Badanta

-Vieni quando ti chiamo! striga bătrâna insistent
Folosind şi clopoţelul s-arate că e urgent
Şi badanta auzindu-l, sosi-ntr-o clipă de pe-afară
Speriată să nu cadă, bătrâna nonagenară

O îngrijea de câţiva ani, cu o foarte mare grijă
Chit că bătrâna-i bolnavă şi nu merge nici în cârjă
De multe ori o necăjeşte, egoism de om senil
Să-i suporte orice toană, uneori e dificil

Părăsise România pe când criza-i dete brânci
Mai mulţi bătrâni tot îngrijise, zece ani-îs de atunci,
Rând pe rând s-au dus la Domnul ei scăpând de suferinţă
Pentru ea un alt bătrân, a însemnat multă voinţă!

Dar programul cu bătrâna nu e chinul cel mai mare
Uşurel s-ar descurca, chiar de-i viaţă de-nchisoare
Cel mai greu de suportat, este dorul de familie
Să stea departe de copii, asta mult o chinuie

Tristeţe mare o cuprinde, iarna pe la Sărbători
Când petrece cu bătrâna, nici vorbă de urători
Se uită jalnic pe la geam, gându-i zboară în depărtare
Purtând un dor imens de casă, un dor atât de mare!

Speră ca şi-n România să-şi poată găsi un rost
Să se-ntoarcă iar acasă şi să fie cum a fost
Ea se simte ca într-o cursă, din care nu ştie a scăpa
De ţară s-a înstrăinat, în Italia n-ar mai vrea

Iată însă, Parkinson-ul, pe bătrână a-nţepenit
Fără multă suferinţă, şi-a dat obştescul sfârşit
Iar badanta, om cu suflet, începe-n lacrimi s-o bocească
Rudele de la priveghi, nu ştiu cum s-o mai oprească

În plânsul ei e multă jale, tot nădufu-şi descărca:
Viaţa ei de închisoare, efortul de a se descurca
Lacrimi sunt pentru copiii, rămaşi cu bunicii în ţară
Şi pentru aceştia fiind bătrâni, grija asta-i o povară

Badante-s multe în Italia, ca şi în întregul Occident,
Femei ce îngrijesc bătrânii, responsabil, evident
Îşi sacrifică ani din viaţă, câştigând o pâine amară
Domnul să le ocrotească, să le-aducă iar în ţară.

Notă:
Badante - aşa numesc italienii femeile ce îngrijesc bătrâni la domiciliu
Vieni quando ti chiamo! - Vino când te chem! (traducere din lb. italiană)

poezie de Ionel Popa (29 decembrie 2014)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri de noapte

Când mă gândesc în nopţi târzii
La patrie, nu pot dormi,
Din ochi deschişi, sub pleoape grele,
Cad, calde, lacrimile mele.

Vin anii şi se duc ca-n vânt...
Sunt doisprezece ani de când
Nu mi-am văzut bătrâna mamă -
Şi dorul, chinul mă destramă.

Da, mă destramă dor şi chin.
Gândesc la chipul ei blajin...
Să-mi fi vrăjit bătrâna somnul,
Bătrâna mea? S-o ţină Domnul!

Bătrâna mea! Ce drag îi sunt!
Şi, în scrisori, văd rând cu rând
Cum mâna-i tremură când scrie
Şi inima i se sfâşie.

Mereu văd chipul ei blajin...
Sunt doisprezece ani în plin,
Sunt doisprezece ani de viaţă
De când n-am mai cuprins-o-n braţă.

Germanie, pământ stăbun,
Eşti încă sănătoasă tun.
Voi regăsii a' tale arii
Oricând, cu teii şi stejarii.

De dorul tău nu mi-ar păsa,
Dar e acolo mama mea.
Nu poţi pieri, străbună ţară,
Dar mama, poate, o să moară.

De când din ţară am plecat,
Nu-i ştiu la număr - ce păcat! -
Pe scumpii mei ce zac în groapă.
Durerea inima mi-o sapă...

Îi număr totuşi. Şi, mereu,
Mai crunt sporeşte chinul meu,
De parcă prăvăli-s-ar morţii
Pe pieptu-mi... dar se duc cu toţii.

Pe când pierdut în gânduri stam,
Zori franţuzeşti mijesc la geam.
Cu zâmbetu-i ca dimineaţa,
De-alean german mă scapă soaţa.

poezie celebră de Heinrich Heine din Poezii noi (1844)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Focul nu s-a mai aprins

Trăiau odată, într-un sat,
un om bătrân cu baba lui.
În bordeiul lor sărac,
trăiau la mila orişicui.
Deşi rămas fără picior
bătrânul tăia la otavă.
Bătrâna cocea în cuptor
pâine proaspătă în tavă.
Trăiau singuri, fără copii.
Doar o pisică şi un câine
le stăteau drept bucurii,
în viaţa de azi pe mâine.
Toamna se adunau în casă
şi gândeau la iarna grea:
Oare, vor avea şi ei pe masă
ce mânca şi ce să bea?
Timpul repede se scurge,
greul iernii a venit.
Viaţa lor, tot la fel curge
şi-i îndreaptă spre sfârşit.
Din când în când îi vizitează
câte un tânăr din sat.
Atunci când viforniţează
îi ajută la iernat.
Când viscoleşte afară
gânduri negre îi frământă:
Vor mai prinde o primăvară,
Ori linia vieţii-i frântă?
Ei ştiu ca orice muritor
că viaţa li se sfârşeşte.
Pătrunsă fiind de-un dor,
bătrâna pe moş priveşte:
De-ar vrea bunul Dumnezeu
să-i primească împreună,
Că unul fără altul-i greu
să se transforme în humă.
Şi, într-o noapte întunecoasă
viaţa repede s-a stins.
În casa lor friguroasă
focul nu s-a mai aprins.

poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Filmul comercial din România e aproape inexistent azi, în timp ce în Italia are cea mai mare dezvoltare. România e o ţară care se dezvoltă, cum a fost Italia după război, când oamenii erau încrezători, puternici, creativi.

citat din Kitty Cepraga
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru o pâine amară

Pentru o pâine amară,
Femeia pleacă din ţară.
Copiii şi-i părăseşte
Şi prin lume rătăceşte.

La poartă, pe o băncuţă, şade gânditoare mama
Şi cum stă pierdută-n gânduri îşi pune pe cap marama.
Ochii către cer ridică şi pe Dumnezeu întreabă,
De ce viaţa ce-o trăieşte este atât de beteagă.
-Sfătuieşte-mă, Tu Doamne! Arată-mi calea de urmat!
Deodată-i fulgeră un gând şi repede s-a ridicat.
Aleargă, intră în casă, unde zace fata mică,
Lângă ea veghează-un frate care tremură de frică.
Băiatul şi cu fetiţa sunt copiii care-i are
Pentru ei,, tânăra mamă, nu găseşte alinare.
Ar vrea să strige-n gura mare, dar nimeni nu o aude.
Durerea-i pătrunde-n suflet, mai amarnic o răpune
Mintea-i este rătăcită, gândul o trimite-n lume,
Prin străini ca să muncească, la copii s-aducă pâine.
Îi e greu să hotărască, de copii să se despartă,
Dar sărăcia-i apasă, le mănâncă a lor soartă.
Oftează. Îşi face curaj. Cu suflet frânt de durere
Îşi ia bocceluţa mama şi spunând la revedere,
Nu ştie unde se-ndreaptă, ştie că pleacă afară.
Îi e greu să se despartă şi de copii şi de ţară.
Dar necazul o împinge. Femeia pleacă departe,
Neputând să mai îndure, povara vieţii în spate.
Ajunsă în altă ţară, cu mintea ei rătăcită,
În mulţimea de pe stradă se simte şi mai pierdută.
Limba ţării n-o cunoaşte, cu cine să mai vorbească?
Cui oare să se-adreseze, ca să ceară să muncească?
Îndată ziua se sfârşeşte şi nu are adăpost
Aici simte că îi e, mai greu decât acasă a fost.
Într-un cotlon, lângă zid, femeia plânge şi oftează,
Tot gândind la cei de-acasă, vede cum se înnoptează.
În somnul nopţii care vine, visele o chinuiesc,
Din somn femeia se trezeşte şi strigă: vreau să muncesc!
O trăsură tocmai trece şi în dreptul ei opreşte,
Cineva din ea coboară şi cu blândeţe-i vorbeşte.
Ea ascultă speriată, dar nimic nu înţelege.
Omul pleacă. Ea rămâne. Cu multă frică se-alege.
A doua zi, în dimineaţă, omul din nou a venit.
Femeia, la cerşit plecase şi era de negăsit.
După înc-o zi pe stradă, disperarea-i şi mai mare,
Şi lipsită de speranţă, crede că noroc nu are.
Se-ntoarce şi se cuibăreşte în cotlonul "primitor"
Unde în tăcerea nopţii, de-acasă, iar îi vine dor.
Nici n-apucă să adoarmă, că din nou e căutată
De -acelaş bărbat de-aseară, însoţit acum de-o fată.
În multe limbi străine, fata interpret vorbeşte,
Ea tresare când aude, vorbindu-i şi româneşte.
Ce să facă? Să răspundă? Sau necazul o pândeşte?
Cu teamă de noua lume, în sfârşit se hotărăşte.
Cu gândul bun la Dumnezeu, şi cu frica-n sân răspunde:
-Eu sunt româncă şi doresc să muncesc, dar nu am unde.
După o discuţie cu omul, fata îi traduce.
Se gândeşte ce să facă, până la urmă se duce.
Cu un licăr de speranţă, sfioasă ea intră-n casă
Şi cuprinsă de căldură, încet pe bancă se lasă.
După ce e ospătată, să se odihnească-i zice,
Văzând-o cum este gata, de pe bancă jos să pice.
Tot nu doarme liniştită, mai multe griji o apucă:
Oare o găsi de muncă? Mâine unde-o să se ducă?
Cu dorul de copii în suflet, ea cu greu a adormit,
Încă nu ştia sărmana că norocul i-a zâmbit.
Când se scoală-n dimineaţă şi află ce i se spune,
Se bucură mult femeia că va câştiga o pâine.
Ştie că e mult de muncă, dar iubirea-i dă putere,
Pentru copii să adune, o cât de mică avere
Ar vrea ca timpul să zboare, să se întoarcă la copii
Cu banii adunaţi prin trudă să le facă bucurii.
Însă timpul trece greu. Femeia tot din greu munceşte
Dar, cu gând bun la Dumnezeu,, anul, uite, se sfârşeşte.
Dorul se mai potoleşte, când e sigură că vine.
În sfârşit, iat-o acasă, după un an şi mai bine.
Cu bucurie nespusă, pe copii îmbrăţişează,
Lacrimi picură obrazul, de oftat nu mai oftează.
Printre lacrimi şi suspine, mama la copii le spune
Că de-acuma, niciodată nu va mai pleca în lume.
Îşi strânge la piept copiii, îi sărută şi-i dezmiardă,
Pentru aurul din lume, nu vrea pe copii să-i piardă.
E crudă viaţa prin străini, şi pâinea e mai amară,
Nicăieri nu e mai bine decât la tine în ţară.
Din bătrâni îşi aminteşte, un proverb care spunea:
"Fie pâinea cât de rea, tot mai bună-n ţara mea".
-Aici mamă v-am născut, aici e şi steaua mea.
Împreună vom trăi, câte zile vom avea.

poezie de Dumitru Delcă (16 iulie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Campanie electorală

Un primar, odată,
In campanie fiind,
Se plimba pe stradă,
Alegători căutând.

Şi cu zâmbetu-i făţarnic,
El pe toţi îi saluta.
Mai oprea pe câte unul
De politică-i vorbea.

Timpul a trecut prea iute,
Iar primarul ce gândea?
"Înc-o zi fără de roade".
Terminat el se simţea.

Deodată, dădu Domnul
Şi în faţă ce văzu?
O bătrână - ca tot omul
De pe trotuar căzu.

Se gândi el într-o clipă:
"Ăsta e al meu noroc".
Se repede, o ridică
Şi pe bancă-i face loc.

Sună iute la salvare
Şi la şefi - un lucru rar –
Le explică cum că are
Şansa iar de-a fi primar.

Cu entuziasmu-i mare,
Ce-l cuprinse între timp,
Cu bătrâna în salvare
Doctorilor dă cuvânt:

- S-aveţi grijă de bătrână,
S-o trataţi şi s-o-ngrijiţi.
Dacă treaba iese bună
Fi-veţi bine toţi plătiţi.

A doua zi, de dimineaţă,
Mergând vesel şi grăbit,
C-un buchet de flori în braţe
La spital iar a venit.

Cum îl zări, bătrâna,
Bucuroasă-i iese-n cale.
S-aplecă să-i pupe mâna.
- Mulţumesc, te rog matale...

Doctorii... cum m-au tratat!
Grijă toţi de mine-avură.
Pentru că le-ai cuvântat,
Datorii, peste măsură.

El gândea:– acu-i momentul,
Dar un pic cam încurcat,
Să-i vorbească el bătrânei
Cum că şansă... Cel de Sus i-a dat.

- Apoi vezi, duminică-i votare.
Votul mie să mi-l dai,
Concurenţa-i tare mare.
Asta rugăminte-o ai!

Deodată, foc, bătrâna sare:
- "Alte vorbe nu încap -
Şi te rog să ştii matale
Că la gleznă m-am pălit
Şi nu la cap...!"

poezie satirică de Adrian Timofte din Versuri (2014)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai responsabili

E vremea schimbărilor, frate române
Răbdarea-i pe sfârşite, doar lupta ne rămâne
Să-nlăturăm toţi viermii paraziţi ai ţării
Ce-au sărăcit poporul şi ne-au făcut mizerii

Corupţia perfida, ucide tineretul
Că viermilor le place luxul şi bănetul
Şi-s mulţi pe trupul ţării şi tot mai nesătui
Devine tot mai greu, cu ei ca să te pui.

Au un tupeu de vierme, lipsiţi de conştiinţă
N-au nici un Dumnezeu, sunt fără de credinţă
Demnitari de frunte, în care am crezut
Au stors a noastră ţară cum nu s-a mai văzut

Formând partide frate, viermii au prins putere
De la an la au tot mai multă avere
Şi c-o nesimţire de vierme parazit
Poporul în câţiva ani, jalnic a sărăcit

Şi-n toate-i debandadă, greu de suportat
Legile sunt strâmbe, labirint curat
Poporul sărman, e împins ca să dea şpagă
Căci asta la toţi viermii le este ce-a mai dragă.

Şi şpaga e în toate, din minister în jos
Să fii cinstit acuma e tare anevoios
Te provoc române, să facem o schimbare
Pe viermi să-nlăturăm fără vreo cruţare

Şi dacă au făcut averi ce nu-s justificate
Fără nici o milă, să fie confiscate
Şi-om da la medici frate şi-om dota spitale
Că sunt lipsuri multe şi-i o mare jale

Şi-om purta de grijă la dascăli, profesori
Să-i păstrăm în ţară, nu slugi prin alte zări
Şi-om dota şi şcoala să facă performanţă
Tineretul astfel să capete speranţă.

Multe am putea face, după cum se pare
Însă asta frate, îndeamnă la schimbare
Oricare dintre noi, un pic mai responsabili
Hai să arătăm, române, că suntem capabili!

poezie de Ionel Popa (8 noiembrie 2015)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Focul nu s-a mai aprins

Trăiau odată într-un sat,
un om bătrân cu baba lui.
În bordeiul lor sărac,
trăiau la mila orişicui.
Deşi rămas fără picior,
el zi de zi tăia otavă.
Bătrâna cocea în cuptor
pâine proaspătă în tavă.
Trăiau singuri, fără copii.
Doar o pisică şi-un câine
le stăteau drept bucurii,
în viaţa de azi pe mâine.
Toamna se adunau în casă
şi gândeau la iarnă grea.
Oare, vor avea pe masă
ce mânca şi ce să bea?
Timpul repede se scurge.
iarna iute a venit.
Viaţa lor tot la fel curge
şi-i îndreaptă spre sfârşit.
Din când în când îi vizitează
câte un tânăr din sat.
Atunci când viforniţează
îi ajută la iernat.
Când viscoleşte afară,
gânduri negre îi frământă.
Vor mai prinde o primăvară,
ori linia vieţii-i ruptă?
Ei ştiu ca orice muritor,
că viaţa li se sfârşeşte.
Şi mărturisind un dor,
bătrâna pe moş priveşte.
De-ar vrea bunul Dumnezeu
să-i primească împreună,
Că unul fără altul e greu
să se transforme în humă.
Şi-într-o noapte-întunecoasă
viaţa repede s-a stins.
În casa lor friguroasă,
focul nu s-a mai aprins.

.

poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

De sărbători...

S-au dus şi sărbătorile... e iarnă!
De-azi-noapte ninge şi e tare ger...
Pleacă copiii-n ţări străine, mamă!
Degeaba-n ţară drepturile-şi cer.
Se luptă-n ţări străine pentr-o pâine,
Oh, mulţi nu ştiu ce Domnul le-o sorti,
Nu ştiu ce lacrimi vor mai curge mâine,
Nu ştiu câţi vor trăi, câţi vor muri...

S-au dus şi sărbătorile... E iarnă
Şi au plecat colind... colindători
Şi au plecat românii iar din ţară
În zi de luni, la ora trei, în zori.
Şi-au plâns părinţi şi fraţi... şi-au plâns copii
Şi-au plâns soţii, prietene, amici.
Ei au plecat, oh, au plecat în lume,
Sperând să-nvingă greul de aici.

De-azi-noapte ninge şi e tare ger
Şi-n jur răzbate-atâta suferinţă!
Pe umeri cade lacrima din cer,
Cu mângâiere, pace şi credinţă
Porneşte timpul către înapoi,
Nici pruncii nu mai au copilărie,
Căci stau cu ei bunicii şi din doi
Părinţii-s doar într-o fotografie.

Pleacă copiii-n ţări străine, mamă!
Departe-ntre străini muncind din greu,
O altă suferinţă îi adapă
Dar ei muncesc, muncesc, muncesc mereu.
Li-i ochiul încă lacrimă şi toamnă,
În sărăcie au trăit destul,
Vor să desfacă lanţul suferinţei
Şi să zâmbească celor dragi de-acum.

Degeaba-n ţară drepturile-şi cer,
Căci n-au aici nici drepturi, nici dreptate
Şi pier tăcut, în altă lume pier
Atât de-nlăcrimaţi... şi ce departe!
Şi dacă ţara noastră va pieri
Prin oameni sărăcind, va fi o lege
Ce pe români din nou îi va uni
O lege ce-n curând îi va-nţelege.

Se luptă-n ţări străine pentr-o pâine
Ne-ncrezători, flămânzi şi oropsiţi,
Sperând ca timpul, timpul cel de mâine
Poate-i va face-o clipă fericiţi.
Le trece viaţa-n muncă şi speranţă,
Sunt doar o biată lacrimă pe faţă,
Lumina fericirii e departe!
De cei din ţară-o viaţă ne desparte.

Oh, mulţi nu ştiu ce timpul le-o sorti,
Nu ştiu nici când în ţară vor veni
La-nmormântări, la nunţi ori parastase...
Ţara cu toate ale ei, frumoase,
Nu îi va mai cunoaşte... Sunt străini -
O floare ce-a crescut prin mărăcini.
De-atâta dor de toţi cei dragi, mereu,
Să fie-aproape, cât va fi de greu!

Nu ştiu ce lacrimi vor mai curge mâine...
Nu ştiu ce râuri lungi de suferinţi
Le vor uda uscatul colţ de pâine,
Le vor spăla uitate suferinţi.
O mare de români plecaţi din ţară,
O ţară care i-a uitat. Români,
Viaţa-ntre români nu e uşoară
Şi-n ţara noastră ne simţim străini.

Nu ştiu câţi vor trăi, câţi vor muri,
Câţi dintre ei se vor întoarce-acasă
Sătui de chin, de gustu-amarei pâini,
Sătui de moarte şi sătui de viaţă.
Câţi vor putea pământul românesc
Şi grâul cu neghină să-l sărute,
Ca în opinci şi-n portul strămoşesc
Să joace pe câmpie, pe-ntrecute.

Nu ştiu câţi vor trăi, câţi vor muri,
Nu ştiu ce lacrimi vor mai curge mâine,
Oh, mulţi nu ştiu ce Domnul le-o sorti,
Se luptă-n ţări străine pentr-o pâine.
Degeaba-n ţară drepturile-şi cer,
Pleacă copii în ţări străine, mamă!
De-azi-noapte ninge şi e tare ger,
S-au dus şi sărbătorile... e iarnă!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai multă carne - mai mulţi viermi; mai multă bogăţie - mai multă grijă; mai multe femei - mai multă vrăjitorie; mai multe concubine - mai multă desfrânare; mai mulţi sclavi - mai multă tâlhărie. Dar mai multă Lege înseamnă mai multă viaţă; mai mult studiu înseamnă mai multă înţelepciune; mai multă sfătuire înseamnă mai multă claritate; mai multă sfinţenie înseamnă mai multă pace.

Rabinul Hillel în Talmud
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O greşeală mare pe care părinţii o fac este supra protejarea. Intenţiile lor sunt bune, însă şi drumul spre iad e pavat cu intenţii bune. Ei îşi iubesc copii şi vor să le uşureze cât mai mult misiunea. Însă ce se întâmplă dacă creşti un câine sau o pisică în casă, îl hrăneşti numai cu mâncare de la magazin, îl dezmierzi şi apoi într-o zi îl pierzi şi animalul rămâne singur. Cu toate simţurile atrofiate, nu ştie să îşi procure singur hrana, nu se poate apăra de alte animale pentru că nu s-a bătut în viaţa lui, simte că lumea e prea mare şi are un singur destin. Cel de victimă. La fel e şi cu oamenii astăzi. Priveşte o clipă în jur. Uită-te la televizor, uită-te la vecinii tăi. E plin de victime. Guvernul e de vină. Soarta e de vină. Nu am noroc în viaţă. Am fost păcălit. România e o ţară de rahat. Nimeni nu mă ajută etc, etc, etc. E plin de oameni care se văd ca nişte suflete nevinovate prinse într-o lume mare şi rea. Toate astea pleacă de la părinţi. Pentru că în loc să îşi educe copii să lupte în viaţă, să ştie că orice problemă apare, există soluţii chiar dacă de multe ori nu sunt soluţii instant sau uşoare, în loc să îi crească în spiritul "ce semeni, aduni" şi "viaţa e o luptă", părinţii de multe ori, fără să vrea, le taie creanga de sub picioare propriilor copii.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai grijă, române

O, tu române, cel harnic şi cinstit
Aşa uşor, se pare, te laşi păcălit
Te mint, cu nesimţire, când îţi cer votul
Ajunşi iar la putere, ei uită totul.

Ai inima creştină şi încredere naivă
Visezi la trai mai bun, ei dimpotrivă
Devin budihace, ajunşi în Parlament
Îşi văd de interese, tu mergi la faliment.

Dar până când, române, atâta umilinţă
De ce să suferi tu, ce ai multă credinţă?
De ce ai tăi copii, să crească în sărăcie
Cum poţi tu suporta, aşa netrebnicie?

De la un an la altul, ciocoii se-nmulţesc
Iar la tine frate, doar taxele tot cresc!
De-ajungi la spital, jalea-i tot mai mare,
În întreg sistemul, e multă nepăsare

Mor oamenii cu zile, că sunt lipsuri multe
Medici mai puţini, cin' să te consulte?
Şcolile se pare, sunt tot mai neglijate
Tineri intră-n viaţă, cu mai puţină carte

Ai grijă române, ei au un concept
Să depinzi de stat şi să le fii adept
Tu însă vei lupta, dând tot ce-ai bun în tine
Să nu depinzi de nimeni, de vrei să-ţi fie bine.

poezie de Ionel Popa (14 martie 2015)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai trăiesc, bătrâna mea măicuţă,

Mai trăiesc, bătrâna mea măicuţă,
mă apropii tot mai mult de vârsta ta,
eu pe tata l-am lăsat de mult în urmă,
ar putea să-mi fie fiu cumva.
Am trecut prin multe ca şi tine,
bine este că nu le-ai ştiut,
parcă văd cum dădeai fuga, temătoare,

întrebând ce s-a-ntâmplat, ce m-a durut.
Şi mi-e dor de sfaturile tale,
le-ascultam zâmbind, nu le urmam,
tu vedeai în ochi-mi nerăbdarea,
împreună ne opream, zâmbeam.
Niciodată nu pierdeai umorul,
moartea însăşi s-a sfiit când mi te-a luat,
mai trăiesc bătrâna mea măicuţă,
tu auzi în vis cât te-am chemat?
De ne-om reîntâlni în altă viaţă,
liberaţi de ce şi cum, mustrări,
ai răbdare, am să vin ca de la şcoală,
cu carnetul plin de-atenţionări.
Ai să spui că nimeni nu-i de vină,
Domnul va zâmbi, un moş bătrân,
mai trăiesc, iubita mea măicuţă,
anii trec de parcă-s săptămâni.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reporteriţa: Am venit să-ţi luăm un interviu, maică.
Bătrâna: Ce dracu să-mi mai luaţi?
Reporteriţa: Am venit să-ţi luăm un...
Bătrâna: Păi mi l-aţi mai luatără o dată, taică.
Reporteriţa: Când?
Bătrâna: Oho! Pă la anii '60, taică... '60...
Reporteriţa: Cum ţi l-au luat, maică? Ţi-au pus microfonul în faţă, sau cum?
Bătrâna: Da, da, taică... Mi-au pus pistolul! La ceafă, taică, la ceafă!
Reporteriţa: Gândeşte-te bine, maică! Eşti la un interviu pentru televiziune... Pistolul sau microfonul?
Bătrâna: Aaaa, pistolul, sigur pistolul! Că microfonul iera sub masă...
Reporteriţa: Si ce-ai spus?
Bătrâna: Păi am zis, taică... am zis, oho... "Jos comunis..." Dar nu s-a auzit! Că pesemne de la pistol nu se aude ca de la microfon, taică...
Reporteriţa: A fost un moment însemnat din viaţa matale, maică, aşa-i?...
Bătrâna: Am semnat, taică... am semnat. Cu toate că eu nici nu ştiam să scriu. Da' când am văzut pistolul, am învăţat pă loc, ştii cum? Academiciancă mă făcui...

replici din Unda veselă, sceneta "Interviu la ţară" de Corneliu Sofronie
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind în România Mare

A pornit dorul prin lume
Să-i colinde pe români
Şi meleagurile străbune
Azi, orfane prin străini.

Dor îi dorului de tine,
Dor de România Mare,
De români fără destine
Şi de vechile hotare.

Din Moldova în Banat
Cântece de dor răsună
S-a mai scurs amar un veac
Peste Ţara cea română.

Maramureşul suspină
Şi Dobrogea-i lăcrimată
Pătimesc fără de vină
Pentru o Ţară sfărâmată.

Plâns se-aude din Timoc
Voivodina vrea acasă
Le arde-n inimă un foc
Un dor de România noastră.

Colindă dorul prin Hotin
Colindă-n Herţa, Cernăuţi
În graiul nostru cel latin
Îşi plânge fraţii părăsiţi.

Bucovina e prea tristă
Şi-n Muntenia e jale
Cât Ţara nu mai există
Nu e timp de sărbătoare.

Şi Oltenia, şi-Ardealul
Au un suflet sfâşiat
Mureşul, Oltul şi Jiul
De dor toate au secat.

Noi ne rugăm la Dumnezeu
Să-nceteze azi surghiunul
Să -nceteze a noastră dramă
Căci tare greu ne e Crăciunul
Fără de tine, Ţară-Mamă!

cântec interpretat de Fuego, versuri de Adrian Artene (1 decembrie 2018)
Adăugat de Alesia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrâna: Pentru a ajunge dincolo de mormânt, trebuie ca cineva să te înmormânteze în prealabil.
Bătrânul: Nu rămân eu pe-afară. Mă înmormântează ei.
Bătrâna (Începe iar să croşeteze): Care ei?
Bătrânul: Ştiu eu? Biserica, Sanepidul, tovarăşii de idei... Aş vrea să mă spovedesc. Vreau ca cerul să-mi ştie păcatele...
Bătrâna (Lucidă): Lasă că cerul e bine informat.

replici din piesa de teatru Veşnicie provizorie (Hoţul cinstit), scenariu de Valeriu Butulescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solidari

În vremurile acestea, cu multă tensiune
Când violenţa frate, e în ascensiune
Şi zilnic apar ştiri, de prin alte state
Despre lupte grele, cruzime, atentate

Iar la noi în ţară, vedem suferinţă
Sărăcia frate, pe mulţi ameninţă
Pământul se pare, ajunge la străini
Iar noi între noi, suntem tot mai haini

Este câte unul, de-averi obsedat
Nu-i ajunge o casă, vrea întregul sat
Alţii din lăcomie, îşi construiesc palate
Trăiesc ca hârciogii, de semeni, departe

Dezbinarea frate, loveşte în naţiune
La câte-om face faţă, de-i multă fricţiune?
Eu am îndoieli de n-om schimba ceva:
De-am fi mai solidari multe-am rezolva.

Şi dacă astăzi frate, tu eşti îngenuncheat
Ţi-oi întinde o mână sau ţi-oi da vreun sfat
C-aşa e creştineşte, să ne-ajutăm la greu
Şi asta mult îi place la bunul Dumnezeu

poezie de Ionel Popa (14 noiembrie 2015)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Politică de trei parale

Ne dăm pe mâna orişicui, că iată, nu avem ce-alege,
Toţi sunt o apă şi-un pământ, ei n-au credinţă şi nici lege.
Ne tot lăsăm îmbrobodiţi, când vin din patru-n patru ani,
Cu vorbe mari, sforăitoare şi cu discursuri de doi bani.
Promisiuni de viaţă bună şi miere multă peste tot,
Nu au măsură la minciună să prindă cât mai mulţi la vot.
Iar după-aceea... noroc bun! De noi, în cot pe toţi îi doare,
Prioritatea-i pentru ei s-apuce osul cel mai mare.
Se sfâşie ca nişte fiare, pe viaţă şi pe moarte-i lupta
Se folosesc de orice arme şi crâncen îşi păzesc reduta.
Ca nişte stoluri de lăcuste rod tot ce întâlnesc în cale,
În urma lor, pe trupul ţării rămâne doar potop şi jale,
Un biet popor încovoiat de-atâtea biruri şi ponoase,
Abia mai poate respire în case mici şi friguroase.
E sărăcie peste tot şi deznădejdea-i tot mai mare;
La ştiri auzi că un biet om s-a sinucis din disperare.
Nici Dumnezeu nu te mai scapă, nici toată inchiziţia
De-o să ajungi prin tribunale afla-vei ce-i justiţia.
Pe-un amărât de cum l-au prins, c-un sac de boabe c-a furat -
Adio, sfânta libertate! La puşcărie l-au băgat...
Cam vreo cinci ani, ba chiar mai mult, justiţia e foarte dură,
Doar legea este pentru proşti, nu pentru grangurii ce fură
Şi-atâtea au devalizat: uzine-ntregi, maşini, vapoare,
Pământul ţării l-au furat şi din păduri mii de hectare.
Ei nu acceptă că sunt hoţi, voi, însă, ştiţi cum se numesc,
Ei spun că fac " privatizare " când faptic fură cât poftesc.
Şi dacă-aşa,... dintr-o "eroare", un avocat "nepriceput",
Mai bagă vreunul la-nchisoare... se ştie ce e de văzut:
Cum se găseşte câte-un doctor, ce foarte prompt ne dovedeşte-
Că are-o mare suferinţă şi închisoarea nu-i prieşte.
Pe loc, e pus în libertate şi ne sfidează clar, pe toţi.
Se-aplică legea la cei mici, ea nu e pentru marii hoţi.

poezie de Mariana Dobrin din Ţara lui Papură-Vodă (2000)
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ar fi să spun care este cel mai bun lucru pe care l-am făcut pentru mine în această viaţă aş spune că nu mi-am coborât niciodată standardele. Asta a însemnat mai multă frustrare şi suferinţă la început, respingere şi sentiment al lipsei de valoare personală. La sfârşit însă, roadele au fost nepreţuite. Ceea ce eşti este mai important decât ceea ce ai. Ai grijă în ce investeşti. Am fost întrebat cum am ieşit din starea de blocaj mental când eram copleşit de probleme şi nu vedeam ieşirea. Am ieşit din blocaj când durerea vieţii pe care o trăiam a fost atât de mare încât am fost dispus să pierd tot ce aveam (sau în mod iluzoriu credeam că îmi aparţine) pentru a îmbrăţişa libertatea vieţii trăită doar după regulile mele, indiferent de consecinţe. Este o senzaţie pe care merită să o trăieşti în orice etapă a vieţii. Este momentul în care te trezeşti cu adevărat pentru prima oară.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubesc Italia (aşa cum este ea, imperfectă), iubesc România (aşa cum este ea, imperfectă). Dar dacă insistaţi, din România aş duce în Italia cel puţin marea linişte şi nopţile înstelate, care la noi au fost furate definitiv de către aşa numita "civilizaţie". Din Italia aş duce în România cel puţin francheţea amabilă şi experienţa îndelungată a libertăţii, ca să aibă omul curajul liniştit de a spune "da" atunci când simte "da" şi acela de a spune "nu" când simte "nu".

Giovanni Ruggeri în interviu în Zia®ul de la 5 (februarie 2010)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrâni?

(CELOR DE PESTE 65 ANI, CARE ÎN MOD SAMAVOLNIC ŞI FĂRĂ DREPT DE APEL, AU FOST CATEGORISIŢI "BĂTRÂNI")

Eşti tânăr, dacă încă ştii să râzi
Şi dacă plânsul lumii te mai doare,
Iubirea, de-o păstrezi în ochii-ţi blânzi
Ori de te face să zâmbeşti, o floare!

Bătrân e cel cu inima-mpietrită,
Trăind doar în remuşcări şi regrete!
Ce nu-şi găseşte locul pe orbită,
N-are iluzii care să-l îmbete!

Bătrân eşti, dacă ai riduri pe suflet,
Iar steaua din privire ţi-a apus;
Din apatie ieşi, numai c-un tunet,
Când vise şi speranţe ţi s-au dus!

Eşti tânăr, când pe lume ai copii,
Când primăvara vine-ntâi în suflet;
Făclia-nţelepciunii, de mai ştii
S-aprimzi şi să asculţi al ploii scâncet!

Să vibrezi la o muzică divină,
Să freamăţi cot la cot cu plopii,
Să poţi să nu tragi a vieţii cortină,
Decât atunci când vei închide ochii!

"Bătrâm" este la fel de relativ,
Cum sunt planurile tale de mâine,
Atâţia sunt bătrâni, fără moriv,
Blazaţi,, leneşi, ce nu-şi câştigă-o pâine!

Unora le e greu şi să existe,
Dar să facă ceva folositor;
În lumea asta-ncearcă să reziste,
Cât au părinţi, tot pe spinarea lir!

Eşti tânăr dacă inima ta bate,
Şi ce ţi-e dat, de ştii să preţuieşti
Dacă iubeşti şi te bucuri de toate,
Bătrân eşti... când te saturi să trăieşti!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!