Decizie mortală

Cu moartea hazard, viul ţi-l tot creşti, i-l făgăduieşti;
i te faci dator chiar din prima zi, îi eşti o obişnuinţă,
că aşa-i ea de drept, pentru orice lucru, pentru orice fiinţă
şi îşi face rondul ca pe-un cart de veghi... Toţi dumnezei... eşti!

... Doar că-i crudă moartea, o tâmpă, veşnic infantilă,
total făr' de minte, rece, fără suflet, o neaşteptată
atunci, pe nepregătite! La orice, oricine, îi este o ustensilă;
curăţă de-a valma, rade fără scrupul... chiar de-i blestemată.

... Şi în plus, ea moartea e fără morală, fără echitate;
timpul nu-l cunoaşte, căci nici nu-i există, e nemuritoare,
deci nu-şi face un calcul, n-are etalon, nu ştie etate
nici de rău sau bun, sărac sau bogat... Doar numărătoare!

... Are un "scop"; pe toate, toţi, să îi adune, să dispară rânduri,
rând pe rând, toţi leat din sfera neantă din aceleaşi ere,
obligând orice-i bun, seminţii, să înnască singurele gânduri
cum să nu şomeze, angajată sieşi, morţii... din plăcere!!!

Doar mister rămâne, de nedezlegat; cine în fond conduce?
Dacă nu cumva moartea e Supremul, căci doar ea decide;
tot ce e, ce naşte, va dispare odată sub un semn de cruce...
Deci îi suntem fii; Univers, tot, Om... nişte efemeride!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perturbabil

E previzibil 'n tot ce face
Şi din drum drept, îl faci o curbă!
Introvertit îl poţi desface...
Nelimitat, tot îl perturbă!

Sau poate că nu-i previzibil,
Căci stabilit definitiv
Se schimbă; orice perceptibil
L-influenţând fără motiv!

Fragil, nu-i fizic, entitate,
E doar moralul său labil
Ce nu-l are de-ntâietate...
Se lasă dus ca un copil!

E contrafort la hotărâre,
Nu ştie sigur da sau nu;
Din fastuos e-o amărâre,
Uitând la început ce vru!?!

Atenţie, nu e nebunul,
E inversul de tulburat;
Veşnic balanţă, nu doar unul
Îi fiind exemplul de urmat!

E-n fond duplicitar în minte,
Profund în nuanţe, un capabil!
Un plin de stoic; un cu... minte
Plin de faţete!... Perturbabil!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea

Mai mult, mult, suntem morţi decât vii, că-n fond viaţa-i o mică parte a morţii
atotstăpânitoare, sigură de-al său statut de veşnicie fără nicio intervenţie a sorţii,
căci inerţia-i o scuteşte de ambiţii; nu i se pretinde vreun sfârşit că n-are început,
nu naşte din ceva, e doar un recâştig de linişte din zbuciumul de-un viitor trecut!

E demografic "pan", în preponderenţă, moartea, că este mult mai populată, multă
şi nici nu-i complicată cum e viaţa ce-o-ntrerupe cu un strigăt de izbândă; o insultă
ce-şi va primi pedeapsa, niciodată prea târziu, căci oricum n-are nicio vârstă
nevieţuitoarea şi nici cu firea nu se pierde, căci singura în echitatea ei e justă!...

... Pentru că moartea e egală, o necunoscută fără fală, ascunsă, rece
şi-oricât este de nedorită, este universul acceptabil; la oricine trece...
doar o amintire-i de exist, infinitezimal de scurtă, fără vreo convingere,
într-o beţie a amânării gândului de-orice reflecţie îl amăgind până la stingere.

De ne-am muri trăirea, să nu fim, oh cât ne-am prelungi din moarte
şi-am fi un punct neînceput, de negru ce nicio viaţă n-ar desparte,
doar s-adunând în linii, în carouri; ar fi-n sfârşit eterna netrăire
cum spaţiul dintre stele, ce-s puţine! Am fi şi noi în fine un minus univers, o nimicire...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dregători

Trăiesc ca într-un " déjà vu"
Că ţinte ştiu nu pot s-ating;
Toţi cei din jur mă fură, înving...
Nimic nu e la fel acu'.

Pe nimeni nu mai ai de pază...
Toţi spun ce trebuie să faci,
Doar tu pe ei să nu te bagi;.
Mici sau mai mari, sunt toţi de vază!?!

Orice gândesc rămân perplex,
Căci şcoala nu mai e nimic;
Se poate face doar un pic
Şi eşti o parte din "Sed lex"?!?

La nimeni n-ai cui să te plângi
Căci plânsul e o slăbiciune,
O rugă în deşertăciune;
E cum săgeta... ce-ţi arunci!

Şi culpa nici nu mai există,
Sunt prezumat nevinovaţi;
Nici la copii nu mai sunt taţi...
Doar paguba-i ce mai persistă!

Deci plăţile-au un singur sens
Vidându-ne-n gaura neagră
La hoţi cu buzunarul dens
De-avut... Cerându-le tot lor să "dreagă"!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perimabili organici

De "viul" ca să fie, să "existe" în timp... şi spaţiul să ocupe,
este cu chinul nesfârşit să-şi treacă "eu" de-o zi pe alta,
se consumând în energii doar să se ţină a nu se rupe...
deci nu "ştie" decât consum şi reprodus, cum tren vrea halta...
e clar, sau trebuie să fie, că anorganic, mineral
-ce e de sine stătător... şi umple întregul Univers
se trecând doar în propriul "său", pentru a rămâne "imortal",
etern pe veci, din "el" materii- acum... devine ergi ş-invers, revers,
fără a se pierde... e-un răspuns cert că "organism" nu-i nicio culme,
nu-i "el" extremul, nici vreun summum şi nu-i niciun evolutiv
-chiar de nu are nici conştiinţă, nu-şi pierde timp să-şi ia vreun nume,
să se identifice-n vreun fel-... nu-şi are gând, vise, motiv...
... pe când vrutul, de-"a fi", frugalul, îşi stoarce neîncetat din sine,
se sparge în clone nesfârşite, sau se acuplează să dureze,
îşi face minţi să prelucreze gânduri, să-şi aibă ce conţine,
făcându-şi neîncetat speranţe -ce-s aşa scurte- să creeze
un "nesfârşit" –ce nu-i oricum, că-i plin neantul de pieire-
ce doar ne pare; în fond doar suntem rău de "scurţi" la scara "este"
şi ne credem –c-o avem credinţă- că tot ce e, e-o povestire,
ce de n-o scriem noi, ea n-ar fi, doar material... Proaste celeste!!
Organic, fauna, viu fragil, floră, sunt "perisabil"... nişte teste!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din orice punct de vedere, moartea e un mister. Nu contează dacă e ceva supranatural sau realist, moartea rămâne un lucru pe care nu-l cunoaştem, nu suntem capabili să-l acceptăm şi ne afectează pe toţi, la nivel universal, chiar dacă avem răspunsuri religioase, pentru că există culturi care au astfel de răspunsuri. În faţa pierderii, ne simţim cu toţii la fel de orfani de fiecare dată.

citat din Care Santos
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet

E adevăr că suflet este şi pleacă doar când viaţa trece
După ce-a stat în hibernare, ieşind arar din al său fald?
Şi de la ce se-ntâmplă tot şi-n urmă lasă corpul rece?
Atunci, de ce o fi la toţi; doar că sunt vii? De ce-au trup cald?!

Şi n-are, suflet, greutate? Cum poate singur, el, să zboare?
Şi de-i aşa uşor, cum poate să stea cu trupul la un loc?
O fi mister, doar lângă viu, fără materie; o mişcare
Ce-ar vrea inertul, în cutremur să-l facă din gheţar un foc?!

Oricum şi fum de-ar fi, nu poate să iasă dincolo de ceruri,
Ca să privim noi neştiutul, crezând că el pe noi ne ştie
C-avem trimişi, fuioare multe ce ne privesc calde, din geruri
Şi-i doar o mistică plăcere, de-avea ce noi vrem cum să fie!

Deci dac-ar fi minunea dragă, aşa cum credem, numai bun,
De ce nu mai răspunde-n veci, chiar de chemată-i, de-i în aştrii
Şi lasă răul în neştire de cap să-şi facă, căpcăun,
Pe noi, pierduţi corpul de suflet, de vii... Sărmanii de sihaştrii?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celălalt

Se umple timp de tine, spaţiu-i vid
Dacă nu eşti, mi se opreşte totul;
Nici gând nu trece, sufletu-i arid,
Nu mai e ţel... cenuşă este focul.

Nu mai e sunet de-ţi dispare glas,
Cum nu-i auz de nu mai eşti un sunet
Şi nici speranţă nu-i când bun rămas
Nu-ţi laşi... nici fulger nu-i de nu eşti tunet.

Nici vânt n-adie de nu te atinge
Şi amprentă-şi caută-n elicea rozei
Ce arsurile le răcorind durere stinge...
Eşti poezia vieţii din neantul prozei.

Cum un cristal de gheaţă nu-i nea fără tine
Să stingi febra din suflet, lacrimi să-ndulceşti
Sorbind sarea şi amar din tot ce nu e bine
În cuvinte calde... eşti gesturi îngereşti.

Eşti nevoia-n sine de-a fi parte într-una
Ca într-un Univers fără de planete,
Existenţa însăşi cum lumea-i doar una
Ce-o ţi tu... în dulceag, sorbit pe-ndelete.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ion

Orfan, nici el nu ştie de-a avut vreun tată,
că nu-i trecut pe niciun buletin, o carte de identitate.
Nici maică-sa nu ştie, crede, cine-a fost odată,
că l-a uitat şi ea, l-a părăsit; i-a spus-o cu sinceritate!
Nu ştie nici precis traseul; parcă, ar fi fost adoptat
un timp, dar s-au debarasat, din nou, predat la şcoală specială...
şi culmea nu crede defel; n-ar fi nicicum alienat, handicapat,
că-i bine plin de el, ştie de toate, -doar mintea-i deseori o goală,
a meşterit ceva intuitiv- nu vrea decât să supravieţuiască
şi din cotloane scoate ce lui îi poate fi, sieşi, un avantaj,
chiar dacă minte, păcăleşte... trage mult, din greu, ca să trăiască
şi nu-i fidel; să lase baltă poate fură, câte-un pic, e-un "homo aliaj"!
E stors de mulţi, de vlagă, bun la toate; pe tractor, pe câmpuri,
slugă hainului de preot... un bun pentru orice, răsplătit, hm, arar,
cu mâinile tot înnegrite, groase, tăvălit prin gloduri, smârcuri...
şi dinţii şi-a pierdut de nespălaţi... poate genetic nici nu i-a avut pe inventar!?
Un răzvrătit -probabil în el rău, sau mistuit încet de soartă-
mai ieri un june, fără a şti cum trece timp, se scurge;
este-n doi poli acum şi tot, tot, aruncat din poartă-n poartă,
chiar dacă lumea e acum nouă! E tot Ion şi nu se plânge...

Cum iaz, ce nu va şti nicicând că urneşte piatra grea a morii... doar se curge, curge, curge, curge!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 februarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adversitate-i...

... Când opoziţia-i un cert în preambul
Neexplicat, căci e inexplicabil
Când din haotic faci indubitabil,
Vestimentând în robă jurământ credul...

... Se înfiripă încet cu gust de ură
Hrănită sadic din exces narcisic,
Se virulând ca-ntr-o ştafetă de olimpic,
Pasându-se-n ranchiună, ce-adevăr sperjură...

Justificată, e calitate şi-şi conferă
Temeinicie-n dreptul la dreptate
Fără rabat; că făr-adversitate
Întregu-i incomplet, doar (h)emi-sferă...

... Şi se prelinge-n încâlciri colante,
Negând valori prin afirmări meschine
Răstălmăcind bun, rău... şi răul bine,
În falsul facerii abracadabrante.

Este pe viaţă sau pe părţi de bunuri,
Împarte-o lume fără scara hărţii,
Mizând pe neştiinţa de mister a morţii;
Pân' la o cere, a lăsa pe drumuri...

E purtătoare de dureri atroce
Fără vreun leac, căci nu este o boală;
Doar nevăzutu-i negru, prostul fără şcoală
Ce crede drept cuvânt doar urletul de voce...

E peste "adversar", nu ştie echitate,
Se lăfăie-n minciună, crez, de-i repetată!
Nu are vreo geneză, nu ştie soră, tată...
E yangu-n excelenţă, e doar adversitate!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

DREPT... uri

De încriminări n-ar fi în lege
Pentru abuz, ori neglijenţă,
Chiar unde-i loc de competenţă...
Atunci pungaş, devine rege!!!

De nu-i în lege măcar bob
De pedepsit cel ce conduce...
Şi-ales de-ar fi... Vă faceţi cruce,
Că toţi, eu, tu, îi vom fi rob!

De nu-s greşeli, intenţii rele,
La fel de rău vrut pedepsite,
Atunci, cei pur, fiinţe cinstite...
Ele, sunt victime, momele!

... Adică nade la canalii,
Ce cu tupeu borfaş pretind
Democraţie, nemaifiind...
Se pretind ei, ei verguralii!

De biet Pământ pe toţi ne ţine
Fără triaj, pe toţi egali,
E semn că nu parşivi venali
Pot, ei, decide rău, de bine!

Popor, avem doar o armură
Şi, arma-i doar mulţimea, cor
De glasuri, ce de tac nu mor
Şi-n veci înving lepădătură!

Doar libertatea din scripturi
Şi ateu canonic, laic trai
-Cât încă nu eşti mort- ţi-s rai...
Cel, unde a-i drept amor, drept... uri.!!!

Dreptatea mulţilor, nu Guri,
Ce-şi fac din clici încrengături...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cursă mortală

Nu înţeleg de unde atâta grabă, de ce se-aleargă ca nebun,
Că toţi ajungem, toţi deodată, în aceeaşi zi la sfânt Crăciun
Şi graba însăşi, ea în sine, ne este sigur defavoare,
Că-n fond ce trece, an, zi, oră, e mai aproape de "se moare".

Dar straniu însă şi inert de stai şi, timpul îl laşi să treacă,
Este tot una, sau mai rău, nu vezi că ce-a venit doar pleacă
Fără vreun rost şi-o să regreţi -ce-ai început deja să faci-
Orice pierdut de tac sau tic când o să-l strigi, n-o să poţi... taci.

E masochistic firul vieţii, ce ţi-o petreci te pedepsind
Să te speteşti să înveţi ceva ca s-o duci bine... tot muncind,
Să faci copii, la fel ca tine, să-i creşti să nu te recunoască...
"C-ai fost dator", i-ai luat pe credit, nu ştii că o să-i doară-n... bască.

... Ce-o vor purta şi ei la rând, neştiind că-i sunt doar purtători
Şi aşa se trece o omenire 'n neştiutori de atâtea ori,
De atâtea ori, de atâtea ori, de atâtea ori, de atâtea ori...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 iulie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caută/află ceea ce erai înainte de "a face", căci tot ceea ce faci tu este deşertăciune, iar timpul o va devora cu o plăcere hulpavă la masa lui. Oare vede un astfel de comediant ieftin când afirmă că: "Pomul se cunoaşte după roade iar yoghinul după rezultatele/faptele sale." că înainte de fala deşartă lui "a face" tu trebuie să fii. Orice fiinţă rătăcită în Mahamaya crede că "eşti ceea ce faci", dar oare poţi face ceva fără ca să fii mai întâi? Şi dacă el ar paraliza şi nu ar mai putea "face", oare nu ar continua el să fie? Oare câţi dintre voi realizaţi că doar cumătru" ego este despre "a face" şi că doar el crede că eşti ceea ce faci, ceea ce ai, ceea ce obţii, ceea ce ştii, ceea ce poţi/posezi/practicii etc.? Caută/află ceea ce erai înainte de "a face". Aceasta este starea ta originară, căci tot ceea ce faci tu este deşertăciune, iar timpul o va devora cu o plăcere hulpavă la masa lui. "A-Fi", asociat cu orice gând care răsare în el este sclavie.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Identicitate

... şi, Dumnezeu ne-a pus alături sex lângă deject,
de înţeles să dea că nu-i extaz, fără puţin infect,
că mizerabil poate fi atât de aproape de sublim
şi că orice e un amestec, oricât pretindem că iubim...

... şi-n plus paternu-i uniform, din jos în plus, pe-un fel de scară
de la omidă, la varan, maimuţă... tot un şir pe-o sfoară,
că-i înţeles comun că tot egal pe lume-i, echitate
şi doar respect de tot, mă face OM, o entitate...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 iunie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea pe bucăţele

Cu orice moarte, a altuia, din mine se tot moare,
În gânduri, amintiri, palpabil, vise spuse, chiar iubiri;
Rămâne un vid, cum golul în stomac şi-n mintea schizofrenic...
Nu mai e timp s-anini pe-un spaţiu! Numai remuşcare
Apare brusc, tardiv pierzi zilnic contur firii,
Ce-o mutilezi în conuri de retină, în nodul frenic.

Se pierde din ce e, ce-ai adunat cu tine, ce-ai,
Lăsând încet, încet, un fluviu cumulat în amnezie,
Căci cei ce pier, te ştiu, te iau fărâme, pleci,
Eşti tot mai rar în vorbele-n eter; doar "vai,
Pe unde-o fi şi el, nu l-am zărit de mult, de-o veşnicie"...
Se strânge cercul pân-a fi doar "mine", te tot treci.

În straniu paradox te izolezi, cu ştiinţă, n-ai repere,
Că nu mai e punct, sprijin, glume nu-s la fel, nici drame
Şi trena-n urma nemişcării reci e tot mai scurtă, introvertită
În resemnare surdă, lacrimi seci... Îţi pierzi avere,
C-o dai -şi-ai alergat-o o viaţă- vrei doar ceva drame,
Atât cât să-ţi faci ultimul voiaj, fără împrumut... că lumea-i oropsită!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 octombrie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de gând, sau practici incomplete

Când gândul nu se înfiripează, e semn că sufletul şi-l pierde
îngrozitor, fatal parcurs, în fond dispare însufleţire,
la fel cum frunze din boboc se opresc a fi încă în verde
şi florile nu mai dau fruct, cad veştede, fără menire.

Se pare a fi un înţeles că tot real, fizic, prezenţă,
ele n-ar fi, cum nici copil n-ar fi, de nu ar fi un dezir măcar...
produs ce pipăi nu-i în sine, sau este, însă nu-n esenţă,
de nu e-n început imbold, în orice vrut; a şti, habar...

ce nume aş da la ce nu văd, când încă văz nu-l simt, un dar...

... când gândul sufletul şi-l pierde
e grav, dispare însufleţire,
cum frunzele ce mor în verde,
iar flori, ce cad, n-au fruct menire...

... e cum real, fizic, prezenţă,
copil nu-i nici dezir măcar;
nu-i sine, un pipăit, esenţă,
imboldul vrut de-al şti, habar...

... în fond nimic nu e în fapt
şi orice lucru ar fi steril
fără vreun spirit... ci artefact,
cum sexul vrut, fără viril...

... şi amoru' în fond e total vrut,
rămas dorit, sau vrut total,
asezonat în zilnic rut,
ori ani de zile, un ideal...

E-ndeajuns suflet... sau real?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Labirint...

Îmi place creierul... pane
Cu fosforu-i, ce aprinde un chibrit.
E diferenţa de la geniu, la smintit;
Căci dacă el nu e... nu e nimic.

Îl venerăm cu toţii... "alimentul",
Ce ne menţine, treaz şi productiv,
Ce ne separă bunul, de nociv;
Şi-n reuşite este... instrumentul!

E gelatină pură, de-energie,
Ce-şi schimbă fire în metamorfoză...
Cu ea, creezi mii de poeme, proză;
Îţi-asigură, de-ţi meriţi... efigie!

Tot lui, i se mai spune minte,
Căci adevăr separă, de minciună...
Îţi spune, de alegerea e bună,
Şi lucruri ce le faci; de sunt păcat, sau... sfinte.

Cu el e cert, că poţi să faci un ban...
Îţi spune, start, şi unde să opreşti,
Să nu fi prost, dar nici să nu jigneşti;
Te învaţă să fi drept, sau nu... să fii infam.

El te ridică, sau te pune jos.
Din ochi te învaţă, dacă să clipeşti,
Ca să câştigi ceva, de şmecher eşti;
Să ştii, cum să profiţi, să ai folos.

Cu el te-ajuţi, din mâini cu stil să dai...
Să baţi în ritm, sau să loveşti mai tare...
Să dai plăceri, sau să-ţi păzeşti onoare;
Să furi, de eşti un hoţ... dacă nu ai.

Tot el te-ajută, avantaj să scoţi
Din clinciuri, sau... neprevăzut...
Dintr-un nimic, devii un cunoscut;
Din neajuns, ajungi şi tu, să poţi.

El e cel ce discerne, tot ce vezi;
De-i adevăr, în multul de minciună...
Să nu confunzi, ce-i pe Pământ, cu Lună,
Să afli, dacă trebuie să crezi.

Cu el te naşti, dar zero-i la început.
De nu îi dai exemple, cum să facă
Te lasă baltă; n-o să ai răsplată...
Rămâne nul, cum meciul... ne bătut.

Nimic nu face, dacă nu-i impuls.
Îţi aparţine, să ţi-l creşti treptat...
Să ţi-l educi-în colos nemăsurat;
Să-ţi dea mister, să fii, de nepătruns...

Te învaţă, dacă vrei, cum să conduci.
Îţi poate pune lumea la picioare...
Nu se consumă; imun la ce te doare,
El pe naivi, ţi-arată cum să-i duci.

Dar ştie şi conducere leală,
Dar tot cu scop; să-ţi fie ţie bine.
Căci n-are, niciun gând, pentru oricine...
La el, nu-i diferenţă; sănătos, sau boală.

E partea machivelică din tine...
Aceea, ce n-arată cine eşti.
Te învaţă să câştigi, spunând poveşti;
La alţii, să faci rău... şi ţie bine!

Concluzia-i că, dacă nu-i... nimic nu e!
El face diferenţa, dintre-un tâmp, sau geniu...
Să-l studiezi, îţi trebuie un mileniu;
De aceea îmi place, creierul... pane.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 mai 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Introspecţie

Mă uit la mine; mă iubesc
Aşa cum sunt, că ştiu că-s unic
Şi de n-o fac e grav, greşesc...
Riscând ura la toţi, teluric.

Mă iau bucată cu bucată
Mă răsucind; simţ analitic
Ce încă-l am din mamă, tată,
Cu educaţia-mi de critic.

N-am cum să fiu nemulţumit,
Că n-aş şti altul cum să fiu!
Din alţii-aş fi heteroclit...
Şi acum, oricum e prea târziu.

Şi nici nu ştiu care-s criterii
Recunoscute universal,
Chiar ştiind c-am multele materii
Ce-am destinate... material.

Mai dificil ar fi "ascunsul",
Ce poate nici eu nu-l cunosc...
Chiar zilnic dacă-i măsor pulsul,
Mi-adulmecând, eu, propriul mosc.

Mă plimb, în fond, cu trei persoane,
Că trup şi suflet nu-s totuna;
Când trup sunt bine, nu-s în toane,
Şi-a treia, mintea-i ca nebuna!

Ar fi normal să am un şef
Calculator, un eficace;
Descurcăreţ ca un gherghef,
Hotărâtor de cum se face.

Deci pân' la urmă-s aparenţă,
Atât cât sunt un fizic gol,
Ce lumea-i zice... existenţă;
Un trup, cu voturi într-un bol!

Mintea-mi, de-i zice "raţiunea",
N-o ştie nimeni de pe stradă;
Doar eu, de-i sunt accepţiunea
Şi ea la rându-i... de mi-e întreagă.

Rămâne, culmea, eu, ocultul
Nedemonstrat cu cifre-n legi;
Un suflet, un chibrit, tumultul,
Ce corp şi minte... nu-l dezlegi.

Pe rând le luând, întâi cu trupul,
E-un reprodus de-original;
Deci ca valoare nu-i el scumpul
Din ce-am... şi-i singurul letal!

Privind spre raţiune, minte,
Chiar de se pierde hardul-creier,
Poate lăsa veşnic aminte
La alţii; un cântec, nu pe greier!

Cu sufletu-i mai complicat,
Căci poţi să-l ai sau este lipsă...
Deci singurul neconfirmat
În viaţă... Poate fi-n eclipsă!

Şi-acum, oricum e mult mai simplu;
Prezenţa, faţa, nu se poartă...
Poţi fi-n eter, cu amprenta "nicku"
Ca avatar... de pus la poartă.

Mintea oricum nu mai e-n vogă
Căci nu e timp de ea, nu-i "divă";
E bine fără, crez în togă,
Zicând doar "Da"... fără împotrivă.

De suflet nu poţi să mă iei,
De n-ai şi tu şi nu se schimbă;
Cum mintea s-ar fura, ehei...
... Iar trup, s-ar dedubla-n oglindă!?!...

... Deci, pot spune că-s trup şi suflet
Şi dac-o spun, e că am minte...
Şi-o spun din corp, că am răsuflet
Şi sufletu-mi dă, cast... cuvinte.

Încerc de-o viaţă să fiu tot,
De-aceea mă iubesc cu-ardoare
Ce-n timp m-am străduit... Şi pot
Să fiu; vizibil, gând... şi-o floare!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânzători

Vând nopţi, că tot le pierd ca zile,
Mai fac un ban, ca să câştig din viaţă
Şi vând femei adulte, pe copile;
Doar ele cu experienţă, vă răsfaţă.

Vând suflet de valoare contra cost,
Că astăzi nu serveşte la nimic.
Mă vând deştept, pe cel ce-i cel mai prost
Şi îmi mai rămân şi bani, să mă destind un pic.

Vând din cinstit în amestec cu onoare,
În întregime sau doar parţial,
Fără pretenţii... pentru orişicare
Şi dau factură înaltă, sau pe ilegal.

Vând totul, chiar şi ce nu am
Căci ţine, este obişnuinţă.
Pot vinde şi copii sau câte un organ;
Nu de la morţi, direct, direct din fiinţă.

Vă vând asigurarea vieţii, după moarte,
Oricum nu vă serveşte la nimic.
Vă vând şi diplome, fără să faceţi carte,
Doar să semnaţi primirea când daţi bani în plic.

Vă vând averi, ce n-aţi putea avea...
E prin notar, legist, judecător.
Nu-i important, să fii tu al cuiva;
Costă un pic, dar eşti... moştenitor!

E ţara unde totu-i de vânzare
Şi nu doar bunuri, tot ce nu gândeşti.
Cu ban, nu-i adevăr, banditu-are crezare;
Dintr-un ţigan... ai viţe împărăteşti!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te poţi opri în orice secundă. Trebuie să îţi fie clar următorul lucru: dacă Acum, în clipa asta, moartea ar veni, Sinele trebuie să fie mai fulgerător decât moartea, ca să te poată lua. (Moartea vine şi pleacă, dar Sinele este Eternul care rămâne. Chiar şi moartea moare în El.).. Mori pentru minte, mori pentru lume! Cât de responsabil este Infinitul? Totul se întâmplă în El. Dă drumul inclusiv acestei idei de responsabilitate (doar te-ai zidit în ea.) Este un construct al minţii. Sinele nu este nici responsabil, nici iresponsabil, dar atât responsabilitatea, cât şi iresponsabilitatea apar în El. Dacă dai drumul inclusiv la această idee ce mai rămâne? Pentru că toate aceste idei te pun în aşteptare. Ele spun că tu nu eşti, dar tu eşti deja Sinele. Tot ceea ce trebuie să faci este să vezi că niciuna din ideile pe care mintea ţi le serveşte ca fiind Sinele, nu este Sinele. Atâta timp cât te crezi mintea care caută Sinele eşti în eroare. Doar rămâi în Liniştea neasociată gândirii, pentru că în momentul în care ai spus "că ştii", deja te-ai asociat gândului cunoaşterii. Rămâi Liniştea neasociată cuvintelor, gândurilor. Rămâi Liniştea în care toate cuvintele, lucrurile se contopesc! Dacă ar fi Acum, în momentul acesta, să alegi între tine şi Dumnezeu, pe cine ai alege?

Atmaji Maharaj în Te poţi opri în orice secundă - Discuţie cu Atmaji
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chestionar de inepţie

Săpăm pentru antichităţi, deci şi Pământ îşi creşte masă,
Că tot depune peste ce i-a fost demult, odată, coajă
Şi tot mă întreb, ce e în loc de iarba ce se taie-n coasă...
Deci ce la fund se pune-n plus, din frunzele de-un verde-vrajă?

Şi munţi, de ce nu se tocesc, chiar de pâraie mâl îi fac,
Căci chiar de cresc din încreţire, rămâne gol din ce încreţeşte,
Iar apa din oceane, mări, cum de nu scade cât un lac,
Curgându-se-n pământ, pe fund, că doar metalic... cert, nu este?

Iar dacă masa tot ar creşte, Planetei, de la cosmic praf,
Nu se va întâmpla o zi să-şi piardă drumul pe orbită
Şi, doar atunci periplu începe şi ce-a fost scris vechi, caligraf,
Se va împlini... vis călător. Vom fi alţi, lume, o desinepţită?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!