Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

George Coșbuc

Prutul

- Prutule, tu vii turbat
Și cu sânge-amestecat,
Și n-ai pace și-alinare
Și n-ai loc cum vii de mare:
Ce ți-e iar de spumegare?
Și-aduci arme ghintuite,
Trupuri de voinici ciuntite,
Steaguri de oștiri păgâne
Și cai roibi fără de frâne!
Iar de maluri tu izbești
Capete moldovenești
Și prin rădăcini încurci
Bărbi cărunte, bărbi de turci!
Spune, Prutule, măi frate,
Spune-mi, ale cui păcate?

- Oliolio! Voinic durut!
De când sunt pe lume Prut
Ce văzui n-am mai văzut!
Cât cuprinzi cu ochii-n zare
Numai tunuri, numai care,
Numai turci bătrâni călare,
Numai turci, numai cazaci.
Multă-i frunza pe copaci,
Dar de stai și seama faci
Tot erau mai mulți cazaci.
Barba lor bătea-le brâul
Și țineau cu dinții frâul,
Pe-unde trec ei duc pustiul!
Și când i-am văzut, creștine,
Că iau calea către mine,
Și când le-am văzut mai bine
Ochii cu fulgerătura,
Pletele cu zbârlitura,
Bărbile cu-ncâlcitura,
Eu de maluri m-am izbit
Prins de friguri și-ngrozit,
Că mi se negrea vederea
Și mi se topea puterea
Și-amărât stăteam ca fierea!

Dar când mă-ntorsei spre deal,
Maică, ce văzui pe mal!
Cât ai face cruce-o dată,
Măre iacă mi s-arată
Moldoveni, știuții mei,
Prăfuiți și puțintei
Nici să nu te uiți la ei -
Și veneau, veneau, veneau,
Turcii-n bărbi bolboroseau,
Că pe mal ei ce-ți vedeau?
Vedeau fulgeru-n picioare,
Alb de arme lucitoare
Și-nfrățit cu sfântul soare,
Vedeau vodă bogdănesc:
Dare-ar Domnul să trăiesc
Să mai stau să-l mai privesc!
Zările-alergându-le,
Vifor măsurându-le
Fulger despicându-le!
Calu-n vânt i se-ncurca
Prin urdii îmi fulgera,
Brazdă-n urmă-i revărsa,
Brazda roșie-nflăcărată
Tot cu sânge-amestecată -
N-am mai văzut niciodată!
Iar cel vodă bogdănesc
Da năvală-n căzăcime,
Și dă proșca-n tătărime,
Iama prin ianicerime,
Și prin deset năvălea
Desetul de mi-l rărea
Și, pe turci cum îi izbea,
Zarea nu-i mai încăpea!
Și-mi părea de-atâta bine
Că vedeam că vremea vine
Și-au să-ncapă ei și-n mine!

Oliolio, ce pui de leu!
Dragă-i fu lui Dumnezeu
Și mult bine-a mai avut
Mama care l-a născut!
Că-l vedeam cum umblă roată.
Și-alerga câmpia toată,
Luând gloată după gloată
Și-mpingându-le mereu
Tot încoaí spre-adâncul meu!
S-au încăierat pe mal
Om cu om, și cal cu cal,
Și din piepturi se izbeau
Și cu dinții se rupeau,
Și grămezi-grămezi cădeau.
Morții-mi închideau cărarea,
Sângele-mi mărea vărsarea,
Groaza-mi mai creștea turbarea.
Și de-aceea vin urlând
Arme, steaguri aducând
Și cai roibi fără de frâne
Și stăpâni de oști păgâne.
Și de-aceea vin turbat
Mânios și spumegat
Că de-atâta uluire
Nu mai pot să-mi viu în fire!

poezie clasică de
Adăugat de Ion BogdanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Balade si idile" de George Coșbuc este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -9.90- 4.99 lei.

Citate similare

George Coșbuc

Ștefăniță-Vodă

Cu grabnicele sărituri
A sprintenei lăcuste
Apare-un cal, la cotituri.
Nechezul înspumatei guri
Speria tăcerea din păduri
Și pacea văii-nguste.
În gura văii, lângă pod
Boierii stau cu frică;
Ei par o gloată de norod,
Pe cai pitici și plini de glod
În scări temutul voievod
Cu hohot se ridică.

Strângea de frâu și tremura:
Iar calul, ud de cale,
Pământu-n loc îl frământa
Și spuma alb-o mărita
Cu sânge roș ce picura
Din strânsele zăbale.

Când vrei să-i afli, nu-i aduni!
Boieri, nu vi-e rușine?
Vă văd așa de-atâtea luni,
N-aveți acasă cai mai buni?
Ori cum? Boieri, sunteți nebuni?
Vă bateți joc de mine?

E grea ocara ce ne-o faci
Spătarul îi răspunde.
Dar țara-i suptă de haraci,
De greci nebuni și de cazaci;
Săracă țara, noi săraci,
Și cai voinici, de unde?

N-ai bani de-un cal? Ia calul meu!
Boierii-n tremurare
Dau slujbe-n gând lui Dumnezeu,
Spătarul suflă des și greu,
Se pipăie la cap mereu
vadă de-l mai are.
Măria ta, vorbim și noi.
Ei, las-o încurcată!
Vă văd așa de rupți și goi
De latră câinii după voi!
Sânteți boieri, ori marțafoi?
Spătare, hai odată!

Și vodă sare jos din șea,
De frâu, fugaru-și ține.
Spătaru-ngălbenit privea,
Vedea ce e, și nu vedea,
Spătarul asta n-o credea
Spătaru-n urmă vine.

Așa, jupâne, ești cinstit,
Și-al tău fie darul.
Dar frâul nu! Mi l-am oprit
Și vodă frâul l-a smuncit
Și-apoi cu frâul a lovit
Ponciș în ochi fugarul.

Cu ochii-nchiși și fulgerat
De spaima loviturii,
Se nalță roibu-nviforat,
S-azvârle-n lături și, turbat,
Ia câmpu-n goană, îndreptat
Spre râpele pădurii.

Se duce-orbiș, fără stăpân,
Cu vuiet ca furtuna.
Boierii-ncremeniți rămân
Iar coama calului păgân
Cu barba bietului bătrân
S-amestecă, sunt una.
Boieri! Mai ziceți-mi apoi,
Că vodă nu v-ajută!
Sunteți săraci, flămânzi și goi;
Dar fiecărui dintre voi
Eu am să-i dau un cal de soi,
Că-n grajd mai am o sută!

poezie clasică de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Untaru

Numai lunea

El știa dar n-a vrut. Nu ne-a
Mai spus taina pasămite
Că veneau din comos vite
Și pășteau noaptea pășunea

Dar tu stai cu ochii-n bagdadie
Și când plouă, nu te mai ferești
, se schimb' pereții în ferești,
Ca prin anul nu știu care mie...

A-nghețat caloriferul iarna
Iar n-ai bani cumperi foc de lemne
dacă citeai mai bine-n semne,
Nu mai părăseai povarna

A-nghețat caloriferul. Tufă
tufu și aerul de pâslă
mâna dreaptă mi se face vâslă
și-aș lovi pe știu eu cine-n scufă

Dar nu mă revolt. Nici nu instig
toată viața mi-am văzut de treabă
Dacă vin "băieții" și mă-ntreabă,
Mie-mi place să trăiesc în frig

Asta e damblaua mea: ascult
nu te iau de guler. Nici de piept
Am îmbătrânit și tot aștept
meritul cămășii de in cult

Înflorește iarăși busuiocul
ca un semn de trecere prin ginți
Regi de treflă stau în rând cuminți
așii de caro să-și facă jocul

Doar o carte: cine-o știe
înflorise ca o glastră
și-am tăcut. Din mintea noastră
când zbura o farfurie

Toate astea numai lunea
se-auzeau din zbor copite
Că veneau din cosmos, vite
invadându-ne pășunea.

poezie de din Vestitorul (1999)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Coșbuc

Numai una!

Pe umeri pletele-i curg râu
Mlădie, ca un spic de grâu,
Cu șorțul negru prins în brâu,
O pierd din ochi de dragă.
Și când o văd, îngălbenesc;
Și când n-o văd, -mbolnăvesc,
Iar când merg alții de-o pețesc,
Vin popi de mă dezleagă.
La vorbă-n drum, trei ceasuri trec
Ea pleacă, eu fac plec,
Dar stau acolo și-o petrec
Cu ochii cât e zarea.
Așa cum e săracă ea,
Aș vrea s-o știu nevasta mea,
Dar oameni răi din lume rea
Îmi tot închid cărarea.

Și câte vorbe-mi aud eu!
Toți frații vorbesc de rău,
Și tata-i supărat mereu,
Iar mama, la icoane,
Mătănii bate, ține post;
Mă blestemă: De n-ai fi fost!
Ești un netot! Ți-e capul prost
Și-ți faci de cap, Ioane!

Îmi fac de cap? Dar las să-mi fac!
Cu traiul eu am să mă-mpac
Și eu am să trăiesc sărac,
Muncind bătut de rele!
La frați eu nu cer ajutor,
Că n-am ajuns la mila lor
Și fac ce vreau! Și n-am să mor
De grija sorții mele!

Mă-ngroapă frații mei de viu!
Legat de dânsa, eu știu
Că am urâtei drag să-i fiu?
Să pot ce nu se poate?
Dar cu pământul ce să faci?
Și ce folos de boi și vaci?
Nevasta dacă nu ți-o placi,
Le dai în trăsnet toate!

Ori este om, de sila cui
Să-mi placă tot ce-i place lui!
Așa om nici vlădica nu-i
Și nu-i nici împăratul!
Să-mi cânte lumea câte vrea,
Mi-e dragă una și-i a mea:
Decât să mă dezbar de ea,
Mai bine-aprind tot satul!

poezie celebră de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 25 octombrie 2018.
Distribuie

Mulți zic că-s sătui de valuri

Mulți zic că-s sătui de "valuri"
Și se alipesc de "maluri",
Adumbrindu-și "partea sumbră"
Ca niște stăpâni pe umbră.

Toți au barcă și-s pe mal,
Eu n-am barcă și-s în val.
Și de am... ca să o mân,
Nu-s eu rob și ea, stăpân?

Căci ea stă numa pe apă
Și eu o trag din lopată...
Iar furtunile când vin,
Nu-s eu cel ce-ndură chin?

Mă gândesc la "mal" și parcă
Aș putea lăsa treacă
Viața fără val și barcă,
Dar Limanul ce mă-așteaptă,
O să-l mai ating vreodată?

Dar și-n val, și-n barcă-i bine
Dacă Domnul e cu mine!
Furtuna n-are ce-mi face;
El îi spune "Taci! " Și tace!
Când cheamă, merg pe apă,
Mă scufund... dar El scapă,
Căci ia mereu de mână
Să mă scoată la lumină.

Cu El merg fără încetare,
Trec și munți, și trec și mare,
Nu poate nimic sub soare
oprească a mea alergare
Și nimic nu-i să-mi răpească
Răsplătirea cea Cerească,
Ori, cumva să mi se-opună
Biruinței spre cunună!

poezie de din volumul de versuri Din vicisitudinile vieții
Adăugat de SaraSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mai cred...

Mă condamnați, dar încă, în iubire
Mai cred și-acum este Dumnezeu,
Când Cerul cu o rază-mi dă de știre
toți avem apus cum am și eu.

Prin vers intrat în cercul nemuririi,
Îi sunt femeii rob și sacerdot
Și-n rugăciunea mare a iubirii
Cu ea -nalț înlănțuiți de tot.

E poate blasfemie căutarea
Sfințeniei în amforele vii,
Dar n-am putut să nu le-ascult chemarea,
Cum nici pe-ale izvoarelor din vii.

Nu aruncați cu pietre voi, în mine,
Că n-am putut Poruncile țin,
Prieteni, fericirea-n lume vine
Din Cer, doar prin femeie și prin vin!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Coșbuc

Pașa Hassan

Pe vodă-l zărește călare trecând
Prin șiruri, cu fulgeru-n mână.
În lături s-azvârle mulțimea păgână.
Căci vodă o-mparte, cărare făcând,
Și-n urmă-i se-ndeasă, cu vuiet curgând,
Oștirea română.

Cu tropote roibii de spaimă pe mal
Rup frâiele-n zbucium și saltă;
Turcimea-nvrăjbită se rupe deolaltă
Și cade-n mocirlă, un val după val,
Iar fulgerul Sinan, izbit de pe cal,
Se-nchină prin baltă.

Hassan de sub poala pădurii acum
Lui Mihnea-i trimite-o poruncă:
În spatele-oștirii muntene s-aruncă
Urlând ianicerii, prin flinte și fum,-
Dar pașa rămâne alături de drum
Departe pe luncă.

Mihai îi zărește și-alege vro doi,
Se-ntoarce și pleacă spre gloată,
Ca volbura toamnei se-nvârte el roată
Și intră-n urdie ca lupu-ntre oi,
Și-o frânge degrabă și-o bate-napoi
Și-o vântură toată.

Hassan, de mirare, e negru-pământ;
Nu știe de-i vis, ori aieve-i.
El vede cum zboară flăcăii Sucevei,
El vede ghiaurul că-i suflet de vânt
Și-n față-i puterile turcilor sunt
Tăriile plevei.

Dar iată-l! E vodă, ghiaurul Mihai;
Aleargă năvală nebună.
Împrăștie singur pe câți îi adună,
Cutreieră câmpul, tăind de pe cai -
El vine spre pașă: e groază și vai,
Că vine furtună.

- "Stai, pașă, o vorbă de-aproape să-ți spun
Că nu te-am găsit nicăierea" -
Dar pașa-și pierduse și capul și firea!
Cu frâul pe coamă el fuge nebun,
Că-n gheară de fiară și-n gură de tun
Mai dulce-i pierirea.

Sălbaticul vodă e-n zale și-n fier
Și zalele-i zuruie crunte,
Gigantică poart-o cupolă pe frunte,
Și vorba-i e tunet, răsufletul ger,
Iar barba din stânga-i ajunge la cer,
Și vodă-i un munte.

- "Stăi, pașă! piară azi unul din noi."
Dar pașa mai tare zorește;
Cu scările-n coapse fugaru-și lovește
Și gâtul i-l bate cu pumnii-amândoi;
Cu ochii de sânge, cu barba vâlvoi
El zboară șoimește.

Turbanul îi cade și-l lasă căzut;
Își rupe cu mâna vestmântul
Că-n largile-i haine se-mpiedică vântul
Și lui i se pare că-n loc e ținut;
Aleargă de groaza pieririi bătut,
Mănâncă pământul.

Și-i dârdâie dinții și-i galben-pierit!
Dar Alah din ceruri e mare!
Și-Alah îi scurtează grozava-i cărare
Căci pașa-i de taberi aproape sosit!
Spahiii din corturi se-ndeasă grăbit,
Să-i deie scăpare.

Și-n ceasul acela Hassan a jurat
zacă de spaimă o lună,
Văzut-au și beii fuga e bună
Și bietului pașă dreptate i-au dat,
Căci vodă ghiaurul în toți a băgat
O groază nebună.

poezie celebră de
Adăugat de Ion BogdanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 12 mai 2016.
Distribuie

Numai prin cuvânt...

Mi-e huma blestemată și-osândit
Mi-e sângele sărat de dor prea mult,
Din mine lipsa ta m-a prigonit
Și nu mai pot tăcerea să-ți ascult.
Mă torc fuior în nopțile senine
Să-i fac din suflet disperării șal
Că n-are marea of, mai mult ca mine,
În valul ce-l doinește către mal!
Ș-atâta alb pulsează-n trupul meu
tot mai mult coboară spre pământ,
Deși în piept cresc aripi curcubeu
Mă-nalț la ceruri numai prin cuvânt.
Și mă-nrobesc plecărilor eterne
În rugăciuni citite-n mânăstiri
Când umbra ta dureri în mine cerne
Și-mi vine dor de blânde-ți rostiri.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dumitru Matei

Taifas la vatră

- Vetă? Ascultă-mă și să spui
Ce știi despre Alecsandri,
A murit ori o mai trăi?
Spune-mi, fată, tot ce știi!
El este de prin Moldova
Roman, cumva din Tutova
Cât era coasta de mare
O urca toată călare
Frâul c-o mână îl ținea,
Iar cu cealaltă scria.
Când termina cu moșia
Era gata și poezia.
A scris versuri bune,
Cetite de multă lume.
- De ce, Ioane, păcătuiești,
Eu, bărbate, îs din Bulzești.
Cine o fi și o mai trăi?
Nu știu, Ioane, ce să spui
Eu la șicoală l-am avut
Pe Gheoghe al lui Coșbuc
Cu iarna lui numai frig
Și noi în bănci tremurând.
- Dar pe Peneș Curcanul
Care s-a luptat cu otomanul,
Colo, la Dunăre mai jos,
Și săracul nu s-a mai întors.
- De unde, Ioane, le știi,
Că te ții numa de beții,
Cu banii care i-ai dat
Făcea Veta un palat.
Acum stăm în bojdeucă
Și e gata să se ducă!
Ce ne facem, Ion al meu,
Bătuți de Dumnezeu.
Că de când mă știu, săraca,
Tot cu sapa și cu vaca.
Cine să-mi spună mie
Ion bea numai rachie!
- Vetă, văz eu glumești
Spune ceva de Buzești,
Care a băgat spaima-n turci
În Sinan-Pașa și mameluci
La Neajlov, apă mare,
De la București la vale,
La Călugăreni pe pod
A murit mult norod.
A luptat Mihai cel Viteaz
Care noaptea era treaz.
A făcut sărmanul Unirea,
Dar ungurii i-au scris pieirea.
- Așa, Ioane, îi cunosc bine,
Cum te cunosc și pe tine.
S-au luptat cu otomanii,
Cu austriecii și maghiarii.
Stând la un pahar de vorbă
L-au neglijat pe Vodă.
Basta, ăla încăpățânat,
Capul i l-a retezat.
Căpitanii, dacă au văzut
Vodă al lor a dispărut
Au dus capul viteazului
La Mânăstirea Dealului
Cu supunere și cinstire
Pentru a noastră Unire.
- Bravo, deșteaptă mai ești,
Îi știi bine pe Buzești.
Da, pe Sorescu îl cunoști,
Fiind cu tine din Bulzești
A scris teancuri de poezii,
Și multe piese hazlii.
A ajuns poet mare
În țară și peste hotare.
De ajungi pe la Craiova
Numai despre el e vorba.
- Ce spui, Păcală al deștept,
Îmi e rudă și-l jelesc.
Lasă drojdia aia tare
Și-i aprinde o lumânare.
- Așa, Veta mea cuminte,
Toată viața te țin minte.
Săracul, de ar mai trăi
Amândoi ne-am bețivi.
Să-mi spună de Lilieci,
De Dobretul și dovleci,
prea le știa pe toate
Și le spunea în dreptate,
Iar de acum înainte
Mă fac băiat cuminte.
- Ioane, tu mă păcălești
Și cârciuma n-o ocolești!
Lasă-te, bărbate de ea,
trăiești cu Veta ta!
- Bravo, Vetă, ești cuminte,
Mereu am să te țin minte.
Culegem duda și prune,
Facem țuica și spunem glume.
Cârciuma o las la cine o vrea,
Eu nu mai calc prin ea.
Bem și mâncăm la vatră,
Așa cum a fost odată,
Să se mire întreg satul
una-i Veta cu bărbatul!

poezie de din Clepsidra vieții
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Indreptar practic de medicina de familie Ed.3" de Dumitru Matei este disponibilă pentru comandă online la 100.00 lei.

Numai gol, numai plin, numai tu...

între soare și mine -doar tu
între lună și tine- doar eu
între da și desigur că nu
numai gol, când ușor, când mai greu

suflă vânturi din arid pustiu
pe furtuni de nisip treerat
între mort și desigur că viu
numai plin, când mai lung, când mai lat

și pe spuma din coame de val
care apele în cuie-și bătu
eu plutesc înspre tine și mal
numai tu când spre mine, când nu...

poezie de (19 mai 2019)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dacă toate-acestea

Dacă n-ai auzit
cum crește iarba,
și nici nu ai văzut,
trăiești pe pământ degeaba.
Ești umbră fără azimut.

Dacă nu ai văzut
cum muguri se deschid,
și nici cum crește frunza,
în viața ta e numai vid,
pe ochii tăi se-așterne pânza.

Dacă n-ai văzut
cum floarea
în lumină se răsfață,
nu vei cunoaște valoarea,
acelora care te-învață.

Dacă n-ai simțit
cum vântul
îți mângâie fața,
în zadar ți-e gândul,
cum să trăiești viața.

Dacă n-ai sărutat roua,
în zori, dimineața,
n-ai să cunoști șansa
ce-ți oferă viața.

Dacă n-ai văzut
cum cerul
se aprinde dimineața,
nu vei afla misterul,
cum apare viața.

Dacă toate-acestea,
tu le stăpânești,
mai ușor copile,
viața o trăiești.

poezie de (28 august 2017)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Trezire

Ce seară-n care singur cu mine iar mă lupt
De teamă și tristețe astăzi, mai abrupt,
Mai sec, mai gol, mai aspru, mult mai învolburat
Mi-am văzut viitorul în aerul curat,

În vântul care bate, în frunza ce-a căzut,
În timpul care trece și-n omul ce-a trecut,
Pe mine în oglindă așa curat și drept
Și bun, cinstit și sincer, cu inima din piept

Bătând în fugă mare, prinzând cu drag de tot
Ce a atins în cale, iubit-a totul, pot
spun cu strigăt mare, cu trâmbiță de foc,
Tot ce avem în viață nu ține de noroc,

Ci doar de tine totul, de mine și de noi,
Sau poate nu de-a-ntregul, dar sincer, îndoi,
este-n lumea asta un lucru cât de mic
Pe care, chiar și-n gând doar am vrut ca să-l ridic

La nivelul la care să-l pot vedea deplin
Așa cum e, un totul, lăsat de la Divin
Mai mic, mai plin, mai mare, unit de mii de părți
Ce-ar încăpea în minte, dar nu în mii de cărți

Cum e a mea oglindă în care m-am văzut
Astăzi mai clar, mai tare, mai drept dar decăzut
Din chiar a mea părere, căci chipeș, bine, sus
Până mai azi pe mine mereu, mereu m-am pus

Dar am greșit și știu că la mine m-am uitat
Așa voios cum sunt, eu mai rău m-am întristat
Că m-am văzut prea bine, credeam că sunt zărit
De toți prietenește dar, Doamne, ce tâmpit

Să mă ridic cu gândul, cu inima în slăvi
Pe mine, înnegritul, în suflet cu otrăvi
De morți aducătoare, cu putredu-mi miros
M-am pus în piramidă de sus și până jos

Când de fapt azi, întâia oară când m-am desprins
De egoul puternic, de rugul cel aprins,
Am observat că nu sunt măcar numai pe sfert
Cât mi-am văzut persoana pe care prea incert

Am crezut că o cultiv și că spre bine-o cresc
Pe când, de fapt, cu lauri eu singur acresc
De parc-aș fi o iudă, rău mie mi-am făcut
Că am plecat departe de unde m-am născut

Gol și murdar și vânăt dar totuși fericit,
Așa eram și tot eu de-acolo am fugit
Ca să m-ascund de mine, de viziunea mea
Asupra mea, desigur, ce greu apăsa

Dar nu vedeam c-orbește mergeam întunecat
De propria privire, de modul cel spurcat
Cu care murdărit-am un trup orânduit
Prea bine de un Doamne ce nu L-am prețuit

Din propria-mi prostie, din nepăsarea mea
Tot eu mereu lăsat-am în partea cea mai grea
A iadului cadă treptat a mea viață
Și m-am trezit deodată ieșit la suprafață

Și n-am știut, chiar astăzi, reacționez
La propria trezire sau poate un botez
Ce vine dintr-un singur și unicat moment
În care eu, pe mine, m-am văzut monument

Ridicat doar pe apă, pe vânt, pe foc uscat
Și lăsat din porunca Marelui Împărat
cadă ca în valuri, ca frunza de ușor
Poate fiu legendă și pildă tuturor

știe să nu facă vreodată ce-am făcut
Cu viața pân-acuma câtă mi-am petrecut,
Ci mereu s-o îndrepte, s-o crească mai frumos
Unde este Lumină și Cerul luminos!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mai e o zi

Mai e o zi și n-ai să mai vii
Mai e un ceas și am să te las
pleci, cu visul meu

Ieri îmi spuneai cât de mult mă iubești
Mâine știu că iar ai să greșești
De-acum îți spun pleci

Mai e o zi
Până vei ști
Cum e să pierzi și tu
Numai o zi
Și ai să știi
Cum e să pierzi
Și-atunci poate nu vei mai greși

Mii de cuvinte de dor am șoptit
Nici nu mai știu de ce te-am iubit
Când nu mai e nimic

Totu-i departe s-a dus ca un fum
Nu vreau decât fiu singură acum
S-o iau de la început

Mai e o zi
Până vei ști
Cum e să pierzi și tu

Numai o zi
Și ai să știi
Cum e să pierzi
Și-atunci poate nu vei mai greși

Poți să-mi spui orice acum
Doar că nu te cred
Mă simt bine și aș vrea
Altceva

Numai...
Altceva...

Mai e o zi
Până vei ști
Cum e să pierzi

Numai o zi
Și ai să știi
Cum e să pierzi
Și-atunci poate nu vei mai greși

cântec interpretat de Dana Nălbaru, versuri de din Parfum (iulie 2008)
Adăugat de Lucian VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

N-am drept să stau

N-am drept să stau, nici să privesc în urmă,
cât am un steag și un dușman înrăit —
nu-n perii albi și-n viața ce se curmă,
ci-n jertfa mea se-arată cât am trăit.
Vrăjmașii vin năvală ne-ntreruptă,
hotarul lor se-ntinde an de an
și rând pe rând cei buni căzură-n luptă
cu fruntea sus, cu fața la dușman.
Tot mai grăbiți trec anii înainte
și-s tot mai rari vitejii luptători;
în loc de frați îmbrățișăm morminte,
jelim pe steaguri fără luptători.

N-am drept să stau, nu m-ar primi la moarte
nici în pământ și nici în cer ai mei,
de n-aș lupta treacă mai departe
solia lor, cum au adus-o ei.

N-am drept să stau, o torță-mi fac ființa,
arzând, s-arăt pericolul străin,
să pot trezi eroic conștiința
în toți ai mei câți sunt și câți mai vin.

Când voi vedea -nfrânt păcatul zace
și-ai mei uniți merg desăvârșit,
abia atunci voi ști și eu că-n pace
am drept merg spre-odihnă, liniștit.

poezie clasică de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Kung fu

Părea o zi de "dolce far niente"
Cum, de o vreme, mult prea multe îs,
Dar am avut, la țanc, un fel de "Pâs!"
Și... cum să vin la Ea cu argumente?

"Ia pune mâna, cât mai e zăpadă,
Și ia din debara un bătător,
Că nu-i nimic mai bun la un covor,
Iar tu... mai faci un pic, de mușchi, paradă".

"Ok!" - în gândul meu: "Ce mare brânză!?" -
M-am scuturat, cumva, de lenea mea
Și, chinuind centura înc-o za,
Mi-am zis scap și de ceva osânză,

Ba chiar de niște catecolamine,
Că s-or fi adunat de când tot stau
Și, de prin sânge-afară să le dau,
O fi, cum zice ea, chiar foarte bine.

Am dat covorul, ușurel, de-a dura
Și l-am luat pe-un umăr, strâns în sul,
De mă simțeam un Hercules fudul,
Cu gândul: " înceapă aventura!",

Căci mintea mea deja făcuse planul:
Pe bietul meu covor am să aplic
Tot ce-am văzut prin filme și nimic
N-ar fi putut să-mi zdruncine elanul.

L-am aruncat afară, în zăpadă,
De s-a întins ca dintr-un pumn James Bond,
Sau al lu' ăla, galben, rubicond,
Ce face,-n tot ce dă, pe loc să cadă.

L-am apucat de-un colț cu mâna stângă,
Ca într-un film din vremea lui Van Damme
Iar dreapta mea –Doamneee, rău mai eram! –
Îl căsăpea – tot praful înfrângă.

Am fost... nici nu mai știu ce personaje,
Dar sigur, la kung fu, eram Bruce Lee,
Când m-a strigat nevasta: "Nu mai vii?"
... Și am trecut la... a urca etaje.

De-atunci, să nu mai văd televizorul,
Că-n seara aia am simțit mor,
De oase, mușchi, de toate câte dor.
Și nu mai vreau kung fu nici cu... covorul!

poezie de din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ce rost ar fi avut?

Ce rost ar fi avut această viață
de n-ai fi existat, copilul meu?...
N-aș fi știut nicicând cum se-nvață
cu sufletul fi prezent mereu
la tot ce deopotrivă ai în față
trecând prin lume, de-i ușor sau greu.

Am înțeles mai bine ca oricine
iubirea să o dau celor din jur,
îndrăgesc, așa cum se cuvine,
și să ridic în zări fără cusur
ce-i mai de preț în clipa care vine,
pentru a clădi un viitor mai pur.

Ai fost cununa mea întotdeauna,
o port mereu ca pe un cer senin,
puteri îmi dai ca, una după una,
prin zilele ce neoprite vin,
în inimă să îmi aduc întruna
icoanele la care să mă-nchin.

Când n-oi mai fi cu tine-n astă lume
te voi privi din flori și din copaci,
iar tu vei ști cineva, anume,
prezent și nevăzut în tot ce faci,
mereu va fi cu tine să te-ndrume,
să-ți netezească locul care-l calci.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adina-Cristinela Ghinescu

Tăcerea ta...

și m-a durut tăcerea ta... de ce îmi taci în toate?!
durerea a fost numai a mea... și vina-i parte-n parte!
și m-ai înstrăinat tacit... fără vreun cuvânt!
prin caracteru-ți plictisit... am încetat cânt.

și n-am putut a te uita... așa cum mi s-a spus...
știu doar inima-mi chema... iubirea-n nepătruns.
și mi-am pus mii de întrebări... de ce atâta dor...?
dar am primit numai mirări... și taine care dor.

am fost privită cum nu sunt... așa cum tu vedeai...
nu eu, dar sufletul mi-e sfânt... șimțeai, dar nu credeai!
și au trecut clipe și zile... și tot n-am încetat...
a te-nrăma numai în file... eu tot, tot am sperat!

dragostea-i tot ce-am vrut știi... să te învăt iubirea!
-ncepi și tu a dărui... simțindu-ți împlinirea.
și tot alerg după cai verzi... visând la o schimbare...
iar tu îmi râzi și spui vezi... perfecțiuni eroare.

și m-a durut tăcerea ta... de ce îmi taci în toate?!
aș fi-nțeles inima-ți rea... și-aș fi mers mai departe!
dar ai tăcut prea mult și doare... atunci când nu mai știi...
ce-i autentic, sau eroare... ca să exiști, fii!...

poezie de din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Nicio pagubă

Numai azi, că-i Dragobete,
M-am gândit să-mi scot și eu
Dorul de la naftalină
(Ăsta-i suflețelul meu).

Și era, săracu', mare,
abia mai încăpea
Printr-un atriu, și-ăla tare,
Obosit de cât muncea.

Și l-am scos (știu, faceți glume!),
Dar l-am scos, îmi amintesc,
Și i-am zis: "Ia du-te-n lume,
După fete ce iubesc!"

Mi-a plecat în lume dorul
Și vă-ntreb: nu l-ați văzut?
Dau anunțul: "Găsitorul,
Să-și păstreze... ce-am pierdut",

Că mă simt și eu mai bine
Fără el, acum am loc
Și în atriu, și... la mine...
Numai azi... de am noroc.

poezie de din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Peste sufletu-mi cărunt

Sunt aici
și mai tresar,
când se-nchid, pe umbre, stele,
mă mai leg
de câte pot...
printre gândurile mele.
Tot mai duc
și tot mai car,
viața-n firul ei subțire,
și ca sprijin,
drept toiag,
folosesc o amintire.

Au trecut
prea multe veri
peste iernile din toamne,
m-a durut
pustiul lor
și mă rog la tine, Doamne,
vreau copiii
să-i mai văd,
cât îmi este incă bine.
Pune-un gând
în gândul lor
să mai treacă pe la mine.

Timpul mult
prea nemilos,
când îi ia și când îi lasă,
n-am o vorbă
cui să-i spun,
bolul singur de pe masă
îmi vorbește
fără grai,
fără grai se-aude-n toate,
tot încerc,
încerc uit,
mamă sunt și nu se poate.

Mai aud
curgând prin ploi
câte-o lacrimă tăcută,
dorul ei
de dorul lor,
când obrazul îmi sărută.
Mai aud
cum nu mai sunt.
poarta, veșnic, încuiată,
peste
sufletu-mi cărunt
s-a uscat tăcerea toată.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Coșbuc

Podul lui Traian

Colo surele ruine
Către Dunăre privesc
Cum tot vine apa, vine
Martori vremilor trecute,
Cât sunt astăzi de tăcute,
Numai inimii-i vorbesc.

Eu mă uit pe apa sură
Încrețit-abia de vânt;
Apa lângă mal murmură.
Trec și vremile-nainte,
Trec și-aducerile-aminte
Cum trec toate pe pământ.

Au pierit acele glorii,
Și-alte-asemeni nu se nasc
Ah, dar iată luptătorii
Scutul lor cum îl aruncă,
Sapă, cum le-a dat poruncă
Meșterul de la Damasc.

Grinzile de grinzi se leagă
Peste munții de granit,
Lespezi peste bârne-ncheagă
Viaduct pe bolți enorme
Și-uriașele lui forme
Parc-ajung până-n zenit.

Și din câte-avea ținuturi
Roma-n stăpânirea sa,
Iuți oșteni ascunși sub scuturi
Vin ca apa revărsată,
Cum potopul tău odată,
Iahve, peste lumi vărsa.

Podul își îndoaie fierul
Sub atâți legionari,
Tubele-nspăimântă cerul!
Istre,-acum te bați în spume!
Mulți văzuși tu tari în lume,
Însă nu pe cei mai tari!

Cine va mai sta-mpotriva
Leului roman de-acum?
Care fulger stăvili-va
Goana răzbunării sale?
Ai voinici tu, Decebale,
oprești furtuna-n drum?

Ori ai tăi sunt cei ce-n gloate
Ies din codri-ntunecați?
De pe câte râuri toate
Vin la moarte ca la nuntă
Cu topoare-n mâini, și-nfruntă,
Șapte rânduri de-mpărați?...

Ah! visez. Eu la ruine
Și la Dunăre privesc,
Cum tot vine apa, vine.
Ele stau ruine mute
Martori vremilor trecute,
Numai inimii-i vorbesc.

poezie clasică de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Zbor

În țara-ceea îngerii cântau
pe-un cer ce-abia mai semăna cu cerul
și se-ntreceau în zboruri, se-ntreceau
în cânturi care îi sporeau misterul.

Și nu-i vedeau cu ochii văzătorii,
și îi vedeau doar cei ce nu vedeau -
aveau ceva în ei nevăzătorii,
căci îi vedeau cumva, îi ascultau

Și-atunci zburau și ei, puteau zbura
prin norii îngerești de peste-o țară
în care nu cu ochii ai putea
vezi cum toți vedeau odinioară.

Iar eu, în aventura-mi solitară,
mai urc spre cer, ca îngerii ce zboară.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
Cineva are nevoie de răspunsul tău: De unde vine expresia "sânge albastru"? Fii primul care răspunde!
Direcționează
2%
către Asociația Culturală Citatepedia!

Citește detalii »

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!