Mantia nopții
Noaptea continuă să-și țeasă vraja,
revarsată tainic în oglinda cerului.
Prin vălurile ei întunecate,
periculos de aproape-ai ajuns.
În aer se simte furtuna din noi,
o tensiune a simțurilor,
acel semnal de alarmă al iubirii.
Învăluită în catifeaua zâmbetului,
îmbrățișată de brațul cald al gândului,
încercuită de firele inimii tale,
plutim în eternitatea timpului
și-n răsucirea unui spațiu,
răspuns la visele noastre.
O poartă prin care-am pătruns,
prin curbe de timp,
dincolo de toate frontierele,
în armonia cântecului ploii,
în adevărul interior
prin care
lumina delicată a emoțiilor
într-un moment de deschidere,
eliberare și recunoaștere
își regăsește drumul din adâncuri.
Uniți în abandon,
între realitate și fantezie,
o liniște străvezie
curge prin noi,
înconjurându-ne,
o clipă încremenită
în zborul spre Absolut.
Un flux, iluzia magică a vieții,
în căutarea paradisului,
prin care descoperim
flacăra luminii.
poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre timp
- poezii despre noapte
- poezii despre spațiu și timp
- poezii despre întuneric
- poezii despre zâmbet
- poezii despre zbor
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Departe, tot mai departe
Știu
sau cred că știu,
tu
însă
o știi.
Departe,
tot mai departe
pe câmpul nemărginit,
tu singur,
prea singur.
Toate te-așteaptă,
toate înfloresc doar pentru tine,
cât timp exiști,
cât timp ești tu,
cel ce respiri viața.
Departe,
tot mai departe,
privești
macii răsăriți
în rădăcina inimii.
În fața oglinzii o altă oglindă,
în ea o alta
și
tot așa,
din singurătate
în singurătate,
spre eternitate...
Dincolo de noi
e șoapta din adâncuri
auzită în trecere.
La o margine a vieții,
treci prin încercarea
de a nu pleca
prin umbră
- celălalt chip al luminii -,
asculți ploaia
și descântecul ei.
Grea sarcină e temperarea
în nemărginitele întinderi
ale gândului!
poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre singurătate, poezii despre ploaie, poezii despre inimă, poezii despre gânduri, poezii despre flori sau poezii despre existență
Black Opium
Între timp și netimp un strigăt, o durere, o speranță.
Ca o prelungire a visului, întind mâna,
încerc să-ți mângâi chipul de stele irizat,
luminându-ne drumul cu visul adânc din noi,
în imensitatea cerului prin care
îi cauți cheia
în unica călătorie a vieții.
Plouă ca în vechile mele poeme
- un fulger a sfâșiat cearșaful cerului...
Tăcerea curge din bolți în mâinile noastre,
pe unda sufletelor pereche,
un labirint fără sfârșit în respirația
unui timp comun
ce pare beție a umbrelor nopții,
emoție furată din astre
prin frunzele risipite de toamnă,
împrăștiind fiori din adierea visului...
Explozia de emoții te-nvăluie, te domină,
un contrast tulburător, o tensiune
dintre lumină și întuneric,
un clar-obscur vibrant, senzual,
copleșitor și obsedant
îți trezesc simțurile, ca un drog.
Totul se contopește
într-un văl misterios, electrizant.
Arome suave în note incitante
dezvăluie acorduri solare, delicate,
o armonie între note disparate.
Este lumina de pe un alt tărâm,
dar este și caldură, și visare, și nostalgie.
O lumină patinată
pare a încifra magia fericirii.
Cu delicatețe ne cuprinde,
încremenind în timp
sentimente și gesturi irepetabile
care ne-au aparținut într-un timp
și care ne vor aparține pentru eternitate.
Mereu se vor căuta
la vederea unui zâmbet răsfrânt,
un dans mut în care au intrat de dincolo de timp.
Legați prin soartă sunt mai puternic decât orice gând.
Între veghe și somn, praful purtat de vânt
- misterul, cheia timpului...
Dincolo de marginea vieții, undele se propagă
pe pietre, pe frunze, pe drumul unde
zefirul
le risipește zi și noapte,
trecutul uimește aburul prezentului
pe drumul început
din nostalgie,
devenit pas, devenit glas,
unind durerea și iubirea, clipa și speranța.
În povești magice
se desfașoară pe ei însiși.
Împletirea pietrelor și-a oamenilor este un dar.
Las culorile să vorbească
prin pictura esenței cuvintelor!
poezie de Irina Lucia Mihalca (15 octombrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre mâini, poezii despre frunze, poezii despre durere sau poezii despre delicatețe
Un vis plutitor. Viața
Viața este culoarea din ochii tăi și-ai mei,
bate într-un timp, pur și simplu,
îndepărtate sentimente
răsună
deodată și peste tot,
așteaptă, la rând, să fie simțite,
apoi vorbite,
țesute din lacrima durerii
răspândesc lumina
în așteptare,
în noaptea întunericului.
Prin teatrul de umbre
și aripile de mătase,
cuvântul întrupat
pulsează
prin sângele inimilor
pentru-a da naștere
zorilor
unei noi dimineți
care să strălucească.
Viața, contopită în infinit,
crește prin dragoste,
ca stelele care
luminează cerul nopții
cu dorințele noastre
brodate
în bezna universului.
O lume vie, sunet și culoare,
mișcare
prin timp și trupuri,
oglinzile
din ochii noștri,
un labirint de ferestre
atunci când privim din afară.
Ce-i viața? Un vis plutitor,
concomitent,
în toate direcțiile,
dezvelind
ochiul albastru
și flacăra
portocalie a soarelui.
A fost, este și va fi...
poezie de Irina Lucia Mihalca (17 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ochi, poezii despre vorbire sau poezii despre teatru
O altă zi trece prin viață
Soarele reflectă lumina pe lună
atunci când va înflori vizibil,
marea îmbrățișează leneș țărmul,
printre nori, toamna trage cu ochiul.
Viața ne aruncă, mereu și mereu,
în furtună și-n centrul ei.
În miezul furtunii
vei găsi un punct central
de pace durabilă,
dacă poți ajunge la el,
asemenea pescărușului
care zboară prin centrul liniștit,
dar nu trăiește acolo.
Ne hrănim din acel spațiu
fără a respinge
experiența furtunii.
Nu putem ajunge la centru
fără să trecem
prin furtuna care-l înconjoară.
Un paradox,
această profunzime de nepătruns!
Există o prindere între forme,
un milion de vise gata să se trezească,
născute din această minune eternă,
focul care topește gheața,
un univers cu galaxii infinite
și planete care
se mișcă, spiralat, în cicluri.
Sunt fericită să te știu,
aici în adâncul meu.
Ești marea mea albastră,
infinitul mării mele! Atât ni s-a dat!
În mișcarea rapidă, poți găsi, încă,
o liniște care nu moare.
Imaginea rămasă, zi de zi, aici,
pentru-a rămâne veșnică,
decolorează stelele pe cer.
O lume în oglindă
ca un întreg din puritatea sufletului!
Ai simțit bucuria, ai simțit
și-o vei mai simți! Depinde de noi!
A trebuit să trecem prin furtunile interioare
să înțelegem imensitatea cerului interior,
totul prin iubire, prin metamorfoza ei.
Marea ești tu, marea sunt eu,
mister, neliniște, necuprins,
exaltare, melancolie,
vibrație, pură emoție!
Mulțumesc, dragul meu,
mulțumesc întregirii-n adâncuri.
Lumina soarelui
începe să se estompeze,
dar luna strălucitoare rămâne.
O altă zi trece prin viață risipită de timp!
poezie de Irina Lucia Mihalca (19 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre Soare, poezii despre viteză, poezii despre toamnă sau poezii despre suflet
Între cer și pământ doar un timp
Într-un ochi de oglindă, faldurile nopții
ne-opresc timpul pe strada Mântuleasa.
Intersecții de raze și umbre,
punți către cer.
Galbene frunze, amintiri răscolite prin aerul lunii,
păstrează nisipul din vidul clepsidrei.
Razele sufletului oglindesc mozaicul
pașilor mei prin întuneric.
Prin lumina felinarelor
aripi de îngeri sfâșie tăcerea,
Prelinse în urmă două din umbrele mele
se întind către cer.
Sunt umbrele sufletului nostru
risipite în tu... în eu...
în eu... în tu...
Își caută urmele noastre în timpuri.
poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre tăcere, poezii despre nisip sau poezii despre galben
Atât de aproape și totuși departe
Privesc uluită spre tine,
În fiecare noapte
creștem, ne înălțăm,
Tot mai mult,
tot mai aproape,
tot mai departe...
Până la Cer,
Dincolo de albastrul cerului,
dincolo de albastrul cerului străbatem visul,
Din taina urzită în noapte
mă întorc în visul meu risipit,
Intru în inima ta
cu rodiile coapte de lumina soarelui -
simfonii de culori, miresme și gânduri!
Doar luna, rotunda lună,
se ivește printre norii răsfirați de vânt,
Doar luna, rotunda lună,
ne luminează visul plutitor,
pe râul ce ne tulbură elegia peste măsură,
Doar luna, rotunda lună, ne-ngână șoaptele
prin ramurile bătrânului rodiu înflorit.
Totul e soartă, totu-i suspin, clipă,
Totul e un început nesfârșit,
Totul e căutarea îndelungatului ecou,
Tot mai aproape de tine, de mine, de noi,
Tot ce-a trecut se continuă-n vis,
Atât de aproape și totuși departe,
Mă cauți, te caut
prin adânca privire oglindită în apa din noi...
La capătul timpului
suntem noi -
Departe de zile,
Departe de luni,
Departe de ani,
Pe drumul înspre Lumina Veșnică.
poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre zile, poezii despre vânt, poezii despre râuri sau poezii despre nori
Între cer și pământ doar un timp
Într-un ochi de oglindă, faldurile nopții
ne-opresc timpul pe strada Mântuleasa,
Intersecții de raze și umbre
Punți către cer.
Galbene frunze, amintiri răscolite prin aerul lunii,
păstrează nisipul din vidul clepsidrei,
Razele sufletului oglindesc mozaicul
pașilor mei prin întuneric.
Prin lumina felinarelor
aripi de îngeri sfâșie tăcerea nopții,
Prelinse în urmă două din umbrele mele
se întind către cer.
Sunt umbrele sufletului nostru
risipite în tu... în eu...
în eu... în tu...
Își caută urmele noastre în timpuri...
poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Astronomia iubirii
Pe cer de am privi Luna amândoi
Din două colțuri ale lumii diferite
Gândindu-ne-n același timp la noi
Norii ar lăsa stelele descoperite.
Și prin ploile Perseidelor
Cuvinte de dragoste să ne trimitem
Iar acestea să roiască în jurul undelor
Iubirii noastre prin care noi renaștem.
Astfel se vor forma florile timpului
Alcătuite din roadele gândului...
Suntem visul în care jucăm de mult timp
Cu inimile noastre așezate în același anotimp.
Iar de în cale-mi te zăresc
Prin urma umbrii tale am să te urmăresc
Căci fluturii ce mi se așează în suflet
Nu îmi dau pace și mă răscolesc
Să te tot iubesc!
poezie de Anca-Denisa Moroșan
Adăugat de Anca-Denisa Moroșan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre stele, poezii despre pace sau poezii despre jocuri
În mâinile tale
În noi respiră marea lumină,
eclipsând tot întunericul,
clocotitor tablou simfonic
a două inimi
reunite în armonie perfectă,
reflexii stranii perindă
unduiri învăluite-n secunde pointiliste,
sărutul cerului și-a mării,
acea linie subțire, fierbinte
- pas de deux -,
la granița dintre dragoste și moarte.
Prin noi
- cutiile negre ale Universului -,
clipele colorate rămân inscripționate,
asemeni hieroglife lor.
În mâinile tale sunt o șoaptă dulce
și-o strălucire moale,
zâmbind, cu lumina mea
adevărul se confruntă.
În mâinile tale, senzuală îmbrățișare
trecând prin tandrețea nopții,
gânduri ascunse se topesc în aer
în timp ce, călătorind clandestin,
toată fericirea rămâne
pe acest pământ, al celor ce, încă, trăiesc...
poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărut, poezii despre senzualitate, poezii despre secunde sau poezii despre perfecțiune
Calea spre tine
Se poate încheia ceva vreodată?
Nici când renunți nu are cum
pentru că altul se-nalță
și cade la fel, uitând cine ești.
- Nec plus ultra -
Câtă iubire purtăm în noi!
Cu ea am scris pe cer, pe ape,
pe stânci, pe trepte,
în slove, în trupuri și-n inimi.
Acum și aici suntem
doar noi și cerul albastru!
Vocea ta a rămas ascunsă undeva
în cele mai adânci cute
ale sufletului meu.
- Zborul tău pe buzele mele!
Simți sărutul meu cum se plimbă
peste tot trupul, îl cuprind,
m-amețește și mă smulge,
așezându-mă-n tine pentru totdeauna?
Păstrează un singur adevăr:
prin mine-ai găsit calea spre tine!
Acolo, o stea îți spunea:
fiecare clipă
trebuie trăită cu intensitatea ei.
O altă voce îți șoptea:
se naște un schimb delicat, limpede,
ce-adie peste tot trupul
cu fiecare atingere de matase,
cu fiecare vibrație, respirație și freamăt,
cu fiecare revărsare de har,
așa vom fi mereu:
mai fascinați de tot ce suntem,
contopiți cu absolutul.
Ne-am cunoscut
în acea atingere a infinitului,
ne căutam de atâtea vieți,
prin noi
curge zborul vieții
acolo unde universul s-a aprins.
Irina Lucia Mihalca
poezie de Irina Lucia Mihalca (18 decembrie 2014)
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre voce, poezii despre trup și suflet, poezii despre superlative, poezii despre stânci sau poezii despre schimbare
Mântuitorul vine tainic spre noi, prin cei săraci și singuri, prin cei bolnavi și necăjiți, prin orfani și văduve. Să ieșim în întâmpinarea Lui prin milostenie, prin ajutorare frățească și prin facere de bine.
citat din Patriarhul Daniel
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre văduvie, citate despre sărăcie, citate despre mântuire, citate despre creștinism, citate despre boală, citate despre ajutor sau citate despre Iisus Hristos
Liniștea din noi
chipul tainic al lumii
se ascunde în greutatea cerului
umbrele par lacrimi de plâns
ce se strecoară
prin prin draperii de vise
corvoada orizontului
pare un gol plin de culoare
ce se prelinge în oglinzile timpului
care-și exersează zborul
vântul dansator pe clapele nopții
animă neantul întunericului
până când ia forma luminii
cercetând cu lăcomie
ascunsele taine ale pământului
ochii minții preia iluzie după iluzie
căutând scara comună
viața
cu visele și idealurile ei
simfonii îngerești desconspiră
teoria identității fiecăruia dintre noi
risipind ca un văl
pacea rugii din gândul punte
între cer și pământ
... liniștea de care avem nevoie...
poezie de Maria Călinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plâns
Să nu taci!
nu vreau să taci suflete care bați aripi, sus acolo
lumina ta adună în nimbul ei suspine, în cruci prin cimitire
nu-i loc și bate timpul
trupurile noastre în vid, iubindu-se se zbat
un fir de mare suspină noaptea, în deșertul însetat din noi
chipul tău prividu-mă prin el, tu să nu taci
asasinând ce-a mai rămas din drumuri de răscruce
alungi albul din mine, pe care l-ai uitat
scriu cu fulgi de iarnă-n felinare de anotimpuri, privirea ta
când taci
să nu cazi și pe genuchiul vieții tale, tu nu scrie
piatră nu te lovi în colțul tocit al vieții mele!
cărarea nu se oprește în crucea drumurilor, fântâna setei nu s-a dărâmat
nu te îndoi te rog, scrie prin arderea din tine începuturi pentru toate
să nu taci, renaște cu încă-o primavară
nu așteapta să fiu un singur drum prin pașii care ne despart
nu fi departe
nu pune soarele în răsărit cu apusul să ne despartă
aveam o altă viață
întorsul poate fi în noi, iar, răsucirea vremurilor neterminată
să nu taci, căci avem aceași soartă
poezie de Viorel Muha (iulie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre deșert
Singur
Mi-e frig în cămașa asta
De litere
Prin care intră ușor
Toate intemperiile.
Vantul prin a,
Lupii prin b,
Iarna prin c,
Și eu încerc să-mi apăr măcar inima
Cu un titlu mai gros,
Dar ma îngheață frigul care intră
Prin toate literele.
Mi-e urât în cămașa asta
De litere
Prin care intră ușor
Respirația și bătăile inimii.
Prin a,
Prin b,
Prin c,
Alfabetul este plin de mine
Pentru o clipă.
poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate de Marin Sorescu despre inimă
- poezii despre puls
- poezii despre lupi
- poezii despre iarnă
- citate de Marin Sorescu despre iarnă
- poezii despre gheață
- poezii despre apărare
- poezii despre alfabet
Sufletul timpului
S-a făcut noaptea zi.
Ca o bomboană, s-a dat de-a rostogolul pe Calea laptelui.
Se zăresc prin telescopul trecerii nurii zorilor.
Pe oricare parte a privirii, și prin perdeaua de paratrăsnete,
strălucește luminătorul vieții.
Inima gândului nu este complet vizibilă,
e ascunsă în cântecul zborului.
Se simte vibrația sărbătorind în exclamații viitura.
S-a făcut noaptea zi.
Insomniacă, aleargă pe drumul viselor cu ochii deschiși,
cupe de strâns galaxiile în adâncuri.
Ca o săgeată, prin ramurile pline de dorul soarelui, fulgeră așteptarea.
Din vară, din iarnă, prin ger, prin noroi,
prin ape repezi, cu antenele întinse,
din pivnița virtuților,
se cutremură ca un pătrat scuturat de cercul repetițiilor, candoarea rânduielii.
Aleargă bizonii printre gorunii revigorărilor.
Ascultam cuvântul, auzeam distanțele când mai mari, când mai mici,
când supremă întâlnire în melodia luminii.
Ascult canonul, aud sufletul timpului.
Ca un canibal, se hrănește vremea cu ore cremoase de trezire.
Nimeni nu vede fotografia resortului.
E un omagiu adus rostuirii.
S-a făcut noaptea zi.
Surâde curios Atlanticul în revărsare melodioasă
peste țărmul titrat de biserica stelelor.
Își trage răsuflarea.
Mă acompaniază apa angro, în pregătirea continuă de însoțire.
Se sprijină pe fotoliul valurilor, rupte în balans,
găsindu-și deopotrivă odihna și nesomnul.
poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muzică, poezii despre apă sau poezii despre telescop
Amintiri din viitor
Am sărit peste coarda sensibilă a minții,
Am trecut peste bariera impusă în spațiu,
Am depășit între timp viteza luminii,
Am spart dictatura timpului prezent,
Am colonizat acele galaxii ascunse,
Am cucerit microcosmosul și macrocosmosul,
Am călătorit în timp prin găuri de vierme,
Am depășit orice imaginație a minții umane,
Materia este la cheremul nostru acum,
Plutim nestigheriți prin universul nostru,
Trăim într-un spațiu multidimensional,
Dar cu viața spirituală suntem la pământ,
Așa că eu implor asidduu divinitatea
Să ne acorde o minimă șansă, una infimă....
poezie de David Boia (14 februarie 2013)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viitor, poezii despre viermi, poezii despre religie sau poezii despre prezent
Acolo, în inimă...
Acolo, în inimă, extindem lumile prin îngemănare,
nașterea unor locuri noi, nepopulate, sub ochii noștri,
te-ating în mijlocul cântecului răsărit în somnul
unei alte note pe buzele tale,
rotiri de priviri într-un vals al pasiunilor
cu un surâs împărtășit.
Umbre și semne-n serpentine străbat pașii iubirii,
cuvântu-și începe tăcerea prin care totul apare,
un călător, spre zările albastre, a cărui aripă crește din mine.
Încă nu știu cine sunt până nu devin altcineva.
Unde să găsesc locul acela în care
te voi lăsa să pătrunzi? Unde-i jocul literelor?
O să mă clădești în tine așa cum ești tu,
nemăsurată revelație, descoperire divină,
miracol frenetic și posesiv,
acum te-nțeleg, tânjim după noi,
un drum spre începuturile noastre.
Într-un strat al timpului,
din cel mai uitat colț al vieții,
te simți atât de atras de celălalt,
ca un miraj ce te-nvăluie
din care nu te mai dezmeticești,
uimirea aceea a copilului care
nu-și mai găsește cuvintele,
doar zâmbetul îl poartă-n simțire,
mereu absorbit în albul seninului
și totul e-un nou început.
Îți simt inima vibrând în nuanțe paradisiace,
un alt tempo, adagio appassionato,
acute și note joase, o nouă partitură
pe care acum învățăm s-o cântăm.
Oare e ceva ce nu-nțeleg?
Afecțiune, grație, compasiune,
acel agape, dăruire cristică,
șirul cuvintelor se-oprește, uneori,
pentru-a cuprinde emoția copleșitoare
cu măsura ta, cea care
aduce pacea și bucuria de a fi.
Încă am sărutul tău pe buze,
privirile ni s-au întâlnit înlănțuite,
inima mi s-a cuibărit în inima ta
și-acum desface lumina într-o paletă de culori.
poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cuvinte, poezii despre învățătură sau poezii despre vals
Acolo, în inimă...
Acolo, în inimă, extindem lumile prin îngemănare,
nașterea unor locuri noi, nepopulate, sub ochii noștri,
te-ating în mijlocul cântecului
răsărit în somnul
unei alte note pe buzele tale,
rotiri de priviri într-un vals al pasiunilor
cu un surâs împărtășit.
Umbre și semne-n serpentine străbat pașii iubirii,
cuvântu-și începe tăcerea prin care totul apare,
un călător spre zările albastre
a cărui aripă crește din mine.
Încă nu știu cine sunt până nu devin altcineva.
Unde să găsesc locul acela în care
te voi lăsa să pătrunzi? Unde-i jocul literelor?
O să mă clădești în tine așa cum ești tu,
nemăsurată revelație, descoperire divină,
miracol frenetic și posesiv,
acum te-nțeleg, tânjim după noi,
un drum spre începuturile noastre.
Într-un strat al timpului,
din cel mai uitat colț al vieții,
te simți atât de atras de celălalt,
ca un miraj ce te-nvăluie
din care nu te mai dezmeticești,
uimirea aceea a copilului care
nu-și mai găsește cuvintele,
doar zâmbetul îl poartă-n simțire,
mereu absorbit în albul seninului
și totul e-un nou început.
Îți simt inima vibrând în nuanțe paradisiace,
un alt tempo, adagio appassionato,
acute și note joase, o nouă partitură
pe care acum învățăm s-o cântăm.
Oare e ceva ce nu-nțeleg?
Afecțiune, grație, compasiune,
acel agape, dăruire cristică,
șirul cuvintelor se-oprește, uneori,
pentru-a cuprinde emoția copleșitoare
cu măsura ta, cea care
aduce pacea și bucuria de a fi.
Încă am sărutul tău pe buze,
privirile ni s-au întâlnit înlănțuite,
inima mi s-a cuibărit în inima ta
și-acum desface lumina într-o paletă de culori.
poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aproape straniu
Mă uit, în zare, la egretele albe,
la malul estuarului,
nu se anunță nicio schimbare.
Lunile înverșunate trec,
încă nu bați la usă,
în streașină, zăpada persistă,
în timp ce eu stau și-ți aștept pașii.
Sub o lună gotică
și fiecare clipire de stea,
prin pădurea de șoapte,
ușor confuz, dar rezonant,
noapte de noapte,
niciun sunet nu se pierde.
Încerc să nu mă gândesc
la distanța și spațiul dintre noi,
dar există momente
când ești atât de aproape,
aproape straniu, atât de aproape,
mai ales atunci când,
spre mine, plutesc, în aer,
curbe delicate ca vălurile picăturii,
adieri de gânduri,
miresme și brize de umbre dense.
Acolo, aproape, atât de aproape,
treci, cu mine, pe sub arcada
ramurii noastre de măr,
precum un cântec,
mi-alungi neliniștea din mine,
îmbrățișați la marginea timpului,
zâmbetele noastre se-ating,
fără putere sunt la atingerea ta,
două lumini care
redobândesc desăvârșirea.
Atunci, acolo, atât de aproape,
îngerii s-au adunat,
precum mâinile tale
împreunate cu ale mele.
În sunetul acelor aripi ușoare
bătea un contrapunct ritmic,
în timp ce tu, încet, încet,
ai zburat de la acest pământ nins,
de la acest pământ stins...
poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sunet, poezii despre zăpadă, poezii despre ritm sau poezii despre păduri
Incertitudini... (odă Limbii Române)
Prin care ceruri-nalte umbli,
Prin care zări te porți in vânt,
Și pentru care lumi incerte
Ești intrebare și cuvânt?
Prin care vis curat alergi,
Prin care anotimp pribeag,
Și pentru care munți de vină
Ești poarta Cerului cel drag?
Prin care clipe din amurg,
Prin care stele luminate,
Și pentru care ev demiurg
Ești timpul ce la poartă bate?
Prin care vieți de-amărăciune,
Prin care vetre-n care ard,
Și pentru care sărbători uitate
Ești steaua ce atârnă-n brad?
Prin care vis de glorii mute,
Prin care soartă ți-e pieirea,
Și pentru care albe file
Iți este scrisă nemurirea?
poezie de Gheorghe A. Stroia din revista "Armonii Culturale" din Adjud (5 august 2014)
Adăugat de Gheorghe A. Stroia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre uitare, poezii despre sărbători sau poezii despre munți