Umbrele reci ale asfinţitului unei vieţi alunecă cu nesiguranţă peste clipele rămase în urmă, pătând cu neîncredere şi tristeţe mâinele fiecărei zile.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norii obraznici străpungeau cerul limpede ca un ocean nesfârşit, proiectându-şi umbrele peste sufletul citadelei sfărâmate în cioburi de vieţi. O perdea fină de vânt împingea lumina în unduiri simetrice şi ameţitoare.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt ca un trandafir alb, ultimul trandafir alb peste care cade prima zăpadă, sunt ca voalul unei mirese alunecând pe zăpada pătată de sânge, ofrandă pe altarul sincerităţii şi al luminii... Apoi, petalele mele alunecă pe obrazul timpului, într-un dans simetric, elegant şi subtil, completând nuanţele reci cu cioburi de lacrimi şi vis.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce frumos ar fi ca moartea sa fie preludiul unei noi vieţi! Dar nu avem certitudinea...

aforism de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezgustătoare acele zdrenţe de amintiri, parcă aminitiri ale unei vieţi de mult trăite, de mult trecute... Un vis pierzându-şi timpul şi sensul, căci fericirea nu vine din trecut, ci din trăirea clipei prezente.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo, dincolo de împărăţia închipuirii, acolo unde nu pătrunde ochiul uman, nici gândul, nici visul, uităm şi de fericirea şi de tristeţea strânsă în pocalul unei vieţi, uităm şi de sărăcia timpului de pe urmă şi de averea agonisită cu trudă (sau nu?!).

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Începuse să plouă... Apoi ploua obsesiv, aşa cum nu mai plouase de mult. Se întunecase... În depărtare, pe străzi, felinare cu lumina portocalie se coborau peste chipurile trecătorilor obosiţi, alungindu-le umbrele. Vântul spulbera primele lacrimi de chihlimbar ale copacilor goi de lumină.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seva trupurilor curgea ca un fluviu de aur peste marea de frunze înmormantată în umbre uitate în urmă, în urmă de fiinţă, în urmă de secunde... Dincolo de întunecarea ochiului nostru, cerul şi marea se sărutau, promiţându-şi în taină, orizontul iubirii.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte-ţi singurătatea!

Iubeşte-ţi singurătatea!
Lumea este plină de singurătăţi,
Uneori împărţite la doi...
Mergem în ritm cu imaginea din oglindă.
Ne îmbrăţişează eteric,
Neputând fizic să ne cuprindă.
Stau braţele întinse spre plus infinit...
Din întuneric lumina a răsărit.
Trecem prin lumină întuneric şi taină.
Singuratici, apatici,
Sângerând de durere şi teamă.
Iluzii, deşertăciuni – imaginea falsă a propriei lumi.
Relative şi reci,
Alunecoase ca pavelele de gheaţă
Ale unei peşteri subterane
Sunt clipele, Doamne!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alunecă noaptea -
fulgere grele ascund
ploaie de frunze.

haiku de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Senzaţii de amor

Pătând inima şi zarea cu senzaţii de amor
Pendulând, păşim cu teamă în abstratul viitor.
Căror umbre existenţa, oferindu-le uitare
Le-a lăsat sălaşul peste nepătrunsa, trista, mare?

Trece peste noi opusul, argintaţi la tâmple, parcă
Lunecăm în neştiinţă si ne trecem ca o apă
Nu mai e cu noi în lume decât liniştea şi şoapte.
Şi, precum o draperie-ntr-un târziu, se lasă noaptea.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Literatura este pruncul, dar şi prietenul care ne oferă satisfacţia unei existenţe pline de înţeles şi înţelepciune, iar lipsa acesteia în viaţa noastră ne-ar face ofrandă pe postamentul sărăciei şi a unei vieţi fade, iar Universul ar fi mai sărac.

aforism de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când...

Când stelele alunecă
În râuri curgătoare către pământ,
Visele se opresc la barierele sufletului,
Aducând lumina prin vene,
Celor neodihniţi de iubire.
O altă lume se naşte în suflete
Şi altor luciri ne închinăm clipele.
Dormiţi! Somn uşor!
Versuri line, printre îngeri, împodobesc viitorul...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destinul - galeră portugheză

Ca o ‘"galeră portugheză"
Ne urmăresc suferinţe, dureri...
Acţiunile nocive ne devorează
Clipele de fericire...
Speranţele sunt ca nişte urme de praf -
Dâre de fum pieritoare-n furtună.
Pe hubloul învechit al destinului
Se vede doar umbra trecătoarelor vieţi.
Nu vă grăbiţi!
Moartea este doar un popas
Învăluit în întunericul nopţii...
Sau poate drumul spre un alt univers.
Clipele se înverşunează să treacă
Împrospătând aerul irespirabil...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simfonie de toamnă

Au venit zile reci,
Zile cu ploi,
Lacrimi cereşti
Au căzut peste noi...
Dirijor renumit,
Vântul ne-a miruit.
Modela pe arcuşu-nvechit,
Cu degete frânte,
Reumatice, goale,
Sentimente cu molecule de frunze
Ce cădeau risipindu-se-n noi.
Apoi violonistul
S-a transformat în cenuşă.
Dormea sub arcuşul de ploi,
În aşternutul din noi.
Buzele îi furaseră răsăritul
Şi doar urme de soare
Purtând trofeul vechiului ieri,
Colorau, înca vii,
Rapsodii de culoare.
Ne acopeream cu tăceri
Sub copaci viorii.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

pe contrabas
degete albe şi reci –
chipuri de ceară

haiku de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulcanul

Se vede în zare, ca o lampă de foc
Un vulcan, gravând
Pe lava abia răcită urmele
Sufletelor rătăcite, plângând, suspinând...
Se spulberă cenuşa lor în fiecare atom
Pierzându-se liniştea
În vuiet de valuri încinse, până dispare...
Apoi tăcere... tăcere...
Până ce ploaia, spală-ne cu lacrimile ei,
În zeci de anotimpuri, umbrele urmelor rămase vii.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste ani, atunci când voi purta liniştit o discuţie cu mine însămi, cu umbrele trecutului meu, eu, viitorul de azi, prezentul de mâine, nefericitul cercetător în măruntaiele timpului, voi deschide poarta amintirilor şi voi zâmbi.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt decât o scoică fără perlă, căci mai am atâtea de învăţat de la viaţă, din viaţă, că nu mi-ar ajunge să o pot face, nici măcar două vieţi. Asta suntem noi, oamenii, perle neşlefuite peste care praful vieţii se aşază tăcut, înnourându-ne sufletele.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vindecare şi boală

Mi-am vindecat sufletul de întuneric
Dar nu-i mai vorbesc sufletului ca în copliărie.
Speranţele sunt ca fluturii de hârtie...
Dacă nu înlăturăm cauza durerii sufleteşti,
Nu ne putem vindeca gândul.
Suntem propriul psiholog, trecând cu umbrele mâinilor noastre
peste pielea încinsă a destinului.
Vindecarea musteşte-n noi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culmea

Culmea ironiei. Chiar câţiva de fură,
Poliţişti pe tocuri, elegant se fură...
Ce mai?! Doamna are fler de poliţist,
Da-i rămase tocul... de epigramist...

epigramă de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!