Descântecul argintului

Argint pe pământ,
astăzi te descânt
cu ramuri de ploaie,
cetină văpaie,
cu fire de lună,
ţesute-n cunună
la o mânăstire
dintre cimitire
să cobori pe-o scară,
să cobori comoară
până la răscruce,
unde stă pe cruce
Dumnezeul veşnic
luminat de-un sfeşnic,
unde stă cu taină
pe lemn de icoană
Preasfânta Marie,
a mea vistierie.

În casa-n ruină,
unde nu-i lumină,
păsările morţii,
în puterea nopţii,
ciugulesc din viaţă
până dimineaţă -
sufletul meu geme
de grele blesteme,
de jertfă de sânge
altarul meu plânge.

Argint pe pământ,
astăzi te descânt
să vii pe lumină
în casa-n ruină,
sfinţit la icoană
şi să-mi fii pe rană
un balsam de sfinte,
de bune cuvinte,
şi să-mi vii în vise,
unde sunt închise
gânduri de păcate,
patimi îngropate.
Dansând prin cuvinte
ca printre morminte
păsările morţii
dau târcoale porţii,
dincolo de care
Sfântă Născătoare
la viaţă mă cheamă,
în chip de icoană.

Argint pe pământ,
astăzi te descânt
să te duci la stele,
să ningă cu ele,
s-alunge din noapte
păsările toate.
Amin

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descântec la vămile văzduhului

Bobi de lumânare,
boabe arzătoare
lacrimi de ceară,
fiţi până diseară,
fiţi pân-la chindie
când ziua e-n genunchi
şi urcă seva-n trunchi
spre luna-argintie
ca o păpădie,
când scutură luna
pe câmpie bruma,
păru-i despletit
revarsă argint,
boabe descântate
pe câmp lăcrimate.

Pe la cântători,
cu ciutura-n zări,
când peste izvoare
plouă cu soare,
spicele răsună
de argint de lună,
eu secer secară
şi o duc la moară,
şi curge făină,
o cern în lumină,
şi-o ud la izvor,
cu apă de dor,
şi o coc la foc,
şi-o scot la soroc,
şi-o împart la fire,
pentru pomenire,
să-mi fie pomană
când trec printr-o vamă,
unde mă aşteaptă
să o dau ca plată
pentru a mea vină
îngeri de lumină

Pământul de jale
plânge cu izvoare,
spre pleoapă-şi revarsă
jalea strânsă- casă,
când cel la soroc
nu are noroc
şi când cel drept moare
fără lumânare,
când la priveghere
ceru-i gol de stele,
când banul de- aramă
nu se dă ca vamă.

Bobi de lumânare,
boabe arzătoare,
eu vă descânt iară,
descânt de secară,
descânt pentru moară,
să curgă faină,
s-o cern în lumină
şi-n ochi de fântână
cu argint de lună,
şi-n ochi sfânt de har,
de agheazmatar,
să o frământ pită
pentru a mea ispită,
s-o frământ busuioc
pentru al meu noroc,
să o frământ cale
pentru-a mea plecare,
s-o frământ aramă
pentru a mea vamă.

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descântecul descrisului la stea

Patruzeci de sfinţi
ce-aşteptaţi smeriţi
la schit din poiană,
unde nu e iarnă,
fierbinţi lăcrimări
din mii lumânări,
lăcrimări de ceară
la slujbă de seară,
când sunt pomeniţi
cei nespovediţi,
la priveghere,
ceas de tăcere,
când până la mine
s-aude cum vine
pasul greu din cer,
îngerul stingher
frângând câte-o viaţă
înspre dimineaţă.

În nisip de stele,
luna printre ele
stă împotmolita
de vrăji împietrită,
planete sinistre
vâslesc înainte.

Patruzeci de sfinţi
ce-aşteptaţi smeriţi
la schit din poiană,
unde nu e iarnă,
aprindeţi tăciunii
rupând vrajă lunii-
fire de mătase,
din raze sunt trase,
pe ele coboară
câte-o stea fugară
atunci când mai moare
un împărat mare.

Rugaţi pe Slăvitul
să-mi vină Ursitul
în zi de Florii,
când, peste câmpii,
cerul greu de floare
plouă cu petale.
Iată, El să vină
şezând pe asină,
alături de-un mânz
să vină la prânz,
petale în zbor
să-I facă covor,
unde să păşească
slava Lui cereasca.

Răsări soare mare,
răsări sfinte tare,
nouăzeci de raze
să mă lumineze:
două la sprâncene,
două între gene,
restul dintre ele
să se facă stele,
să-mi fie cunună
în noapte cu lună …

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde să Te caut...

Unde să Te caut Domnul meu,
Fruntea mea s-a aplecat să moară,
Şi-un ascuns de vreme curcubeu
Cu durere trupul mi-l măsoară.
Unde să Te caut, mire sfânt-
Luna-mi stă pe deget şi mă strânge-
Stelele mi-s toate la pământ,
Ochiul mi s-a-mpovărat de sânge.

Unde să Te caut, Tată bun?-
Ceru-mi stă pe umeri şi-o să cadă,
Rătăcind de gânduri un nebun
M-a încins la mijloc cu zăpadă.

Unde să Te caut, Tată drag,
M-a-nghiţit durerea jumătate,
Uşa mi-e deschisa fără prag
Şi la uşă nimenea nu-mi bate.

Unde să Te caut? Unde eşti-
Prabuşită plâng cu disperare-
Nu mai am lumină la fereşti
Plânsul meu s-a înnecat în mare.

Şi-a rămas doar scâncetul şi eu-
Bol de apă limpede şi tină-
Unde eşti, răspunde-mi, Domnul meu,
Vino-n viaţa mea şi mă alină...

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unda de lumină

gândul în care călătoresc
fără să bănuiesc unde
mă lasă într-un ţinut
din care pleacă păsările
peste un deşert de apă
Dumnezeu pescuieşte sârguincios
încerc şi eu cu undiţa de argint
dar nimic
aştept minunea când trag peştii
şi se întâmplă
simt o undă de lumină
care mă atinge
şi pleacă.

n-o urmăresc

prin înaltul cerului
se face o cărare
drumul meu se arcuieşte frumos
şi merg mai departe
să întâlnesc păsările sosind
în ţara, grădină

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune pentru ocrotire

Tu, cinstită cruce,
lemnule preadulce,
pavăza credinţei,
arma biruinţei,
vino azi pe cale
să-ţi dau închinare
cu dreapta la frunte,
spre plete cărunte,
cu dreapta la stele
să culeg din ele,
să semăn cu vise
ogoare întinse.
Şi vino, minune,
să-ţi spun rugăciune
să o duci la Domnul,
când biruie somnul.
Tu, pom ce-nfloreşte
şi în mine creşte,
şi nu treci prin toamnă
dezbrăcat de haină,
pom ce veşnic arde,
îmbrăcat în roade,
ce-n cuiburi cunună
cântările suna,
lemn ales de Domnul
să-mi biruie somnul,
mai vino înflorit
cu nopţi de mai sfinţit,
chip de iasomie,
floare de Marie.
Tu, cinstită cruce,
lemnule preadulce,
către ceruri scară,
palmele-mi coboară
şi iarăşi se suie
prin cristice cuie.
La capăt de pătimi
ceru-i chin şi lacrimi
şi plânge Fecioară
că uscată-i vara,
şi udă pământul
şi lemnul preasfântul
îi soarbe durerea,
se-ntoarce puterea
şi care putere
ca o mângâiere
să fie cu tine
prin Domnul, creştine!
Amin.

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte sfântă

Să-mi pun smerit sărutul pe-a Ta icoană,
pe răstignirea Ta de moarte omorâtoare:
sa-Ţi sorb iubirea şi să-mi fie hrană
şi rugăciunii să dau aripi de cocoare.

Se cutremură stihiile-n zare
şi bat in lemnul crucii plin de praf
ca-n toaca din preasfânta Vineri Mare
când lacrimi curg pe Sfântul Epitaf.

Eu vin la Tine cu povara-n spate,
Iisuse al me cu chipul din icoană,
paşeşti pe moartea care ne desparte
cu învierea ta din fiecare rană.

Osteneşte vâsla închisă între pleope…
slova aţipeşte în Psaltire,
Mă visez cu Tine mergător pe ape,
când luna păşeşte pe valul subţire.

poezie de Gavriil Stiharul din Poeme creştine (27 mai 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţăranul

Considerat demult ca talpa ţării,
A supravieţuit ca un descânt
Şi astăzi el stă trist în poarta zării,
Speranţele i-s toate, la pământ.

epigramă de Gheorghe I. Gheorghe din Rebus Bis (iunie 2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate-s sfinte în icoană

Te întreb câtă noapte ne cuprinde
Şi de ce primăvara plezneşte în ferestre?
Obrajii tăi în loc de unde ce se privesc în razele cereşti
Zăpadă, toate-s sfinte în icoană
Tu râzi şi strigi în basmul meu, cu şoimi
Rămasă în urmă, ruginita toamnă
A desfrunzit pădurea în culori
Nu scrie şi nu plânge
Mi-e sete de un secol de poveşti
Întoarce mâinile
E raza albei luni din care te privesc.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azur 3

De unde ai apărut
Azur nebun în calea-mi
De mi-ai furat poemul
Şi inima din piept?
Nu îmi răspunde, ştiu
Din tâmpla-mi de copilă
Când mă rugam s-apari
În seri uitate-n vină.
Dar oare tu ştiai
Că eu te voi iubi
Ca pe-o icoană sfântă
Şi-n piept vei stărui?
Ştiai chiar tot, iubite
'Nainte să mă ai
Căci eu ţi-am fost sortită
Şi tu al meu Serai.
Iubire dintre stele,
Al meu vis rătăcit,
În tâmplele-mi prea ninse
Tu vino-mi la iubit.
Te voi iubi cu Luna
Şi Cerul deopotrivă
Din stele îţi voi face
A inimii cunună.
Eu te-am ales să-mi fii
Al tâmplelor poem
Pe când eu voi veni
Să fiu al tău blestem.
Ne vom iubi, în Cer
Aşa şi pe Pământ
Eu m-am născut să pier
Iubindu-te etern.

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între cer şi pământ

La graniţa
Dintre cer şi pământ
Acolo unde păsările zboară
Ducând cu ele vise
Acolo,
Odată,
Am pierdut un gând.

poezie de Iuliana Şerban
Adăugat de Maia Dulcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată nu-i târziu

Niciodată nu-i târziu să-mi fii aripă în zbor,
Să-mi fii clipă în clepsidra de rubin,
Să-mi fii cuibul meu de dor
Unde demn să ne iubim.

Niciodată nu-i târziu visele să le hrănim
Cu imagini printre ceruri asamblate,
Printre gânduri să doinim
În cuvinte fermecate.

Niciodată nu-i târziu să fim rază în sărut
Foşnitoare pe o fantă de lumină
Semănată-n ochi căzut
Într-o ardere divină.

Niciodată nu-i târziu visători ca să vibrăm
În dorinţe înfrunzite adunate în zidiri,
Până când pe flori crestăm
Inima cu amintiri!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Icoană

N-am să uit, pe-un şes podit cu pai,
câte zile-or fi să-mi mai rămână:
o căruţă trasă de doi cai
şi în ea - o femeie bătrână.

Carul scârţâia din osii, sfânt,
şi-nlemnii, văzând, lângă-o răscruce.
că bătrâna duce - sau aduce?
o căruţă plină de pământ.

Ea stătea deasupra, -ngenuncheată,
parcă se ruga, cu ochii duşi;
prinse-atunci, blând, lanul să se zbată
şi lumina prinsă în ţăruşi.

Ea stătea ca-n strană, cuvioasă
şi privea tot timpul înainte:
poate-şi aducea strămoşii-acasă,
poate-şi avea carul cu morminte?

Şi am vrut să-i strig o întrebare:
Spune, unde duci acel pământ?

E ţărână scoasă de vânzare?
sau ţărâna propriului mormânt?!

Pentru pomi îl duci sau pentru oale?
Ori, poate, -i pământ răscumpărat
de pe la străbunii dumitale
care îl vândură altui sat?

Şi o urmării, fără de grai,
până se topi cu tot cu cai
în ţărâna şesului acel.

... Cea icoană o mai văd şi-acum
fără-asemănare-n univers:
o femeie şi doi cai pe drum
şi-o căruţă-mbătrânind din mers.

poezie celebră de Nicolae Dabija
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bolta de vise

Printre sfinţii din icoane,
Printre lumânări aprinse,
Sufletul meu de copil
Are porţile deschise.
Printre cărţi cu duh şi taine,
Printre încercări măreţe,
Visul meu întru credinţă
Culege flori şi poveţe.
Printre-ai mei ce pragul sfânt
Al bisericii îl calcă,
Eu mă-nchin de bunăvoie
Ca smerenia să-mi placă.
Printre dâre de lumină
Ce mă însoţesc în viaţă,
Îmi aleg o ţintă fixă –
Soarele de dimineaţă.
Făcând cruce, gust agheasmă,
Mă închin Domnului Sfânt
Ca să-mi rânduiască paşii
În raiul de pe pământ.
Printre sfinţii din icoane,
Printre lumânări aprinse,
Sufletul meu de copil
Are bolta lui de vise!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune pentru stricarea lucrării diavoleşti

Tu, Ce-ai stricat lucrarea diavolească,
eşti veşnic mântuire dumnezeiască,
Iisuse, mântuire dumnezeiască!

Mă zbat în boale, mai aproape de mormânt,
trimise de vrăjmaşul prin vrăji şi descânt,
pe patul suferinţei prin vrăji şi descânt.

Doctorii din spitale leacul nu-mi găsesc,
căci suferinţa mea n-are leac pământesc,
Boala mea n-are leac pământesc.

Ascultă-mi, Doamne, smerita rugăciune,
fă cu mine astăzi încă o minune,
o preafrumoasă şi dulce minune.

Dă-mi limpezimea apei de izvor curat,
sufletul mi-l spală în chip minunat,
de vrăji mi-l spală în chip minunat.

Pentru rugăciunile maicii Tale,
curăţeşte-mă de păcat şi întristare,
cu mila Ta, de păcat şi întristare.

poezie de Gavriil Stiharul din Poeme creştine (27 mai 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

Efemeri ne naştem vii
iubim cerul peste vii
călători cu pirostri.
Călători murim sublim
încercând să ne iubim
vindecaţi de nebunii.
Viitor ne nemurim
înspinaţi în ţintirim
pe pământul heruvim.
Ce lumină, ce descânt,
ce speranţă în cuvânt
ca să facem legământ
pe pământ şi sub pământ.

poezie de Florentin Palaghia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt polenul din cuvinte...

1. Eu sunt polenul din cuvinte
şi plâng în fiecare floare,
o lacrimă de-a ei mă doare
căci toate lacrimile-s sfinte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

2. Eu sunt polenul din cuvinte,
peste câmpii vântul mă poartă
şi bat la fiecare-n poartă
şi plâng în ochiul tău fierbinte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

3. Eu sunt polenul din cuvinte,
Hristos din slovă mă coboară
şi mă împraştie prin ţară,
balsam pe rană să alinte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

4. Eu sunt polenul din cuvinte,
eu vin acum cu vestea bună
să-ţi fie pavăză-n furtună
şi pentru zilele cumplite.

Eu sunt polenul din cuvinte.

5. Eu sunt polenul din cuvinte
şi plâng în fiecare floare
ce rodu-n pântecul ei moare,
alerg acum printre morminte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul

Cât de mic este pământul
În acest lung univers;
Unde nu pătrunde gândul
Nici măcar un singur vers.

Doar pământu-i plin de viaţă
Într-o oază de-ntuneric;
Unde-i ca un fir de aţă
Visul nostru, tainic feeric.

Universul căt de mare
Este mort, este pustiu;
Doar pământul nostru-n zare
E un corp ceresc, dar viu.

Ah! e viaţă, Ah! Ce bine,
Pe pământul meu cel bun;
E ca mierea de albine,
Visul meu ce-l simt acum.

Din pustiul întuneric
Viaţă dulce a ieşit,
Pe pământul meu himeric
Unde eu sunt otrăvit.

Otrăvit sunt de-o tristeţe;
De-o tristeţe-aşa de dulce
Căci vii tu, bătrâneţe!
Şi nimic nu pot a duce.

Căci de mii de ani încoace
Tot se naşte spre-a muri,
Şi totul din nou se-ntoarce,
Din pământ, de unde vii!

Şi ce tainică durere
Este în sufletul meu;
Căci pământul e plăcere
Când te duci la Dumnezeu.

Şi pământu-acesta mare
E-un fior înţepător;
El te naşte, el nu moare,
Şi te lasă călător.

Călător în lumi de vise
Fiecare-i pe pământ...
Iar luminile sunt stinse
În adâncul meu mormânt.

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie, tu, Marie!

Nu-mi este greu să spun că-mi eşti icoană,
Ca o Marie peste timp venind,
Mereu în frământari, dar diafană
De suferinţa vieţii suferind!

De dincolo de viaţă ori de moarte
Acelaşi lucru încă ţi-l mai spun,
Că ai venit aici de-aşa departe,
Să readuci speranţa din surghiun!

Când ploile mă bat presimt furtună,
Şi dacă-i vânt m-aştept la timp frumos,
Chiar dacă norii negri se adună,
Ridică-te, nu-i locul tău pe jos!

Oricare gând în şoapte îţi răzbate
În pumnul meu, căuş, am să te prind
Şi-am să-ţi arăt ce vorbe-adevărate
Ţi-am spus mai totdeauna, negândind!

Şi ţie mă închin la ceas de seară
Când rugăciunea-mi fac spre Dumnezeu,
Tu sufletul mi-l ia că stă să moară,
Dacă te ştiu plângând în locul meu.

Eu orişicand mai pot să-ndur de toate,
Eu pot să fiu de toate vinovat,
Dar nu te vreau să ispăşeşti păcate,
Tu eşti fecioara mea cu gând curat.

Nu-mi este greu să spun că-mi eşti icoană,
Şi nume-ţi dau din tot ce e mai sfânt,
Eşti semn al vieţii fără de prihană
Şi ultimul meu gând de pe Pământ.

poezie de Daniel-Dumitru Darie din Dincolo de praguri (3 ianuarie 2011)
Adăugat de Daniel-Dumitru Darie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Icoana din perete. În vremuri tulburi de pandemie

Fecioară-Mamă din icoană
Coboară blând de pe perete
Şi cu lacrimile Tale stropeşte în formă de Cruce uşorii casei mele,
Ca atunci când Îngerul morţii va trece şi pe la noi în cetate,
Să ne ocolească, să ne lase în viaţă
Ca să-ţi poată mai apoi mulţumi, neştiutori şi nevinovaţi, copilaşii noştri.
După aceea, te rog,
Nu te mai sui în icoană, e rece acolo pe perete
Şi parcă nu te simt acolo destul de aproape de inima mea.
Fă mai bine din trupul meu un perete,
Înfinge în el adânc un piron din Crucea Fiului Tău
Şi aşează acolo icoana
Unde să locuieşti cu bucurie ţinându-L în braţe pe micuţul Iisus.
Iar când vreun alt Nimicitor
Va mai urla nebun pe sub fereastra mea,
Nu cred că se va supăra Iisus
Dacă-i vei cere să mă lase şi pe mine puţin
Să stau la tine în braţe,
Fiindcă numai mâinile de Mamă
Ştiu cum să mângâie uşor sufletul celui rămas copil,
Singure numai ele, pot linişti furtuna
Şi să-mi dăruiască puterea încrezătoare de a merge mai departe...
Coboară din icoană – revino-mi în inimă!

27 martie 2020

rugăciune de Cătălin Varga
Adăugat de catalin_varga
Comentează! | Votează! | Copiază!

Condiţional

Gândesc.
Ar fi bine să-mi fii
De unde nu mi-e.
Să-mi aduni de unde scad
Şi să-mi aprinzi din zbor
Ce sting...
Gândesc.
Aduc.
Ar fi simplu să-ţi dau
De unde n-am.
Să-ţi cânt de unde n-aud
Şi să-ţi strâng din suflet
Ce nu poţi...
Aduc.

Simt.
Ar fi frumos să vii
De unde nu mergi.
Să poţi de unde nu vrei
Şi să iubeşti din mine
Ce nu am.
Simt.

Chem.
Ar fi tu să strigi,
De unde nu vin,
Ar fi eu să strâng de unde nu eşti
Şi să iau din tine
Ce nu sunt.
Chem.

poezie de Gabriela Chişcari (21 mai 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!