Din adâncul inimii mele zdorbite

"Să nu privim în urmă", am spus;
Cum puteam şti
Că o să-mi fie atât de dor?

Singurătatea acum o simt,
Mă goleşte pe dinăuntru.
Ce să fac,
Unde să merg?

Şi tu, care nu mi-ai auzit
Toată tristeţea din lacrimi,
Toate suspinele din speranţe;

Ai ştiut măcar
Că încă îţi simt lipsa într-un fel?

Din adâncul inimii mele zdrobite,
Sunt doar două sau trei lucruri
Pe care aş vrea să le ştii,
Ai fost prima mea iubire, adevărata mea dragoste,
De la primele săruturi până la ultimul trandafir;

În ciuda timpului,
Care mi-ar putea găsi pe altcineva nou,
Tu ai fost adevărata mea iubire,
Până atunci nu am cunoscut iubirea,
Până nu ai existat tu...

poezie de Alexandra Irimie
Adăugat de Alexandra Irimie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi numai dor...

Şi sunt momente când te aştept să-mi vii,
Clipe de speranţă, când simt un dor aprins...
Când şi ţie îţi este dor să-mi fii,
Când dorul ne pătrunde, şi-ncet ne-a învins!

Şi sunt clipe în care, adânc îmi amintesc,
Cum mă iubeai cu sete... cum mă priveai zâmbind...
Şi mă gândesc la tine... poate mă amăgesc,
Că şi tu simţi un dor... despre noi, iubind...

Ştii? Te-am iubit mai presus de mine...
Regret că n-ai ştiut a preţui!!
Inima mi-e toată de sentimente pline,
Şi te iubesc iubire! Exist pentru-a iubi!...

La ceas târziu de noapte, mă trezesc cu tine...
Mi-e plină amintirea şi mintea mea te cheamă,
Iubeşte-mă iubire, căci ştii atât de bine
Să mă iubeşti aprins, fără nicio teamă!

Mi-e dor atât tare, încât lacrimi apar,
Simt pentru tine, o dragoste nebună...!
Şi mă gândesc la noi... şi zorile apar,
Şi mă consum iubire! Mi-e dor până la lună...!

Iubirea mea frumoasă! Nicicând nu vei mai fi,
Aşa iubit de nimeni... cum eu iubesc mocnit...
Că vreau să te întorci... asta vreau să ştii,
Să mă iubeşti pierdut... să fii împlinit!

Şi numai dor...
Şi mă trezesc... dorind să înţeleg...
De ce nu mergem oare mai departe...?
Şi fir cu fir, confuză eu aleg,
Să descifrez povestea, parte cu parte...
Şi numai dor...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neiubită...

Nici sufletu-mi nu l-ai iubit, sau doar un pic...
Pe mine? N-ai avut răbdare să mă fi descoperit...!
Dintr-un scenariu mare, se-arată unul mic,
Şi uite aşa, se scrie destin neîmplinit.

Şi tot ce-am vrut a fost iarăşi IUBIRE...
Şi n-am ştiut să dau decât ce vine tot din ea...
Şi iarăşi m-am ales cu o dezamăgire,
Ce n-aş fi vrut să fie, să fi fost... Ah, mă durea!

Şi m-ai ţinut în jocuri de-aşteptare...
Tot ce-ai dorit a fost mereu la fel...!
Aş fi zâmbit şi de la o plimbare...
De mi-ai fi dăruit cu suflet... un inel...

În a mea viaţă... cuvântul nu există...
Decât atunci când fapta îl urmează şi-au tangenţă!...
Fără dragoste, nimic nu-i trainic şi rezistă,
Ne ofilim fără iubire şi dăm o repetenţă!

N-am cunoscut pe cineva ca tine... vreau să ştii!
M-ai preschimbat din ce uram... acum iubesc!
Doar dragostea transformă... şi-acum îţi sunt... Să-mi fii!
Este o dragoste peste un plai lumesc!

Aş vrea să cred că sunt totuşi iubită; că n-ai minţit şi doar atât!
O oră mi se pare veacul ce să treacă...
Iar faptele-ţi să se transpună din cuvânt!
Plânge o inimă tăcut... pe zi, tot devenind mai seacă.

Neiubită...? Poate! Sau, nu ştiu...
Am vrut eu a le şti pe toate...!
Dar... n-aş mai fi ce sunt să fiu...
Şi nici surprinsă n-aş mai fi fost... poate!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde eşti?

Unde eşti, iubire interzisă?...
Gându-mi plânge, inima-mi tresare,
Dor de tine veşnic simt că-mi este
Până dincolo de-arzândul soare...

Scrisă-i dragostea de tine-n suflet,
Arde litere de dor şi fericire,
Simt ce n-am ştiut nicicând că pot,
Simt că timpul se opreşte-n loc...

Unde eşti, iubirea mea secretă?
-n lumea largă,
Unde te-ai ascunde?
Zâmbetu-ţi de nedescris iubit
Sufletu-mi şi inima-mi pătrunde...

Ochii tăi întunecaţi îi simt flăcări,
diamante negre, brute,
peste mare şi ocean ştiute...

Peste timp şi spaţiu, peste vârstă,
Dincolo de eu şi tu şi noi,
E iubirea mea de tine, şi apoi,
Până la sfârşit, eternitatea
Ne aşteaptă, dar pe amândoi...

Unde eşti, iubire interzisă?
Gându-mi plânge, inima-mi tresare,
Dor de tine veşnic simt că-mi este
Până dincolo de-arzândul soare...

rondel de Elena Vlădescu (6 iunie 2006)
Adăugat de Elena Vlădescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri...

Credeam că ştiu ce-i frumuseţea
Că eleganţa-am cunoscut
Credeam că ştiu ce e iubirea
Până ce chipul ţi-am văzut.

Credeam că inima se crapă
C-ai mei genunchi îi simt slăbind
Credeam că ştiu cum cântă mierla
Până te-am auzit vorbind.

Credeam că trandafiru-i roşu
Că ceru-albastru e tăcut
Credeam că-mi place mult natura
Până când tu ai apărut.

Credeam că soarele luceşte
Că am văzut tot ce se poate
Credeam că stau drept în picioare
Până când tu m-ai dat pe spate.

Credeam că ochii-mi sunt deschişi
Că văd că nu am niciun rost
Dar, iată, sunt îndrăgostit
Cum niciodată n-am mai fost.

Ce simt acum voi păstra veşnic
În sinea mea, ca într-o groapă
Până în clipa aceea în care
Iubirea noastră o să-nceapă...

poezie de Ashley Peter Loasby, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un poem naiv care trecea şi el pe-acolo

Eu sunt un copac care nu ştie să înflorească
Nici măcar frunzele mele nu stau cum trebuie
Întotdeauna m-am temut că poate sunt un copac defect
sau, mai rău, că nu sunt copac deloc
În jurul meu toată specia lemnoasă ştie exact ce are de făcut
se propteşte bine în rădăcini şi: puf! scoate floare după floare
la fel de firesc cum mă mir eu de ele...
"Străduieşte-te şi tu puţin", mi se spune.
Eu mă uit cu ciudă la toţi ceilalţi copaci înfloriţi şi mă străduiesc din toate crengile
degeaba.
- "Te străduieşti prea mult", zice careva
Şi atunci mă străduiesc să nu mă mai străduiesc atât
Dar tot un copac fără flori sunt
Şi nici măcar frunzele mele nu stau cum trebuie...

Toate acestea s-au schimbat în ziua în care te-ai oprit sub ramurile mele.
Ai cerut o floare şi ţi-am întins-o fără să-mi dau seama de unde a răsărit.
Ce minune!
Floarea mea tremura atât de tare în mâinile tale
ar fi cântat din toate puterile de bucurie,
Dar era prima şi încă nu ştia cum, săraca.
Pe urmă mi-a fost uşor să înfloresc
Plănuiam să fac un buchet imens pe care să ţi-l întind când te întorci
Florile mele erau, e drept, aiurea
aveau, nu ştiu cum, o formă scandaloasă,
alergau pe stradă după toţi oamenii care semănau cu tine
şi cântau din toate puterile
O haită de flori roşii şi fierbinţi.
Se ţineau de mână şi dansau în jurul meu în pielea goală,
cu neruşinarea unor fete mari înnebunite de atâta aşteptare.

Ai trecut din nou pe lângă mine şi nu m-ai cunoscut
Şi atunci florile mele, arzoaicele, te-au strigat pe nume.
- "E nepermis să faci asemenea flori", mi-ai spus,
Dar eu eram sigură că e o provocare
că aştepţi să fac floarea perfectă
ŞTIAM că numai eu pot face floarea perfectă!
trebuia numai să mai încerc
să încerc până iese
Oricum, nu mă mai puteam opri din înflorit
Florile mele se năşteau una după alta
ciudate şi roşii
În toate zilele în care te vedeam
Şi mai ales în cele în care nu te vedeam
În toate zilele cu soare şi în toate nopţile fără soare
"Încetează cu florile astea!" Ai strigat..."Încetează!
Încetează încetează!"

E drept, sunt un copac care nu prea ştie să înflorească
Nici măcar frunzele mele nu stau cum trebuie...
Şi nu vreau să mă revolt împotriva primăverii,
doar că durează nedrept de puţin
absurd de puţin
şi nu ştiu dacă întreg mormanul ăsta de flori uscate
îmi va putea ţine de cald toată iarna...

poezie de Crista Bilciu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decembrie

Se apropie iar ziua mea şi iar n-o să-mi spui La mulţi ani
Nici anul trecut nu mi-ai spus, deşi, ştii foarte bine:
Cu cât nu-mi vorbeşti cu atât te pironeşti şi mai mult în mine
E un fel de metaforă a ta, un fel de viclenie a speciei
Gândurile tale sunt cuie care se bat singure mai ales pe
Încheiturile mâinilor, acolo unde-ţi înrădăcinezi poveştile
În timp ce dorm, aşa de dragul distracţiei la miezul nopţii
Când tu crezi că nu ştiu ce vrăjitorii faci sub pielea mea
Îţi lipeşti urechea de inima mea şi începe să ningă
Îţi place să auzi viscolul cum îţi îmbată mintea
Şi-atunci lupii din păduri, dar şi cei din mine se mai domolesc
Doar mai scânteiază leneşi a sfârşit de iubire
Te văd scotocind prin lada bunicii doar, doar
Mai găseşti un crâmpei din mine pus bine de oamenii
Care chiar m-au iubit, păcat că toţi aceştia sunt morţi
Şi-aş vrea să-i întorc aşa cum se întorc zăpezile pe uliţele triste
Măcar o dată pe an, măcar o dată pe an să fie ziua mea
Cred că şi ninsorii îi e dor de drumul pe care s-a topit cândva

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem

Iubirea mea să te atingă,
În clipele când te doresc...
Şi amintiri să nu se stingă,
Până când clipele nu se-mplinesc!

Iubirea mea să te doboare,
Să nu mai ştii ce e cu tine...
Să îmi revii jos, la picioare,
Să fii al meu, doar pentru mine!

Iubirea mea să nu-ţi dea pace,
În nopţile când îmi lipseşti...
Să-mi faci bogate din sărace,
Clipele-n care fericeşti!

Iubirea mea să te consume,
Să poţi cunoaşte ce simt eu...
S-aduni momente în albume,
Cu noi doi şi cu Dumnezeu!

Iubirea mea să te înveţe,
Să poţi şi tu ca să iubeşti...
Să-ţi dea imbolduri şi poveţe,
Să ştii ce-ţi sunt, să-ţi aminteşti!

Iubirea mea sa te lovească,
În inima ta împietrită...
Şi dragoste ea să primească,
Cum soarta-i scrisă şi menită!...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin

Te simt al meu dintotdeauna,
Tu eşti Soarele, eu - Luna,
Mă simt a ta de când ma ştiu,
Deşi născută prea târziu...

În viaţa mea n-a fost să fie iubirea ta,
Destinul tău a fost altcineva...

Te-am cunoscut când nu ştiam să-ţi spun dorinţa mea...

Iubirea mea, în viaţa ta-mi doresc să fiu,
Nu vreau să-mi spui acum că-i prea târziu,
O clipă de iubire-ţi cer, atât,
Un zâmbet, o privire, un sărut...

Apoi întâmplă-se ce s-o-ntâmpla,
Rămână amintirea-n viaţa mea,
Speranţa că o luăm de la-nceput,
Mai înainte de-a mă fi născut...

poezie de Elena Vlădescu (28 iunie 2006)
Adăugat de Elena Vlădescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditez în fiecare zi ... la tine, soţia mea ...

... Meditez
în fiecare zi la tine soţia mea,
în linişte găsesc
adevărata ta stare de a fi,
în tăcere inimi şi a minţi
aud respiraţia sufletului tău
şi a lui Dumnezeu...

... Mă întreab... mă screm... insist...
ca eu să-i dau măcar un sfert de oră,
sau o mică clipă de profundă dragoste,
în fiecare dimineaţă
... lui Dumnezeu...
ş-un sfert de oră... sau poate mai mult,
în fiecare seară
... lui Dumnezeu...

... Eu sunt toată înţelepciunea, iubirea,
şi adevărul este că în orice moment
de ele voi avea vreodată nevoie,
pentru ca acel moment să fie vindecat,
prin iubirea mea pentru tine...

... Dragostea mea adevărată
este atunci când conştientizez
cât de mult te iubesc din toata inima meu,
din tot sufletul meu,
şi indiferent ce obstacole
ar apărea în calea iubirii mele,
nu mă voi da la o parte
... pentru iubirea ta...

... Adică,
voi face orice pentru acea iubire,
pentru soţia mea,
care este nebună în iubirea ei,
pentru mine soţul ei... amantul ei...

... Dragostea adevărată
este acel sentiment,
pe care îl putem simţi numai împreună,
este acel sentiment pentru care merită
să stau în genunchi în faţa ei,
să mă sacrific din iubirea pentru ea,
indiferent cât de adânci sunt
şi vor fi rănile trupului şi inimii mele...

... Soţia mea
este tot timpul lângă mine,
ea este freamătul zorilor
când trecem îmreună pe stradă...
este mirosul proaspăt al florilor,
este grija obsesivă pentru sănătatea mea,
atunci când ea crede că nu mă simt bine...

... Iubirea ta
este în râsul tău sănătos,
în zâmbetul tremurat al buzelor tale,
care este transceans
în fiecare picătură de lacrimă... de iubire...
în sexul divin al corpurilor noastre...

... Iubirea este locul de unde venim,
este inima lui Dumnezeu,
şi este calea pe care o urmăm împreună,
cu fiecare pas
pe care îl facem în viaţă...

poezie de Alexandru Ioan Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintire

Totul a fost doar un vis,
Nu eşti a mea, tu eşti a lui,
Mă simt lovit, mă simt respins,
Cu toate fortele în luptă
Şi totuşi el fără de arme,
Cu uşurinţă m-a învins.

Totul a fost o-nchipuire,
Te pierzi şi laşi în urmă dor,
Doream o şansă în iubire,
Visam să-mi spui şi mie da,
Şi-ţi jur că nu-i deloc uşor
Să fac din toate-o amintire.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea mea de joi seara

tristeţea mea de joi seara
mi-a intrat adânc
în măduva oaselor
de prea mult timp -
o simt în fiecare dimineaţă
când mă trezesc
şi apoi în fiecare seară
când mă chinui să adorm

tristeţea mea de joi seara
nu este nici măcar
a mea

este tristeţea omului
postmodern
de pretutindeni
pe care o aud
o simt
şi o miros
în orice atom de materie
şi particulă de praf
oriunde fug prin lume
încercând să tot scap de ea

atât de plictisit
din cauza rutinei
a alergăturii
şi al inutilului instalat implacabil
în cele mai mărunte
lucruri pe care le fac
şi chinuit să ţin pasul
cu ritmul tot mai rapid
al acestui secol minune
în care unii zic
că sunt norocos să exist
sunt nevoit să mă întorc
zi de zi
la nenorocita mea de tristeţe
de joi seara
care nici măcar nu este a mea

poezie de Adrian Creţu
Adăugat de cretumadrian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hindenburg

două zile te-am aşteptat să vii/ în prima zi soarele părea sfâşietor de frumos
/ un balón în flăcări din care cădeau oameni în flăcări / credeam că sunt doar artificii dar m-am înşelat
eu eram o fiinţa arsă de dor şi totul era în imaginaţia mea.

a doua zi a plouat şi prin perdeaua de picături străvezii mi-am văzut viitorul
un viitor lipsit de dragoste / pentru că tu eşti singurul care îmi poate poate aduce liniştea.
din nou m-am gândit la soare şi la ce or face oamenii arşi în spitale. plăgile lor roşii mă obsedau şi te asteptam să vii / să-mi explici că ceea ce îmi imaginez nu e nimic real.

a treia a zi ai venit şi mi-ai zis că a fost cândva un balon de heliu plin cu oameni care a luat foc şi
toţi au ars. am căutat pe google. aşa era.

// dar tot am crezut că ceea ce s-a întamplat este doar în mintea mea bolnavă de dor//

cerul este senin acum/
o clipă mă uit din nou la soare şi mă întreb cât timp va mai trece
până ceva ne va arde şi pe noi

cât timp va mai dura/ până o să pleci din nou/ şi eu voi sta singură cu toate organele în flăcări pe acest pat de spital / privind în gol/ dragostea mea.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti tu

Ai apărut în ziua care,
Eu nu credeam că încă pot
Să pot privi o altă zare
Tu mi-ai redat iubirea-n loc.

Din zări apuse-ndepartate
Ai apărut chiar ca o stea;
Eu nu credeam că peste noapte
Vei lumina privirea mea.

Imaginea care în noapte
Se proiectează pe-al meu chip,
Mă urmăreşte azi în toate
Aceasta vreau acum să-ţi zic.

Doi ochi pe faţa ta senină
Ca două stele de pe cer,
Şi buzele ca luna plină
Să te atrag, din nou încerc.

Când am vazut eu pe cer luna
Mi-am spus că-n lume e doar una!
Când eu privesc acel astru divin
La tine, gândul mă-ndeamnă să vin.

Şi dacă! Dacă măcar tu ai şti
Când îmi zâmbeşti in fiecare zi,
Cum simt că am tot ce aş vrea
Aş vrea ca tu să fii a mea…

Aş vrea o zi măcar din viaţă
Să pot ieşi din astă ceaţă,
Să pot să-ţi spun deschis, în grabă:
Tu fată cât îmi eşti de dragă!

Din lipsa multelor cuvinte
Scriu vorbele ce-mi trec prin minte…
În schimbul lor, eu de la tine-aştept:
Un simplu, sincer “te iubesc”.

poezie de Cristian Olaru
Adăugat de Miruna Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un pictor de iubire

Sunt un pictor de iubire!
Iubire ce-a fost încă din copilărie...
O iubeam de când nici nu ştiam ce inseamnă dragostea!
Sunt timid de felul meu şi pentru asta îi îngenunchez
Doar lui Dumnezeul meu!
De câte ori am întâlnit iubirea nu am putut vorbi,
Dar am pictat-o pe pânza din sufletul meu.
Şi acum pictez... Lumea, natura şi frumosul!
Mă bucur şi redau viata, când pot picta o lume plină de iubire,
În care litera este o notă muzicală, un sunet de pian, vioară sau chitară...
Din gama poeziei, în care frumuseţea, iubirea, speranţa, Tristeţea sau blestemul,
Alcătuiesc culorile şi penelul, melodiea vietii mele!
Aştept cu înfrigurare, să treacă fiecare noapte, să-ţi pot da "Buna dimineaţa!",.
Doar aşa te pot picta, te pot cântări, astfel reuşesc chiar să te recit, să te trăiesc, femeie!
Îţi voi picta chiar şi în cer chipul tău de înger!
Îţi voi picta culorile corpului şi sufletui, transformându-te în curcubeu,
Punând inima mea în centru.
Aşa va fi un " înger-curcubeu",
Viu, pictat pe pânza universului meu!
Aş vrea să pot lipsi măcar o zi din viaţa mea,
Să mă transform în pânza pe care eşti pictată...
Să dau culoare sufletui meu,
Acum ori niciodată.

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

aş vrea să îţi scriu...
o scrisoare lungă
iubito
cu litere adevărate albastre
cu litere
pe care să le poţi mirosi
şi cuvinte pe care
să poţi adormi
ca într-un hamac
poate chiar eu
aş putea fi scrisoarea
dacă aş renunţa
să mă mai trezesc
din visul primordial
într-un coşmar repetabil
al existenţei fără tine
astfel ţi-aş putea pătrunde
în adâncimi
necunoscute nici ţie
înlăuntrul Ochiului
ţi-aş fi ultimul Dumnezeu updatat
aş putea să îţi scriu
cum e să mori
din viaţă în viaţă
sufocat de neputinţa regăsirii
pentru că respiraţiile mele
au nevoie de plămânii tăi
sau aş putea putea
de ce nu
să îţi povestesc draga mea
cum e să te faci că eşti viu
milenii după milenii
şi ceilalţi să se prefacă
că te cred
dar mă gândesc
că ar fi prea trist
să îţi scriu
despre toate aceste nimicuri
şi plictisitor
când tu încă nu te-ai născut
nehotărâtă în alegerea
de a fiinţa sau nu
ar putea părea puţin ciudat
nu-i aşa
să primeşti o scrisoare
dintr-un viitor care poate
nu va fi niciodată prezent
dar lasă-mi măcar
această iluzie iubito
că din matricea mea
în matricea ta
se poate traversa în acest fel
şi Poştaşul va ajunge
să sune la sufletul tău
de două ori
întotdeauna de două ori
ca să ştii...

aş putea să îţi scriu
această scrisoare lungă
cât toate universurile la un loc
dar cred că deja am scris-o
şi am uitat că de fapt
noi n-am existat

poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărata nobleţe a omului, eroismul său cel mai mare constă în a şti să trăiască până atunci când toate temeiurile vieţii sunt distruse în el, până şi atunci când vălurile şi cârjele care fac posibilă viaţa tuturor au fost aruncate la o parte.

Giovanni Papini în Un om sfârşit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoarea

aş vrea să îţi scriu...
o scrisoare lungă
iubito
cu litere adevărate albastre
cu litere
pe care să le poţi mirosi
şi cuvinte pe care
să poţi adormi
ca într-un hamac
poate chiar eu
aş putea fi scrisoarea
dacă aş renunţa
să mă mai trezesc
din visul primordial
într-un coşmar repetabil
al existenţei fără tine
astfel ţi-aş putea pătrunde
în adâncimi
necunoscute nici ţie
înlăuntrul Ochiului
ţi-aş fi ultimul Dumnezeu updatat
aş putea să îţi scriu
cum e să mori
din viaţă în viaţă
sufocat de neputinţa regăsirii
pentru că respiraţiile mele
au nevoie de plămânii tăi
sau aş putea putea
de ce nu
să îţi povestesc draga mea
cum e să te faci că eşti viu
milenii după milenii
şi ceilalţi să se prefacă
că te cred
dar mă gândesc
că ar fi prea trist
să îţi scriu
despre toate aceste nimicuri
şi plictisitor
când tu încă nu te-ai născut
nehotărâtă în alegerea
de a fiinţa sau nu
ar putea părea puţin ciudat
nu-i aşa
să primeşti o scrisoare
dintr-un viitor care poate
nu va fi niciodată prezent
dar lasă-mi măcar
această iluzie iubito
că din matricea mea
în matricea ta
se poate traversa în acest fel
şi Poştaşul va ajunge
să sune la sufletul tău
de două ori
întotdeauna de două ori
ca să ştii...
aş putea să îţi scriu
această scrisoare lungă
cât toate universurile la un loc
dar cred că deja am scris-o
şi am uitat că de fapt
noi n-am existat

poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

"Intră, dragostea mea,"
ai zis
"pieptul meu s-a deschis atât de larg
încât
nici măcar nu ştiu cine sunt
iartă-mi
dezordinea asta absolută
dar
întrebările mele
stau înşirate
de la marginea patului
şi până la geam

intră, dragostea mea,
fii frumoasă
pune-ţi mâna în păr să-nţeleg
cum în palmele tale cuminţi
lutul meu
ar renaşte
ca o muzică veche
iar eu
m-aş simţi
dintr-o dată întreg

intră, dragostea mea,
intră
fii o şoaptă
sau cum vrei să fii
pieptul meu s-a deschis atât de larg
încât
simt
că tot ce-am trăit până acum
nici măcar n-am trăit

intră, dragostea mea,
intră
nu mai am nici lacrimi să plâng
fii femeie
sau cum vrei să fii
să mă simt
cu tine întreg''

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intră dragostea mea

ai zis
,, pieptul meu s-a deschis atât de larg
încât
nici măcar nu ştiu cine sunt
iartă-mi
dezordinea asta absolută
dar
întrebările mele
stau înşirate
de la marginea patului
şi până la geam

intră dragostea mea
fii frumoasă
pune-ţi mâna în păr să-nţeleg
cum în palmele tale cuminţi
lutul meu
ar renaşte
ca o muzică veche
iar eu
m-aş simţi
dintr-o dată întreg

intră dragostea mea
intră
fii o şoaptă
sau cum vrei să fii
pieptul meu s-a deschis atât de larg
încât
simt
că tot ce-am trăit până acum
nici măcar n-am trăit

intră dragostea mea
intră
nu mai am nici lacrimi să plâng
fii femeie
sau cum vrei să fii
să mă simt
cu tine întreg

intră dragostea mea
intră
de-acum totul va fi tot
iar Dumnezeul din pieptul meu
ne va ajunge la amândoi
pentru drumul acesta
sublim

intră dragostea mea
intră
amândoi vom sta în genunchi''

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lipsa ta

în lipsa ta m-aş face duh
şi m-aş oferi vânturilor
şi apoi, călărindu-le,
aş rătăci pustiu prin vârf de munte şi deşert şi peste ape...
şi aş urla durerea mea neînţeleasă
nici de mintea mea anecoică,
nici de inima mea uscată.

în lipsa ta m-aş evapora în norii cerului,
de unde, apoi, sub greutatea dorului,
aş inunda pământul într-un nou potop
de ape otrăvite şi acide;
şi n-ar scăpa fiinţă de mânia durerii mele!
m-aş scurge apoi în hăul uitării, în adâncuri,
acolo unde zace toată tristeţea lumii.

în lipsa ta m-aş împrăştia
în întunericul rece dintre stele
până nu va mai rămâne strop
din ceea ce am fost...
căci tu eşti verticala mea între cer şi pământ
şi centrul meu!
şi fără tine m-aş disipa spre marginile uitării.

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!