Dorința de a înțelege liniștea, te ține departe de liniște. Liniștea nu poate fi înțeleasă, pentru că nu este un concept. Nu vei găsi liniștea în ograda procesului mental.
citat din Cătălin Manea
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
De fapt, încercarea de a repera Liniștea, nu face altceva decât să creeze și mai mult zgomot. Orice tactică și metodă se dizolvă de la Sine, în clipele de conectare conștientă la Liniște. Conceptele sau cuvintele pot aproxima Liniștea însă, cu adevărat, Liniștea nu poate fi găsită sau cuprinsă la nivelul de existență al minții. Liniștea nu are nimic de-a face cu gândurile, așadar Liniștea nu poate fi găsită în tărâmul gândurilor. Dincolo de gânduri, există o realitate lină, neinfluențată de mișcările alerte ale procesului mental. Această realitate este o adiere a Liniștii, o adiere care anunță Prezența Intrinsecă a Liniștii. Pentru că Liniștea nu depinde de sunet. Liniștea precede sunetul, sunetul provine din Liniște și se întoarce în Liniște, însă Liniștea poate exista și fără sunet, în timp ce sunetul nu poate exista fără Liniștea din care provine. Iar Liniștea este constantă și persistentă, este de Sine Existentă, neinfluențabilă și lipsită de orice nevoi, dorințe sau pretenții.
Cătălin Manea în Întoarcerea la Liniște, Introducere
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă atenția este ancorată în Liniște, sunetul nu este neglijat. Dimpotrivă. Orice sunet devine mai clar când este ascultat din Liniște; orice sunet este onorat când este ascultat din Liniște; orice sunet este celebrat când este ascultat din Liniște. Și toate formele sunt sunete, pentru că, în lumea formelor, primul nivel de existență este chiar unda-sunetul-vibrația. Așadar, cel ce cunoaște Liniștea cunoaște și sunetul, însă această cunoaștere nu este mentală - pentru că mintea relativă nu poate descărca informații absolute. Cunoașterea Liniștii nu este analitică, deoarece Liniștea nu poate fi nici explicată, nici înțeleasă, întrucât Liniștea nu este un concept. Tocmai de aceea, dacă vorbești despre Liniște ca fiind un concept, înseamnă că te-ai îndepărtat de la Liniște. Liniștea nu poate fi vorbită, dar se poate vorbi despre Liniște. Cuvintele pot arăta către Ea, dar nu o pot cuprinde. Și tu citești acum despre Liniște, însă nu cuvintele te conectează la Liniște, ci spațiile dintre cuvinte, spațiile dintre rânduri, spațiile dintre litere. Tocmai de aceea, cel care aleargă după informații despre Liniște nu va găsi Liniștea în direcția aceasta.
Cătălin Manea în Întoarcerea la Liniște, Liniștea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Totul există în Liniște. Dincolo de aparențele sunetelor, dincolo de totalitatea zgomotelor, Liniștea este fundamentul creației, care, neîncetat, e prezentă fără a pretinde nimic. Liniștea nu cere, Liniștea nu condiționează, Liniștea nu așteaptă, pentru că Ea este lipsită de nevoi. Liniștea se oferă pe Sine, se dăruiește în mod necondiționat și susține, fără efort, existența sunetului. Căci în spatele sunetului se află Liniștea din care provine sunetul; în profunzimea sunetului, se află Liniștea din care s-a dezvoltat sunetul; în inima sunetului, se află Liniștea din care a pornit sunetul. Inima sunetului este locuită de Liniște, iar această Liniște se îngrijește de buna funcționare a sunetului, chiar dacă sunetul nu este conștient de ceea ce se află în inima sa. Căci Liniștea nu face zgomot și nu cere atenția sunetului - tocmai de aceea este nesfârșită.
Cătălin Manea în Întoarcerea la Liniște, Liniștea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Liniștea nu poate fi înțeleasă, pentru că înțelegerea are loc în minte, iar Liniștea nu poate fi cuprinsă în gânduri, deoarece nu este o noțiune (o formă). Din acest motiv, te vei putea scufunda în Liniște doar în clipele de pauză mentală. Gândul, la fel ca oricare altă creație, este o formă de sunet care călătorește la suprafața Oceanului de Liniște. Pentru a vedea Oceanul, este necesar să privești printre gânduri, în spațiul dintre acestea, acolo unde nu există o imagine distorsionată de tendința de mișcare a sunetelor. De vei privi din Tărâmul Liniștii, vei celebra Liniștea neîncetat, însă a privi din Liniște înseamnă a trăi înrădăcinat conștient în spatele aparențelor sonore. Când creezi o conexiune conștientă cu Împărăția Liniștii, dizolvi orice blocaj sonor al realității tale, întrucât prezența Liniștii dezleagă tot ceea ce inconștiența sunetului înnoadă.
Cătălin Manea în Întoarcerea la Liniște, Conștiința pură
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumea creată se schimbă în permanență, iar reacția omului la ceea ce este îi creează experiența lui ceea ce va fi. Tocmai de aceea, un om conectat la Liniștea din care provine totul, merge dincolo de efectul oricărei experiențe, deoarece Întoarcerea la Liniște provoacă o transcendere spontană a zgomotului. Însă Liniștea nu este o țintă sau o destinație, pentru că nu poți ajunge la Liniște, dacă îți propui asta. Liniștea nu are nici formă, nici conținut - și tocmai de aceea nu poate fi localizată pe scara existenței.
Cătălin Manea în Întoarcerea la Liniște, Introducere
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Liniștea unei păduri se bazează pe liniștea fiecărui copac. Nu cere liniște de la mediul exterior, ci fi tu ființa care aduce liniște în mediul exterior.
citat din Cătălin Manea
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nimic nu se pierde, pentru că nicio formă nu există cu adevărat (absolut). Fiecare creație este un avatar pentru Oceanul Esenței, prin care Viața se manifestă sub diverse forme. Când forma se raportează la formă, apare egoul - sinele fals - care ține forma departe de ceea ce nu este formă, pentru că forma este o expresie a Lipsei de Formă. Liniștea din care provine sunetul, este lipsită de formă, lipsită de orice crede omul despre Ea, pentru că o idee care pleacă în direcția Liniștii joacă rolul unui ghid către Liniște, însă o idee nu poate cuprinde niciodată Liniștea, pentru că Liniștea nu este gând, o idee, un concept. Liniștea nu este o formă, ci sursa fiecărei forme, întrucât fiecare formă este un sunet, iar sunetul provine din Liniște. Nimic nu desparte sunetul de Liniște, în afară de identificarea sunetului cu sunetul, așa cum nimic nu desparte valul de Ocean, în afară de identificarea valului cu valul. Prin conștientizarea Liniștii ce precede sunetul, sinele fals al sunetului este slăbit, iar dacă sunetul se eliberează de sinele fals, se eliberează de ceea ce îl desparte de Ceea Ce Este El Cu Adevărat. Acolo unde nu este identificarea cu "eu", nu este iluzie, iar acolo unde iluzia nu penetrează, suferința nu își poate susține existența, pentru că suferința însăși este o reflexie a iluziei.
Cătălin Manea în Întoarcerea la Liniște, Conștiința pură
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Liniștea nu cere, ci acceptă totul. Tocmai de aceea, Liniștea nu începe și nu se sfârșește. Ea cuprinde începutul și sfârșitul, însă rămâne în Acum, pentru că singura clipă în care există Liniștea, este clipa de Acum. Eternitatea Momentului Prezent. Veșnicul Acum.
Cătălin Manea în Întoarcerea la Liniște
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
O lume obosită este o lume care nu se odihnește - iar o lume care nu se odihnește este o lume zgomotoasă, condusă de tendința de mișcare a sunetului. Liniștea nu este niciodată absentă, pentru că Ea nu se întrerupe și nu se fragmentează. Liniștea care precede sunetul, rămâne în spatele sunetului - chiar dacă sunetul nu știe asta. Liniștea a fost acolo, când sunetul s-a născut, Liniștea rămâne în spatele sunetului și Liniștea va fi acolo și când sunetul se va întoarce acolo de unde a plecat: din Liniște. Așadar, nicicând Liniștea nu poate fi absentă din existență - este singura prezență care nu are formă și care nu poate fi caracterizată sau explicată. Nu poți vorbi Liniștea, pentru că orice ai spune despre Ea, nu este complet adevărat, deoarece cuvintele sunt sunete, iar o formă relativă nu poate cuprinde o Prezență Absolută. Însă, deși nu poți vorbi Liniștea, poți arăta către Liniște, chiar și prin intermediul cuvintelor. Și nici măcar asta nu e complet adevărat, pentru că Liniștea nu este acolo, într-o direcție, ci este chiar Aici, Acum, precedând orice formă, orice faptă, orice cuvânt și orice gând.
Cătălin Manea în Întoarcerea la Liniște, Liniștea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Zgomotul este prezent pe meleagul sunetului, zgomotul fiind o formă distorsionată de sunet. Liniștea poate vindeca sunetul, deoarece îi oferă spațiul necesar în care să se reașeze și în care să își capete poziția inițială. Unda sonoră revine la Inițial când nu mai este înghesuită de alte intervenții sonore ale lumii manifestate. Zgomotul, în profunzimea sa, este susținut de Liniște, pentru că niciodată, nicio formă de existență nu poate fi separată cu adevărat de Liniștea din care provine. Zgomotul se poate răzvrăti, se poate împotrivi, însă, într-un final, va reveni la Liniște, va redeveni Liniște.
Cătălin Manea în Întoarcerea la Liniște, Liniștea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Încercarea de a analiza liniștea te blochează în teritoriul conceptual ceea ce te ține în separare de liniște.
citat din Cătălin Manea
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Așadar, Întoarcerea la Liniște dizolvă tot ceea ce este între om și Liniște, pentru că această călătorie nu presupune dobândirea de noi informații sau acumularea de noi gânduri; călătoria de Întoarcere la Sine este o călătorie de eliberare, nu de încărcare. Liniștea nu îi aduce nimic omului, ci îl eliberează de tot zgomotul care îl ține departe de Ea. Iar asta este mai mult decât suficient, pentru că orice formă e deja perfectă, însă identificarea sa cu imperfecțiunea o ține departe de Ceea Ce Este Ea Cu Adevărat. Tocmai de aceea, Întoarcerea la Liniște, înseamnă Întoarcerea Acasă. Întoarcerea la Sine - la Unicul Sine - care Se manifestă prin diferite forme.
Cătălin Manea în Întoarcerea la Liniște, Introducere
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă un zgomot îți perturbă liniștea, înseamnă că liniștea ta este condiționată de zgomote. Înainte de a percepe sunetul, scufundă-te în dimensiunea Liniștii în care a fost creat. Mergi dincolo de sunet și percepe Liniștea din care se manifestă sunetul.
citat din Cătălin Manea
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Niciodată nu vei putea înțelege zgomotul, dacă nu știi ce este tăcerea. Și să nu crezi că tăcerea este liniște. Nicidecum. Liniștea cuprinde și tăcerea, însă tăcerea nu înseamnă liniște.
citat din Cătălin Manea
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Deși Nevăzutul a creat văzutul, Nevăzutul nu îi impune nimic văzutului. Liniștea reușește în tot ceea ce face, pentru că face fără să înfăptuiască. Liniștea face prin Fiire, fără să facă nimic. Reușește în tot ceea ce face, fără a se mândri pentru faptul că face fără să înfăptuiască. Tot ceea ce provine din Liniște, este deja perfect, pentru că Liniștea este Perfecțiunea în Sine, care susține totul, fără a înfăptui susținerea. Facerea fără de a face. Căci atunci când Fiirea devine perfect conștientizată, facerea vine de la Sine și se manifestă prin Sine - prin Unicul Sine. Și tocmai lipsa de efort face ca Liniștea să fie veșnic odihnită, în Împărăția Absolută. Și tocmai lipsa de mândrie, face ca Liniștea să fie veșnic împlinită, în Împărăția Absolută. Și tocmai lipsa de sine, face ca Liniștea să fie veșnic eternă, în Împărăția Absolută. Căci Liniștea nu trăiește pentru sine, tocmai de aceea este lipsită de griji și zgomote. Liniștea îngrijește de bunăstarea sunetului și, cu smerenie absolută, există pentru a scoate sunetul în evidență. Ajută, fără ca nimeni să știe că a ajutat. Aceasta este invitație la Liniște, pe care Liniștea o oferă sunetelor. Aceasta este chemarea Liniștii.
Cătălin Manea în Întoarcerea la Liniște, Liniștea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Liniștea nu este păstrată de cei care vorbesc despre liniște, ci de cei care trăiesc în liniște.
citat din Cătălin Manea
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cel ce vede Nevăzutul, atunci când privește văzutul, se vede pe Sine. Căci privitorul este Una cu ceea ce privește, iar ceea ce vede atunci când privește, îi arată privitorului locul din care privește. Privirea din spatele privirii devine activă odată cu Întoarcerea la Liniște, pentru că Liniștea trezește cele mai profunde taine ale ființei. Locurile interioare, care n-au fost vizitate niciodată, ies la suprafață prin intermediul Liniștii, deoarece, în Liniște, tot sunetul se aude mai clar. Și, la nivelul său de bază, întreaga creație este sunet. De aceea, cel ce se scufundă conștient în Oceanul de Liniște, va cunoaște cu adevărat aspectele cele mai fine ale sunetelor întâlnite. Liniștea nu e o stare, o emoție, sau un sentiment. Liniștea este dincolo de orice simț, în spatele oricărei creații. Liniștea nu e o vibrație sau o energie, ci este sursa vibrației - sursa undei - sursa sunetului. Iar când te întorci la sursa realității tale, conținutul realității tale va îmbrăca straiele Liniștii din care provine, deoarece, înainte de sunet, a fost Liniște. Și este în continuare, căci Liniștea nu dispare atunci când e acoperită de sunet, iar sunetul care devine conștient de Liniștea din care a răsărit, devine conștient de Sine - de faptul că este Una cu Liniștea.
Cătălin Manea în Întoarcerea la Liniște, Introducere
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu alerga după liniște. Oprește-te din alergătură. Astfel, vei descoperi liniștea.
citat din Cătălin Manea
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunetul influențează starea de spirit, însă Liniștea susține existența Spiritului. O privire mai profundă asupra peisajului existențial scoate la iveală prezența tăcută și smerită a Liniștii. Deși este cea mai cuprinzătoare Prezență, fiind Infinită - fiind Infinitul în Sine -, Liniștea se lipsește de cerințe și nu caută recunoaștere din partea sunetului. Iar această lipsă de atașament față de ceea ce nu este Liniște, o face liberă de dorințe și nevoi, iar această libertate îi permite să fie Eternă, fiind Eternitatea în Sine. Nu se contrazice cu nimeni, pentru că nu pretinde să aibă dreptate. Nu se întrece cu nimeni, pentru că nu pretinde să conducă. Fără râvne și pretenții. Libertate totală. Acesta este exemplul pe care Liniștea îl oferă sunetului; aceasta este chemarea Liniștii. Prin prezența Sa, Liniștea transformă zgomotul în sunet, deoarece Liniștea oferă spațiul necesar în care zgomotul se poate reașeza, pentru a reveni la starea de sunet. Zgomotul este sunet distorsionat - sunet lipsit de conștientă de Sine, iar prin "infuzia" cu Liniște, are loc o expandare a conștiinței în existența zgomotului, căci acolo unde este spațiu, nu este presiune și unde nu există presiune, există Liniște.
Cătălin Manea în Întoarcerea la Liniște, Liniștea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dincolo de limitele formelor, există nemărginirea Lipsei De Formă, care locuiește în adâncul Infinitului. Întoarcerea la Liniște are loc prin intermediul Liniștii, fără grăbirea pașilor, fără accelerarea procesului. Totul vine de la Sine atunci când te eliberezi de sine. Totul vine de la Liniște, atunci când devii liber de sunet - liber de sunet, continuând să exiști și să dansezi în lumea sunetului, prin intermediul Liniștii. Dansul atinge forma sa cea mai pură, când dansatorul ascultă Liniștea din spatele sunetului, iar dacă un dansator dansează fiind conștient de Liniștea transcendentă a dansului, toate privirile vor fi atinse de strălucirea dansului său, căci Liniștea vorbește prin cel ce o ascultă și ajunge în inimile celor care îl privesc pe cel ce grăiește despre Fiirea Nevăzutului.
Cătălin Manea în Întoarcerea la Liniște, Conștiința Pură
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!