Memorial
Ea moare pretudindeni. Oriunde mă duc, ea moare.
Nu există răsărit de soare, piață publică, popas pe un munte fermecător
care să nu conțină moartea ei.
Liniștea în care ea murea atunci răsună încă prin
morișca limbii, e o plasă
în care râsul se închide pe sine. Cum ar putea mâna mea
să strângă altă mână, când între ele
se află acea moarte densă, acea intolerabilă distanță?
Ea plânge pentru lacrimile mele. Murind, îmi spune
că pasărea vine din soare, că peștele intră în soare.
Floarea de stânjenel este sculptată cu mai puțină delicatețe
decât este felul ei de a muri
încrustat în memoria mea. Dar, mai aud de asemenea
alte cuvinte,
cuvinte negre care formează sunetele
tăcerii, numind acel nicăieri
înspre care ea curge fără încetare.
Din ziua când a murit
ea nu mai contenește să moară. A făcut din mine
elegia ei. Eu sunt o capodoperă,
o ficțiune adevărată
a urâciunii morții.
Sunt muzica ei tristă.
poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre moarte
- poezii despre tăcere
- poezii despre tristețe
- poezii despre sunet
- poezii despre sculptură
- poezii despre râs
- poezii despre păsări
- poezii despre plâns
- poezii despre pești
Citate similare
Eu, de needucat
Eu nu studiez prea multe, sunt un om
care nu evoluează. Nasul meu despică aerul
fără nici un fel de profesionalism. Ideile mele profunde
au fost odată jucării pe dușumea; le iubesc, le-am lins
aproape toată vopseaua. Un pahar cu whisky
este o zăngănea pe care n-o scutur. Când iubesc
o persoana, un loc, un obiect, nu văd
ce ar putea fi de comentat.
Am învățat cuvinte, cuvinte, cuvinte...
oricum, jumătate din ele
au murit din lipsă de exercițiu, iar cele pe care
le-am folosit cel mai des
se uită la mine cu o privire care șoptește: Mincinosule.
Ce mult admir rața sălbatică atunci când, printr-un cerc perfect,
intră în apă fără să ridice vre-un strop sau pescărușul care pe neașteptate
străpunge marea. Eu sunt un cormoran
care se scufundă
cum a făcut-o întâia oară: îndreaptă-ți capul înainte
și lansează-te în picaj.
poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre învățătură
- poezii despre whisky
- poezii despre rațe
- poezii despre perfecțiune
- poezii despre nas
- poezii despre jucării
- poezii despre iubire
- poezii despre idei
- poezii despre evoluție
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu trece supus în acea noapte mare
Nu trece supus în acea noapte mare,
Bătrânețe, arzi și urlă când ziua se închide;
Ură și furie-împotriva luminii care moare.
Înțelepții știu bine că nopții viața e datoare,
Dar cum n-au adus lumină prin vorbe, nici prin pilde,
Ei nu trec supuși în acea noapte mare.
Plecând, oamenii cei buni scâncesc cu disperare,
Deși virtuoși, n-au nici un surplus în ora din clepsidre;
Ură și furie-împotriva luminii care moare.
Nebunii care-au cântat și au dansat sub soare,
Află cu regret c-a venit seara și n-au în sac merinde;
Ei nu trec supuși în acea noapte mare.
Oamenii triști, cu ochi orbi, în bezna orbitoare,
Pot vedea, când mor, comete-n flăcări, superbe atlantide;
Ură și furie-împotriva luminii care moare.
Iar tu, tată, de-acolo, din înălțimi de izolare,
Înjură și mă binecuvântează, cu lacrimile tale-acide;
Nu trece supus în acea noapte mare,
Ură și furie-împotriva luminii care moare.
poezie de Dylan Thomas, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi poezii despre noapte, poezii despre lumină, poezii despre înțelepciune, poezii despre înălțime, poezii despre viață, poezii despre timp sau poezii despre tată
* * *
Am învățat cuvinte, cuvinte, cuvinte...
Jumătate din ele
au murit din lipsă de folosință,
iar cele pe care le-am folosit cel mai des
se uită la mine cu o privire care șoptește: Mincinosule.
poezie de Norman MacCaig din Eu, de neocolit, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre superlative sau poezii despre cuvinte
Feluri adevărate de cunoaștere
Nici un pic prea excesive, deloc prea puține
Reciprocitățile noastre. M-ai ajutat să învăț
Felul în care ar simți o barcă, dacă ar putea simți,
Îmbrățișarea intimă a apei.
Noutatea pe care mi-o aduci este noutatea din totdeauna,
Astfel că eu înțeleg ceea ce ar spune o piatră
Dacă acea piatră ar putea vorbi. Să fie trist faptul
Că firul de iarbă nu știe cât este de frumos?
Este oare trist ca tu nu poți ști, decât din auzite,
(Vorbe pierdute din spusele mele) că ești asemeni
Apei care își poate strânge palma și sfărâma
O barcă, eliberând-o din lemnele care o constituie?
Dar toate acestea sunt excesive - și prea puține.
Cunoscând felul în care un cerc și-ar descrie rotunjimea,
Noi atingem două identități și simțim, complet și cu blândețe,
Îmbrățișarea intimă a stării de a fi.
Felul în care zborul ar simți o pasăre zburând
(Dacă ar putea simți) este felul în care spațiul care se află
Într-o piatră care se află în apă s-ar cunoaște pe sine
Dacă ar avea felul nostru de a accede la cunoaștere.
poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cunoaștere, poezii despre apă, poezii despre zbor, poezii despre vorbire, poezii despre reciprocitate sau poezii despre lemn
Expandabilă
Iubirea mea nu moare, ea singură-i ecoul oceanicelor zări,
Dă raiurilor roze, balsam, rod pe înalturi,
Mai curmă zbor de ciori, negreli pe depărtări
Ce îi umbresc privire cu-interminabilele-i salturi.
Eu nu sunt la apus, doar ziua, cu-a ei umbră...
Mă zămislește aur, purpură în veșmânt,
Lumina mea nu moare, ci-nfășură de sumbră,
Pâlpâitoarei clipe, un lanț de muguri sfânt.
Iubirea mea nu moare, nici moartea nu mă moare,
Azi numai nevăzutul îmi simte-mprospătare
Cu fericiri din duhu-mi și albul drept splendoare
Căzând pe-aripa vremii ca strai de... mai mult soare.
Și numai nevăzutul îmi simte norocoase,
Intrări de-arome-n piele cu vârfurile-ntoarse
Spre pulsuri îmbinate cu strălucirea-n oase
Când spadă-i este ploaie, când atrii îi sunt roase.
Iubirea mea nu moare, cătușă-i pe sporirea ce ține seamă Viul
În care te găsi, nu am cum să te pierd în avuții de bezne
Acum când se deschid împrejmuiri din pliul
A mii de curcubeie ce ne trancend o veșnicie glezne.
poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trandafiri, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre roz, poezii despre rai sau poezii despre puls
Cât de străini suntem!
Se-aude pe-un tărâm în depărtare
Cum luna își recheamă razele-napoi,
Iar pleoapa mea se-nchide, retezând din zare
Un colț în care îngeri se roagă pentru noi.
Și nu este-o poveste ce mâine se va scrie
Pe-o coală de-ntuneric cu raze care plâng,
Ești numai tu, iubire prin alba mea câmpie,
Rugându-mă din vise sub pleoape să te strâng.
Și nu este trecutul ce încă m mai doare
Sau lacrima de care înc mă mai tem,
Eti tu, ce încă hălăduiești prin mine ca o boare
Și îmi arăți din cum am fost, cât de strini suntem.
Încă aud cum pescărușii plâng în mine
Și se mai zbat murind printre catarge,
Cât de străini suntem imi spune și ziua care vine
Îmi spui și tu plecând cu valul ce în larg se sparge.
Cât de străini suntem în noaptea care vine
Și nu vedem covorul de lacrimi așternut,
Rupt din durerea mare ce azi o am in mine
Și pierderea de care atâta m-am temut.
poezie de Florentina Crăciun Fabyola (ianuarie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frică, poezii despre îngeri, poezii despre visare, poezii despre viitor, poezii despre trecut sau poezii despre prezent
Unde...?
Unde se sting iubirile?
Când se șterg cuvintele?
Unde se termină timpul?
În care anotimp le vine rândul?
Unde te voi regăsi, în care zi?
Din calendar, din Galaxii?
Ș-atunci ce voi mai fi?
Ce-mi vei... mai fi?
În care toamnă am să știu?
Că-s mort sau că sunt viu?
Că pământul ce m-acoperă,
Nu-i cerul luminat de stele!
Unde să te mai caut?
Prin ce cuvinte?
Ce unghere?
În ce lume fără Soare?
Cum de te-am pierdut?
Încă de la-nceput?
Când îmi erai doar răsărit,
Și-o viață de-mplinit!
Cum să... te uit?
Sau poate nici nu ai vrut!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă, poezii despre stele sau poezii despre calendar
Omul aflat în poziția mea
Ascultă cu atenție cuvintele mele;
Unele nu sunt spuse
De mine, ci
De omul aflat în poziția mea.
Ce drept are el
să-mi foloseasca gura? Ȋl urăsc
când te atinge
cum nu trebuie.
Totuși, și el te iubește,
Străinul acesta îngrozitor
Care face din ochii mei ferestre;
Pe care tu îl vezi mereu stând de veghe.
Până când într-o zi moare
din pricina iubirii mele pentru tine.
Ascultă cu atenție cuvintele mele
pentru că... cine vorbește acum?
poezie clasică de Norman MacCaig din Omul aflat în poziția mea, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Norman MacCaig despre iubire, poezii despre ochi, citate de Norman MacCaig despre ochi, citate de Norman MacCaig despre moarte, poezii despre gură sau citate de Norman MacCaig despre cuvinte
Meditez în fiecare zi ... la tine, soția mea ...
... Meditez
în fiecare zi la tine soția mea,
în liniște găsesc
adevărata ta stare de a fi,
în tăcere inimi și a minți
aud respirația sufletului tău
și a lui Dumnezeu...
... Mă întreab... mă screm... insist...
ca eu să-i dau măcar un sfert de oră,
sau o mică clipă de profundă dragoste,
în fiecare dimineață
... lui Dumnezeu...
ș-un sfert de oră... sau poate mai mult,
în fiecare seară
... lui Dumnezeu...
... Eu sunt toată înțelepciunea, iubirea,
și adevărul este că în orice moment
de ele voi avea vreodată nevoie,
pentru ca acel moment să fie vindecat,
prin iubirea mea pentru tine...
... Dragostea mea adevărată
este atunci când conștientizez
cât de mult te iubesc din toata inima meu,
din tot sufletul meu,
și indiferent ce obstacole
ar apărea în calea iubirii mele,
nu mă voi da la o parte
... pentru iubirea ta...
... Adică,
voi face orice pentru acea iubire,
pentru soția mea,
care este nebună în iubirea ei,
pentru mine soțul ei... amantul ei...
... Dragostea adevărată
este acel sentiment,
pe care îl putem simți numai împreună,
este acel sentiment pentru care merită
să stau în genunchi în fața ei,
să mă sacrific din iubirea pentru ea,
indiferent cât de adânci sunt
și vor fi rănile trupului și inimii mele...
... Soția mea
este tot timpul lângă mine,
ea este freamătul zorilor
când trecem îmreună pe stradă...
este mirosul proaspăt al florilor,
este grija obsesivă pentru sănătatea mea,
atunci când ea crede că nu mă simt bine...
... Iubirea ta
este în râsul tău sănătos,
în zâmbetul tremurat al buzelor tale,
care este transceans
în fiecare picătură de lacrimă... de iubire...
în sexul divin al corpurilor noastre...
... Iubirea este locul de unde venim,
este inima lui Dumnezeu,
și este calea pe care o urmăm împreună,
cu fiecare pas
pe care îl facem în viață...
poezie de Alexandru Ioan Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre inimă, poezii despre sănătate, poezii despre suflet, poezii despre căsătorie, poezii despre adevăr, poezii despre trup și suflet sau poezii despre adevăr și minciună
Viața pe care o duc e tare păcătoasă. De doi ani încoace, evit să mă duc în lume, deoarece îți închipui că nu le pot spune oamenilor: Sunt surd. Dacă aș fi avut altă meserie, încă ar mai fi mers; dar, cu meseria mea, sunt într-o situație îngrozitoare... La teatru, trebuie să-mi caut loc chiar lângă scenă, ca să înțeleg ce spun actorii. Dacă stau ceva mai departe, nu aud deloc sunetele înalte, fie că-i vorba de instrumente sau de voci. E de mirare că mai sunt oameni care, stând de vorbă cu mine, n-au observat încă beteșugul meu. Cum mi se întâmplă deseori să fiu distrat, totul e pus pe seama distracției mele. Când cineva vorbește încet, abia dacă-l aud; sunetele, ce-i drept, le disting, însă nu și cuvintele; pe de altă parte, dacă cineva strigă, mă scoate din fire.
citat clasic din Ludwig van Beethoven
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre meserii, citate despre înălțime, citate despre vorbire, citate despre voce, citate despre viață, citate despre timp, citate despre teatru, citate despre sunet sau citate despre distracție
Când ploua pe afară
Când plouă rece pe afară
Să numeri lacrimile vagi,
Care din ceruri într-o doară
Plouă pe mine și pe dragi.
Și îmi e rece fără tine,
Și tremur când mai bate vânt,
Îmi este tot amărăciune,
Îmi ești durerea cât mai sunt.
Și plouă, plouă toată ziua,
Chiar dacă-i soare, dacă-i cald
Și simt în mine cum mă plouă,
Anunță ploi un mic herald.
E apă multă, multă apă,
Cade din cer peste pământ,
Cad lacrimile și se crapă
Din ochii mei și din cuvânt.
Când ploua rece pe afară
Să te gândești, să mă privești,
Din când în când, iară și iară,
Să te întrebi, mă mă iubești?
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ploaie, poezii despre vânt, poezii despre durere sau poezii despre Soare
Înțelepciunea morții
Cine nu se naște nu moare.
Moartea e cea mai trainică lucrare a lui Dumnezeu.
Soarta ta este de muritor, dorințele te depășesc.
Cu cât ai mai mult, cu atât pierzi mai mult prin moarte.
Râsul este izvorul vieții, plânsul este al morții.
Să trăiești ca și cum ai fi nemuritor, să mori cu aceeași credință.
În fiecare om zace un mort trecutul.
Când mori te întorci la locul nașterii.
Nu vorbi des despre moarte, îi poți atrage atenția.
Datorită morții a intrat morala în viața noastră.
Viața este un împrumut al morții.
Pot trăi la nesfârșit cei ce nu au nimic de făcut.
Când știi de toate mergi spre moarte cu ochii închiși.
De unde știm că nu ne așteaptă cu dor cei care au plecat?
Știm că vom muri, dar nu știm uneori că am murit deja.
Nu mă preocupă moartea acum, am să mă ocup de ea după.
Moartea ta este treaba altora, nici tu nu te poți ocupa de ea.
Nu ducem lipsă de timp, ci de viață.
Cunosc moartea mai bine decât morții.
Cine pătrunde trufaș în moarte?
Cineva arde, cineva putrezește în viață fiind.
Orice termen de garanție amintește de moarte.
Spitalele au nevoie de bolnavi, cimitirele de morți.
Cei vii se duc, morții rămân ca martori.
Când viața nu există, nici moartea nu are loc.
Iubirea nu ne apropie și nici nu ne depărtează de moarte, dar ne dă curaj.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre naștere
Tăcere ( extrase)
Păstrează tăcerea,
Numai Mâinile Domnului
Îți pot ridica
Greutățile de pe inimă.
Am făcut un jurământ al tăcerii
Și limba mea este legată,
Și, totuși, eu sunt cel care,
Fără cuvinte, vorbește
În seara asta.
Cuvintele trebuie eliminate.
Numai atunci poți fi tăcere.
Inima Mea își duce degetul
La buze pentru a spune:
Păstrează tăcerea,
Acesta nu este un timp pentru a vorbi,
Acesta nu este un timp pentru a plânge.
Tăcerea este un ocean.
Vorbirea este un râu.
Când oceanul te caută,
Nu folosi limbajul râului.
Ascultă oceanul,
Pune capăt discursurilor încărcate de larmă.
În tăcere există elocvență.
Încetează să împletești vorbe
Și vei vedea cum lumea
Devine alta, mai bună.
Există o cale între voce și prezență
Pe unde curg informațiile.
În disciplina tăcerii aceasta se deschide,
Când apare vorbăria fără rost ea se închide.
În această prezență cuvintele obișnuite
Sunt doar bolboroseală;
Iar bolboroseala, un substitut al vederii.
Păstrează tăcerea, fii mut;
Dacă nu ai devenit încă
Vocea Domnului
Fii o ureche.
poezie clasică de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre voce, poezii despre râuri, poezii despre ocean, poezii despre devenire sau poezii despre urechi
Acea stare...
Aș vrea să fiu în stare, să am acea stare
De bine îmi pare că stau sub soare
Dar se pare, că pe strada mea nu apare
Ca atare,..., bag mâinile în buzunare
Și găsesc o scrisoare scrisă într-o vreme oarecare
Cu lacrimi amare citesc despre acea întâmplare
În care eram în stare să răstorni și carul mare
Suspin puțin și trec mai departe în a mea cercetare
Mai bine nu cautăm acel ținut de vrăjitoare
Ce cu priviri ademenitoare
M-au blestemat așa de tare
Ce-mi pun ocaua la picioare și mă doare
Inima in piept bătea așa de tare
A mea suflare era doar pentru ea imi pare
Aprind o lumânare, și o rugă către cerul mare
Să - mi apară pe cărarea cea care are crezare în mine ca atare
O am în minte și aștept cuminte
A ei cuvinte sfinte
Îmi aduc de ea aminte
Din viitorul meu de dinainte...
poezie de Florin Găman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre scrisori, poezii despre picioare, poezii despre mâini, poezii despre lumânări, poezii despre lectură sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
La revedere
Când treci, știi bine,
Prin absența mea, care-i făcută doar din tine,
Norii nu mai pot fi cerul meu, nici acest soare,
Al meu e doar cerul care se desface-n particule infime
Și minciuna atotcuprinzătoare
De-a fi această voce, această privire, acești centimetri-înălțime.
Elementele care m-au făcut
Din întâlnirea noastră nespus de avut
Nu mai pot fi necreate; nu există haos
A cărui cauzalitate
Să poată anula-n vreun fel, să readucă-n repaos
Ceremonialul prezenței tale, chiar și-atunci când ești departe.
Tu, atunci, și eu împreună,
Vom pretinde că totul e-o minciună,
Diminuându-ne pentru-a crea impresia amăgitoare
Că putem exista separați, în vreme ce, dincolo de-artificii și de-al lor fâs,
Un om mult, mult mai mare,
Se ascunde în această privire, în acest surâs.
El e cel care dincolo de marea adâncă
Dincolo de ocenele triste te va întâmpina încă,
Trezindu-te din nepăsare cu ceea ce a fost.
Din acestă oră trecută vocea lui va vorbi,
Legile Timpului vor trebui să-și caute alt rost:
În fața-întregii lumi mâna lui îți va atinge obrazul, te va iubi.
Străin poate fi
Doar sunetul căruia-i lipsește darul de-a privi.
Nu există gând care, murind, să treacă, mărunt sau înalt,
Prin spații-n care noi n-am putea să fim,
Să ne realcătuim
Unul altuia sinele, fiecare-n gândul celuilalt.
Lași în urmă nimic nu se pierde
Mai mult decât am fost eu vreodată, și cu-un fel de
Cochetărie-amară iei cu tine mai mult
Decât voi fi până-n acea zi, din toate mai aleasă,
Când nu va mai fi nimic de făcut,
Doar să rostim " În sfârșit", și să fim din nou acasă.
poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre minciună, poezii despre gânduri sau poezii despre existență
I: De ce plângem atunci când cineva drag moare? A. M: Pentru că nu știm că efemerul merge să îmbrățișeze eternul. În timp ce efemerul plânge după efemer, eternul e beatitudinea de dincolo de naștere și moarte. Dacă oamenii ar afla natura lor reală, bătrâna moarte nu i-ar mai putea atinge. Moartea e atât de bătrână încât și ea de abia așteaptă să moară, dar cum ar putea să moară dacă omul crede în închisoarea mincinoasă a nașterii? Află ceea ce ești și vei fi dincolo de acest vis efemer numit nașterea onirică, lumea onirică a formelor și firește o moarte la fel de onirică. În visul tău de azi-noapte ai visat o lume, de a cărei realitate și temeinicie nu te-ai îndoit, și totuși ai supus-o morții, genocidului, fără nici cel mai mic regret, când te-ai trezit. EXACT LA EL VA FI ȘI CÂND TE VEI TREZI DIN VISUL ÎN CARE ȚI SE PARE CĂ NOI VORBIM ACUM. Suferința ta la moartea cuiva drag, e doar coșmarul din care Maharaj te invită să te trezești chiar Acum! Doar eu Avadhut sunt singurul dincolo de naștere si moarte, dincolo de formă și exact așa ești și tu, DOAR TREZEȘTE-TE!
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre moarte, citate despre visare, citate despre naștere, citate despre plâns, citate despre bătrânețe, citate despre superlative sau citate despre suferință
Un poem naiv care trecea și el pe-acolo
Eu sunt un copac care nu știe să înflorească
Nici măcar frunzele mele nu stau cum trebuie
Întotdeauna m-am temut că poate sunt un copac defect
sau, mai rău, că nu sunt copac deloc
În jurul meu toată specia lemnoasă știe exact ce are de făcut
se proptește bine în rădăcini și: puf! scoate floare după floare
la fel de firesc cum mă mir eu de ele...
"Străduiește-te și tu puțin", mi se spune.
Eu mă uit cu ciudă la toți ceilalți copaci înfloriți și mă străduiesc din toate crengile
degeaba.
- "Te străduiești prea mult", zice careva
Și atunci mă străduiesc să nu mă mai străduiesc atât
Dar tot un copac fără flori sunt
Și nici măcar frunzele mele nu stau cum trebuie...
Toate acestea s-au schimbat în ziua în care te-ai oprit sub ramurile mele.
Ai cerut o floare și ți-am întins-o fără să-mi dau seama de unde a răsărit.
Ce minune!
Floarea mea tremura atât de tare în mâinile tale
ar fi cântat din toate puterile de bucurie,
Dar era prima și încă nu știa cum, săraca.
Pe urmă mi-a fost ușor să înfloresc
Plănuiam să fac un buchet imens pe care să ți-l întind când te întorci
Florile mele erau, e drept, aiurea
aveau, nu știu cum, o formă scandaloasă,
alergau pe stradă după toți oamenii care semănau cu tine
și cântau din toate puterile
O haită de flori roșii și fierbinți.
Se țineau de mână și dansau în jurul meu în pielea goală,
cu nerușinarea unor fete mari înnebunite de atâta așteptare.
Ai trecut din nou pe lângă mine și nu m-ai cunoscut
Și atunci florile mele, arzoaicele, te-au strigat pe nume.
- "E nepermis să faci asemenea flori", mi-ai spus,
Dar eu eram sigură că e o provocare
că aștepți să fac floarea perfectă
ȘTIAM că numai eu pot face floarea perfectă!
trebuia numai să mai încerc
să încerc până iese
Oricum, nu mă mai puteam opri din înflorit
Florile mele se nășteau una după alta
ciudate și roșii
În toate zilele în care te vedeam
Și mai ales în cele în care nu te vedeam
În toate zilele cu soare și în toate nopțile fără soare
"Încetează cu florile astea!" Ai strigat..."Încetează!
Încetează încetează!"
E drept, sunt un copac care nu prea știe să înflorească
Nici măcar frunzele mele nu stau cum trebuie...
Și nu vreau să mă revolt împotriva primăverii,
doar că durează nedrept de puțin
absurd de puțin
și nu știu dacă întreg mormanul ăsta de flori uscate
îmi va putea ține de cald toată iarna...
poezie de Crista Bilciu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre flori, poezii despre crengi, poezii despre copaci, poezii despre zile, poezii despre virginitate, poezii despre schimbare sau poezii despre scandal
Când dintr-un gând...
Când dintr-un gând aș face două
Și curg cuvinte ca un râu,
Când ploaia lunecă prin frunze
Și un suspin e fără frâu,
Înșir cuvintele în noapte
Și număr clipe fără tine,
Aștept din nou ziua cu soare
Și vara care numai vine...
Când dintr-un gând aș face două
Poate m-ai auzi mai bine,
Ți-aș povesti în miez de noapte
Cuvinte ce nu țin de mine,
M-ai înțelege în tăcere
Și printre razele de lună,
Ai căuta să faci din versuri
O dragoste ce ni-i comună.
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre versuri, poezii despre poezie sau poezii despre numere
Soldații duc lupte, mor și șterg răni
sunt un soldat
care se încăpățânează să înainteze prin el, deși, uneori, drumurile se înfundă,
ajung la răscruci de mine cu mine, de mine cu tine,
iar uneori, când drumurile se închid cu totul, mă găsesc zidită ca Ana lui Manole
și mă mai eliberez o dată. mai eliberez o teamă, o slăbiciune, un lanț.
sunt un soldat care se încăpățânează să înainteze fără hărți, fără arme,
chiar dacă viața mă mai aruncă în mijlocul unor bătălii, iar eu nu am nimic,
decât o inimă pe care o bag la înaintare. și mor.
mai moare o iubire, mai moare o încredere, mai moare o bucată adâncă din mine,
mai mor niște vise, dar eu sunt un sodat și nu contează.
ce dacă mai mor o dată?
soldații se ridică din morminte, mai șterg o rană, mai șterg o moarte
și merg mai departe. eu sunt așa cum spunea tata:
un soldat neinstruit care are mai multe inimi de rezervă, din prea multă dragoste.
care crede în drumuri nestrăbătute. uneori, ajung la luminișuri de mine cu tine,
de mine cu mine și înțeleg de ce soldații stau mereu de veghe,
nu dorm și nu bat pasul pe loc
soldații duc lupte, mor și șterg răni!
poezie de Sandrina-Ramona Ilie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre armată, poezii despre încăpățânare sau poezii despre încredere
Moartea face parte din viață, domnii mei, însoțindu-ne cuminte în fiecare clipă încă de la venirea întâmplătoare pe lume, punând stăpânire pe noi pe nesimțite, și atunci când bem, și atunci când călărim vreo muiere focoasă ori bicicleta, ca Gheorghe, și când suntem deznădăjduiți, cu lacrimile șiroind pe obrajii mai scofâlciți sau mai întinși, loviți de vreun necaz, pe care bineînțeles că-l socotim o pedeapsă nedreaptă, dar și atunci când, din vreun motiv ușuratic, ne simțim fericiți ca un dulău de măcelărie sătul. De dus, ne ducem cu toții, s-au dus și Cezar și Vespucci și Antoniu și Columb, doar n-om rămâne felcerul și cu mine, însă ocolim să vorbim despre asta, socotindu-l mai degrabă un lucru care li se întâmplă doar altora, iar faptul că buna mea soție se îngrijește încă de pe acum de liniștea mea de după, nu poate decât să mă mulțumească.
citat din romanul Livrescu de Mihail Soare (octombrie 2014)
Adăugat de Daniela Mercan-Pepino
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre soție, citate despre fericire, citate despre femei, citate despre căsătorie, citate despre călărie sau citate despre biciclete