Tu poţi... Tu eşti...

Tu poţi fi un drum pe care
Paşii vieţii rătăcesc,
Dar şi-ale vieţii picioare
Ce drum bun şi drept croiesc.

Tu poţi fi furtuna care
Rodul verii-l devastează,
Ori vară scăldată-n soare
Care rodu-şi prelucrează.

Tu poţi fi luna din noaptea
Unui suflet călător,
Sau o noapte pentru mintea
Sufletului visător.

Tu poţi fi-un ciclon sub soare
Cere traiu-şi devastează,
Ori o adiere care
Vieţi pustii restaurează.

Tu poţi fi un răsărit
Care luminează minţi
Sau apus nesuferit
Care întunecă vieţi.

Tu poţi fi o rază în valea
Vreunui suflet visător
Sau foc din adânc pe calea
Orişicărui muritor.

Tu eşti roua dimineţii
Care înviorează zorii
Dar şi înnoptarea vieţii
Care-şi tot descarcă norii...

Tu eşti vântul ce sporeşte
Intensitatea furtunii
Şi-adierea ce întăreşte
Fermitatea raţiunii,

Tu eşti mintea aceia care
Cerul vieţii îşi înnoptează,
Dar şi cer sublim cu soare
Care viaţa-şi luminează,

Tu eşti râul care-şi frânge
Luntrea în valurile lui
Dar şi vântul care-o împinge
Spre Limanul Cerului,

Tu eşti marea care-şi frânge
Corăbioara între valuri
Dar şi vântul ce o împinge
Către-a Mântuirii maluri,

Tu eşti răsărit de soare
Ce-şi îmbucură viaţa,
Dar eşti şi apusul care
Dezlănţuie discrepanţa,

Tu eşti raza de lumină
Care aprinde al vieţii foc
Sau un foc ce extermină
Viaţa, fără echivoc!

Tu eşti chipul ce reflectă
Infinitul absolut,
Infinitate perfectă
Într-un chip umil de lut,

Sau, închipuirea firii
Zămislită de păcat,
Ce de formele pieirii
Încă nu s-a dezbrăcat.

Tu-eşti "cununa creaţiunii",
Minune a lui Dumnezeu,
Şi "praf pe cumpăna fântânii"
Dacă El nu-I Domnul tău.

(Tu eşti linişte şi pace,
Tu eşti zarvă şi război,
Tu alegi ceia ce-ţi place
Şi tot tu te plângi apoi
Că ţi-e greu ori că n-ai pace!)

poezie de Ioan Hapca din Reflecţii
Adăugat de Carol
Votează! | Copiază!