Frontispicii

Cât anormal conduce, atât straniu, o lume
În detaliile-i răspândite panterestru,
Aleatoriul -afişat mereu cu aceleaşi nume-
Se pronunţând, se etalând fără motiv; poate doar estru
De-o divă goală... nu pentru talent,
Sau un alt motiv pretins, nici c-un abuz de expertiză
De cel mai bun -că ar fi fost, ceva student,
Dintre mulţi alţii... Un anonimat, în criză!...
Până la domnitori de azi, iresponsabili,
"Unici", domnind cu "nu"-ul, criticând
Pe toţi ce-au fost -la fel ca ei- indezirabili
La rând şi iar şi iar, o cursă-n furibund...
Aşa se scrie istoria în fond; nenatural,
Punând în pagini nume non valori, simple delicii,
Uşoare, fără aş merita un loc atemporal...
O lume-n anormal... 'n minţite frontispicii!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autognoscism

Dacă mă port, de când mă ştiu, fără a mă fi pierdut,
De ce nu văd, de unul singur, că nu mai sunt ce-am fost
Clipă de clipă, nu-n final, un de nerecunoscut,
Când alţii spun "a, tu erai?..."... O vorbă fără rost!

Şi dacă tot mă recunosc, că tot din "eu" m-aş trage,
De ce şi ceilalţi, tot la fel, nu-şi recunosc util
Şi tocmai când ştiut se-adună ştiutele-s mai drage...
La rându-le-şi reneagă seamăn, uitând de ei... abil!

E deci motiv că ignorare-i mai abitir prezenţa
-la cei ce-au adunat şi ştiinţă şi practici stăpânesc-
Şi daţi de-o parte, ca apoi să le invoce absenţa...
Ipocrizia moştenită, de toţi, un rău... obştesc!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Criză

M-a ajuns criză,
parcă nici nu mai am idei;
mă tot repet, tot joc repriză
cu rezultatul nul... Ok.

Nu-mi regăsesc vocabular,
am sărăcit din nici ce-aveam;
nu mai am gust de dulce, de amar...
Bine-ar fi fost, de mult... de dezertam!

Nimic nu pot transmite, îs vid,
nu curge nici anost... ce epitete;
nu am metaforă, sunt insipid
şi prost ce sunt, mă plâng... Tot am regrete?!

Ori poate-am fost aşa mereu;
doar relatez minuscule aventuri
ce mintea-mi categoriseşte "greu"...
N-am hărăzit de-a incita... lecturi?!

M-autosugestionez în laitmotiv
cu ce-am citit, un cât de cât de expertiză,
că pot şi eu să fiu ca pictorul... naiv
şi să mă vând aşa, bani grei... mereu în criză.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prenăscut

Am fost ouat în mai devreme
Şi ce târziu realizez
Din obiceiul fără miez;
De-i adevărul puf, sau pene?!

Sărbătorim toţi aberant
Venirea-n lume, delivrarea
Şi nu-nceputul, procrearea...
Cum n-am fi noi cel important!?

Cât fals, e atâta nedreptate
Când m-am schimbat; întâi celulă
Şi strugure, o libelulă
În cocon, un cerc c-un şir de spate...

Am fost o beluga, doar creier,
Cu membre ca de salamandre,
Un pic căţel, un şir de meandre
Până să-mi strig că sunt!... Cum greier!

Apoi, îs-o pierdere antumă
Că-n mare sunt cum am fost mic;
Doar lung şi mai deştept un pic!...
Un fel de fel, sol de cutumă.

Revendic minim nouă luni
Ce-au fost cât o eternitate;
Un patern, nu paternitate,
Pe-un flux matern... clonând străbuni!

E drept am fost favorizat
De-o mamă, un tată cerţi, reali
Cu gând să-i fac eu imortali!...
Căci ciclul nu mi-au avortat!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curiozităţi exterrice

De-aş fi vizitator 'n planetă nouă
Aş avea sigur multe întrebări;
De ce-ar fi gazdele nu una, două
Şi pentru ce atâtea tevatură, alergări?

N-aş înţelege cum deşi-s la fel
Şi unii-i pedepsesc pe alţii inutil
Când loc e-un singur şi eternel
Nu-l au... O iau mereu din stadiul de copil!?!

Mai grav, n-au toţi aceleaşi daruri
Şi le fac tocmai cei ce n-au
Consumând clar de zi până ce staruri
Le luminează-n puncte dragoste, ce dau!

Ciudat, adesea se adună-n gloate
Şi scot straniu de sunet, dau din mâini
Pentru câţiva sau unul; venerându-i poate
Sau se-nfruntând s-aibă mai multe pâini?

Şi cum dispun de surse, am făcut contul;
Că nici nu-i necesar atâta zbucium,
Căci tot le e foarte scurt şi-s doar acontul
De-o lume... Ce-alertez c-un lemn, ce-i zice bucium!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi sunt fericită fără motiv!

Azi sunt fericită, fără motiv!
Un motiv ar fi totuşi,
aripile de fluture în zbor.

Ştiţi câţi fluturi am văzut azi?
Dar, câte culori s-au strâns,
să le împodobească aripile?

Privirea mi-a zburat odată cu ei
şi mirosul fiecărei flori m-a ameţit.
Poate, de aceea sunt fericită, fără motiv!

Poate sunt deja un fluture
şi nu mi-am văzut aripile până acum!
Poate că parfumul e de vină sau vântul.

Azi sunt fericită! Toţi fluturii, toate florile
mi-au cântat, au dansat, s-au jucat.
Iată un motiv să fiu fericită!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din În lumea iubirii
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi... de-o vârstă

Oh, blegi ce sunteţi
De nici nu vedeţi;
Tinereţea-i calculată...
Nu-nsă după dată!?

Este un multiplu,
În fond e un ciclu;
Cifre-n repetare...
Prin acumulare!

Veşnic întrebaţi,
Vă tot prezentaţi
Eterni douăzeci...
Tineri şi zev-zeci!?...

... De-un apelativ
În repetat motiv,
Că-n fond patruzeci
Este un... doi zev-zeci!...

Doar e fără zev-ul
Ce-i probabil nervul
Nebuniei pure...
Doar dublu imature?!

La fel şaizeci,
Timpul când petreci
Triplu ca-nainte...
Mai mult prin cuvinte!...

... Căci faptele-n sine,
Dacă sunt de bine,
Trebuie expuse...
Vii... sau presupuse!?

Cu optzeci e la fel
Pe-acelaşi model;
Este-n fond un patru,
Ori douăzeci... leatul...

... Summum de vigoare
Cu albul de floare
Şi cu ram toiag
... Dinţi căzuţi şirag!

Ca cireaşa-i suta
Ce-ncheie disputa;
Fapte, vorbe multe...
Dar cin' să le-asculte?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decizie mortală

Cu moartea hazard, viul ţi-l tot creşti, i-l făgăduieşti;
i te faci dator chiar din prima zi, îi eşti o obişnuinţă,
că aşa-i ea de drept, pentru orice lucru, pentru orice fiinţă
şi îşi face rondul ca pe-un cart de veghi... Toţi dumnezei... eşti!

... Doar că-i crudă moartea, o tâmpă, veşnic infantilă,
total făr' de minte, rece, fără suflet, o neaşteptată
atunci, pe nepregătite! La orice, oricine, îi este o ustensilă;
curăţă de-a valma, rade fără scrupul... chiar de-i blestemată.

... Şi în plus, ea moartea e fără morală, fără echitate;
timpul nu-l cunoaşte, căci nici nu-i există, e nemuritoare,
deci nu-şi face un calcul, n-are etalon, nu ştie etate
nici de rău sau bun, sărac sau bogat... Doar numărătoare!

... Are un "scop"; pe toate, toţi, să îi adune, să dispară rânduri,
rând pe rând, toţi leat din sfera neantă din aceleaşi ere,
obligând orice-i bun, seminţii, să înnască singurele gânduri
cum să nu şomeze, angajată sieşi, morţii... din plăcere!!!

Doar mister rămâne, de nedezlegat; cine în fond conduce?
Dacă nu cumva moartea e Supremul, căci doar ea decide;
tot ce e, ce naşte, va dispare odată sub un semn de cruce...
Deci îi suntem fii; Univers, tot, Om... nişte efemeride!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcurs vital

Trăim o lume de pedepse...
Pedeapsă, viaţa o trăim.
Eşti lume cât o viaţă este,
Iar viaţa-i lume ad interim.

Nu-i trai în viaţă fără lume
Şi lume-i mereu alte vieţi,
Iar rai, la scuză, e un nume;
Că-n lume viaţă nu repeţi.

Doar sunteţi treacăt, într-o lume
Pe-un fir, troc între două vieţi.
Trăiţi crezându-vă un anume;
O bilă-n snooker... Nu ce vreţi!

Cursul de-o viaţă îl face-o lume,
Din neştiute alte vieţi,
Se tot ciocnind, hazard să-ndrume;
Trasee scurte... de drumeţi!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume de călăi

Straniu patern interactiv avem tipar
Creat; ca dominoul de alipiri egale,
Un ac la victima în planşa d-insectar
Şi pânda stând şi aşteptând la dese intervale.

Defect major de lume-n întocmire
Răstălmăcită poate de la puritate
Într-un afund cleios, putrid de pedepsire;
În care victime-călăii sunt o paritate.

E libertatea, acum, model de restrictiv,
Îmbietor îndemn la gust de-a face,
Punând pe urme-ţi stigme, rău, fără motiv...
E culpa scop suprem... pedepselor rapace.

Ai zice c-adulăm doar masochism;
La gustul pradei ne-mbătăm cu sânge
În pavoazări dogmatice-n rasism
Sau în război civil... Ne place de-a ne plânge!

Mai mulţi suntem şacali de stârv
Şi mai puţini, tot mai puţină-i prada.
La orice pas e "NU" la castul sârg...
Se-aşteptă pe la colţuri gafa, pedepsind pleiada.

În extincţie suntem, fără de-ntors, ca specie,
De prea mulţi vânători ce trag rafale;
N-avem scăpare din tentacule-colos de sepie...
Aşa se stabilesc surghiunuri de morale.

Toţi suntem poliţişti, judecători, critici,
Fixişti fiscali, gărzi... printre parlamente,
Avizionari, autoritarişti, executori, politici;
Control d-intrări-ieşiri... mii d-excremente!!!

Suntem veşnic obiectiv de sateliţi
Umani; o farsă creatură, tizii tăi,
Făr-a produce nou, progres, doar investiţi
Unu la unu în permanent de preamărit... călăi, călăi, călăi!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Relativităţi înşelătoare

Sufăr cu timpul, cu care nu mă înţeleg,
Pentru că numai eu dau, iar el ia
Şi, mă induce în eroare, căci tot el, zice, pune la-ntreg,
Iar de la mine tot se scade, pretinzând că doar el dă ceva.

Sufăr cu spaţiul, mi se tot reduce din ce-am al meu loc,
Nu mai am un acelaşi acces, sunt uitat c-aş fi fost
Pe unde eram, îs acum alte chipuri, cheia are un cu tot alt breloc,
Cu efigie nouă... e doar scaunu' acelaşi, nu mai ocupa vechiul post.

Sufăr şi de imagine, în lipsă, căci dispar, virtual
Nu se aude de mine, cum odată eram, subiect,
Nume propriu... doar aşa raritate, îs doar rarul, un accidental,
O speranţă ratată, de-o iubire odată, vreodată proiect.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşa

Ce înseamnă nume în fond? Nimic profund!
Poate un moft de-a s-etala cel care-l pune,
Sau un abis ce numai el 'l exploră gând,
Predestinând cumva speranţele... a fi bune.

Aşa-a fost purtător şi micul căţeluş, un boţ
Cu pielea fină-i în culori maron-lucioase,
Pe trupul-i lung, valseozele-i în spate moţ,
Le legănând apoi... în mersul după oase.

Plăpândul fin, cu labe mici, puţin aduse,
Cu ochii calzi de-un umed-luciu, negru-brun
Pe botul fin, prelung şi urechile-n jos duse...
Era cât palma într-un decembrie, în Ajun.

Dormea adesea, dus cu tot cu sforăieli,
Pe un fotoliu, ce se pare, al lui era
Şi ne încânta cu glas zglobiu, sau mârâieli,
Încântat tot... cum le scotea şi nu ştia.

A fost furat şi l-am găsit, l-am luat acasă,
L-am şi arvunit fără vreun ban, să stea la bloc,
Dar fără, lume-ar fi fost singură şi ştearsă...
Căci ne-asista tot făceam şi-n orice loc.

Un pic gelos, când se striga un alt de nume
-Al lui Bobiţă, prieten bun, dulău de pază,
Sau la pisicii, ce-i dormeau ca duşi din lume
Pe trupu-i cald- venea tot el... Paşa, de vază!

Nebun era să- ne însoţească oriunde-am merge,
Plângând amarnic pentru orice părăsire...
Până ce azi, în drumul scurt viaţa şi-o şterge...
Cum n-ar fi fost... de o maşină, în depăşire!

PS
O fi îndeajuns doar nouă luni... pentru omenire?

PPS...
Pupila-i văd şi acum, din colţuri dintre pleoape,
Cu botu' întins pe labe, părând a nemişcare
Şi mă pierd lacrimi tot, în ochii lui de ape...
Călău ce n-am ştiut, să-l educ a fi mare...

Că lumea, ea-i o hâdă; de omoară, e doar eroare?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 august 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

anormal

Anormal. Care nu este conform cu standardul. În materie de gândire şi conduită, a fi independent înseamnă a fi anormal, a fi anormal înseamnă a fi detestat.

definiţie aforistică de Ambrose Bierce din Dicţionarul Diavolului
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Angoasă

Am întins mâna,
cât o liană de la tropice,
să sparg ceaţa timpului
şi am dat de ceva memorii,
culmea tot de-ale mele, doar la un cot distanţă
şi mă întreb dacă la celălalt capăt
nu se întâmplă la fel,
căci aşa am fost dogmatizat,
cu legea a treia a dinamicii...
şi risc să rămân amputat
accidental, din ciocnire...
să nu mă mai pot agăţa
nici cel puţin de trecut,
sau poate...
Helas!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 octombrie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcurs

Se întoarce acasă, iar târziu
Şi n-are paisprezece ani
Şi ai ei îi acceptă timpuriu
-Că nu-s defel orbi- puritani,
La anacronism nelibertin,
Model de-o lume revolută,
Cum artefactul cartagin
Pictat; ruşine netemută...
Doar nu ştiu; încă-i amalgam
Ce înseamnă om pretins ştiut,
Ce stă ca fructul de pe ram...
Sublimul măr, cu altul slut!?
Şi rodul, nu se mai întoarce,
O dimineaţă oarecare;
Dus, dusă, jinduri să descarce,
Departe, mobilând trotuare!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istorie stradală

Este-ntrebat ins, azi, pe stradă şi-o alta, altul, tot un tânăr,
De ce în cărţi era odată un Mircea, Bătrân, zis un Moş?
De unde până unde micul, se zice-unui Ştefan, cel mare?
Cât despre Cuza, e-o acuză jiletcii cu galon pe umăr...
Şi ce-i galon, o fi gallon, ceva precum bidon, sau coş,
În care intră un patru litri, ceva aproape de-o căldare?!?

Matei... cum parcă-i se mai îi zice, se pare-i gară, Basarab,
Iar Gelu, Vlad, Menumorut, sunt trei etnici de aceeaşi gaşcă?!
Cloşca-i la ferma lui Năstase, ouălelor mamă şi-un simbol,
Iar Hassan, ce-i mai zis şi Paşa, ar fi turcit, dintr-un arab!?
Afumaţi, Radu, a dăruit cârnaţi, pentru săraci, o pleaşcă...
Crişan, uitasem, e de prin deltă; picior sau braţ ceva... un ghiol!?

Viteazul, nu-i niciun Mihai! Habar n-aveţi, este Becali!
De Cantemir, mai s-a auzit, c-ar fi facultativ, facultate,
De unde, ca privat, şcoală şi diplome s-ar lua uşor,
Dar nu se recunosc, se pare, de europeni... nişte canalii!
Movila ţării-i un alt Radu, ce-a dat-o la posteritate,
Să nu se ascundă-n spate Lupu... Vasile... cică un lupuşor.

De Baia, zid, nici auzit, nu este şi nici că le-ar place;
Preferă Antalya, băi, la turci, toată nisip şi fără... ziduri!
Călugă... renii sunt călugări, dintr-ăia de mănâncă renii,
Cum şi Posada este-o râpă, pe care oricine po'a s-o atace;
Orice ţigan, că-i loc mişto, să-şi pună-n fote plin de hriburi...
Dacii fiind, cum se mai spune, dup-un loc, luptei... Războienii!

Moderni, sunt, ştiu, c-au şi adresă, de e_mail, una ce-i Ro. vine,
Iar Mărăşeşti, cunosc la fel, că este-o marcă de ţigară!
La Plevna, e printre căpşuni şi-n Spania o s-o găseşti,
Nu pentru vreo "independenţă", că nu le este mult, mai bine!?
La fel ştiu despre-un Pelişor, ce-i pe undeva, o vilişoară...
Şi-n fond ce-i? Care-i baiul? Sunt toate vechituri prosteşti!!!

Se opreşte aici tot, din păcate, deşi exemplele-s pe stradă,
La fiecare pas, prin şcoli şi mai târziu, mult mai târziu,
Prin aule de conferinţe; tâmplari, lăcătuşi, secretare,
Ajunşi politic avocaţi, medici-mister, soldaţi-paradă,
Făcuţi generalii... de pace, cu bani, cârnaţi, ceva rachiu?!?
Domnitori noi, la rând ştiuţii, cum ce-i ce-au fost... Praf, la dosare!

Sunt mulţi şi proş... răspunzătorii la microfoane-n gura mare!!!
Sper că-i ştiut, e-o alegorie!... Dar nu la mare... depărtare.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transoceanie

Imensitate de apă ce există mereu, de un ieri,
o străbat din centru cred şi
nu există direcţii, sau ar fi
dar sunt şterse de valuri sau vânturi
ce nu duc nicăieri,
mă vântur,
e un dute-vino, doar câteodată mă bucur
c-ajung pe o creastă, dar nu se vede nimic
că sunt orbit
de spumă şi sunt aşa mic...
şi sunt mulţi alţii, mulţi, mulţi
într-un păienjeniş, fiecare c-un val
al lui, unii trăsniţi de fulgere...
şi niciunul n-ajunge la mal,
că nu există mal, nici amonte, aval
şi plouă
cu picături ca nişte mici ouă,
cu picături ca o rouă
ce acoperă apa, purtate pe valuri,
bătute de vânt,
fără nicio direcţie, căci n-au de ce să se lovească,
nu-s maluri...
sunt eu, nu mai sunt...
doar se mai înalţă un abur într-o imensitate de puf alb sau gri, nori
tăcuţi
până când tună
şi fulgeră... poate o fi vreo furtună?...
... s-a-ntâmplat de câteva ori!
Este-o mare de lume nebună, nebună, nebună...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bâlci

Din parcul de distracţii, cu bâlciul colorat,
Se îngrămădesc la jocuri, fără de vârstă anume,
Bărbaţi, copii, femei, o aşa pestriţă lume,
Ce se ameţeşte în lanţuri, în bărci... vâslind uscat.

Se aleargă un raliu mimând coliziuni
Şi-un hipodrom se învârte, purtând jockey copii,
Când violenţi puşcaşi ţintesc în jucării,
Sau, îşi încearcă pumn... bătându-şi viziuni.

Unii mănâncă vată, a pagubă au ţignale,
Alţii-şi dau oaia albă pe neagra de pe-o masă.
Se bea şi vinul fiert... fiertură de pe-acasă.
Câţiva dansează rău... tot ei urlând urale.

Mai mulţi sunt gură-cască, uimindu-se de tot,
Sau înghiţind mirosuri din sfârâit grătare,
Cel mai ades golind pahar, cu ceva tare...
Şi gândul transpirat e-n râs tălâmb... netot.

Un cârd de pierde-vară, ceva mai familişti,
Îşi tot holbează ochii înspre zgomotul de-o scenă,
De unde se scălâmbă, ca din tăiat de-o venă,
Unu c-un tricolor... către aşa-zişi artişti.

Are, pe rându' doi, pe alţii ce-i prezintă
De la oraşul mare, veniţi iar să promită
Că nu-i vor lăsa singuri pe cei ce cresc o vită
Şi, se va-nfrupta ţara... de ei, că-i reprezintă.

Dar nu-i ascultă nimeni, c-aşteaptă un manelist
Ce-a fost promis pe stâlpi, într-un afiş grotesc...
Când iată, toţi se scoală şi c-un râs larg, prostesc,
Aplaudă un ţigan... fără taraf, solist.

În urale-s toţi, români, din bâlciul vesel... Trist!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călător

Cine m-ajută
să ies din abstract
de-o minte mută
în amintiri d-impact
de-ndrăgostiri
fără niciun contract?...
Să îmi reînviu
iubiri;
real de altădată,
un crochiu
din viaţă întâmplată
act cu act.

Am plin d-imagini
răscolite-n simţuri
şi-ntorc pagini
de album
pe jilţuri
c-un parfum de fum...
se reînnoadă vis
de-amor dezlănţuit
când este interzis;
un incartiruit
sau doar un nedorit
de fost iubit.

Şi-s agonind
căci nu am vreo şansă
să mă reprind,
să pic din nou în transă
palpând
ce n-am uitat,
văzând ce nu-i văzând,
doar exersat...
şi-aş cere
nu ştiu cui,
de este vreo putere,
să fiu iar, iar hai-hui.

Cum pot acum să-ntorc
în braţe ce le am la fel,
să las New York,
să mă culc la motel
pe drumul spre Buzău...
să reîntâlnesc
ce-aveam, încă flăcău,
să mă-nvinovăţesc
din adulter în adulter;
să le găsesc pe rând
în dulcele mister...
să trăiesc trepidând.

Nu mai am cum;
n-am telefonul,
nu mai cunosc nici drum
şi-acum sunt doar un prost, eu "domnul",
fără tupeu
să mă pitesc la colţ
sau în antreu,
s-aştept ieşirea din servici
-de-ar fi norocul
să lucreze tot aici-
cu aerul de hoţ...
S-a sfârşit... jocul!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cursă mortală

Nu înţeleg de unde atâta grabă, de ce se-aleargă ca nebun,
Că toţi ajungem, toţi deodată, în aceeaşi zi la sfânt Crăciun
Şi graba însăşi, ea în sine, ne este sigur defavoare,
Că-n fond ce trece, an, zi, oră, e mai aproape de "se moare".

Dar straniu însă şi inert de stai şi, timpul îl laşi să treacă,
Este tot una, sau mai rău, nu vezi că ce-a venit doar pleacă
Fără vreun rost şi-o să regreţi -ce-ai început deja să faci-
Orice pierdut de tac sau tic când o să-l strigi, n-o să poţi... taci.

E masochistic firul vieţii, ce ţi-o petreci te pedepsind
Să te speteşti să înveţi ceva ca s-o duci bine... tot muncind,
Să faci copii, la fel ca tine, să-i creşti să nu te recunoască...
"C-ai fost dator", i-ai luat pe credit, nu ştii că o să-i doară-n... bască.

... Ce-o vor purta şi ei la rând, neştiind că-i sunt doar purtători
Şi aşa se trece o omenire 'n neştiutori de atâtea ori,
De atâtea ori, de atâtea ori, de atâtea ori, de atâtea ori...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 iulie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdere

Să pierzi, e implicit să ai;
Mai mult decât pe tine, un integru...
Să-ţi faci balanţa între alb şi negru;
Căci nu poţi pierde, ce de preferinţă, dai...

Ba încă, te poţi pierde, relativ,
În parte sau total, în circumstanţe;
Avutul de o viaţă, în instanţe,
Sau parte, fără noimă sau cu un motiv...

E pierderea de fizic sau de suflet,
De dragi, de amintiri, de viaţă;
Ca şi cum existenţa-i simplă aţă
Ce-o rupi... faci nod. Sau este-un simplu cuget...

Mister, este de ce doar unii pierd;
N-au cumul nici de vis, nici de valori,
Nu pot atinge binele... pierduţii printre nori;
Sunt numai suferinţe, n-au dezmierd.

Să fie doar un tas cu dedicaţii
În care unii au prescris nereuşite;
Un tur de mâini cu minţile zdrelite,
Iar alţii, doar câştig şi incantaţii?

Şi oare cine ţine talere egale
Şi cum împarte greutăţi... nemăsurat?
Cum apriori poate fi-neînduplecat
D-inechitatea; lux şi fericire... cu spitale!?

Să fie doar un minus din egal;
Din ce a fost... scăzut din material?
Sau e un vid, indus universal,
De nerecuperat; cum mortu-i imortal?!?

Cum se acceptă, în singur Univers,
Doar instabilitate şi incertă pace?
Suntem sortiţi, fără de schimb la a bine-face?!...
Lăsaţi-o moartă, nu-i dreptate, nu-i niciun demers!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!