Sunt ca un trandafir alb, ultimul trandafir alb peste care cade prima zăpadă, sunt ca voalul unei mirese alunecând pe zăpada pătată de sânge, ofrandă pe altarul sincerităţii şi al luminii... Apoi, petalele mele alunecă pe obrazul timpului, într-un dans simetric, elegant şi subtil, completând nuanţele reci cu cioburi de lacrimi şi vis.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

un nasture rupt –
prins la butonieră
un trandafir alb

haiku de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie de primăvară

Un picur pe nas, încă unul pe braţ
Şi cerul sărac cu doi stropi a rămas...
Îi râde lumina cu-un sărut răsturnat
Şi petecul alb e de-un timp destrămat.

Se strâng în ciorchini, spadasini, rând pe rând,
Sunt roze de lacrimi şi vis pe pământ,
Ne fulgeră taină cocorii şi plâng
Şi-şi şuieră plânsul din codrul plăpând.

Lumină şi vânturi, pe cer curcubeu...
Furtună e-n lume, furtună sunt eu.
Yadarnic alb petec pe irisul mat!
E-un cer de furtună! Regina de alb a cedat...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbrele reci ale asfinţitului unei vieţi alunecă cu nesiguranţă peste clipele rămase în urmă, pătând cu neîncredere şi tristeţe mâinele fiecărei zile.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăpada, rămâne în amintire, vis

"Scoală-te, copile
e prima ta zăpadă."
Cu gingăşie m-a cuprins în braţe
m-a sărutat, aşteptându-mă la geam.
Alb, alb, alb...
Din cer cădeau steluţe albe,
pluteau şi parcă se jucau,
cu mâinile întinse
vroiam să le cuprind.
Pe uliţe, cete de copii
se bat cu bulgări de zăpadă.
"Când vei mai creşte
te vei juca şi tu ca ei."

Şi firul visului se rupe
de ritmul sacadat
a unui ceas uitat de timp.
Cu paşi înceţi şi grei
m-apropii de fereastra prăfuită,
un soare blând şi iubitor
pofteşte în odaie.
Cireşii din grădină
s-au îmbrăcat în văluri de mireasă,
logodna lor cu primăvara.

Sfios îmi şterg o lacrimă fierbinte,
se destramă în mine un cântec,
în zăpada copilului uitat,
zăpadă ce rămâne în amintire, vis.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

plouă peste planetă
cum n-am mai văzut
de peste o mie de ani
cu lacrimi de sânge alb
ne plouă frigul din noi
de parcă ceru-şi despică
sternul în multiplu de doi
între nori
luna mătură furioasă
cioburi de lacrimi şi vise pierdute
în ploaia ce cade şi curge
atât de târziu pentru noi

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trandafirul alb

Voi culege pentru tine
ultimul trandafir din grădină,
trandafirul alb care înfloreşte
odată cu lăsarea ceţii.
Albinele avide l-au vizitat
până ieri,
dar este încă atât de dulce
că se înfioară.
Este un portret cu tine la treizeci de ani,
un pic amnezică, cum tu vei fi apoi.

poezie celebră de Attilio Bertolucci, traducere de Simona Enache
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa ca un trandafir alb în care
Privirea se topeşte a iubire
Cunoaştere crudă şi iertare
Petalele ard roua cea subţire

catren de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antiteză la nevoia de alb

Nevoia de alb mă-nfioară,
Oasele albite de timp,
Trăindu-şi tăcerea,
Rochia de mireasă acoperind
Un trup pângărit...
Laptele de la sânul mamei
Cu gust de nicotină şi de alcool,
Voaluri înălţat în vânturi aspre şi reci.
Doar luna îmi pare că se cunună cu valul,
Acoperind noaptea.
Şi atunci mă biciuieşte de dor,
Nevoia de negru, de noapte.
Cu el acopăr durere şi lacrimi,
Ură şi întinăciune,
Dispreţ şi dezastre.
Apoi mă voi naşte un altfel de alb...
În crematoriu de negru.
Nu voi mai fii decât cenuşa tăcerii,
Iar fumul se va înălţa,
Îmbrăcat în straie albe, primeindu-ne fiinţa.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-ţi durerea

Spune-ţi durerea în faţa oglinzii,
Apoi sparge oglinda!
Vezi cum se rostogolesc lacrimile
În cioburi de vis?!
Sunt maluri de sânge ce le sorb reptetat...
De ce n-ai plecat?!
Câte poeme ai scris?!
Din iubire şi ură,
Din iertări şi păcat
Se adună.
Şi lacrimi şi nori se strâng
Sub pleoapele primilor zori.
Ai aruncat aminitrile la gunoi?!
Amintiri ce-au fost între voi...
Le-ai mototolit
Ca pe-un petec de spumă?!
Cine le-adună?!
Nu mai au strălucire!
Sunt doar răni care dor
Sângerând de tăcere...
Ştiu că nu-ţi e uşor...
Că nu ai mângâiere.
"Magii de miresme descântate de vraci",
Cu lacrimi de-acum te-ncunună...
N-ai să plângi, n-ai să uiţi, n-ai să ierţi, n-ai să taci,
Oricine ar fi să îţi spună.
Tu priveşte-te-n taină!
Căci "cascade de lacrimi"
Au izvorul în tine,
Sentimentele sunt conectate
La necuprins-
Vezi, fire de cupru -
Conductori iluzorii
Către întâiul sărut...
Ultimul vis - atingeri divine.
Lumina s-a stins pentru ea, pentru tine...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima ninsoare

A căzut şi cea dintâi zăpadă
Peste sufletele noastre reci
Ce alb se vede lumea într-o spadă
Privirea peste care-ai vrea să-ţi treci!

Genele ni s-au umplut de brumă
Promoroaca ne-a pătruns în păr
Şi dinţii noştri parcă sunt din spumă
Ce s-o topi la primul adevăr.

Pământul parcă nici nu mai respiră
Sub stratul alb de puritate dens
Îşi duce lumea un păcat imens
Şi la iertarea cerului aspiră;
S-a oprit ninsoarea ca la un impas
Aşteptând s-o-ntine primul nostru pas.

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al şaptelea trandafir

Primul trandafir e granit
Al doilea trandafir e vin roşu
Al treilea trandafir e pană de ciocârlie
Al patrulea trandafir e rugină
Al cincilea trandafir e nostalgie
Al şaselea trandafir e zinc
Dar al şaptelea
Preasuavul
Credinciosul
Nocturnul
Geamănul
Abia după moarte
Va creşte din sicriul tău.

poezie celebră de Yvan Goll
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mireasă...

Închid ochii şi se aşează sub pleoape
Înger de şoapte, în noapte.
Şi fiecare şoaptă este o catacombă...
Cad lacrimi în trombă...
Amintirea se disecă în mii de tăceri.
Este timpul de ieri...
Când eu - mireasă a verbului ruginit,
Îmi amintesc de-nceput.
De mireasa de rubin, cu voaluri din care,
Din râuri de sânge-am ţâşnit,
Cu tălpile goale.
Căutam să cunosc fericirea
Din laptele mamei dulce şi alb.
Prin Dumnezeu mi-a rămas
Far şi catarg.
Au trecut ani...
Am devenit femeia-mireasă,
Femeia frumoasă, frumoasă, frumoasă...
Păşind spre altar
Cu sete de viaţă.
N-am gândit niciodată
Că sub pleoapele ninse
Se vor scurge deodată,
Lacrimi, gânduri şi vise.
Am trimis la plimbare
Timpul iute trecut
Şi sub lespezi de Soare m-am ascuns - început.

În alt timp am plecat
Şi să plâng m-am decis,
Printre munţii de doliu,
Pentru ultimul vis.
Şi trecutul acela în zadar a apus,
Toate visele vieţii ca o clipă s-au scurs.
Despre visele mele
N-am nimic să vorbesc.
Am prea multă durere,
Dar tot vreau să iubesc...
...............................................................
Paşii-aleargă prin mine,
Sunt un gând de cristal
Dintr-o vară rămasă
Rătăcită la mal.
Şi din nou sunt mireasă,
Mire mi-e Infinit
Şi la tâmple-mi anină
Ramuri-valuri de mirt.
Îmi e voalul un val
Peste umerii goi,
Peste umeri de ceară,
Dar e-un vis fără noi.
Doar buzele mele sunt încrustate-n nisip,
Ca urmele paşilor
Trecători prin... peste timp.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama-i trandafir alb în grădină

Mamă - trandafir alb în grădină,
copiii îţi sunt petale.
Să-i creşti mamă, în lumină!
Ei sunt prelungirea vieţii tale.
Dă-le parfum, lasă-i să zboare,
petale albe pe cerul azuriu.
Vor reveni ca razele de soare
când sufletu-ţi va fi pustiu.
Cu căldură şi lumină,
dulce te vor săruta.
Faţa îţi va fi senină,
cu drag te vor îmbrăţişa.
Te vor împodobi, mamă-grădină,
cu aură strălucitoare.
Viaţa îţi va curge lină,
precum apa din izvoare.

poezie de Dumitru Delcă (31 ianuarie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fobii ascunse

Mă tem de întuneric,
De moarte, de noapte,
De veşnicia în care ne vom afunda
În singurătatea iertătoare şi grea...
În tăcerea ce se coboară peste mine,
Ca voalul alb stropit cu sângele Mirelui
Peste castitatea morţii,
Mai am puterea de a visa la prunci
Şi la poezie.
Lăsaţi florile să fie adăpost fluturilor,
Iar lacrima închideţi-o în cetatea irisului
Pătat de dorinţe şi de păcate lumeşti!
Cheia falsă-a tristeţii deschide uşi de poveşti...
S-a scris pe trupul nostru
Anul morţii şi-al naşterii.
Cuvântul se pierde pe potecile nopţilor ascunse în noi...
Suntem acoperiţi de noroi.
Mormântul alb veghează trupul de piatră,
Dansăm în abis,
Pe partitura de piatră
A pianinei de lacrimi.
Suntem, lăsăm pentru cei care vin...
Suferinţă şi patimi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem în alb şi negru

#alb

ceaţa a făcut ravagii pe teritoriile noastre sunt rochii de mireasă pe care le-am purtat în fiecare zi am închis ochii şi în loc de întuneric am văzut vulpi polare lingându-mi mâinile zăpada a curs ca o apă dar nu era zăpadă nu erau lacrimi nu era cerul vărsând ploaia eram eu ascultând de dorinţele mele imaculate eram eu cea mai bună fată care a uitat violenţele din copilărie
am înnodat toate aceste amintiri am făcut un fular alb şi am zâmbit în faţa aparatului de filmat cât de mult am putut

apoi a curs filmul alb, cadru cu cadru până la sfârşit

#negru

rochiile de mireasă sunt acum negre le-am purtat în fiecare zi în care a murit cineva le-am purtat toată viaţa mă întreb de ce frunzele sunt negre ca şi cum ar fi suportat o operaţie am înotat într-o apă mâloasă neagră nu am reuşit să ies la suprafaţă
noaptea mă îndrăgostesc de linişte dar e o linişte neagră şi sunt tot eu ascultând-o sparg o veioză ca întunericul să rămână deplin sunt tot eu cu toate rochiile de mireasă negre înfăşurată ca o mumie soarele s-a dezlănţuit peste camera mea soarele negru la care ne închinăm când nu se mai vede lumina

apoi a curs un film negru, cadru cu cadru, până la sfârşit.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima ninsoare

E prima ninsoare...
Mi-am găsit inima la amanet.
Sufletul e în renovare...
A alungat vântul
Ultima frunză strânsă
În cercul tăcerii.
Pe schiuri alunecă secundele
Risipite-n clepsidră.
Mi-e viaţa în repaus.
Pasăre mută,
Transformată în cioburi,
Pentru ultima nuntă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când rostim iubire

Când rostim iubire,
Cerul se inundă de roze.
Săruturi de lumină
Înmuiate în plus infinit
Înmugurec în privirea cupidoniană...
Iubirea-i o taină!
Un vis din care te trezeşti
Înainte de a se sfârşi.
Conectată la realitatea îşi pierde mirajul
Şi apune odată cu valul
Ce alungă refluxul.
Închide pasărea iubirii
În colivia sufletului!
Dar voalul alb de mireasă
O va sorbi ca pe o cupă de şampanie,
Pregătită să se reverse peste miri
În patul nupţial
Pe care lumina a adormit
Învăluită în parfumul de trandafiri.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petalele de trandafir
din salonul bolnavului
sunt proaspete
în dependenţă de
starea sănătăţii lui

gogyohka de Ion Cuzuioc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din adâncul inimii mele zdorbite

"Să nu privim în urmă", am spus;
Cum puteam şti
Că o să-mi fie atât de dor?

Singurătatea acum o simt,
Mă goleşte pe dinăuntru.
Ce să fac,
Unde să merg?

Şi tu, care nu mi-ai auzit
Toată tristeţea din lacrimi,
Toate suspinele din speranţe;

Ai ştiut măcar
Că încă îţi simt lipsa într-un fel?

Din adâncul inimii mele zdrobite,
Sunt doar două sau trei lucruri
Pe care aş vrea să le ştii,
Ai fost prima mea iubire, adevărata mea dragoste,
De la primele săruturi până la ultimul trandafir;

În ciuda timpului,
Care mi-ar putea găsi pe altcineva nou,
Tu ai fost adevărata mea iubire,
Până atunci nu am cunoscut iubirea,
Până nu ai existat tu...

poezie de Alexandra Irimie
Adăugat de Alexandra Irimie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul trandafir

Nu, nu te-am uitat,
doar te-am rătăcit printre gândurile mele.
Uneori te mai caut,
aşa, pe sub praful ce-l aşterne timpul peste...
şi când te zăresc,
stai ascunsă în spatele primei priviri,
ţi se văd doar ochii.
Apoi fugi,
te ascunzi în spatele primei îmbrăţişări,
apoi după primul sărut...
şi când nu mai ai unde,
cedezi,
îmi apari complet în faţă,
mi te predai, îmbujorată toată,
ca atunci la începuturi,
într-un tablou de necuprins sub cuvinte.
Apoi, tot zâmbetul acela, licărind,
se disipă uşor-uşor întunericului
până te pierzi în depărtări,
amestecând în fundal o muzică tristă
şi o ploaie mocănească
într-un soundtrack memorabil,
ca la finalul unui film bun,
când zboară petalele uscate
ale primului trandafir pe care ţi l-am oferit cândva,
ca laitmotiv,
într-o poveste de dragoste neîmplinită.

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!