Un fel de avarie
înăuntru
o neliniște aproape de inimă
ștrangulează o iubire
se strivesc umbrele
e multă ură și nu vreau
să negociez nevoile trupului
în fașa oglinzii
temerea ascunde realitatea
e ca un fel de scuză
dar las de la mine
îmi unesc palmele
amândouă
atât timp cât
vorbele mele
caută iertarea
sunt golul dintre cele două respirații
prin care aleargă durerea
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- citate de Teodor Dume despre timp
- poezii despre realitate
- poezii despre iubire
- citate de Teodor Dume despre iubire
- poezii despre inimă
- citate de Teodor Dume despre inimă
- poezii despre iertare
- poezii despre frică
- citate de Teodor Dume despre frică
- poezii despre durere
- citate de Teodor Dume despre durere
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
* * *
sunt golul dintre cele două respirații
prin care aleargă durerea
poezie de Teodor Dume din Un fel de avarie
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Captiv între două respirații
iartă-mă pentru ceea ce am fost
am palmele ude și mă agăț de viață
ca iedera de cer
nici nu știu dacă mai am nevoie de dragoste
momentul este o taină prin care
mă plimb zi de zi și e
firesc să fie așa
nu mă simt niciodată singur
iubirea se ascunde în oameni și
fiecare are povestea sa
și-n fiecare poveste
sunt eu
captiv
între două respirații
privesc iubirea
durerea și oamenii
dar cine mai are nevoie de cuvinte
prin acest labirint
se ajunge la Dumnezeu
poezie de Teodor Dume (2015)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre viață, poezii despre religie, poezii despre plimbare, poezii despre cuvinte sau poezii despre Dumnezeu
Golul dintre respirații
În crescătoria mea de singurătăți
am descoperit un intrus
uneori îmi ciugulește din palmă
apoi mă privește tăcut
ritualul acesta se repetă
dimineața
la amiază și seara
am o poftă nebună să urlu
dar nu pot
liniștea sângerează prin mine
durerea îmi colorează pielea
în oglinda în care mă privesc
văd doar umbre
se zvonește că moartea a trecut malul
de partea cealaltă
Dumnezeu îmi face cu mâna
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre tăcere, poezii despre singurătate, poezii despre seară, poezii despre poftă, poezii despre mâini, poezii despre moarte sau poezii despre miezul zilei
Între două respirații
pe aici n-a mai trecut nimeni
sub buzele grinzii crăpate de timp
singurătățile sufocă tăcerea
la ora când toate
umbrele adorm
sub piele
e multă tristețe
curge înspăimântător
ca o clepsidră
cu vieți
picură ultimul fir
timpul exersează
prin mine
se plimbă tăcut Dumnezeu
printre coastele strivite
de singurătate
picură liniștea
nu mai e nimeni
mă agăț de culoarea cerului
aerul s-a rarefiat
timpul sinucigaș de cuvinte
îneacă umbrele
din trupul dezbrăcat
pornește un nou început
urmele adâncite pe margini
vorbesc de o trecere
tălpile miros a iarbă
între cele două respirații
se joacă un copil
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre vorbire, poezii despre tristețe, poezii despre spaimă sau poezii despre somn
Iubirea, supremația a tot ceea ce sunt
când m-am trezit Dumnezeu
dormea cu mine în pat
pe jumătatea lui
din rădăcini de lumină
creștea ca un Făt Frumos
o dimineață ce se hrănea cu
ultimele respirații ale nopții
încercam să evadez din mine și
prin fiecare rază să devin fereastra
pentru zborul de mâine
să aud pași îndreptându-se fără grabă
înspre o altă zi în care oamenii
coboară unul într-altul
dizolvându-se în iubire
deși nu cred că există iubire fără atingeri
ci doar înțelesuri nerostite
respir din același interior și mă gândesc
la o altă realitate în care viața își caută urma
nu știu dacă e bine sau rău dar tac și clipesc des
în cameră e cald miroase a busuioc proaspăt
tăcerea crește ca un aluat
îmi unesc palmele și-mi cer iertare
pentru cei care n-au iubit niciodată și
pentru oamenii desprinși de Dumnezeu
aș putea să dispar pur și simplu
dar las gândurile să pulseze în
lumina interioară a suferinței
și asta pentru că
supremația
a tot ceea ce sunt este iubirea
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre zbor, poezii despre viitor sau poezii despre suferință
Un fel de remiză
știu că nu ne-am văzut de mult
nu mai contează oricum
între mine și tine
nu-i decât un punct
în care se adăpostesc
pentru o vreme
umbrele și mirosul greu de igrasie
care mă împiedică să te văd
nu e nici ură nici încăpățânare
ci doar un zid umed și înalt
cu ferestre false care nu mă lasă
să privesc într-acolo...
încerc să mă târăsc prin
smoala din zid
și mi-e greu
presimt ceva rău
neputința se-ncolăcește pe mine
și îmi taie răsuflarea dar
mă gândesc că de fapt
toate sfârșiturile sunt părți
care egalează distanța dintre noi
aici în lumea mea
cu o singură moarte
e ca un fel de joc cu remiză...
***
nu nu-mi doresc nimic mai mult
decât să stau în fața oglinzii
și să privesc depărtările
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre încăpățânare, poezii despre sfârșit, poezii despre jocuri sau poezii despre dorințe
Durerea atingerii
Sunt nopți în care îl ignori pe Dumnezeu
frigul îți taie răsuflarea
pari o statuie care imită o rugă
fără să știi
rupi din cuvinte
ca dintr-o
halcă de carne crudă
nu te interesează nimic
în patul tău cineva
a făcut dragoste
îți tremură mâinile
dar taci
privești dintr-o bătaie de inimă
durerea ți se prelinge în suflet
ca un răstignit aștepți dimineața
prin care încerci să evadezi
Dumnezeu a ațipit
dincolo de lumea ta
e liniște
ești singur și gol
între viață și moarte
se derulează o altă poveste
în care
durerea atingerii poate fi
ură
iubire
sau trădare...
(Autor: Teodor Dume)
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trădare, poezii despre suflet, poezii despre sculptură sau poezii despre noapte
Poate ultimul dar...
știu că
nu voi mai fi niciodată
ceea ce am fost dar
azi
sunt mult mai aproape de mine
și-mi permit să vorbesc cu Dumnezeu
o să-l rog să-mi împrumute
clipele dintre două respirații
doar atât
cât să-l strig pe tata
să o mângâi pe mama și
să-mi sărut copilul
nepotului să-i pot lăsa
urmele pașilor și ceasul îmbătrânit
de sub grindă...
doar atât...
întind mâna înspre tine
Doamne
dă-mi ceea ce așteaptă sufletul meu
la urma urmei lasă-mă să fiu
pâinea ce hrănește trupurile celor mulți
și asta pentru o altă zi
poezie de Teodor Dume din Durerea din spatele cărnii (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trup și suflet, poezii despre tată, poezii despre sărut, poezii despre pâine sau poezii despre prezent
Poate ultimul dar...
știu că
nu voi mai fi niciodată
ceea ce am fost dar
azi
sunt mult mai aproape de mine
și-mi permit să vorbesc cu Dumnezeu
o să-l rog să-mi împrumute
clipele dintre două respirații
doar atât
cât să-l strig pe tata
să o mângâi pe mama și
să-mi sărut copilul
nepotului să-i pot lăsa
urmele pașilor și ceasul îmbătrânit
de sub grindă...
doar atât...
întind mâna înspre tine
Doamne
dă-mi ceea ce așteaptă sufletul meu
la urma urmei lasă-mă să fiu
pâinea ce hrănește trupurile celor mulți
și asta pentru o altă zi
poezie de Teodor Dume (2016)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Templu
corpul meu e un templu în care intru
dimineața la amiază și seara
pentru dezvelirea sufletului
această golire e un ritual și
îl practic în spațiul în care
doar iubirea coboară
odată cu lacrima lui Dumnezeu
nici nu-mi pasă de celelalte lucruri
atâta timp cât primesc binecuvântarea
fie și pentru câteva clipe
încetez să mai fiu ce am fost
durerea se transformă în liniște
îmi împreunez palmele
să pot vorbi cu Dumnezeu apoi
mă plimb prin universul din mine
pentru că
fiecare bătaie de inimă e o poartă
prin care trece viața înspre o altă viață
în momentul de față
sunt o secvență sau orice altă mișcare
prin care trec dintr-un anotimp într-altul
spre un loc unde oamenii pleacă mereu...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre spațiu și timp sau poezii despre mișcare
Ca o liniște
o viață pleacă alta vine însă
puțini sunt cei care știu
că între cele două respirații
sunt două lumi și
un singur loc din care
se pleacă
ca o liniște
chiar și Dumnezeu se află în derută
poezie de Teodor Dume (2014)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Durerea atingerii
sunt nopți în care îl ignori pe Dumnezeu
frigul îți taie răsuflarea
pari o statuie care imită o rugă
fără să știi
rupi din cuvinte
ca dintr-o
halcă de carne crudă
nu te interesează nimic
în patul tău cineva
a făcut dragoste
îți tremură mâinile
dar taci
privești dintr-o bătaie de inimă
durerea ți se prelinge în suflet
ca un răstignit aștepți dimineața
prin care încerci să evadezi
Dumnezeu a ațipit
dincolo de lumea ta
e liniște
ești singur și gol
între viață și moarte
se derulează o altă poveste
în care
durerea atingerii poate fi
ură
iubire
sau trădare...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și atât...
printre diminețile mele
din care ies zilnic
cu pași programați
și printre puținele lucruri
pe care le mai am
sunt mulți prieteni
care-și storc transpirația
ca pe niște coșuri la pubertate
spunându-mi că mă iubesc
apoi se retrag într-un petic de viață
ca și cum ne-am împărți trupul
de fapt e un fel de trădare reținută
atunci mă apucă o haită de draci
încep să iradiez și împing totul
spre oamenii care mă urăsc...
reacția mea e nocivă dar
până ies din ea
nu fac mare caz
scuip înapoi
și atât...
fără să-mi fie frică
pășesc prin mine ca pe o alee
pe care timpul aleargă
sub formă de aburi
dimineața devreme
durează câteva clipe
în întunericul din jur
doar eu o oglindă spartă
din care lumea adună cioburi
și nu-i puțin lucru...
careva reazemă privirile
de coapsele mele și aruncă
cu pietre înăuntru
ce pot să fac...
îi țintesc ochii
ca să am
imaginea perfectă apoi
îmi ancorez limba de o liniște
și spun doar atât
mai du-te-n...
aerul cald dilată distanța dintre noi
mai arunc o privire
și atât...
ceea ce simt nu e nici măcar
ieșirea care duce înspre copilărie
o bucată din mine
rămâne cantonată pe os
în suflet mi se preling
culorile copilăriei
reacția crapă o lacrimă și
doar regretele duc într-acolo
ies din mine
ca dintr-un trup decupat
dintr-o fotografie
și aștept preventiv
atât...
poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului (2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dimineață, poezii despre copilărie, poezii despre întuneric sau poezii despre pubertate
Urme de fluturi
dincolo de orice tăcere
e-ntuneric și niciun cer
umbrele adorm într-un fel anume
ca și când
nu ar fi existat atingeri
aciuit în primul anotimp
după naștere
îmi desfac singurătățile în șuvițe lungi
în palmele mele goale au mai rămas
doar urme de fluturi
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate de Teodor Dume despre tăcere
- citate de Teodor Dume despre somn
- citate de Teodor Dume despre singurătate
- poezii despre naștere
- citate de Teodor Dume despre naștere
- poezii despre fluturi
- poezii despre existență
- citate de Teodor Dume despre existență
- poezii despre anotimpuri
- citate de Teodor Dume despre anotimpuri
Doamne!
unii spun că nu exiști
nu nu exiști decât
în teorii
dar
ce contează dacă
trăiesc printre oameni
și simt la fel
poate o fi o regulă
sau un fel de indiferență
dar știu că atunci când
te apropii și-mi asculți inima
în interior se produce o mișcare
o diversitate de lucruri și
lumea mea e perfectă
din mine pleacă cuvinte știu
mâine va fi altfel
stau și privesc îndelung oamenii
care spun că nu exiști
las indiferența la o parte
și te strig
doamne!
poate că nu-i cea mai curată rugă
trimisă spre tine la ceasul din noapte
când toate cuvintele dorm
și doar câteva liniști fac impresie
o singură dată ascultă-mă
în singura zi în care vreau
să mă privesc prin
curbura liniei din palmă
e o zi importantă
în cazul în care nu ai fi
aș putea tot atât de bine să
înjur să slobod urletele din mine
printre lucruri
nu se va întâmpla nimic
doar o mică turbulență
ca o diversiune ar devia
umbrele din zi
mă privesc atent
nu nu par convingător
dar vrea să-ți mai spun
o singură dată sub această noapte
doamne!
o stare de neliniște mă sufocă
exiști sau...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre indiferență, poezii despre superlative sau poezii despre perfecțiune
Puținul din mine o felie de timp rânced
am vrut să mă acopăr cu liniște dar
nu i-am găsit colțurile
și atunci am hotărât
să cobor în mine cât mai adânc
aici nu am găsit pe nimeni
oamenii dispăruseră odată cu
lucrurile lor
o umbră
îmi astupa gaura prin care am intrat
și fiindcă era destul de întuneric
m-am gândit că ar fi bine
să aprind o lumânare
în tot acest timp
lucrurile mele dispăruseră
iar eu duhneam a timp rânced
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumânări
O ramură amputată de vânt învață
un alt fel de plutire
precum o mână care știe zborul din altă existență
despărțind cu grație aerul în poezii
un balet al simțurilor pe un lac fără lebăde
între două margini de nemărginire
prăpăstii ale trupului dintre lumile trăite și lumile visate
cărarea prin care luna coboară la fereastra inimii
iar în valuri un delfin susține toată feeria
deschid o fantă prin care mă inundă lumina
mă las sufocat cu realitatea pescărușului care-și caută oceanul
în orice baltă cu aceeași convingere
cu același țipăt de viață
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre vânt, poezii despre visare sau poezii despre simțuri
Eu voi pleca la tata...
astăzi am mers mai mult
decât în toate zilele
venele sufocate de umbre
și de multe alte lucruri
s-au încins
între timp mă gândesc
să scriu o scrisoare dar
nu știu cum să încep
ideile se detașează
și nu pot să inventez
nicio scuză
buzele îmi vibrează ca
aripa unui fluture prins în lumină
sunt multe lucruri pe care
vreau să le scriu
între două gânduri
cuvintele se transformă în toamnă
și se rânduiesc adânc în mine
închid ochii și respir
din plămâni ies aripi
nimic din ce-am văzut
nu există
nici tata și totuși
vreau să-i scriu
cerul și-a rupt din margini
poteca e tot mai strâmtă
în orașul din mine
nu mai suflă nici vântul
aerul trece dintr-o tăcere în alta
dar aștept până se termină toamna
e destul de lungă
tac și mă uit
timpul mușcă din marginile trupului
ca dintr-o halcă sfâșiată
oricum nu mai contează
e târziu
sfârtec un gând și
despic senzații
neputința de a scrie
mă face să las un mesaj
pentru singura parte care
lipsește
nimic mai trist decât timpul oprit
între mâinile mele de copil
cuprind cerul
și supus
pentru o clipă
tac
ca într-un joc
să nu-l trezesc pe tata
știu că mă simte
în urmă vin liniștile șoptind umbrei
doar în pieptul toamnei
respiră un greier
se aude
nu-mi pot opri teama
e prea mult pentru o zi în care
am uitat suferința
în mine
mă opresc pentru o clipă
și privesc o icoană
emoția intră adânc
mă chircesc și țip
până se sparge umbra
eu voi pleca la tata
*
(text din volumul: moartea, un fluture alb. Autor: Teodor Dume)
poezie de Teodor Dume (februarie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă, poezii despre gânduri, poezii despre aripi, poezii despre zile sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Roșu sau Negru...
umbra se așază peste mine
nu-i mică și nici mare
mi se potrivește ca o mănușă
(oricum lângă mine
nu mai încape nicio viață
fiecare crește în jurul alteia)
și pentru că nu mai pot
privi îndărăt
o să aștept
înăuntru
e cald atât de cald încât
îmi ies aburi prin pori
din spatele umbrei vine un zgomot
închid ochii și aștept
văd multe imagini și pe Dumnezeu
pășind printre lucrurile mele
pare îngândurat
amorțeala îmi intră în degete
inima bate orizontal
nu e frică
ci mai degrabă un gest
care se fixează în mine
nu doare deloc
tot ce vreau acum e
să ies din noapte și să-mi
împreunez mâinile
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre roșu, poezii despre ochi, poezii despre negru sau poezii despre imagine
Răscruce între singurătate și ultima haltă
îmi pun capul pe palme și aștept
ca și cum nimeni nu m-ar fi dorit
sângele îmi aleargă prin vene
îl aud dar
nu spun nimic
sunt un anonim uitat într-o casă
cu bagaje de mână
dintr-o haltă prin care
n-a mai trecut niciun tren de multă vreme
din când în când deschid ochii și-mi
rostogolesc privirea de la un colț la altul
e mult întuneric și nicio speranță
de care
să-mi atârn ultima clipă
nici nu știu dacă e vară sau toamnă
tăcerea se instalează în mine ca
într-un fotoliu scorojit
și mușcă necondiționat
umblă prin măruntaie
ca o durere
coincidență sau nu
între cele două spații
văd un alb nesfârșit
nu sunt disperat ci doar
am o senzație ciudată
știu că mi-am depășit maturitatea și că
mă voi dizolva în verdele din iarbă
sau într-o floare de mușețel
însă știu
că fluturii care îmi vor sta pe coapsă și
ceața care va tăia respirația numelui
lăsat în loc de poartă
vor aminti de mine
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verde, poezii despre uitare, poezii despre trenuri sau poezii despre sânge