Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

O altă zi trece prin viață

Soarele reflectă lumina pe lună
atunci când va înflori vizibil,
marea îmbrățișează leneș țărmul,
printre nori, toamna trage cu ochiul.
Viața ne aruncă, mereu și mereu,
în furtună și-n centrul ei.
În miezul furtunii
vei găsi un punct central
de pace durabilă,
dacă poți ajunge la el,
asemenea pescărușului
care zboară prin centrul liniștit,
dar nu trăiește acolo.
Ne hrănim din acel spațiu
fără a respinge
experiența furtunii.
Nu putem ajunge la centru
fără să trecem
prin furtuna care-l înconjoară.
Un paradox,
această profunzime de nepătruns!
Există o prindere între forme,
un milion de vise gata să se trezească,
născute din această minune eternă,
focul care topește gheața,
un univers cu galaxii infinite
și planete care
se mișcă, spiralat, în cicluri.
Sunt fericită să te știu,
aici în adâncul meu.
Ești marea mea albastră,
infinitul mării mele! Atât ni s-a dat!
În mișcarea rapidă, poți găsi, încă,
o liniște care nu moare.
Imaginea rămasă, zi de zi, aici,
pentru-a rămâne veșnică,
decolorează stelele pe cer.
O lume în oglindă
ca un întreg din puritatea sufletului!
Ai simțit bucuria, ai simțit
și-o vei mai simți! Depinde de noi!
A trebuit să trecem prin furtunile interioare
să înțelegem imensitatea cerului interior,
totul prin iubire, prin metamorfoza ei.
Marea ești tu, marea sunt eu,
mister, neliniște, necuprins,
exaltare, melancolie,
vibrație, pură emoție!
Mulțumesc, dragul meu,
mulțumesc întregirii-n adâncuri.
Lumina soarelui
începe să se estompeze,
dar luna strălucitoare rămâne.
O altă zi trece prin viață risipită de timp!

poezie de (19 septembrie 2016)
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Ceea ce am reușit creez fizic în această lume, prin luptă, efort și suferință, returnez înmiit prin celulele mele nemuritoare, tot așa cum această mică scânteie de viață care sunt eu se reîntoarce în proprietatea organică a pământului; eul meu spiritual aparține universului. Acolo va găsi noi forme și se va ridica încet până când va ajunge să fie egal cu sufletul colectiv al lumii, și va avea bucuria de a hrăni o stea cu o ființă care se bazează pe efigia mea purificată.

în eseuri (1924)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mantia nopții

Noaptea continuă să-și țeasă vraja,
revarsată tainic în oglinda cerului.
Prin vălurile ei întunecate,
periculos de aproape-ai ajuns.
În aer se simte furtuna din noi,
o tensiune a simțurilor,
acel semnal de alarmă al iubirii.

Învăluită în catifeaua zâmbetului,
îmbrățișată de brațul cald al gândului,
încercuită de firele inimii tale,
plutim în eternitatea timpului
și-n răsucirea unui spațiu,
răspuns la visele noastre.
O poartă prin care-am pătruns,
prin curbe de timp,
dincolo de toate frontierele,
în armonia cântecului ploii,
în adevărul interior
prin care
lumina delicată a emoțiilor
într-un moment de deschidere,
eliberare și recunoaștere
își regăsește drumul din adâncuri.

Uniți în abandon,
între realitate și fantezie,
o liniște străvezie
curge prin noi,
înconjurându-ne,
o clipă încremenită
în zborul spre Absolut.

Un flux, iluzia magică a vieții,
în căutarea paradisului,
prin care descoperim
flacăra luminii.

poezie de
Adăugat de Irina Lucia MihalcaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lângă tine dragul meu...

Lângă tine am învățat ce-nseamnă iubești
Căci tu ești totul pentru mine și nimic mai mult
Și vreau mereu să-ți spun cât de drag imi ești
Căci tu ești unicul meu sprijin pe acest pământ,

Lângă tine am învățat prin ploaie alerg
Să fug de tot ce-nseamnă rău în viața mea,
Când toți mă evitau pentrute iubesc,
Eu am crezut în tine și în iubirea ta.

Lângă tine am învățat cu lacrimi reci, plâng
Să scriu cuvinte pe care mulți nu le-nțeleg,
Pe tine te-am păstrat mereu în al meu gând,
Căci tu ești fericirea ce nu vreau s-o pierd.

Lângă tine am renăscut ținându-ne de mână
Descoperind mereu noi taine ale iubirii,
Cu tine am trecut prin ploi și prin furtună
Și nimic nu poate sta, în calea fericirii.

Lângă tine sunt mereu plină de fericire,
Căci tu ești talisman ce viața-mi ocrotești
Sunt cea mai fericită de pe această lume,
Când văd câtă iubire poți să-mi dăruiești.

Lângă tine sunt alt om, mă simt mai specială
Căci tu-mi aduci lumina fericirii în viață,
Când necazuri grele apar în calea mea socială
Tu-mi redai mereu visul și zămbetul pe față.

poezie de (12 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia CalanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Acel paradis fără de margini

Dă-mi mâna, dragul meu,
dă-mi mâna
pășim spre noua dimensiune,
în urmă lasă
muntele durerilor și
țipătul limbilor de foc
ce ne străbat gândurile din abisuri. Ești ca în visul meu,
până unde am ajuns să te simt,
Ai nevoie de atingerea mea,
de arderea simțirilor
care să ne străpungă tăcerea!
Avem nevoie de noi,
în mine iubești cântecul
și cascada lui care-ți împrăștie zeii negri... Strânge-mă-n brațe, dragul meu,
strânge-mă-n brațe,
cu moartea pre moarte ne-am căutat,
cu viața pre viață ne-am regăsit. Sunt lumi ce se-ating prin mesaje
transmise în forme noi, dintr-o viață în alta,
- iubirea ta dăruită
pentru a mă readuce pe mine aici,
pot iubesc, pot s-o trăiesc - Dă-mi mâna, dragul meu,
dă-mi mâna
completăm cercul dorit prin timpuri,
acel paradis fără de margini,
- apropierea sufletelor din adâncuri -
Am împărtășit infinitul, am împărtășit viața,
În mâini avem cheile
unui nou alfabet, cu noi semne și litere. Ne-am regăsit,
venim exact la momentul potrivit de destin,
- o catedrală construită
și reîntregită în adâncul ființei noastre -
Un punct este totul, noi am atins punctul! Prin derularea semnelor,
ne ascultăm
cuvintele prelungite-n poeme,
- gânduri, șoapte, dorințe -
În mine iubești torentul luminii,
esența care
ne absoarbe spațiul vieților
și care
ne topește morțile, dintr-una în alta.

Strânge-mă-n brațe, dragul meu,
strânge-mă-n brațe,
Cine crede că viața e-o linie, doar, se înșeală,
Mulți nu văd dincolo de câțiva pași! Nu-i vremea încă!
Mulți călătoresc degeaba
sau, poate,
nu s-au întâlnit cu adevărul lor. Dumnezeu deschide poarta
și intră doar câte unul;
probabil nu le-a venit rândul,
sunt la un pas de ei,
foarte departe, însă, de căutările lor...

poezie de
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Dedicație pentru cei mai frumoși miri

Pe cerul vieții mele fluturi zboară...
Ază îți voi fi mireasă-ntâia oară,
Un vis frumos, un înger de lumină,
Ce-a prins prin tine, Gigi, rădăcină.

S-a așezat lumina-n diademă...
Azi mi-a jurat o dragoste eternă.
Eternitatea ne va înfia,
Căci tu vei fi al meu și eu a ta.

Ești cea mai frumoasă, femeie!

Femeie, astăzi ești cea mai frumoasă,
Strălucitoare stea din Carul Mare,
Căci Gigi te-a ales -i fii mireasă...
Să-ți fie viața cânt și sărbătoare.

Ești Soarele și viața pentru care
A-nmugurit lumina la altar,
Ești vis, lumină, pace, sărbătoare,
Ești dragostea cea fără de hotar.

Ești trandafirul prin în diadema
Eternului. Căci azi te-ai cununat
Și stelele vor răsări pe trena
Ce cu iubire-n suflet ai brodat.

Promisiune
De azi cu tine-alerg prin visul meu,
Sunt și voi fi mereu îngerul tău...
Promisiune, adevăr, dreptate...
Vom fi același pas până la moarte.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Și dincolo de neființă

Unde-i casa inimii, dragul meu?
În noi, chiar dacă nu prea vedem asta!
În noi sunt toate! Și cântul, și poezia,
întreg universul de vise, de culori și lumini!

De ce doar unii oameni scriu,
de ce doar unii oameni cântă?

Oamenii scriu pentrusunt impregnați de parfumul bucuriei sau tristeții, a fericirii sau a singurătății, pentru că iubesc sau pentru că suferă, aducând, astfel, lumina stelelor atinse prin cuvânt.
Scriu despre emoțiile copleșitoare, trăirile, durerile, bucuriile bogate și pline de culori ce prind viață. Ard, bântuie, tulbură, strigă, țâșnesc. Acea senzație de acum și aici, la care nu poți rămâne rece, indiferent, pentruse întâmplă în adâncul tău, aproape de tine. De întinzi mâna le vei simți.
Scriu pentruprin literele aglomerate în adâncuri își modelează fiecare stare, idee, dorință, respirație. Scriu pentru că așa simt, din iubire, din lacrimă, din dor, din durere, din razele de lumină sau umbrele împrăștiate de norii cerului lăuntric.
Scriu pentru că oamenii se îndrăgostesc și poezia izvorâtă le curge prin sânge, scriu când se despart și cred că prea puține sau prea sărace le sunt cuvintele pentru a-și lămuri cascada de trăiri.
Scriu din dorința de a evada, eliberând lanțurile durerii sau temerii adunate în străfunduri.
Scriu pentru că realitatea li se pare de multe ori absurdă sau, poate, din neputință, pentru a stinge propagarea țipătului auzit din adânc.
Scriu pentru că avem nevoie de noi și, doar, prin energia cuvântului, oamenii se pot întâlni, în această realitate. Scriu pentrune imaginăm zâmbetul, lumina și atingerea celui iubit, zâmbet înflorit dacă nu pe chip, măcar în floarea de lotus din palme sau pe o pernă din apropiere.
Scriu din chemare, din șoapte, din muzica auzită, cu sufletul, prin petalele răsfirate, prin culori și sunete, scriu privind în oglinda celuilalt, prin gândurile undei intrate, pentru că, prin litere, oamenii se pot întâlni pe cărarea fundației construite.
Scriu ca o rugăciune și pentru ca să se audă rugăciunea. Scriu, mai mult sau mai puțin, coerent sau aberant, pentru viață, ignorând moartea, pentru trecut sau viitor.
Scriu pentru soarele care le inundă cu lumină totul sau prin jocul umbrelor de la lumina lumânării.
Scriu la malul mării sau de pe vârf de munte, sacadat sau în goana impulsului, descifrabil sau nu, printre semnele care stăpânesc timpul - mirări sau întrebări - prin spații albe sau puncte ivite din senin, cu linii, virgule sau apostrofuri. Sublim sau anost, la nervi sau în joacă, mutând munții sau coborând văile, cântând sau plângând.
Scriu modelând, conturând, pictând, sculptând, amestecând, redând într-o măsură sau alta, simfoniile de trăiri, curcubeul de stări, spectrul de lumini sau de umbre țâșnite din straturile interioare.
Scriu pentru că altfel ar cânta, ar desena, ar dansa, ar privi această lume sau s-ar exprima într-un alt fel, într-o perioadă sau alta de timp.

O eliberare adusă la exterior, amprenta trecută prin filtrul propriilor simțiri, gânduri, crezuri, modelând gândul prin cuvânt, sunet, culoare, materie, metamorfoza creației prin scânteia divină.
Un carusel de stări prin care ne redescoperim, redefinindu-ne!
Spre neuitare, dragul meu!

Pentru o flacără vie ce arde și dincolo de neființă!
Astăzi desenez flori,
voi ce puteți le dăruiți, nu ezitați! ~

poezie de (14 februarie 2012)
Adăugat de Irina Lucia MihalcaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Bătrânul marinar

Am trecut pentru ultima oară de far, prieteni,
Voiajul meu cel lung s-a terminat;
Acum mă odihnesc aici și, liniștit,
Privesc lumina soarelui la scăpătat,

Un fel de surâs vesel deasupra
Imensității reflectând azurul, liberă și-adâncă.
Voiajul meu cel lung s-a terminat, prieteni,
Dar, o, această inimă a mea e încă

Acolo unde orizontul întâlnește marea!
Voiajul meu cel lung s-a terminat...
Dar cât mai pot rămâne liniștit aici, prieteni,
Privind lumina soarelui la scăpătat?

Ce-înseamnă-o viață trăită-n liniște, prieteni,
Când fiecare briză zburdă-n libertate,
Când fiecare furtună care se abate
Îmi aduce mesaje de departe?

Cum poate cerul fi oare luminos,
Pentru că totul de soare-i luminat,
Pentru cel care iubește marea, prieteni,
Și știe că voiajul lui s-a terminat?

Cum s-ar putea compara, prieteni,
Un an pe pământ cu o zi – pe mare?
Ah, cântecul fiecărei adieri de vânt
Răscolește câte- o amintire care doare!

Am trecut pentru ultima oară de far, prieteni,
Voiajul meu cel lung a devenit trecut –
Și trebuie privesc soarele la scăpătat,
Tot mai galben și mai palid cu fiece minut.

Pașii mei nu mai sunt ușori, prieteni,
Cum erau odinioară, nici trupul drept;
Și uneori, răpus de oboseală,
Capul îmi cade greu pe piept –

Dar, deși-s bătrân și uzat de vreme,
Valurile dansând libere pe-întinsa mare
Nu contenesc -mi bată-n suflețel, prieteni,
Să cânte și inima -mi înfioare!

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Costel Avrămescu

Metamorfoze

Provoc prezentul la duel;
trecutul mă recuperează din întâmplări cotidiene.
În dezmierdările luminii,
tăvălugul de patimi tranchilizează descompunerea timpului.

Activ, nu doar prin simpla deplasare,
măsor timpul cu bătăile inimii;
cu fiecare dintre ele, tămăduiesc metamorfoza,
mă sincronizez patetic cu orele în zbor,
șoaptele pașilor, încă,
lasă urme auzite în memoria mersului...

Chiar dacă amurgul trage cu ochiul,
în marea liniștită,
gust din libertatea de a fi
fără a respinge experiența furtunii;
numai cine n-a naufragiat niciodată o exclude.

De la viață,
am învățat legea compensației:
cer din ce în ce mai puțin...
Oricum, lucrurile se-ntâmplă!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Marea și omul

Nu vei domestici această mare
prin umilință sau extaz,
însă îi poți râde
în față.

Râsul
a fost inventat de cei
care trăiesc puțin,
asemeni un hohot de râs.

Marea, eternă,
nu va învăța niciodată râdă.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Un vis plutitor. Viața

Viața este culoarea din ochii tăi și-ai mei,
bate într-un timp, pur și simplu,
îndepărtate sentimente
răsună
deodată și peste tot,
așteaptă, la rând, fie simțite,
apoi vorbite,
țesute din lacrima durerii
răspândesc lumina
în așteptare,
în noaptea întunericului.
Prin teatrul de umbre
și aripile de mătase,
cuvântul întrupat
pulsează
prin sângele inimilor
pentru-a da naștere
zorilor
unei noi dimineți
care să strălucească.
Viața, contopită în infinit,
crește prin dragoste,
ca stelele care
luminează cerul nopții
cu dorințele noastre
brodate
în bezna universului.
O lume vie, sunet și culoare,
mișcare
prin timp și trupuri,
oglinzile
din ochii noștri,
un labirint de ferestre
atunci când privim din afară.
Ce-i viața? Un vis plutitor,
concomitent,
în toate direcțiile,
dezvelind
ochiul albastru
și flacăra
portocalie a soarelui.
A fost, este și va fi...

poezie de (17 septembrie 2016)
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Simfonia picăturilor noastre

Ai intrat abrupt în poveste, simți taina
și pulsul ei care te dezarmează,
legi visele tale la inima mea,
le țeși prin ea și-i binecuvântezi pacea.

O piatră arunci în liniștea apei, sunetul ei
te poate conduce undeva sau altundeva,
departe și prea aproape, niciodată aici sau acolo,
pretutindeni și nicăieri. Un ambitus de nepătruns!

Fugi și rămâi, un cerc tonic al cvintelor,
mergi și străbați amplitudinile lumilor,
mereu așezat între ele, în permanentă mișcare,
te-arunci printre astre,
- o fugă cu totul tulburătoare -
adierile cerului plutesc între noi, pierduți în
dezmierdări de cuvinte,
pășim amețiți de furtuna dorințelor.

Secera lui Ceres ți-a tăiat
întreg câmpul de spice ale temerilor.
Nu aveai unde, nu aveai cum să te-ascunzi,
de tine nu te poți ascunde!

Te fascinează libertatea pătrunderii,
convenția noastră ar fi una improbabilă,
parcă una și-aceeași, chiar dacă
se schimbă la fiecare clipă,
- lumea din noi și lumea din vis -
știi doar că de undeva am plecat,
însă dacă ajungem, cum și pe unde, te-ntrebi.

Surprinzi stări neașteptate, noi forme,
nefiltrate încă, octave intime în claviatură.
Nu crezi că mai ești sau dacă ești,
și-atunci nu mai știi cine ești,
ai rămas în cântecul meu, identifici ritmul,
mă privești și mori, în fiecare clipă,
la gândul depărtării.

Respirația ta și-a mea împreună,
parte din această lume amețitoare,
un paradis cantabil în acest tempo vivace!

Poți auzi strigătul râului umflat
și florile scuturate care gem
în briza și umezeala pământului,
miresmele noastre ne-aruncă în viață,
acorduri noi construim
pe orice treaptă a întregii tonalități.

Pornim ușor în această simfonie, fiecare coardă-i atinsă,
învăluiți în arpegiul inimilor, notă de notă, plonjăm în abis,
la marginea visului, inspirăm flacăra și torța ei arde
lacrima melodiei cu durerea inimii, dar sufletul
rămâne acolo, dezvăluie armonios cuvântul rotund
al uitării de sine, ne descoperă infinitul, dizolvându-ne.

Tumult, reacții senzuale, clocotitoare instincte,
celule vii, același ritm, un abandon, tăcere,
eliberare, întregire, ochii spun totul.
Care dintre noi transpune aceste acorduri?

poezie de
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În mâinile tale

În noi respiră marea lumină,
eclipsând tot întunericul,
clocotitor tablou simfonic
a două inimi
reunite în armonie perfectă,
reflexii stranii perindă
unduiri învăluite-n secunde pointiliste,
sărutul cerului și-a mării,
acea linie subțire, fierbinte
- pas de deux -,
la granița dintre dragoste și moarte.

Prin noi
- cutiile negre ale Universului -,
clipele colorate rămân inscripționate,
asemeni hieroglife lor.

În mâinile tale sunt o șoaptă dulce
și-o strălucire moale,
zâmbind, cu lumina mea
adevărul se confruntă.

În mâinile tale, senzuală îmbrățișare
trecând prin tandrețea nopții,
gânduri ascunse se topesc în aer
în timp ce, călătorind clandestin,
toată fericirea rămâne
pe acest pământ, al celor ce, încă, trăiesc...

poezie de
Adăugat de Irina Lucia MihalcaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Între cer și pământ doar un timp

Într-un ochi de oglindă, faldurile nopții
ne-opresc timpul pe strada Mântuleasa.
Intersecții de raze și umbre,
punți către cer.

Galbene frunze, amintiri răscolite prin aerul lunii,
păstrează nisipul din vidul clepsidrei.
Razele sufletului oglindesc mozaicul
pașilor mei prin întuneric.

Prin lumina felinarelor
aripi de îngeri sfâșie tăcerea,
Prelinse în urmă două din umbrele mele
se întind către cer.

Sunt umbrele sufletului nostru
risipite în tu... în eu...
în eu... în tu...

Își caută urmele noastre în timpuri.

poezie de
Adăugat de Irina Lucia MihalcaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Calea spre tine

Se poate încheia ceva vreodată?
Nici când renunți nu are cum
pentru că altul se-nalță
și cade la fel, uitând cine ești.
- Nec plus ultra -
Câtă iubire purtăm în noi!
Cu ea am scris pe cer, pe ape,
pe stânci, pe trepte,
în slove, în trupuri și-n inimi.

Acum și aici suntem
doar noi și cerul albastru!
Vocea ta a rămas ascunsă undeva
în cele mai adânci cute
ale sufletului meu.
- Zborul tău pe buzele mele!
Simți sărutul meu cum se plimbă
peste tot trupul, îl cuprind,
m-amețește și mă smulge,
așezându-mă-n tine pentru totdeauna?

Păstrează un singur adevăr:
prin mine-ai găsit calea spre tine!
Acolo, o stea îți spunea:
fiecare clipă
trebuie trăită cu intensitatea ei.
O altă voce îți șoptea:
se naște un schimb delicat, limpede,
ce-adie peste tot trupul
cu fiecare atingere de matase,
cu fiecare vibrație, respirație și freamăt,
cu fiecare revărsare de har,
așa vom fi mereu:
mai fascinați de tot ce suntem,
contopiți cu absolutul.

Ne-am cunoscut
în acea atingere a infinitului,
ne căutam de atâtea vieți,
prin noi
curge zborul vieții
acolo unde universul s-a aprins.


Irina Lucia Mihalca

poezie de (18 decembrie 2014)
Adăugat de Irina Lucia MihalcaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Oamenii nu se pornesc pe drumul schimbării pentrunu sunt gata. Nu sunt încă pregătiți psihic și emoțional. Scuzele cu: nu am bani, nu știu de unde încep, nu am pe nimeni care să mă ajute, sunt doar mecanisme de apărare ale minții, prin care te ascunzi și fugi de schimbare. Când ești gata, totul apare în cale: maeștri, mentori, oameni care să te ajute, oportunități, totul se aranjează pentru tine. Și sufletul știe acest lucru, el nu are teamă. Dar mintea te ține pe loc în limitări, temeri și convingeri negative. Când vei fi gata să renunți la ceea ce nu te-a ajutat și la ceea ce nu te ajută nici în clipa de față (gânduri, convingeri, credințe, obiceiuri), atunci te vei porni pe marele tău drum. Dar cât timp te vei încăpățâna faci ca tine și doar ca tine, crezând că doar tu ai dreptate și refuzând orice vine spre tine ca și semn și lecție de viață, vei rămâne tot în același punct ani la rând. Ori te vei îmbolnăvi, ori viața îți va da o situație șocantă prin care să conștientizezi, dar aceste lucruri sunt dureroase. Ele se întâmplă atunci când sufletul vrea să se salveze, îți arate că nu e bine cum trăiești șiel nu mai poate așa. Dar de ce ajungi acolo, în acel punct dureros? Nu mai bine conștientizezi și faci schimbările care se cuvin? Ce se poate întâmpla atât de rău?!

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cristian Neagu

Mai treci din când în când prin viața mea...

Dacă un gând fărâmițat de piatra uitării
În izvor de lacrimi se va transforma,
Vei auzi cântecul neterminat al mării
Trecând din când în când prin viața mea.

Dacă mai poți privi aceeași stea
De noi aleasă-n noaptea marilor iubiri,
Mai treci din când în când prin viața mea
Ca pe-o alee a unui parc cu amintiri...

De vei auzi un fel de chemare
Din adâncuri de trecut, de undeva,
Răspunde învechitei răni, ce încă doare,
Trecând din când în când prin viața mea...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Atât de aproape și totuși departe

Privesc uluită spre tine,
În fiecare noapte
creștem, ne înălțăm,
Tot mai mult,
tot mai aproape,
tot mai departe...

Până la Cer,
Dincolo de albastrul cerului,
dincolo de albastrul cerului străbatem visul,
Din taina urzită în noapte
mă întorc în visul meu risipit,
Intru în inima ta
cu rodiile coapte de lumina soarelui -
simfonii de culori, miresme și gânduri!

Doar luna, rotunda lună,
se ivește printre norii răsfirați de vânt,
Doar luna, rotunda lună,
ne luminează visul plutitor,
pe râul ce ne tulbură elegia peste măsură,
Doar luna, rotunda lună, ne-ngână șoaptele
prin ramurile bătrânului rodiu înflorit.

Totul e soartă, totu-i suspin, clipă,
Totul e un început nesfârșit,
Totul e căutarea îndelungatului ecou,
Tot mai aproape de tine, de mine, de noi,
Tot ce-a trecut se continuă-n vis,
Atât de aproape și totuși departe,
Mă cauți, te caut
prin adânca privire oglindită în apa din noi...

La capătul timpului
suntem noi -
Departe de zile,
Departe de luni,
Departe de ani,
Pe drumul înspre Lumina Veșnică.

poezie de
Adăugat de Irina Lucia MihalcaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ileana Nana Filip

Radiografia iubirii spirituale

Ai scris pentru mine peste 5 mii de poezii de dragoste
În ultimii 9 ani de iubire pură
N-ai căutat decât lumina sufletului meu
Și deschiderea minții spre universuri înalte
Eu sunt lumina veșnică a versului
Și tu abătut în lipsurile vieții
În tumultul de energie stată,
Te înalți precum un pescăruș,
Deasupra valurilor și a mulțimii de idei.
Ești liniștea nopții și răsăritul de soare
Plin de idei și nostalgice vise
Iubitul meu, călător prin lume
Vino, să ne-ntâlnim la malul mării
Și vorbim în tăcere, printre particule de nisip
Printre șezlonguri și mulțime.
Iubitul meu, la răsărit de soare,
Iubitul meu la răsărit de lună.
Să-mi faci colier din alge și din scoici brățară
Te voi convinge că exiști în fiecare răsărit,
În versul meu ești numai tu...
Acel bărbat superb, acea colosală personalitate
Acea minte fără bariere, acel suflet nobil și curat.
Te voi privi în zare, printre valurile reci...
Tu vei simți o lumină, ce te inundă și nu vrei să mai pleci.
Vei sta precum un copil la pieptul mamei sale
Până ce viața ne va despărți,
Până ce timpul va rescrie radiografia unei mari iubiri.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Între cer și pământ doar un timp

Într-un ochi de oglindă, faldurile nopții
ne-opresc timpul pe strada Mântuleasa,
Intersecții de raze și umbre
Punți către cer.

Galbene frunze, amintiri răscolite prin aerul lunii,
păstrează nisipul din vidul clepsidrei,
Razele sufletului oglindesc mozaicul
pașilor mei prin întuneric.

Prin lumina felinarelor
aripi de îngeri sfâșie tăcerea nopții,
Prelinse în urmă două din umbrele mele
se întind către cer.

Sunt umbrele sufletului nostru
risipite în tu... în eu...
în eu... în tu...

Își caută urmele noastre în timpuri...

poezie de
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Irealul din mâinile ei

Singur printre rătăcirile tale,
dincolo de marginea lumii,
un fragment prin care reușești
să te strecori, pas cu pas,
prin dimensiunile abstracte
străpunse de realități paralele.
Prin fiecare ciob presărat
nostalgia se reflectă
în lumina acestor gânduri.
Ceva te sfârtecă, un dor,
o intensă durere,
ființa ți s-a estompat,
ți-au rămas frânturi, amprentele ei
au miresme stranii, de flori sălbatice.

O revezi, zâmbind diafan, trecând
prin nuanțele pădurii de întrebări imposibile,
în liniștea eterică de care uitase,
adormind câteva clipe,
destul cât viseze anterioarele vieți.
Ar fi trebuit să fie fericită.
Dincolo de ea nu se afla nimic,
pare a te chema acolo
- vrei zici nu și totuși zici da -,
nu mai rămâne nimic din tine
și nu pare a-ți părea rău.
Ca-ntr-o poveste, când apărea,
când dispărea, ca și cum
ar fi trecut prin timp,
un petec de cer, un înger de zăpadă,
mâinile ei șovăielnice strângeau irealul.
O durere acută simțea în palmele
ce păstrau literele
căzute din pagina abia citită.
Presimțea în orice frumusețe sfârșitul
și-n orice sfârșit o nouă, altă, viață,
perpetuă, răstignită între iluzii
și obsesii printre grădinile înflorite,
cu realități care curg circular
în izvorul de lumină ce reflectă,
ca-ntr-o oglindă, amintiri, intersecții,
întâlniri, schimb de roluri, iubiri
care trăiesc și mor pentru-a iubi din nou.

Ploua mărunt și lacrimi albastre curgeau
pe fața ta arsă de tristețe.
Iată paltonul cârpit al trecătorului
și lacrima tăcută a unei fete
deși absentă dar atât de prezentă,
și visele tale inutile, și morții tăi dragi
care-ți mângâiau odinioară fruntea,
și tu tânăr și-atât de fericit!

Acum știi, iubirea există,
nu poate fi ștearsă
nici de ștergerea memoriei...

poezie de
Adăugat de Irina Lucia MihalcaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook