Pădurea de alb
în lăuntrul meu e o pădure de mesteceni
o mare de alb pe care
nimeni nu o revendică
dimineața
aud răsăritul
spunând rugăciunea zilei
la amiază
soarele lăcrimează tăcut
e multă durere în ruga luminii
undeva între umbrele de mesteceni
sunt eu
un suflet
cu bilet doar dus
înspre seară
umbrele se subțiază subit și
mestecenii se culcă în beznă
atât de trist
îmi aduc aminte de cei care
nu mai sunt...
prăbușirea în moarte
e singurul sens al existenței
și mâine va fi o altă zi
. |
poezie de Teodor Dume din carte, Fsță în față cu mine
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Vezi și următoarele:
- poezii despre păduri
- poezii despre viitor
- poezii despre tăcere
- poezii despre tristețe
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre seară
- poezii despre religie
- poezii despre moarte
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.