Album... fișic?!
Am dat o raită prin album,
Uitat de-un fad cotidian;
Nici bani și nici meridian,
N-am handicap, să plec la drum.
Sunt clipe - de iubite dragi,
Părinți, copii, puțini prieteni-
La schi, sau în culcuș pe jnepeni
Sau la nudiști, fără nădragi...
Sunt file scumpe de album
-Cu chip în rânjet afișate-
Prezente-n gând, demult uitate...
Îmi sunt cum dalele de drum.
Dau foi sau clic, să le revăd
-Ferice sunt, de-mi sunt frumoase
Le șterg, sau rup, de sunt hidoase-
Trecut îmi curăț, șterg prăpăd.
Buimac mă uit, ca la un altul
-Nici cei din jur... nici eu n-aș fi-
La pozele color sau gri...
Am umezi ochi, simt catafalcul.
Suntem alături și-mi dau mâna
-Căci nici nu e așa departe-
Gândesc, timp mult, nu mă desparte;
Însă nu-i spațiul, nu-i totuna.
Mă văd unde plângeam atunci
-De-o clipă singur, de-un nimic-
Și-aveam adresa-n mână, în plic
Nedezlipit, pentru porunci...
... Erau mulți ani spre experiență
-Tânăr naiv- ce n-o aveam;
Pot vinde poze ce-adunam
Să-mi cumpăr timp... de existență!?!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre fotografie
- poezii despre timp
- poezii despre spațiu și timp
- poezii despre schi
- poezii despre nudism
- poezii despre moarte
- poezii despre iubire
- poezii despre handicap
- poezii despre gânduri
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Bătrânii pământului
Îi vezi trecând, încet, tot mai încet, agale,
Fac pașii tot mai mici, c-au obosit făcând.
Nici nu privesc, absenți, sunt totul doar un gând...
Se țin într-un toiag, se îndoiesc din șale.
Sunt prea albiți de timp, ierni multe au făcut,
Sunt uscățivi, firavi, că nici nu mai mănâncă.
Nu-i mai salută nimeni, că nu-i cunoaște, încă;
Nici tinerii ce trec... copii ce n-au trecut.
Se țin firavi de mână- de au pe cin' să țină-
Vorbesc șoptit și-adesea înclină cap, să-asculte...
Vorbesc despre nepoți- c-au subiecte multe-
Se întreabă; "Când s- aștepte, c-o fată au, să vină.. ".
Și-au făcut socoteala la banii ce-i mai au,
-Căci pensia nu-i mare, impozite au plătit-...
Ce le-a rămas, e-n casă; copii și-au prevenit
Să vină, să dea strânsul;..."Săracii, că ei n-au".
Se întorc la casa mică, curată, cu pridvor...
E-n plin oraș, cu curte și cu garaj la stradă
Și-i gol; doar amintiri, călătorii, sau treabă...
Mașina-i la fier vechi, căci oricum, mâine mor.
Se așează încet la masă, și scot album să-l vadă,
Sunt poze de-ale lor, din timp nemăsurat.
Au și părinții acolo, le-au ros de-atât uitat...
Se întreabă, cu mult tâlc, de-apucă iar zăpadă.
Căci e ajun de an, înainte de Crăciun
Și sunt tot mai slăbiți, și An Nou e departe...
Sunt împăcați cu gândul... "la toți au făcut parte"!?...
Vor fi și ei, de mâine... o poză de album...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre zăpadă, poezii despre vorbire, poezii despre vinovăție, poezii despre viitor, poezii despre trecut sau poezii despre tinerețe
Colaje
E trist când spațiul te desparte,
Dar și mai trist când timp separă
Și nu se întoarce, cum o vară
Și nici cum pagina de-o carte...
Și aproape-i, doar puțin... departe!
De unde ai cuvânt să pui
Suav, de dragoste să spui,
Așa cum nu-i al nimănui
Și s-atârni inima de-un cui...
În fuga de-un vagon sunt gând,
Ce-ncerc să-l prind ca pe-o nălucă;
O fată blondă fremătând
Și nu pot tren s-opresc... S-o ducă.
Te strig, o, îmi urlu nerăbdarea
Să te-am pe brațe, ca o floare,
Să-mi tatuezi, cu tu, culoarea
Să-ți simt miresme amețitoare...
Când simt citat din mine, parcă nu-s eu, îs mai mulți...
Devin și eu cuvânt, din ce ești tu... pronunți,
Mă relevând sfios, cu ce-am din suflet, tot
Legându-mi gând alături, cu inima-n complot!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre trenuri, poezii despre tristețe, poezii despre suflet, poezii despre păr blond sau poezii despre inimă
Ma...
Mi-e dor de degete-ți prin păr
Tentaculându-mi amintiri...
Revăd căldura-ți din priviri
Resimt sărut pe-obraz... Mă dor.
Nu mai am aura de pui
Și nici nu mai am cui mă plânge
Micime, răutăți, nu-mi frânge;
Stau aninat, uitat, de-un cui.
N-aud iubirea-ți în cuvinte,
N-am sfat de suflet, sunt pierdut...
Mi-e rău să spun că te-am avut,
Urăsc doar să-mi aduc aminte...
Sunt jumătate tu, îs "ea"
Noroc că te-aparțin, ești parte
Ce nici vecia nu desparte
Ce sunt, ești eu, a mea ma... ma
Visez cu ochi deschiși și plâng
C-am rămas singur, n-am cui spune
De-al meu necaz, n-ascultă lume
Că n-am nici bucurii să strâng!
Dar să n-ai frică, n-ai pierit,
Căci timpul vrea să mai exiști
Ești încă trupu-mi, mai persiști
În sânge-n gând, cât n-am murit...
Că n-am știut să te păstrez
Adorm sleit de remușcare...
Uitasem: nașterea se moare!
Mă ierți ma... ma, eternul crez...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu
Adăugat de Iulia Mirancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plâns, poezii despre visare, poezii despre sărut, poezii despre somn, poezii despre sfaturi, poezii despre răutate sau poezii despre noroc
Mesaj inconturnabil
Mi s-a adus la cunoștință
că orice fac, orice credință,
oricât sunt de convențional,
n-am niciun viitor astral.
Oricum de viață sunt falit,
sunt programat pentru sfâșit
deși nimic nu am cedat;
mă lupt mereu, n-am profitat
de alții, să le cumpăr traiul,
nu m-am reconvertit în craiul
cu aerele de-un stăpân,
un narcisist... convins de bun.
N-am fost la nimeni o povară,
nici la părinți, nici pentru țară,
m-am petrecut printre decenii
târându-mi visele, vedenii...
De-un timp presimt că mă topesc,
mă tem! Ce tot vorbesc?... Sfârșesc!...
Eram ca toți, cuvinte goale,
mergeam la slujbe anuale
și agățam în cui icoane
cum prin birouri diafane
găsești la cei ce cred spășitul
la fel cum e sfințit cuțitul
cu care tai în carne vie...
mistificând o omenie!
Final nu mai e conveniență
-idee de inexistență-
devine crudul fapt real
transpus în fizicul mortal
și-ncep să mă privesc altfel,
îmi fac din amintiri un țel,
mă uit printre oglinzi și sticle
crezând că pozele multiple
m-ajută să mă tot țin minte
într-un album, printre morminte.
Am primit sol neașteptat
-că-s trup și suflet afectat
de-un rău ce-l credeam exclusiv
doar altora- fără motiv,
și mă pătrund gând endoscopic
în trupu-mi intim, microscopic,
îmi caut răul ce m-atacă
și vreau să-l rezonez... De pleacă
îmi jur să-mi port nespus de grijă,
să fiu Bing-Bang-ului... o schijă!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viață, poezii despre trup și suflet, poezii despre sfârșit sau poezii despre narcisism
Mărturisire
Sunt oare
un plagiator,
un oarecare
neștiind
umbrind
de un sfumato
antecreații cum un Michelangelo...
dar fără un maestro,
din lipsa pe vecie d-un Verrocchio
"presto",
sau banal Pinnocchio...
n-am nici obârșii-n Sant-Angello
și orișicum
nu aveam cum?!...
Rămân
un simplu muritor
fără predecesor;
n-am copiat niciun Tacola
și niciun Eilmer cutezant
căzut,
pe nimeni n-am avut o preîncercare,
doar ezitant,
în singur mi-am creat un drum,
modest...
n-am nicio jenă să mă manifest
un bun
pentru consum,
un surogat de... Cola.
Dar sunt cu siguranță mai cinstit
decât titanul;
nu m-am autodefinit
sau proclamat
brevet universal...
sunt doar un biet vasal total lipsit de ipocrit,
îndepărtat de-al său egal...
cert însă sunt un unicat,
un fel de autodidact, nu literat,
sunt poeziei... curtezanul,
c-o mare diferență de talent
de-un Buonarotti
ce nu voi fi nicicând, nici printre copii...
Sunt doar un bun incipient!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre talent, poezii despre poezie, poezii despre plagiat, poezii despre modestie, poezii despre fățărnicie sau poezii despre ezitare
Exit...
M-am sculat, mort, într-o zi...
Nu era nimeni, nici tu, nici copii,
Nici tunel de lumini nu a fost;
Este-un negru teribil, compost.
Nu mai simt, nu exist, nu respir,
Nările nu-mi miros elixir,
Inima, îmi stă, nu mai bate...
Nu mai am, nicio zi, nici etate.
Sunt inert, obosit d-energie,
Niciun rai nu-i, nimic, feerie...
Stau întins, sunt sleit, sunt absent;
Sunt plecat, vindecat, impotent.
Și m-apasă imensul de negru,
Lacrimi n-am, nu mai sunt un integru...
Gând nu e, neuronii sunt stinși;
Mi-am lăsat și dușmani, sunt învinși.
Lumea nici nu mai este- se pare...
De m-am dus, pentru mine, ea moare.
Sunt convins că materia-i moartă;
Nu mai vin ca să bat, la vreo poartă.
N-am probleme de mâine, în esență,
Mă dezic de orice, d-existență...
Sunt salvat în neant, în memorii;
Vă deplâng, ce-ați rămas... Muritorii!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre salvare, poezii despre negru, poezii despre lumină, poezii despre existență, poezii despre dușmănie sau poezii despre amintiri
Al clipei
Mai mult decât această zi e amintirea zilei
Ce și-a turnat tiparul pentru năruire
Și din această formă n-o mai scoate nimeni.
Mai mult decât pot să-mi aduc aminte
Clipe și ceasuri dragi răsfrânte-n minte
Care-au topit metalul prețios al flinței
Nu-i nimeni decât mine cel mai mult
Și nimeni nu-i nici cel mai gros sau strâmt
Nici cel mai scund nu poate fi ca mine...
Cât mă detest aici atâta sunt si umilinței
Nu-i cer răsplată sau răsfăț; nici bir credinței.
Mai mult de-acestea sunt în cele ce nu sunt
Și niciodată n-am să fiu mai bine
Puținul din această clipă apropiindu-mă
Și-al clipei sunt din ce în ce mult...
poezie de Ion Murgeanu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre răsplată, poezii despre răsfăț sau poezii despre ceas
Plângere de nevinovăție pentru pierderea eternității
Alerg nebun spre stația "La moarte"
În cursa mea de spectator fugar,
Cu capul gol de neputință, gust amar
De a fi nevinovat de ce nu pot deține; soarte!
Stau condamnat degeaba la pedeapsă,
Ce n-o am, decât de alții aș fi născut
Și n-am luat vieți, să mi se ia a mea; scăzut
Din timp, ce-am unul, unica-mi sinapsă!
Nu știu, nu-i Constituție Universală
De respect pentru ființa-mi, nu-i nici o transparență
De a-mi decide, singur, prin bine, experiență...
Nu altuia la mână, neîntemeiat vasală?
Mi se pun vini, în spate, ani, întâmplător, boală!
Mi se va spune, că, ce este piere, moare,
Dar eu nu sunt la fel, eu dețin rațiune;
Gândesc cu minte, suflet, sunt o perfecțiune...
Am învățat ce-i dreptul, să m-apăr și mă doare!
Sunt un Hristos, în fond, nu o râmă, oarecare!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nevinovăție, poezii despre învățătură, poezii despre respect sau poezii despre perfecțiune

Salcâmul nimănui
Erau pe deal copaci destui,
Dar unul, cel al nimănui,
Foșnea din frunze cu-nțeles
Când mă rupeam de-un drum de șes.
Se întâmpla atât de rar,
Încât mă întrebam: "El chiar
Își amintește mersul meu
Ori chipul? Știe că sunt eu?"
Sunt ani de când n-am mai trecut
Prin locuri care mi-au plăcut
Și-au fost, în tinerețea mea,
Decor spre ce mă atrăgea.
Mă-ntreb și-acum, pe-același drum:
Salcâmul dintr-un vechi album,
Mai pune-n margini de cărare
O umbră binefăcătoare?
M-apropii și o adiere
Șoptește-n clipa de plăcere
De sub salcâmul nimănui:
"Iubești aceiași ochi căprui?"
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plăcere, poezii despre ochi căprui, poezii despre frunze sau poezii despre copaci
Rugăminte
Mi-am luat vacanță să te văd
Aveam un dor nebun de tine.
Credeam că singur e mai bine...
De-atuncea viața-i un prăpăd.
Visam "sublim" și nu vedeam
Că sunt departe de-un "model"...
Vedenii aveam, mă înfierbântam;
Mi-am pierdut timp, nu mai am țel.
Eram nebun de întâlniri,
Credeam că "noul" e mai bun
Fără să știu că-s doar "veniri"
Și totu-i gol, nu-i simț, nicicum.
Doream vâltori și "stress "continuu
Să am ce nu mi se dădea.
Uram candoarea în rectiliniu
Și mângâierea la o cafea...
Mi-e dor, sunt obosit de gol
Nu mă înțelege nicio ființă.
Amant, să fiu, nu mai vreau rol;
Sunt doar smerit și cer căință!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vacanță, poezii despre smerenie, poezii despre nebunie, poezii despre inocență, poezii despre dorințe, poezii despre cafea sau poezii despre amant
Afizic
Zile-am de sensibilitate
Când tânguiesc de frumusețe
Pierdut în impoderabilitate,
Ușor, doar fum, delicatețe.
Nici fulg nu sunt, doar șir de lacrimi
Cu gust sărat de val de mări
În unduiri pe-obraji de patimi
Ce spală tot cu timp, uitări.
Sunt doar o gheară de suspine
Ce-mi ține pieptul în "suspens";
N-am niciun sens, de în jur de mine...
Îs plecat fără prezent, un mers!...
... Fără de pași, tot o plutire,
Ce-o țin, m-agăț de ea, n-o las
Și-o pierd, că timp n-am... Amăgire
Sunt tot... Produsul de-un impas!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prezent, poezii despre frumusețe sau poezii despre delicatețe
Fior
Hello... rămân suspendat cu salutul
și-mi pică mâna, de-o apăsătoare deziluzie,
inertă,
pe coapsă, cum nici n-o mai am...
șterg, c-un mănunchi de filete de nervi imemoriali, praful de pe ochii împietriți, geam,
pătrund catalog, până la file, copertă
și văd nume de-o fată și-am poza, o aluzie,
de la bal de sfârșit și de-un alt început, simt sărutul...
doi ochi trec, se apleacă... Viața întreagă o clipă-i, minutul.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre mâini sau poezii despre minute
Melancolie
Am la rabat melancolie
C-am strâns prea multă și m-apasă
Pe aripi, veșnic într-o vrie
În transa unui alt... acasă.
Misterios e nepătrunsul
Neînțeles, de timp trecut,
Prezent ce-acum trăiesc... Recursul
E-n fond, un viitor trecut!
De suntem toți primar fărâmă
De-un Univers în răspândire,
Atunci suntem și frunză, râmă...
Rememorați o omenire!
Privesc ca Nostradamus jar,
Să delirez de toxic gaz,
Mă mestecând în timp, mojar,
Să-mi sorb trecutul, din necaz...
... Că n-am uitat oricum sublimul,
Rămânând singur el, licoare
Endomorfinică din filmul
Lăsându-și numai iz de floare.
Îmi pierd și timp ce am puțin,
Cu gând mereu ce las urmă
Iubind, să gust din vechiul vin,
S-aleg din bile... ce-am în urnă.
Sunt veșnic anticariat,
Sedus de timpuri în culori
Cu patinări de pastelat,
Ce-mi dau în iris picuri-flori.
Sau poate sunt un fortunat,
Căci pot trăi doi simultan;
Eternul vis înaripat
Și altul fizic, doar alean.
Ori sunt un specimen vetusc
Resuscitat din agonie;
Noroc își agățând de-un vârsc
Pe-o râpă... de melancolie?!
Și-acum mă uit la flori, pierdut
La verdele crud din grădină;
Săpând în viitor... trecut
Ce încerc să port în gând, patină...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre flori, poezii despre aripi, poezii despre verde sau poezii despre seducție
Componente
Mă tot surprind cu-aceeași întrebare;
Cât de tăcut ne e prietenul ce moare!?...
Nici cel mai mic semn nu ne dă, cum că a fost!...
Chiar să nu fim mai mult de-un viitor compost?
Parcă-i prea brusc inopinatul exit, straniu
De gol de la inertu' cel revăd; cu-același craniu
Ce până ieri îmi tot zâmbea, îmi zicea glume!
Și nu-i răspuns chiar de-i la fel și-l strig pe nume!...
... Nu-mi mai răspunde, e de-un rece indiferent
Și n-are lipsuri, tot ce-a fost, e tot, prezent.
Doar nu-i mișcare și atunci ce suntem, ce-i?...
Înseamnă; "trup" că-i o himeră... doar idei?!?...
... Și-unde pleacă simț, ardori, multe visări,
Cuvinte, deznădejdi, buchetele de flori;
De nu mai știu nimic de cel ce le-a purtat
Și brusc, toate l-au părăsit, l-au... avortat?!
Chiar dacă-mi iau din timp spre judecată,
Sunt incapabil să-mi strâng gândurile roată,
Să spun dacă sunt "trup", sau sunt un... nu-i;
Căci pe-unu-l văd! Cu ce nu este?... Și e al cui?
Mă întreb, cu suflet gol, cine pe cine l-are;
Dusul de vis pe umeri -stins ca o strigare-
Ce crește pom; un trup, umflându-se-nghițind?
Sau e-un noian imens de "feeling" în perind?
Și-atunci -de vin-ar fi- e-a cui?... Cui aparține?
Sunt simțul-gând, ascuns în "trup", artere, vine
Așteptând ziua de-un final de fugi funeste,
Lăsând ce nu-i?... Și indiferent, de-a fost, de este???...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre umor sau poezii despre tăcere
Amintiri dintr-o copilărie
Nu mi se-ntâmplă adesea, din păcate,
Dar azi m-am pierdut iar în pietate
Cu ochii-n lacrimi căutând părinți
C-un dor nebun, mai mult decât de sfinți.
Îmi mângâie timpanul vorba caldă
Ce-o avea tata... Mama iar mă scaldă
Cu mâini micuțe, parcă-n puf și ochi de pluș;
Mă dojenind că-s iar murdar, un jucăuș.
Aș strânge-n brațe aerul de atunci, aroma
Ce am pierdut-o dar o simt. Sunt iar aidoma
În casa parcă din povești ce le-am doar file,
Cu grădinița îmbujorată, plină de zambile.
Sunt iar la masă seara, ca-ntr-un cuib
Sunt printre rândunelele ce puii își îmbuib...
Aud cum tata, Breul, cheamă fin pe mama;
"Jeni, hai la televizor, începe serialul, drama..."
Sunt iar de mână rând pe rând la fiecare
În palme calde... Mergeam la plimbare;
Știută că-i la bloc, la tanti Mița cea mai bună
Mătușă; durdulia ce mă stânge-n brațe, ca o zână.
Sunt fericit; nici nu mai sunt acum! Eram,
Am nodul permanent! Nu știu, atunci plângeam,
Sau e-un pelerinaj ce nu vreau să sfârșească...
Ah, cum să fac să mă topesc în turla strămoșească?...
... Să fiu iar cu bunica mirosind, toată scrobită,
Cu pas se legănănd în broderie-n jur tivită,
În zi de mers la slujbă; "Că e-o sărbătoare...
"Nu uita vreodată, niciodată, zi de Înălțare!".
N-am nicio grijă, chiar de n-am de toate,
Am inima un fulg, o simt ce fin îmi bate
Și ce departe-i timpul; "Cum oare voi fi mare
Și cum voi arăta matur la-nsurătoare?"...
Dar nici nu-i timp, mă scutur, strigă cineva,
Mă cheamă... "Dane, mergem la vâlcea?"
Și ies, mă duc pierzându-mă-ntr-o zi de vară...
Știți, nu mai am părinți, nimic... Plâng prăbușit. Așa am rămas de-aseară...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zambile
- poezii despre televiziune
- poezii despre tată
- poezii despre sărbători
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre seriale
- poezii despre seară
Neîntreruptă trecere
E stranie senzația, de dus, de gol
Când întinzi mâna și nimic n-atingi;
Ca-ntr-un coșmar, urmat după viol,
Din abuzat!... Nu-i nimeni cui să strigi.
Mai singur sunt în fiecare zi
-Pierzând din totul, ce am cunoscut-
Chiar de m-am ocupat să am copii...
M-au lăsat toți!... E-ndeajuns, că i-am făcut!?
Se duc colegi sau de îi vezi, îs absenți;
Cărunți un pic, cu aere preocupate,
Ieșind tiptil din școala existenței, repetenți...
Se strânge viața într-o austeritate!
Încerc să n-am pătrundere de hău interior,
Depresia să nu m-atotcuprindă;
Mă-mpac cu gând că încă-s muritor
Și nici n-am gând, de atârnat de grindă.
Când deschid ochi, tot ce privesc, visez,
Devin introvertit, am poze-n gând;
Revăd istoria-mi, ce-ncerc să precizes...
Sunt eu cu mine, tot mai... când și când.
Am lacrima un nod, mereu mai des
Mă văd... părinți și-i înțeleg tardiv;
E lumea pururi nouă, doar cu un acces...
Ieșirea-i, pe un singur recviem, din portativ.
De este alinare, de-o ofertă, din iubit
-De-ai dat, ca să primești, fără să ceri... la fel
În timp, puțin câte puțin, crezând în infinit-
Rămân-eternul; el sau ea, iubit, iubita, trecător fidel!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre școală, poezii despre păr cărunt sau poezii despre fidelitate
Mut, de... ieri
Pe câți am cunoscut, pe câte,
Stau toți în mintea-mi, nume slute;
Doar poze pe-un mixaj-mister,
Pe-un raft de film de-un emisfer...
Le scot "on play" cu gândul dus
Dintr-un trecut de mult apus;
Mă minunez, parcă-s de ieri...
Mi-e dor de toți, de ierni, de veri...
... De cele chipuri reștiute;
Le am, le simt, sunt zeci, sunt sute
Și sunt sărac, că le-am pierdut...
Și cât le-am vrut, cât m-am zbătut.
... Le-am adunat cu drag o viață
De-am vrut doar eu, c-așa a fost ață
Sau singure sau strecurat
La bar c-o bere... sau în pat.
N-am nicio cameră obscură,
Stau cu ochi deschiși, timpul mă fură;
Nu-i am din nou alăturea,
Nu pot să-i chem, le-am uitat stea...
... Sunt numai aștri fără nume,
Adesea-s numai a mea lume
De-mprejurări, vise tactile
Se promenând cadre-n pupile.
Cum să-i mai chem, căci de-ar veni
Aș fi atunci, poate-aș refi,
Dar nici eter nu mă ajută;
Trecut e-o undă, o redută.
Or fi aceeași cum simt eu
Sau sunt efemer curcubeu
Ce-l văd sublim, nu pot atinge...
Lumină ce din bec se stinge?!
Sunt prizonier, handicapat
De-un simț ce-i unul câștigat
Și l-am pierdut anticipat;
E simțul vorbei... Mi s-a luat!
Ce stranii simțuri înăscute
-Auz, văz, pipăit... multe-
Toate depind de-o exprimare
Ce ni s-a dat din întâmplare...
... În partaj infim de animale!
PS.
E-o pierdere universală
Ce-o plâng, ea-i a mea boală
La scara mea de-un simplu om...
Aș vrea să-i am toți crengi, un pom!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre simțuri, poezii despre zoologie, poezii despre vară sau poezii despre sărăcie
Itinerar natal
Ascult buletin meteo ades
și tot mă uit, mă uit pe hartă
unde recunosc locuri trăite;
la Râmnicul Sărat ales,
lângă Buzău, unde nici vânt nu iartă
și-unde zăpezile-s vârtejuri troienite.
Mă leagă peste totul amintiri
de locuri și mi-e dor mai mult de oameni
ce-i caut fie-n gând sau merg să-i văd
și-i regăsesc futile amăgiri...
și-mi dă senzație de rescapat de un prăpăd.
Mă plimb pe străzile de la Focșani
și dorm pe la moteluri,
petrec în crâng cu amici la Căprioara
-că nu știu cum n-aveam lipsă de bani-
și-ntotdeauna, printre "ELE" țeluri,
savoarea mi-o-ncântam când cădea seara.
Mă văd în Câmpina natală cu florari
-frumoasa mea de altădată-
cu centrul vechi cu șarm cochet
și simt cum ninge cu fulgi mari,
mă scald în Prahova, lângă armată...
Am mintea liceanului de la banchet.
Am cursuri pe un Splai d-Independență
și-s zilnic prin tramvai în București
pe 25 de bani... mănânc la Drept,
învăț pe rupte să n-am corijență
ca vara s-o petrec la Costinești
și pe părinți să-i bucur că-s un înțelept.
Cobor c-o bicicletă veche din Sinaia,
-fugit pe-ascuns, o vară, de acasă-
am praștia în mână și iau ținta...
mă bag în scorbură la nuc când ploaia
caldă a verii pică și-s chemat la masă...
Îmi pare rău c-am fost așa cuminte.
Ce de imagini defilez de la armata
-făcută ca să scap de ea, în Bacău-
și-am și uitat de azimut, de mască...
alături de prieteni ce-am mai căștigat odată
îmi amintesc ca niște poze de flăcău...
fără s-am nume s-atașez... Un gură cască.
N-am timp de-ajuns, e-o mică parte
despre spații ce locuiesc arar și-acum
și-am dor nebun să le revăd,
dar tot la fel cu mine-n altă parte
călătorind prin viscol sau ninsori de drum
și-ncerc să fac orice, real... și nu-ntrevăd!
Ce se întâmplă oare-n lume,
-că nu ne mai vedem 'n sfârșit de săptămână,
nici cu mătuși, cu veri sau cu prieteni-...
stăm singuri meditând fără vreun nume;
așa cum fac și eu acum scriind de mână
și nu-i nimic palpabil!... Cum miroși rășina-n loc de ceteni???!!!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prietenie, poezii despre ninsoare, poezii despre armată, poezii despre înțelepciune, poezii despre vânt sau poezii despre viscol
Fir depănat
O duc rău
de la o vreme,
mă plouă pe suflet,
mă ninge pe inima-n scâncet,
mă brăzdându-mă-n hău
de singurătate, blesteme...
Și-mi caut vina,
am ochii întorși în orbite
și-n negru,
nu văd nimic de integru
și-mi termin benzina...
am pană de vise, sfârșite.
Am lipsă de tonus
mai mult decât fizic;
nu zbor,
nimic n-am ușor!
Sunt eu? Nu sunt, nu-s!...
Am respir ca de ftizic.
Nu mă-mpac,
lumea-i alta;
n-am unchi, nici mătuși,
în Car Mare sunt duși
trași de-un vârcolac...
De piatră le-i halta...
Salvarea...
Cunosc resuscitarea
însă nu se-aplică;
vârsta-mi abdică,
rămân cu visarea
doar de rău... Teroarea...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre vârcolaci, poezii despre teroare sau poezii despre singurătate
Confruntare cu sine
E timpul, sigur, relativ?
Eu mă consider neschimbat!
În minte, m-am maturizat...
Estetic, n-am niciun motiv!
În oglindă, zilnic mă privesc
Nu analitic, doar trecând
Din obicei. N-am niciun gând!
Sunt încântat, ori mă uimesc!?
Sunt neschimbat peste decenii
-Oricum puține, că-n total,
Sunt 7-8 de imortal-
Dar sunt convins, nu am vedenii!
Surprinzătoru-i o întâmplare
Când după ani de despărțire
Te întorci la loc de moștenire
Și ești în șoc, cazi în stupoare!...
Figuri întipărite-n minte
Sunt deformate într-un tipar...
Ce-am prevăzut, nu se dezminte;
Depindem toți de calendar...
Nici ce iubisem în liceu
Nu o revăd cu ochi de dor,
Nu o mai simt, nu mă-nfior...
Sunt trist, sunt dus, nu mai sunt eu.
"Back to the future" e real;
Privind la magazin în geam
Cu ochi cețoși mă-ntrezăream...
Einstein... e sigur, genial!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moștenire, poezii despre liceu, poezii despre genialitate, poezii despre estetică, poezii despre comerț sau poezii despre calendar