Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Teodor Dume

Învață să plângi, mi-a zis Dumnezeu (II)

nu-mi aduc prea bine aminte
zâmbetul lui
și nici
ultimele îmbrățișări
știu doar că
pe întunericul din noapte
scrijeleam cu unghiile - TATA
tăcut
de sub umbra rămasă
undeva în timp
mă privea Dumnezeu
de parcă
nu s-ar fi
întâmplat mai nimic
până în ziua în care
mi-a șoptit
întoarce-te în lumină și
în zborul de pasăre
niciodată în umbrele
care nu se văd
și vei fi tu însuți

așa e

când răsare soarele
în orașul din mine e lumină
multă multă lumină în amintirea
celui care a fost
tata

poezie de (2017)
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Citate similare

Teodor Dume

Învață să plângi, mi/a zis Dumnezeu întoarce-te în lumină și în zborul de pasăre, niciodată în umbrele care nu se văd și vei fi tu însuți.

aforism de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Antologia aforismului românesc contemporan
cumpărăturiAntologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Teodor Dume

Întoarce-te în lumină și în zborul de pasăre, niciodată în umbrele care nu se văd, și vei fi tu însuți.

aforism de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Teodor Dume

Rânduiala lui Dumnezeu...

De câteva zile cobor în
mine
doar seara
și caut
un anume lucru
pe care poate că nici
nu l-am avut sau poate
l-am pus undeva
pentru a- mi aduce aminte de cel care am fost...

și ce trist...

uneori nu mănânc
nu beau și nici
nu mai vorbesc cu Dumnezeu
știu că dincolo de mine
e cimitirul în care
se odihnește tata
plictisit și el de-atâta așteptare...
uneori trec pe lângă el
cu privirea în pământ
pentru că de ceva vreme
am uitat ca să-l întreb dacă
a mai vorbit cu mama
dusă și ea cu nu prea mult timp
înainte de paști

mi- e greu să-l învinovățesc pe Dumnezeu pentru
toate astea
dar
sunt sigur este complice cu timpul ce roade din mine
câte puțin în fiecare zi...

știu că așa trebuie să fie
dar ce să- i spun copilului meu?

poezie de (ianuarie 2022)
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Teodor Dume

Între mine și cer e o umbră

nici nu știu dacă numele meu e teodor dume
și dacă stăpânul celui însemnat de Dumnezeu e
moartea într-un capăt și viața în celălalt

uneori prins între cele două liniști
îmi lipesc urechea de marginea pământului
și vorbesc cu tata în prezența căruia
am învățat să iubesc să sufăr
și să aprind prima lumânare
țin minte cum am sărutat-o pe mama
și m-am rugat lui Dumnezeu
se joace cu mine
eram devorat de frică și de
întunericul decupat
din veșmintele lui tata

prins în acest sentiment ciudat
am ucis o lacrimă
am strigat și
moartea s-a zgâit la mine
ca la o pradă

nici nu știu dacă sunt fericit sau trist
știu doar că nu-mi aparțin
am privirile amputate și oscilez
între cer și o umbră leneșă

aș putea să prefac într-un băiat care iubea
sau într-o altă prezență în care numele
nici că ar conta
numai
între mine și cer există o legătură
care definește viața și moartea

și totul sfârșește cu un alt anotimp

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Teodor Dume

Eu voi pleca la tata...

astăzi am mers mai mult
decât în toate zilele

venele sufocate de umbre
și de multe alte lucruri
s-au încins
între timp mă gândesc
să scriu o scrisoare dar
nu știu cum să încep
ideile se detașează
și nu pot să inventez
nicio scuză
buzele îmi vibrează ca
aripa unui fluture prins în lumină

sunt multe lucruri pe care
vreau să le scriu
între două gânduri
cuvintele se transformă în toamnă
și se rânduiesc adânc în mine

închid ochii și respir
din plămâni ies aripi
nimic din ce-am văzut
nu există
nici tata și totuși
vreau să-i scriu
cerul și-a rupt din margini
poteca e tot mai strâmtă
în orașul din mine
nu mai suflă nici vântul
aerul trece dintr-o tăcere în alta
dar aștept până se termină toamna

e destul de lungă

tac și mă uit
timpul mușcă din marginile trupului
ca dintr-o halcă sfâșiată
oricum nu mai contează
e târziu
sfârtec un gând și
despic senzații
neputința de a scrie
face să las un mesaj
pentru singura parte care
lipsește

nimic mai trist decât timpul oprit
între mâinile mele de copil

cuprind cerul
și supus
pentru o clipă
tac
ca într-un joc
nu-l trezesc pe tata
știu că mă simte

în urmă vin liniștile șoptind umbrei
doar în pieptul toamnei
respiră un greier

se aude

nu-mi pot opri teama
e prea mult pentru o zi în care
am uitat suferința
în mine
opresc pentru o clipă
și privesc o icoană

emoția intră adânc
chircesc și țip
până se sparge umbra

eu voi pleca la tata
*
(text din volumul: moartea, un fluture alb. Autor: Teodor Dume)

poezie de (februarie 2022)
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Teodor Dume

Acasă. Priviri de pe marginea drumului

azi am intrat puțin prin copilărie

albă și rece era ziua în care
îmi plimbam anii
zăpada adormită pe garduri
îmi ținea zâmbetul rotund
nu era frig
derdelușul pustiu își lăsase urma
pe talpa saniei suită de tata în pod
necăjea doar gândul ros precum sfoara
împuținată de la capătul de care
trăgeam cu tata

dar unde e tata...

în jur multă liniște
am nevoie de liniște

greu de înțeles de ce nu
a schimbat sfoara
știa o să vin de ziua lui
când albul înghite jumătate de cer
și că am nevoie de sanie
poate am venit prea devreme
și el s-a dus să caute un alt loc
pentru derdeluș

casa e crăpată pe la colțuri
și frigul se zbate de zid
umbrele albe se-mpiedică de cruci

tata nu mai vine...

aplec
zăpada lăcrimează sub genunchi

chem prezentul
mâine o să-i aduc nepoții
să pună sfoara și puțin zâmbet
o să iau din visul de demult și
o fărâmă din gardul îmbrăcat în alb

și poate puțină liniște
să o păstrez pentru atunci
când alții vor vorbi despre mine

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Teodor Dume

Ultima noapte cu tata

nu am aflat niciodată de ce tata
plângea în somn și de ce
își ținea mâinile sub cap în aceeași poziție
noapte de noapte
poate mamei i-a șoptit
înainte de a stinge lumina
când îi cosea buzunarele
găurite de timp
de câte ori îi săream la gât
seara înainte de culcare
lăcrima și
în răstimpul dintre lacrimi
strângea în brațe
dar niciodată
nu mi-a spus te iubesc
îi tremurau mâinile și vocea
ori de câte ori
încerca să-mi vorbească și
deseori își schimba vorba
cu o întrebare
ai mâncat...
în ultima seară când ar fi trebuit
să-l văd cu mâinile așezate sub cap
avea mâinile încrucișate peste piept
și dormea
dimineață când am dat fuga la patul lui
să-l trag de mustață ca de fiecare dată
mama m-a așezat pe genunchi
mi-a luat capul între palmele ridate de timp
m-a privit în ochi și mi-a șoptit ca și când
tata și-ar fi continuat somnul
tatăl tău s-a dus să-l întâlnească
pe Dumnezeu
și mi-a dat de grijă să-ți spun că tu
îi vei ține locul

poezie de din Carte; Ultima noapte cu tata. Editura Pim (2021)
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Teodor Dume

Ultima noapte cu tata

nu am aflat niciodată de ce tata
plângea în somn și de ce
își ținea mâinile sub cap în aceeași poziție
noapte de noapte
poate mamei i-a șoptit
înainte de a stinge lumina
când îi cosea buzunarele
găurite de timp

de câte ori îi săream la gât
seara înainte de culcare
lăcrima și
în răstimpul dintre lacrimi
strângea în brațe
dar niciodată
nu mi-a spus te iubesc
îi tremurau mâinile și vocea
ori de câte ori
încerca să-mi vorbească și
deseori își schimba vorba
cu o întrebare
ai mâncat...

în ultima seară când ar fi trebuit
să-l văd cu mâinile așezate sub cap
avea mâinile încrucișate peste piept
și dormea
dimineață când am dat fuga la patul lui
să-l trag de mustață ca de fiecare dată
mama m-a așezat pe genunchi
mi-a luat capul între palmele ridate de timp
m-a privit în ochi și mi-a șoptit ca și când
tata și-ar fi continuat somnul
tatăl tău s-a dus să-l întâlnească
pe Dumnezeu
și mi-a dat de grijă să-ți spun că tu
îi vei ține locul

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Teodor Dume

Ultima noapte cu tata...

nu am aflat niciodată de ce tata
plângea în somn și de ce
își ținea mâinile sub cap în aceeași poziție
noapte de noapte
poate mamei i-a șoptit
înainte de a stinge lumina
când îi cosea buzunarele
găurite de timp

de câte ori îi săream la gât
seara înainte de culcare
lăcrima și
în răstimpul dintre lacrimi
strângea în brațe
dar niciodată
nu mi-a spus te iubesc
îi tremurau mâinile și vocea
ori de câte ori
încerca să-mi vorbească și
deseori își schimba vorba
cu o întrebare
ai mâncat...

în ultima seară când ar fi trebuit
să-l văd cu mâinile așezate sub cap
avea mâinile încrucișate peste piept
și dormea
dimineață când am dat fuga la patul lui
să-l trag de mustață ca de fiecare dată
mama m-a așezat pe genunchi
mi-a luat capul între palmele ridate de timp
m-a privit în ochi și mi-a șoptit ca și când
tata și-ar fi continuat somnul
tatăl tău s-a dus să-l întâlnească
pe Dumnezeu
și mi-a dat de grijă să-ți spun că tu
îi vei ține locul

poezie de din carte: Dumnezeu, tăcut ca o lacrimă (2020)
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Teodor Dume

Pădurea de alb

în lăuntrul meu e o pădure de mesteceni
o mare de alb pe care
nimeni nu o revendică
dimineața
aud răsăritul
spunând rugăciunea zilei
la amiază
soarele lăcrimează tăcut
e multă durere în ruga luminii
undeva între umbrele de mesteceni
sunt eu
un suflet
cu bilet doar dus
înspre seară
umbrele se subțiază subit și
mestecenii se culcă în beznă
atât de trist
îmi aduc aminte de cei care
nu mai sunt...

prăbușirea în moarte
e singurul sens al existenței

și mâine va fi o altă zi

. |

poezie de din carte, Fsță în față cu mine
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Teodor Dume

Eu voi pleca la tata

astăzi am mers mai mult
decât în toate zilele

venele sufocate de umbre
și de multe alte lucruri
s-au încins
între timp mă gândesc
să scriu o scrisoare dar
nu știu cum să încep
ideile se detașează
și nu pot să inventez
nicio scuză
buzele îmi vibrează ca
aripa unui fluture prins în lumină

sunt multe lucruri pe care
vreau să le scriu
între două gânduri
cuvintele se transformă în toamnă
și se rânduiesc adânc în mine

închid ochii și respir
din plămâni ies aripi
nimic din ce-am văzut
nu există
nici tata și totuși
vreau să-i scriu
cerul și-a rupt din margini
poteca e tot mai strâmtă
în orașul din mine
nu mai suflă nici vântul
aerul trece dintr-o tăcere în alta
dar aștept până se termină toamna

e destul de lungă

tac și mă uit
timpul mușcă din marginile trupului
ca dintr-o halcă sfâșiată
oricum nu mai contează
e târziu
sfârtec un gând și
despic senzații
neputința de a scrie
face să las un mesaj
pentru singura parte care
lipsește

nimic mai trist decât timpul oprit
între mâinile mele de copil

cuprind cerul
și supus
pentru o clipă
tac
ca într-un joc
nu-l trezesc pe tata
știu că mă simte

în urmă vin liniștile șoptind umbrei
doar în pieptul toamnei
respiră un greier

se aude

nu-mi pot opri teama
e prea mult pentru o zi în care
am uitat suferința
în mine
opresc pentru o clipă
și privesc o icoană

emoția intră adânc
chircesc și țip
până se sparge umbra

eu voi pleca la tata

poezie de din Moartea, un fluture alb (1 februarie 2022)
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Teodor Dume

Dumnezeu, tăcut ca o lacrimă

dovada faptului am fost
și încă exist sunt
cele câteva cicatrici de pe trup
și o urmă de bisturiu pe care
nu mă sfiesc să v-o arat
mai am câteva femei
pe care
le-am uitat definitiv
de fapt nici nu știu dacă
le-am iubit
dimineața
unele
împiedicau să văd răsăritul
altele
se așezau la masă și
îndepărtau locurile rămase libere
nu cumva Dumnezeu
se așeze între trupurile noastre
până în ziua în care
am coborât în mine și m-am privit
am deschis toate ferestrele inimii
imprevizibil țipătul zilei
mi-a dezechilibrat pașii
nu era decât o diversiune care
mi-a amintit de cineva și
de toate trecerile mele prin viață

Dumnezeu, tăcut ca o lacrimă mă privea

știu că sunt vinovat de toate cele și
mai știu că sfârșitul unei vieți
nu-l aduce ploaia și nici
zborul negru de deasupra

în drumul meu s-a pierdut
o urmă de om
și atât...

poezie de din Dumnezeu tăcut ca o lacrimă
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Un zâmbet

Aș vrea să aduc zâmbetul
la cei care nu știu să zâmbească.
În viață cei mai buni oameni
sunt cei care îți dau un zâmbet.
Am citit zâmbetul tipărit pe fața ta,
apoi un foc brusc ți-a invadat fața,
colorând inima și întunecând durerea.
Zâmbetul ăla ți-a dat lumină inimii,
cu momente de viață frumoase
care reaapar deodată în memorie
și cu cât împrăștii mai multă lumină,
cu atât mai multă frumusețe găsești în lucrurile mici...
Dar întotdeauna să-ți amintești
să zâmbești așa în fiecare zi.

poezie de (8 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia CalanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Ușor și fără urmă voi pleca și eu

Viața nu e un accesoriu de schimb, nici lumea nu mai e ceea ce a fost și eu voi fi tot mai singur, doar Mama, Dumnezeu și Copilăria mi-au mai rămas, mărturie a tot ceea ce am fost

Doamne, cum să uit lacrimile mamei care dilatau noaptea înțepenită pe umerii ei ca o durere!
Doamne, cum să-mi uit copilăria prin care alergam desculț de la un capăt la altul și soarele umbla pe vârfuri, ca pe propria-i rană, să nu-mi trezească amiaza!
Cât despre tine, Doamne, nu prea-mi aduc aminte, mama te purta în gând ca pe tata plecat într-o zi să stea de vorbă cu tine și de atunci focul din sobă s-a stins...
Ziua aceea o țin în loc de inimă și aștept
Oare, îl voi întâlni pe tata?

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Teodor Dume

Ușor și fără urmă voi pleca și eu

Viața nu e un accesoriu de schimb, nici lumea nu mai e ceea ce a fost și eu voi fi tot mai singur, doar Mama, Dumnezeu și Copilăria mi-au m-ai rămas, mărturie a tot ceea ce am fost

Doamne, cum să uit lacrimile mamei care dilatau noaptea înțepenită pe umerii ei ca o durere!

Doamne, cum să-mi uit copilăria prin care alergam desculț de la un capăt la altul și soarele umbla pe vârfuri, ca pe propria-i rană, să nu-mi trezească amiaza!

Cât despre tine, Doamne, nu prea-mi aduc aminte, mama te purta în gând ca pe tata plecat într-o zi să stea de vorbă cu tine și de atunci focul din sobă s-a stins...

Ziua aceea o țin în loc de inimă și aștept

Oare, îl voi întâlni pe tata?

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Teodor Dume

Moartea, un fluture alb

vine din umbră și mușcă
din marginea urmelor

așa îmi amintesc moartea lui tata
iarna ieșise din drepturi
tata mă ținea strâns de mână
ca și când ar fi fost
ultima atingere
rece
ca un fel de liniște
dimineața
mult prea devreme
prin care oamenii trec
urcă și coboară
dintr-un autobuz
de transport local
ajuns la capăt de linie

de fapt fiecare
are propria liniște
a lui tata arăta ca un cadavru
nu căfi vrut să vorbesc urât despre tata
dar motivul cuvântului meu era disperarea...

acum îmi dau seama cum arăta
la ora în care liniștea lui
ca o cremă hidratantă
se întindea înspre ochi...

pielea îi mirosea a fum

stăteam unul lângă altul
și ne priveam zâmbetul
arcuit între buze
dăruit doar seara la culcare

părea trist și nu vorbea
niciodată despre nimicuri
trăia într-o lume
numai a lui
până în seara în care
conspirativ îmi trase cu ochiul
(sub care parcă șerpuia un drum)
ascultă, mi-a zis
așează-ți capul pe pernă și
privește fluturele acela alb
care mănâncă lumina din lampă
până adormi
eu o să arunc o privire
în spatele ferestrei să văd
dacă mai plouă tare
e-nfundat înspre apus...

și-am adormit

dimineața aerul călduț
îmi înfășura trupul
ascuns între palme
simțeam o stare
de sufocare și teamă
am deschis geamul și
m-am uitat
dincolo gardul
o femeie întindea o cămașă
ceva mai încolo două ciori
strângeau între aripi depărtarea

poate neputința din mine
nu m-a lăsat să
uit prea mult

m-am ghemuit lângă patul lui tata
am închis ochii și l-am strigat...

undeva în copilul din mine
zbura un fluture alb
lăsând o dâră
un fel de drum
pe care
oamenii plecau...

îmi părea cel mai trist lucru
fi vrut să strig
dar pentru acolo
erau prea multe umbre și
locul devenea tot mai strâmt
fluturele o zbughi înspre lumină

abia atunci am văzut păsările negre
ciugulind din marginea soarelui...

de dincolo pătrundea mult frig...

poezie de din Carte: moartea, un fluture alb. Editura: Pim Iași
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Teodor Dume

A doua scrisoare cu destinatar necunoscut

undeva la ora asta se moare spune poetul
îndrăgostiții împart sentimentul în doi
undeva la ora asta se naște un copil
pe care Dumnezeu îl va legăna
pe o așchie de lumină

toate lucrurile astea există
însă tristețea pe care o împart la unul
sfredelește în mine
ca un vierme
cu rana sub piele
îmi strâng genunchii la piept
și strig
ecoul se izbește de pereți
aud un oftat
ridic ochii și privesc atent
în cameră e cald
aerul se dizolvă
sub perdeaua
nemișcată de o vreme
se instalează frica
știu că sunt neputincios și că tata
mi-ar fi întins o mână

mi-e dor de tata și de oamenii care
strigau pe numele mic
uneori îmi vine să le scriu o scrisoare
dar am impresia că tata s-a mutat
aș scrie și fratelui meu plecat
în ziua în care
cireșii plesneau de culoare dar
negrul de afară îmi julește privirea
și nu-mi amintesc decât
de mama care
strângea durerea între palme
ca pe o amintire

undeva la ora asta se moare
îndrăgostiții împart sentimentul în doi
undeva la ora asta se naște un copil

și toate lucrurile astea există

deși seamănă cu un cimitir fără cruci
în interiorul meu e cald
acolo îmi îngrop sentimentele
și adulmec fiecare clipă
dar n-am să mai vorbesc despre mine
sunt prea bătrân și mi-e teamă
nu mai am nimic
nu mai am nici prieteni ci doar
o secvență pe care o derulez
dimineața la amiază și seara

ultimul gând se desprinde de mine
ca o coajă de nucă toamna
dezamăgit închid pe dinăuntru
și aștept...

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Așa a fost, așa va fi

Așa a fost, așa va fi.
Timpul trece ca nebunul.
Mâine vei îmbătrâni,
Tânăr nu rămâne unul.

Așa a fost, așa va fi.
Viața nu-i decât un timp
pe care îl poți trăi,
anotimp cu anotimp.

Așa a fost, așa va fi.
Lăstarul va crește pom.
Copilul va deveni
mâine lângă tine om.

Așa a fost, așa va fi.
Cât pământul se rotește,
din noapte se face zi,
ziua în noapte sfârșește.

Așa a fost, așa va fi.
Unul naște altul moare.
Nimeni nu poate trăi
timpul, nesfârșit de mare.

Așa a fost, așa va fi.
Totul e în transformare.
Natura se va primeni,
soarele veșnic răsare.

Așa a fost, așa va fi.
Dumnezeu-i atotputernic.
El ne poate dărui
lumină din întuneric.

Așa a fost, așa va fi.
Toate își au rostul lor.
Timpul nu-l putem opri.
Este veșnic curgător.

Așa a fost, așa va fi.
Va curge timpul ca izvorul.
Doar Dumnezeu poate ști
care ne e viitorul.

Așa a fost, așa va fi.
Cum e scris în Sfânta Carte.
Timpul nu se va opri,
viața curge mai departe.
........................
Așa a fost, nu va mai fi
când sfârșitul lumii vine.
Pământul va încremeni,
Universul nu-l mai ține.

poezie de (6 februarie 2023)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Teodor Dume

Mă rog lui Dumnezeu să mai aștepte

Mă rog lui Dumnezeumai aștepte

miroase a rânced
în împrejur
tăcerea se răzvrătește
nici fluturii nu mai zboară
în acest decor de întuneric
îmi joc ultima reprezentație
cineva îmi șoptește că-s
prea bătrân să mai învăț
repertoriul
încerc să-mi închipui plecarea
ca pe o toamnă văduvită de păsări
și un cer sub care groparii
au marcat o bucățică de pământ
pe întunericul din care a plecat și tata

adevărul e că mi-e frică

dorm cu lumina aprinsă și
hrănesc din singurătăți
ce-nmuguresc în mine
toamna
din când în când
decupez o gaură în cer și
rog lui Dumnezeumai aștepte
până când prin inima mea
vor mai trece odată toate anotimpurile

poezie de din Azil într-o cicatrice (2016)
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Teodor Dume

Semne de la mama

în închipuirea mea trăiește o mamă
sigur e mama
face parte din mine
dimineața
la amiază și seara
când vorbesc cu Dumnezeu
își pune capul între palme și
privește tăcut
din ochii deschiși parcă
într-o altă lume
ies lacrimi

trăiesc între realitate și vis

ferit de ochii lui Dumnezeu
îmi întorc capul și plâng
am senzația unui sentiment straniu
cum parcă m-aș hrăni cu propriul
meu sânge
sub stăpânirea gustului acela
mult prea dulceag
tremur într-un ritm agonic
aș face orice ca să-mi pot curăța
oasele de frică
întoarce lumea înspre marginile cerului
și soarele către chipul mamei
locuit în mine
deși știu că nu-i decât o cruce
de lemn putrezit
pe care o port ca Iisus coroana de spini
de la o vreme pipăi și
întreb mirat
sunt eu sau nu mai sunt eu
cel care am fost
închid ochii și sub mângâierile
imaginare o strig pe mama
o întreb
de ce s-a dus fără o vorbă
de rămas bun

știu că dincolo de tăcerea ei și
de ceea ce a fost
e multă suferință și iubire
nimic nu e întâmplător
zic
cu ochii ațintiți la lumina
de la capătul nopții
răstesc la Dumnezeu
spune-mi Doamne
eu
eu când o voi putea urma?
am obosit să mai cred în tine
Doamne!
sufletul nu mi l-ai citit de mult
simt ca un tren oprit
într-o haltă fără călători
cineva trece tăcut și mă privește
din mers
știu că nu poți fi tu
Doamne
și mai știu că
nu îmi vei răspunde
nu-mi rămâne decât să aștept
sau să fac ceva ce știu cel mai bine

până una-alta
o să cobor în mine și
câte puțin în fiecare zi
voi roti soarele după umbra mamei
și în cele din urmă o voi ruga
să-mi lase un semn la orele 12 fix
ca să am puterea să privesc pe fereastra
altui cer

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook