Reverie

Rămân copacii goi
Cu simţ de nimic în sânge,
Lumina lunii ca un felinar
Din ceruri se răsfrânge,
Apele îşi scutur' ochii
Privind mai rar spre zboruri de cuvinte,
Idila dintre zori şi creste de visare
Sileşte viaţa de-a merge înainte,
Iar o pereche de apostoli
Din sufletul lui Dumnezeu
Coboară-n valuri de nisipuri,
Coboară trist, coboară greu,
Căci nu doresc să se desprindă
De mirul veşnic. Totuşi, lăcrimând
Privesc în ochi Iubitul Tată
Şi parcă vrând-nevrând
Se îngrijesc de trecătoarele ambiţii
Ale muritorilor de rând...

poezie de Mariana Bubuioc (27 aprilie 2011)
Adăugat de Mira Condor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel de Paşte

Din ceruri coboară o linişte-adâncă,
Aprinsă credinţă în noi se revarsă,
Iubirea ne cheamă, ne cere poruncă,
Doar mieii prin ţarcuri o lacrimă-şi varsă.

Ni-i viaţa-ncrustată-n a inimii stâncă,
Lină lumină licăreşte neştearsă,
Din ceruri coboară o linişte-adâncă,
Aprinsă credinţa în noi se revarsă.

Mirosul de ambră din pulberea arsă
În sfânta Lui criptă mai stăruie încă,
Din ghearele morţii viaţa e-întoarsă,
Speranţa învie din lacrima-i stoarsă,
Din ceruri coboară o linişte-adâncă.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lumina lumânării

Când mă prinde dorul, de fata care-a plecat,
Nu pot trece norul. Nu am aripi de zburat.
Aprind o lumânare şi-n flacără privesc.
O văd strălucitoare şi-n lacrimi izbucnesc.
Din mirajul înălţării, din raiul vieţii sfânt,
Din lumina lumânării, coboară pe pământ.
Coboară-n vis la mine şi cu blândeţe-mi spune:
"Nu vreau să te văd plângând.
Îmi place să te văd râzând".
Mă mângâie pe faţă, pe frunte mă sărută,
Spre cer apoi se-înalţă, de unde-i coborâtă.
Din raiul vieţii sfânt, ea veşnic mă priveşte,
Eu muritor de rând, o văd cum străluceşte.

poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoria-i un fluviu...

Istoria-i un fluviu cu-nvolburări spumoase,
O bandă-ncet rulantă ce-alunecă etern
Venind din ceruri parcă să curgă-n văi pâcloase,
Iar azi e-n dreptul nostru... Putea-voi s-o discern?

E-atâta frământare în tulburele-i valuri
Când orizontul negru o-apasă-n chingi de fier,
Când lungi ruine cară lovindu-se de maluri
Şi sufletul ni-l sfarmă privind spăimaţi spre cer.

Nimic nu ne desfată când undele-s cu sânge,
Când umbre de rechini las urme fumegând;
Când fluviul se revarsă şi tot ce-i viu înfrânge -
Istoria e-o dramă ce nu piere nicicând!

Şi totuşi, câteodată - dar rară-i întâmplarea -
Fluviul se-mbracă-nuferi şi-i clar - multicolor!
Cerul coboară-n ape schimbându-le culoarea
Şi-atunci din nuferi zboară îngeri cântând în cor...

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pereche

Să observaţi un lucru: un ţăran
nu merge cu nevasta niciodată
alături, ea foşneşte ca un lan
în faţa lui ştiindu-se chemată.

Chiar dacă dânsa se zăreşte-n urmă
şi el 'nainte merge gânditor,
inima ei se-ntinde, ori se curmă
ca flacăra în ochii lui de dor.

În văzul lui femeia e pământul
de semănat şi sărutat mereu,
din care ies feciorii şi cuvântul
cel potrivit la bine şi la greu.

Ea-şi leagănă lumina ca o luntre
'naintea paşilor acestui om
purtându-i sufletul de piatră printre
râuri de păsări negre şi nesomn.

Mereu trec unul după altul, parcă
dânsul ar fi copilul ei curat -
poate ţăranca e străvechea arcă
trecând peste potop întregul sat.

Că şi-a purtat doar înăuntru viaţa
prin valuri de războaie şi schimbări;
bărbatul când îşi urcă dimineaţa
femeia-i vine strălucind din zări.

Şi ca să-şi vadă însăşi rădăcina
se dă în urma ei pios c-un pas:
de moare ea, se năruie lumina;
de cade el, lumina i-a rămas.

poezie de Dumitru Ţiganiuc din Nord (Antologia poeţilor botoşăneni de azi) (2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea cu vin pelin

Liniştea se sparge-n valuri, scoicile se-nchid oval,
Marea spumegă pe maluri, luna curge în aval,
Gândul îmi îngheaţă starea şi cuvintele orbesc,
Mă inundă iarăşi marea... tot nebună te iubesc...

Am nevoie de cuvinte, de iluzii şi extaz,
Am promis să fiu cuminte, dar am lacrimi pe obraz,
Tu, în mintea mea bolnavă eşti un demon dar şi sfânt,
Eşti comoara din epavă şi blestemul din cuvânt...

Liniştea coboară-n valuri peste ochii mei vrăjiţi
De iluzia iubirii, de alai de-ndrăgostiţi,
Şi te văd cu ochii minţii, aplecat peste pervaz,
Lăcrimând în faţa lunii, trist, cerându-mi un răgaz

Să mai las cortina seara, să iubeşti necontrolat
Sânul pârguit ca para, trupul meu neconsolat.
Gura ta muşcând haotic buzele de-un roşu plin
Mă inspiră iar erotic... şi beau vinul cu pelin.

poezie de Marilena Velicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc în gol prin spaţiul dintre cuvinte

din nefericire nu pot să-mi opresc şi gândul
cum reuşesc uneori să-mi ţin respiraţia sub apă
dar tac din ce în ce mai adânc
cumva dincolo de groapa marianelor
ca un sfinx prins cu ochii pe cer
împărţind zodiile ca pe o azimă
iar lupa prin care lumea îmi pătrunde în vis
se răsuceşte ca o galaxie
în jurul unei inimi
care pulsează în ritm de blues

uneori spaţiile dintre cuvinte
conţin poveşti infinite
taman despre limite
iar poeţii sunt singurii care le pătrund
cu ochii privind spre nimic
ca spre cea mai mare certitudine

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc în gol prin spaţiul dintre cuvinte

din nefericire nu pot să-mi opresc şi gândul
cum reuşesc uneori să-mi ţin respiraţia sub apă
dar tac din ce în ce mai adânc
cumva dincolo de groapa marianelor
precum un sfinx prins cu ochii pe cer
împărţind zodiile ca pe o azimă
iar lupa prin care lumea îmi pătrunde în vis
se răsuceşte ca o galaxie
în jurul unei inimi
care pulsează în ritm de blues

uneori spaţiile dintre cuvinte
conţin poveşti infinite
taman despre limite
iar poeţii sunt singurii care le pătrund
cu ochii privind spre nimic
ca spre cea mai mare certitudine

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina Sfântă

Aştept lumina,
dar totul pare o visare,
dorinţele le-arunc în valuri,
le văd plutind
spre catargele
care apar în zare.
Pe plajă stă un pescaruş rănit,
având aripa ruptă
privirea lui e în depărtare,
În marea ce e mută.
Se prinde de mine
o iubire
şi gânduri mă-nconjoară,
mă uit la steaua
ce coboară
pe cer, încet, tăcută,
şi eu încă mai visez
lumina ce e sfântă.

poezie de Ion Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Senin de vară

Ochi migdalaţi pe un cer senin,
Vântul adie în înaltul lui,
Zâmbetul curge precum un izvor,
Susurul lui, mireasma de flori,
O şoaptă se-aude, zboară uşor,
Dulce ca mierea, roua din zori...
Lumina învăluie totu-n parfum,
În şoapte m-aud, privirea mă cheamă,
Din nou acel zâmbet pe-o rază coboară...
Aş vrea să-l privesc la infinit...

poezie de Alexandru Nicovici
Adăugat de Alexandru Nicovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutări

am rămas aici între voi
şi totuşi atât de departe de noi
lumina coboară devreme, uneori
alteori nici nu mai coboară
s-a ascuns supărată
pe unde a apucat
uitasem sa privesc răsăritul
şi am pierdut prezentul
nu'i bai
oricum nu era nimic de văzut
privesc la noi
oare mai suntem noi
fantasme obosite ce se târăsc pe drum
trăim în apusuri repetitive
pas cu pas, ceas de ceas
un drum clădit din oale
toate sparte şi mult fum
azi nu e mâine
iar mâine nu e nimic
gânduri fugare şi temeri ciudate
bântuie astăzi prin sate
prin oraşe nu s-au mai dus
oricum, erau duse de mult
am plecat
şi totuşi am rămas
aici, printre voi
căutându-ne pe noi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezmăţul cuvintelor

te privesc ca pe o trecere
din noapte spre zi
din adâncuri spre înălţimi
o trecere...
din trecut spre prezentul pe care-l împart:

început

cuprins

încheiere

tu ai ales începutul
cuprinsul mă doare pe mine
sfârşitul rătăcindu-se în cuvinte
murinde înaintea rostirii

aceeaşi direcţie necunoscută stă pe umerii mei
semnul însingurării lipit pe frunte mă poartă
spre inima timpului din care n-a mai rămas nimic

un nume uitat într-o clipă
zâmbeşte întunecimii ce urcă şi coboară
despicată de himere într-un dezmăţ de cuvinte

te privesc ca pe o trecere cu pantofii tociţi

poezie de Elena Toma
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E atata pace...

E atâta pace... în sufletul meu...
căci ochii mei privesc spre Tine....
deşi mă-nconjoară furtuna
şi norii sunt tot mai grei,
Te privesc... şi flori de tei
îmi ningi printre pleoape...

eşti tot mai aproape...

sunt valuri ce frâng tot ce-ntâlnesc
şi-n spume ar vrea să mă frângă...
dar Tu, din înaltul ceresc
ai venit si îmi spui „locuiesc
în inima ta, ca nicicând,
să n-o las să plângă!”

şi ştiu că se poate...

cu Tine păşesc
pe întinderea de ape,
deşi vin talazuri iar vântul, prăpăd,
ar vrea ca nimic să nu scape,
dar Tu mă ţii de mână...

E atâta pace... în sufletul meu...
căci ochii mei privesc spre Tine....

poezie de Aurelia Tarniceri
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muntele

Unii oameni urcă pe munte
pe cele mai cunoscute trasee;
alţii din ignoranţă sau din frondă
incearcă să urce pe cele mai grele
şi necunoscute itinerare
iar alţi în schimb aleg din comoditate
cele mai uşoare drumuri
numai că acestea
coboară, coboară, coboară...

Cine nu se apropie de Dumnezeu
în fiecare zi, acela se îndepărtează
de Dumnezeu în fiecare clipă

poezie de Ion Untaru din manuscris
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arată-mi, Doamne, calea...

Arată-mi, Doamne, calea... doresc s-ajung la Tine...
M-am săturat de lumea de lacrimi şi suspine...
Deschide-mi ochii, Tată, să pot vedea Lumina
Ce haina-mi curăţeşte şi-mi şterge toată vina...

Arată-mi, Doamne, calea... vorbeşte-mi din Cuvânt
Şi aripi dă-mi să zbor spre ceruri cu avânt...
Mai dă-mi credinţă, Tată, cât bobul de muştar
Să ştiu că alergarea-mi nu este în zadar...

Şi de vor fi furtuni şi valuri să mă bată
Mă ocroteşte iarăşi cu mâna Ta de Tată...
Rămâi cu mine, Doamne, de-i rău sau de e bine
Arată-mi Tată calea ce duce către Tine!

poezie de Maria Luca (5 februarie 2017)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între ape

era atât de întuneric în mine
încât mă împiedicam de gânduri
mi-am lăsat sufletul în vatră
plecând să dorm între ape
m-am trezit în zori, printre flori
roua se scurgea din inimă în iarbă
ţineam în mâinii flacăra
o aşezam în zori din poartă în poartă
să lumineze calea celor ce vin
se tânguiau constelaţii între gene
eram nelinişte, lacrimă şi sânge
lunecam printre gânduri, tăcerea aceea şi azi mă apasă
căutam bezmetic începutul în lumea asta surdă şi oarbă
apele au uitat apoi să mai curgă
timpul a tăcut în bezna din jur
umbre se frângeau printre şoapte, în noapte
mă învălui în despletiri de ape
în stropii cruzi de rouă
iar vântul printre stele privirea şi-o coboară
păşesc prin veacuri îngheţate, veşnicia să o mângâi
cu buze flămânde
mă întorc din somn să rătăcesc mai departe pe ape
ruga mea a rămas o umbră târzie
încotro curg răzleţe păsări călătoare
sădesc hotar între nimic şi ireal
păşind tot mai departe de prăfuitul ideal
lumina unui început sfârşit înainte de început
având mereu în tâmple vaiet surd
în ochi se aprindeau ruguri de sori
ochii însetaţi de lumină căutau o rază de soare
şi am plecat, aiurea, haihui
mă apropiasem prea mult de porţile timpului
şi am ars tăciune în vânt, a ultimă îmbrăţişare
în zori nufărul a înflorit între ape

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piatra arsă

Se scurge-n noapte -o altă zi
pierdută-n paşi lăsaţi pe drum
de nerăbdarea lui de-a fi
în casa ce-i, demult, doar scrum.

E vie, încă, -n mintea lui
şi îi vorbeşte tot mai des,
dar el nu spune nimănui
ce, numai el, a înţeles.

Şi merge, merge unde-a fost
o casă-n care a iubit,
iar viaţa lui avea un rost:
era atât de fericit.

Păşeşte, zilnic, pe un drum
cu ochii goi, privirea ştearsă,
şi nu ar renunţa nicicum
la clipele pe-o piatră arsă.

Acolo doar, privind senin,
spre Soarele ce dă-n apus
se simte, iar, de viaţă plin
în amintiri de nerăpus.

E-acolo el, e-acolo ea,
cu ochii înspre depărtare,
spre cerul care ar putea
să le aştearnă iar cărare

Pe care-n amintiri, în vis,
o vede şi o vrea întoarsă
aici, la el, în Paradis,
pe-un ciot de lângă piatra arsă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răspuns la "Aş fi putut să fiu", scrisă de Velicu Marinela

Eu m-am născut în toamnă... Ce folos?!
Căci toamna-n mine-ades îşi face casă...
Că ploaia parcă n-are nici un rost
Şi-s singură în casă şi la masă.

Din ochi, pe vreascuri ude de argint
Pică din mustu-amărăciunii mele...
Sunt frunza care cade la pământ
În goana ei nebună după stele.

Foşnesc de ne-cuvinte şi de dor...
Un dor de-a fi şi eu o primăvară,
Să-nmuguresc, să nu mai pot să mor
Cu înc-o zi în fiecare seară...

De ce să cadă bruma peste noi?!
Să fim o simfonie de durere
Cu ploaia rece... cu copacii goi...
Mai bine să fi fost un cer de miere!

Cum?! Să mă plec în repetate rugi?!
Un cer de frunze şi-un pământ de nori,
De-ar fi ca osanale să-mi aduci,
Eu tot sunt vis de primăvară-n zori.

Pe umeri cu un şal liliachiu
Şi în priviri purtând de veacuri toamna,
Eu veşnic primăvară o să fiu
Cu ochi chihlimbării precum arama.

Mai protestez... Cedez într-un târziu...
Când vine ceasul parcă nu-mi dau seama,
Căci penitentă prea de timpuriu,
În propria-mi cenuşă, sunt tot toamna...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul coboară, nimic nu mai urcă

Două beţe solare poartă mantaua
Printre sălcii cu palide frunze,
Valurile mării răvăşite-s de vânt,
In inima mea foşnesc buburuze.

Un biet univers adoarme în palma
Viorii ce cântă-n tristeţe,
Porumbeii pe-o creangă de umbră
Dansează cu frunţile creţe.

Un leu desenat frumos pe-un sărut
Priveşte ştrengar cum sângele sui
În cupa speranţei anume căzută
În cleştele straşnic al fălcilor lui.

Pe-obraz mă mângâie complice
Patina suavă ce râmă de-a sila
Şi-mi face pat veşnic sub flori
Să dăinui în vise de-arome idila.

Beţele mele se frâng în tăcere,
Lacrimi fierbinţi în piept se usucă,
Marea înghite arcuşul viorii,
Totul coboară, nimic nu mai urcă!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

De-o dimineaţă, parcă două,
Ceva îmi este de mirare,
Se-aude frunza cum tresare
Când se alintă-n zori la soare
Mărgăritarele de rouă,

Şi-un greieraş, ca după nuntă,
Pierdut aiurea pe islaz,
De supărare şi necaz
Ne-având o clipă de răgaz
Din scripca lui abia mai cântă,

Iară în plopii de la gară,
Sub mieluşeii albi de nori,
Un cârd, agale, de cocori
Se-ngână cu privighetori
Făcându-i parcă de ocară;

Însă aud osii de care
Şi zarvă mare peste vii...
Din mâini ţesute-n flori de ii
Coboară iz de razachii
Spre ale teascului izvoare...

Dar, ce să mai întreb prorocii,
Căci mi-au ajuns ochii s-o vadă
Pe Mărioara prin ogradă,
Înumărând, pusă pe sfadă,
Că tot nu îi ieşeau... bobocii!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

De-o dimineaţă, parcă două,
Ceva îmi este de mirare,
Se-aude frunza cum tresare
Când se alintă-n zori la soare
Mărgăritarele de rouă (!)

Şi-un greieraş, ca după nuntă,
Pierdut aiurea pe islaz,
De supărare şi necaz
Ne-având o clipă de răgaz
Din scripca lui abia mai cântă,

Iară în plopii de la gară
Sub mieluşeii albi de nori,
Un cârd, agale, de cocori
Se-ngână cu privighetori
Făcându-i parcă de ocară ;

Însă aud osii de care
Şi zarvă mare peste vii...
Din mâini ţesute-n flori de ii
Coboară iz de razachii
Spre ale teascului izvoare!

Dar ce să mai întreb prorocii (!)
Căci mi-au ajuns ochii s-o vadă
Pe Mărioara prin ogradă,
Înnumărând, pusă pe sfadă,
Că tot nu îi ieşeau... bobocii!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!