Moartea face parte din viaţă, domnii mei, însoţin­du-­ne cuminte în fiecare clipă încă de la venirea întâmplătoare pe lume, punând stăpânire pe noi pe nesimţite, şi atunci când bem, şi atunci când călărim vreo muiere focoasă ori bicicleta, ca Gheorghe, şi când suntem deznădăjduiţi, cu lacrimile şi­roind pe obrajii mai scofâlciţi sau mai întinşi, loviţi de vreun necaz, pe care bineînţeles că­-l socotim o pedeapsă nedreaptă, dar şi atunci când, din vreun motiv uşuratic, ne simţim fericiţi ca un dulău de măcelărie sătul. De dus, ne ducem cu toţii, s-­au dus şi Cezar şi Vespucci şi Antoniu şi Columb, doar n-­om rămâne felcerul şi cu mine, însă ocolim să vorbim despre asta, socotindu­-l mai degrabă un lucru care li se întâmplă doar altora, iar faptul că buna mea soţie se îngrijeşte încă de pe acum de liniştea mea de după, nu poate decât să mă mul­ţumească.

citat din romanul Livrescu de Mihail Soare (octombrie 2014)
Adăugat de Daniela Mercan-Pepino
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că îl atingem şi ne lăsăm în fiecare clipă atinşi de Dumnezeu, însă noi simţim asta doar atunci când suntem fericiţi.

aforism de Silvia Velea
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până în măduva oaselor

stăm pe o terasă şi ne vorbim
amândoi într-un colţ
de parcă ar fi doar al nostru
ne ascundem de soare şi cum el nu se dă la o parte
încercăm să facem ceva
îţi mângâi pe sub masă genunchii
şi atunci se întâmplă să mă priveşti într-un anume fel
şi parcă vrei altceva
tot mai mult

şi
cât de greu îţi vine să spui
şi câte scoici ai strânge într-un pumn
dar câtă căldură umană
ai putea să-mi oferi

numai eu

dar vine unul şi spune
şi tu îl crezi
şi crezi că e bine

e vară mulţi merg la mare şi se coc pe nisip
mai ceva decât mititeii
puşi pe grătar
te doare sufletul
îţi arde inima
dar nu din cauza asta

e şi ăsta un punct de vedere
numai că vederea îţi poate juca uneori feste
dar să nu mai vorbim despre asta
mai bine să vorbim despre pietre
sau mai degrabă despre delfini
ei sunt cu mult mai deştepţi decât noi, ei
ştiu într-adevăr să iubească
pe când noi

şi o insectă ar şti ce să facă
dacă ar încerca cineva să o rănească
ar riposta
dar eu nu
căci nu-i aşa
după furtună doar pietrele mai rămân
şi sunt atât de tăcute

poezie de Anghel Geicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Kat Stratford: Urăsc felul în care vorbeşti cu mine şi felul în care te tunzi. Urăsc felul în care îmi conduci maşina. Urăsc atunci când te holbezi la mine. Urăsc ghetele tale de soldat şi felul în care îmi poţi ghici gândurile. Te urăsc atât de tare, încât mi se face rău; şi asta mă face chiar să vorbesc în rime. Urăsc faptul că tu ai mereu dreptate. Te urăsc atunci când minţi. Te urăsc până şi atunci când mă faci să râd şi e şi mai rău atunci când mă faci să plâng. Te urăsc atunci când nu eşti lângă mine şi urăsc faptul că nu m-ai sunat. Dar cel mai mult urăsc faptul că nu te urăsc. Nici măcar pe aproape, nici măcar puţin, chiar deloc.

replică din filmul artistic 10 lucruri nu-mi plac la tine
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adeseori noi, pe neaşteptate, la un anumit ceas, întâlnim un om care izgoneşte întunericul adunat în sufletul nostru, rezolvând pe nepusă masă vreo problemă cu care ne confruntăm. Nu arareori se întâmplă să auzim de la vreun alt om un cuvânt care ne atinge sufletul, ori să spunem cuiva vreun cuvânt de îmbărbătare. Sau deodată primim o scrisoare de la cineva, mai cu seamă atunci când ne este de trebuinţă. Ori, încurcaţi în problemele vieţii, cu deznădejde încercăm să găsim o rezolvare cu puţinele noaste puteri, căutând ieşire dintr-un impas; când deodată ni se întâmplă ceva care schimbă radical situaţia. Prin urmare şi întâlnirea neobişnuită, şi cuvântul, şi scrisoarea, şi întâmplarea, toate sunt semne date nouă fie ca pedeapsă, fie ca luare-aminte, fie ca înţelepţire, fie ca adeverire, fie ca o chemare la pocăinţă.

citat clasic din Sfântul Nicolae Velimirovici
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfântă laşitate - II

Motto:
Să loviţi în mine
Când împart cu ştabii
Două Bucovine,
Două Basarabii. Damian Ureche

... el vorbea atunci când eu tăceam
-lutul meu voia să mai trăiască
în aceiaşi laşitate-l frământăm
dar cu pleava mea, moldovenească
laşitatea mea temeinică de neam
care vine din adâncuri geto-dace
transformat de ruşi în moldovean
şi din liber dac în rob rapace
poate vor veni şi vremuri noi
poate glia asta strămoşească
va mai naşte iar nişte eroi
fără laşitate omenească...

poezie de Iurie Osoianu (16 martie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

AM UMBLAT...

Am umblat destul prin lume
Dar nu mai vreau să rătăcesc,
În primitoare braţe, o minune !
Odihna vreau să-mi regăsesc.

Ştiam eu ce-i iubirea adevărată ?
Era zeiţă a închipuirii
I se spunea zeiţă a iubirii,
Minune a fost încă odată.

Când din fiinţe muritoare,
Am găsit un înger, nu-i poveste
Pe care singură sub soare,
Iubita care azi îmi este…

O fi asta vreo speranţă
Sau poate este doar un vis?
Însă tu de la distanţă
Mi-ai creeat un paradis.

Când mi-e greu mă uit la tine
Soluţii noi îmi vin în minte,
Mă regăsesc iarăşi pe mine
Şi nu mai stau aşa cuminte.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curajul este o DECIZIE. CURAJUL este DECIZIA. Şi dacă suntem vii, suntem capabili de decizie, prin definiţie. Aşadar nu există scuze. Un alt lucru foarte interesant este că suntem cei mai singuri oameni în lume atunci când facem ceva CURAJOS. Însă, în următoarea clipă, întreaga lume vrea să ni se alăture. Singurul moment în care nu trebuie să fii curajos este atunci când îţi pui viaţa în pericol. Atunci nu mai e curaj, e prostie. Soldaţii sunt antrenaţi în primul rând SĂ NU MOARĂ. Dar, în orice lucruri care îţi provoacă teamă, întotdeauna vei avea CURAJUL la dispoziţie. Ştii care este diferenţa dintre destin şi soartă? Destinul este ceea ce ţi se întâmplă în urma acţiunilor tale. Soarta este ce ţi se întâmplă fără să poţi face nimic. Se poate discuta mult despre cât de mult e destin şi cât e soartă în viaţa unei persoane. Puţini curajoşi ar putea spune că e numai destin. Dacă se întâmplă, de exemplu, să vină o inundaţie şi să îţi ia casa, zici că asta e soarta. Dar dacă te-ai fi gândit că stai lângă un râu şi că, dacă o să plouă mult, poate iese râul din matcă şi nu sunt suficiente măsuri de protecţie (diguri, etc...), atunci, POATE ţi-ai fi putut lua soarta în propriile mâini. Dacă ai fi ştiut!

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana: Uite, vreau să-ţi dăruiesc ceva.
Lucian: Mie?
Diana: Da. Doar dacă-mi promiţi că vei lăsa în urmă acea întâmplare.
Lucian: Să-ţi promit? Nu vreau să te mint; nu cred că pot, dar cel puţin am să încerc.
Diana: E bine şi atât. Iată; lănţişorul meu... Poftim! Ia-l tu, ca să-ţi amintească de mine în următorii ani.
Lucian: Dar, mamă, e al tău...
Diana: Bineînţeles că-i al meu. Însă vreau să-l ai tu, ca să nu mă uiţi.
Lucian: Ştii bine că nu te-aş putea uita nicicând, indiferent de distanţa care ne-ar despărţi sau anii în care nu te-aş vedea.
Diana: Te cred, dragul meu. Primeşte însă şi acest lănţişor, iar când îţi vei aminti de mine, priveşte-mi chipul din medalion. Eram foarte tânără atunci...
Lucian: Încă mai eşti şi acum, tânără şi frumoasă. În fotografia asta însă pari cu adevărat doar o copilă. Ce vârstă aveai?
Diana: 16, poate aproape 17.
Lucian: 16... Chiar erai doar o copilă. Pot să te întreb de unde ai lănţişorul şi medalionul? Sau de la cine?
Diana: Le-am primit... de la tatăl tău.
Lucian: Şi de ce nu apare şi blondul în fotografie, alături de tine?
Diana: Pentru că atunci n-a avut o fotografie atât de mică, iar după aceea am neglijat... Aşa că a rămas doar a mea.
Lucian: A rămas doar fotografia ta? Pe mine nu mă deranjează deloc, dar...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nedumerire

Am auzit, cândva-ntr-o doară,
Cum că iubirea se măsoară!
De-atunci am o nedumerire:
Care e cuatificarea în iubire?

Ştiţi vreo unitate de măsură
Pentru emoţii, dragoste sau ură?
Iar dacă este vreunul care ştie
Ar vrea să-mi spună într-o zi şi mie?

Eu nu ştiu să se fi creat vreun for
Care măsoară gradul de amor
Şi nici nu cred că este cineva ce poate
Să cuantifice iubirea în intensitate!

Cu siguranţă nu s-a născut încă
Alt om care să ştie cât e de adâncă
Emoţia ce-o simte fiecare
Ca s-o măsoare-n metri, leghe sau picioare!

O fi nevoie de mai multă elocinţă
Să înţeleg că în iubire nu-i nicio o ştiinţă
Şi că, deşi s-au dat atâtea definiţii,
Omul măsoară dragostea doar în emoţii?

Poţi să măsori intensitatea din privire
Ori scânteierile născute din iubire?
Se poate măsura roşeaţa din obraz
Născută din iubire sau, poate, din necaz?

S-a născocit oare numărătoarea
Pentru momentele ăn care-s visătoarea,
Ori a ajuns să ştie cineva mai bine
Cât de intense sunt emoţiile-n mine?

Există undeva vreo mică şansă
Să mi se numere intrările în transă
Când în momentele de reverie
Nici eu nu ştiu dacă sunt moartă sau sunt vie?

Stă lângă mine cineva să ia aminte
Emoţia ce o transmit eu prin cuvinte
Când strig în gura mare ori şoptesc
"Iubitul meu", "mi-e dor" sau "te iubesc!"?

Pentru căldura din cuvinte-o fi vreun termometru?
Emoţia mi se analizează printr-un spectru?
Şi dacă eu simt să mă port cu graţie
Există pentru asta vreo gradaţie?

Am înţeles că poţi să te şcoleşti,
Dar nimeni nu te-nvaţă cât ai voie să iubeşti,
Atunci vin şi întreb a nu ştiu cât-a oară:
Chiar credeţi că iubirea se măsoară?

Flori Florentina
27.10.2015

poezie de Florentina Mitrică (27 octombrie 2015)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Memorial

Ea moare pretudindeni. Oriunde mă duc, ea moare.
Nu există răsărit de soare, piaţă publică, popas pe un munte fermecător
care să nu conţină moartea ei.

Liniştea în care ea murea atunci răsună încă prin
morişca limbii, e o plasă
în care râsul se închide pe sine. Cum ar putea mâna mea
să strângă altă mână, când între ele
se află acea moarte densă, acea intolerabilă distanţă?

Ea plânge pentru lacrimile mele. Murind, îmi spune
că pasărea vine din soare, că peştele intră în soare.
Floarea de stânjenel este sculptată cu mai puţină delicateţe
decât este felul ei de a muri
încrustat în memoria mea. Dar, mai aud de asemenea
alte cuvinte,
cuvinte negre care formează sunetele
tăcerii, numind acel nicăieri
înspre care ea curge fără încetare.

Din ziua când a murit
ea nu mai conteneşte să moară. A făcut din mine
elegia ei. Eu sunt o capodoperă,
o ficţiune adevărată
a urâciunii morţii.
Sunt muzica ei tristă.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jesse: O, Doamne, de ce nu ne-am schimbat numerele de telefon şi altele? De ce nu am făcut asta?
Celine: Pentru că eram tineri şi prostuţi.
Jesse: Crezi că încă mai suntem?
Celine: Bănuiesc că atunci când eşti tânăr crezi doar că vor exista mulţi oameni de care te vei lega. Mai târziu în viaţă îţi dai seama că asta se întâmplă doar de căteva ori.
Jesse: Şi te poţi înşela. Legătură greşită.

replici din filmul artistic Înainte de apus
Adăugat de Cotoarbă Gina Liliana, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul nostru

nu ştiu unde a început
despărţirea noastră
ce vierme de mătase a ţesut
firul ei subţire
hrănindu-se din iubirea ta
şi din frica mea
că te-aş putea iubi.

aproape că s-a făcut iarăşi toamnă
şi uite cum firul ăsta răsucit de mii şi mii de ori
alcătuit din bucuriile şi suferinţele noastre
din tăcerile şi din cuvintele noastre
din exuberanţa şi din neputinţa noastră
din grija ta pentru mine şi din nepăsarea ta
din teama mea şi din indiferenţa mea
e tot ce ne mai leagă.
nu mai e timp acum
atât cât a fost l-am risipit amândoi
am hrănit cu el vieţile altor oameni
care am fi putut fi noi înşine
dacă eu m-aş fi aplecat să-ţi leg şireturile
atunci când aveai genunchiul zdrelit,
dacă te-aş fi luat în braţe atunci când mi-ai spus
vino,
dacă ţi-aş fi răspuns
bine,
atunci când mi-ai şoptit
rămâi.
acum despărţirea e tot ce ne-a mai rămas
singurul lucru care ne ţine împreună
hrănindu-se din apropierea noastră
numai pentru a o distruge
ca o vietate digerându-şi propriul trup
ca să rămână în viaţă.

nu mai e timp acum
decât să ne îmbrăcăm disperarea şi teama
şi tristeţea şi neputinţa
şi să le purtăm zâmbindu-ne
în vreme ce apele vieţilor noastre
se despart
după ce au curs atâta timp prin aceeaşi albie
îngânându-se încă,
jucându-se o ultimă oară
unele cu altele
ca nişte versuri sălbăticite
care nu mai rimează
dar care sînt încă legate
într-un poem.

nu ştiu unde a început
despărţirea noastră
ce vierme de mătase a ţesut
firul ei subţire
hrănindu-se din iubirea ta
şi din frica mea
că te-aş putea iubi.

poezie de Paul Gabriel Sandu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tainică iubire

Copilă, noaptea îmi apari în vise
din a căror mreajă nu pot să mai ies,
vreau a te purta cu mine cât mai des
pe astrale drumuri de noi deschise.

A fost să fii iubirea mea cea veche
în adolescenţa mea la-nceput,
când te iubeam tăcut şi n-ai ştiut
c-aş fi vrut atunci să fim pereche.

Nu ţi-am spus vreodată la ureche
un cuvânt de amor ori alte cele,
nu te-am sărutat sub cer cu stele,

Te-am iubit în taină, în tăcere...
Destinul m-a dus în depărtare,
suspinul de atunci încă mă doare.

sonet de Ioan Friciu (28 septembrie 2015)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Te mai întreb un singur lucru, Luci, apoi nu te mai deranjez. Ce-ai zice dacă i-aş întreba pe vechii tăi prieteni, Alex şi Nis, despre ce s-a întâmplat atunci?
Lucian: Atunci... Când?! Nu înţeleg... Ce anume să-i întrebi pe ei doi şi de ce?
Lia: Ştii tu... Atunci, când ai avut acel accident.
Lucian: Ah, despre asta era vorba... De ce să-i întrebi? Doar ca să verifici dacă ţi-am spus sau nu adevărul?
Lia: Nu tocmai. Să zicem că aş vrea să aud şi versiunea lor, pe care mai apoi s-o compar cu a ta, să vedem dacă se potrivesc. Presupun că ei ar trebui să ştie despre ce este vorba, doar sunteţi de mult timp prieteni, iar la navă aţi lucrat întotdeauna împreună.
Lucian: Păi... S-ar putea să ştie. Sigur că la "Pacifis" am lucrat mereu împreună. N-ai decât să-i întrebi; treaba ta.
Lia: Sigur, aş putea să-i întreb, dar n-o voi face, pentru că am încredere în tine, în ceea ce mi-ai spus, doar ai dovedit astăzi cât eşti de sincer şi nu cred că ai avea vreun motiv să-mi ascunzi adevărul.
Lucian: Repet: Treaba ta, faci cum vrei.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii mei calcă timpul

Suflete pustiit
nu adormi încă
şi mai spune-mi
povestea vieţii
încă odat'
ca atunci când
am trăit-o prima
dată cu atâta tristete,
bucurie, dragoste şi dor.
suflete luminat
nu te întuneca încă
şi mai luminează-mi
calea spre fericire
ca atunci când
te-ai aprins prima dată
şi ai născut iubirea.
suflete cald
nu îngheţa încă
şi mai încalzeşte-mă
ca atunci când
topeai tristeţea
în palme.

poezie de Daniela Pană (2008)
Adăugat de Daniela Pană
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradox

Când eşti tăcut şi trist şi nu mai crezi în lume,
Când vrei să fugi de toate şi să te-ntorci la tine,
Când nu-ţi mai creşte-n suflet nici rău şi nici vreun bine
Şi crezi că-n toate astea mai ai sau nu ce-ţi spune,

Când habar n-ai ce-nseamnă astăzi mântuirea
Şi-n loc de-altar cu sfinţi, preferi un lac cu broaşte,
Când crezi că-n orice rău doar răul se cunoaşte
Şi doar în moarte-ţi afli, astfel, nemurirea,

Când te cuprinde timpul şi nu mai ai ce-ţi face,
Când vrei să ieşi din lume şi să devii sihastru,
Când a rămas din tine doar teamă şi dezastru,
Şi, poate, nici la tine nu te mai poţi întoarce,

Când ce iubeşti te vede cu ochi frumoşi de gheaţă
Şi caută în tine doar adăpost vremelnic,
Când ce-i frumos la altul la tine-i doar temeinic
Şi nu ştii dacă Eul mai are drept la viaţă,

Când timpul cu oceane din ruguri se nutreşte,
Iar margini ţes, prin margini, adânc, nemărginirea,
Când nu mai ştii ce este sau ce n-a fost iubirea,
Când altul doar de tine, prin ea, se foloseşte

Când vezi ce se întâmplă în ultimă instanţă
Cu lumea-n care crezi, cu dorul care doare,
Când eşti pierdut, când nu mai poţi să ai scăpare,
Şi nu mai crezi că vei spera la vreo speranţă,

Când se adună-n gânduri doar dezamăgire,
Şi-n fiecare vrajă descoperi o minciună,
Sau răul cel mai pur în haina cea mai bună,
Când înţelegi că-un zâmbet nu-nseamnă preţuire,

Când vezi că ziua-i ziuă şi noaptea-i numai noapte,
Când te trezeşti din vise şi intri la-ndoială,
Când treci spăşit din planuri în lumea cea reală
Şi nu mai iei drept bune sclipirile din şoapte,

Când uşa ţi se-nchide cu vorba, nu cu cheia,
Şi nu desprinzi din asta nici sensul, nici non-sensul,
Nici dacă ai vreo şansă, nici dacă-ţi stâmperi mersul,
Nici de-nţelegi vreodată sau nu-nţelegi ideea,

Renunţă să mai cauţi, prin cenuşar, scânteia,
Acceptă numai focul şi lasă-n pace viaţa,
În fiecare noapte, contează dimineaţa
Şi-n fiecare viaţă, un paradox: femeia...

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

TU EŞTI CHIAR ŞI ATUNCI CÂND NU ŞTII CĂ EŞTI pentru că eşti dincolo de conştientă şi inconştientă. I: În starea de leşin nu mai eşti conştient de tine, cum mai poţi fi conştient atunci când mori? A. M: Oare nu e la fel şi în somnul profund sau comă? Tu EXIŞTI chiar şi atunci când mintea ta nu e conştientă de asta. Iar acest lucru îţi spune 3 elemente extrem de profunde: 1. Tu eşti dincolo de gluma conştientă-inconştientă. 2. Înainte ca mintea ta să existe şi să devii conştientă - adică prizoniera ei - tu erai. 3. După ce mintea nu va mai fi tu vei rămâne. În final tu întrebi: "Cum mai poţi fi conştient atunci când mori?" E foarte simplu, e foarte simplu, mori chiar Acum înainte de a muri şi vei vedea ce erai tu înainte de a fi prizoniera maşinii de făcut rahat. După ce WC-ul ambulant nu va mai fi TU VEI RĂMÂNE! EXISTĂ O STARE ÎN NOI CARE NU POATE FI ATINSĂ DE NAŞTERE ŞI MOARTE, ACELA CARE O RECUNOAŞTE ESTE LIBER PE VECIE.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Scuză-mă, Luci, probabil nu-i treaba mea şi nu vreau să par indiscret, dar... Ce-ai păţit? Ce s-a întâmplat aseară?
Lucian: Hmm?! Chiar trebuie să fiţi toţi atât de curioşi? Da, s-a întâmplat ceva neplăcut pentru mine aseară, după plecarea voastră, a celorlalţi... Eu am mai rămas, deşi, dacă aş fi ştiut ce avea să urmeze, aş fi plecat odată cu voi. Dar am mai rămas şi m-am ales cu o reclamaţie serioasă, depusă împotriva mea la Comisia Disciplinară a Institutului, care va porni începând de luni dimineaţă o anchetă amănunţită în ceea ce mă priveşte.
Mihai: O reclamaţie?! Cine ar fi depus o reclamaţie împotriva ta?!
Lucian: Colega noastră, domnişoara consilier Stancu. Lia.
Mihai: Ea?! De ce? De ce a procedat astfel?
Lucian: De ce?! Nu ştiu; nu ştiu de ce. Ea... Consideră că aş fi indisciplinat sau că aş avea un comportament necorespunzător poziţiei mele...
Mihai: Tu?! Comportament necorespunzător?!
Lucian: Da; într-un fel, ştii şi tu despre ce-ar putea fi vorba; în general, despre fete... Ele mă asaltează, mai ales de când misiunea a devenit oficială, dar jur că nu-i vina mea! De fapt, cred că ai văzut şi tu ceva, iar atunci încă nu era nimic oficial... M-a văzut şi ea, domnişoara consilier Lia, de vreo câteva ori, în astfel de situaţii şi cred că asta a deranjat-o, sau... Nu ştiu... În orice caz, a cerut destituirea mea din funcţia de comandant şi excluderea mea definitivă din echipaj.
Mihai: Poftim?! Cum putea cere aşa ceva? Doar nu te cunoaşte decât de vreo săptămână...
Lucian: Nu, ea mă cunoştea de mai mult; am întâlnit-o în urmă cu un an şi ceva. Se pare că încă de atunci n-a avut o părere prea bună despre mine, dar nu credeam că... Nu ştiu. În orice caz, de luni voi fi cercetat amănunţit; veţi fi chemaţi şi voi, colegii mei, vi se vor pune o mulţime de întrebări, se vor face investigaţii serioase. Nu-mi cade deloc bine chestia asta, dar...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce erai tu înainte ca nimic să Fii/fie? Ce rămâne atunci când nici măcar moartea nu mai rămâne? Ce rămâne atunci când nici naşterea nu-ţi mai rămâne? Ce rămâne atunci când nici măcar gândul nu mai rămâne? Moartea mai rămâne? Dar reîncarnarea gândului, de azi, pe mâine şi într-o altă "viaţă" mai rămâne? Dar aceste întrebări, mai rămân? Ce erai tu înainte ca nimic să Fii/fie?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi, românii, nu am progresat decât împinşi de la spate, dar şi atunci - doar în două cazuri: când am avut parte de nişte conducători geniali sau când am fost conduşi de străini. Faptul că prima universitate din spaţiul românesc a apărut (1860, Iaşi) la mai mult de o jumătate de mileniu după Universitatea din Praga (1348), este, probabli, primul argument care susţine această tristă constatare.

Marian Pătraşcu (iulie 2015)
Adăugat de Marian Pătraşcu
Comentează! | Votează! | Copiază!