Cântec de mamă

Se auzea un cântec
când mai aproape când mai departe
un cântec de mamă de cântec
spre liniştea copilului ei.
Şi eu îmi smulgeam urechile
şi le aruncam
când mai aproape când mai departe
cu ochii mei întinşi ca o praştie.
Şi-am început mai întâi să murmur
apoi când mai încet când mai tare
până am ţipat
un ţipăt de tată de ţipăt
spre liniştea copilului lui.
Apoi a fost tăcere, o tăcere
de moarte de tăcere...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi suntem ca un cântec, nu credeţi? Un cântec nu se poate cânta niciodată de la sfârşit spre început. Trebuie să-l cânţi totdeauna îndreptându-te spre sfârşit. Pe parcurs, în timp ce cânţi încă şi muzica te îmbată, îţi dai seama că sfârşitul se apropie totuşi, oricât l-ai amâna. Încerci să lungeşti puţin notele, dar asta nu dă cântecul înapoi, nu reînvie ceea ce a murit din muzică între timp. Amâni doar sfîrşitul. Te încăpăţânezi să nu recunoşti o evidenţă. Că orice cântec are un sfârşit. Oricât ar fi de frumoasă o melodie, vine o clipă când ea e acoperită de tăcere. Când tăcerea e mai puternică decât muzica.

Octavian Paler în Viaţa pe un peron
Adăugat de Anamaria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteodată

îmi spun povestea noastră
altfel de cum o ştiu
din alte locuri
mai aproape de
Dumnezeu
ca din lăuntrul Lui.

Nu e o metaforă,
e doar un joc
despre tăcere
tot mai multă
tăcere
de departe
tot mai de departe
precum cântecul
balenei albastre.

O combinaţie de sunete,
emoţii.

Atunci când se
opreşte din cântat,
cânt eu.

poezie de Eli Gîlcescu (9 martie 2019)
Adăugat de Eli Gîlcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O trecere... în tăcere

.. sau o tăcere care nu e tăcere
printre întristări
greu de descifrat
de departe
de unde nimeni nu mai vine
din loc în loc inimi
bat şi nu tac
nu aud
totul o tăcere
doar senzaţia de bucurie pe care o ştiu pe dinafară
nimic altceva
când ochii se vor umple de lacrimi
şi tu ştii de ce

poezie de Eli Gîlcescu (17 iunie 2021)
Adăugat de Eli Gîlcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea de la zece

Liniştea de la zece
vine şi trece mai departe
prin aerul rece.
Pleacă şi vine
prin fereastra nopţilor albe
care nu se închide prea bine.
E caldă,
tăcută,
cu aripi cusută...
Doar e de la zece
şi trebuie să urce, să adulmece,
să se strecoare printre ghivece,
să nu se împiedice, să nu se înece
în marea de gânduri întâlnită în drum
de la începuturi
şi până acum...
La mine poposeşte mai mult
căci ştie că mă feresc de tumult.
Mă înconjoară ca un pled de lână pufoasă
mă face să mă simt bine în casă,
aproape că mă copleşeşte
cu atenţia-i insistentă,
aşa de mult mă iubeşte...
De multe ori o trimit la plimbare,
dar nu vrea să plece,
stă cu mine pe margini de suflet
şi-mi îngână în tăcere un cântec,
mă atinge din când în când,
vrând parcă răspuns,
mai ales atunci când dau semne de plâns...
O atingere moale, uşoară,
parcă ar fi a unui alt suflet
ce zboară,
căutându-şi şi el liniştea
şi din pură întâmplare,
a ajuns tocmai în casa mea.
Liniştea de la zece
vine şi trece,
trece şi vine
prin fereastra nopţilor albe
care nu se închide prea bine.

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când va veni, moartea va avea ochii tăi

Când va veni, moartea va avea ochii tăi, proprii tăi ochi –
această moarte care ne însoţeşte
de dimineaţa până noaptea târziu, insomniacă,
surdă, asemeni unei vechi remuşcări
sau unei obişnuinţe stupide. Ochii tăi
vor fi un cuvânt inutil,
un ţipăt mut, o tăcere.
Aşa cum îi vezi tu în fiecare dimineaţă
când, singur, te apleci spre
oglindă. O dulce speranţă,
speranţa că-n acea zi noi vom şti
că tu eşti viaţă şi că tu eşti nimic.

Pentru că fiecare viaţă are-o privire.
Când moartea va veni, va avea ochii tăi,
O obişnuinţă de care tocmai ai scăpat,
ca şi cum ai vedea-n oglindă
cum o faţă moartă reapare,
ca şi cum ai asculta, atent, nişte buze închise.
Vom coborî tăcuţi în abis.

poezie clasică de Cesare Pavese, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere...

Şi sunt momente în care nu vorbesc...
Nu vreau să mă audă nimenea.
Nimeni să ştie ce simţăminte eu nutresc,
Şi câte lacrimi vărs doar pentru ea...

Şi sunt momente de tăcere şi ascuns...
În care harul se revarsă-n veselie...
De nimeni nu mă las pătruns,
Sunt ca un cântec mut pe o hârtie.

Şi sunt momente când nu mă înţeleg,
Deşi cunosc motivele străine...
Şi plâng în inimă ca să mă dezleg,
Să zbor spre înălţimile divine.

Şi sunt şi clipe-n care-mi este dor...
Dar dorul e departe mult de mine!...
Şi iar mă nasc, renasc şi mor
În ce mi-e destinat... să-mi fie bine!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul răsună şi în tăcere, apoi tăcerea devine cântec, exprimă tot ce este viu în lumea asta. Însoţeşte sufletul pe drumul spre veşnicie.

Grigore Leşe în Acum ştiu cine sunt
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai auzit

Ai auzit vreodată a lebedei cântare,
Acel cântec de jale, ce-l cântă pân' ce moare,
Roşind recile unde cu pieptul său rănit?
O, spune-mi, acel cântec vreodat-ai auzit?

Şi-apoi ai fost spre sară singur într-o grădină,
Când vântul trist al toamnei încet, încet suspină,
Când soarele apune, când arborii şoptesc
Şi vânturile toate tainic se înroşesc?

Şi ce-ai simţit atuncea? În piept nu s-a trezit
Un dor fără de nume, adânc, nemărginit?
N-ai fi dat ani din viaţă pentru aripi uşoare,
Să zbori, să zbori departe şi fără încetare?

O, cine-l poartă-n suflet acel dor fără nume,
Nu are fericire, nu are pace-n lume!
Cât e de larg pământul, tot umblă rătăcind,
Nu ştie ce doreşte şi moare... tot dorind!

poezie clasică de Matilda Cugler-Poni (1873)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departe de voi

Vreau căldura soarelui victorios pe câmpuri,
În după-amiezi de tăcere împlinită,
Departe de ziduri,
Departe de zarvă,
Departe de voi.

Vreau dansul lavandei târzii
Când mă lungesc arogantă
Pe gingaşul fir al ierbii
Ce protector mă poartă...
Sunt aproape de noi,
Departe de voi.

Într-o antiteză constantă-
Gălăgie-linişte,
Gălăgie-linişte,
Gălăgie-linişte...
Oraşul viclean mă aşteaptă.

poezie de Maria Neski (8 ianuarie 2022)
Adăugat de Maria Neski
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Când se iubesc doi oameni în tăcere,
încât destinul ce-ntre ei se-mparte
rănind pe unul, altul e pe moarte,
şi-n două inimi caste stă o vrere,

şi când, eternizat, un suflet cere
din două trupuri zbor spre cer, departe,
când c-o săgeată două piepturi sparte
aprinde-Amor cu tainică putere

şi când ei speră cu înfrigurare
într-un sfârşit comun şi, peste-aceste,
iubindu-se, nu se iubesc pe sine

şi când iubirea lor e mult mai mare
decât o mie de iubiri, cum este
în stare supărarea să-i dezbine?

sonet de Michelangelo din Poezii (1986), traducere de C.D. Zeletin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plâns pentru Alexandra

Tăcere, ţipăt, apoi iar tăcere...
Se-amestecă cu sângele şi piere
Un suflet care s-ar fi bucurat
Dacă în calea lui n-ar fi aflat

Un om cu chip de fiară, un bastard,
În care diavoli se-ntrunesc şi ard.
Doamne, de ce atâta nedreptate
A azvârlit un trup plăpând spre moarte?!

Un lup flămând în ghena morţii-aruncă
Trupuri de îngeri... oh, ce rană-adâncă!
E plâns de inimi... Doamne, dă-i pedeapsă:
"Lumina zilei să n-o mai primească!".

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec lin

Hei, Moarte! Parcă ai întinerit.
Eşti muza verde, iubită cu nuri,
Până şi crinul a înmugurit
În cerul meu albăstrit de visări.

Hai, Moarte! Uită de neagra coasă
Ardă iadul, invită-mă la vals,
Bea vinul, aşează-te la masă
Şi-mbată-mă cu un cântec fals.

Hei, Moarte! Cărarea rece spre rai
S-a înroşit cu şapte păcate
Scrise cu sânge de Eros la nai
De spiritul ce naşte lăcate.

Hai, Moarte! Şi ziua gri de apoi
Cerne avan prin sita durerii.
Tu vii să mă iei zălog pe la voi
Cântec lin din lumina cântării...

poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încep să mă tem când devin conştientă de ceea ce fac în timpul unui cântec, când ştiu că îl cânt, când calculez gesturile. Aceasta înseamnă că pe acel cântec îl "simt" mai puţin şi-l retrag o vreme din repertoriul meu.

Edith Piaf în În vârtejul norocului
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteodată

Că eşti!
Din când în când mai mult,
"Aproape" câteodată,
În stare... oarecum.
Că-i bine, zic!

Păcat că-mi eşti departe...

Că spui!
Adeseori cuvinte,
Tăcere câteodată,
Nimicuri... uneori.
Că-i bine, zic!

Păcat că-mi spui departe...

Că vii!
Din pas în pas cu totul,
Alene câteodată,
Plecând... adeseori.
Că-i bine, zic!

Păcat că-mi vii departe...

Că vrei!
De multe ori aproape,
Din mine câteodată,
Credibil... rareori,
Că-i bine, zic!

Păcat că-mi vrei departe...

poezie de Gabriela Chişcari (27 august 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când o mamă e nevoită să-i dea o palmă copilului ei, sufletul ei plânge mai mult decât ochii copilului.

aforism de George Budoi din Femeia de la A la Z în Aforisme (2015)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape şi departe

Tu,
tu te uiţi un moment la mine
şi apoi priveşti norii.

Simt,
când te uiţi la mine, că eşti foarte departe,
dar când priveşti norii
cum am putea noi oare fi mai aproape!?

poezie de Gu Cheng, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din tăcerea trecută sub tăcere

aşa se nasc revoluţiile
aproape subversiv
ca o moarte acceptată de copil
oricum nu trebuie să fiu surd ca să ascult tăcerea
din când în când ar trebui să o provoc
să-i dau un brânci
sau chiar să o ciupesc nemilos de vintre
ca să ţipe un pic
să se înalţe spre cer
să se coboare în adâncuri
sau pur şi simplu să erupă
precum vulcanii
din prea multa linişte adunată

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorba tăcere

[baliverne]

muzica sângelui, cântec eternitate amputată...
fiind, în deshumarea amorului ni se strică frunza
a ne ţine şoapta de sete în voce
pe când sub gând e îngerul mai neferoce

puţină-i lumina la balamuc de cuvinte
alienării i se injectează amintiri viitoare
cu minţile pe dos
să poată scrie nebunii frumos

existenţa e doar o antemurire...
nefiinţă, tu te naşti în moarte
cu fustele ridicate-n apus
(cum s-a mai spus)

îngerul neferoce, amorez la vorbă, tăcere...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Oceanul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apoi tăcere

Cine ştie dacă mai ţii minte
Vocea care ţi-a ascultat viaţa
Şi îţi îmbracă în poezie
Paginile goale ale zilelor tale...
În timp ce vremea se scurge spre seară
Vântul a luat timpul ca un fum...
În apropierea tăcerilor mele
Eu voi fi cea pe care
O vei vedea cu adevărat.
Când vei fi gata să te uiţi şi
Ce vei răspunde timpului
Care încă mă întreabă?
Azi te-am putut auzi din nou
În ecourile cuvintelor care mă caută
În acele lucruri în care ai fost
Şi-n care ai devenit zgomot
Şi apoi tăcere...

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de seară

Seara, când umblăm pe cărări întunecate
Ne răsar în faţa palidele noastre făpturi.

Când însetăm
Sorbim apele albe ale iazului,
Mierea tristei noastre copilării.

Răposaţi, ne odihnim în umbra socului,
Privim pescăruşii suri.

Nori de primăvară cresc peste oraşul sumbru,
Care tăinuieşte preaînălţatele vremi ale călugărilor.

Când îţi prindeam mâinile subţiri
Lin deschideai în tăcere ochii rotunzi.
E mult de-atunci.

Totuşi, când întunecata armonie bântuie sufletul
Apari, tu, albă, în peisajul de toamnă al prietenului.

poezie clasică de Georg Trakl, traducere de Petre Stoica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!