Ma uit la cer

Mă uit la cer şi la pământ:
Frumos e cerul şi pământul,
Dar port în suflet un mormânt,
Şi-ntr-însul, mort, avîntul.

Ah! doarmă dus acel mormînt
Cu imne pline de misteruri...
Prea bun am fost pentru pământ,
Prea rău sunt încă pentru ceruri.

poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Definitie

Prea frumos
Pentru a nu fi cucerit,
Prea tânăr
Pentru a nu fi stăpânit,
Prea bogat
Pentru a-şi aparţine;

Prea înţelept
Pentru a lupta,
Prea curajos
Pentru a nu fi rănit
Prea sceptic
Pentru a nu fi înfrânt;

Prea înfrânt
Pentru a nu fi liber,
Prea liber
Pentru a nu fi umilit,
Prea umilit
Pentru a muri.

poezie de Ana Blandiana
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este pământ

Este pământ până sus în cer,
Atmosfera e de pământ
Pentru că e a pământului,
Pe burlanele gravitaţiei
Plouă-napoi pământul,
Icari şi Meşteri-Manole de pământ
Cad de pe acoperişul pământului,
Gravitaţia e pământ.

Noi trăim în pământ.

Cu timpul devenim mai grei
Şi fruntea ne intră mai jos
În pământ.

Şi nu există moarte
Pentru că nu contează dacă eşti
Mai în nori sau mai în uitare
În pământ.

poezie celebră de Marin Sorescu din Tinereţea lui Don Quijote
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Eu am murit pentru Frumos,
Dar de abia pusă-n mormânt,
Un om, mort pentru Adevăr,
Fu adus alături, în pământ.

El m-a-ntrebat "De ce-am dat greş?"
"Pentru Frumos", eu i-am răspuns.
Deci suntem fraţi" şoptit mi-a spus...

Vorbeam deci între noi, ca rude
Ce-n noapte-aşa s-au întâlnit.
Până ce muşchiul buzele
Şi numele ne-au năpădit.

poezie celebră de Emily Dickinson din Almanah "Convorbiri literare", traducere de Brânduşa Popescu
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea aproape este cerul de pământ, pentru ca unii oameni să poată scăpa de clipa "morţii", pentru că nu au cu adevărat în sufletul lor libertatea cerului şi siguranţa existenţei pe pământ!

Viorel Muha (mai 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transhumanţă

Cad fulgi din cer, plutind în vânt
Se mută cerul pe pământ
Şi sufletul din mine vrea
Să fie ca un fulg de nea

Şi-n locul fulgilor din cer
Să mă transfere, dacă-i cer.
Dar nu-i pot cere, cât mai sunt
Legat de tine pe pământ

Şi-aştept să cadă primii doi
Fulgi peste ochii noştri goi,
Să fim pereche şi-n mormânt,
Precum-n cer şi pe pământ.

poezie de Marius Robu din Degeaba (25 februarie 2011)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ceruri vom ajunge cu toţii, dar în direcţia opusă celei trăite pe pământ. Raiul şi Iadul dovedindu-se prea puţin, pentru gama variată de posibilităţi care ar fi trebuit să existe după moarte. Raiul sau Iadul fiind ori prea mult ori prea puţin pentru fiecare dintre noi.

aforism de Iosif M. Cristian din Decadent în transcendent
Adăugat de elena denisa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu?

Cine sunt eu?
Un minuscul fir de nisip
pierdut în nemărginire,
rătăcit prin omenire...

Nu sunt nici apă,
Nu sunt nici foc, nici vânt,
poate m-am născut prea târziu
sau poate prea curând.

Ce am fost cândva,
astăzi nu mai sunt,
iar ce sunt azi îmi pare rău
că nu am fost mereu.

Dar m-am resemnat,
am rămas ceea ce sunt,
Viaţa mi-a dat tot ce am visat,
un suflet pe acest pământ!

poezie de Rodica Elena Lupu din Între anotimpuri
Adăugat de Rodica Elena Lupu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A coborât

cerul pe pământ
sau a urcat
pământul la cer?
cu capul în nori
îngerii s-au îngrijorat
şi s-au întrebat:
să ajungă pe pământ?
să ajungă îngeri decăzuţi?
sau să rămână acolo
fiecare are o fişă de pontaj
moartea nu citeşte ziarul
ea îşi face de cap
şi lazăr a fost ajutat de ei
s-a întors la viaţă
a coborât cerul pe pământ
sau au urcat pământul la cer?
cu lanţuri elevatoare
bucată cu bucată
îl duc în alte lumi

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fărâma de cer

Eu am fărâma mea de cer
Şi rugile-mi trimit mănunchi,
Am wireless cu Dumnezeu,
Conexiune permanentă.
Nu cer prea mult şi nu fac rău,
Mi-e sufletul jumate-n cer;
Mă rog mereu pentru cei buni,
De răi şi parşivi, mă feresc!
Am locul meu pe-acest pământ,
Nu-ncerc pe-al altora să-l iau,
Mă bucur de frumos, de alb
Şi-n urmă las tot ce-am mai drag!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elogiu pământului

Mă-nclin în faţa ta, pământ,
Căci tu eşti bun, că tu eşti sfânt!
Atât de mult tu eşti de bun,
Că nu-l hrăneşti doar pe cel bun;

Pământ creat de Dumnezău,
Tu îl hrăneşti şi pe cel rău;
Nu doar pe cel ce-i rău cu mine,
Ci şi pe cel ce-i rău cu tine.

Din toate cele ce-s create,
Tu eşti model de bunătate.
Ne dai şi hrană şi mormânt,
Mă-nclin în faţa ta, pământ!

poezie de George Budoi din Elogii (5 octombrie 2016)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-mi spui despre dorul de om

I
Tata a urcat un luceafăr mai sus de ceruri,
mai sus de zilele şi nopţile măcinate de viaţă.
După ultimul cer a cuprins
adâncimea timpului;
îmi vede somnul tulburat de plâns.
E liber (mi-a spus)
dar că m-aude uneori plângând
şi stelele se întunecă
în flacăra roşului apus.
Este de ajuns
că am rămas pe pământ un gând,
şi nu un fir de iarbă culcat de vânt.
Altfel prea multe lacrimi s-ar fi plâns,
copila mea.
Nu pune lacrima peste mine care mă striveşte,
rămân aşa cum sunt –
sclipitor în stele,
mugur în nuiele –
căci învelişul de pământ
mi-a fost mult prea strâmt,
cu mult timp înainte
când te ridicam deasupra inimii
cu braţe largi de părinte.
Uită de timpul ce creşte între noi
şi urcă cerul tău înspre mine.
Poate oi lăsa în părul tău dorul,
iar lacrima – pământului
să urc în următorul mugur floare.
II
Tata a urcat un luceafăr mai sus
de ceruri.
După ultimul cer, l-a cuprins
adâncimea timpului dus;
îmi vede buzele rostindu-l
în somnul tulburat de plâns.
E liber (mi-a spus)
dar că m-aude uneori plângând
şi steaua lui se întunecă
în flacăra roşului apus.
E de ajuns
că sunt pe pământ un gând,
şi n-am rămas un fir de iarbă culcat de vânt.
Altfel prea multe lacrimi s-ar fi plâns.
Îţi aud plânsul fără răspuns;
aşa uşor cum sunt,
umblu în apele care ţi-au cutreierat ochii,
învelişul de pământ
mi-a fost mult prea strâmt
în vremuri dinainte.
Aş fi murit cum moare umbra în lumină
dacă zeii nu mi-ar fi aruncat în trup
suflet de părinte.
Uită de timpul ce creşte între noi,
mă vei revedea în amurg
stea fără noapte,
stând cu genunchii pe cer
ca şi cum ai veni dintr-o rugăciune
să-mi spui despre dorul de om.

poezie de Camelia Opriţa din Cuvântul din lumina condeiului Literatură pentru minte, inimă şi suflet (9 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-atâta vreme...

De-atâta vreme plouă ne-ntrerupt
Şi mi s-a-ntors şi sufletul pe dos
Am scotocit prin cer şi pe pământ
Şi nu am mai găsit nimic frumos.

Aici, în lume, mi-au tăiat păduri
Şi-s fără braţe, fără oxigen.
Îi trebuiesc planetei armături,
Să facă faţă la acest blestem.

Şi munţii-au plâns şi au îngenunchiat.
S-au prăbuşit la tălpile fierbinţi,
Dar parcă nimănui nu i-a păsat!
Dorm puşi la zid, pe-o pungă de arginţi.

Prin lege, azi, pământul ni-i sărac,
De-aceea cerul plouă cu dureri
Ce nici în suflet nu ne mai încap.
Voi toţi, sămânţa plămădită ieri,

Un bob de grâu arareori ivit
În pâinea frământată din neghină,
S-a dus grânarul ţării, căci voit
V-aţi asumat cu toţi aceeaşi vină.

Se nasc furtuni în cer şi pe pământ.
Ne sângerează în adânc strămoşii
Şi plâng şi răsucindu-se-n mormânt
Se roagă pentru voi. Nu staţi ca...

Iar izbucnesc vulcani din infinit
Şi stele căzătoare se desfată
Din trupul lumii împământenit,
Hrănit cu leşuri. Ce planetă moartă!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sus e cerul, jos pământul

Sus e cerul, jos pământul,
din cer ne priveşte Sfântul.
Dumnezeu ne ocroteşte,
iar pământul ne hrăneşte.
Cerul ne este lumina,
pământul ne e grădina.
Cerul, sufletul ne-adapă,
pământul de boli ne scapă.
Din cer am primit fiinţa,
tot din cer avem credinţa.
Noi ştim de unde venim,
ştim şi unde vieţuim.
Bun e cerul, bun pământul,
bine-i că rostim cuvântul.
Totuşi,
ceva rămâne un mister.
De ce urcăm scara la cer?
Ne cheamă oare, începutul?
De-aceea revenim la Sfântul?
La astfel de întrebare
răspunsul îl poate da,
doar timpul în derulare
şi-n eternitatea sa.
Şi cerul, dar şi pământul
sunt părţi ale vieţii noastre.
Când ne vine la toţi rândul
călătorim printre astre.

poezie de Dumitru Delcă (18 iulie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţii de viaţă în sentinţe scurte

sunt prea bătrân pentru a învăţa şmecherii noi
dar prea tânăr pentru a uita şmecheriile vechi
sunt prea bătrân ca să-mi mai pese de ceva
dar prea tânăr ca să nu-mi mai pese de nimic
sunt prea bătrân ca să fiu nesăbuit
dar prea tânăr ca să nu-mi asum riscuri
sunt prea bătrân ca să-mi mai fie teamă de viitor
dar prea tânăr ca să nu mă îngrijoreze ziua de azi
prea bătrân pentru a alerga după o minge
prea tânăr pentru a renunţa definitiv la meci.

Am o vârstă chiar nepotrivită...

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământ şi cer

Vorbesc bătrânii că a fost, demult,
un cer mult mai aproape de pământul
ce l-a primit să-i fie lui veşmântul,
pe vremea din povestea ce-o ascult.

Era uşor atunci să urci la cer
sau, pentru cei de-acolo, să coboare,
făcându-şi trepte razele de soare,
la cei aflaţi mai jos c-un palier.

Erau nemuritori acolo, sus,
dar nu şi jos, în viaţa pe pământ
în care îşi găseau, ades, mormânt,
căci Timpul nu-l aveau aici supus.

Dar ea, o zână-n vremea de demult,
venea adesea-ntr-un anume loc,
atrasă de-un mănunchi de busuioc
cu un efect, asupra ei, ocult.

Ştia şi el, cel care-l aşeza,
ştia şi ea că legea e nedreaptă
cu ea, cu el, cu tot ce îi aşteaptă,
dar nu putea să nege: îl iubea.

Şi a rămas, privind albastrul cer
cum se ridică dezgolind pământul,
a alungat din inimă frământul,
iar ce a fost apoi... e un mister.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iad şi rai

Ai fost lăsat o viaţă pe-un petec de pământ
Să-ţi faci pe el o casă şi mai apoi, mormânt.
Puterea cea divină un chip ţi-a dăruit
Şi-o moarte care-n umbră, mereu te-a însoţit.

Luptându-te cu vântul cel aprig şi viclean
Ai străbătut secunde şi ore, an de an
Strivind sub paşi o piatră care n-avea vreun rost
Dar n-ai gândit că poate şi ea suflet a fost.

Ştiai că sus e raiul şi vor pleca spre el
Acei care-aveau mărul, dar n-au muşcat din el
Ai mai sperat că totuşi iertare-avea să vie
De parcă toţi am fost doar sfinţi de meserie.

Născut dintr-o culoare prea bine definită
Rămas-ai doar o umbră în veac încremenită
Şi să nu-mi spui tu mie că-i fals al meu cuvânt
O fi raiul în ceruri, dar iadu-i pe pământ!

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Academia e ceva prea mare şi prea banal. De câte ori am călcat pe acolo, am dat ori peste prea mulţi vizitatori pentru a mai avea putinţa să admir tablourile, ceea ce a fost îngrozitor, ori peste prea multe tablouri ca să mai pot admira vizitatorii, ceea ce a fost încă şi mai rău.

citat clasic din romanul Portretul lui Dorian Gray de Oscar Wilde
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaful lui Mateiaş Basarab

Aicea zac eu, Mathei, în cest pământ reace
Pentru ce cu voi, cei vii, nu poci petreace.
Cela ce-am fost oarecând de toţi prea lăudat
Acum zac fără suflet cu lut împresurat.
Numai vă rog, greşitu, tot să mă iertaţi,
Cest mormânt întunecat, pururea să-l cercetaţi.

epitaf de Udrişte Năsturel (1652)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt suspendat între cer şi pământ, prea greoi ca să mă înalţ spre stele şi prea eteric ca să scormonesc în noroi.

Giovanni Papini în Un om sfârşit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţăranul e pe câmp

A îmbrăţişat pământul
Şi l-a sărutat,
Că îi e aşezământul
De unde a plecat.

Roua din ceruri coboară,
Aburii ies din pământ,
Şi tot ca odinioară
Ţăranul e pe câmp.

Vrea ca să înfrunte vântul,
Că el aşa e deprins.
Îl va răcori pământul
Când arşiţa s-a încins.

A făcut un legământ
Pentru veşnicie,
Să lucre acest pământ
Până cade-n glie.

Are şi un jurământ
Către moşii lui,
Că va scoate din pământ
Bogăţia rodului.

Iar când pământul îl cheamă
Lasă la copii cuvânt,
De muncă să nu se teamă.
Să scormonească-n pământ!

Că în pământ vor găsi
Elixirul vieţii.
Astfel vor putea trăi
Precum zorii dimineţii.

poezie de Dumitru Delcă (27 septembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!