Taifas la vatră

- Vetă? Ascultă-mă şi să spui
Ce ştii despre Alecsandri,
A murit ori o mai trăi?
Spune-mi, fată, tot ce ştii!
El este de prin Moldova
Roman, cumva din Tutova
Cât era coasta de mare
O urca toată călare
Frâul c-o mână îl ţinea,
Iar cu cealaltă scria.
Când termina cu moşia
Era gata şi poezia.
A scris versuri bune,
Cetite de multă lume.
- De ce, Ioane, păcătuieşti,
Eu, bărbate, îs din Bulzeşti.
Cine o fi şi o mai trăi?
Nu ştiu, Ioane, ce să spui
Eu la şicoală l-am avut
Pe Gheoghe al lui Coşbuc
Cu iarna lui numai frig
Şi noi în bănci tremurând.
- Dar pe Peneş Curcanul
Care s-a luptat cu otomanul,
Colo, la Dunăre mai jos,
Şi săracul nu s-a mai întors.
- De unde, Ioane, le ştii,
Că te ţii numa de beţii,
Cu banii care i-ai dat
Făcea Veta un palat.
Acum stăm în bojdeucă
Şi e gata să se ducă!
Ce ne facem, Ion al meu,
Bătuţi de Dumnezeu.
Că de când mă ştiu, săraca,
Tot cu sapa şi cu vaca.
Cine să-mi spună mie
Că Ion bea numai rachie!
- Vetă, văz eu că glumeşti
Spune ceva de Buzeşti,
Care a băgat spaima-n turci
În Sinan-Paşa şi mameluci
La Neajlov, apă mare,
De la Bucureşti la vale,
La Călugăreni pe pod
A murit mult norod.
A luptat Mihai cel Viteaz
Care noaptea era treaz.
A făcut sărmanul Unirea,
Dar ungurii i-au scris pieirea.
- Aşa, Ioane, îi cunosc bine,
Cum te cunosc şi pe tine.
S-au luptat cu otomanii,
Cu austriecii şi maghiarii.
Stând la un pahar de vorbă
L-au neglijat pe Vodă.
Basta, ăla încăpăţânat,
Capul i l-a retezat.
Căpitanii, dacă au văzut
Că Vodă al lor a dispărut
Au dus capul viteazului
La Mânăstirea Dealului
Cu supunere şi cinstire
Pentru a noastră Unire.
- Bravo, deşteaptă mai eşti,
Îi ştii bine pe Buzeşti.
Da, pe Sorescu îl cunoşti,
Fiind cu tine din Bulzeşti
A scris teancuri de poezii,
Şi multe piese hazlii.
A ajuns poet mare
În ţară şi peste hotare.
De ajungi pe la Craiova
Numai despre el e vorba.
- Ce spui, Păcală al deştept,
Îmi e rudă şi-l jelesc.
Lasă drojdia aia tare
Şi-i aprinde o lumânare.
- Aşa, Veta mea cuminte,
Toată viaţa te ţin minte.
Săracul, de ar mai trăi
Amândoi ne-am beţivi.
Să-mi spună de Lilieci,
De Dobretul şi dovleci,
Că prea le ştia pe toate
Şi le spunea în dreptate,
Iar de acum înainte
Mă fac băiat cuminte.
- Ioane, tu mă păcăleşti
Şi cârciuma n-o ocoleşti!
Lasă-te, bărbate de ea,
Să trăieşti cu Veta ta!
- Bravo, Vetă, eşti cuminte,
Mereu am să te ţin minte.
Culegem duda şi prune,
Facem ţuica şi spunem glume.
Cârciuma o las la cine o vrea,
Eu nu mai calc prin ea.
Bem şi mâncăm la vatră,
Aşa cum a fost odată,
Să se mire întreg satul
Că una-i Veta cu bărbatul!

poezie de Dumitru Matei din Clepsidra vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măi Ioane...

De ce râzi aşa, Ioane?
Lumea-i de necazuri plină!
Dacă vrei, o mai alină
Că-i cuprinsă de frisoane!

Dac-ai vrea să dai iubire
De un leu la fiecare,
Tot ar fi un lucru mare
Şi pricină de cinstire.

Tu îmbeţi de voie bună
Un dor ce te-a prins în valuri;
Înăcrit în idealuri
Noaptea te zgâieşti la lună

În perplexa ta visare.
Vorbă bună n-o să-ţi spună,
Nici nu-ţi va pune cunună
Că doreşti ce soarta n-are!

Nu mai râde-aşa, Ioane,
Că te-i încreţi pe faţă
Ca un stârv de cotoroanţă!
Zi mai bine-"Ajută, Doamne!",

Vezi de lume şi-o alină
Şi dă vers de împăcare,
Dulce pentru fiecare,
Că de-amar e tare plină!

Măi Ioane, măi Ioane,
Oful tău a prins rugină,
Mult aşa n-o să te ţină!
Ce? Acum ai tu frisoane?!

Măi Ioane, măi Ioane...

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (1 octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reporterul: Ce mai faci, Ioane, cum o mai duci?
Ion: Mulţămesc, bine! Fur... Adica, noa, mă privatizez şi eu, ca să nu ramâi de prost. Să nu-mi zâcă copiii când or fi mari: "Mă, tată, toată lumea s-o privatizat, numa' tu, ca fraieru', nu!"
Reporterul: Fii mai clar, Ioane, fă-ne să-nţelegem!
Ion: Mă rog frumos. Eu credeam că a-nţăles toată lumea, că nu-i aşa greu, noa.
Reporterul: Nu ideea cu furatul. Pe aia cu privatizarea, cum te privatizezi...
Ion: Păi, da, pă aia. Că până acum... adică până la răscoala din decembrie, ştii matale, ni se zâcea că toţi suntem propritari. Acum se zâce că fiecare este propritar. Şi atunci, ce fac io? Păi, duc acasă toate lucrurile pe care eram propritari toţi.
Reporterul: Cum ştii tu cât anume îţi revine ţie?
Ion: Cum ştiu? Ehe, mintea ţăranului, tinere, mintea ţăranului, că isteţ ca ţăranu', ehe... Păi io calculez simplu. De pildă, să zicem că dacă văd o roată. Acu io-mi închipui că dacă am fost propritari toţi... apoi nu-i toată a mea. De aia nu fur toată roata... dar iau şi eu acolo de-o spiţă. Azi o spiţă, mâine o spiţă.... şi p-ormă-mi fac un SRL....

replici din Unda veselă, sceneta "Interviu cu Ion" de Corneliu Sofronie
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nuntă n-a mai făcut, căci cu cine era s-o facă? Fata împăratului, cum a ajuns la casa mirelui, i-au plăcut palaturile şi socrii. Iar când a dat cu ochii de mire, pe loc a încremenit, dar mai pe urmă, strângând ea din umeri, a zis în inima sa: "Dacă aşa au vrut cu mine părinţii şi Dumnezeu, apoi aşa să rămâie". Şi s-a apucat de gospodărie. Purcelul toată ziua muşluia prin casă, după obiceiul său, iară noaptea, la culcare, lepăda pielea cea de porc şi rămânea un fecior de împărat foarte frumos! Şi n-a trecut mult, şi nevasta lui s-a deprins cu dânsul, de nu-i mai era acum aşa de urât ca dintâi. La vro săptămână, două, tânăra împărăteasă, cuprinsă de dor, s-a dus să-şi mai vadă părinţii; iară pe bărbat l-a lăsat acasă, căci nu-i da mâna să iasă cu dânsul. Părinţii, cum au văzut-o, s-au bucurat cu bucurie mare, şi, întrebând-o despre gospodărie şi bărbat, ea a spus tot ce ştia.

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei oarecare...

La tine-oricum se cer prea multe,
Caracter bun şi studii culte,
Nu numai chip şi-o spartă gură
Fără noimă, nici măsură...

Se pare mult două cuvinte?
Pretenţii sunt dar nu le minte,
Spui te respecţi, cine te-ascultă,
Cacao-nghiţi şi încă multă...

Uns cu-alifii dar expirate
Şi dosul ţi-e, nu am dreptate?
Becul s-a stins, eşti mai cuminte,
E beznă nu? Ca-n a ta minte...

Hai marş! Dispari şi dute-n... colo!
Nu-ţi face griji, că nu eşti solo,
Ca tine sunt, deci ai pereche,
Bătute-n cap şi-ntr-o ureche;

Îmi pare rău, dar ştii prea bine,
Eu te iubesc şi ţin la tine,
Te-aş vrea, nu pot... mă ţine-un sinus,
Tu eşti în plus şi plusu-n minus!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (9 septembrie 2004)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e tare dor

Mi-e tare dor de tine mamă,
De chipul tău angelic, de fecioară,
De glasul tău scăzut şi blând,
Spunând vorbe bine ticluite,
Pe care şi acum le am în minte.

De la tine ştiu, e uşor a găsi pricină
Când este dragoste puţină,
Pământul negru pâinea albă face,
Numai omul, locul îl sfinţeşte
Şi câte încă or mai fi
Care s-au pierdut în negura vremii.

Gândurile mă poartă ades,
La satul nostru vechi, de la răzeşi,
Aşezat pe coama unui deal
Şi la poale, râul Berheci şerpuia
Şi toată valea lin o străbătea.

La casa noastră de pe-o a lui uliţă,
Nu mai iese nimeni la portiţă,
Mi-e greu mamă pe-acolo să trec,
Că tare, tare inima-mi bate în piept
Şi un nod în gât mi se pune,
Când gândul îmi zboară către tine.

Mi-e tare dor de tine mamă,
Lacrimi calde mi se preling pe geană,
Mult aş vrea chipul a ţi-l mai vedea,
Să-mi mai alin puţin durerea.
Aievea eşti în visul meu,
Şi-n al meu suflet te port mereu.

Timpul nu ne-a fost de-ajuns,
Să ne spunem tot ce aveam de spus,
Viaţa mi-am dus-o departe de tine,
Iar tu erai împăcată c-o duc mai bine,
Aşa cum tu te-ai luptat şi ţi-ai dorit,
Ca noi, copiii tăi, să fim mai fericiţi.

Mi-e tare dor de tine mamă
Amintirile în minte-mi dau năvală,
Dar nu voi uita vreodată,
Odăiţa în care am crescut odată,
Când amândouă coseam şi tricotam,
Taina meşteşugului o descifram.

Mi- e tare dor de tine mamă
Şi nu voi uita vreodată,
Cum ne petreceai până la poartă,
Ne binecuvântai şi-ncercai mereu să spui,
Când vă voi mai vedea, dragi copii.
Dar cum era firesc şi de aşteptat,
A venit şi clipa de adio şi de bun rămas.

poezie de Georgeta Ganea (19 ianuarie 2023)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

O scrisoare de la Muselim-Selo

Măicuţă dragă, cartea mea
Găsească-mi-te-n pace!
Pe-aici e vânt şi vreme grea,
Şi-Anton al Anei zace
De patru luni, şi-i slab şi tras,
Să-l vezi, că-ţi vine plânsul,
Că numai oasele-au rămas
Şi sufletul dintr-însul.

Apoi, să ştii c-a fost război
Şi moarte-aici, nu şagă:
Cădeau pe dealuri, dintre noi,
Ca frunza, mamă dragă.
Şi-acolo-n deal, cum fulgera,
Un plumb simţii că vine
Şi n-avu loc, cât larg era,
Decât în piept la mine.

Mi-e bine-acum, şi-aşa socot
Că nu va trece luna
Şi-oi fi scăpat de-aici de tot.
Dar vezi te rog de una:
Să nu mai faci cum ai făcut
S-aduni la tine satul,
De veselă că ţi-ai văzut
Acasă iar băiatul!

Să vezi pe-aici şi ciungi şi-ologi!
Hristos să-i miluiască!
Tu mergi la popa-n sat să-l rogi
O slujbă să-mi citească.
Puteri de nu vei fi având
De plată, vorba-i lasă,
Că-i voi lucra o zi, oricând,
La-ntorsul meu acasă.

Pe Nuţu vi-l lăsasem mic,
Cu creştetul cât masa -
O fi acum ştrengar voinic
Şi vă răstoarnă casa?
Făcutu-i-aţi şi lui la fel
Căciulă, cum am vrut-o?
Aveam o piele-n pod, de miel,
Doar nu veţi fi vândut-o?

Nevestei mele să-i mai spui
Să-mi cumpere o coasă,
Cea veche nu ştiu este-ori nu-i
Şi-o fi acum şi roasă
De când rugina scurmă-n ea.
Să-mi văd, o date-ar sfântul,
Cum cade iarba-n faţa mea
Şi-mi bate-n plete vântul!

Ea lupte-se cum biet o ştii,
C-aşa ne dete soartea,
Că şi noi ne-am luptat pe-aci
Cu greul şi cu moartea;
Dar l-a ajuns şi pe harap
Blestemele şi plânsul,
Că noi i ne-am ţinut de cap
Şi-ntrarăm după dânsul.

Şi i-am făcut, măicuţă, vânt!
L-am scos detot din ţară,
Măcar stătea pe sub pământ
Şi nu ieşea pe-afară.
Şi-am prins şi pe-mpăratul lor,
Pe-Osman nebiruitul,
Că-l împuşcase-ntr-un picior
Şi-aşa i-a fost sfârşitul.

Păi, ne ţinea pesemne proşti,
Să-şi joace hopa-tropa,
Că nu puteam să batem oşti!
Dar poate taica popa
V-a spus de prin gazeturi tot -
El cum şi-a dat juncanii?
Acum i-aş cumpăra, să pot,
Dar nu mai am, azi, banii.

Mă doare-n piept, dar nu să ţip,
Şi-aşa mi-e dor de-acasă,
Şi-aş vrea să plec, dar nu e chip
Că vodă nu mă lasă.
Dar uite, nu e nu ştiu cât
O lună chinuită,
Şi-o să te strâng de după gât,
Măicuţa mea iubită...

........................

Aşa mi-a spus Ion să-ţi scriu,
Iubească-ţi-l pământul!
Şi-am tot lăsat, pân-a fost viu,
Şi-mi ţin acum cuvântul.
Să te mângâie Dumnezeu,
C-aşa e la bătaie -
Şi-am scris această carte eu,
Căprarul Nicolae.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub patrafir

Părinte, eu mă-nec din piept
Şi n-am puteri de vorbă multă ;
Cât voi putea vorbi m-ascultă
Să-ţi spun în grabă tot şi drept.
Aş vrea să-ncep cu fapte bune,
Dar n-am făcut, ori le-am uitat
Şi raiu-n cap puţin mi-a stat.
Şi-am fost şi prost la numărat —

Şi n-am ce spune.

N-aveam nici vreme. Tata-i mort
Şi mama-i cu copii, sarmana.
Ei de la mine-aşteaptă hrană,
Şi grija numai eu le-o port
De-acum ei singuri să şi-o poarte!
Mi-e milä de durerea lor,
De ei mi-e jale, nu că mor.
Dar cum e scris Că sunt dator

Şi eu c-o moarte.

Eu mă cunosc; sunt păcătos,
Că prea am dus-o-n râs şi-n glume...
Prea drag mi-a fost să fiu în lume,
Şi-am prea iubit ce-a fost frumos!
Pe lângă vin, voinicii roată,
Şi chiote pe deal în zori,
Şi ziua luncile cu flori,
Şi hora noaptea-n şezători,

Şi viaţa toată!

Şi mi-a plăcut în jurul meu
Să văd flăcăi pe bătătură
Şi cobza cu isonu-n gură
Să-mi zornăie zorind mereu.
Să văd cum se cotesc şirete
Pe-ascuns nevestele, şi-aprins
Se simt de peste brâu cuprins
Trupşorul cel subţire-ncins

Al unei fete.

Păgân sunt parcă, nu creştin!
Bisericos n-am fost, părinte,
Dar rar, când mi-am adus aminte,
M-am dus şi eu ca să mă-nchin.
Eu am pe Dumnezeu în mine:
Mereu îl simt, şi-l văd mereu —
Gândesc aşa! Mai ştiu şi eu!
Dar, taică, las' că Dumnezeu

Va şti mai bine.

N-am dat în viaţă nimănui
Prilej să-mi poarte duşmănie,
Eu n-am putut să ţin mänie
Că n-am avut, părinte, cui,
Măcar mi-au tot făcut-o unii!
Şi n-am fost slab şi nici fricos:
Pe opt ţi-i dau grămadă jos —
Dar m-am ferit să-mi fac ponos

Cu toţi nebunii.

O dată numai... P-un flăcău
L-am dat de ziduri, pentr-o fată
A doua zi a prins deodatä
La plug în deal să-mi pară rău,
Şi nici la boi n-am dat mâncare
Şi-n brazdă plugul l-am lăsat
Şi ca nebun am alergat
Pe dealuri, pe flăcău să-l cat

Să-i cer iertare.

Şi nu mai ştiu... atâta-i tot,
Ba, taică, stai! E cu vecinul.
Pe palme m-alinta creştinul
Şi drag m-avea ca pe-un nepot...
Şi eu i-am sărutat nevasta!
EI moş, ea o copilă-abia.
Mi-a fost şi milä, cum plângea,
Şi, Doamne, ochi frumoşi ce-avea —

Păcat e asta?

Dac-am uitat ceva să spui,
Mi-e martur Dumnezeu, părinte,
C-am spus ce mi-a venit în minte
Şi-oi spune tot, în faţa Lui!
Şi-acum canon... îl ştiu anume!
A fost aşa, şi n-aş cârti:
Canon e că nu pot trăi!
Şi-ntr-altă lume n-o mai fi

Ca pe-astă lume.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ipate însă nu avea acum grijile aceste; el era mâhnit pentru pierderea lui Chirică, care era bunătate de băiat, şi nu ştia unde l-ar găsi, ca să-i mulţumească pentru atâtea binefaceri ce primise de la dânsul. Dar Chirică era acum tocmai în iad şi se desfăta la sânul lui Scaraoschi, iar codoşca de babă gemea sub talpa-iadului şi numai motanul ei cel din ceea lume îi plângea de milă, pentru că l-a cocolit aşa de bine. Şi iaca aşa, oameni buni, s-a izbăvit Ipate şi de dracul şi de babă, trăind în pace cu nevasta şi copiii săi. Şi după aceea, când îi spunea cumva cineva câte ceva de pe undeva, care era cam aşa şi nu aşa, Ipate flutura din cap şi zicea:" Ia păziţi-vă mai bine treaba şi nu-mi tot spuneţi cai verzi pe pereţi, că eu sunt Stan Păţitul!"

Ion Creangă în Povestea lui Stan Păţitul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,
nu pentru pătule, nu pentru pogoane,
ci pentru văzduhul tău liber de mâine,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,
pentru cântecul tău ţintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tău, pus în lanţuri,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru mânia scrâşnită-n măsele,
ci ca s-aduni chiuind pe tăpşane
o claie de cer şi-o căciulă de stele,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi
şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane
şi zarzării ei peste tine să-i scuturi,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Aşa, ca să-ţi pui tot sărutul fierbinte
pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane,
pe toate ce slobote-ţi ies înainte,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri şi funii!
Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!
Şi sus, ca lumina din urma furtunii,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!...

poezie celebră de Radu Gyr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua mea

Acum... şi şapte de-ani, veneam şi eu pe lume
Ca să mă aflu-n treabă... aveam doar gânduri bune.

Era gata să mor... şi mama, odat' cu mine
Dar Dumnezeu n-a vrut şi s-a răstit: "Nu-i bine!

De ce dai înapoi?! Nu ştii ce ai promis?!
Chiar dac-ar fi război, nu vei cădea-n abis!"

M-am întors, ruşinată, din hotărârea mea,
Ştiind că viaţa toată va fi-ncercare grea.

Cu toate că zâmbeam, tristeţea-mi da de furcă
Şi în suflet găseam un mare dor de ducă...

Strângând din dinţi, gustam toată durerea vieţii,
În timp ce îmi treceau toţi anii tinereţii.

Nu vă mai spun povestea, că e numai a mea,
Şi ştiu că dac-aş spune-o, nicicui nu i-ar păsa.

Şi uite-aşa, aflaţi pe Geta, obosita,
Ce are-n ea IUBIRE, câtă spunea Nichita.

Mă bucur c-am păstrat curat şi cald în suflet!
Aşa, am reuşit să ştiu să pierd c-un zâmbet.

Un om - un Univers... o viaţă - o poveste...
Şi la sfârşit vom spune:"A fost... şi nu mai este!..."

Dar, astăzi nu mai plâng şi o să chefuiesc
Şi voi trăi mulţi ani, fetiţa să îmi cresc!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dawson: Bun, deci... Vrei să-mi spui ce se întâmplă?
Pacey: Nu e ceea ce crezi tu, Dawson, nici pe departe.
Dawson: De unde ştii ce cred eu?
Pacey: Pentru că se vede pe faţa ta, amice! Da, eu şi cu Joey am petrecut mult timp împreună în ultima perioadă, pentru că am fost aici încercând să învăţăm să dansăm şi apoi ea mă învaţă trigonometrie. Dar ce mi se pare mai interesant e că dintre toate blondele şi bruntele posibile, dintre femeile pe care noi le cunoaştem, prima care ţi-a venit în minte a fost Joey. Oare de ce?
Dawson: Pacey, nu o să scapi încercând să mă analizezi pe mine.
Pacey: Doar te întreb ceva simplu. Adică, Dawson, tu şi Joey... nu mai e iubita ta.
Dawson: Da, nu mai este.
Pacey: Da... aşa că de ce mai purtăm discuţia asta? Înţelegi ce vreau să spun? Eşti acelaşi tip care mi-a spus acum câteva săptămâni că voi doi aveţi nevoie să fiţi separaţi.
Dawson: Mda, trebuie să mergem pe căi diferite, dar nu mi-a trecut niciodată prin minte că...
Pacey: Că ce? Că şi ea o să-şi continue viaţa... sau poate că nu ţi-a trecut prin minte că în drumul ei s-ar putea opri la mine, despre asta este vorba? Dumnezeule, frate, aşa faci mereu, vorbeşti şi iar vorbeşti şi nu te asculţi. Spui că ai trecut peste ea, dar nu este aşa. Sunt doar cuvinte care nu înseamnă nimic pentru tine.
Dawson: Nu ştii despre ce vorbeşti.
Pacey (râde şi se întoarce şi arată spre Joey care dansează cu un bătrân): Uită-te la ea, Dawson. Uită-te bine, este o zeiţă, prietene. Cât timp credeai că o să treacă până să apară vreun tip care s-o placă?! Pe bune, frate, şi când o să se întâmple asta ce o să faci?
Dawson: O să... o să accept totul aşa cum o să fie.
Pacey: O să accepţi totul aşa cum o să fie, hombre, poate că ar trebui să-ţi dai seama de acum pentru că tipul care o să apară nu o să fie prietenul tău cel mai bun şi nu o să-ţi ceară permisiunea, tipul ăla o să se uite bine la ea şi o să treacă peste tine.
Dawson: Ce ascunzi tu, Pacey?
Pacey: Ce?
Dawson: Pentru că toată analiza asta a vieţii mele amoroase nu schimbă faptul că nu mi-ai răspuns la întrebarea mea iniţială, de ce am găsit prezervativul ăla?
Pacey: De ce îmi mai bat capul? (Se întoarce şi pleacă.)

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alex: Stela, te rog eu... Nu fi aşa dură cu el!
Stela: Dură?! Eu?! Tot eu?! Nu-i mai tot luaţi partea! Nici acum nu vă daţi seama că, datorită acestor pastiluţe pe care şi-a permis să le ia cu de la sine putere, putea să doarmă mult şi bine, pe veci chiar şi poate niciodată nu ne-am fi dat seama din ce cauză! Aceste pastiluţe sunt foarte "curate", nu lasă deloc urme în organism, de aceea aparatura medicală şi toate analizele pe care i le făceam degeaba indicau în mod cert că n-are absolut nimic, e perfect sănătos! Sunt asimilate rapid şi eficient! Fără urme... Deci, doar câteva să mai fi luat şi n-am mai fi avut ce să facem pentru tine, frumosule, nu te-am mai fi putut ajuta cu nimic, în nici un fel, nu te-am fi putut salva, oricât ne-am fi străduit noi! Şi nici n-am fi ştiut de ce s-ar fi întâmplat astfel... Ce zici de fapta ta acum? Spune ceva, comandante!
Lucian: Păi... Cine ştie?! Poate că era mai bine! Scăpaţi de mine şi gata! Mare scofală?!
Stela: Ah, da?! Mare scofală?! Şi gata, că bine zici! E nebun! Vedeţi?! Complet nebun... Ascultă-mă bine, frumosule! Să nu mai spui niciodată aşa ceva, nici măcar în glumă, că te pocnesc serios, de mă ţii minte pentru tot restul vieţii tale, pricepi?! Cu mine nu e de joacă! Să nu mai încerci vreodată să faci ceva asemănător, că intri în mare încurcătură! Ne-am înţeles?!
Lucian: Da... Pricep.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai e o zi

Mai e o zi şi n-ai să mai vii
Mai e un ceas şi am să te las
Să pleci, cu visul meu

Ieri îmi spuneai cât de mult mă iubeşti
Mâine ştiu că iar ai să greşeşti
De-acum îţi spun să pleci

Mai e o zi
Până vei şti
Cum e să pierzi şi tu
Numai o zi
Şi ai să ştii
Cum e să pierzi
Şi-atunci poate nu vei mai greşi

Mii de cuvinte de dor am şoptit
Nici nu mai ştiu de ce te-am iubit
Când nu mai e nimic

Totu-i departe s-a dus ca un fum
Nu vreau decât să fiu singură acum
S-o iau de la început

Mai e o zi
Până vei şti
Cum e să pierzi şi tu

Numai o zi
Şi ai să ştii
Cum e să pierzi
Şi-atunci poate nu vei mai greşi

Poţi să-mi spui orice acum
Doar că nu te cred
Mă simt bine şi aş vrea
Altceva

Numai...
Altceva...

Mai e o zi
Până vei şti
Cum e să pierzi

Numai o zi
Şi ai să ştii
Cum e să pierzi
Şi-atunci poate nu vei mai greşi

cântec interpretat de Dana Nălbaru, versuri de Dana Nălbaru din Parfum (iulie 2008)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joey: Ştii, voiam să tac şi să te las să pleci. Dar nu aş fi eu. Ar fi ca într-un film de Merchant Ivory unde oamenii suferă în tăcere, iar tu ar trebui să fii atât de impresionat de cumpătarea lor. Îmi pare rău, dar la naiba cu asta. Prietenul meu cel mai bun din toată lumea pleacă mâine şi o mare parte din mine vrea ca el să rămână. Aşa că sper să nu mă urăşti.
Dawosn: Nu aş putea să te urăsc niciodată, Joey. Nu că nu aş fi încercat asta.
Joey: Ultimii doi ani au fost o adevărată telenovelă. Dar nu i-aş da înapoi, nu aş şterge nimic, dar... Mă bucur că s-a terminat. Pentru că îmi place cum stau lucrurile acum. Viaţa mea fiind mereu o glumă nesărată, acum că lucrurile merg bine... tu pleci.
Dawson: Jo, dacă aş crede măcar pentru o secundă că ar fi decizia corectă, aş rămâne, dar este timpul să plec. Este timpul ca eu să ies din camera asta şi este timpul ca tu să descoperi cine eşti fără noi. Capitolul acesta s-a încheiat, Joey. Simt asta.
Joey (cu lacrimi pe obraji): Crezi în magie? Eu nu credeam. Cum aş putea? 13 ani, mama ta moare. Şi totuşi mai speri în ceva magic, ceva care să facă totul mai bine. Dar nu se întâmplă aşa şi te uiţi la tatăl tău care nu e în stare să-şi învingă punctele slabe. Fără abracadabra în cazul acesta. Şi apoi mai e Pacey. Orice magie a fost între noi s-a terminat, nu-i aşa? Dar apoi mai eşti şi tu. E o dovadă că există cineva acolo care se gândeşte la mine. Prietenul meu care a fost mereu alături de mine. E magie curată. Cred că e doar un mod lung şi tărăgănat de a-ţi spune că o să-mi fie dor de tine, Dawson.
Dawson: Şi mie o să-mi fie dor de tine, Joey.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: Ştii, ea scrie foarte mult despre tine în jurnalul ei.
Lucian: Cum ai spus?! Jurnalul... Ce jurnal? Jurnalul ei? Al ei personal? Lia are un jurnal al ei aici, pe Proxima?
Sonya: Da. Nu ştiai?
Lucian: Nu. Nu ştiam... Şi spui că scrie despre mine în jurnalul ei?
Sonya: Sigur. Cred că nu există pagină din acel jurnal, pe care să nu-ţi fi menţionat numele, cel puţin o dată.
Lucian: Adevărat?! De ce şi ce ar putea să scrie despre mine?
Sonya: Nu ştiu. N-am văzut ce scrie. Nu sunt chiar atât de curioasă sau indiscretă, deşi aş fi putut observa foarte clar tot ce era scris acolo, în jurnalul ei, dacă aş fi mărit puţin imaginea, însă n-am procedat astfel.
Lucian: Atunci înseamnă că n-ai văzut că ar fi scris despre mine în jurnalul ei, dacă n-ai urmărit îndeaproape.
Sonya: Ai dreptate, n-am văzut concret, însă de scris, a scris despre tine în fiecare zi în jurnalul ei, asta-i sigur. Iar după cum ţi-am spus, cred că nu există pagină pe care să nu fie scris numele tău, cel puţin o dată.
Lucian: De unde ştii? Dacă n-ai văzut, cum poţi susţine că ar fi scris despre mine?
Sonya: Am dedus.
Lucian: Ai dedus? Te-ai bazat pe deducţie?
Sonya: Sigur, am dedus după mişcările pe care le făcea cu mâna în timp ce scria şi după privirea visătoare pe care o avea în acele momente... De altfel, nici nu era prea greu de dedus. În plus, de când v-aţi separat, e mereu tristă; cred că nu se gândeşte decât la tine, la nimic altceva.
Lucian: Serios? Chiar crezi? Uite, mi-ai trezit curiozitatea, nu pentru că susţii că s-ar gândi la mine mereu, ci pentru că nu ştiam că ar avea un jurnal al ei personal, aici, pe Proxima. Aş vrea să văd ce scrie zilnic în el.
Sonya: Păi, acum ştii: Are unul şi scrie foarte mult despre tine în paginile lui.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cearta dintre inima şi trupul lui Villon

- Ce-aud? - Eu sunt! - Cine? - Inima ta,
Ce mă mai ţin doar într-un firicel:
Licoare n-am, nici vlagă a bătea,
Văzându-te retras şi singurel,
Trist, alungat la colţ ca un căţel.
- De ce-s aşa? - De viaţa ta şucheată.
- Ce-ţi pasă ţie? - Port durerea toată.
- Dă-mi pace! - Cum? - A cugeta mă lasă.
- Când va fi asta? - Când oi creşte-odată.
- Altcé nimic nu îţi mai zic! - Nu-mi pasă!

- Ce gânduri ai? - Să fiu om de valoare.
- Ai împlinit treizeci! - Cât un catâr, şi ce!
- Păi eşti copil? - Ba! - Mi se pare
Eşti apucat! - şi cum, de gât ai vré?
- Nimic nu ştii! - Ba ştiu de musca-n lapte e,
Ce-i alb de ce e negru osebesc.
- Ce, asta-i tot? - Ia vezi că mă zburlesc,
Şi iar ne hărţuim de eşti ciudoasă.
- Eşti chiar pierdut! - O să mă opintesc.
- Altcé nimic nu îţi mai zic! - Nu-mi pasă!

- Eu am mâhnirea; chinu-i pentru tine.
Dacă erai un biet netot, zevzec,
Te-aş fi iertat, hai, treacă de la mine.
N-ai griji: bun, rău, la tine se petrec,
Ţi-e capul bolovan ori tare sec,
Ori vrei să dai onoarea pe nesăbuinţă!
Să-nveţi din asta, nu ai trebuinţă?
- De toate oi scăpa, întins pe masă.
- Doamne, ce alinare! - Câtă elocinţă!
- Altcé nimic nu îţi mai zic! - Nu-mi pasă!

- De unde ăst necaz? - E nenorocul care
Însuşi Saturn mi-l puse în boccea,
Ursita când mi-a scris. - Prostie mare!
Stăpân pe soartă eşti, nu sluga sa,
Cum Solomon în cartea lui scria:
"Stau în a celui înţelept putere,
Şi zodii, şi planete, după vrere"
- Rămân cum sunt, ursita mi-e aleasă.
- Ce spui tu? - Zău, credinţa-mi cere.
- Altcé nimic nu îţi mai zic! - Nu-mi pasă!

- Vrei să trăieşti? - Domnul să-mi dea putinţă!
- Îţi trebui... - Ce? - Mustrări de conştiinţă,
Lectură multă. - Ce? - Cărţi de ştiinţă.
Lasă smintiţii! - Oi mai vedea eu, lasă...
- O să ţii minte? - Dacă-mi dau silinţă.
- Nu sta până când dai de suferinţă.
Altcé nimic nu îţi mai zic! - Nu-mi pasă!

poezie clasică de Francois Villon, traducere de Dan Dănilă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bebe ştrumf

Bebe ştrumf, micuţ, modest
Am să-ţi spun de ce zâmbesc
Căci vreau s-auzi tot ce gândesc,
Când pe tine te privesc.
N-am să mint, îţi spun de bine...

Da, drag ştrumf, e despre tine.
Ştiu că acum citeşti atent,

Chiar dacă eu sunt absent.

Tu mă-nţelegi, nu eşti oricine,
Eşti un ştrumf, iar tu ştii bine,

Tot ce-i scris e de la mine,
Din inimă pentru tine.
Întâi de toate, îţi mulţumesc,

Iar acum eu nu glumesc. 

Îţi mulţumesc că ştii s-ajuţi,

Mulţumesc că mă asculţi.
E greu, când spun ce simt cuiva,

Devin nesigur, şi nu aş vrea,

Dar vreau să ştii de ce zâmbesc,

Vreau să ştii tot ce gândesc.
Te admir că mă-nţelegi,

N-am crezut că vrei să-ncerci,

Sunt dificil, ciudat în toate,

Dar tu mi-ai spus că nu se poate.
Mi-ai zis direct că sunt special, 

Nu ciudat, şi nici normal,

Aveai dreptate, ai zis bine,

... special, căci te cunosc pe tine.
Din nou, repet: îţi mulţumesc,

M-ai învaţat ceva firesc,

Mi-ai amintit ce am uitat:

Că eşti un ştrumf adevărat.
Ţi-am scris ce simt, nu am minţit,

M-am deschis, m-am străduit,

Am vrut să ştii de ce zâmbesc,

Am vrut să ştii tot ce gândesc.
Si să ştii destul de bine,
C-am scris numai pentru tine.
Iar ca mesaj de încheiere,
Hai pa-pa, la revedere.

poezie satirică de Dacian Nemeş
Adăugat de Dacian Nemeş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rifca cea frumoasă la rabi

Într-un orăşel de munte
Rabi–i omul învăţat.
Are el răspuns la toate
Şi se face ascultat.

Veni Rifca cea frumosă,
Zise cum vă spun acum:
- Eu am cinci copii acasă
Şi al şaselea-i pe drum.

Spune Rabi, mă învaţă,
Sigură-s că tu le ştii:
Ce să fac de acum în viaţă,
Ca să nu mai fac copii?

Stă Rabii şi se gândeşte
Şi-o priveşte pe sub geană ;
«Ah! Ce frumuşică este »
Iar păcatul îl îndeamnă.

- Când Ştrul îţi face ochi dulci,
De la mine tu să ştii
Dacă-n pat ai să te urci,
Picioarele-ntr-o oală să le ţii.

-Dacă ăsta este sfatul,
Mă gândesc – nu-i vorbă goală,
Eu am să-mi trimit bărbatul
Ca să-mi cumpere o oală.

Au trecut doi ani de zile,
Poate chiar ceva în plus,
Şi din nou la Rabi vine,
Rifca, dar nu cum s-a dus.

-Rabi, am acum şase copii
Şi iar sunt însărcinată.
Ştiu că toate tu le ştii.
Mai învaţă-mă o dată.

-Rifca dragă, rog să-mi spui
Dacă sfatu-ai respectat:
Picioarele-ntr-o oală să le pui
Când cu Ştrul te urci în pat.

-Sfatul, eu l-am respectat.
Dar bărbatul minte n-are:
Două oale mi-a luat.
N-a găsit una mai mare.

poezie satirică de Adrian Timofte din Versuri (2014)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doru: Ai văzut toate dosarele astea de aici; cele de pe birou şi pe cele din spatele meu? Destule... Toate sunt cu declaraţiile şi datele strânse despre tine în aceste zile de anchetă; mi-ai dat serios de lucru! Le-am studiat amănunţit pe toate. Crezi că scrie ceva rău despre tine pe vreo filă? Nici gând! N-am găsit nimic... Totuşi, ai ajuns în faţa Comisiei acum, fiind cadet, nu când erai elev. Nu eşti indisciplinat, reiese clar din tot ceea ce scrie aici, iar eu ştiu bine că nici mai de mult, când erai mic, nu erai indisciplinat, deşi făceai o sumedenie de nebunii, cu nărojii ăia doi... Încă-ţi mai sunt colegi?
Lucian: Da.
Doru: Aşa-i; am văzut şi declaraţiile lor pe undeva; Nis scrie tot aşa, oribil, indescifrabil, a trebuit să mă chinui rău până să înţeleg ce-a scris el acolo. În orice caz, geograf şi genetician; n-au ajuns deloc rău nebunaticii ăia doi. Iar tu – matematician; era de aşteptat din partea ta... Cu istoria mea nu v-aţi împăcat nici unul?... Măi, nu eraţi deloc cuminţei; maşina mea încă mai are şi acum unele urme de atunci, lăsate de voi... Se pare că nu v-aţi cuminţit nici acum. Atunci însă te scăpa mereu directorul. Acum ce s-a întâmplat? De ce ţi s-a înfundat? N-a mai vrut să te ajute?! Ştii, pe atunci mi-aş fi dorit eu să ajungi în faţa Comisiei Disciplinare, când erai elev, deşi nu eram eu preşedintele; să fi fost şi atunci, o încurcai serios, cu tot ajutorul directorului... Hai, spune şi tu ceva! Sau chiar nu vrei să vorbeşti cu mine? Eşti atât de supărat pe mine?
Lucian: Păi, eu...
Doru: Măi, dacă-mi răspundeai aşa la lecţii, te lăsam imediat corigent, să ştii; ba poate chiar şi repetent, din cauza istoriei; dar tu mereu învăţai foarte bine, erai salvarea clasei... Acum ce ai de spus în apărarea ta?
Lucian: Nimic.
Doru: Cum nimic?! Recunoşti că ai fi vinovat?! Indisciplinat?! Ia să vedem, cum zice domnişoara... Comportament necorespunzător... Cum te comporţi tu necorespunzător?
Lucian: Nu ştiu.
Doru: Nu ştii?! Măi, nu se poate să nu ştii!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

AltaVista

În ziua aceea am făcut dragoste aşa cum face soarele cu mugurii

Corpul meu era o simfonie cum niciunul nu mai ascultase vreodată
Ca şi cum ar fi plouat mărut peste pământuri aride
Şi germinam înlăuntrul lui încet, încet la fel ca o mare iubire
Încâlcită în carne, în oase, ca o iubire care rămâne toată viaţa sub piele
În acel stadiu amorf şi necopt, într-o licărire perenă, mijind a nesfârşit

Ştiam din capul locului că toate astea dor aşa cum şi mamele ştiu
Că la naştere vor trece prin chin şi cu toate astea se lasă năpădite

Fericirea trecea prin faţa noastră zornăid ca un şarpe mieros
Nici nu muşca, nici nu pleca, doar pâlpâia, trosnea din chingi

Şi-atunci am fost golită de braţele lui ca o fântână de-o secetă cumplită

Apoi a venit întunericul, pentru că nu, la asta mă pricep cel mai bine
Azi nu-mi amintesc decât că: În ziua aceea mi-am dezbrăcat iubitul
De cămaşa neagră, era primăvara şi totul se curăţa de la sine
I-am scris cu pixul pe piept IC NI KA XC, un altfel de-a spune:
Sunt împrăştiată în tine precum cenuşa luată de vânt în cele patru zări

Liniştea rostogolea în noi o carte necruţătoare, deja îndoliată

Nu ştiu cum să spun:
Dacă m-auzi vreodată îmbobocind în tine să ştii că nu e vina mea

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!