Între ape

era atât de întuneric în mine
încât mă împiedicam de gânduri
mi-am lăsat sufletul în vatră
plecând să dorm între ape
m-am trezit în zori, printre flori
roua se scurgea din inimă în iarbă
ţineam în mâinii flacăra
o aşezam în zori din poartă în poartă
să lumineze calea celor ce vin
se tânguiau constelaţii între gene
eram nelinişte, lacrimă şi sânge
lunecam printre gânduri, tăcerea aceea şi azi mă apasă
căutam bezmetic începutul în lumea asta surdă şi oarbă
apele au uitat apoi să mai curgă
timpul a tăcut în bezna din jur
umbre se frângeau printre şoapte, în noapte
mă învălui în despletiri de ape
în stropii cruzi de rouă
iar vântul printre stele privirea şi-o coboară
păşesc prin veacuri îngheţate, veşnicia să o mângâi
cu buze flămânde
mă întorc din somn să rătăcesc mai departe pe ape
ruga mea a rămas o umbră târzie
încotro curg răzleţe păsări călătoare
sădesc hotar între nimic şi ireal
păşind tot mai departe de prăfuitul ideal
lumina unui început sfârşit înainte de început
având mereu în tâmple vaiet surd
în ochi se aprindeau ruguri de sori
ochii însetaţi de lumină căutau o rază de soare
şi am plecat, aiurea, haihui
mă apropiasem prea mult de porţile timpului
şi am ars tăciune în vânt, a ultimă îmbrăţişare
în zori nufărul a înflorit între ape

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adâncuri

tăcerea s-a culcat între şoapte
timpul coboară agale în vale
nimeni în cale
se scutură în zare petale de floare
stele-n fântâni
umbre se scurg în oglindă
păşesc peste ape
cu măşti de oţel între pleoape
în palme adun lut milenar
focul arde în vatră
se coace şi timpul rămas
mă aşez între râuri
din care sorb cu sete
cerul uitat între ape
mă voi trezi în zori
când clipa se-ntoarce stele
şi voi vâsli
spre ţărmul umbrei mele
voi pleca în nefiinţă
în dansul ploilor în noapte
şi din adâncuri
mă reîntorc în ape

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşi printre gânduri

în despletiri de ape
stropi cruzi de rouă nouă
ore de linişte
se întorc în somn să doarmă o clipă

dar eu
vârtej de gânduri ireale
călătoresc în stranii aurore
corabie ce trece spre lumea preacurată

mai curge o clipă
tace gândul
mă ascund în suflet
durerea mea să o păstrez

şi-am troienit aseară gândul
iar timpul a uitat să curgă
pământul s-a oprit în întuneric
nici vântul nu mai bate

tăcut-au stelele în oglindă
doar îngheţate ape de pe pleoape
vecia o măsoară
suavă clipă, mă despart de toate

de unde vin
unde se duc
răzleţe gânduri trecătoare
te întreb, tu, Demiurg, de ce oare

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

sunt pas în geometria oarbă a timpului
sunt lacrimă purtată de vânt
sunt ţipăt prelung peste ape
sunt apa ce se zbate în fântâni
sunt fluier ce cântă pe drum
printre maci roşii de câmp
timpul, zbor scurt prin iarba stelară
lumina plânge în cuvinte nerostite
pe drum, un schit între gânduri
muşchiul e umed, e verde
în vatră se stinge ultimul ciot
ciobanul coboară agale în vale
oile dorm în picioare
un câine latră bezmetic pe drum
lumina îşi freacă privirea de umerii munţilor
în iarbă, flori galbene şi clopoţei
sub copaci mai trece un an
visul e lung şi e greu, a povară
noaptea deschide privirea, ascultă
în zori, cântă cocoşii în tindă
pe ţărm, păsări de apă coboară
să bea apă sfinţită de gânduri
în zare, sălbaticul cer
se frânge în ape de munte

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tic-tac, tic-tac

era la început
se scurgeau stoluri de păsări
peste pleoape obosite
se scutura timpul rămas printre crengi
am prins în palme clipa
urmele au rămas la temelia lumii
pe drum treceau oameni, pe rând
pe buze cuvintele şterse
suspina şi vântul prin colburi
aşterneam gânduri pe scoarţa copacilor despuiaţi
fânul cădea sub coasa gândirii
era miros crud de iarbă
scriam pe diagonala inimii
uneori dormeam în subsolul materiei
cerul îşi aruncase poverile pe tâmple
rătăcit era sufletul meu
eram eternul pribeag pe un ciob de speranţă
era târziu şi porţile se închideau în gând
vâsleam printre torente
mă întorceam înapoi păşind printre secole frânte
din larg veneau valuri
să spargă lumina în pulberi de gânduri
eram viu între timpuri uscate
în zori, ecoul a ţipat
şi am fugit înăuntru
la poartă a rămas o inimă, atât

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi

foşnesc aripi de ceară într-o toamnă târzie
se scutură gânduri pe aleile vieţii
caut zorile între oglinzi parale
cuvântul a obosit în căderi
străin călător în despletiri de şoapte
corăbii se scurg în miraj trist peste ape
legasem veşnicia cu o sfoară de tărm
mi-era sufletul rană şi visul destin
pasul mă aşteaptă, mă poartă
timpul sapă arabescuri pe nisipul stelar
strigătul singurătăţii mă doare
sunt umbră ce pluteşte pe ape
amurgul abia merge
cad fluturi obosiţi sub steaua polară
trupul se strânge, pelerin al nopţii, timpul măsoară
în zori a înflorit un ghiocel, în zare
sămânţă rară, e o floare
adorm în noapte între petale de crin
în zori, dezbrac somnul
învelind trupul gol cu raza de soare
va veni aici, o zi fierbinte
se vor coace cireşii în mai
rămâne flacăra ce mângâie trupul
femeie, mirifică vrajă şi dulce otravă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o noapte

privesc orizontul cum plânge
aici, între ape
lumina a răsărit sau poate a pierit
printre învolburate ape
s-a stins plângând printre şoapte...
pe ţărm, vântul bate şi bate
sălbatic în noapte
aici, peste ape
corăbii vin sau pleacă, pe ape

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din În neliniştea gândului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taina nopţii

cu privirea pierdută în zare
mă joc cu ciobul de lună
seara aşez întrebări
în ciuturi de lemn
însetat de lumină
mă zbat între pulberi de stele
în dansul cosmic
al unui etern semn de întrebare
aş vrea să prind lumina în palme
o zi, o dată
alteori aprind luceferi pe cer
cu o rază
printre satanice umbre
uneori mă destram în oglinzi paralele
murmură ziua, se zbate şi timpul rămas
mai picură cuvinte în ape
peste pleoape ferecate
iar din ape
dor se naşte într-o privire
dor de ducă, spre fătuca din poveste
renasc în zori, printre lacrimi, suspine
ştii, rătăceam între pleoape
mă aşteptai în şoaptele nopţii
în tandre unduiri de coapse
pe sâni, dogoarea cerului aprins
voi coborî încet-încet la tine
nu, nu fugi
reazemă-ţi visul de acele clipe
voi veni printre falduri de vise
spre nufărul iubirii
ce m-a fermecat odată, într-o noapte

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poarta

păşesc printre veacuri uitate
în mâini port a mea soartă
ruine în jur şi paşii se scurg
tăcerea bate în poartă
gândul mă poartă
un zumzet se aude prin ani
mai latră un câine în poartă
se strecoară anotimpuri sub paşii rămaşi
ce vreme, ce soartă
să bat din poartă în poartă
trec ani trec spre soare apune
apune un gând pe strune de vânt
păşesc printre spini şi gânduri mă înţeapă
închid în mine cuvinte
se strânge în palme ţărâna
lumina se stinge în gol
plec spre apus şi gândul mă poartă
din poartă în poartă
se aprind în copaci cuiburi
mai plânge o mierlă pe umerii sorţii
se închide o uşă, se deschide o durere
mă caţăr pe ziduri pe picioare de humă
port pe buze surâsul uitat între pleoape

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departe, departe...

mă cheamă tăcerea clipelor ce mor
de drag, de dor
pe triste versuri plânge o melodie
doar o melodie
adie pe corzi rupte
cheamă depărtările
ce lungi, pustii, sunt zările
privesc înainte păşind peste ape
mi-e sufletul oglindă în valuri înspumate
pe o stâncă golaşă, pitică
o rândunică plăpândă şi mică
clipeşte din aripi
să zboare pe mare, în dulce visare
ce reverie
barca alunecă pe ape
în cale, în zare
sirenele cântă, mă cheamă
ce suavă chemare
vâslesc între ape
cu mâna cufundată în gânduri
pe ţărmuri de suflet uitate
păşesc mai departe pe ape
departe de lume, departe de toate

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între zdrenţele vieţii

grăbit,
treceam mai departe
din poartă în poartă
fără răspuns, căutând a mea soartă
noaptea venea pe întinsele ape
pe ţărm, vântul vorbea trist
cu timpul, cu valul
pe mâini se scurgea a gândurilor ceară
din obosite pleoape
păşeam rătăcit
de viaţă, de mine, de toate
străin era drumul şi ceaţa mă doare
plouă mărunt pe o stradă
se ascundeau tăceri în unghere
şuvoaie se izbeau de tâmple cărunte
pe trup aşezasem haine murdare şi rupte
eram doar o fiinţă trecătoare, pe picioare de lut,
păşind prin gunoaiele lumii
azi mai departe nu pot a mai trece
mă lovesc de ani milenari
croiesc o haină din fâşii de suflet
să mă învelesc în zile de jale
uneori vorbesc să nu uit
apoi tac, să nu ţip
trist, mă retrag între zdrenţele vieţii
să plâng

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuibul

pe degete litere
pe buze cuvinte
pe coală întrebări
la răscruce de timpuri
versul curge şi se scurge
printre flori şi nestemate
rug în mine şi în sânge
plânge dorul printre voalul de cuvinte
plouă iar, e frig în toate
tu mă aştepţi în largul mări
într-o barcă ferecată între valuri
trece un val şi vălul cade
dezvelind în larg, pe ape
o fecioară între ape
bate inima întruna
trec şi păsări migratoare
căutând un cuib, o casă
bate vântul, ţipă ploaia
am rămas pe ţărm de lume
aşteptând un dor, o boare

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre gânduri

locuiesc în scorbura lumii
alungat de toţi şi de toate
închis între gânduri, pierdut printre oameni
seara mângâi pietre sau ascult siderat tăcerea timpului
pic-pic-pic, apoi nimic
uneori strivesc păienjenii de pereţii sufletului
nopţile rătăcesc printre umbre
stele nu am, le-am pierdut într-o fatidică clipă
la o partidă de cărţi cu moartea
au rămas doar tragice cuvinte
ce se pierd la răscruce de drumuri

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi

tic-tac, tic-tac
ceasul s-a poticnit într-un ciob
s-a oprit, apoi a tăcut
am ţipat atunci la porţile timpului ucis într-o noapte
nimeni nu m-a auzit
uneori mă regăseam între buze ascunse în primăveri
atingeri din trecut, pe unde am trecut odată, poate niciodată
o adiere îţi mângâia paloarea unui surâs
foşneau frunze uscate în toamne uitate
eram scoică risipită în nisip milenar
un suflet pierdut într-un psalm
căutam un strop de mare, în zare
mereu mă întrebam, mai era marea o mare
alteori desenam pescăruşi pe asfalt, mă priveai
renăşteai în zori din mare, în cântecul tragic al valurilor
la ceasuri târzii îmbrăcate în şoapte
se frânge amurgul, cuvintele au început să mai moară
tăcerile mă apasă, eu zac în negura lumii, printre lacrimi, păcate
uneori ascult tăcerea în noapte, mă doare
pic-pic, apoi nimic
e ceară în suflet, sunt suflet de ceară în bezna milenară
un suflet sfâşiat, trecător pe drum la ore târzii
mă zbat şi mă tem
pe frunzele reci se scutură amintiri, se scutură şi timpul rămas
clepsidra lumii e spartă
rătăcit în valuri târzii, te caut în noapte, străină sau cine oi fi
stingher călător printre şoapte, sunt frântură de vis din timpul ucis
de rămas nu a rămas nimeni
amurguri de ceară se aştern peste pleoape
plâng stele pe cer, mă ceartă, mă cheamă
şi totuşi doar pe tine te aşteaptă
femeie a nopţii, femeie în noapte
plouă prelung şi mi-e frig
plouă şi timpul spală gânduri în piatră
fiorul nopţii uitată, în noaptea existenţei noastre
ploile se întorc în privire, e toamnă în mine, în lume, în toate
femeie, suflet scăldat în lacrimi culese din rouă
sunt umbră în penumbra lumii în timpul uitat între pleoape
visul mi-a furat trecutul, dar unde-i prezentul
timpul s-a unuit cu marea, descarcă ochi din cer, într-o noapte
aşa mă regăsesc despuiat de primăveri în fiecare vară ce-a rămas
dar ce-a rămas astăzi din lume
unori desenez cai liberi pe scoarţa copacilor, să aud în zori, tropotul lor
în zare cresc rădăcini
ancorez uneori, sunt suflet pe mare
se sparge un val într-o scoică în timp ireal
cuvântul meu e sărut, al unui străin ce a iubit odată, o fată
de voi veni la răsărit de gânduri, într-o zi oarecare
să smulg de pe umeri trecutul
să ştii că am venit dintr-o eră ratată pe un tărâm de umbre
sub tălpi freamătă iubirea
uneori conturez universul cu un surâs
mă reîntorc în zori să aprind candele în altare de suflet
să mă aştepţi femeie în poartă
azi, am venit, am venit acasă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimile norilor

m-am născut aici
pe malul unui râu
unde zburdau în zbor nebun cocorii
iar soarele săruta în zori de zi, norii
azi, trăiesc departe de mine, de voi
de ce să mă întorc înapoi
trăiesc în răsuflarea vântului
şi sărutul crud al pământului
e frig aici, lespedea e grea şi rece
rătăcesc bezmetic printre gânduri
afară, odată cântau cocorii
acum plâng, a jale, norii
mi-e sufletul pustiu şi greu
şi lacrimi curg în zori, mereu
de ce să mă trezesc
din somnul lung şi rece
să plâng, văzând în jur ce se petrece

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se aprind felinare

se scurtură zorii sălbatici pe drum
respiră vântul printre gânduri răzleţe
paşii de humă se strâng, se adună în crâng
pătrunde adierea nebună în vatra străbună
se aprinde şi glasul ploii în noapte
zac stele ascunse sub ape
sunt suflet chinuit care zace
neliniştea asta nu îmi dă pace
o rază zace uitată în fereastră
trec clipe în goană nebună să spună
privirea mi-o poartă departe-departe
amurgul a căzut de pe umăr şi tace
curg amintiri din vise trecute
se desfac sub paşi galbene frunze
e târziu şi e toamnă
adun între roase coperţi alte gânduri
caut o cale în beznă
bezna cheamă timpul rămas
trece o pasăre în zbor trecător peste ape
astăzi scriu femeie pe boltă
sprijin de ceruri cuvintele mele
aprind felinare în suflet cu versuri de lumină
căutând în gol nesfârşirea
respir adevărul şi strig
lasă-mă Doamne să aştept învierea
în ochiul de apă din pleoape
să fiu o rădăcină a clipei ce vine

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg

se frânge amurgul pe ape
tăcerea coboară pe drum
în lumina stinsă a orelor scurse
crestam între pleoape chemări

vecin cu nebunia
păşeam mai departe în noapte
pe întinsele ape
tragic catarg rătăcit în larg

când voi veni
stropii de sevă vor desparte pământul
sub lichenii de gânduri
aruncaţi pe pereţi

aici am învăţat glasul umbrelor
în ţipătul sufletului şi nemărginirea privirii
trebuia să plec, trebuia să vin
să ajung din nou acasă

să ascult, să înţeleg
lacrima pură a gândului
biciuit de cuvinte murdare
aici, între voi, în noroi

respiram prin tăceri
odată cu timpul rămas
rătăcind amintiri, pas cu pas
sub gene striga ultimul gând, nicăieri

când voi pleca
voi purta pe buzele arse, surâsul final
al unui nebun ce încă visa
răstignit pe o cruce, un tărâm ireal

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemarea

dacă voi plânge femeie în noapte
să ştii, să ştii
că am plecat departe
departe de lume, de toate
pe punţi de ape, păşesc mai departe, în noapte
punţi de tăcere, de lacrimi, durere
plânge cerul
e lacrimă toată
iubirea pierdută, uitată, ratată
femeie, cu buze de mure
uscate de gânduri
sărutul absent
trupul plânge în gene de sânge
s-a ofilit, nu s-a mai frânt în aprigă îmbrăţişare
pe cearceafuri fierbinţi
pe cărările sufletului curg azi amintiri
femeie, unde eşti
e noapte târzie
atât de neagră, opacă şi goală
doar umbre mai trec pe alei
pe cărările gândului şi lacrima dorului
azi pescăruşii au fugit
de tristeţe şi dor
plecând departe, pe mare
ducând cu ei
lacrima, iubirea, visarea
pe mare, valurile plâng
aşteaptă o femeie în zare

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul

tăcerea asta mă înfioară
mai port în gând povara ultimului veac
nu mai foşnesc pădurile de fag
sălciile au apus pe mal în sus
am sărutat femeia şi am trăit o viaţă printre zei
azi am plecat, puţin câte puţin spre al tărâm
lăsând în urmă zările şi marea
ardeam şi nu puteam uita în veci iubirea
se oglindesc în ape repezi gânduri
pe coji decojite de suflet
adie lin în suflet tainice viori
se aştern flori albe în cerdac
mi-e sufletul de viscol plin
mă cheamă timpul să mă odihnesc în pace
să ascult viorile cântând în cer
mai ţipă timpul prin amintiri globale
viaţa a adormit lângă un şanţ
mai trec hoinar pe acest meleag
tot rătăcind printre crengi despuiate de speranţă
lovindu-mă la fiecare pas de timpul rămas
sunt doar un vânt pribeag ce a pierit demult în vânt
ce întinsă este nesfârşirea
adun în privire albul polar
strângând la piept arborii goi
să sting şuvoiul de gânduri ce curge
mai rătăcesc desculţ de gânduri prin zăpadă
mângâi coapsele copacilor uitate goale între ape
se frâng şi zările în mare
mai cerne cerul stele în ochii tăi
sărută-mă femeie în astă noapte
să bem cupa iubirii în altar
sărută femeie buzele flămânde
în taina mâinilor împletite într-o poveste de amor
în zori voi culege albi trandafiri
să îi aşez uşor pe sânii tăi
haotică e viaţa asta
se frânge mugind sălbatic între stânci
trecut-au ani, azi stau, mă întreb
eu cine sunt, decât un străin ce a iubit odată, o fată minunată
strig nebun, mai strig pe ţărm
sărută-mă femeie pentru ultima dată

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi arse

e toamnă, se scurge tăcerea în scorburi
şi timpul coboară agale pe pleoape
mă scurg în suspin căutând eterna iubire
visam o lume de taină în cuvânt nenăscut
să aşez în orbitele goale lumina divină
sunt mugur în pământ îngheţat
mi-e nelinişte sângele şi boală e timpul
sunt val răsfirat în alt val pe tărâm ireal
trubadur rătăcit într-o tragică soartă
în poartă plânge durerea şi cântul
dar ce este cântul fără un ideal
ceasornicul bate aproape, tot mai aproape
apoi mă desparte pe mine de noapte, se pierde între şoapte
tăcerea mă înfioară şi nu-i prima oară
sunt inimă de lut cioplită în piatră
cuvintele se scurg, miros de crin
pe unde trec atunci când vin
pleoapele plâng în frângeri de şoapte
păşesc spre izvoare căutând zadarnic o mare
tăcerea a rămas agăţată de buze flămânde
curg lungi ploi peste suflete goale
mi-e somnul prelung între ape
susură visul rămas departe-departe
mă rotesc în spirale căutând zadarnic un cer
mi-e aripa arsă de raza crudă de soare
se scurge ceara în palme, mă arde, mă doare
cad Doamne, rănit, la picioarele Tale

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pulberi de gânduri

soarele a căzut şi a plâns
ploaia a tăcut printre munţi
doar cuvântul a rămas răstignit într-un gând
ieşind din mine m-am adăpostit într-o picătură de apă
rămasă în căuşul unui cuvânt nerostit
nimeni nu m-a văzut
toţi erau ocupaţi cu nefirescul cotidian
eu rătăceam căutând zadarnic un eu
eram o stâncă rătăcită în valuri
cu fiecare pas mă îndepărtam de mine
dincolo de noapte zăceau
nişte puncte cardinale aruncate aiurea
munţii işi spijineau umerii pe focuri de stele
căutând cu paşii un ţărm
pe ţărm rătăceau mioare tăcute
eu căutam bezmetic turnul luminii
acolo dormea timpul
în tăcerea incoloră a lumii
păşeam printre râpele joase
mă înţepam în spini
lăsând la fiecare colţ o rugăciune
la final, mă întorc păşind printre secole frânte
din larg valuri vin
să spargă lumina în pulberi de gânduri

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!