Peste toate acestea (amintiri), obsesiv, se suprapune un crâmpei de trăire de o intensitate zguduitoare. ultimul traseu dificil, de gradul patru parcurs împreună şi pentru el, ultimul de un asemenea grad... Cu mâinile tremurânde, folosindu-şi doar o mică parte din capacitatea dreaptă a trupului grav afectat de suferinţă, Seracin se căţăra. Uneori îşi înălţa cu mâna stângă palma dreaptă până la prize, alteori îşi fixa privirea pe adâncitura din peretele de piatră la care dorea să ajungă de parcă ar fi dorit să o mişte, să-i fie la îndemână, iar cu degetele mâinii drepte PĂŞEA, pur şi simplu, imita mersul cu degetele centimetru cu centimetru... Era o luptă disperată, un adevărat chin deliberat, toate împinse de o sete mistuitoare de a reuşi, de a învinge posibilităţile reduse ale trupului afectat de boală.

Neron Aurel în Cartea "Noi alpinştii timişoreni şi munţii lumii", pag. 20 (2009)
Adăugat de Aurel Neron
Comentează! | Votează! | Copiază!

La acea alpiniadă aniversativă, la 70 de ani ai lui, am parcurs împreună, într-o singură zi, trei trasee de gradul patru. E mult, e puţin? Nu are importanţă, noi ne-am căţărat. O lună mai târziu, într-un noiembrie nu prea amabil, am parcurs "Victoria" - un traseu de gradul cinci. Ne-a plouat, ne-a nins, ne-a scuturat un vânt rău la suflet, de iarnă, dar am continuat. Când am ajuns sus, i-am strâns mâna zicându-i că că e "Victoria" lui asupra celor 70 de ani. A ripostat:"Sunt în floarea vârstei, nu-i aşa?"

Aurel Neron în Noi alpiniştii timişoreni şi munţii lumii (2009)
Adăugat de Aurel Neron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comandantul începu să scrie, cu mâna dreaptă. Încet; i se păru dificil. Acum i se părea mult mai uşor cu stânga, de parcă aşa ar fi normal, să scrie cu mâna stângă. Enervant! El nu dorea să rămână stângaci! Se strădui; trebuia să reuşească! Altfel cum?! Dură câtva până să aştearnă vreo câteva cuvinte; altădată s-ar fi mişcat mult mai repede, doar era un lucru absolut normal să scrie cu dreapta. Acum însă... Privi nemulţumit foiţa. Nici nu scrisese frumos, cum era el obişnuit. Nu erau ca mâzgălelile geografului, dar nici departe de acestea; hmm... Deloc convenabil!

citat din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemurirea

O căsuţă parcă pierdută în răscrucea celor patru vânturi stătea prizonieră
între două puncte cardinale legate între ele
cu linia dreaptă a destinului din mintea mea.
Chiar acolo, cândva, Dumnezeu,
odihnea pe o bancă îmbibată cu amintiri.
În fiecare dimineaţă îşi răsturna soarele peste case,
garduri, până pe caldarâmul încins de tălpile copiilor ce alergau
mângâiaţi fiecare–n parte de razele soarelui.
În bucuria lor, liniştea pomilor se transforma într–o fântână de apă vie,
hrănind universul, până şi verdele ierbii de pe marginea drumului ce se pierdea în amintire.
Acolo, lângă acea casă, pe bancă, mai văd şi acum câteodată o umbră sculptată
sub foşnetul pomilor. Se mistuia de focul dorului defilând singură dincolo de lacrimi,
dincolo de gânduri, dincolo de ultimul cuvânt ce seamană blând nemurirea din amintiri.

Toate izvorăsc din acea casă, din acea bancă, şi tot acolo se intorc.

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trupul tau

Ochii umezi de lacrimi
nu vor să spele din amintriri
umbra trupului tău.

Buzele tremurânde şi firave
caută să guste flămânde
aroma trupului tău.

Mâinile întinse sre tine
încearcă să redefinească
formele trupului tău.

Singurătatea clipei efemere
îmi crispează trupul dezvelit
de căldura trupului tău.

Liniştea ce mă apasă
nu poate să şteargă din memorie
fremătul trupului tău.

poezie de Craita Serbanescu
Adăugat de Alesia Moroianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Mă fascinează mâinile mele
mâinile care au mângâiat,
au alinat dureri,
şi au crescut vlăstare-copii.
Cu drag au muncit mâinile mele.
Privesc palma stângă,
cu atenţie o privesc,
de emisfera dreaptă este legată
şi seamănă
cu frunza de viţă-de-vie palmată.
Ca pe o hartă, în palmă,
sunt încrustate linii şi munţi:
linia vieţii, a inimii, a capului şi a norocului;
munţii lui Jupiter, Saturn, Marte, apoi
muntele lui Apollo, Mercur şi al Lunii...
Braţul meu cu palma-frunză
prins de-un arbore creşte-
arborele neamului,
iar dincolo de arbore
cresc rădăcini...
ale vieţii, ale sorţii şi ale inimii,
şi dincolo de rădăcini,
cresc viţe-de-vie ale vieţii
contopite cu pământul strămoşesc.
În palma dreaptă,
ţin strâns frâiele destinului,
cu dragoste le ţin,
până când mă voi dizolva
în viul vieţii eterne...

poezie de Floarea Carbune
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neil Perry: Era o noapte întunecoasă şi ploioasă, iar această bătrână, care avea o pasiune pentru puzzle, stătea singură în casa ei, la masă, pentru a termina un nou puzzle. Dar pe măsură ce aşeza piesele, îşi dădea seama, spre uimirea ei, că imaginea care se forma era cea a propriei sale camere. Iar persoana din centrul puzzle-ului, pe măsură ce îl termina, era ea însăşi. Şi cu mâinile tremurânde, a aşezat ultimele patru piese şi a privit fix chipul unui nebun de la fereastră. Ultimul lucru pe care l-a auzit această bătrânică a fost zgomotul geamului spart.

replică din filmul artistic Cercul poeţilor dispăruţi, scenariu de Tom Schulman
Adăugat de Dana Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Dumnezeu face dializă
stă la rând, laolaltă cu alţi zei, asemenea lui
nu are voie să mişte câteva ore
nu mai are când să se plângă
că nu-i mai ajunge timpul

Dumnezeu face dializă
îi e interzis să-i fie foame, sete
acum e doar o bucată inertă de carne
peste care el însuşi, cândva
a suflat viaţă simplă, de om

Dumnezeu face dializă
mâna lui stângă e plină de înţepături
hematoame, umflături şi alte însemne
el râde şi uneori îl pornesc lacrimile
dar îşi aminteşte ce-i spunea tatăl său
despre zeii ce n-au voie să plângă
niciodată...

poezie de Lucian Domşa din Black metal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Kilometru cu kilometru, viaţa este greu de parcurs; dar centimetru cu centimetru, este floare la ureche.

citat din Robert Schuller
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raţiunea este mâna stângă a sufletului nostru, credinţa este mâna sa dreaptă şi cu acestea două împreună putem atinge divinitatea.

citat clasic din John Donne
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

spaimă

Spaima e un sentiment care te îmbolnăveşte pe jumătate, care atacă atât de violent maşina omenească, încât facultăţile acesteia sunt dintr-o dată împinse fie la cel mai înalt grad al forţei lor, fie la ultimul grad al destrămării.

definiţie celebră de Balzac în Istoria măririi şi decăderii lui Cesar Birotteau
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă cineva îşi imaginează că un altul îşi apropie lucrul iubit prin aceeaşi legătură de amiciţie sau printr-una mai strânsă decât aceea prin care şi-l câştigase numai pentru el, va fi afectat de ură faţă de însuşi lucrul iubit, şi va fi invidios pe celălalt. Această ură faţă de lucrul iubit, legată de invidie se numeşte gelozie, care, de aceea, nu este decât o şovăială a sufletului născută dintr-o iubire şi, în acelaşi timp, dintr-o ură, însoţită de ideea altuia pe care îl invidiem. Apoi, această ură faţă de lucrul iubit va fi mai mare, în raport cu bucuria de care gelosul obişnuia să fie afectat de iubirea pe care i-o dădea la rândul său lucrul iubit, şi de asemenea în raport cu afectul de care era mişcat faţă de acel cu care îşi imaginează că lucrul iubit era asociat. Căci, dacă îl ura, prin chiar aceasta va urî lucrul iubit, fiindcă îşi imaginează că lucrul iubit afectează cu bucurie ceea ce el însuşi urăşte;şi de asemenea pentru că este silit să asocieze imaginea lucrului iubit cu imaginea aceluia pe care-l urăşte.

citat celebru din Baruch Spinoza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totuşi, din când în când, mai pe furiş, pe sub genele lungi, negre, întoarse, îşi ridica doar pentru câteva clipe albastrul ochilor spre el. Nesuferitul! Intenţionat sau nu, tocmai în doar acele câteva clipe o fixa şi el insistent cu ochii lui adânci, cu acea privire pătrunzătoare, ce-i dădea parcă fiori, intimitând-o, deşi în adâncimea ochilor lui căprui putea zări doar multă blândeţe şi bunătate. În plus, avea un chip plăcut şi indiscutabil, un suflet bun; înţelegea aceste lucruri din atitudinea lui. Don Juanul Institutului se afla alături de ea; dansa cu el. N-ar fi crezut vreodată că va avea această şansă, dar iată, va porni într-o misiune de lungă durată, împreună cu el. Inima îi ticăia ca un ceasornic mult prea grăbit, iar ea-şi dădea seama că era pe cale să cadă în capcana pe care el, poate cu sau fără voia lui, părea a i-o întinde; de fapt, chiar căzuse, inevitabil, în ea. Cu voce tare însă, continua să-l refuze categoric, să-l respingă, deşi sufletul îi şoptea neîncetat cu totul altceva; dar ea dorea să pară rece, distantă. Oare cât timp va reuşi să se poarte astfel faţă de el? 13 ani i se părea cam prea mult... Oare va reuşi să păstreze atâta timp această răceală între ei, care să-i despartă, deşi, de fapt, parcă nu asta-şi dorea? Contradictoriu şi dificil, chiar şi pentru un foarte bun psihiatru! Oare el avea habar de frământările ei? Sau nu?

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alte priviri să îmi dai

Tu
care îţi pui mâna peste mine
şi
mă încojori
pe dinainte
şi pe dinapoi

cu privirea Ta
din ochii
ca para focului
îmi străpungi
sufletul şi inima
şi Tu Însuţi cu mâinile Tale
mă aşezi pe stâncă
şi cu totul alte priviri îmi dai să disting
real natura tuturor lucrurilor ce mă înconjoară
un strigăt din ape
să fiu
pe palma Ta dreaptă
un crin
şi un zbor printre stele

doar Tu
îmi înscrii menirea
căci asemeni cu Tine mă vrei
să-mi iei
lucrurile

ce de Tine mă despart
o cu totul altă fiinţă de-a fi
nu doar voia mea să se facă în mine ci doar voia Ta Isus
pentru că Tu
fericirea îmi vrei
pe veci

pune-mă
să-ţi cânt mersul
dintre o floare şi alta
dintre
un cuvânt
şi-un alt cuvânt albastru de albastru
până în inima pietrei de vară
supusă privirii
din stele

înţelepţeşte-mi
cuvintele
şi pe degetele Tale Tu mersu-mi aşează
o stea să fiu ascunsă-ntre crini la marginea mării în stropi
de cântare
melodie
şi cântec din stele spre stele plutind

mă-nvăţ
să-ţi cânt imaginea
ascunsă-n lumina scăldată-n lumină
ca para focului
ce-ţi arde din ochii Tăi
orice secret anihilându-l pentru Tine
căci Tu eşti
Acel ce eşti

poezie de Ioan Daniel Bălan (17 februarie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adus de spate

bătrânul sprijină un toiag cu mâna
dreaptă strânsă să rupă lemnul
dat cu lac peste fibra sănătoasă
înclinat merge peste moarte
păşeşte calculat fără frică
se gândeşte să-i scrie o scrisoare
de amor şi inima-i bate necontrolat
fără medicamente îşi face de cap
închide ochii pentru un exerciţiu
de imaginaţie are parte din belşug
îşi spune că nimeni nu-i mai fericit
decât el şi poate îndura şi-un sărut

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În acel răstimp, fug împreună cu întrebarea aceea în uterul re-naşterii mele, în matricea de piatră unde, singur, cu genunchii la gură, îmi aud inima bătând în ritmurile pulsaţiilor pământului, ale lunii care, vibrând, îşi execută ciclurile rotaţiei, ascult foşnetul pădurii, ridicarea sevei din rădăcini spre coroanele arborilor, mă simt parte din tot ce există, toate îmi şoptesc tâlcurile existenţei lor, îi văd pe oameni aşa cum sunt, pe mine la fel, toate într-o mişcare permanentă, mişcare din care aleg un moment, un infim arc de cerc, lucrurile vin către mine, mi se destăinuie, văd legăturile cauzale, impulsurile, sensurile mişcării, rolul oamenilor, intenţiile, gândurile şi sentimentele lor, le pricep rosturile. Soluţiile vin de la sine. Le fac un semn şi ele aleargă ca să prindă mişcarea din urmă, iar eu mă întorc în mijlocul oamenilor cu un răspuns la semnul de întrebare cu care plecasem.

Neron Aurel în Romanul "Întunecimea", XII (2014)
Adăugat de Aurel Neron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teo, băiatul lui tata

Patru aprilie e ziua în care mama
m-a făcut pe un pat de flori
o zi
de miercuri
luminată de cireşii ce plesneau de culoare
tata era dus la cârciuma din sat
să-şi mai înece amarul în vodca de 33 de grade
primită pe datorie până la salar
din când în când scăpa printre dinţi
ultima înjurătura învăţată de la bunicul
dus şi el cu o zi înainte de paşti
"futu-i amarul măsi de viaţă" şi
după câteva înghiţituri
de vodcă cu mâinile aşezate peste piept
îşi aştepta moartea de parcă
serviciul de urgenţă ar lucra numai pentru el

tata era un om bun
milostiv şi cumsecade
după ce golea jumătate din sticla cu vodcă
se ridica pe vârful picioarelor şi
"o lua din loc" pe lângă gardul de scândură al vecinului
clătinându-se precum
o barcă pe valuri aflată în derivă
şi să nu-l simtă mama se văicărea
că-l doare un picior
dar în ziua aceea de miercuri
patru aprilie
îmi spunea moaşa
după ce am mai crescut
că tata
avea sentimentul că l-a întâlnit pe Dumnezeu
şi că au stat la "una mică" la bufetul din sat
ca doi tovarăşi de drum
cu degetele aspre şi noduroase
şi-a pipăit obrazul lipit de burta mamei
şi cum parcă ar fi la celălalt capăt al lumii
a strigat "E băiat..."
şi de atunci am rămas "băiatul lui tata"
din când în când pipăi ultimul lucru
rămas de la el –
scrânciobul mucegăit de sub nuc

şi nu ştiu de ce
când mă apropii simt
că cineva se plimbă prin mine
tăcut
în răcoarea de sub cer Dumnezeu
an de an binecuvântează o zi

patru aprilie

poezie de Teodor Dume din carte, atlantida din suflet
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din ce în ce

devine parcă din ce în ce mai greu
să privesc lumea
nu ştiu dacă e ceva în neregulă
cu mine
ori cu ei

însă dacă într-adevar lumea este oglinda
mea
aş fi vrut să nu fi fost atât de narcisist

să nu fi fost
toate nopţile acelea de lamă de cuţit
beznele încărcate de-o linişte hotărâtă
în care am tăiat centimetru cu centimetru
pielea lumii atât de uscată şi aspră
ş din rană parcă nu s-au mai oprit să curgă
monstruleţii fără ochi
plini de sânge
de ură
şi de lăcomie
să nu fi fost
însă
eu i-am vazut şi nu-i pot uita
şi
am tăiat pentru că voiam să (mă) vindec
am tăiat pentru o lume mai întreagă
În adâncimi
noapte după noapte
straturile lumii
am tăiat
şi-a devenit
din ce în ce
mai greu

poezie de Radu Ioan Tudosan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chirurgul trebuie să fie tânăr sau aproape tânăr, mâna să-i fie sigură, statornică, să nu-i tremure niciodată. Mâna stângă să fie tot atât de abilă ca mâna dreaptă, spiritul să fie îndemânatic şi milos, atât cât este necesar să vindece bolnavul.

citat din Celsus
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata

fata mergea pe nisip
fata mergea pe ape
fata mergea pe cer

ea păşea pe unde
nu era drum făcut
nici de oameni,
nici de peşti,
nici de păsări.

uneori mai întâlnea
câte un înger
care se mira că ea
e pe acolo fără să aibă aripi.

dar ea păşea stârnind timpul
să se mişte în forma vietăţilor
concentrice gândului ei.

şi aerul se pornea să călătorească
împreună cu ea mai ales
de dragul rochiei de culoare roşie
cu care era îmbrăcată pe dinăuntru
şi pe dinafară.

ia te uită cum vântul
duce petice din veşmântu-i
pe toate planetele unde
acum trandafirii sunt roşii.

ssst! să nu spui nimic!
tu... doar culege-le mireasma
şi-apoi păşeşte în orice direcţie.

poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apa care curge nu este niciodată stătută iar stâlpul uşii nu e niciodată afectat de carii. Din acelaşi motiv, dacă exersăm regulat, putem să rămânem sănătoşi şi să nu lăsăm bolile să ne atingă. Practica conştiincioasă stimulează circulaţia sângelului şi a qi-ului iar astfel se menţine agerimea trupului.

Hua Tuo în Jocul celor cinci animale
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!