Ploaie de primăvară

Un picur pe nas, încă unul pe braţ
Şi cerul sărac cu doi stropi a rămas...
Îi râde lumina cu-un sărut răsturnat
Şi petecul alb e de-un timp destrămat.

Se strâng în ciorchini, spadasini, rând pe rând,
Sunt roze de lacrimi şi vis pe pământ,
Ne fulgeră taină cocorii şi plâng
Şi-şi şuieră plânsul din codrul plăpând.

Lumină şi vânturi, pe cer curcubeu...
Furtună e-n lume, furtună sunt eu.
Yadarnic alb petec pe irisul mat!
E-un cer de furtună! Regina de alb a cedat...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cer de smoală

Un picur pe braţ, încă unul pe nas
Şi cerul sărac cu doi stropi a rămas.
Vuiesc în furtună cuvinte şi rugi,
Oh, vară de miere, degrabă te duci!

Se-alungă lumina. În petece gri,
Ades te-nfăşori, prin oraşe pustii
Şi voaluri de frunze de miere foşnesc,
Eu, lacrimă toamnă, prin tine grăbesc.

M-ascund în tăcere, în noapte de smoală...
Ce ramuri mă-ngână! Ce frig e afară!
De-atâta tăcere, mă uit şi mă chem.
Simt vara cum curge în rugi şi-n blestem.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

un petec de cer
zarea tivită cu alb –
argint de fulger

haiku de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb

Un vers alb,
o îmbrăţişare albă,
o floare albă,
catarg alb,
răsturnat în mare albă,
răscruce de privire albă,
curcubeu alb,
un zâmbet alb
dintr-o inimă roşie,
doar ea culoare
mai roşie ca albul,
mai albă ca roşul...
şi din nou alb...
mână albă,
flacără albă azi,
flacără albă mâine,
zi albă,
alb azi,
zile albe,
mâine alb,
obsedant alb,
alb...
alb...
alb...
şi din nou,
îmbrăţişări albe,
amurg alb
într-o privire albastră
şi apoi
răsărit albastru
într-o privire albă...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrân de-atâta lună

Am scris în tinereţea mea nebună,
Ceva ce se întâmplă-abia acum,
Că voi ieşi pe cel din urmă drum,
"Albit şi alb, bătrân de-atâta lună".

Era făcut din calcar şi furtună
Oraşu-n care am visat să fug,
Purtând în păr cenuşa mea de rug,
"Albit şi alb, bătrân de-atâta lună".

Vai, podurile peste râu răsună,
De-atâta alb halucinant din cer,
Şi simt că mă topesc în ierbi şi pier,
"Albit şi alb, bătrân de-atâta lună".

Şi noaptea mea cu moartea mă cunună,
"Albit şi alb, bătrân de-atâta lună".

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Univers

Se schimbă cerul a furtună... Linii de fulgere răsar
Pe cerul vineţiu şi putred, în dansuri frânte, de cleştar...
Plâng ochi... Ai cui să fie oare?! Sub ce blestem au adormit
Şi-acum, din umbre de furtună, ca un oracol s-au ivit?

Taie lumini întunecarea, vâltori de ramuri se ridică
Pe plumburii fâşii de ceruri, pe veşnice cărări de sticlă...
Nu-i pas să-şi treacăneprezenţa,-n tăceri uitate şi permise,
Căci au pierit în umbre stranii, atâtea ploi, atâtea vise...

Sălbatice toreadoare, secnunde-n goluri se răsfiră...
Câtă grandoare, câtă teamă, de-acum, pe mantia divină...
Şi sufletul se risipeşte, se strânge, piere, se răsfrânge,
Înnobilat de suferinţă, în crud picături de sânge.

Veşmânt de lacrimi... Val de stele pierind în neagra-ntunecare...
Doar fulgerul lumină cerul îndoliat de aşteptare..
Ridic un braţ... Apare luna... se stinge în frânturi apusul...
Adorm sub umbra vineţie şi-n urma mea se stinge plânsul...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Univers

Se schimbă cerul a furtună... Linii de fulgere răsar
Pe cerul vineţiu şi putred, în dansuri frânte, de cleştar...
Plâng ochi... Ai cui să fie oare?! Sub ce blestem au adormit
Şi-acum, din umbre de furtună, ca un oracol s-au ivit?

Taie lumini întunecarea, vâltori de ramuri se ridică
Pe plumburii fâşii de ceruri, pe veşnice cărări de sticlă...
Nu-i pas să-şi treacăne prezenţa-n tăceri uitate şi permise,
Căci au pierit în umbre stranii, atâtea ploi, atâtea vise...

Sălbatice toreadoare, secnunde-n goluri se răsfiră...
Câtă grandoare, câtă teamă, de-acum, pe mantia divină...
Şi sufletul se risipeşte, se strânge, piere, se răsfrânge,
Înnobilat de suferinţă, în crud picături de sânge.

Veşmânt de lacrimi... Val de stele pierind în neagra-ntunecare...
Doar fulgerul lumină cerul îndoliat de aşteptare..
Ridic un braţ... Apare luna... se stinge în frânturi apusul...
Adorm sub umbra vineţie şi-n urma mea se stinge plânsul...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt ca un trandafir alb, ultimul trandafir alb peste care cade prima zăpadă, sunt ca voalul unei mirese alunecând pe zăpada pătată de sânge, ofrandă pe altarul sincerităţii şi al luminii... Apoi, petalele mele alunecă pe obrazul timpului, într-un dans simetric, elegant şi subtil, completând nuanţele reci cu cioburi de lacrimi şi vis.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vis de iubire

Pe când ploua în paradis
Cu stropi mari de fericire,
Noi doi trăieam un vis,
Un vis frumos de iubire.

Viaţa părea ca un pom în floare,
Tu erai ca un vânt cald într-o zi fără soare.
Eu credeam că sunt un zeu,
Tu îmi şopteai dulce că sunt doar al tău.

Trăiam într-o lume creată,
Parcă doar pentru noi.
Eram fericiţi şi plini de speranţe,
Eram în doi.

Dar anii au trecut rând pe rând
Tu eşti cu părul alb şi eu la fel sunt.
Dar trăim tot acelaş vis de iubire
Cum am trăit de mult cândva.
Căci eu sunt toiagul tău şi tu eşti speranţa mea.

poezie de Vladimir Potlog (3 ianuarie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

cer de furtună –
fulgere albe se văd
în noaptea de foc

haiku de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când rostim iubire

Când rostim iubire,
Cerul se inundă de roze.
Săruturi de lumină
Înmuiate în plus infinit
Înmugurec în privirea cupidoniană...
Iubirea-i o taină!
Un vis din care te trezeşti
Înainte de a se sfârşi.
Conectată la realitatea îşi pierde mirajul
Şi apune odată cu valul
Ce alungă refluxul.
Închide pasărea iubirii
În colivia sufletului!
Dar voalul alb de mireasă
O va sorbi ca pe o cupă de şampanie,
Pregătită să se reverse peste miri
În patul nupţial
Pe care lumina a adormit
Învăluită în parfumul de trandafiri.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta tristeţe...

Este-atâta tristeţe
În inima mea!
Sunt nori de furtună
Şi lucire de stea...
E miraj şi tăcere,
Durere, sărut,
Este liniştea clipei,
E sfârşit şi-nceput.
E tăcerea pe ceruri
Sub al stelelor jug,
La pervazul ferestrei,
Stau în coate şi plâng...
Un semnal de alarmă
Pentru ochiul smerit –
Sunt o pleoapă plecată
Pe sub gene de mirt.
Este plâns şi sunt semne,
Gustul vieţii-i amar.
Îngenunche, tăcere,
La al vieţii altar!
Ne sunt anii pedeapsă,
Ne e viaţa-n amurg,
Ne întoarcem acasă
Printre lacrimi ce curg.
...................................
Şi tac şi plâng,
La fereastra deschisă
De ploaie ucisă...
Sunt un vis în amurg...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe vreme de furtună

Când plouă rău şi e furtună,
Vecina noastră cea nebună,
De ai "noroc" şi-i ieşi în cale,
Îţi iei umbrele... pe spinare.

epigramă de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară-n primăvară

Mi-e plânsul val de flori de stele,
Cânt şi explozie solară...
Pe partitura vieţii mele,
De-acum e iarăşi primăvară.

Cresc muguri, câmp de violete...
De alb şi roz mi-e viaţa plină,
Este explozir de verde
Şi-un cer plăpând, de muselină...

La cuib se-ntoarce rândunica...
Lumea-i mister, lumină, vis,
Eu pentru buna şi mămica,
Felicitări cu drag am scris.

A-nmugurit în suflet pace
Şi sentimente dau în floare...
"E-atâta dragoste, copile,
Că-n orice zi e-o sărbătoare!"

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi-mă!

Lăsaţi-mă să plâng!
Poate mă voi transforma
În ocean...
Să îzbesc diavolul neprieteniei
Şi al tăcerii
Şi al resemnării.
Nu pot să tac, sunt mare-n furtună...
Lăsaţi-mă să plâng!
Nu sunt un zeu!
Am dreptul să cad...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de zidul alb

Dincolo de zidul alb e soarele
Tolănit pe lanuri verzi şi pe copaci.
– Smulge-i sufletului aripele,
Tu, cel mai sărac dintre săraci.

Dincolo de zidul alb e visul
Căutat pe cărărui întortocheate.
– Hai, îngroapă-ţi liniştit ucisul
Dor în inima ce încă bate.

Dincolo de zidul alb sunt mări,
Clopote, păduri, ereţi şi vrăbii.
– Ochii tăi trudiţi şi fără zări
Taie întunericul ca două săbii.

Dincolo de zidul alb e viaţa
În care niciun fir de iarbă nu-i stingher.
– Tu, captiv, aşteaptă-ţi dimineaţa
Şi o să te urci pe scări de nori la cer.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte-mă in alb ori negru

Iubeşte-mă în alb ori negru
Iubeşte-mă aşa cum sunt
Iubeşte-mă cu adevărul pus
În negrul cuvintelor de despărţire.

Iubeşte-mă rostind doar adevărul
Iubeşte-mă ţinându-mă de mână
Iubeşte-mă în alb prietenos
Să-ndur un punct sfâşietor iubirii.

Iubeşte-mă în alb ori negru
Lasă doar natura să iubească-n curcubeu
Tu iubeşte-mă în nonculorile de bază
Născătoare de dureri ori bucurii.

Iubeşte-mă în alb ori negru
Chiar dacă din ele răsar doar Ierni
Lungi suferinţe de-aşteptări şi lacrimi
Că nu te pot avea chiar dacă mor.

Iubeşte-mă în alb ori negru
Chiar dacă Dumnezeu se lasă-n curcubeu
E legea Lui să prindă-n Lume viaţa
Cu toate tonurile infinite de culori.

Iubeşte-mă în adevăr de nonculori
Îmi este simplă citirea şi simţirea
Sunt antrenată pentru astfel de picturi
În care Destinul pune punct iubirii.

Învaţă să iubeşti în alb ori negru
E-un sfat de viitor probat de mine
Din nonculori se naşte sigur Raiul
Ori faci un nod la tot ce te ucide.

Învaţă să iubeşti cu Da şi Nu
Învaţă să iubeşti cu alb şi negru
Învaţă să iubeşti cu adevărul pus
În grai în ochi şi-n gândurile inimii.

Iubeşte-mă în alb ori negru
Să-mi scoţi o inimă din curcubeu... înlăcrimat!
Iubeşte-mă în alb ori negru
Să ştiu de vine Iarna.... cu nopţi de insomnii şi fulgi.

Iubeşte-mă în alb ori negru.... chiar dacă doare!!!

poezie de Adelina Cojocaru (18 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeul

(după ploaie şi furtună, împarţi cerul în două, ştii tu omule de unde apare?...)

Curcubeu pe cer aprins
Roşu galben parcă-i nins
Verde şi alte culori
Toate prinse-n lumea lor.
Vântul ţi-e tată străin
Ploaia mamă din vecini
Soarele frate holtei
Ziua sora ce o vrei.
După ploaie şi furtună
Ieşi zâmbind tinând în mână
Un mănunchi de viorele
Sus pe cer te joci cu ele.
Altă ploaie şi furtună
Îţi faci drum ca o nălucă
Şi te-aşezi cu fală mare
Unde-i locul dumnitale
Şi râzând priveşti la soare.

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis şi centauri

Am văzut în vis întinderi adumbrite de castani,
Ziduri vechi de piatră-n pietre dărâmate ani cu ani,
Iederă de ele prinsă şi de-a lungul lor de strajă
Brazi înalţi. Pe iarba deasă stăm culcat atins de vrajă,
Ascultând povestea apei săltăreţe de pe prund.
Tu, tăcută, de grumazu-mi aduceai un braţ rotund.
"De-un trecut ce nu-i al nostru îţi aduci aminte oare?"
Te-ntrebai — şi plete, plete ca un râu stropit cu soare,
Am simţit pe-obraz, pe frunte părul tău adus de vânt...
Şi spre seară când pe pajişti e o pace de mormânt,
Urmărind poteca strâmtă ce se pierde prin livadă,
Cerbi în cârd veniţi din codri s-au oprit miraţi si vadă
Sub salcâmul nins de floare doi străini în ţara lor,
Şi când luna de pe dealuri, ca un arc de vânător,
S-a-ndoit pe cer, şi ceaţa se lăsă prin crâng fâşii —
Se ivi ieşind din umbră şi din vremile pustii,
Alb, mai alb ca spuma mării, cu copitele de aur,
Izvorând din întuneric, rând pe rând, câte-un centaur!

poezie celebră de Ion Pillat din Visări păgâne
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtună de vară

Aleargă nebună
Se zbate şi urlă,
Crengi le apleacă
Nori se adună,
Lumina o fură,
Nu ştiu unde tună
Pământul îl udă,
Se zbuciumă tare
Linişte n_are
Vânt se-nteţeşte,
Cerul trozneşte,
Fulgere cad,
Cer despicat,
Frunzele zboară,
Haos afară.
Si brusc s_a oprit,
Cer limpezit
Furtună de vară...

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul spre cer

Drumul spre cer - un pian,
Cu trepte-n zig-zag,
Cu clape şi voci...
Alb şi negru - suflet integru.
Trecerea noastră prin timp,
Nu este un singur anotimp.
Este vară, cu bucurii şi lumină, maci, energie,
Este etern reverie...
Dar vine iarna, cu vânturi şi degete îngheţate.
Imaginea tăcerii se vede-n oglindă de gheţuri.
Bate cu vânturi... este înfometată de cânturi...
Iarna - tristeţe ce dezleagă lacătele durerii,
Lăsând muzica ruginei
Să cânte poeme negre şi învechite.
Tăcerea se aude pe clape
Alunecând ca un şopot de ape.
Note negre pe un portativ alb -
Muzica unui suflet bolnav.
Fără durere, bucuria nu s-ar cunoaşte.
Durerea, tristeţea şi lacrima laolaltă,
Compun valsul destinului.
Sunt paharul de vin
Reverenţă... iertare!
reverenţă... iertare!
Nu voi mai acuza lacrima.
Ea este drumul spre Soare.

(pentru prietena mea, V. I.)

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!