Gând ultim, de ursuleț

Sunt obosit peste măsură de atâta vâlvă nestârnită,
că doar eram pierdut puțin, n-aveam –la vârsta neîmplinită
nici de un an- n-aveam idee, că vizită nu pot să fac
să văd și eu umani umblând și să le arăt... și eu îi plac...
sau, nu mai știu, poate naiv crezusem că e ca-n pădure,
printre ai mei, ce ne adoram, adunam fragi, poamele, mure,
că-s parfumate și, mâncam, ne iubeam toți, că răbdători
nu știm de răzbunări, de ură, nu ne atacăm... avem valori,
nu facem rău, de rău nu este, ne protejăm și noi de moarte...
cum mama ne-a învățat demult, când încă ne mai dădea lapte
și ne ținea la piept cu cald, ne mormăind din a sa viață;
cum este grea și să fim buni, chiar mari... de vom derula ață...

E crezul meu, de mic sălbatic, nevinovat, de ursuleț
așa, picat în agonie lovit de-un glonț nicicum răzleț
-dintre, ce nici nu mai văzusem, nu sunt încă ajuns isteț-
de-un foc de pușcă descărcată, deși eram speriat, naiv,
nu-mi propusesem, că nu știu, cum nu știu nici ce e motiv,
doar îndrumat de bun, ce-am simț, lăsat așa, intuitiv,
mă știind pur, fără de apărare, numai credul în aventură,
ca un copil, un pic prostuț, neștiind că dacă dau o tură
prin lumea nouă, cea din jur... te-oi părăsi, dragă natură...

Din Sibiu, ursulețul mic, agonic, 'ntr-o bătătură.

PS.
Într-o țară, a mea, unde-i cinstit delapidare,
Unde omor, viol, hoțiile îs onoare...
Printr-un oraș, într-o curte anostă, oarecare,
În ghiveci de lut, prăvălit cald lângă o floare,
Un ursuleț, însângerat de-ai mei, popor... se moare...

poezie de (12 octombrie 2016)
Adăugat de Daniel AurelianSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Citate similare

Rugăminte

Mi-am luat vacanță să te văd
Aveam un dor nebun de tine.
Credeam că singur e mai bine...
De-atuncea viața-i un prăpăd.

Visam "sublim" și nu vedeam
Că sunt departe de-un "model"...
Vedenii aveam, mă înfierbântam;
Mi-am pierdut timp, nu mai am țel.

Eram nebun de întâlniri,
Credeam că "noul" e mai bun
Fără să știu că-s doar "veniri"
Și totu-i gol, nu-i simț, nicicum.

Doream vâltori și "stress "continuu
Să am ce nu mi se dădea.
Uram candoarea în rectiliniu
Și mângâierea la o cafea...

Mi-e dor, sunt obosit de gol
Nu mă înțelege nicio ființă.
Amant, să fiu, nu mai vreau rol;
Sunt doar smerit și cer căință!

poezie de (19 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Singur

Mi- e dor nespus de mine... fizic!
Călătorind pe alei de parc...
Cât de ușor eram... un arc,
Cu trup de pană, suflet liric.

Nici inima n-aveam cu mine...
Era în zbor, în ascunsă stea...
Ce-a de pe cer, o peruzea,
Ce-o rezervasem pentru tine!

Și-un colibri îmi eram, în minte...
Eram în zbor, din floare în flori.
Nectar să-ți dau... că poți să mori;
Așa mi-ai spus, o rugăminte!

Nici nu vedeam pe unde merg,
Pluteam pe aripi de zăgan.
Eram un fulg și doar plonjam;
Doar vis... vroiam real, să șterg!

Ades, din pas, îmi luam elan
În triplu salt, fugeam ferice.
N-aveam rival... Cine să strice
Extazul; ce mi-a fost alean?

Un râs nebun stătea să iasă
Din piept, din brațe, din obraji.
Zburam... Te văd cu buze fragi
Cum râzi; când vin la tine acasă...

Când chipul încă îți visam,
Zăresc printre arbuști, un cuplu...
Nu mă mai simt, nu mai am suflu!!!
Erai, iubit-o... Te pierdeam!

poezie de (30 mai 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Robbie și Maroony

Sunt încă o copilă, rău și atât de rău, de rău brunetă,
născută crud o iarnă grea, din părăsita o grea mamă
frumoasă, culmea albinoasă, o blondă șic, un pic egretă
cu ceva bej-maron în păr, pe cap, mai mult pe coamă...
și-am ochii vii alb cu piper, ieșiți un pic, de expresivi,
și-am și cravată și de aceea-i de sunt așa de apreciată...
nu doar că nu-mi plac hoinăreli și nici masculii posesivi,
dar și că ascult mereu, cuminte, cu cap și mintea aplecată,
la orișice cuvânt ce simt și-aș ști că mi-este adresat...
se pare firea care-o am încântă mulți, pe gazde, o lume,
chiar zvăpăiată de-s în brațe, că n-am avut niciun dresat
și totuși știu deja o groază; străini, părinți și atâtea nume....

... Stai, sunt și eu, ciocolatiu-nchis pe botul meu de față,
născut la fel pe-un frig năprasnic, ce l-am memorie în minte,
rămas la fel, orfan de mic, când mai sugeam, oh, ce mai viață,
de mic copil cu bunul simț, timid, alert, dar și cuminte...
iubesc nespus pe sora-mi Robbie, părinții mei cei adoptivi
-că nici în minte n-am de-un tată, seamăn și dacă o fi fost,
c-așa se-ntâmplă printre-ai noștri, egoiști, trecători parșivi,
doar încurcând femele-n cicluri, așa ca să le strice rost-
pe mama adoptivă... în plus cu lapte zi de zi, în seringă,
când încă n-aveam niciun dinte și m-a învățat numai iubire,
cu caldul de piept, cuvinte dragi, pătuț făcut cum o carlingă
să nu cumva să îngheț, din pleduri... mirosu-i iz... ce amintire!

Și atât de fericiți eram, din gesturi, vorbe de prisos,
doar veseli, sprinteni amândoi, lăsând doar timpul să aștepte;
iubire s-ai, să dai cinstit, de vrei din minimul prinos,
credință, nu din școli deșarte, ci de-nvățatul de pe trepte...
dat dragoste, nu recompensă, încă de mici, dar devotați,
c-aveam, se pare-n sânge, în spirit, că mic este iubit de mare,
că lumea-i plină de mult rău, dușmani, de atâți destrăbălați...
... O zi aiurea, piaza rea ne-a rupt din veșnica visare
de viitor, ce-l câștigasem demult, părea prestabilit,
când neștiut a luat-o o zi, pe Robbie, în brațele lui, tânăr
și schimb de loc, la altul nou, părea ușor... Ne-am păcălit!...
Mă părăsind cu ochii umezi, doar lăcrimând pe un alt umăr...

Nici rugile ardente, mute, n-au fost 'ndeajuns ca frate-soră,
rupți, doi, dureri s-oprească în pieptul smuls ca și din mine,
că nimeni n-a văzut tristeți, în amurg de prea târzie oră,
când cald nu mai simțeam nicicum, n-aveam nici sângele în vine;
mi se topise suflet tot, eram doar fratele stingher...
nici masă n-am vrut să mă-ncânte, am rămas singurul și trist,
zile la rând, nopți nedormite, cu ochii duși doar înspre cer,
tot în suspine, că oh noi n-avem, nu știm dacă există Christ...
... dar aud voci și-un sunet drag, mie-mi apare, un cunoscut;
o văd pa sora mea cea scumpă, se ghemuind în brațe; a adus-o,
cel ce deunăzi doar o luase... slăbită, ochi duși, "râs" dispărut
și toată grija, acum, purtată în zadar a fost, noaptea a răpus-o!...

Nici plâns nu am și-așa-s mic și nu mă simt că-s așa moale,
pe zi ce trece tot mă pierd, parc-aș avea și eu ceva;
i-aud vorbind să-mi facă multe, că-i rău de boli ce dau târcoale
și-s tot mai slab, de abia mai văd pe-ai mei cei dragi, ori careva...
ce-mi strigă surd, cu glasu-n tremur și-i așa cald, cad din picioare,
întins stau, vlagă dusă; negru e tot mai dens, îs doar imagini
și mi-este atâta de târziu... pe soră o văd, plâng, e înserare...
... sunt eu acum, cel care scriu, mâzgălesc lacrimi printre pagini,
un manuscris de cățeluși, pierduți nedrept; i-am stând pe scoarță
și-n inimă, că îmi bat cu mine, îi am chiar trup de-or vrea, cât sunt,
lipiți etern cât voi mai fi înspre neașteptata moarte, hoață
ieșită din hazard, să poarte sublim în neant, de-un crud pământ...

poezie de (13 ianuarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Conflict interior

E tare gheața, știu - și nu ne este bine,
E tare gheața, știu - n-am ascultat de tine!
E frig acolo, știu – și este și-ntuneric,
Iar singurul câștig e că par mai puternic!
...
Dacă aș fi rămas copilul ce-l știai,
Sau, cel puțin, naiv - încă mă mai aveai...
Dar n-am rămas deloc, nici naiv, nici copil.
Nu mai e ca atunci, e tot mai dificil!

Nu mai pot să mă-ncred în tine ca atunci,
Chiar dacă îmi promiți, numai momente dulci!
Nu-mi mai permit să cred în nicio fericire -
Pân' nu mă văd cu ea, departe, în neștire!

Așa că, mă-nțelege și nu mai fi de gheață!
Lasă să vină totul, cum ne e scris în viață...
Sau dacă nu, măcar, hai, să ne împăcăm
Și poate, cine știe, n-o să mai eșuăm!

poezie de din Începuturi (23 iunie 2018)
Adăugat de Andrei Ș.L. EvelinSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

N-ai "v"...

Parc-am mai scris și n-am niciun răspuns
De ce ca-n alte arte nu-i naiv și-n poezie;
Măcar să știu și eu că poate m-am ajuns
Și-am cel puțin, infant, un pic de... fantezie.

Și pe bună dreptate că-s numai un începător
Da-s tot mereu în critici; agramat și ametaforic,
Un limitat de-autonedidact, pur-simplu un amator
Rămas din timp uitat, copil tâmpit, eternu-mi euforic.

Oricum tot mi s-a spus mereu așa; "n-ai v" (adică vână)
Înseamnă că așa ar fi, nu voi gusta nicicând "v" de victorie;
Nu voi putea într-o zi s-o strig și eu și nici s-o am de-o arvună
Să mi se dea și mie cât de cât un bob de la recolta dintr-o "Glorie".

Deci ce s-o mai lungesc, așa cum fac și-acum un tot mai lung de vers
Căci n-am nici pensula pană de foc și nici paleta nu o am plină de culori
Cum nici n-am nici un scrin sau șevalet nu am căci s-a crăcit picând pervers
Și așa sunt blestemat să mâzgălesc culcat pe jos, mă îmbătând 'ntr-un strat de flori.

Deci îmi propun, credeți-mă și cu motiv,
Să creez singur nou-curentul de "naiv";
Deci să fiu primul acceptat măcar la el
Așa fără de pană a prostului, fără penel!

Deși sunt sigur că și așa blamat voi fi
De niște critici deghizați; naivi, sau în copii (nu copii)!

poezie de (29 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Eugen: Și atunci, mama lui Luci, Diana... Nu mi-aș fi închipuit vreodată că ai iubit-o.
Traian: Am iubit-o?! La naiba! Încă o mai iubesc, Eugen! Enorm... Ca un nebun... Înțelegi acum de ce nu m-am căsătorit niciodată? Din cauza ei, desigur, altfel, n-aș fi avut nici un motiv.
Eugen: Dar a trecut atâta timp de atunci... Ar fi trebuit să-ți refaci viața, să nu rămâi singur...
Traian: Nu, fără ea n-avea nici un rost; n-aș fi putut. Știu; lumea e plină de multe alte femei frumoase, nu e ea singura, dar pentru mine nici nu se pune problema alteia.
Eugen: De ce?!
Traian: De ce?! Pentru că eram mult prea îndrăgostit de ea, din cauza asta. Și încă mai sunt. Nu reușesc să mi-o scot din minte... Poate că dacă n-aș vedea-o zilnic pe aici, prin Institut... Dar nu, nici așa n-aș putea-o uita sau înlocui cu alta... Mi-e imposibil!
Eugen: Dar ai avut o relație cu ea atunci.
Traian: Aș, relație... E deja prea mult spus. Amândoi eram mult prea tineri, naivi, visători, niște copii. În plus, ea nu mă iubea deloc. Eu, desigur, mă aflam la polul opus; eram în stare să-mi dau viața pentru ea. I-aș fi pus lumea la picioare, aș fi mutat munții din loc; aș fi făcut orice pentru ea. Se pare că nu era de ajuns. L-a preferat pe blond și încă îl preferă, tot pe el. Pe atunci nu doar ea, ci și mama ei, doamna Dana Dragomir. Eu ce eram?! Doar un elev al Institutului. Ce-i puteam oare oferi fiicei dânsei? Mai nimic! N-aveam casă, n-aveam mașină, n-aveam bani. Nimic... S-a împotrivit categoric unei relații între mine și fiica ei.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Conflict interior

E tare gheața, știu — și nu ne este bine,
E tare gheața, știu — n-am ascultat de tine!
E frig acolo, știu — și este și-ntuneric,
Iar singurul câștig: Par proștilor puternic.

Dacă aș fi rămas copilul ce-l știai,
Sau cel puțin naiv — încă mă mai aveai...
Dar nu, nu am rămas naiv și nici copil.
Nu mai e ca atunci, e tot mai dificil!

Nu mai pot să mă-ncred în tine ca atunci,
Chiar dacă îmi promiți numai momente dulci;
Nu-mi mai permit să cred în nicio fericire —
Pân' nu mă văd cu ea, departe, în neștire!

Așa că, mă-nțelege și nu mai fi de gheață!
Lasă să vină totul, cum ne e scris în viață...
Sau dacă nu, măcar, hai să ne împăcăm
Și poate, cine știe, n-o să mai eșuăm...

poezie de din Vă las pe voi să fiți poeți
Adăugat de Evelin AndreiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Marica

Eu nu știu

Eu nu știu cum să mă numesc,
Nici nu știu ce-i omenesc.
Nici lumea nu o recunosc,
Nici viața ce o trăiesc.

Eu nu știu uneori ce mai gândesc,
Nici ce-mi doresc, ce pot să iubesc.
Nici focul ce arde în mine,
Nici cine-l aprinde, cine-l întreține.

Eu nu știu de unde tot vine
Atâta dor în zile senine.
Atâtea lacrimi transpuse în rime,
Atâta chemare de tine.

Eu nu știu cine mă cheamă,
Cine visele tot îmi destramă.
Cine îmi alungă liniștea în penumbră
Pe unde gândurile îmi tot zburdă.

Eu nu știu cine mai sunt,
Ce legământ am pe acest pământ.
Cu cine l-am făcut, cine la hotărât.
Cine înaintea mea a știut.

Eu nu știu ce-i început, când a-început
Cum toate se-nvârt într-un tot nesfârșit.
Nu știu unde am greșit, dacă am greșit,
În tot ce-am făcut, în tot ce-am iubit.

Eu nu știu când m-am pierdut atât de mult,
Prin atâtea cuvinte tăcute doar pentru tine.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Râvnită genealogie

Îmi caut rădăcini, tulpină nu-mi pot crește,
sau mugurele-mi caut, de este pe vreo creangă
de-un arbore, de-un Planck de punct îmi caut veste
și partitură de-am și mi-a fost scrisă-ntreagă.

Mă resetez cumul dintre transmițători
din gene ce-mi cunosc, ce le-am avut aproape
-din ce-am din tată, mamă, bunici, predecesori-
pe caractere, nume... să-mi fac integritate.

Sar de pe-un ram pe altul, ca într-un labirint;
căci sunt și Sârbu, Cucu, nu doar un Rădulescu,
sunt Caretaș, Mândaru, sunt eu ce-i reprezint...
Și-un Relicovschi a fost, antecedent pedestru.

La rându-mi, amalgam de fruct mi-l fac cu Vlas
și mă îmbin fluid din Baciu, Lemian
prn ea o Constantin, ce-mi fură suflet, glas...
Nu știu cine mai sunt, ce vânt m-aduce... Dan!

Stau singur fără cuib, că n-am acces pe ramuri,
mă uit în jur stingher, căci nimeni nu mă cheamă...
Nici vârstele nu-mi știu, inelele din neamuri,
cât încă pot să sui și trunchi nu se destramă.

Nu știu unde să urc, pe ce încrengătură
mi-aș vrea să mă sădesc, să fiu eu singur, pom;
neștiuți să am frați, să reîncep aventură...
Sunt strigăt și răspuns aștept... ca orice om!

poezie de (23 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Sonetul 007

Nu mă mai vezi – e ca și când o noapte
S-a așternut pe cerul dintre noi
Și ne-a lăsat săraci de visuri, goi,
Tu – un mister, eu – 007.

Domeniul meu e-ntreaga galaxie
Prin care te învârți c-un vag surâs,
Dar nu mă poți vedea – nu zic nici "Pâs!",
Doar trag ușor de-un bor de pălărie.

Îți știu, misterule, pe dinafară,
Escalele pe unde chicotești,
Îți știu de dulce și îți știu de-amară.

Mi-ai spus că-s cel mai tare,-odinioară
Și, sunt convins, la fel și-acum gândești,
Căci tot pe 007 îl iubești.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cont

Mă îndrept încet, vers șapte sute
De întortochieri, gând în cuvinte
Ce n-aveam loc 'n atâta minte
Ce-o țin ostatică, de-s mute.

Și am conștiința; puțin e
Și cât sunt de neîndemânatec...
Tragic de taciturn, zănatec,
Satiric, melodram... orice.

E propria-mi eliberare
Și cred că nu rănesc pe nimeni;
Doar masochiști ce sciu doar vineri
Trăind din supt de orișicare!?!

Tânjesc s-ating suflet pereche;
Doar unul doar și îmi e-ndeajuns
De-l iau de mână-ntr-un pătruns...
Sau lume-o tragem de ureche?!

M-aș vrea suflând pe alte buze,
Uitat de somn pe piept în freamăt
Lâng-o veioză... Strigăt, geamăt
De-o dragoste în vid de muze.

Este și-un fel de închinăciune
Către ai mei ce nu-i mai am
Sau ce-i ce-mi sunt, erau, iubeam,
Ori un sobor de plecăciune.

Aș vrea să fiu și-un manifest
Că-s înrolat eu singur, unul
Să schimbe lumea rea cu bunul...
Măcar de-aș fi imbold de-un gest?!?

M-am tot înșiruit cuvinte
Așa cum știu, un amator
De scris, de viață, de amor...
Mă vreau fuior, de-un vis cuminte...

... Un vers de-aducere, aminte!

poezie de (9 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cade

cade zăpadă multă să ne-ajungă...

nici nu știu dacă te mai iubesc
nici nu știu dacă mai am nevoie de mine
în toiul iernii cad mă rătăcesc
sunt și pădure și izvor dar și tăciune

să cazi e simplu să te ridici e greu
caut un prieten să îmi fie aproape
nu știu unde mai sunt cine sunt eu
știu totuși că nu pot să calc pe ape

iarna e mai tăcută ca nicicând
fulgii tot cad și cad ca o perdea
frigul când e tăios când e mai blând
pe-afară nu se-arată nimenea

doar oamenii de nea au mai rămas
să ne aducă aminte că sunt vii
au gânduri multe chiar dacă n-au glas
îi înțeleg doar cei ce sunt copii

mi-a picat așa ciudă pe iarnă
că vrea să-mi intre-n casă și în suflet
în loc să stea afară și să cearnă
iar inima să-mi bată fără sunet

nu mai cădea zăpadă, ne-a ajuns...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Foot... ball

Nu facem, categoric, parte din primul bol,
Deși tot cu picioare, gândim la fel, mereu
Și doar arar lovim cu capul... tot mai greu!
Oricum suntem de plâns sau râs și la "football"

Poate tocmai de-aceea avem cuvânt "halal",
Că știm că nici piciorul, nici bila nu le-avem;
Și-am transformat din fotă, "fot" un cuvânt de lemn
Și-n râs, cutumă veche, de horă, sârbă, în... "bal"?!?

Și-atunci, ca-n toate, avem la "prost"... joc, explicație;
Că nu-nțelegem tot, ce-n lume-i lexical,
Că "foot" nu-i mascul-fotă... nici actul sexual,
Iar "ball", nu-i nici de supă, nici la cămin... "dansație".

Din joc al minții, șah, ce-aproape-i o sosie,
Atacu-i apărare, înspre-a nu se trezi "gol";
Cuvânt ce-l adorăm, cum buzunar c-un pol
Scuipând gazon, băloși, să crească, într-o prostie!?!

Mereu, oriunde, oricine, mai bun este, mai tare,
Speriați de bombe trase de masai, de englezi;
Toți sunt mai mulți în joc... echipe de chinezi!?!...
Și-n lene, alcool, femei, ne pregătim... picioare!

Nici cel puțin n-avem rușine sau mândrie
Să vrem respect, cântări, să fim mai buni... eroi;
Desumflăm "neînțepați", din "preumflați" cimpoi...
Oricum, la cât efort, luăm bani... fie ce-o fie!?

Din Țepeș suntem draci, mâine ne-i horoscop;
"Înainte", pentru-ai noștrii de azi, este "înapoi",
Cum n-am fi toți sătui de "Stat" și de nevoi...
Cu aleși ne pedepsind în joc... și joaca-i scop!

Ne-așternem toți cu jind; pop corn, pastile, bere,
Plini de speranțe, vise, spre ecrane, tremurând.
Acasă ni i-am lua, murind de-ai adorând,
Mândrie să ne dea... Demult inima o cere!

Speranțe prăbușim, din start facem final,
Mult prematur murim, de vii, tot mai devreme...
Nu știu ce-am mai putea, să dăm, să se întreme
Un vis ce-l vrem real; măcar buni la... "fotbal"!...

poezie de (17 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Restart

Ți-am pus o simplă întrebare;
"-Te-ai învățat, cu fața mea,
că sunt bărbatul tău?"...
Era-ntr-o joie oarecare,
stăteam lipiți pe-o canapea
cu gânduri duse în ecou,

eram urmași de aventuri
ce derulam, ca-n filmul mut;
secvențe de-un amor părtaș,
de rupere de legături...
Eroi de un divorț trecut
și-un viitor sinucigaș.

Visam maturi, cu gând de tineri,
să reparăm piese uzate
ce n-am întreținut, culpabili;
Eram la vârsta înspre-o vineri,
din zilele ce-s șapte toate...
Ai iubirii, eram, irecuperabili.

Și suntem, ca și-atunci, la fel,
repudiați, din falsitate,
în trup și suflet reînoiți...
Avem doar fericirea țel,
nebuni într-o fidelitate...
De drogul vieții amețiți!...

poezie de (3 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Repere

Trăiesc imperceptibil doar printre puncte de reper
ce mi se dau încă; multe primite, neîntrebat de le prefer.
Nu am știut nimic -și-i despre mine- și niciodată nu voi ști
cum m-am născut, când am ieșit, intrat, venit și nici când voi muri...

Nici cel puțin de cât de bun am fost nu știu... sau cât de rău;
n-am calitatea să mă judec singur, altul mi-e călău.
Nu știu, oricât m-am pregătit -și cât m-am pregătit- de-am competență...
Până și-n dragoste cutume mi s-au dat... Și mi s-a luat din existență.

Mă uit pe cer 'ntr-o noapte, asta, într-o primăvară, după ploaie;
ce neînsemnat sunt, nici măcar un punct, nici cel puțin un licărit-văpaie...
Ce mult aș fi dat totul, m-aș fi dat pentru-a mă ști, pentr-o părere,
să știu mult peste timp, cândva, de voi fi parte din repere?...

Dar n-are rost să m-amăgesc, în fond sunt două emisfere
ce greu, ce greu le-am câștigat și-s primele ce-mi pierd, cele mai efemere.
Noroc că singur mi-am fantomele de libertate, mă strecor citindu-mi ere
ce-am moștenit și-așa-mi mai prelungesc pulsații de pulsar, în lungile-mi artere..

... Mă-ntind un scurt popas, parcurs de suflet nevăzut ce-i la vedere,
încorsetat printre piroane, răstignit pe-o cruce sângerândă de repere...

poezie de (10 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Traseu

... s-a hotărât tot într-o zi,
fără să fiu întrebat, că nici nu aș fi putut fi,
să mă fac dintr-o întâlnire ou,
apoi să fiu o mură-ncet, încet erou
de-o aventură; să stau într-un marsupiu-nchis
în cineva, foarte de-al meu, un fel de ieri promis,
cerut se pare și la Dumnezeu; dar, de la sfânt,
așa cum timpu-a demonstrat... Un sunt
scos la lumină, rău de tot plângând,
împins într-un ieșind-intrând,
ca pe un tobogan alunecos,
ce-am început să-l urc de jos,
tot încercând să mă agăț,
de pot, de-un neștiut, așa de-un apărut în cale, un băț...

(Ce obositor!
Atâta trudă ca să pot să mă-ntrețin, doar să nu mor!?)

... și-am stat mereu cu capu-n jos, n-am văzut tot
și-ntr-una mă întreb de pot, oare mai pot,
sau doar o să mă fac cocon,
o crizalidă sau un avorton;
să-mi fi ales -de-aș fi putut- singur traseul...
Dar nu; nici eu nu v-aș fi cunoscut.... și nici voi mie, Eul!

poezie de (28 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mă tem

Mă tem că nici popor n-ajunge
Să învingă șleahta de tâlhari
Precum haiducii, pe cai mari...
Și care pot pe neam înfrânge!

Mă tem c-am pe-undeva, înăuntru
-În ce-i istoria trecută-
O rădăcină înfipt-neruptă...
Într-un vampir, la neam, lăuntru.......

Mă tem și de-alde ce-s pe stradă,
Că nu le știu hidosul gând,
Nu-i știu pe ce orgii îs stând
Și când pot răbufni-n paradă!?

Mă tem, de ce-am ales, sau nu,
Că n-am ce face, e totuna!
Oricum se schimbă-ntr-un, într-una,
La fel... Cum n-ai mai știi de "TU"!

Mă tem al dracului, de tot,
De ce mi s-a promis degeaba!
Mă tem, că încet devine graba
Și, zâmbet poate fi netot!

Mă tem că drept, se minte strâmb
Și, prostul trece de deștept...
Și-s așa mulți, să-i iau în piept...
Și ei în piept mi-nfig carâmb!

Mă tem că tot ce-am câștigat
Din toți de-ai mei, ce au pierit,
Parcă n-a fost, s-a risipit...
Și sânge n-am, l-am tot vărsat!

Mă tem pentru că eu n-am gură,
Șansa să țipe, ce-au tot hoții...
Și mi-au luat vis și, eu, nepoții
N-o s-avem nici de bătătură!

Mă tem până și de ai mei,
Că-s creduli rău, n-au vigilență,
Sau gaură-i inteligență...
Ori, sunt și ei, tot derbedei?!

Mă tem, mă tem chiar și de mine,
C-am tot crezut în tot ce fac,
Dar am greșit și eu și, tac...
Că oricum n-am glas, nici sânge-n vine!

Mă tem că Dumnezeu mă lasă
Singur și, sunt cu mâna goală!
Dar, o să mă fac iad, cu smoală...
Și Drac, să-i pescuiesc în plasă!...

Pân' n-or mai ști de ei, de casă!
Că oricum sunt morți și, groapa-i rasă!

poezie de (6 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Imposibila debarasare

M-am plictisit, profund, de mine
Uitându-mă-n oglindă zilnic
La trup, ce-mi îngrijesc în silnic...
Și-i tot mai rău, nu e mai bine.

Încerc mereu să pun, nu iau,
Îi dau șanse de prezentare...
Fatidic, însă, zilnic moare,
Câte puțin și nu mai vreau.

Aș vrea să fiu un nou, un altul,
Cu tot și eu și anturaj...
Nu știu, e-o lipsă de curaj
Sau nu știu, eu, cum să fac saltul.

Îmi număr zile petrecute
- Nici nu știu, de sunt câștigate -
Căci nu le am, toate-s uitate
Și le credeam pururi avute.

Mă pierd și nu-i deloc patetic,
Să nu mai am nici căutare...
Credeam că-i doar o întâmplare,
Dar nu-i... se caută estetic.

Atunci, de ce-am acumulat
Atâta carte, simț și suflet
Și cum, nimic, nu mai înduplec?...
Prezentul este expirat?!?

E sigur, schimb, că nu se poate
De-a nu mai fi... și existând!
Rămâne să mă-ntorc în gând
Să mă suport... eternitate!...

poezie de (27 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Tur-retur

Să merg în pace? Da, când voi pleca!
Dar nu e nicio grabă, nu-i așa?
Mai am și răsărituri de văzut,
Și mări, chiar și oceane, de trecut,

Mai am atâția trandafiri de dat
Și-atâtea suflete de alintat,
Mai am și visuri, multe, de-mplinit
Acum și mâine sau... prin infinit.

Cu ce a fost, acum sunt împăcat,
Iar ce va fi... nu știu, căci n-am aflat
Nimic prea sigur. Nici nu mă omor,
Când știu că sufletu'-i nemuritor.

De ce mi-aș face griji, sau geamantan,
Când știu că pe acolo-i tot ce am?
De ce aș plânge pentru-o viață, doar,
Când alta mă așteaptă la hotar?

Așa că, dragii mei, plec doar puțin
Deși eu aș mai sta, de n-ar fi chin
Nu pentru mine, pentru cei din jur.
Doar toți avem biletul... tur-retur!

poezie de din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Marica

* * *

Am murit demult, ceva m-a omorât!
Am rătăcit doar printre clipe, rece și pustie!
Nu mai credeam în viață, nu mai credeam că mai sunt vie, nu mai știam ce-i zâmbetul, eram o dimineața stearpă fără Soare, uram chiar timpul, nu-l puteam opri, uram lumea în care Eu nu mai eram!
Jucam un rol tot mai gol, mai dăruiam un zâmbet fără noimă, îmi mai doream ceva, dar șansa era prea firavă, calea tot mai strâmtă, viața tot mai goală în fața mea!
Să mor sau să trăiesc, să iubesc sau să urăsc,
nici una nici alta nu mai pot, nici nu știu cât aș putea să te iubesc, sau să te omor de prea mult dor, să te omor, doar atât mai pot și să fug, să tac, în urmă să nu mai privesc!
Și-n nopțile negre, pustii, să mă jelesc că nu te-am putut iubi, că nu te-am lăsat să-mi fii ce aș fi vrut în acea zi!
Acum mă zbat în golul dintre Noi, mă plouă lacrimi reci, te aud când tot mă chemi, dar Eu mă pierd, mă pierd!
Și mă dori, o durere atât de surdă, aș țipa dar nu mai am glas, sunt mută, lipsită de putere!
Urăsc ziua de mâine, te urăsc chiar și pe tine, nimic nu pot schimba, nimic nu-mi șterge lacrima!
Sunt tot mai absentă, o umbră fără de lumină, o aripă frântă fără zbor, un muritor mort prea devreme!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook