Show păsăresc
Ce pare-a fi, nu totdeauna este
un adevăr, dar poate fi poveste
pe care gurile răuvoitoare
o-ajută să devină foarte mare,
Iar eu v-arăt, c-o poezie mică
ce s-a-ntâmplat c-o biată păsărică
atunci când a băut un strop de apă
nebănuind ce show va să înceapă:
Era un pițigoi c-o sete mare
și obosit de-atâta alergare,
căci puii lui cereau mereu mâncare,
iar ziua îi era o căutare.
Chiar peste drum, anostă, cenușie,
s-a nimerit o vrabie să fie
și a văzut frumosul pițigoi
în apă oglindit. Crezând că-s doi,
A inventat, pe loc, povestea-i crudă,
și a transmis-o unei mierle, rudă,
și surdă, cred, măcar de o ureche,
dar tot a ciripit-o spre o streche.
Acesta, bâzâind încolo-încoace...
e clar că, de atunci, nu mai e pace
la cuibul lui, cu pițigușa lui,
ce a privit în gura orișicui.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre păsări
- poezii despre gură
- poezii despre vrăbii
- poezii despre urechi
- poezii despre rude
- poezii despre poezie
- poezii despre pace
- poezii despre mâncare
- poezii despre inventatori
Citate similare
Show păsăresc
Ce pare-a fi, nu totdeauna este
un adevăr, dar poate fi poveste
pe care gurile răuvoitoare
o-ajută să devină foarte mare,
Iar eu v-arăt, c-o poezie mică,
ce s-a-ntâmplat c-o biată păsărică
atunci când a băut un strop de apă
nebănuind ce show va să înceapă:
Era un pițigoi c-o sete mare
și obosit de-atâta alergare,
căci puii lui cereau mereu mâncare,
iar ziua îi era o căutare.
Chiar peste drum, anostă, cenușie,
s-a nimerit o vrabie să fie
și a văzut frumosul pițigoi
în apă oglindit. Crezând că-s doi,
A inventat, pe loc, povestea-i crudă,
și a transmis-o unei mierle, rudă,
și surdă, cred, măcar de o ureche,
dar tot a ciripit-o spre o streche.
Aceasta, bâzâind încolo-încoace...
e clar că, de atunci, nu mai e pace
la cuibul lui, cu pițigușa lui,
ce a privit în gura orișicui.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Neanderthal(1)
Plecaseră, din trib, de-un an,
Ea tânără, el cam golan,
Cu aere de șef de clan.
Găsiseră, cu greu, un loc,
O grotă mare - ce noroc! -
În care și-au aprins un foc.
O vreme s-au iubit din plin
(V-aș povesti, dar mă abțin)
Până-ntr-o zi când, din senin,
Nu știu prea sigur, dar înclin
Să cred c-a prins-o un vecin
Mai vajnic și de-atunci, ce chin!
Că, după ce-a simțit ceva
Ce nu simțise, nu credea
Că-n grota ei mai poate sta
Cu unul ce nu-i poate da
Decât mâncare, c-altceva
E clar: nu are ce vrea ea.
Văzând ceva că s-a-ntâmplat
Că soața lui s-a cam schimbat,
Și-a zis c-o fi de la vânat
Și de-o tratează de îndat'
Cu plante din ce-a adunat
Va fi, din nou, apreciat.
In seara-ceea i-a adus
Un ceai cu leacul presupus.
Privind ulcica, ea a spus:
"-Nda vum! " c-un aer indispus
("- Și asta-i mică!" - am tradus).
poezie satirică de Daniel Vișan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre șefi
- poezii despre vânătoare
- poezii despre vecini
- poezii despre tinerețe
- poezii despre soție
- poezii despre schimbare
- poezii despre plante
- poezii despre noroc
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Neanderthal (1)
Plecaseră, din trib, de-un an,
Ea tânără, el cam golan,
Cu aere de șef de clan.
Găsiseră, cu greu, un loc,
O grotă mare - ce noroc -
În care și-au aprins un foc.
O vreme s-au iubit din plin
(V-aș povesti, dar mă abțin)
Până-ntr-o zi când, din senin,
Nu știu prea sigur, dar înclin
Să cred c-a prins-o un vecin
Mai vajnic și de-atunci, ce chin!
Că, după ce-a simțit ceva
Ce nu simțise, nu credea
Că-n grota ei mai poate sta
Cu unul ce nu-i poate da
Decât mâncare, c-altceva
E clar: nu are ce vrea ea.
Văzând ceva că s-a-ntâmplat
Că soața lui s-a cam schimbat,
Și-a zis c-o fi de la vânat
Și de-o tratează de îndat'
Cu plante din ce-a adunat
Va fi, din nou, apreciat.
In seara-ceea i-a adus
Un ceai cu leacul presupus.
Privind ulcica, ea a spus:
"-Nda vum! " cu-n aer indispus
("- Și asta-i mică!" - am tradus).
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La Toya
Cu tine simt c-aș vrea să zbor tot timpul,
Să nu rămână loc străin la care
Să nu ajung, măcar din întâmplare,
Și n-ar conta, deloc, nici anotimpul,
Căci tu îmi dai un plus de-adrenalină.
Îți simt, din plin, aroma, iar plăcerea
Cu care mă încânți, făcându-mi vrerea,
Mă face, azi, să te declar divină.
Mereu m-alinți c-o muzică modernă,
Cu Brennan, care-mi place mie, Moya,
Iar eu te văd frumoasă și eternă
Ca una din gravurile lui Goya.
Te îngrijesc c-o dragoste paternă
Și te iubesc atât de mult, La Toya!
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre zbor, poezii despre iubire, poezii despre timp, poezii despre tată, poezii despre prezent, poezii despre plăcere, poezii despre muzică, poezii despre grafică sau poezii despre frumusețe
Unui palavragiu
Era spre seară. Mărgărit
Vorbea frumos. Iar la sfârșit
Același mare asfințit...
C-o foarte mică precizare:
Era în seara următoare.
epigramă de Aurel Codreanu din Epigramiști români de ieri și de azi (1975)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și epigrame despre seară, epigrame despre sfârșit sau epigrame despre frumusețe
Neanderthal (4)
Era,-n Neanderthal, vestit
Ca luptător ce a slujit,
Puternic, dur, neobosit,
Și tribu'-n care a trăit,
Dar și un altu',-am auzit,
Aflat la răsărit.
Era un ditamai zdrahon
De ai fi zis că-i fier-beton,
(Păi, nu era pe-atunci, pardon!)
C-o voce ca de tir claxon,
(Nici d-ăștia nu erau! Bizon?)
Dar, la femei era afon.
Făcea naveta, bietul om,
Ca tija unui metronom
Sau electronii prin atom,
Cu pașii - nesfârșit monom,
Cu estul-vestul în binom,
Că, altfel, ar fi fost în pom.
Cu cea din vest îi mai mergea:
Era de-a lui și îi știa
Tot ce făcea și chiar gândea,
Dar îl lăsa, căci se-ntorcea
Întotdeauna cu ceva
Din ce-și dorea.
Cealaltă, însă, vorba lui:
"Cam a... neanderthalului",
Doar ce pleca, ea: "Nu-i, iar nu-i!"
Dar mai zicea și: "Nwu da mui"
Traducerea... o pun în cui,
Căci mi-e rușine să v-o spui.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre voce, poezii despre viață, poezii despre traducere, poezii despre rușine, poezii despre femei, poezii despre dorințe sau poezii despre copaci
Da
Era doar una la părinți,
Iar el - un terchea-berchea
Ce-ntruna se ruga la sfinți
Să-i fie ea perechea,
Căci tatăl ei era primar
În satul de sub coastă;
În rest, nu prea avea habar
De ce-o vrea de nevastă.
Se pare că s-a-nduioșat
De ruga lui prea-sfântul,
Iar fata s-a amorezat
Și... gata legământul!
Primarul n-a avut de-ales,
Le-a dat chiar și bolidul,
Dar a lăsat de înțeles
Că n-ar prea vrea partidul,
Că este cam recalcitrant
Și-i ține în blesteme,
Ba chiar că e intolerant,
i-njură pe-orice vreme,
Dar dacă membru s-ar făcea,
Ar fi un om de bază
Și-orice partid pe loc l-ar vrea,
Căci pe-alții-anihilează.
Și ar mai fi cum ar mai fi,
Ar trece ei și de-asta,
Dar trebuie ca peste-o zi
Să zică "Da" nevasta.
Păi vezi că eu uitai să spui
Că fata cea curtată
Avea o mamă ce, hai-hui,
Era mai mult plecată.
Așa că el, a doua zi,
S-a dus c-o mutră acră
La tren că dacă o veni
Să-i spună: - Mamă... soacră,
Să vezi ce plan făcut-am eu
Cu fata lu' matale,
Că și ea mă iubește, zău,
Vreau "Da"-ul dumitale!
Spuneam de acră pe mai sus,
Dar stai să vezi trăsnaie
Că nicio vorbă n-a mai spus
Socriței cea bălaie,
Cu formele de top-model,
Cu buze senzuale,
Că a uitat de tot de el,
Și nu i-a zis "matale";
De-atunci a mai trecut un an,
De nuntă nu-i mai pasă
Și-o caută ca un Don Juan,
Când nu-i primaru'-acasă.
Acum, eu nu știu câți de "Da"
A vrut ca să obțină,
Dar ăla care trebuia,
Nu cred c-o să mai vină.
poezie satirică de Daniel Vișan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre partide, poezii despre căsătorie, poezii despre vinovăție, poezii despre trenuri, poezii despre trecut, poezii despre soacre, poezii despre sfinți sau poezii despre sfințenie
Sonetul 80
O! Cât de mic mă simt când scriu de tine
Știind c-un spirit mai înalt te cântă
Și cu putere-n slavă el te ține,
Iar eu stau mut, căci versul nu-mi cuvântă.
Tu ești precum oceanul ca valoare
Pe tine multe pânze navighează,
Dar barca mea e mică, a lui mare
Și pe întinsul tău mă eclipsează.
Dar chiar și-o apă mică-mi dă plutire
Atunci când el despică profunzimea;
Ori mă zdrobesc de-atâta zguduire
Când nava lui se îngâmfă cu mărimea.
El înflorește, eu îmi văd sfârșitul,
Însă e rău că m-a distrus iubitul.
poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre versuri, poezii despre valoare, poezii despre sfârșit, poezii despre ocean sau poezii despre flori
Ultima dorință
Era bătrân, bolnav... Știa de-acum
Că nu mai e dulăul care-a fost
Când își avea-n ograda lui un rost.
Știa că-i vremea ultimului drum.
Era slăbit, nu mai putea mânca
Nici oase și nici codrul mic de pâine
Ce, altădat', în colții lui de câine,
Pe loc, în mici fărâme se spărgea.
În colțul lui din capăt de grădină,
Privea spre cei ai casei, mai lătra
Când un străin în curte le intra
Sau când dădea târcoale vreo jivină.
Să se ridice, îi era mai greu
Dar o făcea, se bucura cu drag
Atunci când, de departe, pe drumeag,
Simțea că vine singurul său zeu.
Îi aștepta, lătrând cu bucurie,
O vorbă ori o mână de alint
Pe capul său cu fire de argint
Ori pe spinarea lui, de-acum surie.
Și le primea, era și-acum iubit
Ca altădat', la fel ca-ntotdeauna
Când ei, în joaca lor, erau totuna,
Când timpul nu era de socotit.
Se gudura. Mai vechea alergare
O mai avea prin vise, uneori,
Acelea-n care el, în primii zori,
Voia doar joacă, joacă și mâncare.
Au fost atâtea clipe împreună,
Atâtea zile, nopți, atâția ani
Ce-au fost prieteniei artizani,
Încât "Adio!" n-ar putea să-i spună,
Și n-ar putea să facă un păcat
Plecând acum, departe să îi fie
În clipele de ultimă-agonie,
Iar el să-l plângă. Nu! Și l-a mușcat.
A dispărut luându-și suferința,
Crezând că-i doar a lui. N-a bănuit
Că-n urma lui, cel care l-a iubit
Nu-l căuta. I-a respectat dorința.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre jocuri, poezii despre câini, poezii despre bucurie, poezii despre zile, poezii despre visare sau poezii despre suferință
Caii Mariei
Măria-i o femeie de la țară
Ce s-a ajuns, și știe-acum tot satul
C-o duce bine, chiar și cu bărbatul,
De când și-a tras în casă cârciumioară.
Dar simte, de o vreme,-o mare lipsă,
Că n-are și ea un Merțan la scară,
Iar gândul ăsta parcă o omoară,
E-un nod în gât, e o apocalipsă.
Așa nu se mai poate! C-o vecină,
O ia ușor-ușor să prindă rata,
Că, la oraș, deja, o-așteaptă fata,
Cu banii pregătiți, să ia mașină.
Salonu'- auto pare să-i ofere
Ce își dorea: ceva să strălucească;
Un tânăr vru să o ademenească
Spre un model vestit în cai putere.
-La prețul ăsta? Știi, mai bine lasă!
Ia nu mai fă, cu mine, pe nebunul!
Măgarul e mai bun, iar eu am unul.
E bun și ăla, iar de el... nu-mi pasă!
poezie satirică de Daniel Vișan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sat, poezii despre cai, poezii despre oraș, poezii despre nebunie, poezii despre măgari, poezii despre gânduri sau poezii despre femei și bărbați
Prince
Era crescut, de mic, și îngrijit
ca fiu al unui mare campion
ce nu știa ce-nseamnă abandon
la cursele de cai ce l-au călit
în Albion.
Iar mama lui, pur sânge englezesc,
fusese,-n tinerețe,-o mare stea
ba, chiar și-acum, bătrână, tot putea
s-arate celor ce o îngrijesc
valoarea sa.
Căci fiul ei, un mânz promițător,
era de-acum, doar la un an, frumos,
puternic, ne'nfricat, ambițios,
și se vădea a fi un luptător
periculos.
Iar Prince era, nu doar un nume dat
la naștere, așa cum l-a primit,
era chiar numele cel potrivit
urmașului atât de talentat
și de iubit.
Acum, el vede ochii-ngrijorați
ai unui medic, tânăr specialist
în boli precum a lui și, sufletist,
îi mângâie cu vorbe ca-ntre frați.
E foarte trist,
Căci boala lui a început demult,
din noaptea când o ploaie l-a surprins
și i-a adus, în sânge, foc nestins
ce-l mistuie și-l afectează mult.
Se simte-nvins.
Iar Lady, cum o știe el de mic,
e tristă și mai plânge-atunci când el
refuză și grăunțe, orice fel,
nu poate să mănânce mai nimic,
iar orz, defel.
Dar azi, i-a amintit, în lung discurs,
de-nvingători, de tatăl, mama sa,
și l-a convins că, numai dacă vrea,
în lupta lui, ca-n orice alt concurs,
Va câștiga.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre medicină, poezii despre tristețe, poezii despre boală, poezii despre început, poezii despre talent sau poezii despre sânge
Întâmplarea
Furios nevoie mare,
Se gândește la-ntâmplare
Și nu poate să-nțeleagă
Cum, nevasta lui cea dragă
Poate să i-o facă-așa
Lui, de parcă n-ar avea
Intuiția la ea.
Cu trei zile-n urmă-a spus
- Iar el nu i s-a opus
Că mătușa ei bătrână
E bolnavă. "Să rămână
În tot weekendul cu ea
Dacă-i liberă și vrea
Cât de cât a o-ajuta".
Și-a plecat! Iar el, "cuminte",
Doar din câteva cuvinte
S-a-nțeles, a rezervat
Și la mare a plecat
Iute cu amanta. Da,
S-o-ngrijească de! că ea
N-are pe altcineva.
Toate bune... până-n seară
Când ah! inima să-i sară
Când, pe-o ușă din hotel
Au intrat și Ea, și El,
Ea nevasta lui, vezi bine!
El vecinul. Ah, Mărine,
Tare-mi pare rău de tine!
Na! că are-o grijă nouă:
Lasă că v-arăt eu vouă!
Cum adică, eu, mințit?
Chiar credeai că m-ai prostit?
Cum să-mi spui așa ceva
Când mai simplu îți era:
"Dragă, plec la mama, pa!"
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre seară, poezii despre mamă, poezii despre libertate, poezii despre intuiție, poezii despre inimă sau poezii despre furie
Căldură mare
Venise Gicu mai devreme-acasă
De cald - păi cum? - ce alt motiv avea
Să lase el băieții chiar așa
De capul lor... cu vin de tămâioasă.
Era atât de cald că se lipise
Cămașa fleașcă de spinarea sa,
Iar cipilica îi aluneca
De pe chelia care se-nroșise,
C-o tot freca, săracu Gică, des,
Plimbând pe ea, cu o mișcare blândă,
Tichia ce-i părea, acum, osândă
Și ar fi vrut s-o schimbe cu un fes.
Dar nici căldura nu putea să-nmoaie
Un spirit c-al lui Gică, jovial,
Cu capu'-n nori, distrat, atemporal
Și care... vrea acum să facă-o baie.
Și-n timp ce se dezbracă Gică-al nost',
Îi spune-un banc nevestei, nou-nouț,
Împopistrat cu aburi de vinuț,
Dar bun și... nu mai știu cu ce-o fi fost,
Căci n-ajunsese bancul lui la cap
Și Veta,-ncremenindu-și vorba-n pâs,
A înlemnit când hohote de râs
I-au zguduit țâțânile-n dulap.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre râs, poezii despre nori, poezii despre mișcare, poezii despre chelie sau poezii despre caniculă
Vin și apă
Tata Noe avea fermă de struți și de alte păsări, în stil mare,
El mânca oul cu polonicul dintr-o cupă cât o căldare;
Supa lui era Supă de Elefant, iar la cină peștele, un cașalot,
Dar oricum toate erau mici comparate cu cotețele din arca lui, socot;
Noe mai mereu spunea nevestei când se așezau la masă,
"Câtă vreme nu intră-n vin, unde se duce apa chiar nu-mi pasă."
S-au rupt zăgazurile slavei și apele au năvălit, căzând cum cade un perete,
Iar stelele de pe cer au dispărut ca bulele de aer din chiuvete,
Oceanele s-au umflat până în gâtul iadului, să-l astâmpere de sete.
Iar Noe, privind în sus: " Se pare că iarăși plouă zdravăn, pe-îndelete,
Varful Matterhon o fi acum pe fundul mării, o biată creastă joasă;
Mie, cât timp nu intră-n vin, unde se duce apa chiar nu-mi pasă."
Dar tata Noe a păcătuit, ca și noi, de altfel; a umblat pilit pe drum
Până când, drept pedeapsă, a început o secetă cumplită cum, necum,
Nu se găsea strop de vin prin crâșme ori biserici, nici măcar de-împărtășit,
Pentru ca Blestemul Apelor a secat toată seva fructului oprit:
Se afla apă numai pe altarul Celui Prea Înalt și pe-a Episcopului masă,
Dar mie, câtă vreme nu intră-n vin, unde se duce apa chiar nu-mi pasă.
poezie celebră de G.K. Chesterton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre apă, poezii despre religie sau poezii despre stele
Jumi de la Juma
Doamne, m-a-nțepat vreo streche,
Că n-am stare, n-am răbdare
Și-mi doresc să am pereche,
Să mă simt ca-n sărbătoare,
Nu cu gândurile-amare
Și c-o față de doi lei
De când, doar la o ureche,
Am cercelul dumneaei.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărbători, poezii despre lei sau poezii despre cercei
Sonetul gândurilor cristaline
Când gânduri se revarsă în tăcere
și nu vor neștiute să rămână,
nu le certa, ajută-le și cere
să fie ca o apă din fântână.
Mai limpezi vrei să fie ca izvorul?
Doar tu poți face asta, printr-o pace
pe care-o poți avea, cu ajutorul
cuiva ce n-ar putea a se preface.
Consultă-ți sufletul - și fă-o bine -
iar, dacă simți căldura lui, lumină,
iubirea ce, în piept, n-o poți reține,
atunci, ca pe o apă cristalină,
trimite-ți gândurile, fără teamă,
spre ceea ce, cu dragoste, le cheamă.
sonet de Daniel Vișan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre suflet, poezii despre lumină, poezii despre frică sau poezii despre ajutor
Marea Cea Mai Mare
Ne-am dus, eu și sufletul meu, să ne-mbăiem în mare cea mare,
Ajungând la țărm am început să căutam un locșor pustiu și liniștit.
Cum mergeam, am văzut un om stând pe o stâncă cenușie;
Lua dintr-un sac praf de sare și-l arunca în mare.
"Acesta este un pesimist," a spus sufletul meu,
"Să părăsim acest loc. Nu putem face baie aici."
Am mers până când am dat de-un golfuleț.
Acolo am văzut un om stând pe o stâncă albă;
Ținea-n brațe o cutie pentru bijuterii,
Din care lua zahăr și-l arunca în mare.
"Iar acesta este un optimist," a spus sufletul meu,
"Nici acesta nu trebuie să ne vadă trupurile goale."
Am plecat mai departe.
Pe o plajă am văzut un om ridicând un pește mort
Și, cu infinită grijă, depunându-l iarăși în apa mării.
"Nu putem face baie-n fața lui," a spus sufletul meu,
Acesta este un filantropist."
Și-am plecat mai departe.
Am ajuns într-un loc unde un om își urmărea umbra pe nisip.
Veneau valuri uriașe și i-o ștergeau,
Dar el tot continua îndârjit s-o urmărească.
"E un mistic," a spus sufletul meu, "Hai, să-l lăsăm în pace."
Și-am plecat, și-am mers până când am văzut un om care, tăcut,
Aduna spuma mării și-o depunea într-un potir de alabastru.
"El este un idealist," a spus sufletul meu,
"În nici un caz nu trebuie să ne vadă goi."
Și-am tot mers. Deodată, am auzit o voce plângând,
"Aceasta este marea. Aceasta este marea cea adâncă.
Aceasta este mare cea vastă și atotputernică."
Iar când am ajuns în locul de unde venea vocea am văzut un om
Cu spatele întors spre mare și cu o scoică la ureche,
Ascultându-i acesteia murmurul.
Și sufletul a spus, "Să mergem mai departe. Acesta este un realist,
Omul care întoarce spatele întregului pe care nu-l poate cuprinde
Pentru a da atenție unui fragment.
Am mers încă mai departe. Și într-un loc buruienos, printre pietre,
Era un om cu capul băgat în nisip.
I-am spus sufletului meu, "Putem face baie, el nu ne poate vedea."
"Dimpotrivă," mi-a răspuns sufletul, "E cel mai letal dintre toți.
Acesta este un puritan."
Atunci o tristețe mare s-a lăsat pe chipul sufletului meu
Și-n vocea lui.
"Să plecăm," a spus, "Pentru că nu există niciun loc
Îndeajuns de ascuns și de singuratic unde să putem face baie.
Nu vreau ca acest vânt să-mi ridice părul auriu
Sau să-mi dezgolească pieptul alb,
Nu vreau ca lumina să-mi dezvăluie goliciunea trupului sacru."
Așa că am plecat să căutăm Marea Cea Mai Mare.
poezie celebră de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre superlative, poezii despre alb, poezii despre trup și suflet, poezii despre zahăr sau poezii despre vânt
Pițigoi
Pițigoi, pițigoi,
Nu mai treci și pe la noi?
Umbli prin copaci streini
Și te văd pe la vecini.
Aveam două rândunele
Și-au plecat din cuib și ele.
Vă feriți de prispa mea
Parcă v-am făcut ceva,
Pe cînd eu, mereu, deștept,
Toată noaptea vă aștept,
Toată ziua, toată, vara,
Să v-ascult - ciupind vioara.
Pițigoi, mă simt sortit
Să mă știu tot părăsit.
poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vioară, citate de Tudor Arghezi despre vioară, citate de Tudor Arghezi despre vecini, poezii despre rândunele, poezii despre noapte, citate de Tudor Arghezi despre noapte, poezii despre inteligență, citate de Tudor Arghezi despre inteligență sau citate de Tudor Arghezi despre copaci
Cioara și marea
A încercat să ignore marea,
Dar aceasta era mai mare decât moartea, la fel cum era mai mare decât viața.
A încercat să vorbească mării,
Dar creierul i s-a blocat, iar ochii i-au tremurat ca în fața unei flăcări.
A încercat să-și apropie marea, să și-o facă simpatică,
Dar aceasta a ignorat-o așa cum te ignoră un lucru neînsuflețit.
A încercat să urască marea,
Dar s-a simțit ca un răhățel uscat de iepure pe o stâncă bătută de vânt.
A încercat apoi să fie măcar în aceeași lume cu marea,
Dar plămânii nu-i erau îndeajuns de adânci,
Iar sângele ei zglobiu nu a avea nici o relevanță
Asemenea unui strop de apă căzut pe o sobă fierbinte.
În cele din urmă,
A întors spatele mării și a părăsit-o.
O ființă crucificată devine imobilă.
poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre stânci, poezii despre ochi, poezii despre moarte, poezii despre iepuri sau poezii despre foc
Măgarul lui Buridan...
De prin vremuri ancestrale,
Un măgar, prins ca-ntr-o trapă,
Pus la distanțe egale
Între fânul lui și apă,
Nu prea poate să priceapă
Și-ntre apă și mâncare,
Stă pleoștit ca o otreapă:
-Pe care să pun prinsoare?!
Să dau fuga către sacul
Plin cu fân pe săturate,
Sau să dau 'napoi ca racul,
Că-mi sunt buzele uscate?!
Dacă nu murea de foame,
Setea îl storcea de vlagă.
Tot privind spre vârf de coame,
Oscilase ziua-ntreagă.
Între traista cu grăunțe
Și donița plină, rasă,
Șovăiala-n loc să-l cruțe,
Îl ținea ca prins în plasă.
Pus în mare-ncurcătură
Parcă e lovit de-o ghioagă:
-Să aleg o-mbucătură,
Ori apa ce-o să mă dreagă?!
I se pupazase văzul
Nedecis cu ce să-nceapă:
Ori tainul cu ovăzul,
Ori donița lui cu apă...
Și tot oscilând sărmanul
Când la apă, când la paie,
I-a pierit mai tot elanul,
Răsuflarea i se taie...
Mort de foame și de sete
Bâjbâind cu mintea-n ceață,
Îngenunche pe-ndelete,
Sângele-i în vine-ngheață.
Între traista cu mâncare
Și donița ce-l adapă,
Măgarul cu zile moare
Șovăind cu ce să-nceapă.
Un măgar ca toți măgarii
Fudul, dar cam slab de minte,
Șovăind cu adversarii,
Ar putea să ia aminte.
O morală se desprinde
Din așa-ntâmplare crudă:
Șovăiala de te prinde,
Cu prostia este rudă...
fabulă de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre raci sau poezii despre prostie