Călător
Cine m-ajută
să ies din abstract
de-o minte mută
în amintiri d-impact
de-ndrăgostiri
fără niciun contract?...
Să îmi reînviu
iubiri;
real de altădată,
un crochiu
din viață întâmplată
act cu act.
Am plin d-imagini
răscolite-n simțuri
și-ntorc pagini
de album
pe jilțuri
c-un parfum de fum...
se reînnoadă vis
de-amor dezlănțuit
când este interzis;
un incartiruit
sau doar un nedorit
de fost iubit.
Și-s agonind
căci nu am vreo șansă
să mă reprind,
să pic din nou în transă
palpând
ce n-am uitat,
văzând ce nu-i văzând,
doar exersat...
și-aș cere
nu știu cui,
de este vreo putere,
să fiu iar, iar hai-hui.
Cum pot acum să-ntorc
în brațe ce le am la fel,
să las New York,
să mă culc la motel
pe drumul spre Buzău...
să reîntâlnesc
ce-aveam, încă flăcău,
să mă-nvinovățesc
din adulter în adulter;
să le găsesc pe rând
în dulcele mister...
să trăiesc trepidând.
Nu mai am cum;
n-am telefonul,
nu mai cunosc nici drum
și-acum sunt doar un prost, eu "domnul",
fără tupeu
să mă pitesc la colț
sau în antreu,
s-aștept ieșirea din servici
-de-ar fi norocul
să lucreze tot aici-
cu aerul de hoț...
S-a sfârșit... jocul!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre iubire
- poezii despre visare
- poezii despre telefon
- poezii despre simțuri
- poezii despre sfârșit
- poezii despre prostie
- poezii despre noroc
- poezii despre jocuri
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Separare de întreg
Îmi iau încetinel bagajele din mine
Și-ncep cu gânduri, minte cât mai e;
Transfer în vise întrebările "de ce?"
La care n-am răspuns... Și-i tot mai rău, nu-i bine!
Încerc să-mi caut gazdă primitoare
Că n-am ajuns să-mi iau proprietate;
Nu știu nici plata cum se face-n... vietate?
Nici cost nu știu de-i nou, sau bună... stare!?
În timpul scurt ce l-am doar preaviz
Nu știu nici data, nici condiții de contract
Și tot joc piesa-n recuzită act cu act,
Fără rol scris să-nvăț... Un joc de quiz!
Împlânt din simțuri ce-ncă țin trezite
În "josul" tot mai slab ce mă purta zburând,
Ce-ncearcă să mă-nșele se-ngropând
Perfid, tot mai bolând... Materii putrezite!
Întunecat fără de gând nici minte, duse,
Mai las un pic de simțuri, ce-s mai multe,
Să știu încă de mine, să-ntind punte
Să nu mă pierd de tot de oasele... răpuse.
În ultimă instanță suflet o să-mi mut,
Ce-s EU până la urmă, singurul cert viu
Ce-aș putea fi ca și-alții nul, pustiu
Dar încă m-am; sunt propriul meu avut!
În cursa care sunt și-alerg și-s îngrădit
Și m-am iubit și-am fost rănit, mi s-a frânt rază;
Îmi las dorințe, locuri, o cernită emfază
Și mă restrâng idilic... din prozaic devin mit!
Îmi rescriu lanțul de-ntâmplări iar neștiute
Dar cu un dram din altele ratate;
Sunt iar fuior, o boare-n fum de libertate
Fugit din corp... ce-l văd se cățărând pe stâncile abrupte.
Îngheț, irig din apa-mi și mi-aștept golit
De timp; ascult un semn de-a fi din nou
O pensulă-n culoare pe-un pânzit tablou...
Crezând c-o zi voi fi un fir de savaot!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre timp, poezii despre gânduri, poezii despre întuneric, poezii despre suflet, poezii despre stânci, poezii despre plată sau poezii despre libertate
Copil încă
E ziua mea de-ncepător, ca-ntotdeauna;
tot mi se spune, de-altul, ce să fac,
debusolat,
mai rău decât în prima zi de viață,
de când zac,
când nici nu mă știam de c-aș fi existat
și tocmai de-aia, de atunci mă-nșirui boroboață-n boroboață
într-una, într-una.
Întreb din nou, plictisitor, aproape enervant,
ce oare mă așteaptă iar
și n-am niciun răspuns
de la Părinte...
veșnic tot reînvăț abecedar
și-s tot neajuns,
rămân mereu cu aceeași minte,
un minuscul de aspirant...
Strig, vreau, în gura mare, altă și alta, jucării
și nu am bani îndeajuns,
nu îmi pot ține nici acum un echilibru;
cad, ca apoi să mă ridic,
iar dacă mult, ceva, îmi place, îl țin ascuns;
cum cu plecările de-acasă, cu schimbat limbă, de un "déjà vu"
să iau, din alții, pic cu pic,
tot de la cap, copilărind copilării.
Doar e, se pare, o mare diferență; timpu' e mai scurt un pic,
chiar fiecare zi și noaptea-i și ea scurtă
și parcă-s păcălit de cei din jur,
ce nu-mi mai spun copil,
așa cum sunt; că stau și-acum în dormitor pe burtă
și câteodată mai înjur...
nu simt, din propriul mine, cunoscut, niciun exil!
Sunt sufletul la fel de pur, am rămas neînțeles, tot mic!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre ziua de naștere, poezii despre schimbare, poezii despre păcăleli, poezii despre promisiuni, poezii despre jucării, poezii despre gură sau poezii despre existență
Pierdere
Să pierzi, e implicit să ai;
Mai mult decât pe tine, un integru...
Să-ți faci balanța între alb și negru;
Căci nu poți pierde, ce de preferință, dai...
Ba încă, te poți pierde, relativ,
În parte sau total, în circumstanțe;
Avutul de o viață, în instanțe,
Sau parte, fără noimă sau cu un motiv...
E pierderea de fizic sau de suflet,
De dragi, de amintiri, de viață;
Ca și cum existența-i simplă ață
Ce-o rupi... faci nod. Sau este-un simplu cuget...
Mister, este de ce doar unii pierd;
N-au cumul nici de vis, nici de valori,
Nu pot atinge binele... pierduții printre nori;
Sunt numai suferințe, n-au dezmierd.
Să fie doar un tas cu dedicații
În care unii au prescris nereușite;
Un tur de mâini cu mințile zdrelite,
Iar alții, doar câștig și incantații?
Și oare cine ține talere egale
Și cum împarte greutăți... nemăsurat?
Cum apriori poate fi-neînduplecat
D-inechitatea; lux și fericire... cu spitale!?
Să fie doar un minus din egal;
Din ce a fost... scăzut din material?
Sau e un vid, indus universal,
De nerecuperat; cum mortu-i imortal?!?
Cum se acceptă, în singur Univers,
Doar instabilitate și incertă pace?
Suntem sortiți, fără de schimb la a bine-face?!...
Lăsați-o moartă, nu-i dreptate, nu-i niciun demers!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre valoare, poezii despre suferință, poezii despre pace, poezii despre nori sau poezii despre negru
Eu, pe din... afară
Am lecția de studiu despre un mine trup
Și mă revolt că nu-s stăpân pe al meu eu,
Cu tot bagaj ce-l am, că am un pedigreu
Și, cultivări de minte zilnic... neîntrerupt.
Răzbat din neant surprize neplăcute,
M-autosesisez de probe noi, uzate,
Ivite-n detrimentul meu, neașteptate,
Pe propriul meu avut... din eul meu făcute.
Deziluzoriu simt din suflet, ori din minte,
Ce sunt tot ale mele, sau mă înșel din nou,
Că n-am niciun control, cum coaja de pe ou...
Ce un "înăuntru''" o sparge... cum gloanțele pe ținte.
De n-am cum să decid, nici măcar pentru mine,
Nici chip, ce e în spate, nici sursa de la chip
Și-s doar o amuletă de-un norocos nisip...
Ce va reprinde formă din eu-mi... Cine-i "cine"?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trup și suflet, poezii despre surprize neplăcute, poezii despre surprize, poezii despre revoltă, poezii despre nisip, poezii despre lecții sau lecții de engleză
Viață
Aiurea-i spus "și-a pierdut viață";
Ca și cum iar s-ar regăsi
Sau căutată iar ar fi,
Din nou, cum berea de la gheață.
Sau nu-i, că noi n-o avem
Cum ea există și ne poartă
'ntre două stații-n mers la toartă
Luând iar pe alt' la recviem.
Și-atunci e EA ce ne-aparține
Sau noi îi suntem chiriași,
Fără contract de timp? Slujbași,
Neștiind când pleacă, nici când vine!?!
E un imens bazin de picuri
Topiți din norul unde nasc
În efemer parcurs... E-un teasc
De boabe-n vinul plin de licuri.
E apa-n ciclu sau nisip
Din picuri, fire sfărâmate,
Unite-n roci, de vânt purtate...
Suntem doar cărți de joc... Cu chip!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre vin, poezii despre roci sau poezii despre naștere
Redescoperit, eu
Stau mult cu mine însumi de un timp,
mă caut
și încerc să mă găsesc,
că nu m-aveam până acum...
-uitat, de când eram copil de anotimp-
în veșnic... căutări de drum.
Mă răspândesc
sunet-cuvinte, cum susurul curgând... de-un flaut.
Mă redescopăr
cum n-am fost vreodată,
ca peștele ce-l căutam sub lespedea de piatră
și-am bucuria să mă-nșirui
pe-un papirus,
-necenzurat de niciun virus-
și s-acopăr
din golurile ce-am... să nu mă nărui.
Ce interlocutor;
mă minunez pe zi ce trece
cum pot altul să fiu,
să mă transpir sudoare-n pergament,
să-ncerc un nou, la Nou și Vechiul Testament,
tulburător,
convins că fiecăruia-i dator să-ncerce
și n-am intenția să demonstrez că-s unicul și cel mai viu.
Mă-ncerc în pilde
adunate -dup-un crez de-al meu-
ce-s poate expirate,
căci pare-se nu am citit de-ajuns
să am răspuns...
Mă vizualizez un Prometeu,
să redescopăr Maupassant printre Mathilde...
măcar o parte, nu pe toate.
Și nici pretenții n-am
-că nu-mi servesc-
în fond doar mie-mi scriu
să mă incit,
cu sufletul ce-n trup am răstignit
și-acum îl regăsesc
fără tam-tam,
și pe tăcute... cum se bea un rachiu...
Și mă extaziez la faptul că nu-i prea târziu
și că mă spovedesc la mine însumi, cât mă știu
că-s încă viu... Reînviu!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre pești, poezii despre creștinism, poezii despre copilărie, poezii despre bucurie sau poezii despre Vechiul Testament
De vis n-ar fi
Îi spune vis
la o poveste fără sens,
ca un crâmpei
dintr-un ochean
cu sticle colorate, sparte,
un fel de real interzis,
sau un condens
din tot ce-am petrecut printre ai mei,
cu toții figuranți pe un ecran,
apropiați, ce la trezire sunt deja departe
ca într-un soi de paradis
pierduți, lăsându-mă cu mintea plină de idei...
Vis i se spune
și la ce-ai dori
să se-mplinească,
ceva mai mult decât ai crede,
un soi de imposibilitate,
la care fără rațiune
-pân-a muri-
tot crezi că s-ar putea s-deverească,
dar nu se vede
din opacitate
sau inacțiune...
O pierdere, de timp, prostească!
Vis poți să-i spui
la o-ncercare
metafizică
de a da sens unei excreții
de prea mult, de resetare
de-o mâzgă cenușie
în care nu mai poți să pui
nicio interpretare
și-i cauți o-nțelegere empirică
la ce se va petrece-n cursul vieții;
un fel de pseudo, parapsihologie,
o alienare...
Îi spune vis
pentru că nu s-explică
nici haosul
-mai mult decât hazard-
nici fuga
din senzația de frică,
când vrei s-alergi
și nu poți avansa
și zbori fără permis
și trăiești holocaustul
în care ruga
nu ți-e împlinită... mori,
afli ce nici n-ai cunoscut;
figuri și locuri inedite
ce nu fac parte din... văzut,
și făr-a vrea, în zori
le ștergi
ca pe ispite!
Vis de n-ar fi
n-am fi capabili de imagini
și nu numai color,
nici în alb-negru,
ca și cum n-am putea vorbi
căci gur-ar fi doar gaura cu margini
iar inim-ar fi un motor
care oricât e de integru
noaptea sau zilnic s-ar opri,
cum cartea fără pagini...
Am fi trăit făr-a ne ști, într-un abis de negru...
Ne-am prăvăli fără repere-ntr-un plictis,
... S-ar spune că în fapt real, n-am fost decât un vis...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre culori, poezii despre zbor, poezii despre vorbire, poezii despre rai, poezii despre prăpăstii sau poezii despre noapte
De ce...
... mă nasc nud, orb aproape și doar plâng, plâng, plâng,
parcă știu dinainte, fără nimic să știu, că mă frâng, frâng
epopeea, ce-o încep să mă spun lumii cine sunt, sunt
și n-am minte deloc, nu știu cum e voiaj, cât de crunt, crunt
cum mă înconjur de zâmbet, să-l pot crede, când pot ce să cred, cred
că e numai frumos și doar bine o să fie, bun purced, îl purced
căci să mângâi învăț, că mă mângâie palme și noapte și zi, zi de zi
mi se spune, mereu, nu înțeleg mai nimic, mi se spune c-așa tot va fi, tot va fi
și se pare că vreau, mă răsfăț căci cuvinte presimt, oh presimt,
nu mă las, îmi strâng mâna în gingii că n-am dinți și mă mint, mint
la rându-mi, de mic, fiindcă am crez că-s cu toții la fel, tot la fel
ca și mine un nud, orb aproape, ce plâng după același model, ce model
imperfect și cum minte n-am, cum, cum de naște din bun orișice, orișice
ce se adude în ecou undeva, într-un rid de pe frunte, ce-i plină de riduri... de ce e, de ce e, e de ce?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre zâmbet, poezii despre răsfăț, poezii despre plâns, poezii despre nuditate, poezii despre mâini sau poezii despre minciună
Peste timp
Privesc inert cum timpul zboară odat' cu soarele ce apune
și-n jur e doar o aparență de viață, irosindu-și curs
că nu e linie de finiș, nu se câștigă vreun concurs...
e doar o risipire vană de clipe, cum nisip în dune.
N-am vreo idee unde, departe rău peste milenii
va voi tot odat' s-ajungă, să spună de va fi cuvânt;
"am reușit, din sacrificiu de-atâtea pierderi sunt azi sfânt,
nemuritor din toți ce-au fost, vor fi, sunt astăzi... pământenii!"
Și-un Univers, în amfiteatru va privi la câștig etern,
știind, el veșnic spectator, că-i doar o scenă cu un act
și, ca spectacol tot sfârșește lăsând cortina, artefact
plecând din stal-uri iar, pe rute de un hazard... ce e peren.
Parcă văd totul peste timp, când însăși timpul va dispare
și niciun loc nu va mai fi, că doar nimic va fi final...
parcă nici gând nu va mai trece, pierdut că nu e sideral
să lase rază-n întuneric, când va fi doar un gol, o zare...
Zâmbesc, ce norocos pot fi, că voi muri cât încă-i Soare...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prezent, poezii despre Soare sau poezii despre sfinți
Lăsați-mă vă rog să plâng
Să mă lăsați vă rog să plâng...
Să mă lăsați vă rog să plâng
Cum plâng doar florile din crâng,
Când gerul le ucide orice speranță,
Și nu au nici o șansă de a reveni la viață.
Sa mă lăsați vă rog să plâng
Văzându-mi zilele cum trec pe rând
Iar înapoi să le aduc nu pot
Clepsidra s-a umplut de tot
La jgheab de amintiri privesc
Nimic ce să-mi surâdă nu zăresc,
Doar sufletul rănit până la sânge,
Prea plin cu lacrima ce încă curge.
Doar un regret mai am când am să plec
Și doar un gând mă însoțește permanent,
Regretul ca trecând prin asta viață
Clipa de fericire să o simt n-am avut șansă...
poezie de Dorina Omota
Adăugat de Dorina Omota
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ger, poezii despre zile, poezii despre sânge sau poezii despre flori
Depresiv
Am suflet nor,
Sunt trist de plumb.
Gândesc să mor...
Mi-am pus în gând.
N-am meteor
Și ceru-i plin...
Sufoc în dor,
Mă sting în chin...
De singur... zac,
M-au lăsat toți;
Ca-necu-n lac
Când știi să-nnoți!
Mai am o șansă...
Dă-mi semnal
Să ies din transă,
Din letal...
Un colț de zâmbet,
O esență,
Tremuru-ți, zumzet
D-existență.
De mă refac
Să-ți fiu covor,
Poți să mă calci
Și să-ți fiu zbor.
Umbră să-ți fiu
Îmi e de-ajuns...
Talpa să-ți țiu,
De toc străpuns!...
Doar să mă ai
Să mor de tine
Să-ți faci alai...
Din mii... de mine!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre încălțăminte, poezii despre tristețe, poezii despre stele căzătoare, poezii despre semnale, poezii despre plumb sau poezii despre moarte
Suferința
E de neimaginat...
cum programarea-i falsă,
nu merge tot rotund, cum pasă;
de jucător abil și bine antrenat.
Traseul este scurt...
și-i totuși, mult, mult, chin...
din nu știu ce putere ce-a creat destin;
căci nu-i alunecare, totu-i întrerupt.
Nu este recompensă...
oricât te-ai dărui să-ți fie lin,
norocul nu-ți surâde, de ești fin;
obstacole sunt, lumea e adversă.
Mai mult, e nedreptate...
nu e răspunsul la măsura ce o dai,
chiar de-ai dona din totul ce nu ai;
nu poți să te ajungi, la mult, la cantitate.
Balanță nu-i...
nu știu de este vreun criteriu;
când alții pot să vândă apa... deuteriu;
iar tu, nici pâine n-ai, pe masă ca să pui.
Nu-i totul roată...
căci unii au cumpărat bilet de înalt
pe banii tăi; nu se zdrobesc- chiar de fac salt-
iar ție abisul... doar atât ți se arată.
Nu știu morala...
căci chiar de binele mereu promulg
și cred inexorabil că-s produs de demiurg;
n-am nici-o liniște, nici fericire... viața-i goală.
Rămâne resemnarea...
adică nu mai cer nimic să am,
mai bine nu veneam și doar plecam;
sunt predispus să am nimic... doar vis și încercarea.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre pâine, poezii despre obstacole, poezii despre fericire sau poezii despre donații
N-am ieșit din rând
Să nu ies din rând,
să nu merg în față,
La rău să nu mă plâng,
Dumnezeu așa mă-învață.
Cât am fost în viață, n-am ieșit din rând.
Nici n-am mers în față, am ținut de rând.
Am rămas acolo, unde-i locul meu.
N-am fost un Apollo, nici n-am fost un zeu.
Am măsurat timpul, doar cu pasul meu.
N-am văzut Olimpul, cred în Dumnezeu.
De la El am primit viață, Lui m-am închinat,
El mi-a dat povață, El m-a luminat.
Cât am fost în viață, El m-a ocrotit,
Iar când s-a rupt ață, tot El m-a primit.
De-abia atunci,
Cu credință-n suflet, am ieșit din rând,
să stau și să cuget, cine-am fost și cine sunt.
poezie de Dumitru Delcă (mai 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfaturi, poezii despre religie, poezii despre protecție, poezii despre lumină sau poezii despre Olimp
Halal auriferă vârstă
Mă scol pe zi ce trece tot mai tânăr,
Că anii-mi scad și-s parcă tot mai mic
Și mintea zici că s-a culcat pe umăr,
Iar pașii-s ca la început, chitic, chitic!
Vorba adesea-i tot mai neînțeleasă
Și echilibrul parcă-i tot mai greu;
Poate-ntr-o zi în gur-o-i primi masă
Și la nevoi, voi face-ntr-un fileu?
La sărbători lumânări nu mai sting,
Că scuip doar bale și-s pericol de incendiu
Și singur de mă scol, destinul mi-l înving,
Iar din medicamente-s un întreg compendiu!
În anturaj sunt subiect de râs, de glume,
Că nu știu să răspund, doar râd un pic prostește
Și-n joacă mă-nconjur de-o întreagă lume...
Să nu-i dau foc... chibrituri îmi păzește!
Privesc buimac tot ce mă înconjoară.
Votez tâmpiți, că am dreptul la vot
Și viață tuturor fac grea și-a mea ușoară,
Iar la discuții-s tare; mut țipând... mai pot!
Parcă-s mai chel, am doar ceva tuleie,
Iar înăuntru-i tot mai mare golul;
C-așa-i mai nou, doar câte o idee!...
De n-ai bătrân; să-ți cumperi... drog, alcoolul!...
Sper Doamne, să n-am tot la fel, eu, rolul!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre votare
- poezii despre râs
- poezii despre început
- poezii despre vârstă
- poezii despre victorie
- poezii despre umor
- poezii despre tinerețe
- poezii despre sărbători
Nelimitat...
... sunt un dezorientat,
din fericire,
de atâtea gânduri fără limită;
pot plana nevăzutul,
ce-l ador ca pe orice nu ai,
când nu mai există niciun întâmplat,
un fel de împuternicire,
de nu știu care oferită
și doar mă folosesc de împrumutul
de-o viață, ce și tu tot la fel o ai... s-o porți un pic și-apoi s-o dai.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre limite
Conjugare
Parcă-s trecut compus, fusesem,
fără să știu că voi fi fost,
de atâtea ori, simplu anost
parcurs... ce nu mi-l alesesem.
Că timp era doar viitor,
nesigur, nesfârșit ce-o fi;
multe culori, lipsind doar gri...
ca cerul cu albastru nor.
Căci este, nu se mai sfârșea,
aninat zilnic de-o oglindă,
de tot uitat... uitând să prindă,
din tot ce-a fost, ce nu era.
Restrâng mereu din conjugare,
de timp, ce n-ar avea sfârșit;
tot loje, doar un pic lipit,
cu mine... în curs de întâmplare.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viitor, poezii despre uitare, poezii despre trecut sau poezii despre albastru
Eșaloanele extincției
... mai pun de-acum încă vreo douăzeci și cinci de ani,
adăugați la mult, de când mă știu pe mine
și-un leat complet, de peste șase miliarde, o să dispară,
poate mai mulți; și ceva tinerei contemporani
vor părăsi coperta pentr-un conținut "mai bine"...
și nu mă dumiresc cum pot atât de mulți... atâți să moară?
... păcat că nu-i întregul, tot, o uniformitate
de început, cu toții de o zi cum puii de găină
crescându-și puf în pene pentru un pic de zbor,
ce nu va fi nicicând, c-așa e și umanitate;
o iluzorie eternitate din vise plină, plină
și dispărând deodată tot... cât de înfiorător!
... ar fi, o secundă, Terra într-o liniște lugubră,
nici plânset n-ar mai fi, n-ar fi nicicum urmași,
că n-ar avea conștiința încă a amintirii
și-ar fi planeta mult, cu mult mai mult salubră,
debarasată de-nvechit... iarăși vor fi indieni-apași
cu zâne, regi, moși, făt-frumoșii... sufletului, firii.
... mi-aș fi dat tot și-aș da și acum din ce-a rămas,
s-am restul împărțit în astfel de secunde
de pur pe câte-un secol, în iar și iar să fiu,
cum câine credincios la neștiut, chiar dacă-i de pripas...
fără de mâine, ieri, fără din ce și fără nici de unde,
doar o secundă mesager din peste șase miliarde... încă viu!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre secunde
Râvnită genealogie
Îmi caut rădăcini, tulpină nu-mi pot crește,
sau mugurele-mi caut, de este pe vreo creangă
de-un arbore, de-un Planck de punct îmi caut veste
și partitură de-am și mi-a fost scrisă-ntreagă.
Mă resetez cumul dintre transmițători
din gene ce-mi cunosc, ce le-am avut aproape
-din ce-am din tată, mamă, bunici, predecesori-
pe caractere, nume... să-mi fac integritate.
Sar de pe-un ram pe altul, ca într-un labirint;
căci sunt și Sârbu, Cucu, nu doar un Rădulescu,
sunt Caretaș, Mândaru, sunt eu ce-i reprezint...
Și-un Relicovschi a fost, antecedent pedestru.
La rându-mi, amalgam de fruct mi-l fac cu Vlas
și mă îmbin fluid din Baciu, Lemian
prn ea o Constantin, ce-mi fură suflet, glas...
Nu știu cine mai sunt, ce vânt m-aduce... Dan!
Stau singur fără cuib, că n-am acces pe ramuri,
mă uit în jur stingher, căci nimeni nu mă cheamă...
Nici vârstele nu-mi știu, inelele din neamuri,
cât încă pot să sui și trunchi nu se destramă.
Nu știu unde să urc, pe ce încrengătură
mi-aș vrea să mă sădesc, să fiu eu singur, pom;
neștiuți să am frați, să reîncep aventură...
Sunt strigăt și răspuns aștept... ca orice om!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre crengi, poezii despre copaci, poezii despre tată, poezii despre mersul pe jos sau poezii despre mamă
O viață fără cuvinte
Tânjesc, tânjesc aproape până la durere
Să-mi găsesc visatul, rarul, fostul companion
Fără perdea, cu zâmbet larg, fără fason...
Să mă deschid mimoz mascul, să-i cer părere.
Pierdut îs de-o lume tot mai multă mută,
Ce-și spune doar cuvinte neauzite, goale,
Schimbând auz cu idiferență-n veșnice târcoale,
Să afle ca-ntr-o doară pe ascuns știrea pierdută.
Cât bine răscolit mi-ar face confesatul
Din amintiri veninde de un prevăzut trecut;
Să nu se-adune cronic, dintr-un recent acut...
C-un dialog burlesc, boem, mult așteptatul.
Nici vidul nu mai este să se umple din plin,
Căci nu mai e intrare, e doar zid de-un refuz
C-un plictisit apatic, căscatul de mofluz...
Ca-n sihăstria vieții ce ne e pan-destin...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Daniel Aurelian Rădulescu despre viață, poezii despre știri, citate de Daniel Aurelian Rădulescu despre zâmbet, citate de Daniel Aurelian Rădulescu despre trecut, poezii despre durere, poezii despre cuvinte, citate de Daniel Aurelian Rădulescu despre cuvinte, poezii despre amintiri sau citate de Daniel Aurelian Rădulescu despre amintiri
Neiubită...
Nici sufletu-mi nu l-ai iubit, sau doar un pic...
Pe mine? N-ai avut răbdare să mă fi descoperit...!
Dintr-un scenariu mare, se-arată unul mic,
Și uite așa, se scrie destin neîmplinit.
Și tot ce-am vrut a fost iarăși IUBIRE...
Și n-am știut să dau decât ce vine tot din ea...
Și iarăși m-am ales cu o dezamăgire,
Ce n-aș fi vrut să fie, să fi fost... Ah, mă durea!
Și m-ai ținut în jocuri de-așteptare...
Tot ce-ai dorit a fost mereu la fel...!
Aș fi zâmbit și de la o plimbare...
De mi-ai fi dăruit cu suflet... un inel...
În a mea viață... cuvântul nu există...
Decât atunci când fapta îl urmează și-au tangență!...
Fără dragoste, nimic nu-i trainic și rezistă,
Ne ofilim fără iubire și dăm o repetență!
N-am cunoscut pe cineva ca tine... vreau să știi!
M-ai preschimbat din ce uram... acum iubesc!
Doar dragostea transformă... și-acum îți sunt... Să-mi fii!
Este o dragoste peste un plai lumesc!
Aș vrea să cred că sunt totuși iubită; că n-ai mințit și doar atât!
O oră mi se pare veacul ce să treacă...
Iar faptele-ți să se transpună din cuvânt!
Plânge o inimă tăcut... pe zi, tot devenind mai seacă.
Neiubită...? Poate! Sau, nu știu...
Am vrut eu a le ști pe toate...!
Dar... n-aș mai fi ce sunt să fiu...
Și nici surprinsă n-aș mai fi fost... poate!
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plimbare sau poezii despre ore