Papillon

Porumbeii s-au transformat în vulturi,
Sfâşie vrăbiile fără păs,
Vrăbiile sfâşie fluturi ( o, nu!),
Papillon fugea şi fuge,
Adio, drag Papillon,
Suntem ocnaşi ai propriilor iluzii.
O, tactica de nu te mai mişca.
Piraţii coboară pe frânghii.
Apoi vin un, doi, trei, patru croitoraşi curajoşi.
Între bine şi rău trece un înger.
Să fii dat la furnici, strigă o cucuvaie.
Astfel trecu şi tinereţea mea.
Acum nu mă mai tem.
Tristeţea barbară, nomadă
A luat mulţi prizonieri,
A cuprins cetatea învinsă.
Artiştii jocului cu mărgele de jad
Sunt duşi în convoi, li se văd coastele translucide,
Inima e un bec roşu de bordel,
Împăraţii s-a dus la slujbele lor de portari
Prin hoteluri.
Cântă, porunceşte vulturul de pe steag,
iar eu cad în luptă ca un nevolnic,
aştept să-mi apară numele pe o lespede,
uitând că sunt un barbar.

Mă sinucid în fiecare zi,
Nu vă speriaţi, nu pot vorbi
Serios, mă sinucid cu o ţigară, cu un gând negru,
Cu o despărţire neaşteptată,
Chiar şi sihastrul are acolo, o casă
Urcată în munţi,
Viaţa înseamnă ce voi face în fiecare zi.
Nu-mi place punctul de la final,
Nu-mi plac tampoanele din gară,
Un tren-fantomă străbate oraşul,
În el, sufletele celor morţi,
Echipate cu aparate foto,
Se minunează ce frumos este
Marele Paralelipiped al Deşertăciunii.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi plac ideile

Ideile sunt multe, cineva îmi spune – două,
Ideile sunt oculte şi ucid oameni nouă,
Laureaţii au idei, zei, ei,
Plâng şi eu lângă ei.
Cum se amestecă sunetele
ştie fiecare, pune-te-te
în situaţia mea, amestec
o tonă de vorbe, mestec,
adio, lozinci optimiste,
îndemnuri la extremisme,
astăzi vorbesc în şoaptă,
stai, clipa mea, mai aşteaptă,
nu mă lua prin surprindere,
uită ideile, tinere.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Finis coronat opus

1.
Înving cei care ştiu să se schimbe,
spune profesorul, el îşi este părinte,
el îşi este-nceputul, ca şi sfârşitul
propriilor îndoieli, stingeţi chibritul,
se roagă hârca din fundul peşterii,
în urma noastră vin meşterii,
aranjează, decopertează, poleiesc
tot ce e mucegai, scris diavolesc,
sunt într-o stare minunată,
strigă profesorul sub bolta renovată,
durerea s-a ascuns, aproape că nu mai este,
o adevărată beţie a puterii celeste,
astfel vorbim, încheiem procese verbale
sub fiecare din cele patru portale,
profesorul căzuse de mult de la înălţime,
era dus pe targă prin mulţime
2.
Da, nu era, oh, nu era accesibil,
nu discuta, el gândea, contempla,
o ceaţă subţire îl învăluia,
sfâşiată când devenea irascibil,
ascunde comori, dezvăluia orori,
vulnerabil fiind, voia să pozeze,
cărţile domniei sale, metereze
ar fi fost, dar cărţile au viaţa lor.
Sunt un vinovat, nu aştept iertare,
sunt nemodelat, mi-am format eu singur
o statură care ar putea să-nvingă
prin ea însăşi multe semne de-ntrebare.
L-am zărit în urmă într-un tren uitat,
într-o gară fără nume, fără linii,
încerca să prindă lacrima luminii
pe un geam, un abur verde-ntunecat.

poezie de Borids Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amorul unei marmure

Dacă mângâi prea mult o marmură,
Te trezeşti cu silicoză sau poţi muri chiar,
Adică te răstrezeşti, fereşte-te de oamenii călduţi,
Nu sunt nici sfinţi, nici diavoli, mai broscuţi,
Ei cred că viaţa este o băltoacă, iar moartea doar o clipă, doar o joacă.
Iubirea-i doar un schimb, exchange-birou, un ring, alegi, alergi,
Adică un challenge, la mijlocul vieţii omul crede
Că o pădure poate arde verde. Iar eu mă sinucid de mii de ori,
Viaţa mea este din piscuri şi orori. Te rog să nu-mi răspunzi,
Aşa cum ai promis, tăcerea-ţi este mult mai grăitoare,
Ai preferat refugiul dinadins, într-un refugiu orice viaţă moare.
Tu uiţi că Domnul ne-a dat glas şi inimă şi minte să cunoaştem,
Să învăţăm a ne iubi, că de pripas sunt doar potăile.
Altfel de ce ne naştem? Sunt om ca orice om, dar om,
Tu eşti ca mine, suntem miliarde, de ce să ne considerăm atomi?
Deşi-n atomi este o inimă ce arde.
Miliarde de sălbatici insulari, vorbim tot mai puţin şi tot mai rar,
Cp are fiecare jobul lui, ce-i pasă viaţa nu ştiu cui?
Ce-i pasă că se moare neîncetat, e cel mai ieftin faptul c-ai uitat
De-aproapele carele ne este totuşi om, mai bine ne năşteam atomi.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, mamă

O, mamă, fără tine pământul e sărac
Şi chipul meu e-n lacrimi, nu pot să mă prefac,
Iar casa ta e tristă, căci tu erai stăpâna
Şi nu-mi răspunde nimeni când spun blând, "sărut mana".

Iar telefonul tace, deşi mă uit la el,
Cât mi-aş dori acum să văd al tău apel
Şi să aud din nou cuvintele divine:
"Ce mai faci dragul mamei, la tine-i totul bine?".

Şi mă gândesc că poate e doar un vis urât
În care-un negru demon în iad m-a coborât
Şi-aştept cu nerăbdare să mă trezesc din nou
Şi plin de fericire să văd iar chipul tău.

Dar timpul trece, trece şi tu nu mai apari
Ah, unde s-au dus oare ochii tăi buni şi clari?
Ştiu că sunt morţi şi de-aia să vadă nu mai pot
Şi am murit şi eu, chiar dacă nu de tot.

poezie de Octavian Cocoş (6 mai 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai iubire?

Motto-
Cum poţi iubi o fantomă?
Poate nu este o fantomă, este un om,
o femeie este un om, o fantă-om.

Sunt paznic la castelul
Măriei Tale, Doamnă,
Împart bilete celor
Care doresc să doarmă
În braţele divine ale Măriei Tale,
Nu Ţi-am vorbit vreodată
şi nu Ţi-am stat în cale.
Sunt duhul Tău ce toarce
În Tine visuri roşii,
Să se desfete-n patul
Tău moale, ticăloşii.
N-am fost gelos, nici rece,
Doar paznic eu Ţi-am fost,
Cum să ridic privirea
La Tine, eu, un prost?
Ţi-am fost iubit odată,
În secolul trecut,
Acum fumez o pipă
şi mint că nu Te-am vrut.

---------------------------------
Aici e locul meu, i-am spus câinelui credincios,
Aici voi fi îngropat, nu-mi trebuie fanfare,
Nici zgardă de aur şi nici marmură,
Să pot auzi clinchetul tramvaielor,
Urletul sălbatic al motocicletelor,
Vocile rândunicilor, voi gusta quiche cu somon afumat,
O felie de lună, voi transporta dulapuri vechi,
Cu costume de gală din vremea lui Napoleon III,
Voi râde de listele laureaţilor, medaliaţilor,
De istoriile literare voi râde în hohote,
Trece în goană un pâlc de călăreţi,
Sunt oamenii lui Alaric, caii lor fumurii
Cântă imnuri imperiale, guillaume iar face glume,
Iar noi mai avem puterea să râdem,
Trăiască, strigă sufletele slabe,
Pe ritm de samba, apoi adio.
Vom naviga fără dureri, departe de noi înşine,
Precum un Sindbad, Don Quijote, Magellan
Sau Olandezul Zburător fără de moarte.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare moment din cariera mea a fost nu numai frumos ci şi important şi am iubit fiecare rol pe care l-am realizat ca pe viaţa mea. Eu sunt un pic mai tradiţionalistă şi am trecut prin mine fiecare personaj şi am îndrăgit la maxim fiecare lucru pe care l-am făcut. De la 25 de ani şi până acum tot debutez în diverse spectacole: Doica din "Romeo şi Julieta", Anhilte din "Silvia". Cu fiecare an care a trecut şi fiecare rol eu am pus o picătură din viaţa mea acolo, mi-a plăcut ce am făcut, am iubit fiecare moment şi nu-mi pot trăda rolurile. Pe toate le iubesc.

citat din Mioara Manea Arvunescu (2013)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum 1

Dacă mă concentrez bine acum nu există,
ce rare sunt prieteniile în acest jalnic rezbel,
trăim foarte singuri între mişei, acum şi tăcerea ucide
ca o haită de lupi, cum e mai bine?
Fiecare se crede un everest mai mititel ori mai mare,
noi nu ştim câte coloane de foc au trecut,
câte stele s-au stins, câte iubiri au fost înjunghiate,
nu avem timp pentru politeţuri,
omul primitiv nu polemiza,
deschide computerul, vei vedea câte crime se petrec
pe secundă, pe glob, ei şi?
Bolboroseala sângelui unui tuberculos,
fratele meu, Cain, dă-mi mâna, simt vijelia mâniei sale.
Apoi vom vorbi, vom bea vinul greu, darul pământului,
cineva cântă, acum este acum.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Catarame

Între da şi nu, mă gândesc la Evtuşenko, aş spune da, optimist,
aş spune nu, mai realist, vibraţiile minciunii sunt puternice,
te lovesc ca o uşă batantă, numai furnicile roşii trec pe dedesupt, marx, engels, lenin, stalin, mao, kim, castro, ş. a.,
plouă cu stele pe morţi, săruturile noastre, iubito, urcă la cer,
vine vulturul să-mi caute ficatul, nu-l mai găseşte, face, scandal,
heil, vultur, e un final.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi pare rău

Nu-mi pare rău că te-am iubit,
am fost o vară fericit,
credeam că soarta mi te-a dat
ca eu să-ţi fiu predestinat.

Ştiam că-n viaţa mea de vii
drept înger păzitor să-mi fii
împărtăşim griji şi nevoi
că-n loc de unul suntem doi.

Eram cu sufletu-mpăcat,
nu săvârşeam niciun păcat,
la unele nepotriviri
ne-nţelegeam doar din priviri.

Dar armonia dispăru
când aroganţa apăru,
nu mai fu chip să te-nţeleg
şi taina urii să dezleg.

Te-a cufundat miraj semeţ
în ignoranţă şi dispreţ,
te-or încerca păreri de rău:
nu eşti a mea, nu sunt al tău!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletele celor morţi

noaptea se auzeau tropote de cai
sufletele celor morţi treceau în cohorte
şi când am ieşit din casă
m-am trezit într-un oraş străin
oraşul lui Cain

în fiecare dimineaţă plecăm la cules
seminţe, umbre, coji de cuvinte
iluzii, aluzii, confuzii
păreri, satisfacţii, cai verzi
fără să luăm aminte
cu cât culegeam mai mult
un principiu ocult
ni le ia înapoi una câte una
pentru totdeauna

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glumă cu lumea

De unde mă cunoşti, iubito,
Când eu pe mine nu mă ştiu?
Mă-ntreb, cum se-ntreba un gringo
Pe-o margine de drum pustiu.
Ai adunat anii şi ţepii
din barba unui zeu cărunt?
Ai vrea să fiu eu fiul iepii?
Ei bine, voi fi iarăşi crunt.
Şi nu-mi mai spune că aluneci
Precum un şarpe, mă ucizi,
În vise te sărut, cum spumegi
şi te dizolvi doar în acizi.
Sunt mai isteţ decât se spune,
Noi despre noi nu ştim nimic,
Se nalţă soarele, apune,
Tu eşti furnică, eu... furnic.
La căpătâi să-mi vii, e timpul,
Poate că mor acuşi, mai ştii?
Un înger plânge, altul râde,
O jertfă-i fiecare psi.
Urcăm, urcăm, desăvârşirea
n-ajunge-n dragoste, mai e,
buştenii trec pe ape repezi,
noi trecem ca secundele.
La casa de nebuni e bine,
La casa de normali e rău,
Maimuţele joacă pe bile,
Iar eu vorbesc cu Dumnezeu.
Evlavioase pisici tandre,
Vise de păsări în coteţ,
Pe toate le iubim, a tantra
Ce ne învaţă, fii isteţ.
Oricât aş scrie, rău sau acru,
Nu voi ajunge în Parnas,
Sunt geniu-n casă, eu cu tine
Rescriem iliade, pas.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau răspunsuri... încă mai aştept!

Mi-ai împletit cunună din astre
şi un fir de gând,
pe frunte mi le-ai pus
fără de vină,
să-mi lumineze calea
atunci când mă frământ,
când nu-mi găsesc cărarea
şi nici rostul,
crezând că-i a mea vină.

Nici tu,
dar nici Apollo
cel sfătuitor
nu-mi daţi răspunsuri,
când întrebările
mă dor!

Unde-i lumina
care mi-a fost promisă,
unde-i iubirea,
pe care o aştept
smerită,
unde-s răspunsurile
pe care le aştept
de-o viaţă
şi unde-i bucuria
să mă răsfeţe
în fiecare dimineaţă??
Unde-s???
Le voi găsi
la margine de lume,
le voi primi ca dar,
în nopţi fără de somn,
ori poate,
le voi citi în raza
lui Venus,
cel strălucitor!?

Pe Tellus Maters tu mi-ai dat
o casă,
în faţă am acum,
a masă,
pe ea bucate
câte vrei,
dar n-am răspunsurile VIAŢĂ,
le vreau pe toate,
chiar dacă tu,
nu vrei!

Le merit!
Nu sunt sfântă,
nu mă găseşti în calendar,
ci doar aici pe Terra
unde bătătorită-i calea
pe care tu mi-ai dat-o-n dar!

Pe Jupiter,
l-am invocat în taină,
suprem judecător,
să văd de am dreptate
în cele socotite!
Şi dacă am,
tu VIAŢĂ,
tu zăludo,
să-mi spui pe dată
toate răspunsurile
chiar dacă-n gândul tău,
mă crezi nebună!

L-am întrebat pe Cronos,
răspunsul nu mi-a dat
la simpla-mi întrebare,
firul vieţii
mi-e secat?
Şi dacă da,
îl pot uda?
Mai pot eu înoda
ceea ce viaţa
ştiu,
va refuza?

Nu-mi reproşa că am trăit
ca Hermes,
ştiu că da,
dar dat-am tot ce am simţit
şi altora!
Cu prisosinţă chiar,
n-am fost zgârcită
trebuie s-o recunoşti,
m-am pus pe mine-n poezie,
m-am dăruit cu totul
fără de regret,
dar vreau răspunsurile,
eu înca, mai aştept!

poezie de Rodica Cernea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

H e a t

aştept să treacă vara cu rănile ei care
se usucă atât de greu

ceva ustură în aerul fierbinte

doi copii se iau de mână şi trec strada
e ceva magic în asta
cum îi înghite aburul asfaltului
şi dintr-odată dispar

corpul negru radiază în continuu căldura
e ceva ipotetic dar aşa îmi simt trupul tânjind
inima se opreşte o clipă din bătăi

cineva îmi face un semn cu mâna

//pe căldură oamenii se sinucid mai uşor//
mâna e la fel ca a mea plina de răni

blocurile se înalţă din ce în ce mai mult
ca nişte dune imense

// sunt atât de aproape de copii încât îi pot mângâia pe capetele lor mici blonde//
dar nu o fac

rămân pe strada încinsă, în mijlocul ei şi astept

// pe căldură scriu poeme cu copii morţi care au existat
cândva şi acum sunt doar nişte fantome//

fără să realizez că fantoma sunt eu.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele nu ştie că emite raze.
Visez o lume fără pronume posesive.
Nimeni nu-şi pierde drumul în viaţă, doar şi-l schimbă.
Cineva m-a comparat cu Dumnezeu, altul, cu Satana, se pare că există o confuzie.
Pentru animalele din curte, sărbătoririle sunt cele mai tragice evenimente.
Urechile şi ochii tulbură mintea.
Nu-mi puneţi o piatră pe mormânt, voi ieşi în curând.
Unele idei nu le mai scoţi decât cu creier cu tot.
Minciuna rodeşte în creierele cele mai reavăne. Mincinoşii "se prind" imediat.
Ambiţia şi fragilitatea te pot duce la sinucidere.
Cea mai banală idee este premoniţia morţii.
Iubim mierea şi nu iubim albinele, numai pentru că înţeapă?
Animalele mari sunt mai puţin periculoase decât viruşii.
Pistolul prietenului nu este prietenul meu.
Gardul cimitirelor nu este pentru morţi, nici florile.
Pietrele de pe caldarâm au fost cândva mândri munţi.
BORIS MARIAN MEHR

Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi

Nu-mi fi iarnă,
Să-mi fii vara ce-ncălzeşte!

Nu-mi fi toamnă,
Să-mi fii primăvara ce-nfloreşte!

Nu-mi fi negru,
Să-mi fii albul ce sclipeşte!

Nu-mi fi armă,
Să-mi fii scutul ce păzeşte!

Nu-mi fi dor,
Fii-mi SPERANŢA ce trăieşte!

Nu-mi fi altul,
Să-mi fii tu, cel ce iubeşte!

poezie de Denisa-Elena Marinescu din Şoapte spre lumină
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uragane de seară

Vântul şuieră peste zăpezi în vară,
apele sunt mai mari decât aseară,
poduri cad, copacii nu au ramuri,
e vijelie, casele nu mai au geamuri,
averile se sfâşie într-un tumult,
doi ochi ascunşi mă roagă să-i ascult.

Chiar marea blândă devine inamic,
sunt atâtea că nu mai este nimic,
plâng florile, izvoarele sunt râuri,
pe ape vin trei pui pe două scânduri,
un acoperiş în vale o să ajungă,
clopotul cântă din lovituri în dungă.

Cuvinte alese latră fără adaos,
rimele se bâlbâie într-un haos,
prin amalgamul de nori neobosiţi,
unde de minute suntem părăsiţi.

Din ochii trişti mai cerem o secundă,
să revedem o copilărie plăpândă,
vin uragane şi viscole cam neplăcute
peste noianul de păcate nerecunoscute.

poezie de Constantin Rusu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simplu spus e iubire

pentru cea mai frumoasă femeie am zis nu voi mânca azi acasă
nu-mi voi face ochii nici părul nu va mai fi fratele meu
nimeni nu mă va putea convinge nu-mi pasă
că toate lucrurile se-ntâmplă la fel mai puţin eu

nu mă voi deda la dulce până când dragostea nu va intra în Ierusalim
da pe fiul unei măgăriţe care ştie vorbi omeneşte
din spatele meu diavolul pus la patru ace şi slim
mi-a zis nu-i păcat cât dorinţa pentru bine şi rău înmulţeşte

apoi a început să cânte îl auzeam jos în stradă
poveşti despre dumnezeii vechi şi cei noi
inima mea nu înceta în orice casă pom ori copil să te vadă
mintea mea nu înceta să compună poemul lumii de doi

ca un dans nemaivăzut şi pe care nu oricine poate să-l preţuiască
ah ce păr ai iubito şi ce zâmbet dimineaţa mereu la cafea
moartea bâjbâia printre perne până viaţa iar să o dumirească
pentru toate există cuvinte dar nu şi pentru dragostea mea

ce mă face să plec ca de la o casă pustie
fără să-mi iau rămas bun merinde schimburi sau traista cu pâine
dintre toţi cei care au plătit pentru faimă cine-i mai ştie
singur mă ridic pe cadavrele zilei de mâine

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erezia deşteptării amânate

Dimineaţa în locul Imnului Naţional ascult

cum creşte iarba verde de acasă Nu sunt nici

antitotul Nu sunt nici antinimic Sunt poate

antieu copilul din flori al zăpezii Şi da nu-mi

mai place una-două să mă sinucid E prea

plictisitor mai ales pentru unii Revin cât

se mai poate Nu-mi place acest sport cu

a fi sau a nu fi

Iau şi viaţa şi moarte aşa cum

răsare soarele şi creşte iarba

poezie de Costel Zăgan din Erezii de-o clipă II (2022)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerului tău

În fiecare din noi e un înger ce moare
tocmai când sufletul îşi revine din fire,
suntem întrebaţi ai cui suntem fiecare...
când tu, senin cobori dintr-o poveste,
dacă spui că ţi-e bine cu mine
şi mie îmi este...

Am crezut că nimic nu mai poate da viaţă
vieţii mele/dar azi sunt fără scăpare
vorbindu-ţi te-nfrunt!
mie să nu-mi zici despărţire, plecare, uitare
azi-când mi-e drumul spre tine
deloc anevoios şi abrupt!

Înger, al meu, ce-ai trăit după ureche
ca şi mine-n poziţie de drepţi-
unde ţi-ai pus pentru mine aripa?
singurătatea nu-mi mai este icoana
spânzurată de noi pe pereţi-
nu anii îi vreau stăpâni peste noi
ci mai degrabă clipa!

Înger, al meu, azi nu ştiu ce-mi eşti, ce-ţi voi fi!
nici ţie ce-ţi mai poate fi scris,
ce ştiu e că vreau să iubesc
în fiecare minut câte-o zi/ până când...
bătrânul cer ne va cădea în genunchi...

poezie de Daniela Pârvu Dorin (8 iulie 2016)
Adăugat de Daniela Parvu Daniela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul nebunului

Ei sunt cuminţi...
Eu sunt nebun...
Dar cum Eu sunt ce-am fost mereu -
Poate că ce-l cuminte-s Eu -
Deşi de câte ori le-o spun,
Eu pentru Ei... sunt tot nebun...

Ei mă urăsc că nu-s ca Ei...
Eu îi iubesc că nu-s ca Mine...
Ei beau
Şi mint fără ruşine -
Şi-n ochii prienenilor mei
Trec drept nebun... că nu-s ca Ei...

Lor nu le place amanta Mea...
Mie nu-mi place amanta Lor...
Ei văd cu ochii tuturor
Femeia...
Eu n-o pot vedea
Decât cu-ai mei -
Amanta Mea...

Dar cum din Ei toţi numai Eu
Nu sunt ca Ei,
Am să mă duc
De voia mea la balamuc -
Şi fiindcă nu-mi va părea rău,
Cumintele voi fi tot Eu!...

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!