Trei artişti amatori

au participat la o tabără de creaţie –
El, Creatorul
a modelat sub ochii învăţăceilor
chiar feţele membrele trupul şi sufletul
noilor oameni...
unii cu înclinaţii artistice şi
participanţi la o tabără de creaţie,-n care
El, Creatorul
se lasă cu totul sedus de povestea de dragoste,-n infinit
dintre praful
stelar praful în ochi şi cel de pe to
ba întoarsă acum
mai mult ca oricând spre timpanele nimănui (?!) –
El, Creatorul
va şti de acum înainte să cheme pe nume
comun pe cei trei: ah, uite nişte magi prichindei –
chiar am
tresărit prea puţin!

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creatorul

Lucrând ferm, cu de-amănuntul,
Făcu cerul şi pământul.
Vin necazuri dup-aceea,
Când a zămislit... femeia!

epigramă de Olimpiu Radu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-ai gândit vreodată cum se simte Creatorul Tău când te plângi şi victimizezi că îţi lipseşte ba aia, ba aialaltă ca să fii fericit iar Creatorul ştie că a pus în tine TOTUL? Nu te gândeşti, te gândeşti numai la tine!

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă Creatorul salvează prin intermediul nostru, nu trebuie să cerem permisiunea pentru asta. Ceea ce este în folosul sistemului, atunci când lucrează Creatorul, este îngăduit... Creatorul ne dă sănătate, ne duce pe drumul cel bun, ne dă fericire. Ca să primim toate acestea, însă, trebuie să avem o karmă cât mai scăzută, altfel spus, cât mai puţine rele. Fără duşmănie, fără luptă, fără agresivitate.

citat din Albert Ignatenko
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metoda ştiinţifică îi permite omului să afle mai multe despre creaţie, în timp ce studiul religiei îi permite să-şi cunoască mai bine Creatorul.

Bob Proctor în Te-ai născut bogat, Legea Vibraţiei şi Legea Atracţiei
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Phantasma de luxe

La început puţin, apoi din ce în ce mai mult, se-aşază praful
pe noi. La început se-aseamănă cu puful fin de pe aripile
fluturilor. Apoi e ca noaptea desenată de un copil din amestec
de alb şi negru. Şi din ce în ce mai puţin alb şi tot mai mică luna.

Odată cu praful, se-aşterne liniştea. La început puţină, chiar
mai mică decît pauzele dintre cuvinte, apoi se-adună
ca în momentele în care discul s-a terminat şi nu-ţi dai seama.
La un moment dat liniştea devine violentă şi-ajunge
să ne curgă sînge din urechi.

Pe rînd mamele, taţii, prietenii, copiii ne spală de praf şi de linişte.
Mai întîi mai des, după aceea din ce în ce mai rar, pînă praful
devine gros şi liniştea o atmosferă în care ne abţinem să respirăm.
Ca să n-o tulburăm.

La început praful e uşor, dar într-un tîrziu e povara de sub care
nu ne mai ridicăm. Iar liniştea noastră se uneşte cu liniştea altora
şi formează un fel de cîntec. Îl aud doar cei legaţi prin jurămîntul
tăcerii.

La început mai mult, apoi din ce în ce mai puţin, iubirea se depune
în noi. E moale, e pufoasă şi atît de plăcută, la fel ca o plapumă
din lumină blîndă în septembrie. Şi cînd praful şi liniştea ne-au acoperit
complet, lăsăm plapuma să acopere locul gol de la masă.

La început am fost eu şi tu. La început mai mult eu, apoi mai mult
tu, pînă cînd praful şi liniştea şi iubirea ta m-au învăluit. Şi simt
cum fiecare cuvînt al tău se opreşte în mine, ca într-o poveste
care se tace pe sine pînă inima stă şi-aşteaptă trupul să mişte
ca un clopot.

Într-un tîrziu, praful meu, liniştea şi iubirea se vor aşeza pe tine
asemenea zăpezii ce se-aşterne lent, ca o singurătate cu care începi
să te obişnuieşti. Şi ţi se face frig, tot mai frig, la început cît o noapte
fără nimeni, apoi din ce în ce mai multe, pînă cînd vei striga. Atunci
mi se va opri sîngerarea din urechi şi te voi auzi.

Voi auzi şi voi striga şi eu, voi striga atît de tare încît vor dispărea
şi praful şi liniştea şi iubirea şi va rămîne doar adevărul:
doi oameni cărora oasele le vor fi prea mari pentru carne, moartea
insuficient de neagră şi-adîncă să ne ascundă şi chiar şi cerul va fi
prea mic să ne fie cearşaf pentru dragoste.

poezie de Leonard Ancuţa (septembrie 2010)
Adăugat de Leonard Ancuţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor

Şi, de ce? Tu chiar crezi asta?
Nu – eu cred şi....
Da – tu....
Uite, aici pe frunte, pe ochii mei
Se lasă ceaţa.
Dar s-a lăsat noaptea. De mult.
Uite, astăzi am lăsat capul
Şi sufletul pe umărul, lângă sufletul
Sufletul
Să mă ascund acolo – ce mult a
A fost
Mă ascundeai şi mă luai şi
Eu nu mai eram
Eram tu
Acum sunt
Eşti

poezie de Mihaela Cătană (6 iunie 2002)
Adăugat de Mihaela Cătană
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creatorul e absolutul omului exterior; în schimb, omul lăuntric vede în Creaţiune un detaliu jenant, un episod inutil, chiar nefast. Orice experienţă religioasă profundă începe acolo unde ia sfârşit domnia demiurgului, nu are ce face cu el, îl acuză, este negarea lui. Atâta timp cât Creatorul şi lumea ne obsedează, nu vom putea scăpa de ei pentru ca, într-un elan autodistructiv, să regăsim increatul şi să ne pierdem în el.

Emil Cioran în Demiurgul cel rău
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era o femeie

între două vârste care făcea un efort imens
să rămână într-una dintre ele şi nu era hotărâtă
unde să se oprească a spus creatorul
de literatură bine cumpănită
avea trupul plin şi bine copt
şi gustos şi ea îl oferea generoasă
celor pe care îi considera demni de el
era o femeie în capul literatorului
iar bărbaţii erau destrămaţi de pofte şi adoraţie
unii erau dispuşi să devină sclavii desfrâului

creatorul ştia că femeia aceea
este asemenea literaturii
şi literatura este o maşină utopică
de falsificat ficţiunea şi era hotărât
să se apuce de eseismul literar
practicat ca o formă de rezistenţă
la farmecul femeii între două vârste care făcea
un efort imens să rămână într-una dintre ele

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La cât de complexă este lumea asta, nu pare să fi fost doar un singur Creator ci, mai degrabă, o imensă tabără de creaţie.

citat din Octav Bibere
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii sunt învăţaţi că este o virtute să fii de acord cu ceilalţi. Dar creatorul este omul care nu este de acord. Oamenii sunt învăţaţi că este o virtute să înoţi cu curentul. Dar creatorul este omul care înoată împotriva curentului. Oamenii sunt învăţaţi că este o virtute să stea laolaltă. Dar creatorul este omul care stă deoparte.

citat celebru din Ayn Rand
Adăugat de elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când el

o place mult pe ea
în praful de afară
mult praf
purtat de vânt
şi
şi
de copitele cailor care te duc
la cazinoul unde pierzi tot
chiar şi viaţa după o descărcare
de colt sau de puşcă henry
fumul în interior
praful în exterior
filezi cărţile atent
şi
şi
te abţii să nu trişezi
ea a încercat să-şi scoată
o carte din manşetă
noaptea a vrut s-o întindă
cu portofelul tău plin
n-o denunţi o săruţi
la masa de joc un bandit
joacă ultimul dolar cu pălăria
pe ochi sfidând norocul
un colt sare din toc
ameninţă un jucător trişor
ea îl place pe el
deşi nu se potrivesc
e obraznică pentru bani
se pot citi cărţile în ochii
albaştri se văd aşii de cupă
şi de treflă
o mână lunecă spre un pistol
când el o place prea
mult pe ea

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Dacă eşti Dumnezeu, te rog, fă pace pe pământ!" Păi de ce? De ce suntem atât de naivi încât să credem că Dumnezeu se ocupă cu astfel de copilării inutile? A făcut până acum Dumnezeu pace pe pământ? Nu, pentru că o astfel de utopie nici măcar în minte nu există. Mintea care cere "pace", vorbeşte despre pace este ea însăşi infernul războiului şi al neliniştii. Această logică e la fel de infantilă ca cea în care afirmăm că: "Dacă tu eşti Dumnezeu atunci şi mintea ta este perfectă!" Dar Dumnezeu este dincolo de astfel de etichete sterile: "Perfect, imperfect - creaţie, disoluţie", etc. Fiind Totul din Întreg, cum şi unde ar mai putea fi "Dumnezeu, tu şi mai ales mintea ta" care coace astfel de şopârle? Mintea prin hipnoza ei sterilă chiar te face să crezi că există o astfel de utopie precum "tu, creaţia/lumea, creatorul", dar asta, dragul meu, e doar pentru că dormi şi nu vrei să te trezeşti încă din visul numit "mintea mea".

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transfigurare

Pe aripi străvezii de zbor
Spre-nalt tu te ridici uşor
Mai sus, mai sus s-atingi un nor
Iar de banal să nu simţi dor.

Arunci privirea-ncet în jos
Şi vezi tot ce-ai lăsat în urmă,
Iar peste-o mare de-amintiri
Se-aşterne acum un strat de brumă.

În zborul tău înalt spre cer
Pe ochi îti cade-un văl de ceaţă,
Iar amintirile îţi pier
Lăsându-ţi trupul fără viaţă.

Dar uite ai zburat prea sus,
Mai sus de-atât nu se mai poate
Oare acuma n-ai ajuns
Mult prea aproape chiar de moarte?

E mult prea greu să rămâi sus,
Când viaţa-ntreagă ţi-e departe
Te afli între poli opuşi
Păşeşti spre viaţă sau spre moarte?

poezie de Teodora Todea (aprilie 2009)
Adăugat de Teodora Todea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum ne merităm

Acum putem să ne,, iubim", nu ne-a mai rămas nimic de împărţit,
Nici ani, nici clipe, nici ură, nici iubire şi nici... viaţă!
Şi nici nu e târziu, când aveam totul, părea prea devreme,
Acum nu mai avem ce poseda, nu mai poţi să-mi aduci nicio acuză,
Acum nu mă mai poţi acuza de prea multă posesivitate,
Acum a mai rămas prea puţin din... Noi, nici anotimpul nu ne mai vrea,
Acum ne bate toamna-'n tâmple, nu mai avem nevoie de... sărutări în noapte,
Acum ne cântă moartea-'n şoapte, degeaba încercăm să ne auzim,
Acum ne e strigătul prea departe, în curând se face noapte,
Acum iertarea pare venită prea târziu, nu ne mai e folositoare,
Acum... chiar şi speranţa se lasă ucisă printre strofe şi cuvinte,
Acum nici amintirea nu ne mai leagă sufletele şi aşa stinghere,
Acum putem să rătăcim la infinit, nu ne-am iubit când trebuia,
Acum degeaba lăcrimăm, lacrimile sunt prea seci, nu-şi mai au rostul,
Acum se-'ntorc timpurile să ne amintească de viaţa fără Noi,
Acum nici o ploaie nu va curăţa ura ce ne-am împărţit-o-'n suflet,
Acum poate să fie o secetă de nesfârşit, o merităm deplin!

Acum ne merităm...

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Praful saharian

femei tot mai grase aleargă
printre zebre asfixiate de praful saharian şi maşini
bărbaţii lor poartă
tocuri şi sutiene (?!) evită
să-nţepe-n acceleraţii

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foc de tabără

Ieri îmi doream
Azi îmi doresc
Mâine voi fi o linie
Peste care dorinţele mele vor arde
Precum vreascurile unui foc de tabără
Înflăcărând inimile

poezie de Dania Vasilescu (14 februarie 2015)
Adăugat de mihai51
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea

Chiar din anii tinereţii
E floarea lumii, viitorul
Ea este creatorul vieţii,
Dar tot ea e terminatorul.

epigramă de Constantin Păun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Religia creştină reprezintă modelul de Absolut. Studiul ei este la fel de necesar cum este cel al logicii, al matematicii. Pentru că şi ele te vor îndrepta cumva spre Dumnezeul cel infinit, spre Creatorul care a făcut totul după o rânduială anume, nu la întâmplare. Ai nevoie să ştii ce e Absolutul. Spre ce aspiri. Or, în asta s-a gândit din vechime până astăzi. S-a gândit religios. Trebuie să ai şi istoria acestor întâmplări, a ceea ce s-a petrecut în Vechiul Testament, în Noul Testament. Ele contează foarte mult pentru caracterul omului.

Aurel Romila în ziarul Lumina, articolul "De ce pentru studiul religiei în şcoală?" (14 decembrie 2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul Evei

Dormea Eva fericită, strânsă-n braţe de Adam
Şi-avu primul vis din lume... Şi prin somn, dulce zâmbea:
Se făcea că Bunul Tată avea-n mână un balsam
Ce-l turna peste pământul din care-o sculpta pe Ea...

Apoi de trei ori suflase şi pe loc viaţă i-a dat.
- Tu eşti primul om, îi spuse, dar prea tristă văd că eşti.
(Şi, din coasta ei, făcuse pe Adam, al ei bărbat.)
- Tu, Adame, -i zise Tatăl, să-i fii rob şi s-o iubeşti!

- Scoală, Evo! - se-auzise-un glas de tunet, clar răstit.
(O trezea chiar Creatorul, supărat, într-adevăr.)
- Vai, ce vis frumos avusem! Iartă-mă dac-am greşit...
- Ai greşit, răspunse Domnul. Visu-i c-ai mâncat din măr...

- Doamne, iart-o sau fă-mi alta, zise soţul ei supus,
Că mai am coaste destule... Multe Eve-aş vrea să-mi dai!...
Auzindu-l, Creatorul s-a-ntristat şi-astfel i-a spus:
- Fiindcă-mi dai tu sfaturi Mie, mâine vă alung din rai!

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Săgetez cu sufletul

Creatorul
m-a simţit singură
în trup,
atât de neliniştită...
- Zboară! mi-a zis.
M-am răsucit
ca-ntr-un mormânt:
- Doamne, mi-e greu,
vezi-mă...
Creatorul
şi-a luat o sprânceană,
şi, cu gest firesc,
mi-a pus-o în mâini.
- Zboară!
- Mi-e greu, Doamne...
Atunci, şi-a luat din suflet o lumină
şi mi-a pus-o în gânduri...
- Zboară! mi-a zis.
De atunci,
săgetez cu sufletul.

poezie de Ramona Irimie
Adăugat de Andra Iosifan
Comentează! | Votează! | Copiază!