Mai e o zi
Mai e o zi și n-ai să mai vii
Mai e un ceas și am să te las
Să pleci, cu visul meu
Ieri îmi spuneai cât de mult mă iubești
Mâine știu că iar ai să greșești
De-acum îți spun să pleci
Mai e o zi
Până vei ști
Cum e să pierzi și tu
Numai o zi
Și ai să știi
Cum e să pierzi
Și-atunci poate nu vei mai greși
Mii de cuvinte de dor am șoptit
Nici nu mai știu de ce te-am iubit
Când nu mai e nimic
Totu-i departe s-a dus ca un fum
Nu vreau decât să fiu singură acum
S-o iau de la început
Mai e o zi
Până vei ști
Cum e să pierzi și tu
Numai o zi
Și ai să știi
Cum e să pierzi
Și-atunci poate nu vei mai greși
Poți să-mi spui orice acum
Doar că nu te cred
Mă simt bine și aș vrea
Altceva
Numai...
Altceva...
Mai e o zi
Până vei ști
Cum e să pierzi
Numai o zi
Și ai să știi
Cum e să pierzi
Și-atunci poate nu vei mai greși
cântec interpretat de Dana Nălbaru, versuri de Dana Nălbaru din Parfum (iulie 2008)
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Sportul te învață să pierzi sau să câștigi. Dacă nu știi să pierzi, nu numai că nu ai cum să mai apreciezi victoria sau câștigul, dar ieși afară din realitate.
citat din Ion Țiriac
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu vom mai sti
Ai bătut la ușa sufletului meu.
Te-am lăsat să intri. N-am știut,
Că-ntr-o zi-mi va fi atât de greu
Să te pierd. Și totuși, te-am pierdut.
Nu pot să-nțeleg cum ai plecat,
Fără doruri și regrete-n tine,
Cum poți să te scuturi de păcat,
Să te pierzi si să mă pierzi pe mine?
Mi-ai lăsat doar vis și disperare.
Dar privind trecutul, poate mâine
Vei constata că-n noaptea ce apare,
M-ai pierdut și-acum te pierzi pe tine.
Vei reveni, poate-ntr-o zi, să ceri
Trecutul drag, în nopțile pustii.
Mă vei găsi, atunci, la fel ca ieri?
Nu pot să știu și nici tu nu vei ști.
poezie de Valeria Pintea
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ceasul vieții-i întors numai odată
Ceasul vieții-i întors numai o dată
Și nimeni nu ar putea să știe
Când pe cadran limbile se vor opri,
La care oră, devreme sau târzie.
Să îți pierzi averea este trist,
Să-ți pierzi sănătatea e și mai rău,
Să-ți pierzi sufletul este cumplit,
Căci nu-l mai poți recupera din hău.
Prezentul e tot ce-avem și ne-aparține,
Fii viu, iubește, fii întreg, femeie sau bărbat
Și să nu te-încrezi în vorba mâine,
Căci mâine se prea poate ceasul să-ți fi stat.
poezie de Robert H Smith, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Uneori te pierzi și te găsesc alții, alteori te pierzi și numai tu te poți regăsi.
citat din Ioan Ciprian Moroșanu
Adăugat de Ioan Morosanu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei tinere țâfnoase
Nu mai fi așa țâfnoasă,
nu-ți stă bine când te-ncrunți,
ai crezut că ești băftoasă
dacă pe mine mă-nfrunți?
Tu nu știi ce-i modestia
- floare rară, căutată -
și ți-ai dovedit prostia
că ai dat cu bâta-n baltă!
Ar fi fost cu mult mai bine
să pleci capul când greșești,
să constați cum se cuvine
că pierzi când te rățoiești.
Cei ce urcă și coboară
toboganul scării vieții
se-nghesuie și doboară
speranțele tinereții.
Luminile se revarsă
când îți sar din ochi scântei
și rămâi cu buza arsă:
pierzi pariul vrei, nu vrei!
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă pierzi bani, poți să-i faci înapoi. La fel se întâmplă dacă îți pierzi casa sau orice alt lucru pe care îl ai. Dar dacă pierzi sufletul, un alt suflet nu vei putea dobândi.
citat celebru din Sfântul Ioan Gură de Aur
Adăugat de Girel Barbu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Să nu știi de iubire
O seară-n doi sub un cer senin,
Suntem doar noi și ne iubim,
Cu luna și stele multe lucitoare,
Tu mă ții strâns în brațele tale.
Așa-mi spui cât mă iubești,
Iar eu îți spun cât de drag îmi ești,
Până în ziua când te-ai dus,
Tu la alta și mi-ai spus.
Că acuma ea ți-e dragă,
Și nimic nu ne mai leagă.
Te blestem iubitul meu,
Fiindcă te-am crezut mereu,
Și-mi spuneai doar vorbe goale,
Și pe mine acum mă doare,
Să-ți dea domnul numai bine,
Dar să nu știi de iubire.
Te-am iubit, și te iubesc
Și acum îți mărturisesc
De pe cer luna ți-aș da
De mă vei iubi cândva.
poezie de Eugenia Calancea (29 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Nu... Nu pot. N-am la ce să mă gândesc.
Maria: Nu te încăpățâna!
Lia: Nu insista, Maria! E inutil! De altfel, nu cred o iotă din tot ceea ce mi-ai spus; totul pare atât de... ireal, ridicol... Nu știu de ce mi-ai spus mie asemenea lucruri.
Maria: Mai gândește-te, Lia! Și ai face bine să mă crezi totuși.
Lia: Nu, sub nici o formă! Și acum, scuză-mă, te rog.
Maria: Stai, Lia! Totuși, el te iubește mult, încă te iubește, dar într-o zi ai să-l pierzi, dacă vei continua mult timp astfel, să-l tratezi mereu numai cu indiferență sau dispreț, chiar dacă nu asta simți față de el; ai să-l pierzi, iar atunci vei regreta, dar va fi prea târziu... Dacă n-am fost eu, oricând se poate ivi o alta, nu-i imposibil...
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă
Dacă tu capul ți-l mai poți păstra
Când toți și-l pierd și spun că-i vina ta
Dacă în tine crezi când toți se îndoiesc
Și calm accepți când vezi că te-ocolesc;
Dacă aștepți și n-o să obosești
Și-o să-nțelegi când toți te vor minți
De poți la ură să te stăpânești
Și să nu pari prea înțelept tu știi:
Dacă visezi, dar știi că sunt doar vise
Dacă gândești, dar nu-ți faci gândul țel
Izbânda și Năpasta de-ți sunt scrise
De poți zâmbind să le privești la fel;
Dac-adevărul poți să îl rostești
Și nu te temi că unii-l deformează
De poți privi cum piere ce iubești
Căci spre zidire mintea ta lucrează:
Dacă ce-ai câștigat în viața ta
Tu poți să riști când unii dau cu banul,
Iar dacă pierzi, să-ncepi iar a lucra
Și să nu sufli o vorbă întreg anul;
Dacă și inima, și nervii, și toți mușchii
Te pot sluji și după ce-au pierit
De poți să mai reziști cum numai tu știi,
Fiindcă Voința nu te-a părăsit.
Dacă-n mulțime nu îți pierzi virtutea
Dacă cu Regii poți rămâne cine ești
Printre prieteni și dușmani de nu-ți pleci fruntea
Și când ești lăudat, tu te smerești;
Dacă poți umple un singur minuțel
Fugind de timp în fiecare zi
Vei dobândi Pământul și tot ce e pe el
Și ce-i mai important, tu Om vei fi!
poezie de Rudyard Kipling, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Când pierzi dragostea, pierzi totul. Pierzi visele, speranțele, încrederea, demnitatea, respectul de sine, dorința de viață... Altarele din suflet se prăbușesc cu zgomot, iar icoanele la care te-ai închinat cu credință și venerație se scufundă în mocirlă. Lumea moare sub ochii tăi și nimic nu pare s-o mai poată salva. Totuși, în adâncul sufletului, rămâne o minusculă sămânță de lumină, din care poate izbucni orcând, din nou, focul dragostei.
Pavel Coruț în Vara ultimei iubiri
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Decât să îți pierzi sufletul, mai bine îți pierzi dorul.
Lucian Hașa (2 iulie 2022)
Adăugat de Lucian Hașa

Comentează! | Votează! | Copiază!
Atunci când pierzi contactul cu liniștea lăuntrică, pierzi contactul cu tine însuți, când pierzi contactul cu tine însuți, te pierzi în lume...
citat din Eckhart Tolle
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Poți câstiga mai mulți bani, dar când pierzi timp îl pierzi pentru totdeauna.
citat din Zig Ziglar
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Jocul de-a iubirea?
Pe-o vreme atât de rece
Tu pierzi timpul cu dame
Pe care nu le poți iubi
Ci numai privi...
Ce păcat că tu ești atât de departe
Nu mă poti privi pe sărutate
Nu mă poți ascunde-n noapte,
Nici șopti cuvinte sub pleoape.
Ce păcat că eu sunt iubita
Ce strigă și îți admite
Să fii un genial răspuns
Al muncii noastre, fără un discurs.
Nu încerca să te minți tu pe tine
Eu vin și plec ca o toamnă, știi bine
Nu încerca să-mi crezi iubirea
Ea poate fi doar un joc de-a iubirea.
poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Subiect tabu
mă uit în jur și nu mai cred
în nimic,
de cele mai multe ori jelim
propria durere,
poate lucrurile sunt orânduite în vreun fel,
poate nu suntem la mila destinului,
nu știu de ce,
mai demult linia orizontului
mi se părea senină și dreaptă,
astăzi se frânge parcă într-un zbor
de albatros rănit,
vine un moment în care începi să pierzi
treptat
câte un prieten,
câte o onomastică,
câte o iubită,
câte o înmormântare
de părinte,
când începi să-ți pierzi mințile,
când auzi despre boli crunte și
bătrâneți chinuite,
când ai vrea să crezi cu disperare în ceva
chiar dacă nu credeai și nu te temeai
de nimic,
în inerția noastră uităm a onora viața,
credem că îi vom avea lângă noi pe cei dragi pentru
totdeauna,
moartea e un subiect tabu despre care nu vorbim,
prinși în durerea noastră jelim,
odată linia orizontului mi se părea clară,
astăzi cerul are culoarea pământului,
nu știu de ce confund tot mai des
amurgul cu răsăritul,
nu știu,
poate până la urmă
orice sfârșit este doar
un nou început.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Trăind departe de casă, îți pierzi identitatea, pierzi o parte din tine.
aforism de Alex Dospian (septembrie 2021)
Adăugat de Alexandru Dospina

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Te pețesc femeie
Să nu pleci așa departe,
Nu știu cum să fac, să-ți spun?
Îți pot dărui o carte,
Dar nu pot același drum.
Am de dăruit cuvinte,
Poate par a fii puține,
Dar, te rog, tu, ține minte
E cam tot ce am la mine.
Nu pot ca să îți promit,
Luna, stele de pe cer,
Aș minți, nu vreau să mint
Și apoi iertări să-mi cer.
Aș putea să spun nevrute
Și apoi să fug cu tine,
Nici cuvinte n-am prea multe,
Și tu știi c-așa-i mai bine.
Pot să îți dau mii de flori
Să-ți pun lumea la picioare
Și să te ridic la nori,
Dar să nu-ți iau ce te doare.
Nici măcar o veșnicie
N-am să pot să îți ofer
Dacă tot îmi e să-mi fie,
Să nu-ți dau, dar să îți cer.
Îți pot da a' mele mâini
Să te mângâie în noapte,
Capul să mi-l culci pe sâni
Și să te dezmierd în șoapte.
Să m-abandonez cu totul
Tu, să faci ce vrei cu mine,
Să-mi plimb inima cu cortul,
Să o-adăpostesc în tine.
Mai pot face-o nebunie,
Numai eu aș fii in stare,
Să te cer, să-mi fii tu mie,
Uite așa, o să vrei oare?
Vreau să te pețesc femeie
Cu ce am și ce-mi rămâne,
Pune-mi inima sub cheie,
Nu pot astăzi, vreau de mâine.
Astăzi încă sunt hoinar,
Și mă simt așa de bine,
Port o zi în buzunar,
Și-o petrec în ochi la tine.
Mă inundă a ta privire,
Nu știu ce să mă mai fac,
Lasă lumea, dă-mi de știre,
Dacă ai liber un pat.
Nu cred c-ai inima rece,
Să mă lași să dorm afară,
Nu știi cine poate trece,
Și mă fura, a câta oară?
Nu te las să pleci departe
Poate n-am să te găsesc,
Vreau să-ți dăruiesc o parte,
Din preamultul te iubesc!
poezie de Mihail Coandă (12 octombrie 2016)
Adăugat de dory58

Comentează! | Votează! | Copiază!
Niciodată nu pierzi când iubești. Pierzi mereu când nu arăți lucrul acesta.
citat din Barbara de Angelis
Adăugat de Madalina Gorneanu (Voicu)

Comentează! | Votează! | Copiază!

Și numai dor...
Și sunt momente când te aștept să-mi vii,
Clipe de speranță, când simt un dor aprins...
Când și ție îți este dor să-mi fii,
Când dorul ne pătrunde, și-ncet ne-a învins!
Și sunt clipe în care, adânc îmi amintesc,
Cum mă iubeai cu sete... cum mă priveai zâmbind...
Și mă gândesc la tine... poate mă amăgesc,
Că și tu simți un dor... despre noi, iubind...
Știi? Te-am iubit mai presus de mine...
Regret că n-ai știut a prețui!!
Inima mi-e toată de sentimente pline,
Și te iubesc iubire! Exist pentru-a iubi!...
La ceas târziu de noapte, mă trezesc cu tine...
Mi-e plină amintirea și mintea mea te cheamă,
Iubește-mă iubire, căci știi atât de bine
Să mă iubești aprins, fără nicio teamă!
Mi-e dor atât tare, încât lacrimi apar,
Simt pentru tine, o dragoste nebună...!
Și mă gândesc la noi... și zorile apar,
Și mă consum iubire! Mi-e dor până la lună...!
Iubirea mea frumoasă! Nicicând nu vei mai fi,
Așa iubit de nimeni... cum eu iubesc mocnit...
Că vreau să te întorci... asta vreau să știi,
Să mă iubești pierdut... să fii împlinit!
Și numai dor...
Și mă trezesc... dorind să înțeleg...
De ce nu mergem oare mai departe...?
Și fir cu fir, confuză eu aleg,
Să descifrez povestea, parte cu parte...
Și numai dor...
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă îți pierzi timpul liber, ai mare grijă; poți să-ți pierzi sufletul!
citat din Logan Pearsall Smith
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!