Între două respirații
pe aici n-a mai trecut nimeni
sub buzele grinzii crăpate de timp
singurătățile sufocă tăcerea
la ora când toate
umbrele adorm
sub piele
e multă tristețe
curge înspăimântător
ca o clepsidră
cu vieți
picură ultimul fir
timpul exersează
prin mine
se plimbă tăcut Dumnezeu
printre coastele strivite
de singurătate
picură liniștea
nu mai e nimeni
mă agăț de culoarea cerului
aerul s-a rarefiat
timpul sinucigaș de cuvinte
îneacă umbrele
din trupul dezbrăcat
pornește un nou început
urmele adâncite pe margini
vorbesc de o trecere
tălpile miros a iarbă
între cele două respirații
se joacă un copil
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre tăcere
- poezii despre singurătate
- poezii despre început
- poezii despre vorbire
- poezii despre viață
- poezii despre tristețe
- poezii despre spaimă
- poezii despre somn
Citate similare
Umbre și lacrimi
am trăit și trăiesc printre lucruri
iar lucrurile acestea își cară
printre ziduri umbrele
fără de care
nu ar fi fost privilegiul de a exista
dincolo de toate acestea
doar zvonurile trec
peste urmele-adâncite în rană
ca și cum aș fi vinovat
de tot ce s-a pierdut
între lacrimă și durere
e târziu și cerul apune
aerul puțin și el sufocă întâmplarea
s-ar putea ca cineva să mă imite
însă jumătatea mea
(aflată în derivă)
încearcă o nouă trecere
și s-ar mai putea ca infinitul
să-mi grăbească plecarea...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre vinovăție, poezii despre infinit, poezii despre existență, poezii despre durere, poezii despre depășire sau poezii despre aer
Umbre și lacrimi
am trăit și trăiesc printre lucruri
iar lucrurile acestea își cară
printre ziduri umbrele
fără de care
nu ar fi fost privilegiul de a exista
dincolo de toate acestea
doar zvonurile trec
peste urmele-adâncite în rană
ca și cum aș fi vinovat
de tot ce s-a pierdut
între lacrimă și durere
e târziu și cerul apune
aerul puțin și el sufocă întâmplarea
s-ar putea ca cineva să mă imite
însă jumătatea mea
(aflată în derivă)
înceracă o nouă trecere
și s-ar mai putea ca infinitul
să-mi grăbească plecarea...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate de Teodor Dume despre viață, citate de Teodor Dume despre existență sau citate de Teodor Dume despre durere
Între cer și pământ doar un timp
Într-un ochi de oglindă, faldurile nopții
ne-opresc timpul pe strada Mântuleasa.
Intersecții de raze și umbre,
punți către cer.
Galbene frunze, amintiri răscolite prin aerul lunii,
păstrează nisipul din vidul clepsidrei.
Razele sufletului oglindesc mozaicul
pașilor mei prin întuneric.
Prin lumina felinarelor
aripi de îngeri sfâșie tăcerea,
Prelinse în urmă două din umbrele mele
se întind către cer.
Sunt umbrele sufletului nostru
risipite în tu... în eu...
în eu... în tu...
Își caută urmele noastre în timpuri.
poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre întuneric, poezii despre îngeri, poezii despre suflet, poezii despre noapte, poezii despre nisip sau poezii despre galben
Între cer și pământ doar un timp
Într-un ochi de oglindă, faldurile nopții
ne-opresc timpul pe strada Mântuleasa,
Intersecții de raze și umbre
Punți către cer.
Galbene frunze, amintiri răscolite prin aerul lunii,
păstrează nisipul din vidul clepsidrei,
Razele sufletului oglindesc mozaicul
pașilor mei prin întuneric.
Prin lumina felinarelor
aripi de îngeri sfâșie tăcerea nopții,
Prelinse în urmă două din umbrele mele
se întind către cer.
Sunt umbrele sufletului nostru
risipite în tu... în eu...
în eu... în tu...
Își caută urmele noastre în timpuri...
poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Captiv între două respirații
iartă-mă pentru ceea ce am fost
am palmele ude și mă agăț de viață
ca iedera de cer
nici nu știu dacă mai am nevoie de dragoste
momentul este o taină prin care
mă plimb zi de zi și e
firesc să fie așa
nu mă simt niciodată singur
iubirea se ascunde în oameni și
fiecare are povestea sa
și-n fiecare poveste
sunt eu
captiv
între două respirații
privesc iubirea
durerea și oamenii
dar cine mai are nevoie de cuvinte
prin acest labirint
se ajunge la Dumnezeu
poezie de Teodor Dume (2015)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre religie, poezii despre plimbare, poezii despre cuvinte, poezii despre Dumnezeu sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Un fel de avarie
înăuntru
o neliniște aproape de inimă
ștrangulează o iubire
se strivesc umbrele
e multă ură și nu vreau
să negociez nevoile trupului
în fașa oglinzii
temerea ascunde realitatea
e ca un fel de scuză
dar las de la mine
îmi unesc palmele
amândouă
atât timp cât
vorbele mele
caută iertarea
sunt golul dintre cele două respirații
prin care aleargă durerea
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate de Teodor Dume despre timp
- poezii despre realitate
- citate de Teodor Dume despre iubire
- poezii despre inimă
- citate de Teodor Dume despre inimă
- poezii despre iertare
- poezii despre frică
- citate de Teodor Dume despre frică
Microunivers, omul
înăuntrul scoarței
semințe
dincoace doar o trecere -
un derdeluș spre o
iarnă lacomă
cu fulguiri (negre)
în care moartea
trage la sanie
umbrele
urcă și coboară
între cele două capete
lutul
închide o rană
la noapte va ninge din nou
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre săniuș, poezii despre ninsoare, poezii despre negru, poezii despre moarte, poezii despre lut sau poezii despre iarnă
Câteodată și Dumnezeu rămâne singur
stau în mijlocul unei lumânări aprinse
și tremur
în tot acest timp întunericul
iese din mine ca dintr-un chip
fără umbră
simt greutatea cerului cum
se prelinge în oameni
liniștea scrijelește adânc
s-ar putea spune că cineva a trecut pe aici
și într-o bună zi va întreba de mine
iar tu prin fereastra închisă
o să-l rogi pe Dumnezeu
să țină timpul în loc
eu voi privi din tăișul unei lacrimi
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe citate de Teodor Dume despre întuneric, citate de Teodor Dume despre religie, poezii despre lumânări, poezii despre greutate sau citate de Teodor Dume despre Dumnezeu
Răscruce între singurătate și ultima haltă
îmi pun capul pe palme și aștept
ca și cum nimeni nu m-ar fi dorit
sângele îmi aleargă prin vene
îl aud dar
nu spun nimic
sunt un anonim uitat într-o casă
cu bagaje de mână
dintr-o haltă prin care
n-a mai trecut niciun tren de multă vreme
din când în când deschid ochii și-mi
rostogolesc privirea de la un colț la altul
e mult întuneric și nicio speranță
de care
să-mi atârn ultima clipă
nici nu știu dacă e vară sau toamnă
tăcerea se instalează în mine ca
într-un fotoliu scorojit
și mușcă necondiționat
umblă prin măruntaie
ca o durere
coincidență sau nu
între cele două spații
văd un alb nesfârșit
nu sunt disperat ci doar
am o senzație ciudată
știu că mi-am depășit maturitatea și că
mă voi dizolva în verdele din iarbă
sau într-o floare de mușețel
însă știu
că fluturii care îmi vor sta pe coapsă și
ceața care va tăia respirația numelui
lăsat în loc de poartă
vor aminti de mine
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verde, poezii despre uitare, poezii despre trenuri, poezii despre toamnă, poezii despre sânge sau poezii despre ochi
Ancora sufletului
apasă gânduri pe umeri
atârnă veghea pe gene
în labirintul gândului nespus
picură ceară din neguri uitate
susură amintiri din amintirile moarte
eu scriu pe coji roase de arțar cuvinte
le așez tăcute pe aripi rupte între coperțile timpului
ochii aprind stele
căutând pietre pe fundul mărilor
ei, un demiurg, tăcut...
un fir de iarbă
a rămas agățat într-un zbor
țipăt ascuns într-un crin
se aprind aripi de humă
urcând către piscuri străine
cu făclii de amurg în privire
nisipul s-a revărsat din clepsidră
în mână a rămas fir de lut astupând sângele pierdut
pulsează timpul în artere
ceasornicul a stat
catargul agătat de nori printre stele
ancora s-a rostogolit în nisip
urlă zadarnic steagul căzut
eu scriu un vers pe matca timpului pierdut
mă ridic pe vârfuri de gânduri
netezind tăcerea din adâncuri
orologiul a încremenit
plouă cu flori în abisul privirii
cuvântul meu, un strigăt în apus
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre gânduri, poezii despre amintiri sau poezii despre versuri
Pădurea de alb
în lăuntrul meu e o pădure de mesteceni
o mare de alb pe care
nimeni nu o revendică
dimineața
aud răsăritul
spunând rugăciunea zilei
la amiază
soarele lăcrimează tăcut
e multă durere în ruga luminii
undeva între umbrele de mesteceni
sunt eu
un suflet
cu bilet doar dus
înspre seară
umbrele se subțiază subit și
mestecenii se culcă în beznă
atât de trist
îmi aduc aminte de cei care
nu mai sunt...
prăbușirea în moarte
e singurul sens al existenței
și mâine va fi o altă zi
. |
poezie de Teodor Dume din carte, Fsță în față cu mine
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păduri, poezii despre viitor sau poezii despre seară
Mireasă...
Închid ochii și se așează sub pleoape
Înger de șoapte, în noapte.
Și fiecare șoaptă este o catacombă...
Cad lacrimi în trombă...
Amintirea se disecă în mii de tăceri.
Este timpul de ieri...
Când eu - mireasă a verbului ruginit,
Îmi amintesc de-nceput.
De mireasa de rubin, cu voaluri din care,
Din râuri de sânge-am țâșnit,
Cu tălpile goale.
Căutam să cunosc fericirea
Din laptele mamei dulce și alb.
Prin Dumnezeu mi-a rămas
Far și catarg.
Au trecut ani...
Am devenit femeia-mireasă,
Femeia frumoasă, frumoasă, frumoasă...
Pășind spre altar
Cu sete de viață.
N-am gândit niciodată
Că sub pleoapele ninse
Se vor scurge deodată,
Lacrimi, gânduri și vise.
Am trimis la plimbare
Timpul iute trecut
Și sub lespezi de Soare m-am ascuns - început.
În alt timp am plecat
Și să plâng m-am decis,
Printre munții de doliu,
Pentru ultimul vis.
Și trecutul acela în zadar a apus,
Toate visele vieții ca o clipă s-au scurs.
Despre visele mele
N-am nimic să vorbesc.
Am prea multă durere,
Dar tot vreau să iubesc...
...............................................................
Pașii-aleargă prin mine,
Sunt un gând de cristal
Dintr-o vară rămasă
Rătăcită la mal.
Și din nou sunt mireasă,
Mire mi-e Infinit
Și la tâmple-mi anină
Ramuri-valuri de mirt.
Îmi e voalul un val
Peste umerii goi,
Peste umeri de ceară,
Dar e-un vis fără noi.
Doar buzele mele sunt încrustate-n nisip,
Ca urmele pașilor
Trecători prin... peste timp.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre nuntă sau poezii despre verb
Mirare
s-a născut o mirare
în cutele cămășii cu mâneci suflecate
lăsându-se asurzită de tropotul miresmelor uitate.
cu aer în buzunare,
inima peticită prin colțuri,
plete-n vânt,
o modelare rotundă a destrămării
apleacă pereții într-o gravitație sigură.
din cuburi de gheață sar cuvintele colorând aerul roz,
cea mai dulce literă îndulcește cafeaua.
iadul și raiul au aceeași tărie de împietrire și despietrire
a sentimentului pârguit între buzele mirate.
pământul exersează din nou mersul în cosmos
deschizând o altă poartă.
îmi umblă prin cenușă o trezire adormită din existență,
niciun gol de cuvinte,
lumina nespartă picură domol
deșteptând elegii eterne.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre superlative sau poezii despre spațiul cosmic
Absențe
Deșarta voluptate și sărmanul mister
De-a nu fi văzut.
Te știu, culoare a copacilor și-a orașelor
E între noi obișnuita transparență
Dintre privirile scăpărătoare.
Ea se rostogolește pe pietre
Așa cum se leagănă apa.
De-o parte a inimii mele fecioare se-ntunecă,
De cealaltă parte mângâietoarea mână se-așază
pe coapsa colinelor
Curba unui fir de apă dezlănțuie această cădere,
Această-nvălmășire de oglinzi.
Lumini de precizie, nici nu clipesc din ochi,
Nu mă clintesc,
Vorbesc
Și-atunci când dorm
Mi-e gâtul un inel cu parafă de voal.
II
Ies la braț cu umbrele,
Sînt jos cu umbrele,
Singur.
Mila e mai sus și poate rămâne foarte bine acolo,
Virtutea îți dă ei înșiși sânii de pomană
Și grația s-a-ncurcat în plasele pleoapelor ei.
E mai frumoasă ca statuile de pe marginea treptelor,
Mai rece
E jos cu pietrele și umbrele.
Am ajuns-o din urmă.
Aici lumina dă ultima ei bătălie.
Dacă adorm, adorm ca să nu mai visez.
Care vor fi atunci armele triumfului meu?
În ochi-mi larg deschiși mijește soarele.
O, grădină a ochilor mei!
Sunt toate fructele aici ca să închipuiască flori,
Flori ale nopții.
O fereastră de frunze
I se deschide fără veste-n obraz.
Unde-mi voi pune buzele, natură fără țărmuri?
E mai frumoasă o femeie ca lumea în care trăiesc
Și închid ochii.
Ies la braț cu umbrele,
Sînt jos cu umbrele,
Și umbrele m-așteaptă.
poezie de Paul Eluard din Cele mai frumoase poezii, traducere de Virgil Teodorescu
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre apă, poezii despre virginitate, poezii despre sâni sau poezii despre senzualitate
Printre frunzele sufletului
visător între vedenii
în faldurile unui vis, trecut și petrecut
aiurea pe acest pământ
sprijin cenușa cerului cu lacrima sufletului
întunecate gânduri curg, se scurg
în mine, profund
ascult somnul într-o silabă oprită în timp
caut agonic un sens
pierdut într-un tragic nonsens
trece alt timp între timp
mereu mai puțin decât ieri, puțin mai mult decât azi
pierdut pe aici, pe undeva, cândva
știu, va mai fi o zi, într-o zi
atunci când eu nu voi fi
decât o frunză strivită sub ultimii pași
vibrează tăcerea în anii pierduți
de nimeni știuți, de nimeni cunoscuți
totul, o întoarcere neprogramată
pot să spun acum ratată
cu amintiri imprecise, ucise
a mai trecut o zi, și...
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trecut, poezii despre frunze sau poezii despre tragedie
Învață să plângi, mi-a zis Dumnezeu (II)
nu-mi aduc prea bine aminte
zâmbetul lui
și nici
ultimele îmbrățișări
știu doar că
pe întunericul din noapte
scrijeleam cu unghiile - TATA
tăcut
de sub umbra rămasă
undeva în timp
mă privea Dumnezeu
de parcă
nu s-ar fi
întâmplat mai nimic
până în ziua în care
mi-a șoptit
întoarce-te în lumină și
în zborul de pasăre
niciodată în umbrele
care nu se văd
și vei fi tu însuți
așa e
când răsare soarele
în orașul din mine e lumină
multă multă lumină în amintirea
celui care a fost
tata
poezie de Teodor Dume (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre zâmbet, poezii despre tată sau poezii despre păsări
Despre tacere
Degete fine, tăcerea asta
Alunecam printre ele
Ca un fir
Rugăciune pe nisip
Degete fine... ea
Îmi umblă prin pași,
Negândită
Pe un colț de tăcere mă ascund și eu
Cuvintele sunt în tubul cu oxigen
Nu călcați pe suflete!
Aici
se trăiește
Nu calcați!
Aici, se visează
Plouă cu tăceri
În dimineața asta tandră sunt
Femeia visurilor tale
Iubită deodată cu toate tăcerile
Fiecare vers este ultimul
Apoi ecoul tacerii tale
Picură din nou
Și din nou
NU este decat gândul meu, îmi spun
Îmbrățisat de clipă
Și-o aripă tăcut tăinuită-ntr-o palmă de cer
Un peticuț de tăcere scumpă care nu se va vinde
Mângâiat de visele tale
Acum dorm
Strivește-mă toată în tăcerea ta
Fă-mă una cu ea
Și cu tine
Iubită, în sfârșit,
Cu toată tăcerea
Cine-și recunoaște poezia
Este rugat sa tacă
Și să asculte
Mulțumim pentru contribuție
Astăzi
Primim tăceri
poezie de Mihaela Maxim
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie sau poezii despre sfârșit
Punctul de întâlnire
Timpul era plecat, se-afla-n altă parte;
Erau acolo două scaune și două pahare-alăturate,
Și doi oameni c-un singur puls, intens foarte,
(Cineva a oprit scările rulante):
Timpul era plecat, se-afla-n altă parte,
Și ei nu erau nici jos, nici sus;
Muzica nu s-a oprit, continua,
Curgea prin iarbă ca un râu, maroniu clar inclus,
Cu toate că se-aflau într-o cafenea
Și ei nu erau nici jos, nici sus.
În aer clopoțelul a rămas tăcut
Păstrându-și echilibrul inversat
Între un clanc și-alt clanc al florii,
Caliciu-n bronz mut, de-un galben mat:
În aer clopoțelul a rămas tăcut.
Cămilele au traversat miile de mile de nisip
Care se-întindeau între farfurii și cești;
Deșertul le-aparținea, deși plănuiseră-n fel și chip
Cum să-și taie porții din curmale și din stelele cerești:
Cămilele au traversat miile de mile de nisip.
Timpul era plecat, se-afla-n altă parte.
Ora-i uitase, lipsa ospătarului se resimțea adâncă,
Iar din radio picura sărac un vals,
Cum picură apa dintr-o stâncă:
Timpul era plecat, se-afla-n altă parte.
Degetele ei au scuturat acea spuză-ofensatoare
Care-nflorea din nou în pomii tropicali;
Când au avut asemenea pădure mare
Nici nu le mai păsa de criză, de indicii financiari,
Degetele ei au scuturat acea spuză-ofensatoare.
Tot ce-i Bun sau ceea ce înseamnă Dumnezeu
Fie slăvit pentru că timpul se poate opri-n ăst fel,
Că ceea ce-a înțeles inima instantaneu
Poate-aduce pacea trupului astfel
Tot ce-i Bun sau ceea ce înseamnă Dumnezeu.
Timpul era plecat și ea locuia aici, acest minut
Și viața nu mai era deloc aceeași,
În aer clopoțelul a rămas tăcut
Și toată încăperea strălucea, și,
Timpul era plecat și ea locuia aici, acest minut.
poezie de Louis MacNiece,1907-1963, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vals, poezii despre sărăcie, poezii despre stânci, poezii despre stele sau poezii despre râuri
Timpul, o execuție lentă
Crește în mine ca un aluat
nu-i bai zic
parcă asist la propria-mi execuție
tristețea măcinată mărunt
îmi intră prin piele
am răbdarea unui castor
cu degetele încărcate de cuvinte
scriu ultimul bilet și
din când în când
dialoghez cu singurătatea
nu
nu mi-e frică de moarte ci
de neputința de a mai fi
ceea ce am fost
simt cum umbra mi se scurge
pe lateralul feței
transformându-mă
într-un canal de scurgere
a rezidurilor
nu mă priviți
lăsați timpul să-și vadă de treabă
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre degete sau poezii despre creștere
Timp și curgere
A trecut timpul. Dar timpul curge în mai multe șuvoaie.
Asemeni unui râu, curentul va curge câteodată
mai vijelios în unele părți sau mai domol în altele,
sau, poate, va stagna pe-alocuri.
Timpul astral este același pentru fiecare,
dar timpul omenesc e diferit de la o persoană la alta.
Timpul curge în aceeași direcție pentru toate ființele omenești;
fiecare ființă omenească curge prin timp într-un fel diferit.
poezie clasică de Yasunari Kawabata din din "Frumusețe și tristețe", traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre astre