Atâtea priviri
Nu mai plouă
ni s-au uscat și ochii
de atâtea priviri
de atâta așteptare
din zăduf
până-n apus
apa
a uitat să mai vină
pe aripi de vânt
și totul
rămâne pe loc
nici nopțile
nu mai răsar
nici zilele
nu mai apun
căci soarele
s-a topit
și s-a scurs pe pământ
lăsând fântânile
doar în nămol
nu mai crește nimic
nici umbra pe zid
în piatra aceasta
numită
timp fără ochi
în care totu-i permis
dar în special
traiu-n culise
nu mai plouă
ci doar cu cărbuni
pe care i-aduni
cu amândouă
privirile
ochii
ni s-au întors în izvoare
oare
mai este mult
până departe
ne pierdem cu firea
căci moartă-i iubirea
și doar prin instincte
ne mai menținem
omul
ființa aceasta ciudată
ce alunecă
printre izvoare
limpezi sau...
09-05-03
X X X
Ni s-au șters imaginile
din oglinda aceasta
numită
timp
ochii
ne fierb în orbite
neștiuți
căci totu-i
fărâme
cu pași de nisip
ne cățărăm pe nimic
poezie de Ioan Daniel Bălan din Pe umerii vremii (9 mai 2003)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre zile
- poezii despre vânt
- poezii despre vinovăție
- poezii despre ploaie
- poezii despre noapte
- poezii despre nisip
- poezii despre iubire
- poezii despre instinct
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.