Finis coronat opus
1.
Înving cei care știu să se schimbe,
spune profesorul, el își este părinte,
el își este-nceputul, ca și sfârșitul
propriilor îndoieli, stingeți chibritul,
se roagă hârca din fundul peșterii,
în urma noastră vin meșterii,
aranjează, decopertează, poleiesc
tot ce e mucegai, scris diavolesc,
sunt într-o stare minunată,
strigă profesorul sub bolta renovată,
durerea s-a ascuns, aproape că nu mai este,
o adevărată beție a puterii celeste,
astfel vorbim, încheiem procese verbale
sub fiecare din cele patru portale,
profesorul căzuse de mult de la înălțime,
era dus pe targă prin mulțime
2.
Da, nu era, oh, nu era accesibil,
nu discuta, el gândea, contempla,
o ceață subțire îl învăluia,
sfâșiată când devenea irascibil,
ascunde comori, dezvăluia orori,
vulnerabil fiind, voia să pozeze,
cărțile domniei sale, metereze
ar fi fost, dar cărțile au viața lor.
Sunt un vinovat, nu aștept iertare,
sunt nemodelat, mi-am format eu singur
o statură care ar putea să-nvingă
prin ea însăși multe semne de-ntrebare.
L-am zărit în urmă într-un tren uitat,
într-o gară fără nume, fără linii,
încerca să prindă lacrima luminii
pe un geam, un abur verde-ntunecat.
poezie de Borids Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre înălțime
- poezii despre vorbire
- poezii despre vinovăție
- poezii despre victorie
- poezii despre viață
- poezii despre trenuri
- poezii despre speologie
- poezii despre sfârșit
- poezii despre schimbare
Citate similare
Eu îmi sunt părinte și mormânt
Eu îmi sunt părinte și mormânt,
Sporovăia profesorul în somn,
Este oare un început?
Nix răspuns. Un necaz nu vine de la sine.
Este-nsoțit de bucurie, așa-i?
Ah, ce stare minunată, cânta tenorul,
Durerea s-a ascuns, avem o beție adevărată,
Ce facem cu ea? Dar, uite-l pe profesor
În stradă, căzut de la al zecelea etaj,
Corecta chiar unele greșeli de exprimare
Din procesul verbal al accidentului său,
Ceasuri moi atârnau pe bara unui vehicul.
Era în decembrie.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre profesori
- poezii despre educație
- poezii despre început
- poezii despre transporturi
- poezii despre somn
- poezii despre muzică
- poezii despre greșeli
- poezii despre durere
- poezii despre ceas
Despărțirea de cărțile de vrăji fusese o adevărată problemă pentru Harry, pentru că profesorii săi de la Hogwarts îi dăduseră o grămadă de teme pentru vacanță. Unul dintre eseuri, unul deosebit de afurisit despre "Poțiunile de micșorat", era pentru profesorul pe care Harry nu putea să-l sufere cel mai tare, profesorul Plesneală. Sentimentul era reciproc și profesorul ar fi fost extraordinar de bucuros dacă ar fi avut o scuză ca să-l exmatriculeze pe Harry timp de o lună.
J.K. Rowling în Harry Potter Prizonier la Azkaban
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre timp, citate despre profesori, citate despre educație, citate despre vacanță, citate despre superlative, citate despre reciprocitate, citate despre cărți, citate despre bucurie sau citate despre adevăr
Profesorul
Profesorul nu dăruiește din înțelepciune,
Ci din dragostea și credința în frumos,
Așa ne gândeam, iar el se suise pe o treaptă mai înaltă,
Desfășurând larg mânecile halatului,
Mâinile sale erau subțiri ca surcelele,
În vorbele noastre gândirea era aproape ucisă,
Uneori ea respira în ritmul tăcerii,
Profesorul se îndreptă spre tablă și desenă un copac,
Apoi o pasăre, rădăcina care primește,
Fructul care se dăruiește, pasărea care cântă,
Perora profesorul, apoi se opri brusc,
Ieși pe ușă desfășurând larg mânecile
Halatului, în care se aflau mîinile sale subțiri
ca niște crengi. Vocea lui rămasă în clasă,
continua, hiena crudă urmărește lupul,
lupul capra, capra salcâmul înflorit,
începu să plouă, noi, copiii priveam pe geam,
eram singurii martori ai simfoniei.
::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::
Am scăpat, gigantul inamic s-a dovedit o insectă
Fără picioare, ochi, brațe, etc., dicis et non es,
Există un netimp al curajului, o eliberare din robia fricii,
Drogul este lașitatea raționalizată, zi de zi,
Șantaj? Da, șantajul se hrănește din teama reiprocă,
Șantajistul se teme mai mult decît victima.
Ai schimbat numele, dar nu și manșetele.
Nesus, centarul, e ceva de-nvățat de la el.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre păsări, poezii despre frică, poezii despre înțelepciune, poezii despre voce, poezii despre tăcere, poezii despre sclavie, poezii despre ritm sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Maiorul Carter: Janet Fraiser a fost o persoană excepțională. Era amabilă, amuzantă și talentată. Mai mult decât orice era curajoasă. Oricât de mult aș încerca nu pot găsi cuvintele potrivite care să o onoreze pe deplin, care să îi justifice viața. Din fericire am primit puțin ajutor. Dacă nu sunt suficiente cuvintele, există câteva nume care ar fi potrivite. Vorbim adesea despre cei care își dau viața pentru patrie, și deși Janet Fraiser a făcut asta, viața ei nu s-a rezumat la acest lucru. Urmatoarele nume aparțin nu celor care au murit servind patria, ci celor care sunt astăzi în viață datorită lui Janet.
replică din filmul serial Stargate SG-1
Adăugat de Spataru Cosmin, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață, citate despre patrie, citate despre vorbire, citate despre umor, citate despre talent, citate despre prezent, citate despre fericire, citate despre existență sau citate despre cuvinte
Un enorm pas în gol
Un enorm pas în gol și-n salvatoare ficțiune
Este demersul meu, spunea profesorul
scârțâind din pantofii noi-nouți,
atenție, fără personanțele inconștientului
viața ar câștiga, probabil, precizie și luciditate,
profesorul se aplecă să ajute un bătrân să urce pe trotuar,
să zgârii neantul cu unghia stiloului nu e o treabă de lepădat,
dar infinit mai frumos este să umbli ca Ioan Botezătorul
pe o umbră de pământ, sub un cer ce coboară
din stea în stea cu sunet de arginți suspendați,
nu fumați, scria deasupra ghișeului, nu vorbiți tare,
numărați restul în fața noastră, ca multe altele,
ne aflăm în plin progres, gândea încă profesorul,
dar mandatul poștal nu sosise.
De ce măsura iubirii este pierderea ei, uite o întrebare
Mai interesantă, deși cunoscută, ne-a poluat trei luni,
s-au smochinit strugurii, ce-ar fi să fie mai ferm,
cerul gurii noastre este spongios și plin de pustule,
urma o noapte în nuanțe de papagal gulerat, amiral roșu,
margarete palide, ah, portocale ca sânii.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre Ion, poezii despre încălțăminte, poezii despre timp, poezii despre sâni, poezii despre sunet, poezii despre struguri sau poezii despre salvare
Lucian și domnul To Kuny vorbiseră în șoaptă, mergând încet, undeva, pe la mijlocul grupului. Ceilalți erau răspândiți care mai de care, unii înaintea lor, alții în urma lor, admirând cu multă curiozitate tot ceea ce-i înconjura. Numai Lucian și colega lui, Lia (care era în urmă, împreună cu Ly), nu admirau aspectul peșterii în care fuseseră captivi. Primii, cel mai în față, se aflau cei doi roboți, care nu păreau deloc interesați de aspectul peșterii. Ei înaintau nestingheriți, fără a întârzia în admirarea interiorului și fără a comenta pe această temă. Erau secondați de Nistor, care se grăbea spre ieșire. Astfel, în cele din urmă reușiră să ajungă toți afară, unii înainte, alții mai în urmă, primii fiind tot cei doi roboți...
citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre speologie sau citate despre roboți
Profesorul
Profesorul nu dăruiește din înțelepciune,
Ci din dragostea pentru frumos,
Urcat la catedră, pe o treaptă mai sus,
Își desfășura mânecile halatului roșcat,
În care se aflau mâinile sale subțiri ca niște crengi,
În vorbele voastre, spunea el, gândirea este aproape ucisă,
Uneori ea respiră în ritmul tăcerii,
Apoi, se îndreptă spre tablă și desenă un copac
și o pasăre, iată, rădăcina primește, fructul se dăruie,
pasărea cântă fără sfârșit, precum D'Alembert în labirint,
se revărsă ca o minune peste noroiul vremii noastre,
Că doar așa s-a terminat vilegiatura, apoi ieși
desfășurând larg mânecile, a început ploaia,
hiena urmărea lupul cenușiu, capra salcâmul înflorit,
eram singurii spectatori la concertul culorilor.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păr roșcat sau poezii despre ploaie
Ani de-a rândul
Am trăit la fel ca toți călugării fără să știu că sunt
Am mâncat puțin și ce-am apucat fără să știu că am postit
Am îmbrăcat numai rochii lungi în urma cărora orașul se reașeza
Fără să știu că pielea mea era o prelungire a veșmântului monastic
Am mers pe jos până la casa mea, urcând și urcând poteci ale minții
Fără să știu că locuiam într-un lăcaș de cult pe care nu-l vedeam
Atât de bine era ascuns sub pleoape
În camera mea claustrală eram de fapt pe vârful unui munte
Unde nimeni nu ajungea, mi-am dedicat viața altora
Și le-am făcut jurăminte știind că nu e cale de întoarcere
Am băut numai apă de izvor așa cum fac asceții
Fără să știu că prin inima mea se putea vedea de la mare distanță
Distanța era de fapt goliciunea, doar cu ajutorul ei m-am putut găsi
Și pentru ea am învățat să confecționez zale care nu pot fi înfrânte
M-am separat de restul lumii inaptă: Vorbesc doar cu îngerii
Și-n părăsirea mea îmi sunt îndeajuns câteva cuvinte
Pe care ei ca lăptarii la prima oră a dimineții mi le pun la ușă
Dar mai ales am citit cărțile sacre și am contemplat priveliștile
Care-mi apăreau la geam după fiecare pagină, m-am pierdut în ele ani de zile
Îmi pare rău că nu pot fi găsită la timp
poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre îngeri, poezii despre înfrângere, poezii despre zile, poezii despre rochii sau poezii despre religie
Isaia cincizeci și trei
Cincizeci și trei Isaia
Ce direct azi ne descrie
Suferința și văpaia
Lui Isus din veșnicie
Cât de clar ni se arată
Cum a suferit Hristos
Ca viața fără pată
Noi s-o avem aicea jos
Era așa de disprețuit
Căci de la El fața-ți întorceai
Dar El pedeapsa noastră a primit
Și-a noastre chinuri le-a purtat o vai
Pedeapsa care ne dă pacea
Peste El iat-a căzut
Și-n El noi am primit iertarea
Căci jertfă vie s-a făcut
Noi rătăceam toți ca niște oi
De drumul lui fiecare își vedea
Și de viață eram cu toții goi
Iar moartea parte ne era
Dar Domnul a făcut să cadă
Nelegiuirea noastră asupra Lui
Și-n chinurile morții El să ardă
A suferit amar Ființa Mielului
A fost luat prin apăsare
Dar cine de pe vremea Lui a crezut
Căci El muri ca să primim iertare
De tot păcatul ce noi l-am făcut
A fost zdrobit prin suferință
Dar o sămânță de urmași El va vedea
Ce îl vor urma plini de credință
Cinstindu-i pentru veci Ființa Sa
Și rodul muncii sufletului Său
Îl va vedea și se va-nviora
Căci El ni-e Domn și Dumnezeu
Cum azi ne spune Evanghelia
El pe mulți dar îi va pune
Într-o stare după voia Lui Dumnezeu
Și despărțiți de astă lume
Cu totul smulși din ce e rău
De aceea partea Lui i-o voi da
Tatăl Sfânt iată ne spune
Cu cei mari la dreapta Mea
Căci El a biruit în lume
Doar El s-a dat singur la moarte
Și cu cei fărădelege
Păcatele să le poarte
De ele să ne dezlage
Căci El a găsit de bine
Să se roage pentru vinovați
Plătind cum n-a plătit nime"
Ca noi azi să fim iertați
20-01-2022 M.
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre iertare, poezii despre creștinism, poezii despre suferință, poezii despre Iisus Hristos, poezii despre suflet sau poezii despre sfinți
Profesorul mediocru vorbește. Profesorul bun explică. Profesorul foarte bun demonstrează. Profesorul eminent inspiră.
citat din William Arthur Ward
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe citate despre mediocritate
Adevărata esență de viață
A fost odată un visător
care era cu gandul
în altfel de lume!
El prefera să trăiască
cu cărțile lui Sheakspeare,
ca un copil, căruia îi plăceau
filme clasice și desene animate,
care i-au rămas în inimă!
Dar acestea sunt vise
aproape toate imposibile.
El a fost și în căutarea
unor vise, în care banii
nu au importanță
și oricum el voia o lume
în care să fie liber,
să-și urmeze pasiunea sa,
fără frică, fără resentimente.
O lume în care nu există umilință,
ci acceptare,
adevărata esență.
Cel mai important lucru
pe care se bazează viața este
o lume în care oamenii sunt respectuoși
și iubitori de mediul înconjurător.
În ziua de azi ar fi existat
mai puține tipuri de cancer,
prevenirea este mai bună
decât vindecarea,
într-o lume civilizată,
care urmează adevărata esență,
și anume apă, pământ, animale și plante,
toate naturale fără chimicale.
poezie de Eugenia Calancea (10 iulie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre existență, poezii despre zoologie, poezii despre superlative, poezii despre respect, poezii despre prezent, poezii despre plante sau poezii despre libertate
Nu eu sunt profesorul Limbii Române, ci Limba Română este profesorul meu!
antimetabolă aforistică de Costel Zăgan din Inventeme (25 septembrie 2018)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai multe aforisme despre limba română, aforisme despre România, citate de Costel Zăgan despre România, aforisme despre profesori sau aforisme despre educație
Când, de bine-de rău, mi-am reluat cursurile, relațiile mele cu profesorul de istorie, care era foarte mândru de mine, au devenit de așa natură încât am îndrăznit să-i cer noutăți despre Mekor Hayyim. Spre surprinderea mea, îmi declară că nu cunoștea acest nume. Nu-și amintea nici de numele suplinitoarei sale, dar era cu siguranță altul. Trăgeam de aici amara concluzie că se senilizase.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre siguranță, citate despre natură, citate despre mândrie, citate despre istorie sau citate despre devenire
Profesorul de geografie era cam supărat. Preda într-o clasă la care elevii mutau munții din loc.
aforism de Alex Dospian (iunie 2015)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe aforisme despre supărare, aforisme despre munți, aforisme despre geografie sau aforisme despre elevi
Bocet pentru Ăl Bătrân
Ce tragic timp păgîn,
Se-mparte țara noastră în partide,
De cînd l-am omorît pe ăl bătrîn,
Mormîntul lui nici nu se mai închide.
Am tras în el ca-n malul de pămînt,
Nu l-am putut în timpul vieții frînge,
Și el s-a dovedit de neînfrînt,
Că nu ne-a dat nici lacrimi și nici sînge.
Cu el am omorît-o și pe ea,
Într-un concurs fanatic de păcate,
Și-atunci păcatul nostru devenea,
Mai greu ca ale lor, împreunate.
Așa puține vorbe mai rămîn,
Într-o tăcere plină de rafale,
Și vai!, l-am omorît pe ăl bătrîn,
Erori peste eroarea vieții sale.
Se-mpleticea de parcă era beat,
Și totul îi apărea confuz, departe,
Prin gloanțele cu care l-am marcat,
El inspira și aer, dar și moarte.
Și el ne-a fost măcar o dată baci,
Și noi i-am fost măcar o dată turmă,
De ce am apăsat pe-acel trăgaci,
Cînd moartea și-așa venea din urmă?
Ne trebuia și milă și efort,
Să le putem concilia pe toate,
De ce am dorit să-nceapă cu un mort,
Aceste ziduri de maternitate?
Eram români și el era român,
A fost și crimă, dar a fost o gafă,
De ce l-am omorît pe ăl bătrîn,
Cu mîini legate, împușcat în ceafă?
Voi nu vedeți că nu putem dormi?
Voi nu vedeți că țara nu mai doarme?
Din zori de seară pînă-n zori de zi,
Strigoiul lui aleargă prin cazarme.
Își plînge țara ori de cîte ori,
De drama ei se-atinge și îl doare,
Strigoi bătrîn ce cîntă "Trei culori",
Cum face la beție fiecare...
Acest strigoi de unde-ncepe tot,
Privește dintre stele pe fereastră,
Din buzele ce a vorbi nu pot,
Pornește cinic libertatea noastră.
Și totuși într-un tragic timp păgîn,
I-am încărcat cu întuneric pasul,
De ce l-am omorît pe ăl bătrîn,
Și nici măcar nu-i facem parastasul?
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre strigoi, poezii despre România, poezii despre țări sau poezii despre întuneric
Seara, înainte de culcare, Karl s-a dus la fereastră, s-a urcat pe un scaun și s-a uitat prin rotocolul de pe geam. Afară începuse să ningă și un fulg, cel mai mare, s-a prins de marginea unei cutii de flori; fulgul a crescut până s-a prefăcut într-o femeie îmbrăcată cu o rochie albă, care parcă era țesută din mii și mii de fulgi de zăpadă. Femeia era frumoasă și gingașă, dar era de gheață, de gheață sclipitoare, și totuși era vie; ochii îi străluceau ca două steluțe, dar nu stăteau o clipă locului. Femeia a dat din cap și a făcut un semn cu mâna către fereastră. Băiețașul s-a speriat și s-a dat jos de pe scaun și i s-a părut că la geam bate din aripi o pasăre mare.
Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre femei, citate despre zăpadă, citate despre sperieturi, citate despre seară, citate despre rochii, citate despre păsări, citate despre ochi sau citate despre mâini
În bezna tunelului
Demult, am urcat într-un tren, fără vagoane,...
Era pentru prima data când urcam într-un tren
M-am urcat în primul tren din gara vieții mele
Ciudat, nimeni nu știa ce destinație are, nici eu
Mergea încet la început, șinele erau de vină,
Tot timpul, am stat cu ochii pe geam,
Am văzut tot ce se putea vedea...
Sate, comune, orașe, spitale, școli, biserici...
Am văzut mai multe biserici decât școli și spitale,
Și multe umbre cu chipuri de oameni,
Am văzut mai multe orașe decât sate,
De fapt am văzut sate cu pretenții de oraș
Ce bine că luasem trenul, nu erau autostrăzi
De ce? Nu vrem, nu avem nevoie, nu ne trebuie,
Mai bine cu trenul, cine să mai fure?
Am vrut să sar din tren, să o iau pe jos înaintea lui,
Am vrut să împrumut niște aripi, să zbor!
Încotro să mai zbori în zilele de azi?
Nici orizontul nu se mai vede de atâta nepăsare
M-am răzgândit, era prea multă rugină..., pe aripi
După un timp, trenul a intrat într-un tunel,
Oare urma să iasă curând din el?
Mi-a fost teamă, de când am urcat în tren,
Nu știam, cât de lung e tunelul în care intrasem,
Nu se vedea nicio lumină, la capătul lui
Era un tunel în care intrai, dar nu știai când ieși
Și dacă în tunel s-ar fi produs o catastrofă?
Unde am fi mers să ne vindecăm rănile?
Spitale nu avem, la biserică nu mergi să te vindeci
Să mergi toată viața prin tunel? E dezolant!
Mergeam prin tunel de o viață și tot întuneric era,
N-am cunoscut pe nimeni în trenul acesta
Oare care era stația terminus și când avea să fie?
Mai bine aș fi tras semnalul de alarmă!
Nu poți să-nvingi destinul, nu poți să-l deraiezi
Trecuse atâta timp, de când urcasem în tren,
Era înfiorător de întuneric, și trenul, tot mai mergea
Aș fi putut să sar din acest tren, al întunericului,
Mi-era teamă să nu-mi fracturez sufletul
Pierdusem atâta timp mergând prin tunel,
Când am urcat în tren eram tânăr, acum...
Parcă a trecut o veșnicie, este frustrant,
Să te urci într-un tren fără destinație,
Să nu cunoști pe nimeni de care să-ți amintești,
Și să rămâi toată viața... în bezna tunelului...
poezie de Dan Duțescu din Orașul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre oraș sau poezii despre biserică
Viața însăși e o stare de tranzit între naștere și moarte... un peron unde te zbați să ocupi un loc într-un tren... ești fericit că ai prins un loc la clasa I sau la fereastră... altul e necăjit că a rămas în picioare pe culoar... alții nu reușesc să se prindă nici de scări, rămân pe peron să aștepte următorul tren... Și fiecare uită, poate, un singur lucru... că trenurile astea nu duc nicăieri... cel care a ocupat un loc la fereastră este, fără să știe, egal cu cel care stă în picioare pe culoar și cu cel care vine abia cu următorul tren... în cele din urmă se vor întâlni toți undeva, într-un deșert, unde chiar sinele se transformă în nisip... în loc să se uite în jur, oamenii se îmbulzesc, se calcă în picioare, își dau ghionturi...
Octavian Paler în Viața pe un peron
Adăugat de Ioana Faur
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre trenuri, citate despre promisiuni, citate despre picioare, citate despre nisip, citate despre naștere, citate despre moarte sau citate despre gări
Un tren, o gară, o viață
te-am așteptat în gară iubito
o viață întreagă
plecau trenuri grăbite spre vremea de apoi
apoi nu a rămas nimeni în gară, decât noi
treceau trecători, prin noi, pe lângă noi
azi noi nu eram doi
mereu mă întreb, unde eram noi
eram străini, într-o gară de doi
era frig și era ger, între noi, amândoi
trec trenuri, prin gară, prin noi
eu am așteptat într-o parte
tu nu ai venit astăzi la noi
un tren, o gară, o viață
și o iubire uitată între noi
te-am așteptat iubito, într-o gară
în suflet, o chitară ruptă de gânduri
în mână, un trifoi cu trei foi
trenul s-a dus
nu a oprit între stații
a plecat fără noi
trec timpuri în gara uitată de lume
cafeaua arde pe masă
nu e nimeni acasă
tăcerea, uitarea, zace în noi
iubirea plânge pe-o bancă, iubito
în gara aceea, la margine de noi
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre uitare, poezii despre gări sau poezii despre plâns
În prima zi de școală, intrând la prima oră din cariera ei de dascăl, se petrece un mic incident. O piuneză tronează pe scaunul de la catedră. Ina își aduce brusc aminte că profesorul de pedagogie din facultate le-a spus că sunt foarte importante primul gest și primele cuvinte pe care le adresezi unui colectiv de elevi căruia i te înfățișezi pentru prima dată. Ina ia piuneza și o pune în colțul drept, îndepărtat, al catedrei. "Bună ziua, copii. Eu sunt profesoara voastră de română. Să ne cuoaștem!" Deschide catalogul și face apelul. Apoi își spune și ea numele. Lecția a fost minunată. Liniștea s-a așternut și curiozitatea i-a făcut pe copii să fie numai ochi și urechi. La sfârșitul orei, Ina ia piuneza de pe catedră, o pune pe scaunul profesorului, acolo unde o găsise, dă bună ziua și iese din clasă. Era clasa a VIII-a. Din acea zi, acei elevi au divinizat-o...
Ana Vida în La limita normalului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre ore, citate despre școală, citate despre urechi, citate despre sfârșit, citate despre pedagogie, citate despre lecții sau lecții de engleză