Casele domneşti din Bucureşti se-nălţau pe povârnişul malului stâng al Dâmboviţei, printre bătrâne tulpini de sălcii, închise într-un larg pătrat de-nalte şi ţepene ziduri, care pe de o parte se afundau în apă, proptite cu largi căprioreli de piatră, iar de celelalte trei părţi, înconjurate cu şanţuri adânci, îşi arătau pe dinafară numai întinsa lor faţă netencuită şi clădită cu straturi de cărămizi şi de bolovani de piatră; la mijlocul peretelui din faţa casei se afla poarta cu gang boltit, pe d-asupra căreia se înălţa un turn pătrat, cu ferestrui de meterez; iar dinaintea porţii era o podişcă care, prin mijlocul unui scripete, se lăsa pe d-asupra şanţului şi se ridica la vremi de primejdie; alte patru foişoare cu temelii întărite apărau colţurile întinsei împrejmuiri.

Alexandru Odobescu în Doamna Chiajna, Nunta (1860)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un loc se afla o potecă îngustă, căptuşită cu muşchi, care se împreuna cu drumul, spre a tăia apoi câmpul. Pe dreapta era un dâmb plin de pietre, unde fusese altădată exploatată o carieră de granit. Povârnişul din faţă era cioplit ca un perete; printre crăpăturile stâncilor creşteau ferigi şi mărăcini. În depărtare, o dâră de fum se ridica perpendicular spre cer.

Arthur Conan Doyle în Câinele din Baskerville
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O piatră pe suflet

îşi spăla mâinile prea des
ca şi cum ar vrea să înlăture
o vinovăţie
mătura de trei ori pe zi în faţa uşii
iar foşnetul măturii îi părea cântatul
cocoşilor lui petru
ştergea cu spirt tocurile ferestrelor
sticla lor lăsând-o
cu pete bătrâne de praf şi grăsime
la înălţimea anume
urma unui nas lipit
mereu în acelaşi punct
poarta între lumi neîndeajuns de paralele
în copacul din faţa casei
atârnau o mulţime de prăştii
semn că trecuse pe acolo o copilărie
plină de păsări
motivul pentru care
orice speranţă ştie acum zborul doar static
şi toate astea
până astăzi
când
s-a oprit apa
s-a oprit aerul
s-a oprit muşchiul feţei într-o expresie
ca atunci când se moare de râs
mâinile începu să dea din aripi şi
să zboare de-adevăratelea
ca din praştie ţâşni
piatra de pe suflet
izbi cu putere direct
în geamul lui Dumnezeu

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ida Frickey

Nimic în viaţă nu îţi este niciodată cu totul şi cu totul străin:
Eram o fată din Summum, fără nici un ban,
Care într-o dimineaţă a coborat din tren în Spoon River.
Toate casele stăteau în faţa mea cu uşile închise
Şi cu perdelele trase;
Nu aveam loc sau parte în nici una din ele.
Şi am trecut de plantaţia bătrânului McNeely,
Cu castelul ei din piatră împrejmuit de grădini şi de ziduri,
Unde erau lucrători şi paznici;
Proprietate pe care Comitatul şi Statul însuşi
O garantaseră stăpânului cel mândru.
Era cald, eram flămândă şi am avut o viziune:
Am văzut un foarfece imens
Proiectat de pe cer, ca raza de lumină a unui proiector,
Care tăia castelul şi plantaţia în două, cum ai tăia o draperie.
Apoi, ajunsă la "Commercial" am întâlnit un om
Care mi-a făcut cu ochiul –
Era fiul lui McNeely.
El s-a dovedit a fi veriga în lanţul către titlul de proprietate
Pe jumătate din plantaţie şi castel,
Prin încălcarea promisiunii de căsătorie – foarfecele.
Astfel că, vezi, casa, din ziua când mă născusem
Nu făcuse decât să mă aştepte.

poezie de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de copil

oamenii iubiţi,
nu mor,
nu au morminte,
ei se mută definitiv în noi

chiar ieri,
bunica frământa pâine, pe vatra
care i-am ridicat-o în mijlocul inimii
şi mă chema de la joacă

bunicul
îmi împletea o coroniţă din flori de câmp
şi stătea pe scăunelul verde, scorojit,
în pridvorul sufletului

câteodată,
reconstruiesc casele lor bătrâneşti în mine,
curtea, grădina şi valea din spatele grădinii,
iar ei ştiu să se întoarcă mereu acolo

oamenii iubiţi,
nu mor,
nu au morminte,
ei se mută definitiv în noi

chiar acum,
m-am aşezat lângă sobă (o pot desena cu ochii închişi)
şi cred că am vreo patru ani,
iar ei sunt încă atât de tineri

nu mai cresc,
mi-am promis să ridic ziduri mari de jur împrejurul vârstei,
cu ferestre către casele lor bătrâneşti!

poezie de Sandrina-Ramona Ilie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De jos, din marginea satului, ruinele unei cetăţi romane le spuneau din ce viţă îşi trag neamul; iar în faţa lor, peste zăvoaiele de plopi şi sălcii de pe malul Dunării, se întindea câmpia, pe care, cu trei sute de ani înainte, Mihai Viteazul, spărgând duiumul oştilor turceşti şi, ca o vijelie năprasnică, spulberând steagurile verzi de pe pământul ţării lui, gonea dâra de sânge şi de turbane risipite până-n văgăunele Balcanilor.

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Desa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub semnul lui Brâncuşi

Când umbra se lungeşte în asfinţit de soare,
Chipul cioplit în piatră al,, Porţii de Sărut''
Cu vraja şi sublimul smintiţi în sărutare,
Ascultă cum finalul imploră început.

E locul unde piatra sărută timpul mut,
Cuvântul zugrăveşte din inefabil fraze,
Iar ochii largi sub pleoapă deschişi în absolut
Îşi caută lumina în spaţiul dintre raze.

L-au dobândit poporul, obârşia şi vatra,
Ca binecuvâtare a codrilor prin lut
Şi l-au jurat pe cruce la poarta de sărut
Să ştie tot românul că-i frate şi cu piatra.

O operă a lumii cum nu mai este alta
A scos din piatra sacră nimic şi absolut
Trudită-n praful stelei din care s-a născut
Din dragostea ciocanului cu dalta

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celelalte squaws i-au împins pe înţelepţi în mijlocul cercului, iar înţelepţii au alunecat pe pietrele preţioase, dar nu şi-au făcut niciun rău, fiindcă erau beţi. Se aflau acolo înţelepţi ce strânseseră câte o duzină de suflete. Nu era niciunul care să fi avut mai puţin de patru. Şi erau cu toţii beţi de înţelepciunea lor.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai vine-o cobiliţă

Mai vin prin vremi cu cobiliţa,
Aşa cum pare închipuirea
Străbat şi satul şi uliţa,
Şi numai zâmbet li-e privirea.
A făcut zece cruci pioase,
Pe la troiţe şi răscruce
Şi-n suflet înc-o rugă-şi coase
Uitării, treptele să-i urce.
Mai vin şi apa lor e rece
Şi-un pic de sare de la lacrimi
Prin amintirea noastră trece
Şi mai dezbracă dintre patimi
Ooo! Ce curate straie poartă!
Frecate-n mâini pe la izvoare,
Cosiţa fetelor, legată
Şi împletită prin fuioare.
Mai ştiţi ce-nseamnă şezători?
Ce gust-au poamele uscate?
Ce glume, şoapte şi fiori
Furiş, cu teamă aruncate!
Mai vin din alte vremi măiestre,
La poarta zilelor de azi,
Mai lasă semne sub ferestre
Şi cântă jalea sus în brazi.
Şi duc pe umeri cobiliţe
Să care obiceiu-n rai
Ieşiţi copile pe uliţe,
S-aud-al vieţii sfinte grai
Mai cristalin era izvorul,
În pumnii veacului trecut
Mai domolit era şi dorul
Iar deznădejdea chipul rupt
Că din puţinul vieţii lor,
Ştiau oricui să dăruiască
Din bobul dragostei cu spor,
Creştea credinţa omenească
Şi mai vin azi pe la răscruci,
Din alte lumi, fecioarele
În curtea casei cu uluci,
Să verse iar urcioarele
Pe chipuri dragi, înflor surâsuri
Şi pe uliţă stau feciorii,
Curând, curând, pe la apusuri
Dau iama-n hora şezătorii!

poezie de Elena Căruntu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ger la pătrat

întotdeauna mă aşez în primul rând
pare ilogic ce spun oamenii au tendinţa să se camufleze să se metamorfozeze
în pielea de şarpe a singurătăţii sau în sentimentalismul retoric

din rândul întâi gerul pare o haină de hermelină
căldura îţi coboară în anticamera sufletului
te disipezi în toate schimbările climatice
iar când vine vorba de îndrăgostit
ai o vedere panoramică

cum poţi iubi din faţă călare pe elefanţii roz
ai imaginarului!
lumea de azi cere lideri
până şi în dragoste toate au logica lor
dintr-o suburbie nu se pot metastaza atriile
nu poţi da ordin îngerului să te involueze
coborându-te la starea adamică

ah!!! singurătatea de everest
are gust de cucută
iar marea iubire este dezarticulată
libertinajul lumii care se reinventeză naşte poeţi ai secundei
care ridică la pătrat credinţa în om

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În mijlocul meu

M-am trezit în mijlocul meu!
Val din obrazul drept... val din obrazul stâng...
Pe vârful nasului inima îşi caută un stup
cu fruntea la palmă
să nu-şi vadă îndepărtata apropiere.
Ce ironie!
Îmi trec mâna prin degete!
Dinţii mi-au înflorit... Sunt treaz!
Sunt treaz în mijlocul meu
cu timpanul pe cer răsunând însorit
cu urechea sub mânecă ce ascunde-un sfârşit
cu braţul brăţară la gât răsuflat
şi în mijloc cu mine
adormit şi mirat...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nobila creolă

Şahul este un joc ritmic şi senin în nobila creolă cu gene lungi a minţii.

Pe câmp, culori se împletesc cu scânduri,
doi pioni, un cal şi un rege în urma lor
au sufletul pătrat pe două rânduri
şi un orizont ce le surâde încântător.

Pândesc, purtaţi de un galop de îngeri
prin hăul unei table ce începe să se zbată.
Căutau să cruţe liniştea din ziduri
cu pumnii strânşi la ceruri amandoi deodată.

Solemni, făcând din ceasuri cingătoare
se zbenguiau cu luna în vinul din pahar.
Privesc cum leşină, păleşte, dar nu moare,
amestecând cenuşa unui nebun murdar.

Încearcă să îl cruţe lângă o scrumieră,
să biruie corăbii şi timpurile întregi,
din cioburi de pătrate reflectate în etajeră
să – i curgă diademe de împăraţi şi regi.

Apoi, să urce încet pe coama unui cal de mare
sub cupola unui turn păgân.
Frumos şi grav, răsfăţat de soare
să – şi poarte între buze vraja ce – l ţinea la sân.

Asurzitor, câmpia în jurul lui mugea
cu plăceri de zvelte uragane.
Un cal pătrat trecea prin faţa mea
neputând pricepe de sunt fier sau carne.

Se întinde pe câmpie după un galop divin
doar cu un căpăstru ars de jarul nopţii
spre a împlinii un joc ritmic şi senin
în nobila creolă cu gene lungi a minţii.

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revistei "Pătrat"

Privind la titlul lor confuz,
Fără de voie-am exclamat:
-Revista este un Pătrat
Dar are spiritul obtuz!

epigramă de Virgiliu Slăvescu din Palatul de Justiţie (2002)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copleşită de bunuri, răsfăţată după cântarul lumii acesteia, părea totuşi desprinsă de toate, în pragul unei cerşetorii ideale, sortită să-şi murmure sărăcia în miezul imperceptibilului. De altfel, ce ar fi putut să posede şi să rostească, de vreme ce tăcerea îi ţinea loc de suflet, iar perplexitatea - de univers? Nu aducea ea aminte de de-acele făpturi iscate din lumina lunii, despre care vorbeşte Rozanov? Cu cât te gândeai la ea, cu atât erai mai puţin înclinat s-o judeci după gusturile şi vederile timpului. Sta parcă sub povara unui blestem din alte vremi. Din fericire, însuşi farmecul ei făcea parte din revolut. Ar fi trebuit să se nască sub alte zări şi într-o altă epocă, în mijlocul landelor lui Haworth, în ceţuri şi dezolare, alături de surorile Brönte.

Emil Cioran în Exerciţii de admiraţie, capitolul "Ea nu era de aici" (1997)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Broaştele

Am ascultat din umbră cântarea lor înaltă.
Buchetele de trestii dormeau cu foşnet lin.
Era o lună plină în fiecare baltă,
Şi-n fiecare undă o piatră de rubin.

Iar nuferii, pe care lianele-i dezgroapă
Când i-a-nchegat în tremur lumina unui val,
Păreau luceferi galbeni, căzuţi adânc în apă
Să-nsemne calea lunii spre-ntunecatul mal.
(...)

poezie celebră de George Topîrceanu din Balade vesele şi triste
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emmett: Nu pot să cred că mi-ai spus cap pătrat. Cred că nimeni nu mi-a mai spus cap pătrat din clasa a 9-a.
Elle: Poate nu ţi-a spus în faţă.

replici din filmul artistic Blonda de la drept
Adăugat de Dana Ţugui MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste toate acestea (amintiri), obsesiv, se suprapune un crâmpei de trăire de o intensitate zguduitoare. ultimul traseu dificil, de gradul patru parcurs împreună şi pentru el, ultimul de un asemenea grad... Cu mâinile tremurânde, folosindu-şi doar o mică parte din capacitatea dreaptă a trupului grav afectat de suferinţă, Seracin se căţăra. Uneori îşi înălţa cu mâna stângă palma dreaptă până la prize, alteori îşi fixa privirea pe adâncitura din peretele de piatră la care dorea să ajungă de parcă ar fi dorit să o mişte, să-i fie la îndemână, iar cu degetele mâinii drepte PĂŞEA, pur şi simplu, imita mersul cu degetele centimetru cu centimetru... Era o luptă disperată, un adevărat chin deliberat, toate împinse de o sete mistuitoare de a reuşi, de a învinge posibilităţile reduse ale trupului afectat de boală.

Neron Aurel în Cartea "Noi alpinştii timişoreni şi munţii lumii", pag. 20 (2009)
Adăugat de Aurel Neron
Comentează! | Votează! | Copiază!

În acel răstimp, fug împreună cu întrebarea aceea în uterul re-naşterii mele, în matricea de piatră unde, singur, cu genunchii la gură, îmi aud inima bătând în ritmurile pulsaţiilor pământului, ale lunii care, vibrând, îşi execută ciclurile rotaţiei, ascult foşnetul pădurii, ridicarea sevei din rădăcini spre coroanele arborilor, mă simt parte din tot ce există, toate îmi şoptesc tâlcurile existenţei lor, îi văd pe oameni aşa cum sunt, pe mine la fel, toate într-o mişcare permanentă, mişcare din care aleg un moment, un infim arc de cerc, lucrurile vin către mine, mi se destăinuie, văd legăturile cauzale, impulsurile, sensurile mişcării, rolul oamenilor, intenţiile, gândurile şi sentimentele lor, le pricep rosturile. Soluţiile vin de la sine. Le fac un semn şi ele aleargă ca să prindă mişcarea din urmă, iar eu mă întorc în mijlocul oamenilor cu un răspuns la semnul de întrebare cu care plecasem.

Neron Aurel în Romanul "Întunecimea", XII (2014)
Adăugat de Aurel Neron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pătrat

Se-nvârte roata numai... roată,
Dar martor este Dumnezeu,
Câteodată e... pătrată
Sau mai pătrat e... capul meu.

epigramă de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recunoaşte-te vinovat, iar toate încurcăturile se vor limpezi imediat. E mereu uşor să te recunoşti vinovat în faţa lui Dumnezeu, în faţa celei mai bune părţi din tine. Iar pe oameni lasă-i să creadă că eşti vinovat în faţa lor. Dar eu, de caut, de bună seamă sunt vinovat faţă de ei.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristete

In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an,
Oameni reci, inchisi in case,
Stau plangand acest greu an,
In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an,
Sub gigantii de otel,
Cate-un trecator stingher,
Insotit de-un biet catel,
Dardaie cuprins de ger,
In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an.

In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an,
Feţe-ntunecoase, oameni
parca scosi dintr-un roman,
In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an,
Sunt lipsiti de-mbratisari,
Si de-o strangere de mana,
Nu se mai aud cantari,
Iar tristetea e stapana,
In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an.

In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an,
Norii gri domnesc pe boltă,
Parca totul e in van,
In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an,
Inimile-s inghetate,
Sufletele gem de dor,
Lacrimi mari cad cadentate,
Cand pe rand oamenii mor,
In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an.

poezie de Marius Alexandru (6 februarie 2021)
Adăugat de Marius Alexandru
Comentează! | Votează! | Copiază!