Feminitate pierdută
Mi-am pierdut, oh, iubitele închipuite, în foc,
S-au mistuit de atâta, atâta frumusețe,
Desfigurate, de durerea ce nu știe blândețe,
În tragedia întâmplării, nedesmințită... joc.
Le aud țipetele disperării să nu piară,
Niște copile, multe, înnegrite în scrum.
Retina-mi... și ea neagră, mi se întreabă cum
De soarta își alege relele doar... fiară.
Îngerești chipuri văd, parcă premonitorii,
Zâmbind larg sticla de laptop, ce e deschisă
Și-o pângăresc cu-o lacrimă în colț, atât de-abisă,
Ce din profund ițește... mă răscolesc fiorii.
Le resimt frăgezimea de carne, visătoare
Și, mă îngrozește țipăt până la răget, urlet.
Este Pământ mai singur, mai părăsit de umblet
De pași suavi pe glezne subțiri... încântătoare.
N-am îndeajuns de brațe să fi putut salva
Fuioare fremătânde de-o sfântă armonie,
Topită pân' la moarte, în cor, o elegie
Și sufletu-mi se plânge rănit... s-ar mutila.
Am și un dor nebun de femininul copt
Ce pân' la ars și el și-a pus sfârșit la zile
Într-un lugubru alai, de femei, cu copile...
Fără de vrut, arcan, de sorți... al morții sort.
Am mintea de azi vasală la zâmbete de poze
Cu plete-n vânt, de gânduri, nedefinit menite
Cu nume dulci, de fete de acuma părăsite
De timp, ce el s-a scurs... se veștejind de roze.
Rămân de-acum stingher, perdant de-apoteoze...
Mi s-au pierdut femei, îs mai sărac... în mimoze.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre negru
- poezii despre moarte
- poezii despre femei
- poezii despre îngeri
- poezii despre zâmbet
- poezii despre zile
- poezii despre vânt
- poezii despre trandafiri
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Neveșnic viril
E timp când și floare își pierde pistil,
Când floarea, de jună, se arde de soare
Și fruct nu va fi, văduvit de viril...
Pământ va fi tern și curaj va dispare.
Pământul meu simbol e parcă sărac,
Rămas fără vlaga flăcăilor dârji
O noapte, ce zi și-a pierdut de colac...
Cum iepe de soi n-apucând să dea mânji.
A strâns într-un laț pe băieți efemerul,
Să-i ardă de vii la concertul pieirii...
Noiembre 'nceput, când parcă și cerul
Cu foc s-a surpat, îi înfășcând nemuririi.
În clubul de sunet dorit, adulat,
S-au dus cu mâini goale să înfrunte destin
Bărbații, cu suflet vibrând, pe înnoptat...
La corzi de chitară și tobele-n plin.
Scânteia rebelă, cu trai de-o secundă,
A pus în dezastru un dram de plăcere
-Cu fulger de foc peste sunet în unde-
Făclii din bărbați, își aneantind înviere...
... Cu nume precise, acum scrise-n memorii,
Ce numai o cruce purta-vor de-acum
Pe oase fierbinți, fără vini, crematorii
La capăt mai lung, sau mai scurt... de un drum.
E ziua funestă, de vieți... acum scrum!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi și următoarele:
- poezii despre noapte
- poezii despre flori
- poezii despre bărbați
- poezii despre vinovăție
- poezii despre viață
- poezii despre tinerețe
- poezii despre sărăcie
- poezii despre sunet
De m-aș regăsi
Nu mă mai regăsesc icoană;
E spartă sticla, nu mai e ramă.
Nu mă mai regăsesc în femeie,
Nu mai am mamă, mi-am pierdut cheie...
Nu mă mai regăsesc conștiință
Să întreb, nu mai am nicio cunoștință,
Nu mai am nicio idee...
Nu știu cum tot o să se-ncheie.
Nu mai există adevăr, dreptate,
Mi-am pierdut orice identitate,
Nu mă mai regăsesc simplicitate...
N-ascultă nimeni, n-am pe cine bate.
Nu mai există dreptul la cuvânt...
Mă doare imens sufletul, ce-am frânt.
Nu mai am nicio libertate;
Nu pot să-mi mai aleg prieten, frate.
Nu mă mai regăsesc istorie;
În jur tot se vinde fără nicio glorie.
A dispărut orice urmă de carte, psălmi...
Că fila-i de... lemn, fără trecere-n... vămi!
Nu mă mai regăsesc poezie,
Nu mai e niciun subiect, n-o să fie!
Nu mai există suav, tandrețe...
N-am îndeajuns tupeu, frumusețe.
Mi-am pierdut tot ce-aveam,
C-am plecat, nu mai sunt prahovean...
Mi-am pierdut tinerețe,
Nu mă mai regăsesc puritate, blândețe.
Sunt depășit de orice, sunt a parte;
S-a-nmulțit lume, nu mai e sanctitate.
Nu mai am niciun noroc,
Nu mai există joc...
... Nicio loterie,
Mi s-a luat tot, feerie
Ce părinții mi-au dat.
Nu mă mai plâng! Nu mai e niciun Sfat!...
... Audiențele de mult mi s-au terminat
Mie, rămas un anacronic; demodat
-Mi s-a spus de la noua Primărie-...
"Este plecat primu-edil, în filozofie..."...
Nu mă mai regăsesc Dumnezeu,
Nici sinagogă nu mai e, de evreu.
Mi s-a luat orice biserică,
Am rămas doar cu una himerică.
Mi s-a luat preotul, spovedanie
Transformat în Satană, canalie;
Dacă nu plătesc, mort sau viu,
Nu mă mai regăsesc... "Ducă-mă pe pustiu"...
Nu mai am vreun rost să exist sau să fiu
Eu... Și n-am niciun drept la evlavie!?!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre religie, poezii despre existență, poezii despre vamă, poezii despre suflet, poezii despre spovedanie, poezii despre sfârșit, poezii despre sfaturi sau poezii despre promisiuni
Pom
Sunt ca un pom încercuit de ani
Și nu pot să mă mișc de rădăcini,
Apăsător, de multele tulpini
Ce le-aș fi vrut un bulevard, castani.
M-am întins ramuri să fiu multe cuiburi
Și-am pierdut tot ce-am adunat în frunze
Și găurit mi-am vindecat din scorburi
Cu triluri... Timp mi-am încântat cu muze...
Și florile m-au părăsit în fructe;
S-au dus semințe, nemaiștiind de carne
Și am rămas nins, golaș pe creste abrupte,
Tot nemișcat, nici vânt să nu răstoarne.
Am plâns cu sevă după putregaiuri,
De râs nu știu, că n-am fost mângâiat
Decât în vaiete de-un Pan, rapsod de naiuri...
Iar cer să zbor, adesea am implorat.
Mi-am făcut umbră singur și-am și dat
Și nume-n coajă mi s-au scrijelit...
Poate-am iubit, ca șișul încrustat
Când s-a înfipt... și drag mi-am altoit.
Câtă pădure-s mame, tați căzuți,
Fără o vorbă, doar mă legănând
Întrebător de pomu-are virtuți...
Și nu știu; vântul n-are niciun gând!...
Mă privesc singur oglindit în picuri
Din ploile ce m-au spălat, m-au făcut mare
Și n-am alt dor decât să mor hârtie-n plicuri,
Împrăștiat scrisori din Lună, până-n Soare...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre zbor, poezii despre tată, poezii despre scrisori, poezii despre râs, poezii despre plâns, poezii despre ploaie, poezii despre ninsoare sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Să plângem...
Să plângem azi copiii ce și-au pierdut chipul pe vecie
Și copți bărbați, femei, ce vor avea trup mutilat.
Să plângem pe bunici ce și-au pierdut nepot deodat'
Și îndrăgostiți eterni, rămași fără perechea, mai deunăzi vie.
Să plângem câte vise au pierit definitiv, fără să zboare
Și cât de atroce, multă, a fost durerea dinainte.
Să plângem ultima atingere, ultim sărut fierbinte
Pe buze, sau pe frunte, de atâți știuți, mai ieri doar oarecare.
Să plângem vinovații ce se îmbuibă în cârca noastră, indiferenți,
Interesați doar s-aibă cât mai mult, vampiri de neam, hiene...
Să plângem, c-or muri de atâtea burți, de atâta nesfârșită lene
Și rugi să îndreptăm în sus, să fie morții cât mai competenți!
Să plângem o popie ordinară azi, impostor ortodoxă,
Ce știe doar să fure prea sărac, în fum să-l tămâiască...
Să plângem că tot ne vând gropi, de morți, ei, tagma mișelească,
Că stă ascunsă, pronând ce-i lumina doar de Paște... clerul nostru noxă.
Să plângem hoardele în convoaie oficiale tot mai nesfârșite,
Ce vor sfârși în minciună răstigniți de atâtea, atâtea răuri.
Să plângem perfidia și hoțiile adânci, adânci până la hăuri,
Ce-au împânzit o țară și se cer, ordurile ce sunt... nepedepsite.
Să plângem pe-un pungaș primar, ce-și vrea doar lui mumia prin spitale,
Pe banii mei și ai tăi, ca el să-i țină... și i-a pus deoparte.
Să plângem că-i o viață atât de scurtă, un blestem cu totu' aparte,
Ca tot cei neavuți să fie mai curând lui Dumnezeu, să-i stea în poale.
Să plângem noi, viii de acum, pe morții noștri, de-acum noi
De-o noapte de coșmar, sacrificați pe altarul lăcomiei.
Să plângem ce-am avut și și-au plătit soborul cast, al nevinovăției...
Dar să nu stăm apatici, că suntem încă mulți... și sunt și eu cu voi!
Să plângem pân' om seca lacrimi, de nu ne-om cere țara înapoi,
Să nu stăm doar la poarta "Colectivului"... Să fim cu toții... NOI!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre visare, poezii despre vampiri, poezii despre trecut sau poezii despre sărut
Răscoliri
Primele, pe care le-am uitat de-atâtea dragoste,
Au fost litere, ce nu se mai adună în nume
Și, au rămas imaginile, toate de neșters, ce pacoste...
Doar ele și cu pipăit, căldură, zâmbete de glume.
Îndeajuns e doar privirea, fără noimă, în gol
Și un dans de personaje se îmbulzește într-un prim plan
Fragil, pierzându-se în rânduirea fiecărui rol
De-un puzzle franjurat de chipuri, trup... privirile de alean.
E tot cu aceeași vârstă în frumosul static
Ce n-a întinat de-o clipă sublimele amintiri,
Rămase, cum tăișul, într-o scoarță de-un fanatic
Rănindu-și singur minte și suflet... din trăiri.
E atâta nostalgie plecată în valuri, unde,
Cum picurul ce sparge oglinda apei, sticlă,
Ce poate atinge mal... frumoasa de niciunde
Ce-și scaldă gândul dus pe-un abajur de-o aplică...
Și ochi d-eter se ating, de-un picur timp... ce pică.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frumusețe, poezii despre vârstă, poezii despre umor, poezii despre uitare, poezii despre trup și suflet sau poezii despre iubire
Șuvițe blonde
Apare iar pasul în leagăn mlădiu
Din blond filiform, în exod trecător,
Cu aerul proaspăt și zâmbetul viu
Ascuns sub obrazul lucind doritor.
E parcă parfumul din mii de femei
Topite în suavul rămas un mister
Ce curge pe strada ce fără temei
E zilnic aceeași și-n arșiță, în ger.
Se simte tic-tacul de inimă-n dor
Ce lasă în urmă un cânt melancolic,
Ce parcă ar vrea să-și ascundă un zbor
De aripă, în rană, amețită bucolic.
Presimte un iz ca de drog a visare
Pitindu-și din timp, ce va curge, pierdut
Și doar o timidă ocheadă, de floare,
Revarsă căpruiul de-un vrut neștiut.
E atâta sublim câteodată în tăcere
Și atât diafan în timida candoare,
Ce mișc-ades flutur cu vise aptere
Să strângă pe trupul candid, până a-l doare...
E poate speranța, că-n dor nu se moare.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păr blond, poezii despre inocență, poezii despre tăcere sau poezii despre melancolie
Rugăminte
Mi-am luat vacanță să te văd
Aveam un dor nebun de tine.
Credeam că singur e mai bine...
De-atuncea viața-i un prăpăd.
Visam "sublim" și nu vedeam
Că sunt departe de-un "model"...
Vedenii aveam, mă înfierbântam;
Mi-am pierdut timp, nu mai am țel.
Eram nebun de întâlniri,
Credeam că "noul" e mai bun
Fără să știu că-s doar "veniri"
Și totu-i gol, nu-i simț, nicicum.
Doream vâltori și "stress "continuu
Să am ce nu mi se dădea.
Uram candoarea în rectiliniu
Și mângâierea la o cafea...
Mi-e dor, sunt obosit de gol
Nu mă înțelege nicio ființă.
Amant, să fiu, nu mai vreau rol;
Sunt doar smerit și cer căință!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vacanță, poezii despre smerenie, poezii despre nebunie, poezii despre dorințe, poezii despre dor, poezii despre cafea sau poezii despre amant
Naștere... de propriu
... surprinzător, un necunoscut din mine a apărut, azi, pe întinsu' timp o plajă,
topită pe-un celuloid de rolă ce începe într-un obscur, cert negativ,
ce își așteaptă impresionare, un developat dintre revelatoarele de-o unicată vrajă,
în poze multidimensionale, întinse o filmotecă, ce încep s-o simt pe undeva, din mine obiectiv...
... m-am trezit brusc, înspre ora șapte, aproape în țipete, fără de dinți, mic și golaș,
fără de păr, ce nici nu mai contează, s-a văzut că pică, grav însă, fără de nicio minte,
într-un fel de cald, de înconjur de palme mângâind, mă pipăind bucăți, pe rușinos panaș,
ce-mi pare a fi, că știu acum că-i sex, dar și ades pe frunte, mi se tot spunând un neînțeles să fiu cuminte...
... sunt, culmea, obosit de viață, ce se pare că-i a mea și doar începe, îs multe, multe ore
și-o dorm, o sorb din sâni ce-mi vor fi mamă, ce-o cunosc acum, jumatea ce mă doare, doare,
rămasă într-o sticluță o lacrimă uscată ca o pată, mată, alburie, de-ochi pierduți pe mine să m-asculte,
parcă aș fi știut ceva să zic... mă îmbie și bărbatul zâmbind larg, ce ne-a adus la amândoi o floare...
... este, se pare, prima zi, când lume multă-i adunată, nici nu știu de ce doar pentru mine... dăinui-va oare, oare?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ore, poezii despre fotografie, poezii despre sâni, poezii despre somn, poezii despre sex, poezii despre rușine sau poezii despre păr
Insistent
Când ai plecat, ai uitat izul de înapoi,
Atinsul pielii, toată buze înroșite
De atâta sânge, lavă caldă de amândoi
Și atâta dor strigat în șoapte înăbușite.
Te-ai prelins toată, din torente un șuvoi
Cu purul cald de lacrimă în sudoare....
Ești doar un nume, nu romanul cu eroi,
Doar ai rămas parfumul dintr-o floare.
Mai umpli rama, se-aplecând încă pe scrin,
Ce-o țin cu suflet, să nu cadă-n disperare
Și-mi țin doar gând de amintiri, le tăind spin...
Plutind din vise, înlăcrimate cât o mare.
Poate te întorci, cum valul din oceane,
Mai înspumată, într-un galeș de privire,
Să mă topesc printre genunchi-ți în volane,
Ce i-am atins și-i mai ating în amintire.
Sunt tot aici, scurs tot răvașul de amor,
Doar loc să stai, pe timpu-mi ce încă-l mai am,
Făcut buchet, tot numai brațe, pline dor,
Portretul, veșnic, dinspre stradă, pus pe-un geam...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre amintiri, poezii despre sânge, poezii despre roșu, poezii despre portrete, poezii despre ocean sau poezii despre gânduri
Atâta dor...
Atâta dor
în corzi legat,
sfâșietor
of nesecat,
pătruns adânc
armonios
în chip nătâng
nemânios,
de jar aprins
arzând mocnit,
cu lacrimi stins
din piept urnit,
pierdut în zbor
nestăvilit
în nopți de-amor
neprihănit,
atâta dor,
vis călător,
plutind de zor
pân' am să mor,
atâta dor...
atâta dor...
poezie de Tatian Miuță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alegere
O fi mai important să tot, să tot muncești,
Să bei și să mănânci -ce-o viață faci-
Să zidești case și să putrezești
De-atâta trudă, după ce-o să zaci?
Și cum acuma nu mai sunt nici poze,
Doar virtualul este un document,
Cine-o să știe ce metamorfoze
Trecute-s... când n-oi fi prezent?
... Că lași în urmă case, multe garduri,
Ce-or perima crăpându-se-n rupturi;
Alții-or veni să le mai dea cu farduri,
Uitându-te... ruina din dărâmături!
O fi fost soarta, ori că eu am decis
Într-un târziu de tot să-nmoi în mine
Pixul, din ce-s o pastă, pus pe scris...
Oare-o mai fi cuvântu-n timp ce vine?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Daniel Aurelian Rădulescu despre viață, citate de Daniel Aurelian Rădulescu despre timp, poezii despre prezent, citate de Daniel Aurelian Rădulescu despre prezent, poezii despre mâncare, citate de Daniel Aurelian Rădulescu despre mâncare, poezii despre muncă, citate de Daniel Aurelian Rădulescu despre muncă sau citate de Daniel Aurelian Rădulescu despre fotografie
Atâtea priviri
Nu mai plouă
ni s-au uscat și ochii
de atâtea priviri
de atâta așteptare
din zăduf
până-n apus
apa
a uitat să mai vină
pe aripi de vânt
și totul
rămâne pe loc
nici nopțile
nu mai răsar
nici zilele
nu mai apun
căci soarele
s-a topit
și s-a scurs pe pământ
lăsând fântânile
doar în nămol
nu mai crește nimic
nici umbra pe zid
în piatra aceasta
numită
timp fără ochi
în care totu-i permis
dar în special
traiu-n culise
nu mai plouă
ci doar cu cărbuni
pe care i-aduni
cu amândouă
privirile
ochii
ni s-au întors în izvoare
oare
mai este mult
până departe
ne pierdem cu firea
căci moartă-i iubirea
și doar prin instincte
ne mai menținem
omul
ființa aceasta ciudată
ce alunecă
printre izvoare
limpezi sau...
09-05-03
X X X
Ni s-au șters imaginile
din oglinda aceasta
numită
timp
ochii
ne fierb în orbite
neștiuți
căci totu-i
fărâme
cu pași de nisip
ne cățărăm pe nimic
poezie de Ioan Daniel Bălan din Pe umerii vremii (9 mai 2003)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nisip sau poezii despre instinct
Doar o feminitate
De ce-ai înlănțuit tot, zile
Pe întreg Pământ, luându-i odihnă
Pierdut să te privească în tihnă
La nesfârșit, Evă, Dalile...
De ce te îmbraci mereu în floare
Făcând Pământ șip de parfumuri,
Urnind mulțimi alai pe drumuri,
De te-or găsi izvor, licoare.
De ce nici mintea nu secretă
Din tot Pământul alte forme
Să unduie visări enorme
De suavu-ți gât fin, de egretă.
De ce nu-i oare în Univers
Un alt Pământ cu atât frumos,
Să învețe scribi ce-i "drăgăstos"...
Neant, nu știe liric, vers?
De ce idilele fac mame
Și întreg Pământul e-o idilă
Din fete, fiecare o filă
De dragoste... cu suflet rame?
De ce doar tu așterni alee
Pământ, de noi, să o parcurgă...
De ce doar tu ești demiurgă
De-un basm, de-o lume... tu, femeie?!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 iunie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre versuri, poezii despre poezie sau poezii despre odihnă
Azi, lângă mine, am rămas doar eu
Mai pot copile, azi, să te mai chem
Și tu mai poți răspunde la chemare.
Cu fiecare zi, mai mult mă tem...
Să-i dau răspuns tăcerii, la-ntrebare.
Mai pot copile, azi, să te privesc,
În ochii mei mai picură lumină,
Dar pozele prin care te găsesc,
Nu știu, cum dorul mamei se alină.
Tu nu ai timp și nici nu înțelegi...
Să fii bătrân și doar cu amintirea,
În câte zile... câte nopți întregi,
Doar golul îți acoperă privirea.
Atâta gol m-apasă și doboară...
Și parcă m-a uitat și Dumnezeu,
Prin tot pustiul care mă-nconjoară,
Azi, lângă mine, am rămas doar eu.
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ochi sau poezii despre mamă
Amintiri de când eram piatră
Ca un răget luminos, în creierul meu
a explodat o celulă;
de străinătatea prea nouă
în care se afla
rătăcind de la începuturi.
Mințile mi s-au umplut de un miros
de stea moartă,
de animale gândite în vis,
de funingine bolborosind
roșcata înțepenire a pietrei.
Eram atât de rari
(mi s-a părut că aud)
atât de foarte rari încât
cu toții la un loc
n-am fi putut să umplem unul.
Unul, era departe în viitor
pregătit de împietrirea noastră numai.
Aveam un nume,
fiecare alt nume aveam;
trebuia să fi murit îndelung
trebuia să fi pierit profund
ca numele vreunuia dintre noi
să devină cuvânt.
Nume lângă nume și lângă nume
era strigarea.
Definitiva moarte numai
ne lega
ca un cuvânt.
Capul mi s-a umplut de un miros,
oasele, pe dinlăuntru
mi s-au umplut de un miros
de moarte
mai veche decât viața.
O neputință de a spune doi,
o neadunare cu nimeni,
o neadunare cu nimicul
ca un răget luminos
mi-a explodat în creier.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre creier, poezii despre început, poezii despre zoologie, poezii despre viitor sau poezii despre devenire
Feminitate
De ce-ai înlănțuit, tot zile,
Pe întreg Pământ, luându-i odihnă,
Pierdut să te privească în tihnă
La nesfârșit, Evă, Dalile...
De ce te îmbraci mereu în floare,
Făcând Pământ șip de parfumuri,
Urnind mulțimi, alai pe drumuri,
De te-or găsi izvor, licoare.
De ce nici mintea nu secretă
Din tot Pământul alte forme,
Să unduie visări enorme
De suavu-ți gât, fin, de egretă.
De ce nu-i oare în Univers
Un alt Pământ cu atât frumos,
Să învețe scribi ce-i "drăgăstos"...
Neant, nu știe liric, vers?
De ce idilele fac mame
Și întreg Pământul e-o idilă
Din fete, fiecare o filă
De dragoste, cu suflet rame?
De ce doar tu așterni alee
Pământ de noi, să o parcurgă...
De ce doar tu ești demiurgă
De-un basm, de-o lume... tu, femeie?!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 iulie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alegeri neînțelese
Oi fi iubind cu atâta nostalgie marea,
că sunt atât de mult făcut din apă
și-oi fi dorind atât de albastrul cerul, zarea,
că nici nu-s corp, doar gânduri pe undeva, pe-o mapă?
Oi fi redus în ambiții, n-am, trăiesc trecut,
că nu mă simt în noi veniți, mă caut ieri?
Doar vreau s-alerg, să fug în timp, nu vreau avut
și minte n-am... de trec aiurea ierni și veri!?
Oi fi greșit alegeri multe, cin' le-a vrut;
Iubita, alta, a fost de mamă și alți copii?...
Și în loc de-o țară, cu alta-n schimb m-am renăscut?
Poate născând, mai multe dăți... pururi voi fi???
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vară, poezii despre schimbare sau poezii despre iarnă
Primăvară neagră - I
S-a înnegrit firul de iarbă!
Plânge; nimic pe nimeni nu întreabă!
Atâta moarte e astăzi vai, în jur;
Se teme să trăiască atât de singur!...
Nimeni nu mai trece pea lei...
Nimeni nu-l mai mângâie parcă...
Plânge și roua din ochii săi
O, viață, viață de acum și niciodată!
Pământul e negru și încruntat;
Nu vrea pe nimeni să mai vadă!
Atâta moarte la cam supărat;
Clopotul se aude în fiece ogradă?!
N-a fost zăpadă; n-au fost nici ploi
Și bolile ne-au cuprins de peste tot;
Nici firul de iarbă nu vrea să-nțeleagă
De ce e primăvara asta neagră, tot mai neagră!
Destine tulburate de efemer și de abis;
Firul de iarbă topindu-se întrânsul învins!
Mi-e dor de alb, de iubire, de curcubeu,
Mă iartă, viață; credință fie-n Dumnezeu!
poezie de Constantin Anton din Simplitate și firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre primăvară, poezii despre zăpadă, poezii despre supărare, poezii despre rouă sau poezii despre prăpăstii
Mesaj de-o sticlă
Mă derulez citindu-mă eu singur un mesaj
Pus într-o sticlă în val de timp, pelerinaj
Și nici nu-i sticlă ce s-ar sparge din tangaj,
Este mai nou din plastic, ce lasă lung siaj...
... Vreo opt sute de ani, minim tot mai rezist,
Nu mă mai descompun, rămân deșeu, sursist
Chiar fără nuanțele de cioburi de-ametist...
Propriu eroin 'mi asigur, neștiutul artist.
Când sul de os foițe vor derula vreodată
Din mine epopeea eseu, nevinovată,
Necunoscută oricum, deci nicidecum uitată
Din acte pe capitol; când plânsă, când jucată....
... E ca un maraton de împlinit ambiții
Cu bucurii deșarte de-a face noi ediții
Ce știu acum de-s treceri, sfârșit de coaliții
De-abia-ncropite, rupte... Se pierd în dispariții!
Ce mult elan, efort e-n scopul terminării
Pe rând, la alte scale dând important valorii,
Când recitesc și știu că și cântul viorii
Odată scurs tăcere-i; finalu-nfiorării!
Visări finalizate lasă morman de poze
Pe-un șir de-album gălbit și spini rămân din roze
Ce-nțeapă amintiri, distrug apoteoze
Nimic recunoscând din zeci metamorfoze.
Mesajul sul nu este covorul roșu-ntins
Și-aș vrea să-l afle spațiul ce timpul mi-a prelins
În râs; vicisitudini de ideal pretins
Pe-un opt sute de ani cu suflet neatins.
Parcă mă văd plutind cometic mă arzând
C-o dâră albă-n negrul ce strălucesc tăcând
Fără escală, rută precisă ne-o având
Până ce dop deschis mă va lăsa căzând...
Și sticla, o coajă ruptă, va fi din nou Pământ!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre spațiu și timp, poezii despre vioară sau poezii despre valoare
Ești...
Ești ca un gălbenuș de floare-n tei,
Ești ca un puf de-un pui de-o zi...
Nu mă mai știu pe mine de-unde-oi fi
Doar când te văd, cum gândul de mi-l ei.
Ești ca o ciută tremurând pe glezne fine,
Ești roza-n vânt de-o lume de petale...
Nu mă mai știu, somn n-am, îți dorm în poale
Doar când cosițe-ți simt, mă mor de TU, de bine.
Ești ca un copoțel ce-și cântă pasul lin,
Ești o priere de genunchi în inul rochii...
Nu mă mai știu de-s orb, de nu-ți văd ochii
Doar când te-adulmec și te-aș bea de amor-venin.
Ești ca dulceața de salcâm cursă din spini,
Ești ca un zbor în corp de libelulă...
Nu mă mai știu, de mine, îs o patrulă
Doar să-ți fac pază, nori de-azur senini.
Ești ca un înger cu căpșor de bucle,
Ești ca o stea din mii de diamante...
Nu mă mai știu, n-am har de Byron, Dante,
Dar gând și trup îți dau... pân' n-or să mai răsufle!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tei, poezii despre rochii sau poezii despre nori