Coasta de Fum

Mi-am ascuns toţi sorii
într-o colibă,
adunătură de vreascuri,
să-şi hrănească din ele
flămînzii copii de raze,
după care am închis poarta
la plecare
lăsînd în urmă
o coastă de fum
un os din scheletul focului –
prezicere apocaliptică a sinelui
coagularea unui coşmar
m-a trezit femeie de cenuşă
din coasta de fum
a bărbatului
ce-a ars în mine
toţi sorii mei ascunşi.

poezie de Sorana Felicia Petrescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ti-aduci aminte?

Ţi-aduci aminte
De mine, de tine, de timp,
De ape, de golfuri, de valuri,
De flori, de iarbă, de pământ,
De păsări, de vânt şi de ceruri...?

Ţi-aduci aminte,
Tu, iubire de fum,
Fum din horn de poveste,
Poveste din istoria dorinţei,
Dorinţă din credinţa
Autorului anonim.

Ţi-aduci aminte
De tot şi de toate,
Înafară de Noi,
Cei ce-am lipsit,
Cu desăvârşire,
Din mine, din tine, din timp,
Din ape, din golfuri, din valuri,
Din flori, din iarbă, din pământ,
Din păsări, din vânt şi din ceruri...

poezie de Sorana Felicia Petrescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Refacerea

La dezgroparea coastei au venit doar bărbaţii
din lipsa încăntătoarelor femei.
Toţi săpau cu rânjetul în tăcere
Toţi se înţelegeau din junghiul ochiului.
Adam avea o beregată pe piept!
Când au găsit coasta
au aruncat-o din mână în mână
fiindcă frigea a pământ nu a humă
a lână de iarbă
a oaie pierdută-ntre dinţi.
Adam a lins coasta cu o limbă de şarpe
şi s-a aşezat lângă ea să-i vorbească
în limba osoasă.
Toţi au fugit din lipsă de carne...
Toţi! Norii schiopătau după sânge de ploaie
Fulgii mieunau după forme
Apa cârâia după copca
inimii.
Şi ea se întindea pe o baltă încordată
cu un mugur din coastă
o fată!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugina pe obrazul unui copil

Să crezi că ai pierdut-o
dar în juru-ţi
încă să mai simţi
mirosul violet
al petalelor
tuturor abstracţiunilor voastre comune
împreună înflorite, în secret
o-ncercare,
încă una,
să trăim.

A rămas tot acolo,
copila
în poveste,
şoptindu-ţi printre raze:

- M-am îndrăgostit de soare,
prea-iubitul
dar timpul m-a muşcat afară din cuprins
şi într-o noapte
nu l-am mai zărit
acolo, în înalt,
frumos
întins pe nesfîrşit
ca mereu, la orizont,
ce nebunie...

Doarme o-junglă de singurătate
în aşternuturile mele acum,
şi creşte-n ea femeia,
imagine de lut ars în lacrimi
e rugină pe obrazul de copil...

poezie de Sorana Felicia Petrescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au ieşit instant
Din botezul focului
Toţi negri de fum

senryu de David Boia (13 martie 2014)
Adăugat de Anca Petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evoluţia universului poate fi asemuită cu spectacolul unor focuri de artificii care tocmai s-a încheiat: câteva fărâme, cenuşă şi fum. Stând pe cenuşa deja rece, vedem sorii pălind şi încercăm să regăsim strălucirea apusă a originilor lumii.

citat clasic din Georges Lemaitre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui scriitor productiv

Fiind convins că viaţa-i fum
A scos volum după volum
Şi cărţile sunt bunicele
Se-aprind şi scot un fum din ele!

epigramă de Vasile B. Gădălin din Când pleaca odată, la război, un om... (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunete False

Sunete false
căzute într-o ureche
ace de gămălie,
să umple de găuri
timpanul,
să agaţe-n el
toate şoaptele,
strigătele,
vorbele,
să le preschimbe-n cercei
înlănţuiţi,
dintr-o atingere într-alta –
colier anti-muzical,
sărutări de metal
din ce în ce mai dese,
din ce în ce mai grele,
atârnă agonizând,
iar tu le porţi,
Iubire
sufocată de-accesorii.
şi-ţi cânţi în Noi,
din partitura ratată
a inelelor,
prizoniere între ele,
tocitele,
sunete zgâriate –
ale sărutărilor de metal...

poezie de Sorana Felicia Petrescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu m-am ascuns în mine...

Să nu mă cauţi, m-am ascuns în mine
Şi lacăte de gheaţă-am pus la porţi;
Mă ninge liniştit şi mi-este bine,
Când lângă mine mi-am adus consorţi

Toţi îngerii goniţi din raiul verde
În care înfloream cu tine-n gând,
Cu albul lor, nesomnul, să-mi dezmierde
Când nopţile, pe un coşmar, le vând.

Să nu îmi scrii, nu mai citesc, iubite!
S-au risipit cuvintele în vânt.
Minciuna te-a-nfiat şi vara minte,
A coborât şi iadul pe pământ.

Şi gustu-i de cenuşă şi tăciune
Îl simt pe buze, când, timid, mai strig
Spre dumnezei, mimând o rugăciune,
Dar, mi-e atât de iarnă şi mi-e frig!

Eu m-am ascuns de noi, ca de-o povară
Pe care am purtat-o ca Iisus,
Ducându-mi crucea, ca pe-o primăvară
În care-acum nu eşti şi nici eu nu-s.

Eu în deşetul alb cu mii de stele,
Tu, sub potopul lacrimilor mele...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemurirea

Mormintele ne-aşteaptă cu gurile căscate.
Şi mergem toţi spre ele, pe-un drum sau pe alt drum,
Cum merg hipnotizate gazelele de fum,
Spre şerpi cu solzi de aur şi ochi de nestimate.

Iubire, ură: viaţă. Lumini de chilimbar
Iar spintecă văzduhul, pornind din roi de stele,
Ce, prăbuşite-n beznă, or fi ducând cu ele
O altă omenire – netrebnic furnicar!

Îsi mistuie şi sorii fierbintea lor plămadă
Şi-ngheaţă (asta-i moartea?). Noi ridicăm statui,
Ca bronzul să arate, în veci de veci (dar cui?),
Că asta-i nemurirea, în haină de paradă.

Şi nici gândim că-n haos îşi va găsi-mplinirea
Pământul, când prin spaţii va trece rotocol.
Va fi-nsemnând o clipă şi el o dungă-n gol,
Şi va muri cu viaţa atunci şi Nemurirea.

poezie celebră de Păstorel Teodoreanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Devenire

Din pătrate de gând şi din zel,
Am ridicat piramide până la cer.

Din căderi şi abis,
Am clădit paradis.

Din cenuşă şi fum,
Am plămădit un parfum.

Din atomi de speranţă sădiţi,
Am cules orizonturi şi biţi.

Din margini de timp şi din dor,
Mi-am creat viitor.

Pe umerii fervorii m-am înălţat,
Şi din galbenul tern şi imund,
Am schiţat
Un azur de trăiri pe pământ.

poezie de Gheorghe Alionte (4 ianuarie 2021)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochi de soare

Creşte timpul
în ciorchine
pe umbra ta
şi nu seamănă
cu nimeni şi nimic
iluzia în ochi de soare
ce m-a orbit
până la nebunia şoaptei
nicicând rostite.

poezie de Sorana Felicia Petrescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anestezie

o insulă meduză
s-a lipit de umbra-mi neclară
să tulbure limita
dintre fiinţă şi nefiinţă

sub anestezie
am privit
lumina
sîngerînd în şiroaie
picături-clepsidră
prin care curge,
din viaţă şi moarte,
în cascade de nisip -
întunericul rece…

poezie de Sorana Felicia Petrescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treptele

Trag după mine o Formă
prin coridoarele îngheţate
(ia-ţi cunoscut frângerea,
gustul)
trecută prin umilinţe
şi trufii carnivore;
trag după mine o Formă
alcătuindu-se din sfărmăturile
unui turn înclinat.
cu coşul pieptului, scară.
de pe care abia auzit
lunecă un bob de sânge
încet
din treaptă în treaptă,
din coastă în coastă
din cuvânt în cuvânt...

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascuns...

mi-am ascuns durerile într-o lacrimă
şi am lăsat-o tulbure să cadă,
să pot zâmbi c-o floare într-o palmă,
să pot să văd ce ochii vor să vadă

mi-am ascuns visele în cele gânduri,
pe care nu le-am prins trăite,
pe care le-am strivit cu atâtea cârduri,
de zburătoare, toate părăsite

mi-am ascuns cuvintele după tăceri
şi le-am muţit cu mine de-odată,
cuvintele care nerostite ieri,
acum revin şi nu-mi spun că mă iartă

mi-am ascuns ochii sub greoaie gene,
i-am ascuns de mine şi de tine
şi-acum chiar dacă vor să mai lumine,
n-au străluciri de ieri, au cenuşiu de mâine

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arghezi (2)

am întrebat o capră de ce este capră
iar ea de mirare
era cât pe ce să moară
şi a început să scoată fum din ea,
când încă mai era caldă
şi ca s-o liniştesc
a trebuit să mă întreb pe mine
de ce sunt, şi cine sunt, dar a început să iasă fum, fum din mine
şi se lăsase frig
şi n-am mai zărit răspunsul,
când deodată
nu ştiu cine
deodată s-a întrebat că de ce este cine,
de m-am scuturat
şi mi-am luat capra de funie
şi şchiopătând pe piscul Araratului,
care-mi rănise talpa dreaptă
am coborât cu capra la vale.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amor e...

Atot ce-i şi de nu-i, nimic în veci n-ar fi,
Mai mult şi decât sânge, de părinţi şi de tine.
O oază de sublim, de dar peste ce-i bine...
Raza din negrul nopţii şi sorii toţi, din zi.

E tot; dorit, trăire, vis, dar, dor... e amor

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evadare din trecut

Prezentul mi-e praf, trecutul cenuşă,
Pereţii de cretă au nuanţe de gri,
Pe cărţi sunt păianjeni care vin pe sub uşă
Afară nu-i noapte, dar nu este nici zi,

Igrasiile desenează hărţi pe perete,
Mucegaiuri albastre pe zid se preling,
Am scrisori cenuşii prin sertare secrete,
Iar ziua de noapte nu mai pot s-o disting,

Mă târăsc să ajung mai aproape de uşă,
Vreau să ies din cavoul acesta morbid,
Las în urmă un oraş din fum şi cenuşă,
Iar paşii îmi scrâşnesc prin cenuşă arid.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pălăria zidului

imediat după naştere am rânjit
mamele mele se întorceau în sângele meu să roşească
la umbra bărbatului
mi-am ascuns în chitară
o mână
în umbra unui cerşetor mi-am ascuns ochiul
cu mâna întinsă
în tălpile lunii mi-am împuşcat pieptul
în frunţile stejarilor am pipăit sânii
păsărilor
Imediat după naştere
când
de murit mă gândeam la naştere
ca la un mormânt
numai bun de trăit.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După citirea romanului "Perdeaua de fum" de Ion Văleanu

Cititorii toţi constată
Întâmplări, de-acum terestre
Regretând că n-o să poată
Ca s-o pună la ferestre.

epigramă de Petre Gigea-Gorun din revista "Cugetul" (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arca de lut

Cu privirile spre sus îndreptate,
goale, lipsite de veselul cânt,
doar spaime în ele să poarte,
trupurile-umbre subţiate de vânt,
cu o tristeţe molipsitoare pe feţe,
oamenii-păsări-strigoi,
s-atingă limanuri mai îndrăzneţe,
noapte-zi, visează, cu ochii mai goi.
Sfâşiaţi de colţii din gardul de sârmă,
siliţi să se abată din drum,
trupuri obosite, rămase o urmă
din război, în război, sub cerul de fum,
mai aspiră să-şi făurească o lume,
Ideală, în care să se mute treptat,
de fapt este un orgoliu anume
să-şi construiasă edificiul visat.
Mărşăluind în forţă spre noul sălaş,
cu braţele goale şi părul vâlvoi,
într-o arcă de lut fără nici un vâslaş
trec oamenii-păsări-strigoi.

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!