Hmm...

Am vis, tot filar, din nopţi dinainte
când încă n-am fost, înainte de zero;
că vise la rece nu sunt, doar fierbinte
şi n-au cum a fi, că nefiind n-are rost,
speranţele, "bine", îs în ziua de post...
totu-i alb, prea curat, precum ştersul cu Dero.

Însă mă am, înfiripat
mă trag seve din fire,
din ce nu ştiu mă cos
peste-un "ce"deşirat,
ce-acopăr din "ce", de-unde-mi vin şi-ele gânduri
şi, de timp mi le-a dat, cât de vechi îs... şi-au vreun rost?!

Iar de vis, de se întâmplă
-sau rămâne de mine-
ce s-ar face cu el, că era, îl aveam?
Unde pleacă, ele, gânduri, că mişcau dinspre tâmplă
când mai sus, bine, bine?...
Hmm, deci se pare 's găsite, le-am avut... deci eram...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Luci, să ştii, n-am mâncat nimic până acum, deci, propun să mergem la un restaurant, dacă eşti de acord.
Lucian: Bine, de acord. De altfel, nici eu n-am mâncat nimic în navă, înainte de aveni aici. Am băut doar o cafea. Deci, putem servi împreună micul-dejun la un restaurant apropiat, chiar dacă...
Lia: Chiar dacă? Ce anume?
Lucian: Nu, nimic... N-are importanţă!
Lia: Te deranjează faptul că totul e artificial? Asta o ştim prea bine, aşa că nu văd de ce te-ar deranja. Încă nu te-ai obişnuit cu ciudăţeniile locale?
Lucian: Te rog, nu mă lua în seamă; e doar o altă toană de-a mea... Poate că încă nu m-am obişnuit cu toate ciudăţeniile locale. Ştiu prea bine că totu-i artificial aici, dar... Să zicem că merge! Deşi, un mic-dejun artificial... Nu mă încântă deloc ideea asta, însă...
Lia: Luci, nu mai bate câmpii! Te încântă sau nu ideea asta, treaba ta! Dacă nu-ţi convine, n-ai decât să nu mănânci nimic. Eu însă am să servesc micul-dejun, pentru că mi-e foame. Şi nu mă deranjează că totul e artificial. Aşa că, să mergem! N-are rost să întârziem.
Lucian: Ai dreptate. Să mergem!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcurs invers

De n-ar fi fost un ieri, nu-i azi
Şi mâine nici nu s-ar ivi;
Deci conuri, n-au fost pân' la brazi?
Şi atunci Pământul, din ce-ar fi?

Înainte să fi fost eu, eul,
La început de tot, ce-am fost?
De unde-mi vin; e pedigreul
Stră, stră, străbun... şi-am, mâine, rost?

Şi ieri, fiind sigur un uitat,
Neseîntorcând, să-l am o probă,
Nu-i viitorul cert datat?...
Şi-l pot proba, cum nouă robă?!?

Deci viitoru-i începutul,
Căci el, de n-ar fi aşteptat
În ce voi fi vreodat', trecutul...
Eu, astăzi, n-aş fi existat!

Deci mâine am fost... Ieri, m-a ratat!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caracterizare

Din tot ce fac, nimic nu imi convine.
Prea multe vorbe. Si fapte prea putine.
E lumea tot mai mica si viata-i fara rost,
A fost frumos odata! Nimic nu e cea fost!

Aveam credinta-n viata, puneam pret pe iubire
Dar totu-i doar minciuna, e doar o amagire,
As darama toti muntii daca-ar avea vreun rost
A fost frumos odata! Nimic nu e cea fost!

In jur vad mai mult lacrimi. Putina fericire.
E tot mai neagra viata. Sarmana omenire.
E lumea tot mai mica si viata-i fara rost,
A fost frumos odata! Nimic nu e cea fost!

As vrea sa am puterea sa schimb tot rau-n bine.
Prea multe vorbe. Si fapte prea putine.
E lumea tot mai mica si viata-i fara rost,
A fost frumos odata! Nimic nu e cea fost!

Traiesc doar cu speranta, visez la cei frumos,
Mai cred ca poate maiine voi fi mai bucuros,
Ca soarele-mi va bate cu raza lui in geam
La fel ca mai-nainte. Pe cand eram pustan.

A fost frumos odata! Nimic nu e cea fost!
E lumea tot mai mica si viata-i fara rost!
Prea multe vorbe! Si fapte prea putine!
Din tot ce fac,-nimic nu imi convine!

poezie de Florin Dudău (7 iulie 2001)
Adăugat de Florin Dudău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânditorul

Îmi caut veşnic alte definiţii
Aşa cum n-au fost spuse înainte,
Căci mă feresc, ca-n dragoste, de repetiţii
Şi plictisit sunt, doar să fiu... cuminte.

Tot metaforic vreau şi-n epitete,
Mă străduiesc ca-ntr-o pictură să pun nuanţă,
Căci sunt sătul de-atât de multe etichete
Şi de prostia etalată-n soi de importanţă!...

Tot reflectez la timpul cum era-n înainte;
Cum oare se-nghega dorinţa, gândul,
Când încă nu erau nici gestul, nici cuvinte?...
Cum se iubea şi cum cerea, mânca... flămândul?

Sau e un moft, când lumea-i foarte simplă
Aşa cum şi natura pare sau o fi? Nu ştiu
Şi nu-i nevoie-n van de zvâcnete de tâmplă
Când totu-i mai uşor, fără obstacol ca-n deşert... pustiu!

Şi câte exemple sunt, de "limpezi" reuşiţi... Ce fistichiu!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri aiurea

Gânduri aiurea,
Gânduri fără rost,
Cutreieră pădurea
După adăpost.

Aiurea sau încotro,
Nici ele nu ştiu unde.
Sau poate... apropo:
Ecoul, le răspunde?

Nici el, nici eu, nici tu,
Nu le vedem, nu le-auzim.
Da. Nici pădurea, nu.
De gânduri negre, toţi fugim.

Temeri urâte nasc în noi.
Vin toamne triste şi vin ploi.
Ne năpădesc noi amintiri,
Din vechile noastre iubiri.
Doar cu-atâta ne mândrim
În viaţa care-o mai trăim.
Bolnavi de cât ne-am amintit,
Când vom intra în asfinţit;
Gânduri aiurea,
Gânduri fără rost,
Vor părăsi pădurea
De parcă nici n-au fost.
Se vor risipi în vânt,
Nu vor mai zbura nicicând.

poezie de Dumitru Delcă (24 iulie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: Dar încă nu mi-ai răspuns la...
Lucian: Ştiu ce vrei să afli. Cred că ar fi mai bine să afli sigur, direct de la mine, deci... Da, sunt îndrăgostit, întotdeauna am fost... Asta este. Nu pot nega realitatea.
Sonya: Despre ea e vorba, nu-i aşa?
Lucian: Off... Cred că n-are rost să mai încerc să ascund adevărul, aşa că am să recunosc, cu toate că nu-mi convine... Da, e adevărat, despre ea e vorba. Lia... Ea e cea de care m-am îndrăgostit, nu acum, de curând, ci de mult, pe Terra, în urmă cu cel puţin şapte ani, când am întâlnit-o prima oară; de atunci nu mi-o mai pot scoate din minte, orice aş face, oricât aş încerca... De fapt, am şi încercat, de mai multe ori chiar, în fel şi chip, însă n-am reuşit; sentimentul mă depăşeşte...
Sonya: Înţeleg, sau cel puţin încerc. Deci, n-am nici o şansă cu tine, n-am avut-o niciodată, nici eu, nici altcineva...
Lucian: Nu; din nefericire.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Se pare că stai foarte bine cu sănătatea.
Lucian: Da, nu mă pot plânge. N-am avut probleme la acest capitol. Cel puţin până acum.
Stela: Asta-i foarte bine pentru tine. Şi sper, spre binele tău, că nu vei avea nici în continuare astfel de probleme, pentru a nu fi nevoit să ai de-a face cu doctorii, cei aşa, ca mine.
Lucian: Din nefericire, nu toţi doctorii sunt aşa, ca tine. Dacă ar fi fost astfel, ar fi fost foarte plăcut. Tu eşti minunată!
Stela: Nu face astfel de afirmaţii. Încă nu mă cunoşti prea bine. Întreabă-l pe Alex, el ştie; a avut deja de-a face cu mine...
Lucian: Încă mai are probleme? Credeam că s-a rezolvat.
Stela: Nu definitiv. Deci, nu mai are probleme, nu serioase, dar nu strică dacă-l mai ţin un timp sub observaţie. Un scurt control medical nu strică niciodată.
Lucian: Asta, da, e adevărat. Ascultă, scuză-mi indiscreţia, dar între voi doi e ceva, sau numai mi se pare mie? Adică... Am impresia că în ultima vreme sunteţi cam apopiaţi, ca să mă exprim aşa; şi nu pare a fi o relaţie ca între medic şi pacient.
Stela: Ah, Luci, chiar eşti indiscret, dar cred că ţie-ţi pot spune. Deci, da, ai dreptate, nu te-ai înşelat. Între noi doi s-a înfiripat o relaţie, ceva mai mult decât doar amicală, sau colegială şi nu e deloc una "medicală". Am descoperit că avem multe în comun, deci, ne potrivim, ca să mă exprim aşa...
Lucian: Şi era nevoie ca Alex să aibă probleme cu sănătatea, să devină pacientul tău, pentru a vă da seama de acest lucru?
Stela: Da, ca să vezi, ce ironie... A trebuit ca Alex să aibă nevoie de ajutorul meu, de intervenţia mea, pentru ca să ne dăm amândoi seama că ne potrivim cât de cât unul cu celălalt.
Lucian: Şi aveţi intenţii serioase în legătură cu relaţia voastră?
Stela: Încă nu ştiu nimic sigur, Luci, dar te asigur că dacă vom avea de gând ceva, vă vom anunţa pe toţi, nu-ţi face griji; în special pe tine, comandante, în calitate de cel mai bun prieten al lui Alex.
Lucian: Da? Bine. Încă o dată, scuză-mi indiscreţia!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăminte

Mi-am luat vacanţă să te văd
Aveam un dor nebun de tine.
Credeam că singur e mai bine...
De-atuncea viaţa-i un prăpăd.

Visam "sublim" şi nu vedeam
Că sunt departe de-un "model"...
Vedenii aveam, mă înfierbântam;
Mi-am pierdut timp, nu mai am ţel.

Eram nebun de întâlniri,
Credeam că "noul" e mai bun
Fără să ştiu că-s doar "veniri"
Şi totu-i gol, nu-i simţ, nicicum.

Doream vâltori şi "stress "continuu
Să am ce nu mi se dădea.
Uram candoarea în rectiliniu
Şi mângâierea la o cafea...

Mi-e dor, sunt obosit de gol
Nu mă înţelege nicio fiinţă.
Amant, să fiu, nu mai vreau rol;
Sunt doar smerit şi cer căinţă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai există bine... Ma fille n'est plus pour toujours

Când nu te mai aud, n-aud nimic de tine,
Ecoul de pas fin, "Alooo... Ça va?" chaque jour
Şi, n-am speranţa trează că vei mai face un tur
Să te revăd, nu mai... Nu mai există bine.

Când ştiu că nu mai treci uitându-te de sine
Doar să aduci "bonheur" cu zâmbetul angelic,
Să bucuri omenirea cu sufletu-ţi feeric,
Nu mai am ce-aştepta... Nu mai există bine.

Când îmi răsună-n minte clinchete de râs fine
Şi întrebarea dragă "Comment ça va papa?",
Nici nu mai sunt întreg, doar un hidos ceva
Fără nimic uman... Nu mai există bine.

Când niciun miez de noapte nu mă întreb iar cine
Mă sună cu speranţa de ajutor deşartă
Să-i vin în ajutor, s-o descleştez din soartă
Şi n-am făcut nimic... Nu mai există bine.

Când îmi privesc lung braţe cu sângele în vine
Şi ştiu că rău departe peste-un ocean te-am dus
Şi ai rămas stingheră, un trup mignon de fus,
Fără să-ţi fiu un sprijin... Nu mai există bine.

Când sunt doar o cascadă de ropot, lacrimi fine,
De când nevrut mă scol şi până-n noaptea goală
Fără să ştiu că pot să-ţi mângâi cap în poală,
Nu pot să mai exist... Nu mai există bine.

Când m-ai avertizat cu "V-aţi pierdut de mine!"
La Radio-Vacanţa, doar la trei ani, pe plajă
Cu Pepsi-n palma fină şi mâna-n şold, o vrajă
Mă prinde, mă sfârşeşte... Nu mai există bine.

Simona mea, Ionela să ştii că tata vine,
O moarte să te caut, alături iar să-ţi fiu,
Că linişte s-a dus, aievea-s, nu sunt viu,
Un ambulant nebun... Nu mai există bine....

Mi-e un dor distrugător, sunt mort de drag de tine...........
18.05.2020
— cu Simona Radulescu.

rugăciune pentru copii de Daniel Aurelian Rădulescu din Clip'uri dinspre mine (18 mai 2020)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Deci, ce fel de mesaj le-ai lăsat părinţilor tăi?
Mihai: Am vrut doar să-i liniştesc. Aşa că le-am transmis să nu-şi facă griji inutile, că suntem cu toţii bine, sănătoşi, că am ajuns pe Proxima, obiectivul misiunii noastre şi bineînţeles, că m-am căsătorit de curând, doar că n-am precizat şi cu cine. Am mai adăugat faptul că şi alţi colegi de-ai mei au făcut acest pas important în viaţă, doar că, de asemenea, fără acordul lor, n-am precizat care ar fi cuplurile formate şi le-am spus că singurii care n-au renunţat încă la burlăcie până acum sunt Nis, Lia şi... tu!
Lucian: Eu, da... Foarte bine! Şi ce-ai vrea să-ţi spun?
Mihai: Păi, nu ştiu... Spune-ţi părerea!
Lucian: Mihai, cred că ştii foarte bine care-i părerea mea în legătură cu asta. Dar de moment ce tu ai crezut că ai procedat corect, nu-mi rămâne nimic altceva de adăugat, decât să iau la cunoştinţă şi atât!
Mihai: Şi chiar nu protestezi deloc?
Lucian: Acum, după ce faptul e deja consumat, ce rost ar avea?! Doar ai trimis deja mesajul... Orice protest de-al meu ar fi absolut inutil!
Mihai: Deci, doar din cauza asta nu protestezi deloc?
Lucian: Campionule... Mi se pare că nici tu nu m-ai înţeles aşa cum trebuie! Eu doar v-am spus care este punctul meu de vedere în legătură cu acest gen de acţiune, dar nu v-am interzis niciodată să luaţi legătura cu cei de acasă, dacă voi consideraţi că ar fi corect să procedaţi astfel. Nu v-am impus nimic!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Vă ascult, domnule Stancu!
Virgil: Desigur. Îmi dau seama că te întrebi de ce ţi-am solicitat o întâlnire între patru ochi şi am să te lămuresc de îndată. Bineînţeles, înainte de ceremonie, nu ştiam că vei fi comandantul şi te felicit pentru numirea în această funcţie. De asemenea, felicitările mele pentru această superbă navă spaţială; ştiu că e mai mult capodopera ta.
Lucian: Vă mulţumesc, domnule.
Virgil: N-ai pentru ce, dar îţi spun că această numire în funcţia de comandant nu schimbă cu nimic situaţia.
Lucian: Despre ce situaţie este vorba, domnule? La ce vă referiţi?
Virgil: În primul rând, să nu-ţi închipui că fiica mea, Lia, ar avea vreun amestec; ea habar n-are de intenţia mea de a-ţi vorbi.
Lucian: Înţeleg; însă nici n-am susţinut că fiica dumneavoastră ar fi cumva implicată. Presupun că dacă ar fi, ar participa la această discuţie, deci, ar fi prezentă, doar nu există motive s-o înlăturaţi.
Virgil: Bineînţeles, însă am considerat că ar fi mai bine ca ea să nu fie prezentă. Şi hai să nu mai tot ocolim subiectul, pentru că n-are rost să prelungim prea mult discuţia. Am să încerc să fiu cât mai direct posibil.
Lucian: Chiar vă rog, domnule; nici mie nu-mi plac ocolişurile.
Virgil: Foarte bine. Deci, sper să înţelegi că nu de la fiica mea, însă am aflat despre tine că ai fi...
Lucian: Un mare Don Juan.
Virgil: Întocmai.
Lucian: Mda... Se pare că nu pot scăpa pe nicăieri de această "faimă" cu care m-am ales şi care mă urmăreşte...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Ah, Luci... Te înţeleg. Poate n-ar fi trebuit să-ţi fi spus toate acele vorbe; ştiu că am fost prea dur cu tine. Îmi pare rău.
Lucian: Nu trebuie să-ţi pară rău, Mihai. Chiar meritam să te comporţi astfel. Chiar mă aşteptam la o reacţie violentă din partea ta, dar tu ai fost destul de calm, contrar aşteptărilor mele.
Mihai: M-am străduit din răsputeri atunci să mă abţin, să nu izbucnesc, dar... Eram prea tulburat, şocat, nu mă puteam controla, concentra, gândi logic. Nu mă aşteptasem la una ca asta; nu din partea ta! Eram contrariat, de aceea m-am purtat astfel.
Lucian: Ce te-a determinat să-ţi schimbi părerea?
Mihai: Mi-am dat seama că greşeam. Am înţeles că nu aveai cine ştie ce intenţii, sau ce-mi trecea mie prin minte atunci.
Lucian: Îmi închipui... Ascultă, sper că ceea ce am făcut n-a stricat cumva relaţia dintre tine şi Ly; lucrurile mergeau aşa de bine între voi doi, sau cel puţin mie aşa mi se părea. Sper că prostia mea nu v-a afectat în vreun fel, pentru că n-am avut nici o clipă intenţia s-o îndepărtez pe Ly de tine. N-am vrut să-ţi fur prietena, iubita. Trebuie să mă crezi! Adică, eu şi Ly... Cu siguranţă, nu!
Mihai: Linişteşte-te! Ştiu acest lucru. Oricum, n-ai fi putut să mi-o iei, n-aş fi cedat aşa de uşor. Aş fi luptat pentru ea; nu mă refer la bătaie, desigur... Dar ştiu că nu asta ai încercat. Iar în privinţa relaţiei dintre mine şi Ly, nu-ţi face griji. Nu s-a schimbat nimic. Lucrurile merg în continuare la fel de bine între noi, relaţia noastră n-a fost deloc afectată, cu nimic.
Lucian: Hmm... Mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă nu Lia, ci tu ai fi intrat atunci în cameră... Oare cum ai fi reacţionat?
Mihai: Mai bine nu te întreba. Nu cred că într-o asemenea situaţie aş fi putut judeca în vreun fel, deci, nu ştiu ce s-ar fi întâmplat, cum aş fi reacţionat... Mai bine că n-am intrat eu.
Lucian: Da, mai bine...
Mihai: Sper însă să nu mai încerci vreodată s-o săruţi pe Ly, indiferent de motive.
Lucian: Bineînţeles că n-am să mai încerc aşa ceva, doar nu-s prost!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiesc periculos de când mă ştiu

... nu ştiu aşa precis cum a fost naşterea-mi şi n-am fost curios
să-ntreb; nici despre ora, cât de exactă a fost, doar c-am ieşit mai greu
din încăpăţânare -să dorm mai mult purtat pe şoldurile Evei, doar ieşită din liceu-
şi sigur răsturnat, cu capul înainte, aşa riscând să-l pierd şi dinspre sus în jos...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 noiembrie 2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor: Zău, şefu', totuşi... Da' ce-ai păţit? Nu ne poţi spune şi nouă? E secret? Din câte ştim noi, tu nu te îmbolnăveşti aşa de repede, cu una cu două; eşti rezistent din punctul ăsta de vedere, deci nu pricepem ce-ai păţit. Şi cum nimeni nu vrea să ne spună...
Lucian: Nis, nu ştiu de ce ar trebui să intrăm în amănunte, ce rost ar avea să aflaţi toţi motivul îmbolnăvirii mele, dar dacă tot sunteţi atât de curioşi, am să vă spun adevărul, pentru că n-am nimic de ascuns.
Lia: Nu, Luci, taci!
Lucian: Repet, n-am nimic de ascuns faţă de colegii mei. Dacă ei vor să ştie adevărul, îl vor afla direct de la mine, fără ocolişuri, nu din alte surse, nu pentru că aş fi dator să le dau explicaţii, ci doar pentru că n-am nimic de ascuns. Îmi recunosc faptele, nu mi-e ruşine de greşelile mele, sunt sincer... Ce v-am spus înainte de a pleca în această misiune, când încă eram pe Terra? Fără secrete! Foarte bine; fără... Deci, Nis, înţeleg că vreţi să aflaţi motivul aşa zisei îmbolnăviri; nu ştiu dacă toţi vreţi să aflaţi asta, dar se pare că da, deci am să vă spun. Păi, e simplu: Adevărul e că m-am îmbătat şi atât!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Născând părinţi...

N-ar fi mai bine de-am da viaţă la părinţi, în locul... la copii
şi-ar fi câştig de înţelepciune şi moşteniri nu ar mai fi,
iar dragostea profundă ar fi, căci s-ar întoarce-n început
şi trup din carne n-ar mai fi; s-ar modela arzând, iar, lut?!

Cât de deştepţi am fi din nou, aproape iar de rădăcini
sădite cast în meleag curat; când nu erau deloc "străini"
şi trăiam toţi din cinste pură, cuvântul era doar limbaj
la împărţire dreaptă, rut... Sacri! Credinţei apanaj!

Eram "trecut" de mult, mulţime, din care "bun" se selecta,
rămânând pururi o câtime... Şi lumea nu s-ar înşela
şi-am fi fost iar, întâi Mesie, apoi am fi fost sfinţi şi zei,
timp de Univers, o seminţie... Eram pe aştrii! Dumnezei!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frica de frig

Atât hazard de neştiut ne este-n Univers
Că un fir de frică-mi trece mijloc de coloană
Tot mă gândind c-alerg pe-o bulă-n goană
Şi poate derapa din ronduri, fără de revers.

Mă-ncearcă sentimentul că-i mult ger
În bolta neagră de-un senin de stele
Şi ştiu că-i frig de azot tot vidul dintre ele
Unde m-aş putea pierde dur, casant precum un fier.

De-un timp leg moartea-realul lângă simbol
Şi nu mă-nşel c-am tot atins plecaţii dragi,
Cum ştiu ce e durerea-n tâmple, în mâini, nădragi
Şi poate-am şi-ngheţat chiar de n-am fost la pol!?

Mă rog, nu pentru mine, spaţiului să ţină
În neschimbare, însă ştiu că-i doar dorinţă
Şi infinitul n-are reguli, nicio preferinţă...
Că tot din accident suntem şi noi! Deci n-are nicio vină!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai noştri visători

"N-am bani şi-i rost de-a face treabă,
Că atâtea ştiu..., plin de idei!
Nici timp n-am; muncă ar fi degrabă...
D-altul s-o facă... să-mi dea lei!"

Aşa-i de când tot ştiu, e-o vorbă
La noi... tot să ne-asociem;
Noi cu vorbit, ţuică şi ciorbă...
Investitorii-i agreem!?

Să vină, să ne umple punga,
Că-s plini de bani şi vrem şi noi;
Europeni, cu străzi... noi dunga
De var!? Care, pline cu... boi!

Mândreţe de frumoşi şi harnici;
Buni spărgători de... coduri! Cozi
Le facem la puşcării... Amarnici
Să fie şi ei... proşti nerozi!?

Şi tot ne lăudăm, c-am creşte
C-unu la sută, din... zero?!
"Ce nemţi?! Le-am pus-o româneşte,
Merţanici proşti!... Avem Sandero!?".

Am picat, de-un timp, pe chinezi,
Ce de un secol umplu lumea,
Mulţi; în salarii mici, cirezi
La muncă, de... luni până lunea!

Suntem buni critici tuturor,
Cu ochii-n ceaţa de gunoaie,
Tânjind mereu un viitor...
Cu şcoli şi munci... apă de ploaie!

Onor ambiţiei, virtuţii,
Dorinţei pentru tot mai bine,
Dar fala fără rost... doar muţii
O strigă... în gând! N-aude oricine!

Modeşti, muncind... ne e ruşine?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Repere

Trăiesc imperceptibil doar printre puncte de reper
ce mi se dau încă; multe primite, neîntrebat de le prefer.
Nu am ştiut nimic -şi-i despre mine- şi niciodată nu voi şti
cum m-am născut, când am ieşit, intrat, venit şi nici când voi muri...

Nici cel puţin de cât de bun am fost nu ştiu... sau cât de rău;
n-am calitatea să mă judec singur, altul mi-e călău.
Nu ştiu, oricât m-am pregătit -şi cât m-am pregătit- de-am competenţă...
Până şi-n dragoste cutume mi s-au dat... Şi mi s-a luat din existenţă.

Mă uit pe cer 'ntr-o noapte, asta, într-o primăvară, după ploaie;
ce neînsemnat sunt, nici măcar un punct, nici cel puţin un licărit-văpaie...
Ce mult aş fi dat totul, m-aş fi dat pentru-a mă şti, pentr-o părere,
să ştiu mult peste timp, cândva, de voi fi parte din repere?...

Dar n-are rost să m-amăgesc, în fond sunt două emisfere
ce greu, ce greu le-am câştigat şi-s primele ce-mi pierd, cele mai efemere.
Noroc că singur mi-am fantomele de libertate, mă strecor citindu-mi ere
ce-am moştenit şi-aşa-mi mai prelungesc pulsaţii de pulsar, în lungile-mi artere..

... Mă-ntind un scurt popas, parcurs de suflet nevăzut ce-i la vedere,
încorsetat printre piroane, răstignit pe-o cruce sângerândă de repere...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naivul

Sunt un naiv ce crede-n omenie?
Sunt sincer şi nu ştiu să mă prefac?
Sunt natural, deci bun de jucărie?
Eu, haina de minciuni, nu pot s-o-mbrac.

Dar, ştiţi ceva? – atunci când dorm, dorm bine,
Sunt liniştit şi-n cel mai rău coşmar,
De tot ce fac, nicicând nu mi-e ruşine,
Deşi am, uneori, un gust amar.

Prea sigur, nu-s, dar am mereu dovada
Că, ori sunt anunţat, ori pot să-i simt
Pe cei ce, între vorbe, fac rocada
Şi le încurcă, dar le place: mint,

Iar când sunt prinşi, aruncă iar cuvinte
Crezând că s-o mai dreagă are rost,
Jurându-se, chiar şi pe cele sfinte,
Că eu n-am înţeles: naivul... prost.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Ah, Luci... Nu ştiu ce să-ţi spun... Dar zău că nu e bine!
Lucian: Off, da, ştiu că nu e bine. Dar ce pot face? N-am nici o putere. Sunt atât de neputincios... Şi atâţia ani pierduţi degeaba? Opt ani din viaţa mea, de iluzii, de speranţe, totul dus, din cauza lui Sid... Cine şi-ar fi putut imagina?! Bine, poate că şi eu am greşit, dar... Uff, mai bine făceam cum îmi spunea mama şi rămâneam acasă; renunţam la misiunea asta afurisită... Era mult mai simplu! Fără complicaţii inutile! Ce rost au toate astea?! Comandantul misiunii... Halal! Sunt jalnic!
Mihai: Uff, Luci... Zău, nu vorbi astfel!
Lucian: Dar cum altfel ai vrea să vorbesc? Când pierd totul printre degete? Când nimic nu-mi merge bine?! Situaţia îmi scapă de sub control. Încerc să mă amăgesc că încă aş avea vreo şansă, dar văd bine că mă amăgesc doar... Ce-mi rămâne? Nimic. Cu Lia n-am nici o şansă. Probabil n-am avut niciodată, doar aşa credeam eu...
Mihai: Ba ai, dar trebuie să-i vorbeşti. Să-i spui odată ce simţi pentru ea! Nu-i atât de dificil. Dacă eu am putut, cu Ly, nu văd de ce n-ai putea şi tu; mai ales tu, Luci! Zău aşa...
Lucian: Da, tu nu vezi ce ar putea fi atât de dificil; normal, pentru tine e greu de înţeles... Cum să-i spun?! De ce? Să mă refuze din nou? Să mă respingă, ca de fiecare dată? Pentru a câta oară? Ce folos?!
Mihai: Ah, de asta te temi tu?
Lucian: Păi, m-a respins de atâtea ori; nici măcar nu mai ţin minte de câte... Mi se pare normal să-mi spună, categoric, "nu"... Dar, nu contează. Mă retrag în rezervă, să n-o lăsăm pe Ly să aştepte prea mult.
Mihai: Da, bine, mergi. Mă găseşti tot aici.
Lucian: Tu, cu computerele astea... Nu poţi să stai mult timp departe de ele!
Mihai: Obişnuinţa, Luci. Obişnuinţa... Şi în plus, pasiunea!
Lucian: Bine. Revin imediat.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!