Ochii îmi sunt o turmă care paşte stele

Ochii îmi sunt o turmă care paşte stele
la hotarul cerului, unde, prin altare,
luceferii ard sacru ca o lumânare,
din fire sfinţite se ţes în zori perdele.

La răscrucea de pleoape sună ghioceii,
se clatină lumina de lună şi se frânge,
din luncă se aude salcia cum plânge
când iarba se-nroşeşte şi behăie mieii.

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebănuite stihuri,cuvânt de iubire

Nebănuite stihuri, cuvânt de colindă,
îţi vin acum în casă cu blagoslovire…
Deschide, deschide uşa frate creştine!
Priveşte cum ard în flăcări de iubire!

Din Scriptura preadulce, silabele calde
în rime coboară, tremură şi sună,
când cerul îşi scutură petalele albe
şi ninge prin ţară cu raze de lună.

Cand Îngeri păşesc pe căi neumblate
şi heruvimii tămâiază înalt,
când harul sfânt tremură şi arde
şi-n stihuri pogoară mireasma de nard.

Versul cel dulce duios cântă şi-alină,
din ochii Presfintei o lacrimă cade,
mâna smerită la icoane se-nchină,
pe nori albi de stele Părintele şade.

Priveşte cum ard şi pornesc spre tine
nebănuite stihuri de iubire,
Deschide, deschide uşa creştine,
bate în suflet cuvânt de Psaltire!

poezie de Gavriil Stiharul din Poeme creştine (27 mai 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clătinarea

cum se clatină cum se clatină
cum
se clatină un cap mai jos de oltean
într-o slatină
cum
se clatină se
clatină toată ţara lui olt (?!)
clatină în garsoniera din sla
tina o pro
fesoară o poetă pe care o ştiu fir
firie de
şi e olteancă şi mă
enervează prin clă
tinare perpetuă
cum
iară se clatină
clatină

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi

Nu ştiu de unde-au apărut,
Din bolţi de vară, ochii tăi,
Şi prin ce lumi i-am mai iubit
Strigând privirile din ei.

Poate eternitate-mi sunt
Prin adâncimea nopţilor,
Când stele ard, adânce căi,
Cerul căprui al viselor.

Prin lumea tainelor orbite
De aerul, ce-i ars de pleoape,
Mi-eşti marea-ntidere de clipe
Cu valuri albe stinse-n ape.

Puteri, dorinţe-n foc de cord
Sunt ochii tăi, ca un prăpăd!

sonet de Aurel Petre (28 iunie 2017)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărbătoare

- Din păcate, asta înţeleg unii (de ar-fi puţini!) prin Paşte... -

În România iar e sărbătoare,
Se urcă mieii, blânzii, pe altare,
Se-aprind în flăcări roz-deschis caişii
În turme, oile îşi plâng ucişii...

Românul la biserică se duce,
Dă like la nuduri şi îşi face cruce,
Apoi întors, dezlănţuie festinul:
Mănâncă, bea şi chefuie creştinul,

Din când în când, după râgâitură
Mai pomenind un sfânt de prin Scriptură...
Pe tăvi, stau mieii... la săraci cocoşii...
Se pariază pe-ouă verzi si roşii,

Din nou se bea, până când,, mort", pe pat,
Creştinu-ngaimă-n somn:,, A înviat!"

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru şi verde

Fecioarele sunt mânze, femeile snt iepe,
Doi armăsari mi-s ochii din care pasc jeratic
Şi crudă mi-este iarba din sufletul ce-ncepe
Să simtă muşcătura de foc primăvăratic.

Fecioarele sunt frunze, femeile sunt iarbă,
Le paştem dacă ne cad să ne răsară
Mă simt ca un cal albastru mânat de pofta oarbă
De-a paşte fericirea cu-o fragedă fecioară.

Mă paşte iarba, Doamne, blestemul şi norocul
Care pe care nu ştiu se paşte sau ne paştem
Purtăm pe spate cerul şi sub copite focul
Dar că suntem ca iarba nu vrem să recunoaştem.

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sacru legământ

Mă regăsesc,
în toamna cu cer violet
când frunze liniştite cad
şi cocorii se adună-n stoluri
pădurea pare o umbră a cerului
desprinsă din basm
prin care vântul călătoreşte
prin file de vreme
un amestec de culoare şi pace
se aşează-n suflet
leagăn de vis şi mângâieri,
fărâme de iubire izvorăsc
şi ţes o minune
între soare şi pământ
un sacru legământ
clipa coboară, se risipeşte
pe aleea cu parfum
de crizanteme.

poezie de Maria Ciobotariu (2017)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăciun sfânt

În noapte-adancă se rostogoleşte luna,
în candele amurgul se-ntoarce aprins,
la Poarte Raiului aud cum bate mâna
lui Moş Crăciun, hoinar, cu părul nins...

Prin beznă, trece uşor şi se duce…
Bolta podoabe de stele îşi pune,
se tulbură somnul Pruncului dulce
din braţele Mamei preasfinte şi bune.

Blând, Micuţul întinde o mană,
magii uimiţi se-ntorc în Scriptură,
El mută hotarul de vis şi de ape
al Iordanului nostru din bătatură.

poezie de Gavriil Stiharul din Poeme creştine (27 mai 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descântecul argintului

Argint pe pământ,
astăzi te descânt
cu ramuri de ploaie,
cetină văpaie,
cu fire de lună,
ţesute-n cunună
la o mânăstire
dintre cimitire
să cobori pe-o scară,
să cobori comoară
până la răscruce,
unde stă pe cruce
Dumnezeul veşnic
luminat de-un sfeşnic,
unde stă cu taină
pe lemn de icoană
Preasfânta Marie,
a mea vistierie.

În casa-n ruină,
unde nu-i lumină,
păsările morţii,
în puterea nopţii,
ciugulesc din viaţă
până dimineaţă -
sufletul meu geme
de grele blesteme,
de jertfă de sânge
altarul meu plânge.

Argint pe pământ,
astăzi te descânt
să vii pe lumină
în casa-n ruină,
sfinţit la icoană
şi să-mi fii pe rană
un balsam de sfinte,
de bune cuvinte,
şi să-mi vii în vise,
unde sunt închise
gânduri de păcate,
patimi îngropate.
Dansând prin cuvinte
ca printre morminte
păsările morţii
dau târcoale porţii,
dincolo de care
Sfântă Născătoare
la viaţă mă cheamă,
în chip de icoană.

Argint pe pământ,
astăzi te descânt
să te duci la stele,
să ningă cu ele,
s-alunge din noapte
păsările toate.
Amin

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşte iarba pe care o cunoşti

Din Carpaţi până-n Nevada,
Iarba este cu grămada.
Însă iarba cea de viţă
E pe plai de Mioriţă.

epigramă de Virgil Petcu din almanahul "Perpetuum comic '88"
Adăugat de Virgil Petcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul

se închide apusul de soare
oră neliniştită, tăcută
pluteşte un timp peste ape
iarba se frânge sub pasul rămas
în mâini dansează un suflet
ce dulce'i clipa în care dormi
liniştită, goală în soare
pe covorul de iarbă, verde-crud
aşternutul dorului în lacrima cerului
suspină un gând între pleoape
în zori, suavă, albă şi pură
te apropii de mine cu teamă
în iarba te aştept
mâinile dansează în ploaie
un dans împletit, a visare
se scutură stropii de ploaie
pe sânii dezgoliţi, pe trupul fierbinte, pe pleoape uscate
mlădie în vânt, sclipeai în lumină
buzele tale închise
se aprindeau sub sărutul primar

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descântec la vămile văzduhului

Bobi de lumânare,
boabe arzătoare
lacrimi de ceară,
fiţi până diseară,
fiţi pân-la chindie
când ziua e-n genunchi
şi urcă seva-n trunchi
spre luna-argintie
ca o păpădie,
când scutură luna
pe câmpie bruma,
păru-i despletit
revarsă argint,
boabe descântate
pe câmp lăcrimate.

Pe la cântători,
cu ciutura-n zări,
când peste izvoare
plouă cu soare,
spicele răsună
de argint de lună,
eu secer secară
şi o duc la moară,
şi curge făină,
o cern în lumină,
şi-o ud la izvor,
cu apă de dor,
şi o coc la foc,
şi-o scot la soroc,
şi-o împart la fire,
pentru pomenire,
să-mi fie pomană
când trec printr-o vamă,
unde mă aşteaptă
să o dau ca plată
pentru a mea vină
îngeri de lumină

Pământul de jale
plânge cu izvoare,
spre pleoapă-şi revarsă
jalea strânsă- casă,
când cel la soroc
nu are noroc
şi când cel drept moare
fără lumânare,
când la priveghere
ceru-i gol de stele,
când banul de- aramă
nu se dă ca vamă.

Bobi de lumânare,
boabe arzătoare,
eu vă descânt iară,
descânt de secară,
descânt pentru moară,
să curgă faină,
s-o cern în lumină
şi-n ochi de fântână
cu argint de lună,
şi-n ochi sfânt de har,
de agheazmatar,
să o frământ pită
pentru a mea ispită,
s-o frământ busuioc
pentru al meu noroc,
să o frământ cale
pentru-a mea plecare,
s-o frământ aramă
pentru a mea vamă.

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înviere la Dumnezeiasca Liturghie Bizantină

Din cerul de lavă scânteie un fulger,
s-aşază peste beznă-ndurarea.
Cu chip neprihănit, palid, un înger
Pogoară-o stea pe-un muc de lumânare.

Se-mprăştie bezna cum se ridic-o ceaţă
Scânteia astrului aprinde încăperea:
Oh! Doamne, ce lumină şi dulceaţă
Transfigurează tainic chipul şi durerea!…

În patima Ta, Doamne, ceru-i mai aproape,
Sufletul e prohod şi întrebare,
Mir îmi adastă în gânduri şi pleoape
Când lacrimi picură din lumânare.

Trupul Tău, Hristoase, poposind în moarte,
Sub giulgiu odihneşte cu cântări preasfinte.
Pleoapa Maicii Tale din icoană se zbate
Cu aripi de porumbiţe istovite.

Îngerul bun îmi scutură durerea
La dumnezeiasca strajă spre dimineaţă.
S-aprind în altar lumini. E Învierea,
Lanuri de mâini se-ntind să ia Viaţă.

Hristos a înviat! Fii fără frică…
Troparele învierii se toarnă în lumină.
Moartea e-nvinsă. E Sfânta Duminică.
E Dumnezeiasca Liturghie Bizatină.

poezie de Gavriil Stiharul din Poeme creştine (27 mai 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina creşte-n muguri

La orizont pe înserate
Umbra zărilor străbate
Izvoarele-i vorbesc în şoapte.

E-n zori de primăvară iar
Lumina creşte-n mugurii din ram,
E-n cursul lin de izvoare
Necontenite, ce coboară la vale
Aduc chemări cuceritoare.

Frescă celebră pare-acum natura
Aud cum ghioceii sună deşteptarea
Răsună iar de doină arătura
A ciocârliei cât e zarea
Glasu-i ce cântă doar la ţară
Omagiu-n zori de primăvară.

acrostih de Constantin Iordache din Buchet de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţa

Zori de ziuă se revarsă peste vesela natură,
Prevestind un soare dulce cu lumină şi căldură,
În curând şi el apare pe-orizontul aurit,
Sorbind roua dimineţii de pe câmpul înverzit.

El se-nalţă de trei suliţi pe cereasca mândră scară
Şi cu raze vii sărută june flori de primăvară,
Dediţei şi viorele, brebenei şi toporaşi
Ce răzbat prin frunze- uscate şi s-arată drăgălaşi.

Muncitorii pe-a lor prispe dreg uneltele de muncă.
Păsărelele-şi dreg glasul prin huceagul de sub luncă.
În grădini, în câmpi, pe dealuri, prin poiene şi prin vii
Ard movili buruienoase, scotând fumuri cenuşii.

Caii zburdă prin ceairuri; turma zbiară la păşune;
Mieii sprinteni pe colnice fug grămadă-n repejune,
Şi o blândă copiliţă, torcând lâna din fuior,
Paşte bobocei de aur lâng-un limpede izvor.

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbrăcaţi privighetori

Îmbrăcaţi privighetori
Cu-asfinţitul unei flori
Şi veţi auzi cum plânge
Raiul care-n cânt se frânge.

Îmbrăcaţi în strai de nori
Cântul de privighetori
Şi-ntr-un strop de curcubeu
Se vor jelui mereu

Începutul şi sfârşitul,
Dragostea şi infinitul,
Pentr-un trup pe Cruce frânt,
Dus de filomele-n cânt,

Către-a nemuririi poartă,
Cu dorita noastră soartă...
Îmbrăcaţi, dar, filomele
Cu lumini din stinse stele,

S-auziţi în zori, de Paşte,
Asfinţitul cum renaşte
Şi în cântul lor curat,
Cum Hristos a înviat!

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descântecul descrisului la stea

Patruzeci de sfinţi
ce-aşteptaţi smeriţi
la schit din poiană,
unde nu e iarnă,
fierbinţi lăcrimări
din mii lumânări,
lăcrimări de ceară
la slujbă de seară,
când sunt pomeniţi
cei nespovediţi,
la priveghere,
ceas de tăcere,
când până la mine
s-aude cum vine
pasul greu din cer,
îngerul stingher
frângând câte-o viaţă
înspre dimineaţă.

În nisip de stele,
luna printre ele
stă împotmolita
de vrăji împietrită,
planete sinistre
vâslesc înainte.

Patruzeci de sfinţi
ce-aşteptaţi smeriţi
la schit din poiană,
unde nu e iarnă,
aprindeţi tăciunii
rupând vrajă lunii-
fire de mătase,
din raze sunt trase,
pe ele coboară
câte-o stea fugară
atunci când mai moare
un împărat mare.

Rugaţi pe Slăvitul
să-mi vină Ursitul
în zi de Florii,
când, peste câmpii,
cerul greu de floare
plouă cu petale.
Iată, El să vină
şezând pe asină,
alături de-un mânz
să vină la prânz,
petale în zbor
să-I facă covor,
unde să păşească
slava Lui cereasca.

Răsări soare mare,
răsări sfinte tare,
nouăzeci de raze
să mă lumineze:
două la sprâncene,
două între gene,
restul dintre ele
să se facă stele,
să-mi fie cunună
în noapte cu lună …

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fir de lună

Noapte, noapte
îmi dai şoapte,
de iubire şi de dor,
sărutarea lui pe pleoape,
dragostea ca un fuior
ce se toarce zi de zi
în lumina soarelui
împletindu-se cu luna,
în braţele cerului!
Noapte, noapte
îmi dai vise,
pentru clipele ucise,
în zile de cumpene
când tânjeam de dragoste
şi rugam păsările
să mi-l ţină-n cântece,
cum lumina soarelui,
viaţa pământului!

poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele ard lemnul cosmic

Se face noapte în gânduri şi tu nu adormi,
se ţes pânze ce acoperă somnul aşteptat,
râuri străine străbat întunericul
pietrele stau de veghe cu ochii spre cer.

Stele ard lemnul cosmic fără flacără.

Ursitele stau în jilţ cu nervii întinşi
sătule de prezicerile date peste cap,
se lasă în voia hazardului de început,

tot ce se naşte este ursit.

Urcă prin mine izvoarele moştenite
în inima cui nu vor fi limpezi?

În suflet înfloresc mugurii speranţei,
rodesc în cuvinte fructele verii,
în fiecare anotimp se nasc temeri,
privesc cum se urcă pe scară norocul.

Întotdeauna lumina se răzbună
pe cei cu ochelari de cal.

Din timp în timp soarele-şi ridică ochii
şi sărută cu dragoste pământul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ţi-aş fi cerut...

De ţi-aş fi cerut albastrul să-l culegi din ceruri toate,
L-ai fi adunat din stele cu toţi îngerii de noapte
Şi-ai fi vitregit cicoarea de culoarea ei sublimă
Şi poemele albastre de metafore şi rimă.

De ţi-aş fi cerut din zile, să-mi dai dimineţi albastre,
Ai fi alungat apusul din matricea vieţii noastre
Şi ai fi oprit tic-tacul din clepsidre ancestrale,
La răscrucea dintre-amurguri şi a nebuniei tale.

De ţi-aş fi cerut lumina din altare, la-nviere,
Ai fi dus toţi mieii lumii-n Carul Mare, la tăiere.
Şi ai fi cărat în spate ale lumii vini, păcate,
Numai să-mi aduci, iubite, tot ce-aş fi cerut, din toate.

Dar nu ţi-am cerut nimica, doar să-mi fii paznic durerii!
Tu te-ai scufundat în moarte şi în braţele tăcerii...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasa mea veşnicie

Vai, ce luptă se dă-n mine
când trupul este pe moarte!…
Să-l miluiască... n-are cine...
Vai, cât plânge şi se zbate!…

Irmosul, ecou îmi bate-n veac,
mi se vesteşte-n parastas…
Un gol străin şi fără leac
se adânceşte ceas de ceas.

Ca frunza toamna coborî-voi
în goliciunea de-început,
făra straie, scumpe, moi,
şi podoabe de-mprumut.

Dar eu ştiu că într-o zi sfinţită
lumina se va-ntoarce-n pleoape,
porumbiţă împodobită,
ram de măslin pe ape.

Voi trage puteri din slava curată,
sorbi-voi puhoaie de zări,
ochiul mirat va creşte roată
îmbrăţişat de mii de culori.

Atingerea pleopei uşoare
în ritmul zborului rar
vesti-va în lumea reală
curcubeul Tău de har.

Eu…ridicat din beznă si somn
la viata plămădita sus!
Eu ridicat... dincolo de om,
prin jertfa Ta, Bunule Iisus!

Mai ştiu, că-n ziua cea mare,
împodobi-mă-vei din neştiut
cu straie sfinte, cu slavă mare…
Unde e moarte, goliciunea din mormânt?

poezie de Gavriil Stiharul din Poeme creştine (27 mai 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!