Amorul unei marmure
Dacă mângâi prea mult o marmură,
Te trezești cu silicoză sau poți muri chiar,
Adică te răstrezești, ferește-te de oamenii călduți,
Nu sunt nici sfinți, nici diavoli, mai broscuți,
Ei cred că viața este o băltoacă, iar moartea doar o clipă, doar o joacă.
Iubirea-i doar un schimb, exchange-birou, un ring, alegi, alergi,
Adică un challenge, la mijlocul vieții omul crede
Că o pădure poate arde verde. Iar eu mă sinucid de mii de ori,
Viața mea este din piscuri și orori. Te rog să nu-mi răspunzi,
Așa cum ai promis, tăcerea-ți este mult mai grăitoare,
Ai preferat refugiul dinadins, într-un refugiu orice viață moare.
Tu uiți că Domnul ne-a dat glas și inimă și minte să cunoaștem,
Să învățăm a ne iubi, că de pripas sunt doar potăile.
Altfel de ce ne naștem? Sunt om ca orice om, dar om,
Tu ești ca mine, suntem miliarde, de ce să ne considerăm atomi?
Deși-n atomi este o inimă ce arde.
Miliarde de sălbatici insulari, vorbim tot mai puțin și tot mai rar,
Cp are fiecare jobul lui, ce-i pasă viața nu știu cui?
Ce-i pasă că se moare neîncetat, e cel mai ieftin faptul c-ai uitat
De-aproapele carele ne este totuși om, mai bine ne nășteam atomi.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre moarte
- poezii despre învățătură
- poezii despre vorbire
- poezii despre verde
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre serviciu
- poezii despre schimbare
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.