Un vis plutitor. Viața
Viața este culoarea din ochii tăi și-ai mei,
bate într-un timp, pur și simplu,
îndepărtate sentimente
răsună
deodată și peste tot,
așteaptă, la rând, să fie simțite,
apoi vorbite,
țesute din lacrima durerii
răspândesc lumina
în așteptare,
în noaptea întunericului.
Prin teatrul de umbre
și aripile de mătase,
cuvântul întrupat
pulsează
prin sângele inimilor
pentru-a da naștere
zorilor
unei noi dimineți
care să strălucească.
Viața, contopită în infinit,
crește prin dragoste,
ca stelele care
luminează cerul nopții
cu dorințele noastre
brodate
în bezna universului.
O lume vie, sunet și culoare,
mișcare
prin timp și trupuri,
oglinzile
din ochii noștri,
un labirint de ferestre
atunci când privim din afară.
Ce-i viața? Un vis plutitor,
concomitent,
în toate direcțiile,
dezvelind
ochiul albastru
și flacăra
portocalie a soarelui.
A fost, este și va fi...
poezie de Irina Lucia Mihalca (17 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre ochi
- poezii despre noapte
- poezii despre întuneric
- poezii despre vorbire
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre teatru
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Ochii mei
Ochii mei ți-au dăruit
sclipirea stelelor
prin albastrul infinit
din adâncul mărilor.
Ochii mei te-au dorit
vis de fată-ndrăgostită
prin reveria de argint
din privirea adormită.
Ochii mei ți-au visat
dorințele sufletului
prin aleile din parc
din rătăcirea gândului.
Ochii mei te-au urmărit
al primăverii zefir
prin zborul liniștit
din licuricii de safir.
Ochii mei ți-au zâmbit
strălucirea soarelui
prin focul mocnit
din adâncul sufletului.
Ochii mei ți-au dedicat
prin versuri rimate
cel mai prețios smarald
din poeziile create.
Ochii mei te-au adorat
iubite, înger ireal
prin curcubeul desenat
din puritatea de cristal.
Ochii mei ți-au lăcrimat
ploaia amintirii
prin suavul picurat
din tristețea despărțirii.
Ochii mei acum sunt cenușii
și-au pierdut strălucirea
de umbre și neguri fumurii
când le-ai furat tu iubirea.
poezie de Elena Seceleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre poezie
- poezii despre iubire
- poezii despre dorințe
- poezii despre îngeri
- poezii despre zbor
- poezii despre versuri
- poezii despre tristețe
- poezii despre superlative
Între cer și pământ doar un timp
Într-un ochi de oglindă, faldurile nopții
ne-opresc timpul pe strada Mântuleasa,
Intersecții de raze și umbre
Punți către cer.
Galbene frunze, amintiri răscolite prin aerul lunii,
păstrează nisipul din vidul clepsidrei,
Razele sufletului oglindesc mozaicul
pașilor mei prin întuneric.
Prin lumina felinarelor
aripi de îngeri sfâșie tăcerea nopții,
Prelinse în urmă două din umbrele mele
se întind către cer.
Sunt umbrele sufletului nostru
risipite în tu... în eu...
în eu... în tu...
Își caută urmele noastre în timpuri...
poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre tăcere, poezii despre suflet, poezii despre nisip sau poezii despre galben
Ochii
Când ochii mei
Se întâlnesc cu ochii tăi,
Se luminează zările,
Se purifică apele
Și pornesc lacrimile
Fericirii spre infinit.
Când ochii mei
Se întâlnesc cu ochii tăi,
Dezlănțuim unirea
Cerului cu viața
Și noi ne transformăm în
Lumina divină,
Ruptă din tine, Soare,
Care distruge ura din Război!
poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre unire, poezii despre război, poezii despre infinit, poezii despre fericire, poezii despre apă sau poezii despre Soare
Mantia nopții
Noaptea continuă să-și țeasă vraja,
revarsată tainic în oglinda cerului.
Prin vălurile ei întunecate,
periculos de aproape-ai ajuns.
În aer se simte furtuna din noi,
o tensiune a simțurilor,
acel semnal de alarmă al iubirii.
Învăluită în catifeaua zâmbetului,
îmbrățișată de brațul cald al gândului,
încercuită de firele inimii tale,
plutim în eternitatea timpului
și-n răsucirea unui spațiu,
răspuns la visele noastre.
O poartă prin care-am pătruns,
prin curbe de timp,
dincolo de toate frontierele,
în armonia cântecului ploii,
în adevărul interior
prin care
lumina delicată a emoțiilor
într-un moment de deschidere,
eliberare și recunoaștere
își regăsește drumul din adâncuri.
Uniți în abandon,
între realitate și fantezie,
o liniște străvezie
curge prin noi,
înconjurându-ne,
o clipă încremenită
în zborul spre Absolut.
Un flux, iluzia magică a vieții,
în căutarea paradisului,
prin care descoperim
flacăra luminii.
poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre spațiu și timp sau poezii despre zâmbet
Între cer și pământ doar un timp
Într-un ochi de oglindă, faldurile nopții
ne-opresc timpul pe strada Mântuleasa.
Intersecții de raze și umbre,
punți către cer.
Galbene frunze, amintiri răscolite prin aerul lunii,
păstrează nisipul din vidul clepsidrei.
Razele sufletului oglindesc mozaicul
pașilor mei prin întuneric.
Prin lumina felinarelor
aripi de îngeri sfâșie tăcerea,
Prelinse în urmă două din umbrele mele
se întind către cer.
Sunt umbrele sufletului nostru
risipite în tu... în eu...
în eu... în tu...
Își caută urmele noastre în timpuri.
poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zbucium și înșelare
Omule, câtă înșelare
Este zbuciumatu-ți umblet!
Fugi prin viață atât de tare
Să-apuci toate-ntr-un răsuflet
Încât viața timp nu are
Să ți se îmbibe-n suflet
Cu măreața ei splendoare!
O, de-ai căuta Lumina
Și-ai trăi cum ea te învață,
- Mai prezent în propria-ți viață-
Viața ta ar putea să fie
Far în noapte și făclie,
Cu lumină din Lumină
Fericită-n veșnicie.
Dar cu inima-ți haină
Zbuciumată pentru glie,
Viața scurtă o să-ți fie
Însă zbuciumu-o să-i țină
Fără preget o vecie
Întra jarului ruină
Și a ta-i întreaga vină!
O, de-ai ști Viața ce-i
Ai privi cu ochii tăi
În adâncu-ți sufletesc,
Și-ai vedea curat, prin ei,
Ce-i divin și ce-i ceresc
Nu cum vezi de obicei,
Doar ce-i fizic, pământesc!
poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Din vicisitudinile vieții (7 iulie 2020)
Adăugat de Adelina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre vinovăție, poezii despre vestimentație sau poezii despre prezent
Departe, tot mai departe
Știu
sau cred că știu,
tu
însă
o știi.
Departe,
tot mai departe
pe câmpul nemărginit,
tu singur,
prea singur.
Toate te-așteaptă,
toate înfloresc doar pentru tine,
cât timp exiști,
cât timp ești tu,
cel ce respiri viața.
Departe,
tot mai departe,
privești
macii răsăriți
în rădăcina inimii.
În fața oglinzii o altă oglindă,
în ea o alta
și
tot așa,
din singurătate
în singurătate,
spre eternitate...
Dincolo de noi
e șoapta din adâncuri
auzită în trecere.
La o margine a vieții,
treci prin încercarea
de a nu pleca
prin umbră
- celălalt chip al luminii -,
asculți ploaia
și descântecul ei.
Grea sarcină e temperarea
în nemărginitele întinderi
ale gândului!
poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre singurătate, poezii despre ploaie, poezii despre inimă, poezii despre gânduri, poezii despre flori sau poezii despre existență
Ochii noștri nu au toamnă...
Câteodată, ochii noștri, când e toamnă, se privesc,
Pe vreun gând ce vine simplu, de demult, din primăvară,
Și se-întorc la clipa lumii, când lumina se măsoară
Prin culorile ce-n viață viața-n muguri o clipesc.
Ochii noștri sunt în spațiu porți de cer și anotimp,
Se deschid ca o corolă, ca un radar, ca o zare,
Au nevoie de lumină, de privire și de soare,
De un timp golit în spațiu, de un spațiu fără timp.
Ei sunt, poate, cu uimire, cercetași într-un război,
Pentru care Universul n-are margini nici zăbrele,
Ci doar sensuri nesfârșite, rațiuni și vorbe grele
Despre-un haos fără drumuri, dar prin care trecem noi.
Ne uimim de ce se-întâmplă, de-întuneric și de flori,
Trecem totul prin idee și-i găsim justificare,
Orice clipă de sosire are-o clipă de plecare,
Albul iernilor bogate-i o sinteză de culori.
Ochii văd, inima cere, dar atât, nimic mai mult,
Omul este tot ce poate, ochii n-au nicio putere,
Ei doar văd ce știu să vadă, ce se află la vedere,
Dincolo de acest spectru, este-un spațiu grav, ocult.
Dar și ochii par o toamnă, toamna florilor din ei,
Ofilite-n frunze moarte și trecute prin durată,
Nostalgii pe-un vraf de umbre, umbre pe un chip de fată,
În contrast cu tinerețea-i, care poartă-n ochi cercei.
Ochii noștri sunt ca zarea, ca lumina, ca un dor,
Ei nu știu să fie altfel, sunt ce sunt de când se știe,
Ei nu mint, nu fac grimase, sunt așa cum știu să fie
Cum e iarba de pe coasă, cum e apa la izvor.
Ochii lumii nu au toamnă, nu se trec, nu-îmbătrânesc,
Nici atunci când trece vremea vremii ochilor de soare,
Ei sunt plini de luminițe vii, frumoase, visătoare,
Fiindcă ochii toamnei noastre-n ochii noștri se privesc.
poezie de Gheorghe Văduva (7 august 2015, București)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă, poezii despre culori sau poezii despre primăvară
15
frigul mă împletește în negrul obscen al nopții
cu ochii închiși și buzele adunate într-o prună ovală
clepsidră prin care curge viața
bob cu bob
scriu poeme stoarse de miez
păsări uscate pe creanga ultimului smochin
dar nu te pot refuza
ridurile tale mă absorb din praful mediocru al vieții
ochii tăi mă așază pe latura primejdioasă a timpului
nu pot
mă excită letargia orelor tale
când visezi cearșaful mototolit de existența
unei mata hari
cu brațele încolăcite
sufocându-te
mângâi ochiul care zâmbește
cu un ac
îi storci vederile netrimise din orașele străine
îi smulgi geană cu geană frica
întorci spatele lumii
ca și cum viața ar fi doar un great gatsby
și-atât
urci pe lama unui cuțit
everestul veșniciei
prin frigul ce curge pe dealuri și văi
prin orașe cu gări pustii
prin perne de ceață
prin păsări
prin ochiul alb nins blestemat orb
doar să mai stăm înghesuiți în calota asta de gheață
și să privim cum înfloresc macii în Vamă
doar
Jurnal
sânge tânăr prin cutia cu scrisori
un bujor
își plânge petalele peste amintiri
poezie de Erika Bloj
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre oraș, poezii despre văi, poezii despre vamă, poezii despre tinerețe sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
O altă zi trece prin viață
Soarele reflectă lumina pe lună
atunci când va înflori vizibil,
marea îmbrățișează leneș țărmul,
printre nori, toamna trage cu ochiul.
Viața ne aruncă, mereu și mereu,
în furtună și-n centrul ei.
În miezul furtunii
vei găsi un punct central
de pace durabilă,
dacă poți ajunge la el,
asemenea pescărușului
care zboară prin centrul liniștit,
dar nu trăiește acolo.
Ne hrănim din acel spațiu
fără a respinge
experiența furtunii.
Nu putem ajunge la centru
fără să trecem
prin furtuna care-l înconjoară.
Un paradox,
această profunzime de nepătruns!
Există o prindere între forme,
un milion de vise gata să se trezească,
născute din această minune eternă,
focul care topește gheața,
un univers cu galaxii infinite
și planete care
se mișcă, spiralat, în cicluri.
Sunt fericită să te știu,
aici în adâncul meu.
Ești marea mea albastră,
infinitul mării mele! Atât ni s-a dat!
În mișcarea rapidă, poți găsi, încă,
o liniște care nu moare.
Imaginea rămasă, zi de zi, aici,
pentru-a rămâne veșnică,
decolorează stelele pe cer.
O lume în oglindă
ca un întreg din puritatea sufletului!
Ai simțit bucuria, ai simțit
și-o vei mai simți! Depinde de noi!
A trebuit să trecem prin furtunile interioare
să înțelegem imensitatea cerului interior,
totul prin iubire, prin metamorfoza ei.
Marea ești tu, marea sunt eu,
mister, neliniște, necuprins,
exaltare, melancolie,
vibrație, pură emoție!
Mulțumesc, dragul meu,
mulțumesc întregirii-n adâncuri.
Lumina soarelui
începe să se estompeze,
dar luna strălucitoare rămâne.
O altă zi trece prin viață risipită de timp!
poezie de Irina Lucia Mihalca (19 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viteză
Faptul, observat de noi toți, că noaptea cerul e întunecat, e foarte important. De aici rezultă că universul nu poate să fi existat dintotdeauna în starea actuală. Trebuie să se fi petrecut ceva care să fi aprins stelele cu un timp finit în urmă, astfel încât lumina de la stelele foarte îndepărtate nu a avut încă timp să ajungă la noi. Aceasta ar putea explica de ce noaptea cerul nu strălucește în toate direcțiile.
Stephen Hawking în Universul într-o coajă de nucă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre lumină, citate despre întuneric, citate de Stephen Hawking despre întuneric, citate despre timp, citate de Stephen Hawking despre timp, citate despre stele, citate de Stephen Hawking despre stele, citate despre noapte, citate despre existență sau citate de Stephen Hawking despre existență
Până si florile radiază prin culoarea, frumusețea și parfumul lor, infinitul. Bucuriile sunt finite, fericirea infinită. Toate drumurile duc la infinit. Albastru cerului este infinit. Muzica universului este infinită. Lumina soarelui poate fi finită, dar infinitatea numărului de stele din univers, lumina rămâne infinită. Chiar dacă unele stele dispar, altele se nasc. Lumina nu cunoaște sfârșit. Infinit este sinonim cu indefinibil.
aforism de Cînepă Ștefan din Dumnezeu este lumina conștiinței noastre, Reflecții Maxime Axiome IX
Adăugat de cinepa
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai multe aforisme despre lumină, aforisme despre infinit, aforisme despre stele, aforisme despre sfârșit, aforisme despre numere, aforisme despre naștere, aforisme despre muzică, aforisme despre frumusețe sau aforisme despre flori
Vino în brațele visului meu
Vino în brațele visului meu
Să ne îmbrățișăm o veșnicie,
Să fii un fluturaș ce zboară lin
Peste nisipul fără de câmpie,
Fără apă, fără pic de vin,
Cu ochii zugrăvind cerul senin.
Vino în brațele mele vis adevărat,
Noaptea strălucească-n stele,
Din dragoste izvor să ciugulim,
Zvâcniri de dor peste vâlcele,
Sentimente dulci noi să trăim
Din viața sfântă ce o moștenim.
Vino în brațele mele, vis, realitate,
Să gândim doar limpezirea-n doi,
Să fim în suflete inele de altoi,
Să pășim prin vânturi și prin ploi,
Sub umbrela frumoaselor cuvinte,
Să fim poezia din iubiri, fierbinte!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie sau poezii despre realitate
Liniștea din noi
chipul tainic al lumii
se ascunde în greutatea cerului
umbrele par lacrimi de plâns
ce se strecoară
prin prin draperii de vise
corvoada orizontului
pare un gol plin de culoare
ce se prelinge în oglinzile timpului
care-și exersează zborul
vântul dansator pe clapele nopții
animă neantul întunericului
până când ia forma luminii
cercetând cu lăcomie
ascunsele taine ale pământului
ochii minții preia iluzie după iluzie
căutând scara comună
viața
cu visele și idealurile ei
simfonii îngerești desconspiră
teoria identității fiecăruia dintre noi
risipind ca un văl
pacea rugii din gândul punte
între cer și pământ
... liniștea de care avem nevoie...
poezie de Maria Călinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plâns sau poezii despre pace
Reflex 76
Purtăm în noi destule amintiri
Din caruselul fostelor iubiri,
Să nu ne fie dureros de rău
În viața mea, cu adevărul tău,
În carnea ta, cu gărgăunii mei -
Și, iată-ne căzuți, ca niște zei,
Din cerul poeziei pe pământ,
Să ne schimbăm cuvântul după vânt,
Să ne purtăm iubirea după căi
Care, oricum, nu-ncap în ochii tăi,
Care, oricum, nu trec prin gândul meu,
Dar... se întorc la cineva mereu.
poezie celebră de George Țărnea din Cartea Claudiană (110 poeme reflexive)
Adăugat de Madame
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre schimbare, poezii despre durere sau poezii despre cuvinte
Prin dragoste
Prin dragoste tot ce-i amar se va îndulci,
Prin dragoste tot ce-i cupru va fi aur.
Prin dragoste toate poșircile se vor transforma în cel mai pur vin,
Prin dragoste toată durerea se va schimba în leac.
Prin dragoste cel mort va fi iar în viață.
Prin dragoste regele se va preschimba în sclav.
poezie clasică de Rumi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sclavie, poezii despre monarhie, poezii despre moarte sau poezii despre aur
Orbite
ovaluri, ferestre fără ochi
se cască în orice loc
nu-mi înalț privirea
s-ar izbi în adîncul de tunel orb
aud doar cerul zăngănindu-și șuvoiul
de oase
și înfigîndu-se în orbitele goale ale orașului
în una din ele te-ai oprit
îți flutură privirea peste oglinzi concave
ca niște fîșii decupate
de pulsul tăios al razelor
curgerea dimineții
plouînd rouă din cerul ca o duminică
a devenit puls sunînd strident
bătaia unei inimi metalice.
odată se filtra prin oglinzi deschise spre cer.
oglinzile s-au curbat în mine
lumina năvălește țipătoare
încît se face gheață spartă în cioburi...
cerul își urnește cu greu oglinzile crăpate
cărăbănindu-și bolovanul numit dimineață
dincolo de oraș
ochii noștri
mult prea cusuți cu litere
își trec privirile prin texte ca printr-o răzătoare
fluturîndu-le apoi oarbe
fîșii de ziar
poezie de Irina Monica Bazon
Adăugat de Anca Diana Vasluianu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre puls, poezii despre dimineață, poezii despre rouă, poezii despre jurnalism, poezii despre gheață sau poezii despre devenire
Înotând în pielea goală
La Capri, pe partea dinspre sud vest,
am găsit o grotă micuță, necunoscută,
unde nu erau oameni și am intrat în ea,
lăsând trupurile noastre să-și piardă
toată singurătatea.
Toți peștii din noi,
au evadat pentru un moment.
Peștilor reali nici nu nu le păsa.
Nu le deranjam viața personală.
Treceam în liniște peste ei
sau pe sub ei, eliberând bule de aer,
balonașe albe care se ridicau la suprafață
spre soarele care lumina ambarcațiunea
în care barcagiul italian dormea
cu pălăria trasă peste ochi.
Apa era atât de clară încât ai fi putut
citi prin ea o carte.
Apa oferea o astfel de flotabilitate
încât ai fi putut pluti stând pe coate.
Stăteam pe ea ca pe un divan.
Stăteam pe ea ca
Odalisca Roșie a lui Matisse.
Apa era floarea mea neștiută
cineva ar trebui să picteze o femeie
fără togă sau eșarfă
așezată pe o sofa adâncă precum un cavou.
Pereții acelei grote
aveau toate nuanțele de albastru și
tu ai spus "Uite! Ochii tăi
au culoarea mării. Uite! Ochii tăi
au culoarea cerului. "Iar ochii mei
s-au închis de parcă li s-ar fi făcut
deodată rușine.
poezie de Anne Sexton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pești, poezii despre înot, poezii despre viața personală, poezii despre rușine, poezii despre roșu sau poezii despre pictură
Umbra
Magia nopții când coboară,
Satu' se transformă-n hău.
În piept îmi zace-a câta oară
Un dor nebun de chipul tău.
Și azi mai simt plăcere fină...
Din lumea ta doar pot s-o am.
Îmi umpli viața cu lumină
Prin fulgii moi ce-mi bat în geam.
Și prin dorul cel enorm
Născut din pieptu' tău, de-aproape,
Te simt prin vis atunci când dorm,
Luceafăr tăinuit în noapte.
Vreun vis urât vrând să te zboare
Tristețea-și cată cărărui.
Un zâmbet vrea să mă-nfioare
Născut din ochii tăi negrui.
Tot ce-i trist e mai departe...
Tristețea-și caută cărări,
Pentru vis se naște-o moarte
Ce-l elimină în zări,
Și-i pustiu, și-i fără urmă,
Deja triumfă nalții nori...
Din tot ce-a fost rămâne-o umbră
Ce se-ngroapă în ninsori.
poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dor, poezii despre somn sau poezii despre prăpăstii
Poesie vivante
Poezia este mai vie decât toți oamenii și toate vietățiile la un loc.
Mai vie decât o cezariană proaspătă
din care scâncet stă să erupă.
Mai vie decât vița de vie cu a cărei sevă unii
își dreg rănile.
Mai vie decât toate focurile văzute și nevăzute ale Universului.
O fecundație într-un bob de sare,
minereul de speranță ce iradiază
chiar și plumbul,
chiar și un ocean lacrimi.
Atât de vie încât uneori îi pulsează morții în ochi.
Da. Poezia se perpetuează chiar și dincolo.
Ea însuflețește liniștea din cimitire.
Ea dă amintirilor celor dragi ecou în eternitate.
Poezia este viața însăși,
Combustibilul motricității noastre,
instinctul de a iubi.
Poezia este atât de vie încât
fiecare undă radio care se propagă prin trupurile noastre
e un vers!
poezie de Gabriel Petru Băețan
Adăugat de Gabriel Petru Băețan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viticultură, poezii despre radio, poezii despre plumb, poezii despre ocean sau poezii despre naștere