Arca de lut

Cu privirile spre sus îndreptate,
goale, lipsite de veselul cânt,
doar spaime în ele să poarte,
trupurile-umbre subţiate de vânt,
cu o tristeţe molipsitoare pe feţe,
oamenii-păsări-strigoi,
s-atingă limanuri mai îndrăzneţe,
noapte-zi, visează, cu ochii mai goi.
Sfâşiaţi de colţii din gardul de sârmă,
siliţi să se abată din drum,
trupuri obosite, rămase o urmă
din război, în război, sub cerul de fum,
mai aspiră să-şi făurească o lume,
Ideală, în care să se mute treptat,
de fapt este un orgoliu anume
să-şi construiasă edificiul visat.
Mărşăluind în forţă spre noul sălaş,
cu braţele goale şi părul vâlvoi,
într-o arcă de lut fără nici un vâslaş
trec oamenii-păsări-strigoi.

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ne simţim vinovaţi, fără forţă sau goi înlăuntrul nostru, n-avem încotro decât să îngenunchem şi să ne îndreptăm rugăciunea spre îndurarea Lui, chiar dacă vom fi siliţi să trecem prin foc. Va fi unul purificator, trimis dintr-o Raţiune a raţiunilor.

aforism de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regresie

pe urme de vânt
să-şi aducă aminte
ziua de azi
rostogoleşte
o piatră de ametist
în labirint

pe lut mai era cenuşă

o umbră mov
intră
într-o bibliotecă
liniştea mai deschide o uşă

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naţiunile au devenit lipsite de importanţă din cauza armelor nucleare. Dacă lumea poate fi distrusă în doar câteva minute, singura alternativă poate fi ca întreaga lume să fie unită. Acum nu mai poate rămâne divizată; divizarea sa este periculoasă, întrucât divizarea se poate transforma în război în orice clipă. Divizarea nu poate fi tolerată. Numai un singur război este de ajuns pentru a distruge totul şi nu a mai rămas mult timp pentru ca omul să înţeleagă că trebuie să creăm o lume în care să nu existe nici cea mai mică posibilitate a unui război.

citat celebru din Osho
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ni-i goală cartea de citire

E iarăşi zi de carnaval, Emine!
Se slobozesc din hamuri cai salbatici
Că iar prostia fi-va o minune
Ce o înalţă lumea de fanatici.

Coboară pe pământ când somnu-i dulce,
Să asculţi vântul, numai el te plânge,
E Iad în lume, ninge pe-a ta cruce
Şi-i fum şi negură şi fi-va sânge.

Şi fi-va-n lumânări cuvinte goale
Cum goală ne e cartea de citire
Şi goi suntem din cap pân la picioare
Ca strigătul Ancuţei din zidire.

E ultim drum şi-i pulbere în matcă,
Poporul nostru calcă pe scriptură,
Nu vom fi demni de a lui Noe arcă,
Doar masca ne rămâne pe figură.

Ne pierdem fără să privim spre stele
Şi nici când încolţeste grâu-n brazdă,
Ţi-e neamul românesc un dans de iele
Şi cerul e sătul să fie gazdă.

Doar unii mai cred în Hristos şi îngeri
Şi curcubeie apărute-n zare,
Am obosit să şterg lacrimi din plângeri,
Rămâne să îmi fac o cruce mare,

Să mi te rog în scârţâit de pană
Să furi scântei ce sar din şemineu,
În casa mamei le du la icoană,
Ea te iubeşte ca pe Dumnezeu.

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O genă criminală

Avem o genă criminală
Zace în noi un mostru feroce
Care poate să disloce
Stâlpii la o catedrală

E plină de sânge planeta
De sus şi oână jos doar un război
Pornit dinăuntru, din noi
Şi tot se mai învârte girueta

Zboară fluturi spre lumină
Noi, mereu spre întuneric
Şi din care se desferic
Relele ce au să vină

Dă-ne Doamne să avem parte
Ce-am iubit mai mult pe lume:
Suferinţa fără nume,
Până dincolo de moarte!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visez ca un copil

Să dormi ca un copilaş înfrigurat după ce a colindat iubirea
Cu capul în palmele mele, vei putea?
Să te dezmierd cu mângâieri peste ochii limpezi cu care mă priveşti?
Să te cuprind cu braţele peste inima ce bate tare, parcă ar dori să zboare?
În ochii tăi mă văd copilul de-altădată cu flori în mână,
Cu zâmbetul larg, primitor,
Cu braţele întinse te aştept, cu visele în palme
Mă desprind de cei din jurul meu,
Şi răsăritului îi spun, că am visat la nesfârşit
Să zbor spre necunoscut, în drum spre DUMNEZEU.
Spre taine ce pot deschide orizontul închis,
Spre misterele dezlegate de spicul de grâu,
Spre limitele conştiinţei albastre, spre visul imaginaţiei de copil,
Spre tainele noastre,
Spre cerul de dragoste plin.

poezie de Ileana Nana Filip din Un ocean de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Litanie

zilnic se înfruptă din noi
cu colţii ascuţiţi şi noi, ei, fiare de soi
ne pun pe umeri greutăţi
asteptând să le cărăm,
cu umerii sfâşiaţi şi goi
noi, pleavă şi gunoi
ne aşezăm la masă flămânzi
mâncăm gunoaie şi noroi
noaptea ne lingem rănile din noi
ne urmăresc cu ochi sticloşi şi goi
cu colţii muşcă din sânul secătuit de lacrimi
trăim într-o lume îmbâcsită..
cu deseuri umane şi morale
am rămas să mergem prin cotloanele deznădejdii
tânjind după un suflet curat
Doamne, ai milă de noi...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Târziu, în toamnă

(poezie creştină)

Nu mă condamnă gândul c-am ajuns
În toamna vieţii căutând răspuns,
Cât nepăsarea dusă până-n toamnă
Şi întristarea duhului ascuns –
Tăcerea despre Tine mă condamnă.

M-am ofilit la mijlocul cărării,
De mult ce-am stat sub gardul nepăsării;
Şi-nfometat, sub frunzele bătrâne,
Privesc din nou spre poarta îndurării,
Să-Ţi, amintesc că sunt aici, Stăpâne!

Degeaba aş mai bate pe la geamuri,
Că sunt fricos şi fără vlagă-n ramuri!
Puţinul rod ce-l dau spre pocăinţă
E prea puţin să-mi crească alte hamuri –
Şi cad răpus de-o nouă neputinţă.

Mi-au răsărit zăpezile în minte
Şi-oi îngheţa din lipsă de cuvinte,
De nu vei vrea din nou ca să promiţi
C-aduci din cerul Tău îmbrăcăminte
Şi hrană la copacii dezgoliţi!

Când rostul meu doar moarte mai înseamnă
Şi stau pierdut, cu crengile vâlvoi,
Un ticăit de vreme mă îndeamnă
Să mă ridic la ultimul război.
Mai eşti aici? Mi-a mai rămas din toamnă?
Am auzit că m-ai chemat 'napoi...

poezie de Viorica Mariniuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vârstnicii acompaniază cu o oarecare tristeţe incomoda senzaţie de resemnare trăită atunci când văd că nu prea mai au timp la dispoziţie şi nici destulă forţă interioară să-şi împlinească visurile din tinereţe. Şi, oricum, cel mai adesea, uită complet de ele.

Emil Dogaru în Norocosul teoretician (24 ianuarie 2007)
Adăugat de Emil Dogaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor spre înapoi

Aş vrea să trec în zbor spre înapoi,
Să cat apusul zilei ce-a trecut
Şi clipele ce-odată le-am pierdut,
Epave triste printre timpuri noi.

Aş vrea să plec spre un tărâm de vis,
Sunt pelerin etern spre alte zări,
Să calc tăcut virginele cărări
Ce se opresc pe buze de abis.

Purtat din Răsărituri spre Apus,
Am eşuat, sunt dus de-al vieţii val,
Închis într-o clepsidră de cristal,
Aş vrea să mă strecor de jos în sus.

Şi cucul cântă parcă tot mai rar,
Tic-tac-ul se aude mai încet,
Se-nvârte timpul într-un trist balet
Şi agăţat atârn de secundar.

Din ceas se varsă-al clipelor şuvoi
Şi-aş vrea sa le întorc din praf de drum,
Iar printre norii albi, cu vârf de fum,
Aş vrea să trec în zbor spre înapoi.

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua cea mai lungă

strada vine din depărtare în urma mea
să nu ajung la niciun capăt
nici măcar la cel al
unicei variante a scrierii din această zi

câte gânduri trec pe aici nici ele nu se ştiu
doar respiraţia şi eu mi le ştiu pe ale mele
când strada se întâlneşte cu nimic
nici luminoasă ca luna plină
nici umbrită ca trupul tăcerii

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis sonor

Eu am văzut în vis sonor
Cum dalbe stoluri de cocori
Pe lanţuri grele de omăt
În ceruri coborau încet

În palma mea se adânceau
Pre limba lor pierind, rugau
Să smulg troienele de flori
Din unghiuri negre, de fiori

Să las doar florile de tei
Să-şi picure din spinii mei
Din crucea colţului de cer
Rugina cuielor de fier

Trecea zâmbind un fluieraş
Prin doina sa şi ciobănaş
Mulţimi în robe de ocnaşi
Băteau orbeşte, paşi cu paşi

Capace pline de pustiu
Pe umbre goale de sicriu
Albastre luturi de mormânt
Învolburau şi vis şi vânt

Şi herghelii de cai bronzaţi
Sorbeau şi stepe şi nesaţ
Iar apa vie din izvor
Turnau la câinii morţii lor...

Din cer în cer, din lung în lat
Nici plinătate nici păcat
Şi nici trecut nici viitor
În sarea ochiului din dor

Încet urcând şirag de scări
Purtat de-al valurilor mări
Cerşeam destinului stinger
Un ultim strop de adevăr

Prin foc de stele şi prin fum
Din drum în drum din scrum în scrum
La efemeric nesfârşit
Cerşeam destin neostoit

Cu albe stoluri de cocori
Pe gardul muchiei de zori
La lumi în care eu-l meu
Veni ca om, pleca ca zeu...

poezie de Iurie Osoianu (14 noiembrie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Du-mă, iarnă...

Du-mă, iarnă, peste lume,
într-o ţară fără nume,
unde şade-o zână bună
care de pe cer adună
toate tainele din stele
şi-apoi suflă peste ele,
lângă suflet să le-aştearnă.
Du-mă, iarnă!
Du-mă, vântule haihui,
într-un loc al nimănui,
unde să zâmbesc mereu,
să-mi fac cuib în curcubeu
ca să nu-mi mai dea de urmă
lacrimi care-n pleoapă scurmă
şi mă-ndoaie spre pământ.
Du-mă, vânt!
Ia-mă, crivăţ, pe-o aripă
şi mă zboară într-o clipă
până dincolo de noapte,
să miros cireşe coapte
şi să-mi vină la fereşti
ursitoarea din poveşti,
să-mi ursească să mai cânt,
să mut cerul în cuvânt.
Du-mă, iarnă, du-mă, vânt!

poezie pentru copii de Mihaela Hură
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castanii

Au înflorit castanii la-nceput de mai,
coroanele par sfinte candelabre,
cu braţele întinse spre cerescul rai,
să-şi etaleze sfintele podoabe.
Ajung când soarele dispare-n asfinţit,
lăsând în urmă gara-ntunecată...
Cobor din tren şi văd în faţa mea, uimit,
castanii mai frumoşi ca niciodată.

Mă-ntreb, fără speranţă, dacă n-ai ajuns,
cu-acelaşi tren, în gara noastră mică,
şi gându-acesta, printre amintiri ascuns,
îmi toară-n suflet reci fiori de frică.
Rămân în urmă şi privesc nedumerit
atâtea chipuri care-mi par străine,
eu pentru ei nu sunt decât un nou venit,
nu cel ce-şi vinde viaţa pentru tine.

Pe malul râului ajung într-un târziu,
urmând poteca, parcă neumblată,
unde aş vrea s-ajung nici nu mai ştiu,
mă-ntorc din drum spre gara-ntunecată.
Mă cheamă înapoi un tren necunoscut,
las pe peron prezentul care doare,
vei fi de-acum doar umbra din trecut,
sau, între foi, petala dintr-o floare...!

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa îmi sfătuiesc românii

Le spun celor care vin din urmă
Şi nu ştiu spre ce se-îndreaptă,
Să nu rămână doar o turmă.
Să aibă minte înţeleaptă.
De timpuriu să înveţe
Să nu stea cu capu-n jos.
Să lupte, le dau poveţe,
Când cuţitul e la os.
Să lupte pentru cetate.
S-alunge răul nemernic.
Să-şi facă singuri dreptate.
Să iasă din întuneric.
Să iubească ţara, pentru ea să lupte.
În viaţă să-şi făurească un trai mai prosper.
Duşmanul de-aiurea, aprig să-l înfrunte,
Pacea să domnească pe al ţării cer.
Aşa îmi sfătuiesc românii.
Să lupte precum străbunii.
Oricâte bătălii purtară,
Ei n-au lăsat ţara să piară.

poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp grăbit

Grăbit o ia timpul la vale
Minutele trec parcă-s scoase din minţi
Se strâng şi aleargă pe cale,
Iar noi le privim resemnaţi şi cuminţi.

Nici orele nu au răbdare,
Căci vin şi se duc într-un ritm infernal,
Degeaba le ceri îndurare
Te poartă cu ele ca valul spre mal.

Iar zilele zboară zorite,
O filă, doar una mai e-n calendar,
Migrează spre zări infinite,
Aflate departe de-al lumii hotar.

Şi anii - sălbatică turmă -
Mânaţi de acelaşi impuls neînţeles
Dispar undeva fără urmă
Am vrea să-i oprim, însă n-avem de-ales.

Grăbit o ia timpul la vale;
Tiranul acesta cumplit şi posac
Te lasă cu mâinile goale
Şi doar veşnicia îi vine de hac.

poezie de Octavian Cocoş (9 noiembrie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din vremuri străvechi, din trecut şi până-n prezent, călăuzindu-se de Legea Junglei, Omenirea merge pe o cale greşită. În loc să topească armele şi să facă din ele brăzdare, iar Forţele Tinere din întreaga Lume să fie înrolate în Detaşamente de Construcţii, care să făurească Raiul pe Pământ, ele sunt utilizate pentru distrugerea, pentru nimicirea semenilor. Cursa acerbă a Înarmării sau al cui Buton Atomic este mai mare e o Capcană fatală, din care nu va scăpa din ea teafără, deoarece Înarmarea duce Umanitatea în Impas, spre Întuneric şi Pieire, iar Dezarmarea – spre Lumină, Progres şi Prosperitate. Păzea! Deci, "A fi sau a nu fi?" – această întrebare shakespeariană depinde de fiecare din noi, dar mai mult, de Conducătorii Lumii pe care îi... alegem.

Mihai Cucereavii (6 ianuarie 2018)
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina din asfinţit

Din lumea-ntunecatelor poveşti
spre care am plecat, am o dorinţă:
să iau cu mine singura fiinţă
ce, într-o zi, mi-a spus: "Doar tu îmi eşti".

Merg spre tărâmul vechi şi cunoscut
în care am pierdut-o-ntr-o furtună
cu fulgere din ochi ce-aveau s-apună
tot ce a strălucit la început.

Mă-ndrept spre lumea ei, spre lumea rea
în care-s oameni cu mai multe feţe
şi unde ea m-aşteaptă cu tristeţe
şi încă speră în venirea mea.

Se-aude un vacarm în depărtări,
cuvinte aruncate, fără sensuri,
departe de-nţelegeri sau consensuri,
spre surzii ce le-ascultă-n patru zări.

Să merg în lumea ei? Să mă opresc?
De ce aş încerca? De ce-aş mai merge
pe urmele ce singură îşi şterge,
ştiind şi ce aş vrea, şi cum gândesc?

Pe calul care singur s-a oprit,
alung din minte ultima dorinţă;
fac drumu'-ntors, căci nu e cu putinţă
lumina s-o întorci din asfinţit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coasta de Fum

Mi-am ascuns toţi sorii
într-o colibă,
adunătură de vreascuri,
să-şi hrănească din ele
flămînzii copii de raze,
după care am închis poarta
la plecare
lăsînd în urmă
o coastă de fum
un os din scheletul focului –
prezicere apocaliptică a sinelui
coagularea unui coşmar
m-a trezit femeie de cenuşă
din coasta de fum
a bărbatului
ce-a ars în mine
toţi sorii mei ascunşi.

poezie de Sorana Felicia Petrescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înrădăcinări

Se crapă mai mult crengile şi le curge verde
ce coagulează în frunze,
să închidă rănile de muguri,
după care, sau poate de la debut,
apare machiajul colorat al florilor,
care, ca orice machiaj, veştejeşte înspre şters,
cade, frumuseţea se pierde,
rămânând nişte negi, buburuze
ce umflă şi îşi iau nume de pere, de struguri...
lipsite de gust la început,
fără stil, fără jocul culorilor...
se împlinesc mai apoi să îmbete de arome, parfumuri, sămânţe să-şi lase, din mers,
să-şi ţină în radicule trupuri, un floral univers.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!