Mesaj de-o sticlă

Mă derulez citindu-mă eu singur un mesaj
Pus într-o sticlă în val de timp, pelerinaj
Şi nici nu-i sticlă ce s-ar sparge din tangaj,
Este mai nou din plastic, ce lasă lung siaj...

... Vreo opt sute de ani, minim tot mai rezist,
Nu mă mai descompun, rămân deşeu, sursist
Chiar fără nuanţele de cioburi de-ametist...
Propriu eroin 'mi asigur, neştiutul artist.

Când sul de os foiţe vor derula vreodată
Din mine epopeea eseu, nevinovată,
Necunoscută oricum, deci nicidecum uitată
Din acte pe capitol; când plânsă, când jucată....

... E ca un maraton de împlinit ambiţii
Cu bucurii deşarte de-a face noi ediţii
Ce ştiu acum de-s treceri, sfârşit de coaliţii
De-abia-ncropite, rupte... Se pierd în dispariţii!

Ce mult elan, efort e-n scopul terminării
Pe rând, la alte scale dând important valorii,
Când recitesc şi ştiu că şi cântul viorii
Odată scurs tăcere-i; finalu-nfiorării!

Visări finalizate lasă morman de poze
Pe-un şir de-album gălbit şi spini rămân din roze
Ce-nţeapă amintiri, distrug apoteoze
Nimic recunoscând din zeci metamorfoze.

Mesajul sul nu este covorul roşu-ntins
Şi-aş vrea să-l afle spaţiul ce timpul mi-a prelins
În râs; vicisitudini de ideal pretins
Pe-un opt sute de ani cu suflet neatins.

Parcă mă văd plutind cometic mă arzând
C-o dâră albă-n negrul ce strălucesc tăcând
Fără escală, rută precisă ne-o având
Până ce dop deschis mă va lăsa căzând...

Şi sticla, o coajă ruptă, va fi din nou Pământ!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!