind încolo-încoace...
e clar că, de atunci, nu mai e pace
la cuibul lui, cu piţiguşa lui,
ce a privit în gura orişicui.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Show păsăresc

Ce pare-a fi, nu totdeauna este
un adevăr, dar poate fi poveste
pe care gurile răuvoitoare
o-ajută să devină foarte mare,

Iar eu v-arăt, c-o poezie mică
ce s-a-ntâmplat c-o biată păsărică
atunci când a băut un strop de apă
nebănuind ce show va să înceapă:

Era un piţigoi c-o sete mare
şi obosit de-atâta alergare,
căci puii lui cereau mereu mâncare,
iar ziua îi era o căutare.

Chiar peste drum, anostă, cenuşie,
s-a nimerit o vrabie să fie
şi a văzut frumosul piţigoi
în apă oglindit. Crezând că-s doi,

A inventat, pe loc, povestea-i crudă,
şi a transmis-o unei mierle, rudă,
şi surdă, cred, măcar de o ureche,
dar tot a ciripit-o spre o streche.

Acesta, bâzâind încolo-încoace...
e clar că, de atunci, nu mai e pace
la cuibul lui, cu piţiguşa lui,
ce a privit în gura orişicui.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gnomi

Regatul gnomilor din era-n care
luptau cu spiriduşi sau vrăjitoare,
se întindea pe sub pământ departe,
în locuri neumblate şi deşarte.

Trăia, pe-atunci, Dasufis, un goblin
c-un spirit liber, vesel şi blajin
îndrăgostit de gnoma Anakis,
cu care să se-nsoare a decis.

Iar Anakis, frumoasă ca o zână,
a hotărât să-i fie lui stăpână,
căci lumea lor era matriarhat
în care n-avea funcţii vreun bărbat.

Şi, uite-aşa, au pus de pirostrii,
cu invitaţii sub pământ, solii,
cu pregătirea vechilor costume,
şi daruri adunate de prin hume.

A fost o nuntă mare, dar surpriza
ce i-a uimit pe toţi, a fost franciza
cu care i-a blagoslovit regina
când le-a-nmânat papirusul cu mina.

De-acum, cei doi puteau să scoată aur
şi să-şi creeze singuri un tezaur,
căci gnomii şi goblinii îşi adună,
din focuri ce se văd sub clar de lună,

Şi numai cerului ridică rugă
ei, ce-au jurat nicicând să fie slugă,
încrezători în forţa lor divină
şi-n suflete cruţate de vreo vină.

Ei sunt mărunţi, dar spiritul puternic,
deschis, frumos şi nicidecum cucernic,
le dă o forţă ce-i temută-n lume,
iar bogăţia lor e de renume.

Cei doi şi-au construit, curând o casă
la rădăcina rece-ntunecoasă
a unui arbore din vechea eră,
nici prea bogată, nici prea austeră,

Dar cu fereastră mare spre lumină
ascunsă de a muşchilor patină,
în care numai noaptea îşi fac vatră,
căci ziua dacă ies, devin de piatră.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Empatie stradală

Într-o zi, de dimineaţă, pe la nouă fără zece,
L-auzeam, şoptind, săracul: "Nu mai trece, nu mai trece!"

-Of, ce-nseamnă o durere! Dar ce-o fi, ce-l doare, oare?
Stă pe scaun, poa' să aibă vreo durere de picioare,

Sau – mai ştii? – la cap, se-ntâmplă, uneori, dureri, migrenă...
Când am eu, atunci mă scoate toată ziua de pe "scenă".

Dar îmi trece, pe când omul se tot vaită, nu scapă,
Şi l-o ţine cea durere până l-or băga în groapă.

Dar, de mă gândesc mai bine, nu-i aşa bătrân, rezistă,
Chiar de stă în plină stradă şi durerea lui persistă.

Poate este vreo femeie care n-o mai vrea să treacă
Pe la el, pe-aici, pe stradă, căci, de-l vede, i se-apleacă.

O fi altceva: stomacul, cu vreun ulcer, duodenul,
Nu mai pot, întreb şi gata: "Cine nu mai trece?" "Trenul".

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oraşul lui ţinţi lei

În oraşul lui ţinţi lei
Te privesc cruciş băieţii,
Dacă nu iubeşti creveţii,
Sau te uiţi urât la ei.

În oraşul lui ţinţi lei
Ţinţi mai mici rămân de şase,
Restul vând produse proaste,
Cu factură dacă vrei.

În oraşul lui ţinţi lei
N-ai să vezi lătrînd pe stradă
Vreo potaie nespălată.
Servesc ţupă din căţei.

În oraşul lui ţinţi lei
Ţinţi încap într-o valiză,
Dacă-s puşi atent, cu grijă,
Printre pungi cu tăieţei.

În oraşul lui ţinţi lei
Ţinţi au fost demult, odată,
Căci acum deja-i o gloată.
Ţine ne-o scăpa de ei?

poezie satirică de Mihai Manolescu (8 aprilie 2014)
Adăugat de Mihai Manolescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima iubire

Ca dragostea dintâi nu e nimica,
A constatat şi azi de ziua ei,;
Căci a venit, i-a mângâiat pisica
Şi i-a lăsat în grijă doi căţei.

epigramă de Aura Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neanderthal (4)

Era,-n Neanderthal, vestit
Ca luptător ce a slujit,
Puternic, dur, neobosit,
Şi tribu'-n care a trăit,
Dar şi un altu',-am auzit,
Aflat la răsărit.

Era un ditamai zdrahon
De ai fi zis că-i fier-beton,
(Păi, nu era pe-atunci, pardon!)
C-o voce ca de tir claxon,
(Nici d-ăştia nu erau! Bizon?)
Dar, la femei era afon.

Făcea naveta, bietul om,
Ca tija unui metronom
Sau electronii prin atom,
Cu paşii - nesfârşit monom,
Cu estul-vestul în binom,
Că, altfel, ar fi fost în pom.

Cu cea din vest îi mai mergea:
Era de-a lui şi îi ştia
Tot ce făcea şi chiar gândea,
Dar îl lăsa, căci se-ntorcea
Întotdeauna cu ceva
Din ce-şi dorea.

Cealaltă, însă, vorba lui:
"Cam a... neanderthalului",
Doar ce pleca, ea: "Nu-i, iar nu-i!"
Dar mai zicea şi: "Nwu da mui"
Traducerea... o pun în cui,
Căci mi-e ruşine să v-o spui.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colindul colţului de pâine

E miez de iarnă şi străbat din deal colinzi duioase
Iar geamurile strălucesc şi-s, astăzi, luminoase,
E hârjoneală pe drumeaguri, e ziua de Crăciun,
Şi orişice creştin doreşte să pară azi mai bun.

E sărbătoare peste sat dar lângă o portiţă
O bătrânică firavă, cu ochii de fetiţă,
Priveşte lung, dezamăgită, pe drumul ce-i pustiu
Precum pustiu îi este-n suflet, pustiu şi prea târziu.

În mână ţine un posmag şi se gândeşte "oare
Să muşc din el şi eu niţel?", căci leneş, la picioare
Se gudură un mâţ bătrân şi schelăie un câine
Privind cu jind la bucăţica minusculă de pâine.

Îl amiroase şi-l împarte, frăţeşte, la cei doi
Cercând să îşi înece foamea şi gândul la nevoi,
Că-i sărbătoare, e frumos, şi amintiri plăcute
O năpădesc şi îi revin din vremuri neştiute,

Când era tânară-n puteri, şi se-adunau la masă
De sărbători, cu fii, nepoţi, de-abia-ncăpând în casă.
Dar au uitat-o, s-au tot dus, iar ziua către mâine
O-mparte, cum împarte tot, doar c-un pisic şi-un câine.

A fost frumoasă, respectată, şi a lucrat la stat
Şi-a trecut frumos prin viaţă cu dragul ei bărbat.
Dar el s-a dus în altă zare iar pruncii prin străini
Şi-acum în viaţa ei există doar mărăcini şi spini.

Priveşte lung, în lung de drum, şi-i pare, cu mirare,
Că se abat spre casa ei trei raze de la soare.
Trei, Doamne, vin cu mers sprinţar, îi vede, sunt aproape,
Şi-o perlă mare, clipocind, îi picură sub pleoape.

E-o perlă pură, limpede, dar fără vreo valoare
Şi se rostogoleşte-ncet, curgându-i la picioare.
Îşi face cruce, mulţumind, şi mâinile-şi ridică
Iar hohote-i ţâşnesc din piept şi cerul îl despică.

Trei puişori de om plăpânzi îi bat timid la poartă
Iar biata babă plânge-ncet, gândind la trista soarta
Ce-a-ngenunchet-o şi i-a frânt şi bruma de putere
Şi-a izolat-o-n vise reci şi fără mângâiere.

Cu glasuri mici trei copilaşi colindul şi-l avântă
Cătând spre lacrimi care curg din inimioara frântă.
Colindă-ntruna,-nduioşaţi, vreo cinci colinzi, piticii,
Iar perlele din ochi se scurg pe mâinile bunicii.

Căci le frământă, ne'ncetat, a drag şi a mirare
Şi-a rugă spre Mântuitor, că a mai fost în stare
S-asculte iar colinzi sfinţite iar micii urători
Nu i-au adus numai urare ci-n inimă fiori.

Când puişorii s-au oprit, cu suflet greu oftează
Şi-n loc de dar, cu mare drag, pe prunci i-mbrăţişează.
Iar îngeraşii scot din traiste bomboane, cozonaci
Şi dăruiesc totul măicuţei, golindu-şi micii saci.

Topindu-se de dor şi drag bunica se chirceşte
Şi-mparte-ncet, mărinimos, acelor ce-i iubeşte,
Un căţeluş şi o mâţă chioară, colacul ne'nceput
Făcând copiilor cu mâna şi sufletul durut...

Poveste tristă, viaţă crudă, dar ziua de Crăciun
Ar trebui să ne găsească cu sufletul mai bun.
Aşa aş vrea să fim cu toţi şi să avem în casă
Belşug. Iar cei săraci să aibă ceva de pus pe masă.

poezie de Eugenia Mihu (12 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de tine

Aşa, ca de ziua dorului!

Mi-e dor de tine iarăşi, doamnă,
Şi mi-e aşa de dor de noi!
Mi-e dor să ne înghită-n noapte
Potoapele de vremi şi ploi,
Să-ţi umplu gura cu poeme
Şi braţele cu nerăbdări,
E-atâta vreme, atâta vreme
Şi mi-e aşa de dor de noi!

Mi-e dor de mine iarăşi, doamnă,
Şi ti-e aşa de dor de noi!
Ne-ngheaţă frigul de pe-afară
Aducerile-aminte-n doi.
Mai ştii ce vară nesfârşită
Strângeam in braţe printre ploi?
E-atâta viaţă, atâta viaţă
Şi ţi-e aşa de dor de noi!

Mi-e dor de tine iarăşi, doamnă,
Şi mi-e aşa de dor de noi
Şi ne-aş salva în mii de versuri
Ş-aş pune strunele-napoi
In pieptul tău, rămas orfan,
Căzut inert şi gol din... doi,
E-atâta frig, atâta frig
Şi mi-e aşa de dor de noi...

poezie de Alina Neagoe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păpuşarul

Un păpuşar mergea pe stradă
Păşind teatral spre absolut,
Cu ochii strânşi să nu mai vadă,
Femeia, ce i-a fost păpuşă în trecut.

Din când în când privea-napoi
Şi îşi trecea prin plete mâna,
Să uite totuşi că au fost doi,
Şi inima le-a fost doar una.

Purta bocanci, era murdar
Şi-avea în mână trei mărgele,
Spunea la toţi că-i păpuşar,
Dar şi-a pierdut păpuşa printre stele.

Cândva în ochii lui era doar artă
Si îl citeai în ei pe Dumnezeu,
Dar s-a pierdut pe-un drum de piatră,
Şi a uitat, că acea păpuşă am fost eu!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsări rătăcite

Era, în aer, o chemare nouă,
Iar sângele-a răspuns, a fremătat,
Şi zborul lor, pornit neaşteptat,
Le-a înălţat spre ceruri pe-amândouă.

Zburau alături peste-o lume care
Abia se mai zărea de peste nori,
Se mai strigau discret când, uneori,
Nu se vedeau pe-a cerului cărare.

A fost ca într-un vis, când o furtună
I-a abătut din liniştitul zbor,
I-a despărţit şi-a vrut să îi răpună.

În drumul devenit rătăcitor,
Sub soare sau sub razele de lună,
S-au îndreptat, stingher, spre cuibul lor.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căţeii băsişti

Sunt căţei între căţei
Pe maidan şi în ogradă,
Cei mai brava sunt acei
Care latră la comandă.

epigramă de Aurel Cehan (2012)
Adăugat de Dumitru Râpanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raşela

I-a murit lui Şmil soţia,
Draga lui cu ochii mari;
Tristă-i toată ceainăria,
Tristă-i strada Mămulari.

Era blândă şi frumoasă,
Albă ca un trandafir...
Jale-a fost la Şmil, acasă;
Jale-a fost la cimitir.

Toţi plângeau: – Aşa o damă,
Şmil o să-şi găsească greu.
(Un portret de pus în ramă!)
Şi-a luat-o Dumnezeu!

Zece ani de căsnicie
Nu-s o lună, nu-s un an!
Ca femeie şi soţie
... Ea era în primul plan.

Cui amarul să şi-l spună?
Cui durerea care-l roade?
Când era atât de bună
Şi atât de cumsecade?

Se-ntâmpla, câteodată,
Să se certe-ntr-adevăr!
Şi Raşela-nfuriată
Chiar să-l scuture de păr!

Ba, în clipe de văpaie,
Ea avea atât lipici,
Încât Şmil primea bătaie
De la mâinile ei, mici.

Dar era atât de mică
Şi atât o respecta
Că de dragu-i, Şmil, adică
Bun la suflet, o ierta!
...........................
De la cimitir spre casă
Rudele s-au risipit
Şi pe strada neguroasă
Numai Şmil venea mâhnit.

Nu ştia unde se duce,
Mintea-i rătăcea hai-hui;
Nu-ntâlnea nicio răscruce
Pentru chinurile lui.

Cine, mâine dimineaţă,
Va veni să-i ceară lei?
Tristă o să-i fie viaţa
Fără zâmbetele ei!
...........................
Şi, trecând lâng-o clădire
Ce se înălţa, proţap,
Deodată, din neştire-i
Cade-o cărămidă-n cap!

Şmil rămâne mut în stradă,
De emoţie răpus,
Nici nu ştie ce să creadă
Şi ridică ochii-n sus.

Vede zarea, vede schela
Şi, mirat de-acest mister
Şmil întreabă: – Ce, Raşela,
Ai ajuns deja în cer?

poezie satirică de Ion Pribeagu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansul inimii

Mergea la nedeie, în vale,
săltând pe poteca spre râu
cu ochi scăpărând de plăcere,
cu părul ca într-o -adiere,
cu ia legată la brâu.

Ştia că-i frumoasă, dorită
de toţi tinereii din sat,
dar inima ei se păstrează,
în suflet, de dor mai oftează,
căci, încă, mai e de-aşteptat.

Se prinde în hora cea mare,
flăcăii-s cu ochii pe ea,
taraful se-ntrece pe sine,
prin jur se întâmplă destine,
bătrânii, şi ei, ar dansa.

Dar, brusc, totu'-n jur se opreşte,
şi tace când, dintr-un caval,
aude o muzică nouă,
şi-o boabă micuţă de rouă
din ochi îi ţâşneşte năval.

În liniştea ca de poveste
aude, ţinându-i ison,
vibrându-i în suflet, vioară,
iar inima ei, prima oară,
pulsează cu alta, în ton.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!